Ce ar insemna acum sa fiu ortodox si sa zic,taci ca tu esti catolic ca scrii Hristos cu C . Nu,ci voi zice: da ai dreptate ! Pentru ca adevarul se uita la cuvintele si inima omului ,nu la fatza sa .

Verdictul pe care l-ai dat in mod categoric la adresa initiatoarei topicului este gresit. Am vorbit pe privat cu persoana respectiva si am putut observa ca nu e vorba de un troll(desi de obicei sunt suspicios cand vine vorba de lucruri din astea) ci de cineva care isi face griji pentru o persoana la care tine mult.
Iarta-ma ca iti spun, stiu ca nu am smerenia necesara, dar totusi o sa iti aduc aminte ca Hristos nu are nevoie sa il aperi. Hristos ne apara pe noi nu invers. Pe noi ne-a invatat doar sa il marturisim, dar aici e deja vorba de un duh anume, duh care daca ar fi fost prezent in apologetica ta, poate nu mai ajungeai la concluzia aia nedreapta.
Mi se pare o gandire total neortodoxa cea care ne poate face sