MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC
 

Hristos a înviat,
Doamne ajută,

Spunea un frăţior creştin, că ar fi greşit dacă un om îşi anunţă plecarea în monahism în mod public. Dar oare se supără Dumnezeu pe cineva dacă mărturiseşte motivele dragostei sale faţă de El şi faţă de omenire, motivele călugăriei şi dedicării vieţii sale, Domnului, Sfinţilor şi omenirii, altor oameni? Nu se supără.

Scriu aceste motive sau argumente, pentru oricine doreşte să se călugărească şi încă mai are lupte şi îndoieli, şi nu biruieşte uşor, lipsindu-i mult suport moral şi sprijin, acestea să-i fie spre întărire în alegerea călugăriei şi afierosirii Domnului Hristos.

Sunt un tânăr de 29 de ani, deci sunt ca voi, am studiat, am cercetat, am citit mult, în multe domenii, dar nu beletristică, nuvele şi romane, ci cultură generală, ştiinţă, domenii reale de studiu actual şi mai ales teologie şi sincer, m-am îndrăgostit de Teologie şi de Dumnezeu. De Biblie, de Patristică şi Dogmatică. Scriu motivele şi pentru mama mea şi fraţii mei, colegi şi cunoştiinţe. Mama care m-a crescut singură, cu jertfă grea, fiind orfan de la 2 ani şi mama văduvă, ea care nu înţelege hotărârea mea şi care se sminteşte cu plânsul, în loc să-şi plângă păcatele, decând a aflat de plecare. Vreau să devin un creştin mai plăcut Domnul, să mă pocăiesc cu adevărat, să împart tot ce am săracilor, să mă lepăd de mine însumi, să-mi iau crucea şi să urmez Domnului. Să-mi pierd sufletul pentru Domnul, să-l pot găsi pentru Împărăţia Cerurilor, spune Scriptura.

Fiindcă sunt precum voi, toţi oamenii, cu lupte, ispitiri, încercări, avem poate aceleaşi căutări. Doar că eu iubesc pe Domnul Treime mai mult ca voi, caut să-L înţeleg în măsura dăruită mie de El şi cer o măsură mai mare, fiindcă mi-e sete şi foame şi dor de Dumnezeu şi doresc pe Bunul, pe Domnul, mult mai mult ca majoritatea, mult mai mult decât orice altceva ştiu, văd şi simt că există, văzut şi nevăzut, înţeles şi neînţeles.

E o maximă în filosofie: "Cuget, deci exist." Însă e foarte puerilă. Adevărata maximă filosofică este: "Exist, fiindcă Dumnezeu există". Cum deci, să nu-ţi dedici fiecare minut lui Dumnezeu?

Scriu aceste argumente pentru voi, fraţi şi surori în Hristos Iisus Domnul. Îmi cer iertare anticipat, celui căruia va fi nemulţumit de orice conţinut al textului, îl rog să citească până la final şi să nu mă judece prea aspru, de crede sau nu.

Iar dacă consideră cineva că judec pe cineva, să-şi amintească versetul: "cu măsura cu care judeci, cu aceea vei fi judecat." Să mă judece Dumnezeu cu măsura cu care "judec" şi eu pe alţii, cu măsura Bisericii şi-a Sfinţilor Lui, care vor judeca pământul.

Dar sunt rânduri scrise cu inima, nu cu mintea, cu inima în care Domnul a pus dragoste şi durere... Şi unde pune El, pune din belşug.
Atenţie ! Vă avertizez să nu citiţi nimic din ce e scris aici, dacă nu vreţi să vă călugăriţi. Că veţi ajunge să vă călugăriţi. E un lucru bun şi minunat, călugăria, preaînalt, dar trebuie să fi-ţi hotărâţi şi să nu acţionaţi la sentiment şi emoţie, ci pentru toată viaţa. Lucid şi responsabil.

"Sus să avem inimile." Lectură e uşoară, nădăjduiesc să fi scris simplu şi sper cu rost, pentru a vă fi de un folos şi ajutor cât mai viu.

Cele 80 de motive, argumente, ca simbolistica zilei a 8-a, a Veşniciei, pentru care mă călugăresc şi prin care oricine se poate călugări, dacă iubeşte cu adevărat :

1 - Hristos Dumnezeu, Domnul Treime Savaot Iubire.

2 - Păcatele mele, mari, multe, grele, care le fac în fiecare ceas şi minut, care apasă pe mine şi pe omenire, patimile şi neputinţele, care prin rugăciune, smerenie, dragoste, discernământ, asceză, nădăjduiesc să le fac cât mai puţine, mai rare şi mai mici, spre curăţire, luminare şi îndumnezeire.

3 - Suferinţa şi dragostea pentru omenire; pentru ierarhi, preoţi, diaconi şi toţi creştinii, ereticii, păgânii, ateii şi întreaga creaţie.

4 - Biserica, Sfinţii Săi, cei ce au îmbunătăţit şi îmbunătăţesc chipul lui Hristos din ei şi de pe ei, cei ce se dăruiesc altora, în cea mai mare dragoste, pusă pentru prietenii lor, care sunt toţi creştinii, fiindcă toţi poartă chipul lui Hristos, care suntem chemaţi să fim ca ei, să le urmăm lor, să trăim ca ei, să ne mântuim.

5 - Mai mult de 32.000 de oameni mor de foame (de foame!) în fiecare zi ! În fiecare 24 de ore. Dintre care 21.000 sunt înregistraţi cu nume şi prenume, ţinuţi în evidenţe, se ştie exact cine a murit din cei înregistraţi. Deci mai mult de 22 de oameni în fiecare minut, adică 1 om la fiecare 2,7 secunde, deci aproximativ 11.680.000 în fiecare an, mor de foame. "Civilizaţiei" nu-i pasă cu adevărat de ei... Şi fiindcă numărul oamenilor pe pământ creşte, şi numărul muritorilor de foame va creşte şi mai mult.

6 - Aproximativ 8 milioane şi 400.000 de oameni mor de cancer în fiecare an, multe tipuri de cancer, boală la care nu există leac oficial, deci aproximativ 23.000 de oameni pe zi, adică 16 oameni pe minut, mor de cancer, deci câte unul la 3,7 secunde.

7 - Datorită HIV (SIDA), moare o persoană la fiecare 20 de secunde, 180 pe oră, deci peste 1 milion şi 576.000 de oameni pe an... Pentru mine acestea nu sunt sume, nu sunt numere şi nici statistici, şi nu face parte din sociologie şi niciun sistem, sunt tragedii şi personal, mor odată cu fiecare dintre ei...

8 - Mai mult de 1 milion şi 220.000 de oameni mor anual de pneumonie, boală care se tratează, dar în Africa şi Asia, adesea intenţionat, nu ajung medicamente... Adică 3342 pe zi, sau 2,32 oameni pe minut. No comment.

9 - Peste 1 milion şi 190.000 de oameni mor anual, de diarie/dezinterie... 3260 pe zi.

10 - Mai mult de 998.000 mor anual, de tuberculoză (despre care se spune că este boala nr. 1 mondial, de-a lungul istoriei, din cauza căreia au murit cei mai mulţi oameni). Deci 2734 pe zi mor de tuberculoză.

11 - Peste 857.000 mor anual de malarie... 2347 pe zi mor de malarie. Ştiţi că virusul malariei, transmis prin ţânţari, te poate ucide în multe feluri ? Coloana vertebrală, muşchi, sistemul nervos, sânge, creier, plămâni, creier, splină, stomac. Şi sunt 11 tipuri de malarie. Cunoscute. Şi tratamentul pe lângă că nu este suficient şi nu ajunge la toţi, nici nu are efect la toţi şi riscă oricând reîmbolnăvire.

12 - Mai mult de 480.000 mor anual mai ales în Asia şi Africa de la numitele "bolile copilăriei": varicelă, pojar, rujeolă, tetanus, tuse convulsivă, etc., (adunate împreună) acolo unde nu există vaccin şi niciun tratament pentru aceste afecţiuni. Cu greu se obţine un paracetamol sau un algocalmin. Deci 1315 morţi pe zi. În cea mai mare parte copii.
Aceste statistici şi evidenţe sunt date de Crucea Roşie, Salvaţi Copiii, Unicef, Onu, ş.a., găsite şi pe site-uri precum worldometers.info sau poverty.com)

13 - Poate cel mai dureros argument:
Ne amintim cu doliu şi pocăinţă, având exemplu nevinovăţia, dragostea, credinţa, inocenţa Mucenicilor, pe 28 şi 29 decembrie, cei 20.000 de Sfinţi Mucenici ucişi în Nicomidia şi a celor 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Da? Închideţi ochii şi gândiţi-vă că muriţi odată cu fiecare din amintiţi mai sus. Gândiţi-vă că muriţi de fiecare dată, la fiecare 2,7 secunde, cu cel care moare de foame. Cum ar fi să mori de foame? Sunt convins că aceia nu se mai gândesc la mâncare în ultimele lor ore de viaţă, oricum mâncarea atunci nu-i mai ajută. Închideţi ochii şi muriţi şi voi odată cu ei, simţiţi-le durerea... Plângeţi cu ei şi pentru ei...

Ce facem pentru ei? Cât facem? Cine face? Când? Cum? De ce? Până când? Care este ideologia, filosofia, fundamentul, argumentaţia, scopurile şi organizarea vieţii şi societăţii fiecărei ţări în parte? Şi pentru care şi prin care se şi consumă bugetele şi pib-urile fiecărei ţări? Economii şi bănci şi proiecte... of...

Totalul de peste 26.400.000 de morţi în fiecare an de foame sau boli, cine-i pomeneşte? Pomenim 14.000 de prunci ucişi de Irod, dar pe acei mult peste 26 de milioane de oameni ucişi anual, cine-i pomeneşte?

Nu sunt statistici. Sunt Sfinţi Mucenici. Oricine este ucis de alt om, cu voie sau fără voie, sau e condiţionat pentru a muri, prin multe căi şi indiferenţa celor responsabili (până la urmă noi toţi), cei care au puterea să facă ceva, dar care-i lăsăm să moară, prin diverse mijloace sau boli sau privare de drepturile elementare, în căi directe şi indirecte, aceia ucişi, sunt Sfinţi Mucenici.

De ce? Fiindcă necredincioşii carei-au ucis sau i-au lăsat să moară, le-au luat timpul rămas de trăit şi nu au mai putut descoperi Ortodoxia, nu s-au mai putut pocăi, nu au mai devenit creştini, ca cei ce doresc curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea în Biserică. Astfel prin chinul lor, prin sângele vărsat, viaţa şi libertatea luate forţat, se sfinţesc, mântuirea le este dată "ca prin foc", precum tâlharului răstignit lângă Hristos, sângele vărsat le este Sfântul Botez, blândeţea şi nevinovăţia le este mărturisirea, Sfânta Spovedanie, iar lacrimile le este Sfântă Împărtăşanie, de aceea au devenit Sfinţi Mucenici, pe aceia şi doar pe aceia, îi mântuieşte Dumnezeu şi îi numără între Biserica Sa.

Pentru mine... ca creştin... lucrul acesta este cea mai mare tragedie ce am trăit-o în viaţa mea. În primul război mondial, au murit aproximativ 20 de milioane de oameni, iar în 2-lea război mondial, aproximativ 80 de milioane de oameni, cu tot cu armată, civili şi cei ce au murit de foame şi boli, din urma războiului. Deci aproximativ 100 de milioane.

Însăşi cuvântul aproximativ îmi provoacă durere şi fiori, când ştiu că oamenii, atât de minunaţi, Taina Persoanei, devin şi sunt şi azi, statistică, se ucid atât de uşor, atât de crud, de repede, cu fel de fel de mottouri, filosofii şi motivaţii ale crimelor şi războaielor lor.

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă.

Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi[1] şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu[2]. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

https://unsufletortodox.wordpress.co...sul-misticism/

Şi apoi oroarea cea mare, că de pe la 1950, decând au început să moară de foame şi boli, aproximativ câte 26.400.000 în fiecare an. Deci din 1950, până în 2017, sunt 67 de ani, ori 26,4 milioane, sunt peste 1.768.800.000 de oameni. Peste 1 miliard şi 768 de milioane de oameni au murit până acum. În 67 de ani de pace, începând din 1950.

Doar cei care au murit de foame şi boli. Nu de gloanţe, de arme sau bombe. Ci din cauza gândirii umane. Măi oamenilor ! Asta face organizarea democraţiei capitaliste ? În timp ce atâtea organizaţii strigă lumii, nimeni nu-i aude... Se prefac că nu-i aude. Acest sistem care ar trebui să fie cel mai înfloritor din istorie, îmbolnăveşte mintea oamenilor cu otrava consumului, a exploatării şi indiferenţei umane şi a doririi celor materiale, cum nu s-a mai întâmplat niciodată în umanitate...

Cât de bolnavi suntem, să ne luăm maşini, case, telefoane, să dezvoltăm afaceri, când la distanţă de câteva sute de kilometri, moare câte un om de foame la fiecare 2,7 secunde... Extraordinar ! Şi dacă refuzi să fi precum acei oameni îmbolnăviţi, te consideră nebun şi antisocial, etc.
Nu pot să descriu în cuvinte durerea pentru cei morţi, adormiţi de foame... de boli... 26 de milioane pe an... Mai mult ca la primul război mondial. Mult mai mult. În fiecare an...

Mai poţi să te bucuri? Mai poţi să-ţi serbezi ziua de naştere, sau ziua încreştinării, ziua botezului, când cu 24 de ore în urmă, ziua ce-a trecut, au murit de foame şi sete 32.000 de oameni ? Şi cu tot cu cei ce au murit de boli, un total de peste 72.300 de oameni morţi pe zi. Nu cei din cauze naturale, de bătrâneţe şi aşa. Nu, doar cei morţi de foame şi sete. Şi boli. Deci şi azi, onomastica ta, de ziua ta, vor muri tot atât ! Şi mâine la fel... Şi în fiecare zi, şi în fiecare lună şi anul viitor la fel.

Mai poţi să-ţi cumperi maşină când ştii cât de reci şi indiferenţi sunt oamenii unii cu alţii? Cât de repede te înjură şi cât de uşor e predispus la violenţă omul? Când ştii că cel care ţi-a produs telefonul şi maşina e plătit cu 2-3 dolari pe 12 ore de muncă pe zi, 6 zile pe săptămână? Şi brandul, cu belşugul de profit la nivel mondial care rezultă din vânzările telefoanelor şi ale maşinilor de serie sau cele luxoase şi scumpe, nu aduc decât poate 0,1%, adică câteva milioane de euro sau dolari, pentru acei năpăstuiţi, ca să impresioneze media şi pe cei puţini la minte şi ca să nu zică că n-au făcut nimic.

Ţi se oferă şi ţie posibilitatea să faci afaceri, să primeşti un ban, să-ţi cumperi... bomboane şi nu te mai gândeşti la filosofia acţiunilor la nivel mondial. Eşti mulţumit. Şi ei la fel... Nu! Nu, eu nu sunt mulţumit stricăciunile lumii acesteia. Există o altă lume. A Sfinţilor. A lui Hristos. Pe care vreau să o aleg. Şi trăiesc lumea asta, doar ca să mă pregătesc pentru cealaltă.

Mai poţi să-ţi faci liniştit o familie, când ştii că zeci de mii de copii, la propriu, zeci de mii de copii, măi omule, mor de foame, sete şi boli? Fraţii noştrii din Adam şi Eva ! Oameni ! Copii ! Zilnic ! Peste 72.000... Zilnic...

Mai poţi să cumperi hăinuţe pentru 1 copil al tău, sau 2 copii sau câţi ai? Da? Să-ţi dai energia, dragostea, resursele, banii, mintea, inima, toată fiinţa ta, pentru un copil? Când atât de mulţi, mii, nu 100 sau 300, ci mii de copii, mor în fiecare zi de foame şi de boli. Zeci de mii. Şi sute de mii pe săptămână. Şi milioane pe lună. Iar acel copil al tău, mai există şanse să moară în orice zi, din orice cauză, accident, eveniment, sau să mori tu, şi-l laşi la voia întâmplării? Argument pentru care măcar să nu faci un singur copil, ci mulţi.

Mai poţi să te căsătoreşti când ştii că există şansa oricând să fi înşelat? Să-ţi cadă femeia în adulter? Te mai poţi apropia de ea, când ştii cu câtă poftă a dorit şi a iubit pe altul? Când ştii ce mult i-a plăcut să fie atinsă de acel străin? N-o mai poţi dori. Motivând prin felurite nepăsări, minciunele, căderea. Când tu practic, vroiai să vă sfinţiţi. Şi-atunci, dându-i "cartea de despărţire", adică divorţ, nu oare timpul petrecut cu ea, l-ai aruncat la gunoi? Sau în cazul femeii când e înşelată de bărbat. În loc să fi câştigat acel timp pentru mântuire? Câte minute din cele 1440 de minute pe zi, ai dăruit efectiv, mântuirii? Fapte, cuvinte, gânduri. Câte minute? Apoi persoana cu care te-au unit în Taina Căsătoriei, a terfelit miile de minute împreună şi le-a călcat în picioare, prin adulter, desfrânare.

Acesta e doar un exemplu, cu referire la persoana necredincioasă, care nu vrea să se sfinţească, care vine la Biserică cu haine mulate pe ea, cu fustă care-i dezveleşte pulpele, adesea şi bulanele, cu capul descoperit, adesea ieşit de la coafor. Mai doreşte ea sfinţenie, virtuţi, asceză, curăţire, îndumnezeire? Intră doar vreo 3 minute pe săptămână în Biserică. Mai poate soţul să-şi dorească să alerge după Hristos, lângă ea? Şi multe fete creştine, dacă le spui că iubeşti mai mult pe Hristos, decât o vei iubi pe ea vreodată şi printre altele, refuzi să ai maşină toată viaţa cât timp locuieşti în oraş, nu vor dori căsătorie. Vor căuta altul.

Deci iată, nu imposibil, dar uite cât de multe piedici sunt puse sfinţirii în căsătorie. Şi nesfinţindu-ne, păcătuim mult mai mult, suntem mai departe de mântuire, de curăţire, luminare şi îndumnezeire. Şi-atunci firesc că doreşti pe Domnul.

Cu cât înţelegi mai mult şi vrei să trăieşti mai mult pentru Hristos, cu atât vezi că e mai greu să te sfinţeşti. Căsătoria este frumoasă şi este a doua cale spre mântuire. Şi s-au spus multe cu asta. Este a doua cale. Mai uşoară, cu mult mai puţină nevoinţă, aproape fără asceză. Cu multe dezlegări, îndulciri, mult mai puţin plătită, nu fiindcă dorim plată, ci fiindcă avem mult mai puţin de dăruit altora; tuturora.

"Dacă pe Mine M-au urât şi pe voi vă vor urâ". Ce lume-i asta? Doamne... Ce se întâmplă cu omenirea? Doamne ! Miluieşte...

14 - Aproximativ 6 milioane de hectare de pădure se defrişează pe tot pământul în fiecare an. Deci aproximativ 13.000 de hectare în fiecare zi. 6. Milioane. De hectare. Dispar. Anual. Doamne...

Asta în condiţiile în care pădurea produce oxigenul, hrănindu-se cu dioxidul de carbon, produce circulaţia apei în pânza freatică, fiind şi filtru al apei, împiedică alunecările de teren, întreţine ecosisteme pentru o multitudine de animale, insecte şi alte vietăţi, care au dispărut, sau sunt pe cale de dispariţie. Cum? Cum e posibil să ştergem de pe faţa pământului 6 milioane de hectare anual? Cum e posibil aşa ceva? Dacă tot aşa o ţinem, în aproximativ 50 de ani nu vor mai exista păduri pe pământ... Ideologia gândirii de azi, filosofi acţiunii, principiile sociale... De ce nu-i opreşte nimeni? Pentru că gândim stricat. Fără Dumnezeu. Fără Hristos. De ce nu ne pasă de ceilalţi care vor veni după noi?

15 - Mai mult de 7,5 milioane de hectare agricole, se pierd anual datorită eroziunii solului, deci aproximativ 19.000 de hectare pe zi. Ce mai pot să adaog?

16 - Aproximativ 11,5 milioane de hectare de pământ se deşertifică în fiecare an. Devin deşert. 11,5 milioane de hectare de pământ fertil, devine deşert !
Ne dăm noi seama ce înseamnă aroape 12 milioane de hectare de pământ în fiecare an care devin deşert? Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii... Reuşim cu adevărat să înţelegem ce înseamnă asta ?

17 - Aproximativ 9,5 milioane de tone de deşeuri, chimicale toxice, se varsă în oceane sau pe pământ, deci în mediu şi în fiecare an şi eliberăm peste 90 de milioane de tone de dioxid de carbon, CO2, în atmosferă. Pe zi. Nu mai am cuvinte...

18 - Peste 1 miliard şi 630 de milioane pe pământ, sunt cu exces de greutate sau supragreutate şi peste 650 de milioane de oameni sunt obezi, în timp ce peste 750 de milioane de oameni sunt subnutriţi şi malnutriţi, la limita subzistenţei şi peste 650 de milioane de oameni nu au acces la o sursă potabilă de apă. Iar aceste numere cresc.

19 - Peste 5 milioane de oameni mor din cauza ţigărilor în fiecare an, peste 2,5 milioane din cauza alcoolului, peste 1,5 milioane mor în accidente de maşină, şi peste 1 milion de oameni se sinucid anual... Se sinucid... Oare ce e în mintea sinucigaşului cu 2 zile înainte de-a săvârşi păcatul împotriva Vieţii, împotriva Duhului Sfânt? De ce nu caută pe Hristos? De ce e atât de nemulţumit?

20 - Se vând peste 5 milioane de telefoane mobile pe zi... Se consumă peste 200 de milioane de dolari pe jocuri video pe zi... Se trimit aproximativ 200 de miliarde(!) de emailuri pe zi... Se scriu peste 3,5 milioane de postări noi pe bloguri pe zi... Se dau aproximativ 500 de milioane de tweeturi (ciripituri) pe zi... Sunt aproximativ 4 miliarde de căutări google pe zi... de la cei peste 3,5 miliarde de oameni pe pământ, care au acces şi folosesc internetul. Doamne... Cum ne consumăm timpul... Şi cum singuri ne agonisim o veşnicie în bezna minţii şi-a inimii...

21 - Fiindcă noi toţi am devenit numere, suntem deja o înşiruire de numere, avem CNP-uri în buletine (Cod Numeric Personal în România din 1978 şi prima oară în lume în America în 1936, răspândit apoi mondial). Adică timp de mii de ani, omenirea s-a descurcat excelent fără cnp, şi din urmă cu 80 de ani, America a dat tonul pe întreg pământul, să se folosească cnp-ul? Nu, nu mă conduce America, ci Dumnezeu.

Trebuie să se dea posibilitatea, libertatea să alegem dacă vrem să avem codul cnp şi codul de bare sau dacă nu vrem să le avem şi să le folosim. Altfel nu e libertate. Cnp-ul a fost introdus înaintea codului de bare. Din necunoaştere, indiferenţă şi împătimire după cele materiale, acceptăm propunerile şi ne lepădăm de taina persoanei, primim un număr la naştere cu care ne identificăm toată viaţa, iar în buletin, numărul este pus primul cu prioritate, deasupra numelui.

Şi alte câteva zeci de argumente ce nu le mai enumăr din lipsa spaţiului, acel cnp, nu-mi este de folos la mântuire. Refuz să devin sclav digital şi să redefinesc negativ normalitatea. Fără să mai amintim de codul de bare, în care a fost pus intenţionat după litera Bibliei (nu după Duh) spre a batjocori pe creştini.

Semnul fiarei, numărul fatidic, al materiei prin excelenţă. Dacă nu mai vrem nevoinţă şi asceză, nu vrem să înţelegem ce şi de ce este mântuirea, nu-i de vină Hristos, însă ne învaţă: "Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, cine nu adună cu Mine, risipeşte." În libertatea ce ne-a fost dată de Dumnezeu, doresc să nu mai folosesc cnp-ul, cu doar numele unic, care îl primesc la naştere lângă numele de familie, pe care îl accept, din dragoste şi smerenie, sunt mulţumit cu el, nu vreau altul cu alt impact, care să-mi evidenţieze egoul şi mândria.

Şi nici nu doresc să supăr pe cei care vor să folosească în libertatea lor, cnp-ul, dar eu nu-i văd scopul, argumentele, raţiunile, filosofia din spatele practicii acesteia, şi devine inumană, nu-mi doresc să fiu după chipul lumii veacului acestuia.

22 - Poluăm şi nu ne pasă, ţiţei, plastic, noxe, chimicale, deşeuri, preferăm, firesc lumii, să ne luăm maşină, când în oraş există troleibuz, tramvai, autobuz, sau înafara oraşului, când există tren şi avion. Nu vrem să călătorim cu cei mulţi, cu mijlocul de tranposrt în comun, cu oamenii, nu vrem să fim în comuniune? Comuniunea este doar în Sfântul Potir? Dar Liturghia de după Liturghie? Preferăm maşina persoanală, vrem cumva să fim egocentrici? Nu ne pasă de ceilalţi? De mediu, de ce lăsăm celor ce vor veni după noi? Oare de ce facem atâta stricăciune în fiecare zi? De ce atât de mult ne depărtăm de Domnul? Oare iubim atât de puţin pe Domnul şi pe Sfinţi? Să ştiţi că în tramvai, la fiecare călătorie a mea, oamenii, cei simpli, frumoşi, le simţi curăţia, fecioria, le înţelegi frumuseţea, îi vezi că sunt Sfinţi. Mărturisesc, cu tramvaiul şi autobuzul călătoresc oameni sfinţi. Cum să te saturi privind Sfinţii ?

23 - Preferăm să nu călătorim cu tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul, motivând pueril şi oarecum adesea iraţional, împrăştiindu-ne de la Hristos în argumentele noastre, spunând că... nu ne place? Nu vrem să suportăm mirosul unora din călători, sau privirile lor, câteodată involuntar atingerile lor? Ca să nu stăm în picioare, să nu facem nevoinţă? Că vrem să ajungem mai repede, fiindcă nu vrem să învăţăm să avem blândeţe şi răbdare şi nu vrem să fim mulţumiţi cu ce avem? Doar putem să avem mai mult, nu? Nu vrem să purtăm slăbiciunile şi neputinţele celuilalt, nu vrem să ne uităm, să-i privim cu blândeţe pe ceilalţi, cu dragoste, ne e frică de privirea lor, de gândurile lor, reacţiile lor?

Vrem să ne expunem la cât mai puţine riscuri pentru mântuire, nu vrem şi nu ne place să fim judecaţi de nimeni, fiindcă nu vrem să fim în necazul şi suferinţa lor? Nu aşa a făcut Hristos. Vrem să fim bogaţi material, bogăţie tot datorită celor mici şi neputincioşi, din orice domeniu, în loc să ne comparăm minunat cu cei mai săraci ca noi material, preferăm să-i evităm? Nu suntem mulţumiţi cu ce avem? Vrem să-i ajutăm pe aceia? Iar când îi ajutăm cu puţin din multul nostru, credem că am făcut mare lucru? Nu vrem să stăm să ne rugăm în autobuz, pentru cei din autobuz, în timpul călătoriei? Sau să cedăm scaunul unui frate/soră în Hristos, care are mai mare nevoie de acel scaun. Vrem să ne vindecăm de ură, patimi, frici, neputinţe? Preferăm maşina şi credem că am rezolvat multe, dar defapt am rezolvat să ne punem pe drumul spre împătimiri şi Doamne fereşte, iad. Fiindcă Împărăţia Cerurilor o trăim înăuntrul nostru din viaţa aceasta, aşa şi iadul îl trăim înăuntrul nostru încă din viaţa aceasta. Nu-i prea bine. Trebuie să vrem toate lucrurile acestea, dacă vrem să ne mântuim.

Patriarhul Pavle al Serbiei mergea peste tot în Belgrad cu tramvaiul şi autobuzul. Slujitorii Domnului şi slujitorii oiţelor, episcopi, preoţi, diaconi, să fie văzuţi în mijlocul oamenilor, cât mai des, asta-i mai mare mângâiere şi nevoie, mai ales pentru cei năpăstuiţi şi întristaţi, care se mângâie văzând un om al Domnului. Pentru mine, asta devine apăsător gândindu-mă la turma lui Hristos, refuzul de-a călători cu tramvaiul, autobuzul, trenul, din diverse motive, a tot mai multor creştini, oarecum înstăriţi, care mulţi practic se luptă să reuşească să-şi cumpere maşină, din puţinul lor, numai ca să nu mai călătorească cu autobuzul sau tramvaiul.

Lucru acesta se întâmplă şi la destui şi prea mulţi dintre episcopi, preoţi şi diaconi, în Biserică. Nu spun să nu circule deloc cu maşina. Dar ei circulă deloc cu autobuzul, tramvaiul şi trenul. Da, noi ştim că nimic material nu este al lor, şi ştim că dacă sunt mutaţi sau dacă adorm în Domnul, vor lăsa totul la cei ce vin după ei, şi îi îngăduim, ştim că nu au altă bucurie materială, nu au soţie, copii, nepoţi, nu au afaceri de milioane, ştim şi spunem ce mângâiere să aibe alta decât un transport în confort şi siguranţă? Noi, studioşii, poate intelectualii, cei care iubim, fiindcă ştim asta, din iubire le permitem. Dar oiţele, cei ce nu cunosc teologie, dar care însetează şi caută pe Domnul, oameni capabili, mulţi dintre ei ingineri, sau în orice domeniu, sau care devin creştini, din atei sau din alte confesiuni, care ies din erezii sau păgânismul musulman, budist, hindus, vor să trăiască cât mai autentic în Hristos, aceia se smintesc foarte uşor şi repede.

Oiţele se smintesc de maşinile scumpe şi orice bogăţie care practic nu foloseşte cu adevărat nimănui, decât să depărteze de Hristos. Şi spune Hristos Domnul: "decât să smintească pe aceia mai mici, mai bine să-şi lege o piatră (...)" şi s-o târască după ei, cum de altfel bogăţia este o piatră grea, care ţine pe om departe de Rai şi îl duce la moartea ce-a dea doua, în adâncuri şi abisuri, fără de Dumnezeu. Că zice Domnul: "mai uşor intră cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăţia Cerurilor".

Deci ne arată Domnul că sub absolut nicio formă să nu smintim pe cei mici, ca să nu ajungem precum Apostolul Iuda Iscarioteanul care s-a îmbolnăvit, dragul de el, aşa şi mulţi dintre slujitorii oiţelor, lipindu-şi inima de cele mici materiale, ajung să dorească tot mai mult ele, tot mai mari, mai scumpe şi mai nefolositoare şi se pot îmbolnăvi de boli şi patimi, diverse. Iar dacă nu-şi lipesc inima de ele, mai bine să nu le accepte şi să nu le folosească. Asceza aduce salbe şi belşug de virtuţi.

Oamenii, majoritatea, îşi aduc aminte de Dumnezeu când văd câte un episcop, preot sau diacon, mai ales în mijlocul de transport, deci văzând reverenda neagră a pocăinţei, un slujitor, reprezentant al lui Hristos în mijlocul lor. Unii, puţini, mai gândesc sau spun lucruri necuvincioase, atât e măsura lor sau sunt piliţi de alcool, pe aceia îi evităm dacă nu le putem purta neputinţele, nu ştim, nu vrem sau nu putem, nefăcându-ne după putere, vase ale Domnului, să lucreze Domnul prin noi la vindecarea lor.

În toată viaţa mea, mărturisesc, mai ales în ultimii 2-3 ani, decând port numai negru (culoarea pocăinţei) fiindcă mereu am călătorit numai cu transportul în comun(iune), nimeni, repet, nimeni nu m-a hulit pe mine sau Biserica, vreodată, niciodată. Din contră, să nu exagerez cu o sumă prea mare, dar sunt peste 20, care începeau să plângă, încet, ruşinaţi, suav, pe furiş, ascunzându-se parcă, începeau scumpii de ei, să tragă de nas şi să-şi şteargă ochii, iar mulţi tineri, în alte circumstanţe, ridicau din sprâncene şi puneau capul în jos, gândindu-se.

Mărturisirea lui Hristos, spune Sfântul Ioan Gură de Aur la tratatul despre preoţie: episcopii, preoţii, diaconii dar şi toţi creştinii, predica şi mărturisirea Domnului, nu se face doar prin cuvinte şi câteva fapte de milostenie, ci şi prin mers (!), privire (!), gesturi (!), haine (!), tonul vocii (!), mişcările trupului(!), prin tot ce facem, prin toată viaţa noastră... Acestea nu cu încordare, nu cu stres, ci păstrându-ne unicitatea, cu blândeţe, dar înmulţind cuminţenia, fecioria, sfiala, inocenţa, nevinovăţia, orice virtute în toată sfinţenia.

De ce să nu vrem să ajungem să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi? Şi dacă vrem să trăiască Hristos în noi, la ce măsură vrem? Spune Sfântul Vasile cel Mare în omiliile dogmatice, că nu există o măsură maximă a îmbunătăţirii în Dumnezeu, numai să rămâi în iubire şi ascultare de Domnul şi cât de mult poţi prin rugăciune, să slujeşti aproapelui.

Când nu ascultăm de Domnul, singuri ne stricăm măsura, prin lipsa rugăciunii, care să fie nu mecanică, ci trăită, atentă, poate cu lacrimi, să nu fim biruiţi de ispită şi să nu ne împuţinăm măsura şi nici să nu vrem să rămânem căzuţi. De ce să nu vrem toţi creştinii, să urmăm exemplul Patriarhului Pavle? Să călătorim cu toţii cu autobuzul, cu tramvaiul, troleibuzul. Biserica se va întări, turma nu se va mai risipi, se va înmulţi, va deveni mai credincioasă, va înţelege mai bine "cultele" şi orice erezie şi ateism şi se va feri mai bine de ele. Cât de mult ne luptăm pentru turmă? Să ne punem viaţa pentru oiţele lui Hristos. În cât mai maximă măsură.

Şi o altă soluţie: în oraş, fiindcă există transport peste tot, nimeni nu ar mai trebui să circule cu maşinile (cel puţin nu cei ai lui Hristos, cei ai Dragostei), decât cu mijlocul de transport în comun(iune), niciun episcop, preot sau diacon, când se află în oraş nu ar trebui să circule cu maşina, doar înafara oraşului. Special, intenţionat ca să fie exemplu. Spune Pavel: "Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos." (1 Corinteni 4, 16).

2.1. Cauzele falsului misticism

Cauzele falsului misticism sunt multiple. De cele mai multe ori ele se conjugă în proporţii diferite de la caz la caz, nuanţând într-un fel specific fiecare deviere mistică. Le putem totuşi prezenta în felul următor:

a) Unele sunt cauze ivite dintr-o viaţă spirituală degenerată în superstiţii şi practici oculte, „Mulţi dintre cei care practică formele magiei şi ale superstiţiei socotesc că nu păcătuiesc faţă de Dumnezeu, ci chiar Îl servesc. Ceea ce dă practicilor magice un caracter de fals misticism este convingerea celor ce recurg la ele că intră oarecum în contact cu lumea de dincolo, supranaturală.”[1] Tocmai această ofertă a contactului şi a ajutorului imediat ce vine din lumea nevăzută atrage mulţi oameni spre respectivul domeniu. Superstiţia împreună cu erezia şi ateismul formează triada infernală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.

b) Alte cauze sunt cele patologice, bolile şi deranjamentele psihice, care produc şi alimentează deseori falsul misticism. Unele tulburări şi stări de boală se datorează multora dintre aşa-numitele viziuni şi comunicări cu fiinţe din alte lumi. „Ele sunt susţinute însăşi de o frământare religioasă în cei ce le produc, ca şi în cei care le acceptă, spre deosebire de manifestările ocultismului, care sunt lipsite de o frământare religioasă, deşi sunt însoţite şi ele de un fior al întâlnirii cu nevăzutul. Dar, dacă privim atent, observăm că şi frământarea religioasă la subiectele producătoare de false viziuni este bolnăvicioasă.”[2]

c) Între cauzele morale ale evlaviei false amintim ignoranţa, lăcomia şi prezumţia (închipuirea de sine). Deseori azi, mentalitatea magică, lăcomia şi prezumţia se întâlnesc în unul şi acelaşi impostor, care, exploatând ignoranţa creştinilor, devine promotorul pe scară largă al unor experienţe şi fenomene paranormale.[3] Însă „formele epidemice ale falsului misticism sunt un semn trist de înapoiere religioasă generală şi un certificat ruşinos pentru păstorii sufleteşti ai unui popor. (…)

https://unsufletortodox.wordpress.co...lui-misticism/

Şi dacă şi toţi slujitorii noştrii vor face la fel, urmând pe Hristos şi chemând oiţele să-i imite, să-i urmeze, Biserica va înflori. Iar dacă vor veni timpuri când în oraşe nu v-a mai fi mijloc de tranport în comun şi fiecare va avea obiectul lui de transport, atunci episcopii, preoţii şi diaconii, să ia fiecare un obiect de transport mare, încăpător, ca să intre cât mai mulţi din cei cărora li se v-a strica obiectul de transport sau care nu-l vor avea, din varii motive.

Da, Hristos a folosit mânzul asinei. Adică un pui de măgar, tocmai ca să dea exemplul smereniei. Deci aplicat în secolul nostru, ce înseamnă mânzul asinei? Un Tico, sau Trabant, un Matiz, întreţinute, frumoase, recondiţionate mereu, care să nu fie cumpărate, ci împreumutate, precum a împrumutat şi Hristos mânzul asinei. Sau primite donaţie. Şi mai degrabă folosite doar de sărbători. Sau deloc. Doar înafara oraşului. Dar există trenul.

Ce minunat ar fi dacă am vinde toţi creştinii care iubim mult pe Domnul, obiectele scumpe, chiar şi cele primite donaţie şi să luăm sau să primim aceleaşi, dar smerite, poate un Logan, sau Cielo, e suficient. Cu banii obţinuţi, salvăm poate 1-3 familii cu 2 copii fiecare familie, cumpărându-le poate un apartament cu 2 camere, întrun oraş cu preţuri mai mici. Depinde ce preţ luăm pe acel obiect. Orice obiect scump şi nefolositor. Orice confort în plus, sau bogăţie materială de care ne putem lipsi. Firesc, pentru aproapele. Să ne punem viaţa pentru turma Domnului.

Iar în oraş, să folosim cu toţii doar autobuze sau tramvaie. Nu ne simţim în siguranţă cu un Logan sau Daewoo Cielo sau alt echivalent? Ducem Loganul la service, să-l ranforseze şi să-i bage în tocuri şi peste tot, bare de metal, ca la maşinile de curse, în caz de coliziune sau rostogolire, nimeni să nu păţească nimic. Dar oricum, dacă rânduie Dumnezeu să moară cineva, în moarte năpraznică, va muri fie că are Logan simplu, sau Logan cu bare ca la cursele de maşini în tocuri, întărit pentru accident, sau fie că are o maşină de zeci de mii de euro.

Deci să avem credinţă. Multă credinţă. Şi puţină bogăţie materială, fiindcă aduce discernământul şi măsura. Şi rugăciunea şi asceza. Să nu prefere nici un creştin să stea în confort şi bunăstare, ci modestie, mai ales monahul, altfel va uita de cele 3 voturi monahale date lui Hristos, unul din ele fiind votul sărăciei de bună voie, să nu uite că au prioritate la toate cele materiale, săracii, orfanii, văduvele din parohie sau eparhie, mănăstirile, schiturile, of... să nu uite că sunt 32.000 de oameni care mor de foame la fiecare 24 de ore... Biserica este prigonită suficient de necredinţă, îndoială, erezie, ateism, păgânism. Să nu adăugăm mai multă prigoană. Avem nevoie de slujitori cât mai jertfelnici.

Spunea inventatorul român Iustin Capra: "maşina şi avionul de azi, sunt o abominaţie, sunt făcute ca să se transporte pe ele însele, consumă mult şi au numai efecte dezastroase asupra mediului. A călători cu autobuzul, tramvaiul, trenul, este o formă de jertfă şi asceză extraordinare şi un exemplu absolut minunat.

