Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Povesti cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4538)

silverstar 04.12.2008 09:48:05

[COLOR=green]Pumnul de noroi

Intr-o zi un om pacatos care se intorsese la credinta stramoseasca si ducea o viata cu adevarat crestineasca, vorbea cu un necredincios, care-i zise:

- Cum as putea sa cred eu ca Dumnezeu a luat un pumn de noroi si a facut din el un om?

Credinciosul ii zise:

- Daca nu crezi, uita-te la mine; eu n-am fost decat un pumn de noroi prin viata pacatoasa pe care am dus-o, iar dupa ce Dumnezeu a coborat Harul Sau cel Sfant asupra mea, am ajuns si eu om adevarat.

Necredinciosul cazu pe ganduri si dupa scurt timp lua calea Bisericii si deveni si el un om adevarat.[/COLOR]

silverstar 05.12.2008 08:17:03

[COLOR=green]:57: Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
[/COLOR]

cristiboss56 05.12.2008 08:45:30

[quote=silverstar;103392][COLOR=green]:57: Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Trebuie si o doza mica de "nebunie" !

silverstar 05.12.2008 09:45:41

[quote=cristiboss56;103396]
Citat:

În prealabil postat de silverstar (Post 103392)
[color=green]:57:
Trebuie si o doza mica de "nebunie" !

[SIZE=3][COLOR=green]Te-ai întrebat vreodată de ce tinerii comit cele mai mari nebunii care adesea sunt puse pe seama curajului? Eu aș spune că nu este curaj ci inconștiență, lipsa de experiență, risc neasumat, teribilism...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Cu timpul, da numai cu timpul învățăm prudența, devenim înțelepți, devenim circumspecți dar pierdem curajul inconștienței...[/COLOR][/SIZE] :57:

cristiboss56 05.12.2008 11:25:52

[quote=silverstar;103401]
Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 103396)

[SIZE=3][COLOR=green]Te-ai întrebat vreodată de ce tinerii comit cele mai mari nebunii care adesea sunt puse pe seama curajului? Eu aș spune că nu este curaj ci inconștiență, lipsa de experiență, risc neasumat, teribilism...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Cu timpul, da numai cu timpul învățăm prudența, devenim înțelepți, devenim circumspecți dar pierdem curajul inconștienței...[/COLOR][/SIZE] :57:

Adevar 100% ! ! !

silverstar 06.12.2008 08:43:03

[COLOR=green]Când se termină noaptea și când începe ziua?

Un rabin, așezat în mijlocul studențilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea și când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poți să faci de la distanță diferența între capre și oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poți să faci diferența dintre un smochin și un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenții îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puțin, apoi le spuse:
- Când întâlnești o femeie albă sau neagră și exclami "Soră!", când întâlnești un bărbat sărac sau bogat și strigi "Frate!", atunci se termină noaptea și începe ziua...
Ne-am născut cu toții după chipul și asemănarea Lui. Asemănători sau diferiți, trebuie să trăim cu toții ca frați și surori.[/COLOR]

silverstar 08.12.2008 08:53:23

[COLOR=green]Acelați lucru... în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare și o plăcuță de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutați-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă și văzu foarte puțini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviințarea, luă plăcuța de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului și plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe același drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerșea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Și monede, și bacnote. Cu simțurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu pașii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuță și, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanță cu anunțul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Și plecă liniștit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuța de lemn. Mesajul era următorul: "Și astăzi e primăvară în Paris, și eu tot nu o pot vedea..."

MORALA

De multe ori, când lucrurile nu ne mai reușesc așa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia. :57:
[/COLOR]

silverstar 09.12.2008 08:06:19

[COLOR=green]Alegerea :57:

Un om care se simțea veșnic împovărat de greutățile vieții se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viața mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenușă și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferințele tale".
Toată apa se tulbură și se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră și o aruncă în mare.
Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înțeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute și brațe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit : "Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi".
[/COLOR]

silverstar 10.12.2008 09:28:22

[COLOR=green]Apusul: Istorioară pentru suflet :57:

Odată, demult, un misionar străbătea Munții Stâncoși împreună cu un tânăr indian care-i era și călăuză.
În fiecare seară, la același moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare și începea sa se miște pe ritmul unei melodii suave și pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa și cânta cu fața spre soarele ce se stingea, era o priveliște care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admirație. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: "Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlinești în fiecare seară"?
"O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu și soția mea am compus acest cântec împreună. Când suntem unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puțin înainte să apună și începe să cânte și să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe cântăm și dansăm împreună".
Când apune soarele, tu cu cine dansezi?
O mistică din secolul al IX-lea a scris această rugăciune:
"Doamne!
Stelele strălucesc, ochii îndrăgostiților se-nchid.
Fiecare iubită e singură cu iubitul ei, iar eu sunt singură aici, cu tine!"[/COLOR]

ovi3421 10.12.2008 16:20:33

Povestiri
 
Am citit multe din povestioarele de aici imi plac toate mai scrieti am sa incerc sa adaug si eu pe viitor citeva.

Ovi


Ora este GMT +3. Ora este acum 19:45:56.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.