24 - Ca şi omenire, global, consumăm mult, bogaţii, modeştii, săracii, investim mult în noi şi de alţii ne pasă puţin sau deloc, avem muritori de foame peste tot, n-au mâncare, locuinţă, chiar în judeţul nostru, noi preferăm să ne luăm ultimul gadget, electronice, tehnologie, televizoare mari, luăm apartamente mai mari, mobilă mai bună, mai frumoasă, renovăm, extindem, ne diversificăm afacerile, exploatarea. În loc să creştem salariile celor angajaţi deja, să poată trece şi ei de la o garsonieră, la un apartament cu 2 camere, fiindcă altă sursă de venit înafară de salar nu au, sau ca persoana singură să se poată căsători, să facă o familie.

Nu ne pasă cu adevărat de ceilalţi, fiindcă nu-i iubim cu adevărat pe ceilalţi. Să se ducă să muncească, spunem, nu? În Timişoara, la magazinul bisericesc unde lucrez, vin foarte mulţi cerşetori, boschetari, orfani, de la casele de copii, îi ajut pe fiecare cât de bine pot... Unii mai primesc ajutoare, pe aceia îi ajut puţin sau deloc, dar majoritatea nu au servici, nu au bani... Ştiţi ce-mi spun?

Dacă ne-ar face cineva buletin şi ne-ar plăti o chirie, ca să ne putem spăla, să ne prezentăm cât de cât onorabil la servici, poate ne-ar angaja cineva, dar din pensia de handicapat, de 400 de lei, nu ne permitem nimic, abea ne ajunge de mâncare, câteva haine de la second-hand, în fiecare lună, că pe cele vechi le aruncăm, că nu avem unde să le spălăm, oricum au costat doar vreo 30 de lei, şi iarna, dormim pe ţevile de căldură de reţea, care sunt tot mai puţine, că lumea îşi tot pune centrale termice şi se debranşează, ţevile se împuţinează...

Majoritatea au fugit din centrele speciale şi din orfelinate, că acolo erau molestaţi, bătuţi, chinuiţi, le erau luaţi toţi banii şi abea primeau o napolitană pe zi, ca desert. Vara dorm prin cimitire, că acolo nu-i bate nimeni şi nu le fură amarul banilor lor... Oameni care se luptă maxim, după fier vechi, nimeni nu le face buletin, nu-i angajează, nu le dă apă curentă şi cei 5 sau 8 copii, trăiesc din mila altora. Au primit de la primărie un container mare de fier, care l-au amenajat ca o locuinţă şi le-a fost pus întro zonă mai nelocuită a oraşului. Cum ar fi să trăieşti aşa ? Miliarde de oameni trăiesc aşa...

Îmi spuneau acei oameni minunaţi, aceste cuvinte cu lacrimi în ochi...

25 - Suntem tot mai nemulţumiţi, mereu vrem tot mai mult, să fie progres în cele materiale, stricăcioase, distrugând resursele, consumăm foarte mult în bunăstarea materială, dezvoltăm economii de exploatare, de întreţinere, dezvoltare, de desfacere, de consum, etc., în loc să aplicăm şi să dorim progres dezvoltat în cele duhovniceşti, să înaintăm din "slavă în slavă", cum spun Sfinţii Părinţi.

26 - Mulţi sunt sau devin rasişti, ţinând unii cu cei cu pigmentul pielii negru, alţii cu cei cu pigmentul pielii alb, în America şi alte locuri, prea des, neo-nazismul sau alte clase politice rasiale, se favorizează unii pe alţii, în societăţi, în companii, văzut sau nevăzut, se pun în poziţii bune, se răsplătesc pentru "efortul" depus, se menţin în familie, cât mai mult şi cât mai bine, nepăsându-le de nimeni alţii. Ceilalţi oare, nu sunt oameni? Avem acelaşi sânge, aceaşi transpiraţie, aceaşi salivă, acelaşi scaun şi deşeuri umane, aceaşi organizare a trupului, de ce intenţionat vrem să distrugem egalitatea dintre noi?

27 - Sclavagizăm oamenii, prin sisteme gândite pentru luxul şi confortul unor puţini, prin dependenţa de monitoare şi ecrane, undele alfa, imagini mişcătoare, pe principiul vechiului imperiu roman, "pâine şi circ", adaptat modern, pentru a ne ţine ocupaţi.

28 - Dependenţa cât mai mare, de orice depărtează de mântuire, la care renunţăm greu sau deloc, neglijând şi nepăsându-ne de omenire, ne lipim inima de deşertăciuni şi nu vrem să renunţăm la ele, le considerăm de folos, continuăm să investim în ele, bani, timp, viaţa noastră.

29 - Dezvoltăm proiecte secrete, cluburi oculte, grupul bildenberg, bohemian grove, culeşi şi aleşi încă din facultate, precum la Utah, SUA, oamenii craniului şi oaselor, din care au ieşit preşedinţii americii, lucrurile acestea nu le ascund, le arată şi dovedesc public, fiindcă nu le e frică de nimeni, mai ales nu de Dumnezeu, nu de Hristos. Facem experimente pe oameni, precum mk-ultra şi altele, pe care le ţinem cât mai secrete posibil. Anual dispar peste 2000 de oameni din America, care nu mai sunt găsiţi niciodată. De ce? Cum? Doamne...

Dezvoltăm aparatură militară cât mai avansată şi cât mai secretă, să fim mereu în faţa şi înaintea celorlalţi, în caz de război, să-i batem cât mai uşor şi cât mai repede. Unde-i Hristos în toate acestea? Domnul ne învaţă: "cei din urmă, vor fi cei dintâi" şi ne învaţă să ne iubim duşmanii, să întoarcem şi obrazul celălalt, să aruncăm cu pâine în cine aruncă în noi cu pietre, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă.

Un avion de vânătoare mediu, un MIG-29 consumă combustibil de 18.000 de dolari pe oră şi costă 55 de milioane de dolari. Şi poate fi aruncat în aer, deci explodat, de o rachetă de 5.000 de dolari venită din alt avion, de exemplu un F-35 care costă 80 de milioane. Exemplele sunt relative, dar se pot verifica pe internet statisticile. Câte vieţi pot fi salvate cu acei bani? Câţi muritori de foame vor avea ce să mănânce şi pentru cât timp? Nici unui sistem politic, dezvoltat pe principiul evoluţionist "supravieţuirea celui mai în formă şi mai capabil", nu-i va păsa de muritorii de foame din Africa şi Asia şi de omenire în general, ci doar de tehnologii, de armată, bani pregătiţi practic pentru uciderea în masă a populaţiilor, la un caz de război. Oare doar Bisericii, creştinilor le mai pasă cu adevărat de omenire?

30 - Dragostea se răceşte tot mai mult şi toată virtutea şi scopul omului pe pământ se răceşte: sfinţenia, curăţirea, luminarea, îndumnezeirea, Hristos în inimile oamenilor, devine tot mai puţin gândit, căutat, râvnit, ajuns, înmulţit, dăruit.

31 - Poate adesea indirect, discriminăm, punem praguri ideologice în acţiunile noastre prin credinţa slăbită, punem prea mari diferenţe între oameni, mai ales ateii şi bogaţii pământului, ne considerăm superiori faţă de alţii, ne vedem mai înţelepţi, mai buni, mai capabili, mai stabili mental, economic şi pe multe criterii (necreştineşti) luăm hotărâri, care adesea ne pun pe noi în lumină mai bună (cât mai bună) vrem să ne etalăm în faţa altora prin modă, posesiuni, atitudini, poate inconştient îi şi asuprim, îi desconsiderăm, nu le apreciem existenţa, nici privirea, nici nu-i vrem în preajma noastră, nu-i considerăm egalii noştrii, ajungând probabil, Doamne fereşte, la uciderea lor sau la a-i face sclavi, direct sau indirect, cum mulţi acceptă azi, de bună voie, din cauza atâtor neputinţe şi nevoi. Domnul a lăsat libertate. În responsabilitate. Spre mântuire... Împărăţia...

Cred că ar fi trebuit să intitulezi topicul „Motivele pentru care vreau să mă călugăresc”. Pentru că nu te călugărești singur; nu depinde numai de tine, ci de un stareț, poate și de un episcop, după o vreme de noviciat, nu? Abia apoi vei vedea, atât tu, cât și mai-marii mânăstirii, dacă ești potrivit pentru călugărie.

2.2. Formele falsului misticism

Formele falsului misticism sunt şi ele multe. Trăgându-şi puterea din izvoarele prezentate până acum, falsul misticism se ramifică totuşi în trei direcţii principale de manifestare. Le vom expune în continuare pe scurt, insistând asupra detaliilor doar acolo unde este nevoie.

a) Domeniul ocultismului, al magiei şi al superstiţiei[1], cu următoarele forme: practicile vrăjitoreşti, descântecele, ghicirile şi prezicerile (prin cuvânt, fie în stare de transă, fie pe baza interpretării unor semne şi a visurilor), considerarea unor zile, numere sau evenimente ca norocoase, purtarea de talismane, astrologia, horoscopul, spiritismul, teozofia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia.

b) Domeniul patologicului, cu forme mai uşoare sau mai puţin grave de manifestare, cu tendinţe de extindere mai mult sau mai puţin accentuate.

Boala psihică, fie moştenită genetic, fie instalată prin educaţie (teroare în familie ori răsfăţ), fie dezlănţuită în urma unor şocuri emoţionale (bucurii euforice, crize sentimentale, rateuri în viaţă), generează în imaginaţia omului unele idei fixe, obsesii, halucinaţii şi viziuni mai mult sau mai puţin religioase. Caracteristică psihopatologiei este prezenţa halucinaţiilor, a vedeniilor cu conţinut fantastic. „Dar, falsul misticism se întreţine nu numai prin halucinaţii, ci şi prin iluzii. La halucinaţie este mai întâi ideea, reprezentarea mintală, apoi senzaţia, sau imaginea cu aparenţă de realitate. La iluzie este întâi o senzaţie reală şi apoi o idee, o reprezentare falsă despre ea, o interpretare greşită a ei. Dacă halucinaţia este mai ales, apanajul celor bolnavi, iluzia nu presupune numaidecât o boală.”[20] Ea apare în general acolo unde este o percepţie superficială a realităţii şi a vieţii religioase, o confuzie şi o ignoranţă propice răspândirii falsului misticism.

Totuşi, în unele forme patologice de fals misticism un rol important în întreţinerea acestei atitudini îl deţine folosirea substanţelor halucinogene (băuturi, droguri) şi a muzicii psihedelice), prin care „misticii” îşi provoacă rapid şi-şi întreţin vedeniile şi extazurile. Cu toate că unii mistici psihopaţi îşi cunosc şi recunosc starea de boală[21], sunt printre ei şi unii care devin de bunăvoie înşelători ai bunei credinţe a oamenilor, promovându-şi în public, cu mare avânt, „profeţiile apocaliptice”[22].

c) Domeniul ignoranţei şi al relei credinţe, cu nenumăratele lui expresii, atât la nivel individual, cât şi social.

https://unsufletortodox.wordpress.co...lui-misticism/

32 - Ne otrăvim şi poluăm apa, cu fluoride, cloruri "testate" şi sigure şi alte chimicale, direct, ştiut sau indirect şi neştiut, punând în pericol pânza freatică prin tot felul de metode de minerit, în loc ca inginerii sau inventatorii să descopere metode cât mai bune pentru desalinizarea apei, la cei care n-au apă şi mor din lipsa apei sau a bolilor rezultate de acolo.

33 - În vaccinuri ajungem să punem substanţe periculoase, testate şi sigure mai mult sau mai puţin, iar dacă copii sunt afectaţi nervos sau mental, poate devin autişti sau altele asemănătoare, nimeni nu va plăti amendă sau închisoare pentru biologia acelui vaccin, poate distrugerea atâtor vieţi, ne pasă de scopuri tot mai puţin creştineşti.

34 - Ţinem cât mai bine sub control populaţia, mai ales în Africa şi Asia, fiindcă spunem că ajungem la suprapopulaţie, în loc să găsim soluţii pentru a nu mai polua şi pentru a crea ecosistemele dezvoltării umane, echitabile, necondiţionate, nepărtinitoare, juste, cu un prag cât mai mic între bogaţi şi săraci, fără a mai folosi şi exploata pe alţii pentru binele şi bunăstarea câtorva, să nu mai construim bogăţia pe sărăcia şi slăbiciunile năpăstuiţilor.

35 - Ne respectăm tot mai puţin libertatea dată de Dumnezeu, acceptăm şi aplicăm sisteme şi filosofii străine de Hristos, de libertate, dragoste, de virtuţi, sfinţenie şi mântuire.

36 - La nivel global, omenirea nu se încurajează cât mai viu unii pe alţii, în urmarea învăţăturii Evangheliei, a duhovniciei, vrem "binele" nostru, în definiţiile noastre, văzut de noi, pentru noi, îi ţinem ca prieteni pe cei ca noi, cât mai bogaţi, şi pe cei care ne apreciază, ne laudă, fiecare în parte să fie văzut cât mai bine de toţi cei din cercurile elitiste şi înalte, nu acceptăm critica, suntem indispuşi de orice este în contradictoriu cu preceptele noastre, îi respingem, îi îndepărtăm, căutăm să-i alungăm pe cei care nu sunt ca noi, iar restul, masele, sunt rotiţele în fabrici, filosofia de azi, e fiecare pentru el, egoism şi egocentrism, cum nu a mai existat vreodată în istoria umanităţii, care se răspândeşte ca cea mai incurabilă boală de pe pământ. De ce? De ce ne pasă tot mai puţin de Hristos şi de dragoste, de iertare, de rugăciune, de smerenie?

37 - Exploatarea omului de către om, a devenit mai activă ca niciodată. Să produci cât mai mulţi bani, întrun timp cât mai scurt, cu cât mai puţine repercursiuni în cât mai multe planuri. Dacă repercursiunile se măresc, dar şi banii produşi cresc, căutăm să afle cât mai puţini, nu ne mai pasă aşa mult de repercursiuni. Fiindcă un motto iubit: scopul scuză mijloacele. Aş adăuga eu: şi aduce iadul. Doamne, ai milă de noi.

38 - Epuizăm resursele planetei, toate zăcămintele şi minereurile, pădurile, peştii oceanelor, animalele de pe pământ, inconştient adesea săvârşim răul, de ce suntem atât de nemulţumiţi? De ce dorim atât de puţin să fim creştini, să ne pese de ceilalţi?

39 - Comandăm şi impunem legal, ca un lucru normal, ordine şi acţiuni anti-omenire, precum codex alimentarius, în alimente.

40 - Considerăm că este normal să modificăm genetic legumele, animalele, oamenii. Clonăm şi vindem animalele, pentru bogaţii care le-au avut ca animale de companie, şi care sunt atât de împătimiţi şi lipiţi cu inima de acele animale, încât plătesc sume colosale, pentru clonarea şi readucerea lor, când atât de mulţi alţii, oameni, nu animale, mor de foame. Investim şi dorim lucrul acesta, adesea în experimente genetice ţinute sub control, ascunse în laboratoare guvernamentale secrete, "pentru a ajuta şi a grăbi evoluţia omului". Vă daţi seama ce diabolism demonic este în spatele acestor gândiri, ideologii, filosofii, aplicate în sistemele de acţiune ale lor? În loc să dorim vindecarea de tot ce ne pierde timpul şi ne depărtează de lângă Hristos.

41 - Dacă avem de exemplu 200 sau 20.000 de hectare de pământ, nu suntem de acord să rămânem cu 10, dacă avem 2 copii şi să lucrăm pentru familia noastră acele 10 hectare şi restul de 190 sau 190.000 să le donăm la 19 sau 19.000 de familii, câte 10 hectare la fiecare familie cu 2 copii, sau 15 la 3 copii, 20 la 4 copii, cu hotărârea prin notarul public să nu le vândă niciodată, ci să le lase moştenire copiilor ce se vor căsători şi cu verificarea eventual amendarea familiei, care nu-şi lucrează pământul. E o soluţie a scăpării din sărăcia lucie, în care trăiesc peste 5 miliarde de oameni.

42 - Suntem ca în timpul comunismului: pe-atunci erau doar două opţiuni la votare, azi, spre exemplu în America, sunt tot două opţiuni. E firesc? Libertatea adevărată nu este asta, ci doar cea în Hristos. De ce nu există pe listele de vot şi monarhia? Şi orice sistem politic care construieşte şi întăreşte omenirea, nu care-o consumă şi-o ucide. Unde sunt filosofii, gânditorii, intelectualii? Care să schimbe politica de azi? Atâtea emisiuni la televizor, arată problemele, dar nu arată soluţiile. Nu sunt capabili? Nu vor? Ce se întâmplă, Doamne, cu omenirea şi cu pământul pentru care ai deschis Uşa, şi-ai arătat Calea, ai spus Adevărul şi ţi-ai dat Viaţa?

43 - Nu considerăm normal, ci antisocial ca un om să nu aibe şi să nu folosească telefon mobil şi maşină, de exemplu, dacă omul vrea să aibe şi să fie găsit numai telefon fix, considerăm o absurditate, o acţiune fanatică(?), ultra-conservatoare, tradiţionalistă, conservă, nu? Poate ne mai scapă să spunem că e faptă necreştină. Fără să ne gândim a urma mai vârtos lui Hristos. Hristos a fost şi El ultra-conservator, nu? Nu! El a fost normal. El este stasul normalităţii şi standardul umanităţii. Şi Apostolii. Şi Sfinţii Părinţi. Şi Sfinţii Mucenici. Şi oricine îi urmează.

44 - Până în secolul 8, existau în Biserică 12 Sfinte Taine, apoi s-au făcut 7, apoi prin lutheranism s-au făcut 2 taine, nădăjduiesc că nu va veni un timp când se va renunţa la orice taină, ci propun reîntoarcerea, reintroducerea celor 12 Sfinte Taine, deci şi celelalte 5 care au fost scoase: Înmormântarea, Călugăria, Sfânta Aghiasmă, Exorcizarea şi Ungerea unui Monarh (Rege) pentru conducerea ţării (adaptat azi, din lipsa monarhiei, alcătuirea de către imnografii Bisericii în dezlegarea Sfântului Sinod, a Sfinte Taine de Binecuvântare a Conducătorilor ţării sau continentului).

45 - Pentru părerea de rău că tot mai mult după căderea în păcat adamică, omenirea s-a lipit tot mai cu poftă de cele materiale şi tot mai lipsiţi de cele duhovniceşti, tot mai mult de cele ce sunt străine de Hristos, iar creştinii cei fără erezie, cei cu adevărat ai lui Hristos, pe care lumea îi urăşte, pentru neaccptarea nebuniilor lumii, sunt tot mai puţini, prin unele Sfinte Mănăstiri şi unele Sfinţite Apartamente... Tot mai puţini iubitori, jertfitori şi asceţi.

46 - Un subiect foarte actual, pentru creştinismul în modernism ce îl trăim (şi post-modernism), tot mai puţine fete şi băieţi se păstrează în feciorie (virginitate) până la căsătorie, iar cele care spun că sunt în feciorie, dacă li se cere să meargă să confirme asta la un medic ginecolog, care eliberează la cerere un certificat de virginitate, nu acceptă, sau spun că doar la ginecologul familiei vor să meargă, fiindcă cu acel ginecolog pot să vorbească de dinainte, în prealabil pentru ca dorinţa lor să fie aranjată după voia lor. Sau motivând că băieţii, cum pot dovedi fecioria lor? Pot face un jurământ foarte aspru, pe Sfânta Scriptură, pe Sfânta Cruce, pe Dumnezeu, ca în sala de judecată, ca la terminarea facultăţii de Teologie, ca în armată. E jurământ dăruit odată în viaţă, femeii cu care vor să-şi unească drumul spre mântuire, în Taina Căsătoriei. Dar asta să nu fie ca o justificare a căderii ei din feciorie.

47 - Tot mai puţine fete/femei, poartă capul acoperit în Sfânta Biserică, contrar învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel: "orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă (cheală, dacă nu poartă capul acoperit). Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. (chel)" - 1 Corinteni 11, 5-6. De ce spune Sfântul Apostol Pavel asta, femeilor creştine? Pentru a arăta dorinţa lor de a primi un luptător pentru ele şi copii lor, pe bărbat, şi dorinţa lor de a-l asculta, pentru ca el să lupte mai bine pentru ele, şi pentru familia lui, pentru mântuirea lor. Iar dacă noi ca şi creştini, ne rugăm neîncetat, cum spune la 1 Tesaloniceni 5, 17, atunci nu oare şi femeia să aibe capul acoperit neîncetat? Spun ele, dar ce sunt maică, sunt monahie? Nu mai e la modă. Hristos e la modă? Nu am găsit o fată, femeie, să fie preoteasă, cu această conştiinţă de monahie, cu dorinţa şi ardoarea de a urma astfel pe Hristos.

Abea, abea acceptă femeile să poarte capul acoperit în Sfânta Biserică, dar înafara ei, nici în ruptul capului. De la noi, au preluat regula şi musulmanii apăruţi în anul 622, şi au dus regula asta la extrem, conduşi fiind de demoni, au obligat femeile să poarte hijabul, acea haină lungă largă, care-i acoperă şi tot capul, şi numai ochii i se văd, ba încă este un port că-i pune un fel de sită şi pe ochi. Hristos nu impune şi nu obligă pe nimeni cu nimic. Fiecare femeie poartă ce vrea, bărbaţii creştini nu vor dori femeile altor bărbaţi şi femeile creştine, nu vor dori bărbaţii altor femei, fiecare dându-şi silinţa să fie cât mai mult pe placul femeii lui şi femeia pe placul bărbatului ei, amândoi în Hristos Domnul. Nu suntem habotnici, fixişti, rigizi, suntem liberi, iubitori, dar cu cât iubim mai mult pe Domnul, ne silim la o măsură cât mai bună, pe placul Domnului, al Sfinţilor, al mântuirii noastre în Împărăţia Cerurilor. Acestea nu sunt glume, precum islamismul e o glumă ieftină şi foarte violentă, o imitaţie demonică a creştinismului.

4. Demascarea şi combaterea „falşilor mistici”

Omul cu adevărat duhovnicesc nu-şi face şi nici nu încurajează la alţii reclama propriilor virtuţi; „poziţia sigură în spiritualitatea ortodoxă este cea din smerenie; aceasta este, de fapt, criteriul ei absolut. Cei care au fost şi au rămas în smerenie au putut să se bucure de daruri duhovniceşti reale, au putut să le păstreze şi au putut folosi şi pe alţii cu ele. Pe aceştia îi impune însuşi Duhul Adevărului, Duhul Bisericii întregi Care lucrează printr-înşii. Duh care respiră nevăzut şi discret prin toată lucrarea lor, iar sentimentele pe care le angajează în credincioşi nu cad sub cenzura îndoielii. Dacă un asemenea om are şi o vocaţie misionară, el o întreprinde cu sfat, fără grabă, desfăşurând-o progresiv, în timp, fără publicitate, fără „eu” la orice pas şi fără adunare de „partizani”[1].

De aceea, din momentul apariţiei unui nou „prooroc”, se cuvine ca Biserica, prin preoţii şi învăţătorii ei, să-l cerceteze şi să-1 caracterizeze în public imediat, după criteriile următoare:

1) în legătură cu persoana lui: dacă este sau nu sănătos la minte, smerit, evlavios, bun cunoscător al Ortodoxiei, lipsit de patimi;

2) în legătură cu mesajul lui: dacă nu e în contradicţie cu datele Revelaţiei dumnezeieşti, dacă nu are contradicţii interne, dacă nu inovează, dacă e moral, dacă e serios şi limpede;

3) în legătură cu urmările prezente sau eventuale pe care le-ar putea avea promovarea şi propovăduirea lui.

Biserica nu trebuie să tolereze sau să aştepte maturizarea cazurilor de fals misticism; extinderea unor asemenea cazuri poate genera secte şi chiar erezii. Nu trebuie îngăduit (atenţie!) ca turma lui Hristos să fie dezbinată!

Primul lucru care trebuie făcut după identificarea falsului este contracararea lui cu toate mijloacele misionare pe care rânduiala bisericească le prescrie. Tratativele politicoase şi aşteptarea ca aceşti „prooroci” să dea singuri faliment nu sunt indicate, întrucât le prelungesc autorizaţia de a înşela. Dialogul şi cateheza cu cei căzuţi în rătăcire sunt metodele principale pentru aducerea lor în perimetrul Ortodoxiei, metode trăite şi explicitate de Sfinţi. În general, într-o formă de fals misticism, inspirată sigur nu de Duhul Adevărului, oamenilor li se oferă noutatea, senzaţionalul, mirajul unor experienţe deosebite, accesul la unele „taine” descoperite doar câtorva „aleşi”, aflarea unor profeţii şi chiar exersarea unor „semne şi minuni paranormale”. Aceste experienţe, precum vedem, nu intră în viaţa normală a unui bun creştin ortodox, luminat, care-şi păzeşte sufletul pe drumul lin şi drept al sfinţeniei. Ele, de fapt, nu sunt cuprinse în cele nouă Fericiri ale Mântuitorului.

https://unsufletortodox.wordpress.co...silor-mistici/

Şi mai spune minunat Pavel: "Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?" - 1 Corinteni 11, 13. Şi apoi continuă: "pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ. Iar dacă se pare cuiva că aici poate să ne găsească pricină, un astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu." - 1 Corinteni 11, 15-16.

Oare exemplul Maicii Domnului din Sfintele Icoane, de ce ar fi greşit să-l urmeze? Cuminţenia, sfiala, gingăşia, suavitatea, fecioria, blândeţea, înţelepciunea. Ce preoteasă model ar fi, pentru toate femeile din parohia ei ! Şi cu adevărat, multe ar urma-o.

48 - Tot mai puţin fete doresc să poarte fustă lungă, oriunde merg printre oameni, înafara pragului casei, pentru mărturisirea lui Hristos, ci din contră, tot mai multe poartă fuste până la genunchi, precum surorile rătăcite în culte/secte. Scopul acoperirii femeii, spun Sfinţii Părinţi, este a arăta cât mai puţină piele şi forme ale corpului, ca să nu instige minţile celor slabi, la desfrânare cu ele, în gând, apoi în cuvânt şi faptă, că spune Hristos Domnul: "dacă te-ai uitat la o femeie şi ai poftit-o în inima ta, ai şi săvârşit desfrânare cu ea". Sigur, din nou, fiecare la măsura ei, cu cât iubeşte mai mult pe Domnul, Sfinţii şi pe soţul ei.

49 - Tot mai puţini preoţi poartă reverenda pe ei, când ies din locuinţa lor, contrar învăţăturii Sfinţilor Părinţi, şi Scripturii. Asta e una din cele mai mari dureri ale mele, doar 2-3 preoţi din cei care vin la magazinul bisericesc unde lucrez, au reverenda pe ei. Prin reverendă Îl predici şi-L mărturiseşti pe Hristos. Şi spune Domnul: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." - Matei 10, 32-33. Şi-atunci cum să dorească jertfă, slujire cât mai desăvârşită, asceză, dacă le este ruşine de Hristos şi nu-şi poartă reverenda? Cum să le mai ceri apoi, să nu folosească niciodată maşina în oraşe, ci numai mijlocul de tranport în comun(iune)? Întâi trebuie să poarte peste tot reverenda, ca să poată trece la altă nevoinţă şi asceză, spre o birunţă mai mare în Hristos. Of... Doamne miluieşte...

50 - Tot mai puţini băieţi/bărbaţi, poartă negru sau culori închise, care arată şi simbolizează pocăinţa, la fel ca şi părul lung şi barba. Preferă o aranjare cât mai bună, iar preotesele tot mai puţine se jertfesc să suporte şi să accepte părul lung şi barba. Şi care şi ele să poarte culori închise, preferabil negru, care înseamnă pocăinţă. Făcând astfel, vor avea o măsură a jertfei, a slujirii şi dăruirii, a ascezei, tot mai bună, mai curată, mai înaltă. Şi preotul şi preoteasa.

Oare exemplul Domnului Hristos, din toate, dar toate Sfintele Icoane din Biserică, unde poartă Domnul părul lung, prin în coadă şi barbă medie, de ce ar fi greşit de urmat? E exemplu mântuitor de urmat. Să nu-şi mai frezeze atât de mult părul şi barba, ci să le lase în numele Domnului, pentru Domnul şi oiţele Sale. Ca aspect, biblic, acel minunat părinte, ar fi demn de urmat.

51 - Oamenii poartă tot mai puţin şi mai rar, haine cuminţi, ci vor să transmită mesaje rebele, moderne, cu aspecte şi invitaţii la desfrânare trupească, preferă emanciparea şi afirmarea în toate aspectele, psihologic, intelectual, trupesc, expresii proprii, plasând orice neputinţă sau nebunie, în aria artistică şi-a libertăţii (neresponsabile), fiindcă nu au identitate, nu mai sunt persoane şi refuză să-şi modeleze un aspect cuminte, plăcut, care-i va naşte ca personalitate, ci mereu nemulţumiţi, refuză şi atacă furibund orice învăţătură a cuminţeniei, a Bisericii, a lui Hristos, a creştinilor, refuză deci asceza, răstignirea, creându-şi propriile lor reguli, seturi de precepte, ghidaje în acţiuni şi filosofii sterile, nu le pasă, nu îi doare, nu plâng pentru alţii, nu se smeresc, nu se implică.

Iar în măsura în care amăgiţi, cred că-i doare şi că le pasă, nu se diferenţiază cu nimic de toţi ceilalţi îmbolnăviţi de egocentrism, doar că altfel înţeles şi exprimat, dându-se pe sine prin tot ce fac, ca exemplu, creştinilor căldicei sau reci, nepracticanţi, pe care-i vor agăţa şi doborâ prin neascultarea cu adevărat a amândurora de Hristos.

52 - Pentru că Biserica lui Hristos, nu vorbeşte deschis, precum în primul mileniu, prin ierahii, preoţii, diaconii ei (cu scopul vindecării înşelăciunii) despre oile rătăcite, fraţii risipitori, în eresuri, care sunt azi mai ales în ereziile mişcării romano-catolicismului şi protestantismului, de care e îmbolnăvită Biserica din Occident, din Apus.

Reamintim cele 25 de mari erezii ale romano-catolicismului :

1. primatul papal (supremaţia papală).
2. infailibilitatea papală (imposibilitatea de a greşi).
3. filioque.
4. purgatoriul.
5. azima.
6. Maria imaculata (imaculata concepţie, de la Duhul Sfânt a Născătoarei de Dumnezeu)
7. transubstanţialitatea.
8. celibatul obligatoriu al preoţilor.
9. indulgenţele.
10. lumina şi harul create.
11. tezaurul de merite ale Sfinţilor.
12. infanţii fără euharistie şi mirungere.
13. euharistia fără spovedanie.
14. mirenii nu primesc sângele, doar trupul.
15. botezul fără cufundare, ci stropire sau turnare.
16. inovaţia postului.
17. căsătoria între rude, începând de la gradul 3, cu dispensă episcopală.
18. repetarea Liturghiei pe acelaşi altar de mai multe ori pe zi şi prescurtarea ei la 40 minute.
19. euharistia în buzunar.
20. desacralizarea monahismului cu ordine monahale (iezuit, benedictin, franciscan, etc.)
21. holocaustele, genocidele, crimele împotriva umanităţii: Cruciadele şi "Sfânta" Inchiziţie.
22. adorarea inimii lui Hristos şi-a Preacuratei.
23. statuile.
24. uniaţia (greco-catolicismul) sau sincretismul religios.
25. ecumenismul.
26. scolasticismul, implicit fabricarea şi acceptarea oricărei inovaţii.

Deci?
Cum să accepte Biserica aşa ceva?
Aceste practici nu existau în Biserica Primară... A primului mileniu...

Spre exemplu ecumenismul, că azi e băut în Biserică şi doresc mădularele slujitoare ale Bisericii acel pahar cum doreşte alcoolicul paharul cu licoarea îmbătătoare, care-l ucide.

Ce legătură are Dumnezeu cu Mamona? Putem "bea şi din paharul Domnului şi din paharul dracilor"? Nu. Dacă ereticul nu vrea să lepede de ereziile lui, e vinovată Biserica şi Hristos? Nu. Cu nimic. Da, îi dorim, îi iubim, aşteptăm, chemăm, avem ectenii dedicate unirii cu Biserica a toţi oamenii de pe pământ, şi ectenia celor chemaţi, a neofiţilor, luminaţilor, dar nu ieşim din Adevăr pentru nimeni şi nu-L modificăm, fiindcă atunci ieşim din Biserică. Singuri devenim anatema. Concesiile se fac cu discerământ şi pogorământ, dar numai în acrivie, niciodată în dogmă, precum a făcut Apusul şi alte erezii înaintea Apusului.

Dacă nu ne place dogma şi învăţătura mântuitoare a Bisericii, ce ce-i de vină Hristos ?
Dacă nu vrem să ne mântuim şi nu vrem să fim creştini, ce ce-i de vină Biserica ?

Datoria mărturisitoare a Bisericii este să spună chiar şi unui episcop, şi unui Sinod, că greşeşte şi învaţă greşit şi să ajungem apoi la Sfânta Neascultare, pentru că dacă ascultăm de eres, ieşim din Biserică şi din mântuire şi din Împărăţia Cerurilor.

Oricine e liber să devină eretic, sau păgân sau ateu. Dumnezeu nu te bagă cu forţa în Rai, nici în Iad, pentru fiecare aceste dobândiri veşnice, din slavă în slavă sau din abis în abis. Dumnezeu vrea toată omenirea mântuită, dar nu obligă pe nimeni cu nimic.

Dumnezeu nu l-a dat afară pe diavol din Rai, s-a dat singur. Şi i-a lăsat apoi Domnul, să reintre de câte ori vrea, şi a intrat când a ispitit pe Adam şi Eva, apoi când a vorbit cu Domnul despre Iov, apoi când a cerut pe Apostoli să-i cearnă ca pe grâu. Demonii ştiu ce este harul, fiindcă de acolo au căzut, de aceea ei luptă împotriva a toată creaţia lui Dumnezeu, fiindcă nu mai vor să fie în har, ci precum Dumnezeu, Izvorul Harului şi Luminii Necreate.

De aceea au inima împietrită şi nu se vor mântui niciodată, de aceea Origen a născut erezia apocatastazei, mântuirea dracilor, de aceea Dumnezeu a gătit iadul "diavolului şi îngerilor lui", nu ca să chinuie pe draci, ci pentru ca ei să fie adunaţi la un loc, când va ridica Domnul pe cei ce au dorit mântuirea, înapoi la starea primordială, în Împărăţia Cerurilor, când vor cuprinde înăuntrul lor, în dragostea lor, şi pe demoni şi toată creaţia, când vor fi îndumnezeiţi, la odihna în Dumnezeu Treime Savaot Iubire şi când tot Universul va fi al lor, în Domnul Treime. Cum este deja de la Hristos.

Aşadar, la fel şi Biserica Occidentului, din Apus, cei îmbolnăviţi de superioritate în 1054, nu Biserica i-a dat afară, nu Domnul, ci singuri s-au dat afară din Biserică, singuri au trimis pe cardinalul Humbert la Constantinopol, în Haghia Sophia, cu pergamentele de excomuniare a Răsăritului trântite pe Sfântul Altar. Iar în aceaşi zi, murea Patriarhul Romei de atunci. Apoi au început ca întro fabrică de dogme, să nască eresuri. Cu ce-a greşit Biserica pentru prostioarele şi nebunelile lor? Cu nimic. Nu vrem să-i jignim, dar îi vrem puşi pe calea mântuitoare. Domnul îi vrea înapoi, dar ei nu se lasă de întunericul în care sunt şi mai mult, vor să cadă şi alţii din Biserică, în unirea cu ei, prin ecumenism, cum şi satana vrea, să cadă cât mai mulţi dintre oameni, în unirea cu el, moştenitori ai iadului.

Ce facem pentru vindecarea acestor îmbolnăviri ? De ce Biserica, azi, nu spune nimic împotriva ereziilor? Să se adune în Sinoade naţionale, să răspundă în Duhul Sfânt, ereziilor. S-au ridicat prostestanţii, creând alte noi erezii, întrun nou creştinism, schimbat şi machiat cu inovaţii şi lipsiri, şi Biserica din Apus tot bolnavă a rămas.

Monologuri paralele. Fiecare cu ale lui :)

Biserica trebuie să vorbească deschis, împotriva acestor credinţe mincinoase. Precum chirurgul taie cangrena cu bisturiul spre vindecare, aşa şi cel ce doreşte pe Domnul, trebuie să vindece din mintea şi inima lui, erezia. Cum să nu te doară neputinţele oricărui om? Mai ales dacă vrea pe Domnul? Cum să nu-l înveţi după măsura ta?

53 - Avem tot mai puţini predicatori buni, precum Părintele Constantin Galeriu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, iar partea morală, e parcă tot mai evaziv exprimată despre problemele societăţii, cu puţine gândiri, aplicabilităţi şi argumente vii, biblice, patristice, canonice, istorice, dogmatice. Să căutăm nu numai să expunem problema, dar mai ales să aducem soluţii, să chemăm la dialog, la comunicare, la ajungerea la un consens, cu oricine vrea să vorbească cu Biserica.

Aceste lipsuri ale predicii, pentru mine sunt foarte dureroase şi au devenit mai dureroase, decând am primit argumentarea în cursurile oficiale ale facultăţii, că numai suntem pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, care nu mai e actual, nu mai aplicăm predici morale cu pedagogie de îndreptare. Deci nu mai suntem pe vremea Noului Testament, care ca timp, e dinaintea Sfântului Ioan Gură de Aur, aşadar Noul Testament nu mai e actual? Nici Sfintele Canoane? Care practic sunt Sfinte Dogme. Unde vrem să ajungem? Unii în Raiul infinit, alţii în iaduţul mărginit, gregătit celor ce şi-l gătesc, şi-l trăiesc.

54 - Tot mai puţini creştini, vor să aplice cu râvnă învăţăturile Noului Testament în viaţa de zi cu zi, sau nici nu le citesc îndeajuns, sau le ignoră cu o măsură a indiferenţei şi răcelii, lucru care pe mine mă doare cumplit. Sau le vor citi, înţelege şi practica protestant, eretic, devenind deliciul şi savoarea vrăjmaşilor creaţiei, demonii.

55 - Creştinii şi mai ales slujitorii, nu se silesc prea mult să organizeze seri de dialog cu neo-protestanţii, de exemplu în fiecare marţi la parohiile mici, sau în oraşe şi la parohii mari, un preot marţi, altul joi, unde să arate biblic Ortodoxia, care nu se ascunde, să lămurească oiţele rătăcite, pe fiii risipitori, fie chiar şi cu "sola scriptura", nu este frică, nici ruşine să arate şi să mărturisească Adevărul, fiindcă Mireasa lui Hristos, Ortodoxia, nu ascunde lumina sub obroc, ci se dovedeşte întreagă în Sfânta Scriptură, în tot ce face, dogmatic, liturgic, canonic şi fiindcă nu sunt 5 biserici şi 5 adevăruri, ci Una Biserică, azi numită Ortodoxă, Una Creştină, singura şi unica şi Unul Adevărul, Hristos Domnul, şi nu sunt hristoşi mincinoşi în Ortodoxie, decât patimi cu care se luptă creştinii, atunci Biserica va arăta Adevărul, oricui vrea să-L primească şi să-L trăiască. Iar prin acele seri de cateheză, de mărturisire, de adeverire, creştinii se vor întări în credinţă şi vor vindeca amăgirea şi rătăcirea fiilor risipitori şi oiţelor pierdute în romano-catolicism sau neo-protestantism.

De ce nu vrem să organizăm aceste seri, în fiecare parohie din ţară? Spre exemplu, în fiecare marţi. Să dea circulară în ţară, la toate eparhiile şi protopopiatele parohiilor, de la Preafericitul Părinte Patriarh care să dea startul acestor seri, pentru orice preot care doreşte această misiune printre rătăciţii parohiei lui, eventual cu o propunere de texte biblice, şi recomandarea a câtorva cărţi a Sfinţilor Părinţi, şi care, prin harul Duhului Sfânt, dat prin pogorârea Duhului Sfânt şi punerea mâinilor, la Sfânta Taină a Hirotoniei, va lucra şi va lămuri Dumnezeu prin părintele şi va fi de mare ajutor preotului şi oricărui luptător harul şi râvna, dragostea mai ales şi jertfelnicia "împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii" - Efeseni 6, 12.

56 - Se pune accent pe o exprimări pompoase, elaborate însă pe evaziv şi subiectivism, nu obiectivism, cât mai "politic corect", care nu merg la inima oiţelor, nu să supărăm pe alţii, dar se preferă să nu numim şi să nu arătăm cât mai puţin şi cât mai machite, bolile societăţii în care trăiesc creştinii. Dar Hristos şi Sfinţii, i-au numit pe cei care-i doreau vindecaţi, "pui de vipere" sau "morminte văruite pe dinafară" sau "fiul diavolului" sau "fiii blestemului" sau "voi sunteţi din tatăl vostru diavolul" şi altele asemenea. Oare nu i-au mai iubit pe aceia cărora le spuneau aceste cuvinte? Tocmai fiindcă i-a iubit nespus, le-a arătat acestea. Pentru a-i trezi din amorţire şi adormire, pentru a-i învia. Fără însă să-i oblige cu nimic, ci doar prin cuvânt, să caute vindecarea lor.

Sigur că trebuie avut grijă la acrivia cu care aplicăm dojana, să fie după măsura celui ce primeşte, iar asta doar un părinte ce va deveni iscusit în duhovnicie va reuşi să împlinească minunat, fie el şi un simplu monah, precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, care l-a un moment dat era singurul ortodox de pe pământ, când toată Biserica era căzută în ereziile monofizite şi monotelite şi Sfântul învăţa minunat să fie scuipată jos împărtăşania eretică, şi călcată în picioare, că e otravă demonică, şi pentru asta i-a fost tăiată mâna dreaptă şi limba, să nu mai poată vorbi şi binecuvânta ortodox.

Cum şi noi trebuie să învăţăm să fie scuipată împărtăşania romano-catolicismului jos şi călcată în picioare, că e otravă demonică, la fel şi cea protestantă şi neo-protestantă.

57 - Devenim eretici ecumenişti, nu cunoaştem Sfânta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Părinţi le ignorăm, Sfintele Canoane le desconsiderăm şi spunem că sunt depăşite, în loc să avem discernământul aplicării acriviei lor, spunem că dragostea îngăduie orice, dar Dragostea nu îngăduie încălcarea a Însăşi Dragostea, a Sfintelor Dogme, a Sfintei Scripturi, a Sfintelor Canoane, a Patristicii, a istoriei, nu îngăduie deci să călcăm în picioare creştinismul cu mincinoasa dragoste a ecumenismului, a ereziei, a păcatului, a patimilor. Dogmatica o neglijăm şi vrem să repetăm istoria, sau chiar să o "îmbunătăţim", cu noi serii de căderi în schismă şi erezie, prin ciuma din Biserică a sincretismului şi ghiveciului religioso-dogmatic, deci a minciunii demonice numită machiat, cu şiretlenie şi viclenie: ecumenism.

Nu, nu există cale de mijloc. Asta-i o amăgire ecumenistă. Trebuie să fim ori reci, ori fierbinţi. "Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea." - Apocalipsa 3, 16. Deci trebuie să fim, ori de Rai, ori de iad. Nu există purgatoriu, cine-i căldicel, va fi lepădat de la gura Domnului Dumnezeu. E oarecum rigid, dar cu unduirile şerpoase ale ecumenismului, nu-i de joacă. E cea mai mare erezie a tuturor timpurilor.

Hristos spune că a venit să aducă sabie, să despartă pe fiică de mamă şi pe fiu de tatăl său. Ce înseamnă asta? Adică creştinismul nu este din materialism şi nu este trupesc. Este duhovnicesc. Şi da, luptă cu ereziile, chiar şi prin femeile din popor, care strigă la predica vlădicii că aceia nu-i învăţătura Bisericii, cum ne dă Sfântul Vasile cel Mare, pilda, când ne învaţă despre Sfânta Neascultare faţă de ierarhul căzut în erezie.

Creştinismul este biruinţa duhului asupra trupului, cum spune şi Pavel. Fiindcă aici suntem trecători, starea lumii acesteia este stricăciunea, aleasă de om de bună voie prin neascultarea şi nepostirea lui Adam şi Eva. Doar prin Hristos este izbăvire. A lui Hristos suntem, nu a hristoşilor mincinoşi, de care e plin pământul. "Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău." - 1 Ioan 5, 19. Şi-atunci sigur că trebuie ca "cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece." - 1 Corinteni 7, 30-31.

5. Înşelăciunea demonică

Dracii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc ca nişte vicleni cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. Împlinindu-se vedeniile ne minunăm şi ne înălţăm cu gândul ca şi cum am avea darul preştiinţei. În cei ce ascultă de dracul acesta, el s-a făcut adeseori prooroc. Iar faţă de cei ce-1 dispreţuiesc, el pururea minte. Căci fiind duh, el vede cele dinlăuntrul aerului acesta şi cunoscând pe cineva că moare, prooroceşte prin visuri celor mai uşurei la minte.

Dracii nu ştiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte. Ei se prefac adeseori în îngeri de lumină şi în chipuri de mucenici şi ne arată pe aceia venind la noi, în visuri. Iar când ne deşteptăm, ne scufundă în mândrie şi în bucurie. Dar acesta să-ţi fie semnul înşelăciunii, căci îngerii ne arată osânde, judecăţi şi despărţiri. Iar o dată treziţi ne fac să tremurăm şi să ne întristăm.

Când începem să credem în vis dracilor, ei îşi bat joc de noi şi când suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora e înţelept.”[3]

În rai, vrăjmaşul diavol întâi a ameţit-o pe Eva, apoi a sugestionat-o (negându-i cuvântul lui Dumnezeu), stimulându-i imaginaţia (că va fi ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu Cel Viu). Cu aceste mijloace, diavolul a făcut şi face victime printre oameni mereu. Şi toţi proorocii diavolului, adică oamenii care-i slujesc lui cu acelaşi scop ca şi el (înşelarea şi pierzarea oamenilor), folosesc aceleaşi metode.

https://unsufletortodox.wordpress.co...unea-demonica/

Anatema ecumenismului, care este erezie ! Nu o spun eu, ci doar amintesc ce spun Sfinţii Părinţi în toate secolele, mereu: Anatema oricărei erezii. Anatema înseamnă: este înafara Bisericii şi s-a lepădat de Biserică. El, ereticul s-a lepădat singur, prin inovaţie, eres, nu Biserica l-a lepădat.

Episcopii adunaţi la Creta, trebuie să schimbe articolele: despre căsătoria mixtă cu un eretic, păgân sau ateu, despre considerarea eresurilor ca "biserici"/"creştini", despre că nu au putut vota şi vorbi decât episcopii Patriarhi, iar ceilalţi doar prin ei sau deloc, despre faptul că au avut loc şedinţe pre-sinodale şi s-au stabilit dinainte subiectele de discutat şi despre amăgirea că un Sinod poate hotărâ în numele Bisericii. Sunt împlinite 4 luni de la Sinodul Cretan. Nu grăbeşte nimeni pe nimeni, avem timp de rugăciune, curăţire şi luminare pentru îndumnezeire şi vindecarea prin biruinţa ispitirilor. De la răsăritul la apusul soarelui e de ajuns unui om, pentru pocăinţă.

5 (cinci) sunt greşelile ce s-au făcut la Sinodul Cretan, care trebuie remediate, vindecate. Fiindcă nu au precedent în istoria sinoadelor, sunt inovaţii străine de Biserică. Şi evitarea apariţiei altora. Până la schimbarea acestor nebunii, trebuie pomeniţi toţi cei 156 de episcopi de la Creta. Iar dacă nu le vor schimba, acele greşeli şi acele articole să fie neacceptate şi neîmplinite de Biserică, de toată suflarea creştinilor în pliromă: episcopi, preoţi, diaconi, mireni, a tuturor sutelor de ierarhi care nu au fost la Creta. Şi ierarhii ispitiţi la Creta chiar de nu vor schimba nebuniile acceptate prin semnarea Cretei, să fie pomeniţi totuşi pe mai departe, fiindcă îi iertăm cu pogorământ şi epitimie, pentru neputinţa, ispitirea şi încercarea la care au fost supuşi.

Dar cu multă trezvie să-i păzească Biserica de căderi şi să-i observe îndeaproape, la un viitor Sinod, precum cel din Creta sau mai mare sau mai mic, să nu cadă în eres, că prin căderea în eres, vor săvârşi păcat împotriva Duhului Sfânt, şi vor fi Anatema din Biserică şi se va face Sfânta Neascultare faţă de acei episcopi care de atunci nu vor mai fi eretici, nu ortodocşi, până la lepădarea ereziei în care s-au încrezut şi întoarcerea lor în Biserică.

Când se adună episcopii la un Sinod, mai ales ce se vrea numit pan-Ortodox, în adunarea cărui sinod, prin definirea termenilor, nu mai există autocefalie, atunci acolo în Sinod, se adună cu bucurie toată Biserica, în duh, oricine vrea să participe şi glăsuieşte nu 1 săptămână, dar poate 1 an sau 2 ani sau mai mult dacă e nevoie, şi dacă boala necesită timp de vindecare mai îndelungat, în zeci de şedinţe, asemenea Sfintelor celor 9 (nouă) Sinoade Ecumenice (nu ecumeniste) din trecut.

Şi conglăsuire în duh, care iată azi, din dezlegarea Domnului, primeşte întărire şi prin multe căi, să ajutăm, să sprijinim, să ridicăm, să întărim Biserica. Stăruim, în lumina Duhului Sfânt peste Sfinţii Părinţi care au hotărât înainte, iubiţilor noştri ierarhi de pretutindeni, să înţeleagă şi să se întărească la luptele ce vor să fie, cu întunericul neputincioşilor draci, că avem învăţătură de la Sfinţii Părinţi, că nu un Sinod hotărăşte şi tâlcuieşte dogmele Bisericii, ci Însăşi Biserica, prin mădularele ei cele multe în Hristos, Cel Ce Este Logosul şi Capul Bisericii.

Sfântul Ioan Postitorul, nu a schimbat Sfintele Canoane ale Sfântului Vasile cel Mare, nici nu le-a adaptat, micşorat, sau modificat, ci prin noile sale Sfinte Canoane, ale Duhului Sfânt prin el, le-a dăruit pogorământ în asceză pentru împlinitor, aceasta este practică model Bisericii peste veacuri, aşezarea pogorământului ascetic, la întoarcerea din eres şi păcat a celui pocăit, niciodată schimbarea Sfintelor Dogme.

Şi pe lângă mulţimea Sfintelor Versete care atestă cine şi ce este Biserica, Scriptura mai spune la Matei 18 :
15. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
17. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş."
Cum adică "De-ţi va greşi ţie fratele tău?" Cine eşti tu şi cine-i fratele tău? La fel ca în pilda samarineanului milostiv, cine este aproapele meu şi fratele meu? Tot omul, chiar dacă este fiu risipitor şi oiţă rătăcită, dacă are nevoie de ajutor, ajutăm, că poartă chipul lui Hristos.

Deci cum adică "de-ţi va greşi ţie fratele tău?" Ţie? Dar cine eşti tu? Cine te consideri tu? Suntem, oricare, simple mădulare ale lui Hristos, care iubim în măsuri cât mai înalte, pe fraţii cei spre mântuire şi care slujim fiecare, mai mult sau mai puţin, diferite slujiri. "Despre iubirea frăţească nu aveţi trebuinţă să vă scriu, pentru că voi înşivă sunteţi învăţaţi de Dumnezeu ca să vă iubiţi unul pe altul." - 1 Tesaloniceni 4, 9.

Deci oricine mărturiseşte pe Hristos înaintea oricărui om, este înainte de-a fi mirean simplu, sau episcop, sau avocat, sau preot, sau diacon, sau orice, deci înainte de toate, este creştin, urăşte păcatul şi erezia, se fereşte de ele, şi caută vindecarea lor, pentru sine şi aproapele.

Deci fie creştinul şi măturător de străzi, bucătar, profesor, sau preşedintele ţării. E mădular al Bisericii. E Biserica. Hristos S-a aşezat la masă cu păcătoşii şi vameşii a mâncat cu ei, a băut vin cu ei. Mirele când a văzut că nu vin invitaţii, a trimis să fie adunaţi de la toate colţurile străzilor şi i-a adunat, i-a pus la masa nunţii şi a mâncat cu ei.

Toţi sunt parte a Bisericii. Are voie să vorbească şi să mărturisească pe Domnul oriunde? Sigur că are voie. Poate participa la Sinod? Da sigur că poate. Însăşi Liturghia e un Sinod. Însăşi adunarea Apostolilor cu fraţii în foişoare şi case, apoi în catacombe, în nopţile petrecute în rugăciuni şi cântări, sunt Sinoade, fiindcă orice rugăciune "a doi sau mai mulţi" sunt Sinoade care aplică şi trăiesc acolo învăţătura Bisericii chiar în rugăciune şi Hristos este în mijlocul lor, după cuvântul Său.

Şi apoi cine-i fratele său, deci fratele tău? Episcopul ce este? Deci ierarhul, este sau nu este fratele oricărui alt creştin (ortodox, fără eres)? Este. Frate al oricărui om, şi al măturătorului de străzi? Este. Şi-atunci când episcopul, prin încălcarea Sfintelor Canoane şi a Sfintelor Dogme, sau inventarea unora noi, nefolositoare, asemenea căderii din Biserică a celor din Apus, nefăcând pogorământ în asceză, precum Sfântul Ioan Postitorul (cel ce nu mânca nimic până după apusul soarelui şi nu mânca nimic de dulce, de luni până vineri) pentru Sfintele Canoane ale Sfântului Vasile cel Mare, dacă nefiind acel sau acei episcopi în sinodul lor Cretan sau alt sinod, asemenea celorlaltor 9 Sfinte Sinoade, a greşit faţă de bucătarul şi măturătorul, care vrea să se mântuiască? A greşit. Că vinde Biserica demonilor, învăţătura şi mântuirea Bisericii. Şi dau învăţătura lor greşită şi duc la iad pe cei ce îi urmează. Cum se întâmplă pentru orice om ce e la marginea eresului sau în eres.

Trebuie deci Biserica, prin orice mădular al ei, să spună episcopului, unuia sau mai mulţi că a greşit? Trebuie. Trebuie să-l mustre bucătarul pe episcop fie el şi Patriarh, între bucătar şi episcop singur. Şi dacă episcopul îl va asculta, a câştigat sau recâştigat Biserica pe episcop, cum spune Scriptura. De nu va asculta fratele nostru, episcopul, de Biserică, de noi, episcopul care a ales de bunăvoie şi din dragoste, să ne slujească, căci spune Domnul: "cel ce vrea să fie cel mai mare, să fie cel ce slujeşte cel mai mult celorlalţi", atunci deci trebuie să mai vină alţi câţiva bucătari şi preoţi şi episcopi şi profesori şi monahi şi măturători şi avocaţi, care mai citesc Noul Testament şi Sfinţii Părinţi şi care vor să se mântuiască şi să-i spună episcopului greşeala şi îndreptarea.

Şi de nu-i va asculta nici pe ei, să-l spună Bisericii, adică tuturor creştinilor, tuturor episcopilor, preoţilor, diaconilor, mirenilor, despre greşeala acelui episcop sau acelor episcopi şi apoi Biserica să vină să-i îndrepte, în dialog, cu dojană părintească şi dragoste.

Şi apoi dacă nici de Biserică nu ascultă să-i fie Bisericii ca un păgân şi vameş, acel frate, fie el preot sau episcop, căci pentru ce a greşit, dacă nu caută îndreptare, acel frate episcop, atunci se împlineşte cuvântul: "De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit." - Tit 3, 10, 11. Dacă după ambele mustrări şi chemări la mântuire, nu vine şi nu urmează, ne depărtăm de acela sau aceia. Şi Cuvântul spune: "Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!" - Galateni 1, 9. Am primit la cele 9 Sfinte Sinoade, Sfintele Dogme şi tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, dacă cineva pune altceva decât ce e acolo, să fie anatema. Cu durere scriu aceste rânduri, căci sunt mulţi care vor să cadă, dintre slujitorii Bisericii. Să nu fie. Să nu cadă.

În Sinod deci, se adună mădulare ale Bisericii, în numele Domnului, pentru binele nu numai al Bisericii, ci pentru binele şi mântuirea întregii creaţii, a toată omenirea care vrea să se mântuiască în dragoste, asceză, smerenie, ascultare şi cu toţii, pe rând, fie bucătar sau episcop, să ia cuvântul în Sinod, să vorbească pentru binele Bisericii şi al întregii creaţii. "Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." - Matei 18, 20.

Deci nu zice doi sau trei episcopi, ci doi sau trei oricare vrea mântuirea şi nici un Sinod cu trei oameni nu e mântuitor, sau orice adunare în numele lui Hristos, care hotărăşte, să fie cu mulţime de mădulare, iar dacă vor să vindece oiţele rătăcite şi bolnave şi fiii risipitori şi bolnavi, atunci să fie şi acele oiţe şi acei frăţiori, căci "Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa Adevărului să vină". Slavă Domnului, pentru libertatea de la El.

Aceasta este Biserica, aceasta este Ortodoxia. Să rămânem în ea, ca să ne mântuiţi. Trezvie înmulţită şi întărită de la Domnul şi atenţie mare la toate luptele.

58 - Suntem şi vrem să rămânem aproximativi, compromişi, fricoşi, temători, ne este frică de moarte, de mărturisire, de vorbirea dragostei, de nevinovăţie, de curăţie, de simplitate, de inocenţă, de copilăria-bărbătoasă şi mai ales de asceză, de înmulţirea, recomandarea şi trăirea postului, de răstignirea pentru celălalt, de nevoinţă, de micşorarea binelui nostru pentru binele celuilalt.

59 - Femeia de azi, se emancipează tot mai mult, devine modernă, carieristă, nu mai vrea vieţuirea la sat, cu greu mai ascultă de bărbat, fie el bărbat în Hristos, iubind-o mai mult ca pe el însuşi, nu numai că vrea să nu-i fie egală, dar caută să-l stăpânească, în loc să caute să-l întreacă în virtute şi sfinţenie, se uită la averile lui, se gândeşte de mii de ori dacă să se căsătorească cu el sau nu, se uită la "gene, genetică", ce transmite copiilor ei, parcă ar fi a ei, sau parcă ar avea vreo stăpânire şi putere asupra copiilor, în loc să fie atrasă de dragostea lui şi să i-o înmulţească, nu mai vrea să facă copii mulţi, fiindu-i frică de traiul modest şi respingându-l, având puţină credinţă, vrea maşina ei, cât mai mult confort, bunăstare, comoditate şi de ce nu, lux, vrea lunar la coafor, la manichiură şi pedichiură, iar la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sau Sfântul Maslu, o dată-n an. Nu-i bine aşa, femeilor. Cum mai iubiţi cu râvnă pe Hristos, făcând astfel?

Şi-atunci ne mirăm că nu avem şi nu putem să alegem preotese vrednice, rodnice, râvnitoare, iubitoare, care doresc să-L iubească pe Hristos mai mult decât preotul şi soţul lor şi ne mirăm că nu caută să-l întreacă în virtute, blândeţe, dragoste, asceză, în exemplul ei cel curat, frumos şi sfânt...

Femeile, dar mai grav, preotesele, vin în Biserică cu fuste până la genunchi sau cu umerii goi şi li se mai pare şi normal, mai ales când niciun creştin, frate sau soră, dintre slujitori sau mireni, nu le spune nimic. Iar dacă ar spune cineva preotesei că nu-i bine şi nu-i creştineşte ce poartă, s-ar pune rău în ochii preotului ei, sau a celor apropiaţi. De ce să o răneşti? ar spune unii. Dar când te operezi, nu eşti rănit? Ba da. Dar scopul care-i? Vindecarea.

Deci fără frică să mărturisim pe Domnul, cu dragoste şi blândeţe, cu chibzuinţă şi discernământ, pentru vindecarea cât mai multora, sau măcar a puţini şi să dăm câte-un strat de murdărie sau un lanţ, jos, de pe sufletele lor încercate. Ajută Doamne !

60 - Se evită în măsură exagerată să se spună în predici şi conferinţe că ştiinţa este precum superstiţia, nimic empiric, nimic dovedit, aproape că nu demonstrează nimic, nu experimentează marile teorii, genetica se bazează pe câteva experimente pe şobolanii de laborator, apoi ieşind din sfera bunului simţ, trece graniţele cu experimente împotriva firii în genetica şi biologia umană, precum scoaterea genei îmbătrânirii. Nu-i etic, bioetic, moral, omenesc firesc şi normal. Nu se spune că ştiinţa se schimbă de la an la an, "descoperirile" se anulează mereu una pe alta, chipurile îmbunătăţindu-se, cu mereu alte şi noi teorii.

Dar toată ştiinţa este doar teorie goală, ipoteze, prezumţii, presupuneri, bănuieli, alternative, precum teoria evoluţionistă a omului din maimuţă, teoria big-bangului, a singularităţii, a haosului, de aceste lucruri trebuie să atenţionăm şi se ferim oiţele lui Hristos, episcopii şi preoţii noştrii spun prea puţine lucruri despre acestea, de ce nu spun mai mult?

Nu vedem că e un război de secerarea a Bisericii? Să cadă cât mai mulţi. Tinerii devin evoluţionişti, crezând teoria big-bang-ului de exemplu cum că ar fi adevărată, nu presupunere şi ipoteză cum defapt este. "ştiinţa se va sfârşi;" - 1 Corinteni 13, 8; "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o" - 1 Corinteni 1, 19. Avem nevoie de foc. Focul harului. Foc în cuvânt şi focul faptelor sfinţeniei. "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!" - Luca 12, 49. Focul iscodirii, lămurii, dragostei, ascezei, ajutorului, iertării, desăvârşirii, îndumnezeirii.

61 - Creştinii sunt mult mai neglijenţi faţă de nevoile Bisericii, sunt tot mai suspicioşi, sunt îndoielnici, li se răceşte dragostea şi credinţa, le slăbeşte încrederea, dreapta socotinţă, chibzuinţa, trezvia, milostenia şi mai ales rugăciunea, postul, asceza, nevoinţa, răstignirea, pentru parohia lor, Biserica lor, preotul lor, Domnul Treime Savaot Iubire... Aleg deci călugăria, pentru a mă ruga mai cu spor pentru ei şi pentru toţi oamenii. Nimic nu aduce har mai mult, decât rugăciunea.

62 - Preferăm să facem poze cu aparatul foto sau telefonul, în Sfintele Biserici şi la Sfintele Mănăstiri, în loc să ne rugăm, să ne liniştim, să ne nevoim, să cugetăm la îmbunătăţirea şi mântuirea noastră, la curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea noastră. Şi ne mirăm apoi că nu avem credinţă şi dragoste. Dacă noi nici în Sfânta Biserică nu ne liniştim de la poze. Dumnezeu primeşte oricât vrei să-i dai, orice firimitură. Dăi cât mai mult, că răsplăteşte Domnul însuti şi înmiit, tot ce Îi dai. Dă-i timpul tău mai ales, milostenia ta, viaţa ta. Spune minunat: "Fiule, dă-mi inima ta".

63 - Una din cele mai mari dureri ale întregii fiinţei mele, este că multe Sfinte Mănăstiri, iubesc tot mai puţin asceza, nevoinţa şi răstignirea, caută îmbogăţirea şi bunăstarea, caută să se construiască mari, bogate, când în ele poate sunt 2-3 monahi, în loc să fie mici, modeste, cu mulţi monahi gata de jertfă pentru oricine. Nu se mai doreşte un trai modest, decent spre sărac, dezlipiţi de cele materiale, primesc mobilarea stăreţiei şi chiliilor ca la o pensiune, devenind parcă hoteluri pentru cei afierosiţi Domnului şi pentru pelerini, nu un loc de nevoinţă şi asceză.

Iar sfintele Agape, devin mese de restaurant, cu delicatesuri, cu 3 feluri de mâncare sau mai multe, cu tot cu prăjituri chiar şi 5 feluri de mâncare, mai ales când e sărbătoare, mesele mustesc de belşug material, iar celor prezenţi, li se pare un lucru normal, când alţii sunt la limita subzistenţei sau mor de foame chiar în judeţul mănăstirii. Stareţii ies des din mănăstiri, adesea nu spun nimic obştii unde se duc, pentru că nu consideră normal să se justifice înaintea unui frate, de exemplu, sau a unui pelerin şi adesea fără să ia pe nimeni cu ei, şi se permite oricărei femei să intre în mănăstire cu orice haină.

Acestea amintite mai sus, sunt încălcări a multora din Regulile Mari şi Regulile Mici, Asceticele, Sfântului Vasile cel Mare şi din Regulile Monahale ale Sfântului Ioan Casian şi din Regulile Monahale ale Sfântului Benedict de Nursia. Cărţi a căror copie ar trebui să facă parte din biblioteca fiecărei chilii a fiecărui monah şi monahie, nu doar a creştinilor mireni. Le-am amintit pentru durerea adâncă ce o port în suflet şi pentru dorinţa de îndreptare a bolilor neputinţelor, de care ne-am îmbolnăvit noi cei tari, care datori trebuia să fim să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi - Romani 15, 1, dar noi ajungem cei slăbănogiţi şi neputincioşi, şi dacă nu vom reuşi să purtăm şi să vindecăm ale noastre, cum vom purta şi vindeca ale oiţelor Domnului?

Din acest motiv, aleg Sfântul Munte Athos, pentru afierosirea mea Domnului, că în România, ne apropiem tot mai mult de proroocia Sfântului Nil: "Pustnicii vor trăi ca monahii, monahii vor trăi ca mirenii, iar mirenii vor trăii ca dracii". Să nu fie. Doamne miluieşte.

Un alt exemplu, chiar dacă la unele Sfinte Mănăstiri, este pus un semn pe care scrie: "Se recomandă ţinuta decentă în Mănăstire", dacă e întrebată femeia de ce poartă fustă deasupra de genunchi spune: "Dar asta e ţinută decentă", mai ales dacă-i vară, justificând căldura sau vreo neputinţă trupească.

Să-i fie spus: soră, dacă ţi-e cald, stai acasă, nu vi la Sfânta Mănăstire, iar dacă ai boală, mergi la medic, iar dacă crezi în Dumnezeu, vi înainte, mai ales la medicul dăruit de Domnul, preotul, la care dacă vi, vi la un uns şi ales al Domnului, cu ţinută decentă, purtare cuvioasă, firească, naturală şi cu belşug de dragoste.

O soluţie ar fi că trebui să existe un frate la monahi şi o soră la monahii, cu fuste lungi pregătite pentru femei şi helănci sau bluze lărguţe cu mânecă lungă peste umeri lărguţe, pentru femei şi bărbaţi şi care să le întrebe pe doamnele şi oricine cu ţinută vizibil indecentă: "Aveţi de ales: purtaţi această fustă lungă prin mănăstire şi o lăsaţi la poartă când ieşiţi sau mergeţi acasă, vă luaţi haine care acoperă picioarele, spatele şi mâinile şi vă aşteptăm să reveniţi, ce alegeţi, pentru mântuirea voastră?".

64 - În măsura greşită a ereziei ecumenismului, ierarhi şi preoţi consideră din ispitire, că purtând veşminte preoţeşti şi arhiereşti tot mai lipsite de modelele florale specifice Bisericii, tot mai lipsite de vlagă duhovnicească, simplificând motivele, ornamentele şi împodobirile veşmintelor, făcându-le tot mai pe stilul mincinos franco-latin (romano-catolicismului) consideră că sunt mai simpli şi mai smeriţi şi că dobândesc o măsură mai bună a păstoririi şi slujirii unul altuia şi oamenilor, această ispitire însă îi face să uite că reprezintă pe Hristos, şi Îi slujesc Domnului şi Creatorului, nu oricui, deci nu oricum şi nu orice veşminte, ci cele rânduite mai înainte de Sfinţii Părinţi, nu pot merge doar cu un cearceaf pus în spate la Sfântul Potir, ci din contră, dacă tehnica croitoriei permite, veşmintele trebuie să fie cât mai frumoase şi îmbodobite, la fel cum veşmintele leviţilor erau împodobite cu diamante, rubine, onixe, smaralde veritabile, noi creştinii fiind smeriţi şi în măsura desăvârşirii, nu vom folosi acele pietre autentice, nici fir de aur, dar vom transmite prin împodobirea veşmintelor, frumuseţea creştinismului şi a Bisericii lui Hristos, de care de exemplu s-au îndrăgostit în Bizanţ, trimişii Ţarului.

Veşmintele arhiereşti, preoţeşti, diaconeşti, deci trebuie purtate ca simbol al Împărăţiei Cerurilor, ce trebuie trăită încă de aici înăuntrul nostru şi care va să fie. Şi pentru că "gura vorbeşte din prisosul inimii" deci ceea ce este în interior, emană şi străluceşte în exterior, şi pentru că lumina nu o punem sub obroc, ci o punem să strălucească, tot aşa şi Sfintele Veşminte, nu vor fi cearceafuri şi coverturi de pat, ci vor fi expresia Împărăţiei Cerurilor, din noi, din Biserică, din Sfinţi, pentru toţi care o doresc, o urmează şi o împlinesc.

Iar creştinii mireni nu fug de această oglindire a Împărăţiei Cerurilor pe Sfintele Veşminte, ci fug de neputinţele unora dintre ierarhi şi preoţi, de care s-au smintit, acuzând, scumpii de ei, oiţele, cum că toată Biserica a vinovată pentru neputinţele unora şi apoi se pierd şi rătăcesc oiţele.

Şi nu, Hristos nu purta veşminte împodobite, ci purta haine simple, asta fiindcă Hristos nu a slujit în Sfânta Sfintelor la Templu, dar a mers ca şi credincios şi învăţa în templu la 12 ani şi între 30 şi 33, nu ca levit, preot iudeu, deşi El a fost, este şi va fi Arhiereul Creator, dar prin prezenţa Lui acolo, acceptă, susţine, iubeşte şi întăreşte practica evreilor de a împodobi veşmintele preoţeşti levite, practică care înainte de toate, a fost dată de Domnul, din poruncă Dumnezeiească, susţinută fizic şi de prezenţa Mântuitorului, deci apoi, azi şi în timpul ce va fi, Sfintele Veşminte vor fi împodobite ca pentru Hristos Dumnezeu, simbolizând moştenirea bogăţiei creştinilor.

Mai vedem că Pavel nu putea sluji fără felon, care l-a cerut a-i fi adus. Nu putea să-şi facă altul? Dacă era un simplu veşmânt, un cearceaf sau un obiect vestimentar oarecare, putea să-şi facă altul, firesc? Dar l-a cerut, fiindcă nu putea să-şi facă altul, fiindcă acel felon era special împodobit, ornamentat, frumos alcătuit şi lucrat, putem spune chiar personalizat pentru Sfântul Apostol Pavel, cum era practica în primele 4 secole şi altul nu găsea şi nu putea avea, de aceea l-a cerut alături de cărţile şi pergamentele pe care avea scrisă şi cu care slujea Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacov, Patriarhul Ierusalimului.

65 - Milostenia devine pentru mulţi creştini, relativă, dacă dintrun salar de 1500 de lei de lei, se dau 100 de lei în bani sau alimente, unei familii de năpăstuiţi de exemplu, am făcut milostenie, dar întro măsura modestă. Să ne amintim de banii văduvei, care-a dat 2 galbeni de aur adică a dat tot ce-a avut.
Cine vrea, şi poate, fără să-şi neglije familia, să facă milostenie cât mai mare. Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că milostenia se socoteşte mare după cât de mult suferim de pe urma ei, a milosteniei făcute, după cât de mult rămânem în lipsuri şi nevoi, fiindcă prin nevoinţă şi asceză şi prin Golgota, vine Învierea cea întru slavă. Cine mai suferă lipsuri, azi, din urma milosteniei făcute? Şi în ce măsură suferă lipsurile?

66 - Cum se aplică milostenia?
Încerc deci să găsesc o soluţie, ca o învăţătură sau sfătuire despre cum să aplice ierarhul "banii văduvei" întro eparhie sau preotul întro parohie (nimic nu-i obligatoriu, ci în discernământ, cu epitimie şi dezlegare după putere, măsură şi râvnă la fiecare slujitor):
Exemplu de milostenie întro parohie cu putere financiară oarecum bună:

Dacă în acea parohie intră 20.000 de lei lunar şi sunt 3 preoţi, vor da câte 100 de lei la 20 de familii? Deci 2.000 de lei lunar. Şi restul banilor? Nu-i bine. Au făcut puţin spre nimic cu cei 2.000 de lei daţi. Acei 100 de lei, fiecare din cele 20 de familii, îi vor consuma pe o tură de cumpărături la kaufland, carefour, auchan, etc., şi dacă au 1 sau 2 copii şi poate mai plătesc şi chirie, acei bani sunt foarte puţini, ca o adiere de vânt, abea o simt. Dar cum ar fi mai bine?
Din cei 20.000, câte 2.500 la fiecare preot, plus salarul lor, le este suficient la fiecare preot 3.500 de lei pe lună, fiindcă au soţie, un copil sau 2, dacă au mai mulţi copii, iau mai mulţi bani, dar trăind cu măsura modestiei. Deci rămân 12.500, după cei 7.500 împărţiţi la 3 preoţi ai parohiei. Cei 12.500 îi împart astfel: 2 familii, cu câte 1 sau 2 copii fiecare familie, fără locuinţă, stau în chirie.
Acelora le plăteşte parohia rata la un apartamentul cu 1 cameră, la fiecare. Dacă apartamentul cu 1 cameră, decomandat, pentru o familie, cu o baie separată şi o bucătăriuţă separată, a costat parohia să zicem 25.000 de euro (preţ de timişoara) cu un credit la bancă cu dobândă de 7,72% pe an, cât e acum în 2016, credit luat pe 2 ani, înseamnă 25.000 plus 15,44 % (dobânda 7,72% x 2 ani), egal 28.860 euro, împărţit la 24 de luni (2 ani) egal 1202 euro pe lună, pentru o familie care în 2 ani, va avea propria locuinţă (prin notarul public, fără posibilitatea de-a vinde apartamentul, pentru a nu batjocori jertfa), deci vor fi proprietari, apartamentul lor.

Şi în 2 ani, se salvează 2 familii, care probabil vor veni şi vor ajuta parohia pentru tot restul vieţii lor sau pentru mult timp, drept mulţumire că nu mai plătesc chirie. Şi din 12.500 rămaşi lunar, 1202 euro pentru o familie, deci 2404 euro amândouă, înseamnă 10.700 de lei lunar, cu care se salvează în 2 ani, două familii.
Mai şi rămân 1.800 de lei, pentru taxe la protopopiat sau pacheţele la alte familii nevoiaşe. Şi au şi fiecare preot cu familia lui 3.500 de lei lunar, poate mai mult, dacă se depăşesc 20.000 de lei lunar.
Apoi după ce s-au scurs cei 2 ani, următorii doi ani, cei 10.700 îi vor pune pentru o lucrare la clădirea Bisericii parohiei, sau anexe, etc. Apoi următorii 2 ani, alte două familii să fie salvate. Şi apoi poate nu mai trebuie să se facă nimic la Biserică, timp de 10 ani, numai bine, vor fi salvate 10 familii.

Atât de simplu. Cu greu, aproape deloc, se mai face aşa ceva în parohii.

Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa, Experienţe Ascetice, spune: "Luaţi seama că ne arată Domnul ce a început să fie încă dintre Apostoli, patima lui Iuda Iscariotul, a lăcomiei de arginţi, este pricina tuturor relelor, spune Scriptura, deci dar azi, dacă sunt 12.000 de preoţi, avem 1.000 precum Iuda Iscarioteanul. Episcopul, după iscodire şi încercare, trebuie să fie ochiul veghetor care la alegerea mireanului pentru hirotonia întru diacon şi preot, să nu aleagă unul precum Iuda." Aşadar, dacă preotul are 2 copii, în acea parohie cu situaţie financiară bună, să nu neglijeze suferinţa neputincioşilor, dând prioritate totală copiilor lui, să cumpere garsoniere şi pentru oiţele lui Hristos, nu numai pentru copii lui, fiindcă practic şi firesc nu sunt ai lui, sunt ai Domnului, şi oricând îi poate lua Domnul înapoi la El.

Căci nefăcând aşa, să nu ne mai mirăm că nu vine lumea la Biserică şi preferă să meargă pe la secte şi confesiuni. Şi să nu se mire că nu-i mai vrea Dumnezeu preoţia părintelui şi nu-i mai ridică preoţi sau preotese dintre seminţia şi urmaşii lui, sau să nu se mire că îi moare copilul sau îi mor nepoţii.

Dragul meu Emmilian,

Şi eu sunt un fel de călugăr... pentru că îl iubesc pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, pe Hristos, Creaţia, sfinţii, drepţii, îngeraşii, iubita-nevastă, toate făpturile necăjite sau fericite, familia, fraţii şi surorile în Dumnezeu şi tot Cuvîntul Duhului Sfînt, de la început şi pînă la sfîrşit şi toată creaţia afară de păcat. Păcatul nu-l iubim ci în contra lui, a păcatului viclean şi cu mîndria lui luptăm!

Deci mă bucur că vrei şi tu însfîrşit să-ţi călugăreşti viaţa. Mă bucur pentru tine şi pentru Dumnezeu. Cu răbdarea treci ''marea'', cu răbdările treci ''averile''!

Atîtea griji reale şi atîtea dureri ai luat asupra ta şi ai scris atît de mult şi de frumos şi de corect gramatical, n-am reuşit să citesc tot decît pe diagonală şi cu toate astea crincrin bagă înainte cu bolile psihice, cu falsul înduhovnicit şi cu alte psihologisme psihiatrologico-''duhovniceşti''... iart-o, iart-o iară.

Îmi dau seama că nu eşti bolnav psihic şi nici păcălit de satana fiindcă satana nu vrea să se facă călugăr ci un acoperit din serv-vicii sau om mare de tot, om de mare lucs... lucsiferic.

Nu te lua după cei ce te consideră nebun fiindcă tu nu eşti nebun ci ai citit foarte multe lucruri Duhovniceşti care sunt foarte bune şi Adevărate... însă nu întotdeauna le ştii aplica spre folosul şi mîntuirea ta şi a altora. Trebuie să perseverezi dacă vrei să cîştigi pe cineva de partea sfinţeniei.

Deci mă bucur că eşti pentru fecioria duhovnicească a rugăciunii şi trupească a comuniunii, pentru ascultarea dreaptă de duhovnicul Dumnezeu direct sau prin sfinţi şi pentru sărăcia curată de orice averi păcătoase şi deşarte.

Piatra cea mai de temelie a oricărui călugăr este nepăcătuirea ce vine de la Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos şi Cuvîntul lui Dumnezeu.

Iar această nepăcătuire se continuă prin Har pe tărîmurile cele fericite ale Virtuţilor.

Deci dragă Emiliane te cred că eşti deja un creştin ortodox cu viaţă călugărită foarte mult şi care vrei şi mai multă înduhovnicire... iar această extrem de multă duhovnicie este foarte bună şi pentru tine şi pentru cei din jur... aşa că nu te sfătuiesc şi nu te îndemn la altceva decît ca, odată ajuns călugăr, să studiezi tu viaţa celor 7 Trîmbiţe Apocaliptice şi să le pricepi mesajul Dumnezeiesc şi astfel călugăria ta va putea să înceapă să se lămurească... să se limpezească şi să se desăvîrşească.

Mă bucur deci că Dumnezeu este şi cu tine! Eşti pe drumul cel bun, pe Calea cea strîmtă care duce la Mîntuire şi în Rai încă de aici!

Dacă-ţi mai aminteşti de mine vreodată, mă iartă şi roagă-te pentru mine ca să fie Voia Domnului cu noi toţi!

Sper că nu te superi iară ca să începi să arunci iar josnicii despre unii sau despre alţii. Eu te-am iertat.
Mie mi-eşti drag din pricina Domnului Iisus aşa că îţi doresc binele şi-ţi mulţumesc pentru încercarea ta de a ne transmite şi nouă din multa duhovnicie cu care te-ai însufleţit.

Greu însă îi este unui bogat care se auto-îndreptăţeşte băgîndu-se în seamă ca să urmeze Mie.... adică Lui Dumnezeu. Trebuie multă lepădare de sine şi de necredeinţă! E posibil şi toţi sfinţii stau mărturie Vie că Viu e Domnul!

Şi-atunci firesc, cum să nu te călugăreşti când vezi blestemăţiile cu care-i luptă demonii pe creştini şi toată creaţia? Efectiv ţi-e frică să nu cazi în nimic care să supere pe Domnul, şi să te depărtezi atât de mult de mântuire.

Să facă părintele 7-8 copii, şi să-i înveţe să se întreacă unii pe alţii în cuminţenie şi sfinţenie, care să fie preot şi preoteasă primul şi care să fie mai vrednic, care mai curaţi şi mai plăcuţi Domnului, văzând jertfa tatălui lor, preotul.

Şi-atunci da, poţi spune: 1 an o familie de nevoiaşi, 1 an unul din copii părintelui, 1 an o altă familie de săraci, următorul an, copilul altui părinte din cei 3, apoi următorul an, altă familie de nevoiaşi, alt an, copilul celui de-al 3-lea părinte, apoi o familie, şi-apoi următorul copil al primului părinte, apoi altă familie şi tot aşa, pe placul lui Dumnezeu, fiecare să primească câte un apartament cu o cameră, căci nu au nevoie de mai mult, mai ales dacă vor dori preoţia. Şi astfel, în decurs de 30 de ani, la acea parohie, acei 3 preoţi, dacă fiecare preot va avea numai 5 copii fiecare, vor avea reuşit în pronia Domnului, ca fiecare preot în parte să fi salvat 5 familii de nevoiaşi, şi să cumpere câte un apartament cu o cameră şi fiecăruia din cei 5 copii ai lui.

Acesta înseamnă să fie mulţumiţi şi să construiască împreună, comunitatea şi parohia ce le-a fost dată spre păstorire. Aşa să fie slujitorii bisericii, aşa e plăcut Domnului şi e minunat.

Decât magnaţii cu afaceri de zeci de milioane de euro, care nu dau nimic, nimănui, sau dau o măsură foarte mică mică, în comparaţie cu averile lor mai bine curăţia, jertfa, dragostea, acelor preoţi şi acelei parohii. Precum cei care dădeau cufere de galbeni la Templu, când ei mai aveau acasă câteva zeci de cufere şi văduva a dat ultimii ei doi galbeni, a dat tot ce-a avut.

Deci milostenia este după cât de mult ne lipsim şi suferim noi, pentru binele aproapelui, şi nu care donează să zicem la caritate pentru evoluţie, ateism, medicină de modificare genetică, şi alte teorii, supoziţii, prezumţii, întinse pentru ocuparea minţii în zadar. Deci bani aruncaţi degeaba. Sau mai grav, donează pentru susţinerea sodomiei sau a altor păcate, în loc să salveze din muritorii din atâtea mii de muritori de foame.

67 - Mă călugăresc pentru a fi un creştin mai bun decât aş reuşi să fiu în lumea în care creşterea adulterului, sodomiei, pedofiliei, zoofiliei, necrofiliei, incestului, poligamiei, adulterului, a toată desfrânarea minţii, inimii şi trupului, a atins înălţimi nemai întâlnite vreodată în istoria umanităţii întregului pământ, lume ce naşte "studii" mincinoase din partea articolelor de "specialitate" de care e plin internetul, care după câteva răspunsuri alese de la câteva mii de persoane, lipsite de Hristos, au pretenţia să emită veritabilitate şi normă pentru întreaga omenire. "Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său." - 1 Corinteni 6, 18.

Şi spune: "Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup." - 1 Corinteni 6, 13. Şi iarăşi învăţăm minunat: "Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră; să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său (trupul) în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu." - 1 Tesaloniceni 4, 3-5. Şi apoi spune la Iuda 1, 4: "Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă (de diavol, slujindu-i), schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos." Aş mai adăuga încă vreo 10 versete, dar să împlinim acestea.

De exemplu studii şi articole, cum că curvia, desfrânarea, preadesfrânarea, unirea intimă în grup şi alte scârbe şi vome ale minţii umane, oameni posedaţi moderat, acelea deci vin de la omul primitiv al peşterilor. Primitivismul care n-a existat, e doar o teorie, o prezumţie, o bănuială a evoluţioniştilor.

Dar Adam şi Eva erau la fel de capabili cum suntem noi astăzi, iar omenirea şi pământul nu are milioane de ani, ci Sfântul Ioan Gură de Aur la Omiliile la Facere, şi Sfântul Vasile cel Mare la Hexaemeron, spune că pământul la Hristos avea puţin peste 5.500 de ani şi deci azi are puţin peste 7.500 de ani, de la Adam şi Eva.
Avem de ales: credem ce spun Sfinţii sau ce spune teoria şi bănuiala evoluţioniştilor darwinişti. Dar trebuie să se spună asta la conferinţele, la cateheze, omiliile, sinaxele, ce trebuie să se ţină în fiecare parohie, măcar odată pe lună, dacă nu în fiecare săptămână, după râvna preotului, dar nu deloc.

68 - Mă doare cumplit toate acestea amintite, dar mai ales şi faptul că suntem influenţaţi de eresuri şi de tot felul de curente ideologice. Noi nu avem ce să luăm de la eresuri, dar ei au ce să ia de la noi. Apusul, după cădere, îşi fabrică "sfinţii" lor, oameni care da, au avut o calitate morală impecabilă, dar care moralitate o au şi mulţime de budişti, hinduşi sau atei, chiar şi intelectualii filosofi ai musulmanilor, sufiţii. Ar trebui canonizaţi şi aceia "sfinţi" ai păgânilor, în mişcarea romano-catolicismului?

Iată, vedem creşterea ateismului, a păgânismului musulman, hindus, budist, deci respingerea înţelegerii Bisericii, a lui Hristos, a Sfintei Scripturi, respingerea Patristicii, dogmaticii, Sfintelor Canoane, istoriei, adică ei îşi refuză mântuirea lor, în libertatea lor, respingerea bunului simţ şi adunarea indiferenţei şi nepăsării, din neputinţă, reavoinţă, moleşeală, în general omenirea refuză dialogului real, viu, lucid, concret, argumentat cu dragoste, care de exemplu între creştini şi eretici, ar trebui să fie fundamentat în practicile Bisericii Primare, a primului mileniu, prin insuflarea şi revelaţia Sfintei Treimi Domnul. E un început concret, pentru vindecarea eresurilor.

69 - Oamenii resping, tot mai mult şi mai vădit, harul şi Duhul Sfânt, sau în eres, îşi imaginează că-l au, nedorirea curăţirii, luminării şi îndumnezeirii, prin vindecare, pocăinţă şi asceză, nevoinţă prin dragoste, iertare şi mărturisire. Acestea sunt realităţi, nu ne jucăm cu ele, suntem ai lui Hristos, dacă ne numim creştini, fie noi mulţi, netrăitori sau "nepracticanţi". Să înmulţim măsura.

70 - Avem scopuri tot mai străine, la nivelul umanităţii, tot mai colorate, şi tot mai lipsite de Hristos, Biserica suferă şi la tot mai puţini le pasă de adevăratele probleme ale omenirii, inventând altele noi, pe care le numim inovaţii, cercetare, progres, evoluţie, dar oare dacă privim bine, nu vom vedea că e involuţie şi distrugere?

De ce nu ne oprim cu răutatea, ca atunci mulţime dintre noi să se vindece şi Biserica să crească. Metanoia. Schimbarea minţii, a modului de-a fi şi de-a gândi. Schimbarea prin credinţa în Hristos, prin Biserică.

Cine şi de ce urăşte Ortodoxia? Cu ce-a greşit? Cu nimic. Dar dacă n-o urâm, de ce nu dorim s-o trăim? De ce nu devenim ortodocşi cât mai mulţi? Adică creştini autentici, ca în primul mileniu.

71 - Fiindcă am pus în 1982 în calendare, pe ereticul Augustin, fie el chiar şi cu titlul de fericit şi nu sfânt, rămâne eretic, de ce-l prăznuim pe inventatorul ereziei Filioqve? În total, 8 mari erezii ale "fericitului" Augustin.

72 - Fiindcă vrem canonizarea unui ieromonah caterisit 35 de ani din Biserică, care a pictat în Biserică pe ereticul papistaş din "romano-catolicism" (franco-latinitate) Francisc de Assissi şi ereticul arian Ulfila şi a arătat pictura slavei din culori de curcubeu la Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa "Despre Înşelare" spune că diavolii aduc celui înşelat lumini în culori multe, culori care sunt ale luminii văzute, create, ca energie, fiindcă acea lumină e materială, din spectrul văzut, fiindcă demonii nu pot avea lumina harică pierdută prin cădere, şi astfel o imită în lumina ca energie, care nu este materie şi nematerie în acelaşi timp, precum Domnul Hristos Iisus, ce intra prin uşile încuiate dar totuşi punea Sfântul Apostol Toma mâna pe rănile Lui şi nu este precum Lumina Necreată, despre care vorbeşte mai ales Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Marcu al Efesului, Sfântul Fotie cel Mare şi alţi Sfinţi ai lui Hristos.

73 - Fiindcă ne-am luat după calendarele eresurilor mişcării romano-catolicismului.

Întrebări în Duhul Sfânt: oare Hristos în Sfânta Treime se supără dacă ţinem calendarul şi Sfintele Sărbători cu 13 zile în urmă? A greşit Biserica timp de 1920 de ani până să trecem la un nou calendar? Atunci de ce acceptăm inovaţii?
Domnul nu vrea fixism, rigiditate, habotnicie, rătăcirea în detalii şi crispări ale exactităţii calendarului, s-a stabilit deja data Paştelui şi calendarul, la Sfântul Sinod Întâi Ecumenic. Să ţinem acele Sfinte Dogme, Sfinte Canoane.

Şi avem şi mai mult pogorământ în Duhul Sfânt Domnul şi spunem:

Primim şi practicăm "înnoirea" calendarului, nu ca o nevoie a Bisericii, dar ca să arătăm fraţilor căzuţi în eresurile mişcării romano-catolicismului, dragostea noastră, că îi iubeşte Biserica cu adevărat, Domnul şi Sfinţii îi iubesc nespus, primim munca lor, nu ca o nevoie spun, fiindcă nu ajută nici nu împiedică mântuirea, ci ca o înmulţire a dragostei între noi, spre vindecare, a smereniei şi ascultării dintre noi, bucuria cea mare a rucodeliei primite, şi ca o purtare a neputinţelor doritorilor înnoirii calendarului.

Dar ce nu vom putea primi este pierderea mântuirii, prin acceptarea inovaţiilor fraţilor noştrii risipitori din Apus, nu vom putea primii minciunile cele noi, care nu au existat în primul mileniu, că acelea sunt rucodelia vrăjmaşului dragostei şi-a creaţiei şi dacă vrem să ne mântuim cât mai mulţi, le primim pe toate până la Sfintele Dogme, Sfintele Canoane, nu vrem stricatele inovaţii, căci nu dorim mai mult pe pământ pentru Biserică şi toţi oamenii, decât să aleagă în libertatea lor, Împărăţia Domnului Treime.

74 - Căutăm să vieţuim pe Lună şi pe Marte, trimitem resurse şi echipament pentru oamenii care-i vom trimite acolo. Acele resurse şi tot consumul cu oamenii trimişi, costând miliarde de dolari/euro, când aici, chiar din locurile de unde-i trimitem, zeci de mii de oameni mor de foame în fiecare zi. Investim în cercetare spaţială, nave, sateliţi, staţii spaţiale internaţionale, deci miliarde de euro la nivel mondial, când sunt oameni care trăiesc cu 3 dolari pe zi şi asta mai ales că noi nu cunoaştem mai mult de 95% din fundul mărilor şi oceanelor.

Până la ce cote ale hulirii omenirii, se ridică nebunia practicilor de azi ?

75 - Considerăm deci normală practici tot mai mult stricate şi încercăm să legalizăm tot mai mult şi mai exact nebunii precum: eugenia, controlul naşterilor, al populaţiei, eutanasia, drogurile, poligamia, libertinajul şi altele ale desfrâului minţii şi trupului, pe care le îmbunătăţim prin legi tot mai lipsite de Hristos. Care-i scopul acestor legi şi îngăduinţe ?

76 - Omenirea consideră normală împătimirea după tot ce este material şi "despătimirea" de tot ce este duhovnicesc. Primim cu uşurinţă luxuri, diamante, aur, afaceri, iahturi, ceasuri, maşini scumpe, avioane private, submarine, tablouri, colecţii, încălţăminte, haine şi altele în care investim zeci de miliarde anual, pe tot pământul.
De ce? Care-i scopul? Grandoarea? Egocentrismul? Nu vedem că ne ucid, ne consumă, pe noi şi mediul în care trăim? De ce respingem Adevărul, pe Domnul, care ne spune: "mai uşor intră cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăţia Cerurilor".

Nu suntem mulţumiţi de frumuseţea dăruită de Dumnezeu, vrem chirurgie plastică, tratamente cosmetice, parfumuri scumpe, mâncăruri scumpe de dietă, nu facem copii să nu ne îngrăşăm, mergem la aerobic, la fitness, unde dacă femeia e curtată de un desfrânat, cade imediat în unire intimă cu el, chiar dacă are sau nu are soţ acasă, motivând absolut nemântuitor faptele ei, deci pentru creştini, Dumnezeu a scurtat timpul, dar omenirea redefineşte mereu normalul, binele şi răul, în defavoarea mântuirii lor.

77 - Considerăm că suprapopularea este o problemă a pământului, încălcând cuvântul Domnului: "creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi".
Dacă nu am polua, dacă nu am fi lacomi, dacă am consuma moderat alimente, dacă nu am arunca niciun aliment, căci numai în Europa, zeci de tone de pâine se aruncă săptămânal, dacă ar fi puse întrun avion şi paraşutate la cei muribunzi de foame, în Africa şi Asia, ar avea un ajutor real, dacă am posti în fiecare săptămână din an, de luni până vineri, afară de sămbătă şi duminică, pentru mântuire, pentru Domnul Treime, pentru Hristos, dacă ar avea fiecare familie propriile lor 5, 10, 15, hectare de pământ, cu serele lor, producţia lor proprie, după membrii familiei, fără să mai fie a unui singur om mii de hectare, dacă nu am mai dori bogăţie, atunci se aplică un studiu al germanilor, că pământul ar fi capabil să susţină peste 40 de miliarde de oameni. Azi, suntem 7,5 miliarde.

Când (şi dacă) se va pune în aplicare aceste însănătoşire de bogăţie şi consum al resurselor şi exploatarea omului şi dacă se va depăşi cele 40 de miliarde, apoi abea, vom putea vorbi despre suprapopulare şi gândite alte soluţii precum insule artificiale, cu sol fertil, extinderea în apele sărate a pământului prin demolarea şi nivelarea munţilor şi câmpiilor, cum se face azi în China.

Dar azi, cele 7 miliarde jumate de oameni, sunt permanent îmbolnăviţi, sufletesc şi trupesc de ideologii demonice, materiale prin excelenţă, de distrugere şi consum, lipsite de orice greutate duhovnicească, de orice nevoinţă şi asceză.

Nu Dumnezeu este cel care aduce Apocalipsa, că "Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" şi Domnul vrea "ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa Adevărului să vină" şi Domnul "ne cunoaşte din pântecele maicii noastre" pe toţi oamenii de pe pământ, nu numai pe unii, deci nu există predestinaţie, şi nu e nimeni predestinat la iad, ci oamenii, omenirea, noi suntem cei care ridicăm singuri Apocalipsa asupra noastră.

78 - Ideologiile filosofiilor lipsite de binele Sfinţilor lui Hristos, în libertatea dăruită de Dumnezeu oamenilor, care au schimbat libertatea, adăugându-i iresponsabilitate şi prin nedorirea mântuirii, înfloresc, dăruind putoarea mirosului greu oricui vrea să primească, ameţind şi otrăvind mintea, închizând inima şi adormind sufletul cu moartea neascultării, neiubirii, necredinţei de Biserică, Mireasa Neprihănită a Mirelui Hristos, Cuvântul, Logosul în Sfânta Treime. Cum să te bucuri de orice, când ştii ce biruiţi sunt oamenii?

79 - Durerea din fiecare zi, pentru Raiul pierdut prin Adam, suferinţa, asceza şi lacrimile pentru păcatele mele, dar şi ale aproapelui meu, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, durerea şi suferinţa pentru cei ce se lipsesc de Hristos în mod voit, direct sau indirect, care cred uşor nedemonstrabilul evoluţionist ateu şi alte teorii, supoziţii, înşelări, ideologii materialiste sau spirituale fără Hristos.

Aş mai putea să scriu alte 800 de motive, dar dacă citind Noul Testament, nu se vindecă şi având atâtea exemple de Sfinţi... Dar slavă lui Dumnezeu pentru toate, mulţumim pururea Domnului pentru miile de minuni ce se petrec în corpul nostru şi pe pământ în natură şi în Univers, în fiecare secundă, armonia din Univers şi biruinţa haosului, în noi şi în toată creaţia Sa, mulţumim pentru neţărmuită mila Lui, în libertatea noastră de a înţelege, de a primi, de a dărui tot ce am primit.

Aşa cum cântăm la Sfânta Liturghie, spun şi eu: "am văzut Lumina cea Adevărată, am primit Duhul cel Ceresc, am aflat Credinţa cea Adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi". Pe noi ne-a mântuit şi ne mai mântuieşte, pe Biserică, nu pe toţi oamenii, doar pe Biserică. Căci nu toţi vor să se mântuiască. Iar Dumnezeu Hristos ne arată că se roagă doar pentru Biserică: "Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt." (Ioan 17, 9)

Să trăim în dragoste, smerenie, discernământ, iertare, credinţă, nădejde, ascultarea în dreptate şi mântuire, spre curăţire, luminare şi îndumnezeire, aceste cuvinte, fiecare în parte are o teologie infinită, fiindcă provine din Dumnezeu, iar cei căsătoriţi să aibe conştiinţă, minte şi inimă de monah, de ascet şi nevoitor, numai aşa vor lua mântuirea în familie, cât pentru mine "viaţă este Hristos şi moartea un câştig." (Filipeni 1, 21).

80 - Motivul cel mai mare: Hristos a înviat ! Îndrăzniţi. La Biblie, Patrologie, Dogmatică, Sfintele Canoane, Istorie... Iubiţi şi dăruiţi-vă o măsură cât mai mare şi cât mai înaltă.

Nu căutaţi nimic altceva decât să faceţi parte din Biserică, să fi-ţi ai lui Hristos. Familia lui Hristos nu abandonează niciodată pe nimeni şi de fiecare dată când omul pleacă în erezii, sau alte risipiri, familia Domnului, îi aşteaptă în pragul veşniciei, să se reîntoarcă, fiindcă " Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte" - Luca 15, 7.

Cine vrea poate ieşi din Biserică şi să-şi slujească hristoşilor mincinoşi, Domnul nu-i opreşte, nu-i forţează cu nimic, nici noi nu-i oprim, dar îi dorim înapoi spre mântuire, iar dacă vor dori dialogul, suntem pregătiţi să-l oferim, doar să-l accepte prin credinţa în Domnul, precum noi.

Deci noi toţi, fraţi şi surori, să ne întrecem în Hristos unii pe alţii, urmând Sfinţilor, înmulţindu-ne măsura în fiecare zi, şi asemenea Sfântului Pavel, să luptăm lupta cea bună cu sinele nostru, cu lumea lipsită de Domnul şi cu demonii. Luptă care nu are arme de atac şi nu atacă niciodată, ci doar se apără.

"Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa." - Marcu 8, 35; Luca 9, 24; 17, 33; Matei 10, 39; 16, 25; Aşadar: "Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică." - Ioan 12, 25.

Nu vă fie frică. În Hristos, Biserica Sfinţilor, Mireasa Domnului, Ortodoxia, biruieşte. Hristos în mijlocul nostru. Amin. Pomeniţi-mă şi iertaţi-mă, semnat, păcătosul botoş remus-emilian, timişoara, anul mântuirii 2016.

Scuze, dar nu am putut sa observ cat de multa ironie se afla in aceste doua motive.

Întîi de toate hai să încercăm să lepădăm grijile deşarte, pe grijile cele multe ale mîntuirii hai să le lăsăm în seama Domnului şi mai ales hai să încercăm să nu mai păcătuim, să nu mai greşim şi să nu mai facem niciun rău.

Deci hai să facem primul lucru, să respectem pancarta pusă de Dumnezeu în RAI pe care scrie: Interzis păcatului!

Hai să nu mai păcătuim! Hai să ne rugăm, să ne respectăm şi să nu mai păcătuim. Atît! Iubire Curată... ce vine din Credinţă... ce vine din Iubire Sfîntă. Hai să fim drepţi!

O lunga lista de motive care nu prea au legatura cu calugarie.

sectarismul e pacat vsovele.

Acestea sunt acuzaţiile tale, surioară "Crincrin" ? Minunat... (sau poate spui că nu sunt acuzaţii, atunci de ce le-ai scris?)

Hai să vedem dacă sunt minciuni cele scrise mai sus:

Hristos a fost patologic ?
Avea vedenii de sus şi convorbiri cu Dumnezeu ! Şi Ilie Tesviteanul, Moise şi toţi proorocii. Deci au fost ei patologici? Erau psihopaţi, aşa-i ?

Sfinţii Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Sfinţii Mucenici, mulţimea de Sfinţi Episcopi, Sfinţi Preoţi, Sfinţi Diaconi, în toate secolele, au fost patologici ?

Asta-i prima. A doua:

Am spus eu că am primit "convorbiri cu Dumnezeu" ? (care este defapt definiţia rugăciunii şi Teologia) Sau am spus că am primit "vedenii de sus" şi "vedenii în duh"? Am spus eu că sunt investit întro misiune importantă pentru omenirea întreagă? M-am numit eu prooroc ? M-am dat drept reprezentant a unei spiritualităţi autentice ? Am căutat eu să cuceresc adepţi ? Am avut manifestări exterioare agresive sau ridicole ? Am dat reţete proprii de spiritualitate ? (iar Sfintele Canoane nu sunt reţete? Tâlcuirea Scripturii de Sfinţii Părinţi, nu sunt reţete? deci sunt psihopaţi Sfinţii Părinţi de la Sfintele Sinoade şi tâlcuitorii?)

M-am dat vreo mare personalitate ? Am ţinut neparat să fiu considerat ca atare ? M-am sacralizat ? (Doamne fereşte) Am avut vedenii în duh ? Convorbiri cu îngerii ? Am comunicat cu duhuri care mi-au dat autonomie în cele spirituale ? (apropo, studiile teologice nu sunt autonomie) M-am declarat eu infailibil ? (mai bine moarte de mii de ori decât să fiu ca Patriarhul eretic de la Roma "papa" care s-a declarat infailibil). M-am propovăduit pe mine însumi ? M-am considerat eu mai presus de Sfânta Scriptură ? Am sacrificat orice pentru grup ? Am sacrificat ceva, cât de mic ? Crize sufleteşti ? Pardon ? Am terorizat pe cineva cu ceva ? S-au lipsit oamenii de seninătate, odihnă, bucurie, lângă mine ? Am cerut eu să se lipsească cineva, de ceva lângă mine, viermele ?

Am fost încrâncenat şi cu teamă ? Am fost făcător de panică ? Am încălcat libertatea unui om ? Am fost fanatic ? Apropo, Hristos era fanatic ? Sfinţii Apostoli şi toţi marii Sfinţi, erau fanatici, aşa-i ? Am fost manevrat clar din umbră de duhurile viclene care m-au aruncat în excese şi exagerări, cu totul străine de viaţa Bisericii ?

Soră... eşti cel puţin puerilă şi, iartă-mă, dar ai minţit...

Acuzaţii nefondate, lipsă de respect, de bun simţ, nu faţă de mine, ci faţă de tine însuţi.

Dumnezeu să te ierte, faţă de mine nu ai greşit cu nimic...

Absolut bineînţeles că e păcat... mai ales cînd ai o astfel de credinţă eretică şi greşită prin care necinsteşti pe maica Domnului... susţinînd tot felul de lucruri rele despre Ea.

Deci asta susţin şi eu mult mai mult ca tine că sectarismul e păcat stigător la cer, e păcat mare, e un fel de satanizare...

Dar şi cine face confuzii aşa ca în vechime susţinînd cu viclenie că Domnul Iisus e sectă sau că NIP e sectă se face părtaş unei mai mari batjocuri şi necinstiri a preasfintei Maria şi a lui Dumnezeu!

Deci întăresc că sectarismul este foarte mare păcat dar nu aşa cum ai vrea tu ci aşa cum este Adevărul: sectele sunt secte dar NIP nu e sectă!

Însă Dumnezeu nu-i condamnă pe sectanţi ci sectele şi credinţele lor greşite dar îi iubeşte şi pe ei cu milă chiar dacă ei sunt doar trupeşti spre deosebire de voi care vă credeţi mari înduhovniciţi dar urîţi sectanţii şi prin asta făcîndu-vă voi judecători în locul lui Dumnezeu în timp ce sunteţi mai rău ca sectanţii fiind în fiecare clipă în gură cu toate relele şi minciunile şi judecăţile la adresa apropiaţilor... deci eu sunt contra sectanarismelor de tip Iehovişti, Mormoni, Penticostali şi împotrivă la ideile tuturor neoprotestanţilor care vorbesc de Isus şi care cîntă despre Isus în timp ce necinstesc pe Maica Lui şi pe Dumnezeu... răstălmăcind scripturile mai rău ca ortodocşii sau ca şi catolicii. :)

Milă voiesc şi nu jertfe... deci Dumnezeu îi iubeşte pe toţi dar păcatele şi mîndriile şi eresurile nu le iubeşte deloc fiindcă alea toate sunt rele şi au ieşit din om şi întră în om şi strică pe om şi nu sunt de la Dumnezeu... ci sunt căi păgîne şi păcăleli lucsiferice care duc în groapă pe oricine care le primeşte.

Adica tu?

Deocamdata vad ca tu sustii ca "Domnul Iisus" = NIP, altfel nu vad cine/cum.

Discernamantul nu e pacat, poate candva ai sa-l inveti si tu.

Ştii tu că am o viaţă spirituală degenerată ? Că sunt superstiţios şi fac practici oculte ?
Doamne fereşte... soră, cum mă poţi acuza de aşa ceva ? Adaogă tristeţe sufletului meu, că-mi este întărire... oricum acestea sunt printre ultimele mesaje care le schimbăm...

Am practicat forme ale magiei ? Am considerat că nu păcătuiesc faţă de Dumnezeu ? Arată-mi te rog unde am fost superstiţios ? Unde-i erezia şi ateismul ce le-am săvârşit ? Te rog mult să mi le arăţi, ca să le îndrept.

Şi apoi din patologie, de care am vorbit mai sus... Am spus în alte posturi că am mers la psiholog destul de des, pentru serviciul mamei mele de asistent maternal, ce se întâmplă cu tine, soră, ai uitat ? De ce faci acuzaţii aşa puternice, din nimic şi nefondat ?

Am avut evlavie falsă, am fost ignorant, lacom, cu închipuire de sine ?

Of, scumpii de voi, frăţiorii mei, vă rog să mă iertaţi dacă vi-am greşit cu ceva în postările mele, dacă v-am smintit, nu ăsta a fost scopul, ci vindecarea, cu tot ce înseamnă ea...

Pomeniţi...

Unde mi-am făcut eu reclamă propriilor virtuţi ?Şi da, am fost lipsit de smerenie, însă doar astăzi, prin anunţarea în public a motivelor călugăriei mele, cu scopul de a fi de folos şi a ajuta pe alţii care vor să se călugărească. Vreau însă, prin călugărie să mă smeresc, cât mai mult, nu există măsură de creştere din slavă-n slavă a virtuţiilor.

Am spus eu că m-a impus Însuşi Duhul Sfânt ? Mi-am făcut publicitate ? Am folosit "eu" la fiecare pas şi am cerut şi am adunat partizani ?
A fost mesajul meu în contradicţie cu revelaţia dumnezeiască ? În cele afirmate: am fost sau nu am fost moral, serios şi limpede ? Am generat vreo erezie ?

Deci am fost fals ? Am avut fals misticism ? Unde ? Arată-mi, ca să mă pot îndrepta. Am avut tratative, am cerut ceva de la cineva ? Deci dacă am căzut în rătăcire, te rog iată, cum spui, prin dialog, arată-mi rătăcirea şi hai să ne întărim unul pe altul spre mântuire. Iar nu am căzut în rătăcire, de ce minţi turma lui Hristos, ponegrindu-mă şi înjosindu-mă, total fără niciun verset Scripturistic şi fără niciun citat al Sfinţilor Părinţi?

Deci ce noutăţi, senzaţional şi miraje prin experienţe deosebit am adus eu ? Am spus eu că am primit accesul la câteva taine, descoperite doar câtorva aleşi ? Sau că am exersat semne şi minuni paranormale ?

Soră, soră... de aceea ţi-e greu, că nu iubeşti. Nu iubeşti cu adevărat, ortodox, precum Hristos, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Sfinţii Mucenici. Dar iartă-mă pe mine, păcătosul, cel plin de puroi şi patimi...

Şi te rog pomeneşte-mă...

De unde stii ca esti bun de calugarie ?

Taci mah, nu mai vorbi tampenii.Tu nu ai nevoie de alcool ca sa visezi cu ochii deschisi.

Tu din păcate ai... nevoie şi de aia crezi în tîmpeniile pe care nu eu le vorbesc. În lipsă de har şi discernămînt tu susţi că nu sunt călugăr.

Dar cine este atunci călugăr? Tu?.. dacă mă contrazici pe mine ca şi cum ai fii?

Sau cine este de aici călugărul care este cu adevărat călugăr care să creadă numai... numai în Iisus Hristos şi Cuvîntul lui Dumnezeu?

Nu vreau ca să mă laud şi nici nu voi să te-nspăimînt dar călugărul în definiţie este tot o apă şi-un pămînt... pămîntul cel bun.

Tu te crezi bun cînd îmi spui mie să tac şi că spun tîmpenii şi că visez ca un alcoolist? Nu mă mai denigra pe nedrept. De ce? Pentru că tu nu ai învăţat ce este un călugăr şi atunci musai îmi ceri mie să tac.

Călugărul nu este cel pe care-l crezi tu că este călugăr ci acela este doar un acoperit ce slujeşte serv-viciile... şi cu acela mă confunzi tu fiindcă eşti foarte confuziv. Nu vezi şi renegi călugăria mea. Oricum tu nu pricepi călugăria aşa că vorbim fără rost fiindcă unde nu este nici Dumnezeu nu cere.

Nu-ţi vine să crezi că sunt şi eu călugăr? Ei bine sunt! Sigur că sunt... cum să nu fiu călugăr cînd atîţia sfinţi sunt călugări.

Deci călugăriţi-vă viaţa şi fiţi aşa ca nişte călugări... fără uniformă... dar în interior aşa ca nişte călugări!

Nu păcătuiţi!Iubiţi şi nu păcătuiţi!

Tu crezînd că ai dreptate nu faci altceva decît să le întorci ca la ploi-eşti... încă chiar punîndu-mi în gură aiureli ca să mă frustrezi şi aşa crezi tu că ai dreptate.

1. Bine vezi că susţin că NIP e Domnul şi nu e sectă! Deci bine fac eu şi nu tu care-l crezi sectă şi-L înjoseşti batjocurindu-I lucrarea mîntuitoare.
2. Discernămîntul eu îl am şi-l folosesc bine spre deosebire de tine care eşti doar un bogat băgat în bila cu care te dai pe apă... pe apa strîmbetei.
3. Adică eu! Da, eu susţin că NIP nu e sectă şi că sectele sunt satanizante pentru credincioşi şi că prin ele nu intrii în RAI ori cîtă Biblie ai cunoaşte pentru că credinţa sectelor este greşită şi este necinstitoare de Maica Domnului şi de fecioria ei Duhovnicească şi trupească ci o socotesc adulterină sau păcătoasă. Dar mai nou şi ortodocşii o necinstesc din pricina îngîmfării şi semeţiei răstălmăcind scripturile. Dacă vor asculta se vor îndrepta.
4. Deci absolut că bineînţeles că eu sunt călugărele cu viaţă călugărească... dar asta nu înseamnă că nu păcătuiesc în tot ceasul de 1 milion de ori cele mai mari şi cele mai josnice păcate. Dar cu mila Domnului mă mai rabd aşa că dacă eu mă rabd atunci rabdă-mă şi tu!

"O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?" - Faptele Apostolilor 13, 10.

"Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii." - Ioan 8, 44.

2 Petru 2 :

"1. Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;
3. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.
4. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului, în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată,
5. Şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă,
6. Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor;
7. Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit,
8. Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite.
9. Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii,
10. Şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer),
11. Pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor.
12. Aceştia însă, ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor;
13. Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre;
14. Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului.
15. Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii,
16. Dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului.
17. Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns,
18. Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire.
19. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.
20. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui."

Toate ereziile sunt minciuni, venite de la diavol, şi sunt vrăjmaşe a oamenilor, Bisericii, creaţiei, vrăjmaşii lui Hristos.

Doamne miluieşte.

Nu vreau să fiu călugăr, nici diacon, nici preot, nici episcop, Doamne fereşte. Mă afirosesc Domnului, ca să reuşesc probabil, să fiu creştin... Nu sunt bun nici să fiu creştin... dar nădăjduiesc la mila Domnului. Iubesc mult pe Domnul şi vreau să împlinesc cât mai bine poruncile Lui, îi cer, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi Preaiubiţi, să se milostivească de mine să reuşesc să-I urmez Lui şi să reuşesc, măcar în clipa morţii să fiu creştin...

Pai nu, dar oricum, dintre ele se poate decela resortul real: n-a gasit o fata care sa fie de acord sa-i aduca certificat de virginitate de la ginecolog.

Tu ai citit titlul topicului ? Parca am fi in filmele cu prosti.:4:

Deci... esti sfant si traiesti la manastire.

Şi zici că vrei să fii călugăr... Eşti doar foarte amăgit şi ispitit. E normal să-ţi pierzi busola şi să vrei să fugi în chilie cînd faci mereu pe Domnul din NIP ca fiind El satana şi nu pe cei ce-L prigonesc denigrîndu-I Lucrarea. Ţi-am zis că nu ţi-ai lepădat josniciile... şi din pricina asta eşti atît de disperat încît vrei să fugi la Atos ca să-ţi dea ei dreptate... Lasă, nu-i bai, te vei lămuri tu pînă la urmă cu ajutorul Domnului. (Acela din NIP că El e Hristosul de acum 2000 de ani.)

Nici nu şti cît de perfect vi se potriveşte multora de prin ortodoxie şi de pe forum... că de restul ce să mai vorbim. Nu uita că şi eu sunt ortodox.

NIP e Calea Adevărului!! Calea cea strîmtă ortodoxă şi a celor 7 sfinte trîmbiţe Apocaliptice. Mulţumesc pentru citate! Le aprob şi le susţin în totalitate!

Eşti atît de bogat încît de la auto-îndreptăţire nu poţi crede că eu nu te mint ci că tu te minţi cu ''prietenii'' tăi pe care îi confunzi cu sfinţii părinţi.

Păcatele lor şi necredinţa lor le-a adus pieirea.
Cînd zici Lot gîndeşte-te la mine care sunt în gLume şi la NIP care e în Dîmboviţa... aşa vei pricepe Adevărul.
Sigur că poate doar că nu vreţi.

Şi să zici că n-a avut dreptate? Păi asta faceţi nonstop. Dar nu ştiţi ce faceţi şi Domnul fiind foarte milos nu vă ia în seamă hulele josnice.
Io ce tot crezi că vă spun... pentru că nu aveţi discernămînt!
Mîncaţi fraţilor... poate poate o să Credeţi şi voi în Domnul Iisus, în Cuvîntul lui Dumnezeu... din NIP.

Vă blestemaţi singuri prin necredinţa voastră. Ce uşor ar fi dacă aţi încerca măcar o clipă să credeţi. Ce bine ar fi pentru voi.

Aşa încerc şi eu să vă opresc din hule fiind încăpăţînat în bine ca măgăruşul.


Nori fără apă... cam la asta se rezumă multa voastră ''duhovnicie'' ''învăţată'' din cărţile sfinţilor părinţi... din păcate.
Ţi-am zis să crezi şi să nu mai înjoseşti... acum te-ai apucat să fugi la chilie. Te tîrăşte dracul cum vrea şi tu crezi că eşti ortodox cu discernămînt. Nu pricepi că mi-e milă de tine şi că eu am dreptate? Crede numai şi o să vezi că o să scapi de rhăul în care te afunzi. E în interior şi îţi provoacă disperare, panică, dispreţ... eu îţi întind mereu mîna şi tu o loveşti cu toporul! Treaba ta...

Atîta poruncă ţi-am dat: nu mai minţi şi nu mai înjosi pe Domnul căci cele 7 sfinte Trîmbiţe Apocaliptice şi NIP e Domnul. De ce nu citeşti ca să te lămureşti? Ţi-e frică şi fugi în chilia altuia ca să te auto-îndreptăţeşti? Stai liniştit la tine şi studiază şi te convinge. Dacă ai putut citi atîtea atunci mai poţi citi încă un pic.

Asta după ce ajungi să crezi în cele 7 sfinte Trîmbiţe şi după aia te laşi să te pocăiască unii ''ortodocşi'' foarte mari... nu dăm nume. Tu încă nu ai crezut... mai ai pînă să te întorci la troacă.
Aşa este... doar că tu nu le ştii deosebi, n-ai discernămînt aşa ca Saul care abea după ce a orbit şi-a dat seama şi Crezînd i s-au deschis ochii şi a devenit sf. Ap. Pavel. De ce te temi de Adevăr?

Foarte bine că iubeşti pe Dumnezeu dar atunci de ce înjoseşti şi nu-l crezi pe aproapele tău care te învaţă binele şi numai binele adică să crezi în NIP şi în cele 7 sfinte Trîmbişţe Apocaliptice?

Nu există noviciat. Există măsură. Pe care fiecare o dă. Pentru Hristos. Sau pentru orice altceva.
Cine l-a călugărit pe Sfântul Ilie Tesviteanul? Pe Sfântul Ioan Botezătorul?
Dar pe Sfântul Vasile cel Mare cine l-a călugărit? Nimeni. A plecat direct în pustie. Cine-a călugărit-o pe Sfânta Maria Egipteanca? Nici o stareţă, niciun episcop, ci dragostea de Hristos a călugărit-o.
Cine l-a călugărit pe Sfântul Antonie cel Mare? Pe Sfântul Pimen cel Mare, Sfântul Pahomie cel Mare? Domnul !

Pomeneşte-mă.

Conştiinţa, în toate, arată fiecăruia ce iubeşte.

Înapoia mea, satană !

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=587

Monologuri? Polifonice, ca ale lui Nicolae Steinhardt :) Şi paralele categoric, că Biserica, cei ai lui Hristos, sunt paraleli lumii acesteia...

Deci "monologuri paralele", e un compliment. N-are rost, dar mulţumesc. Creştinul, asemenea monahului, să fie ca un mort la ocări şi laude.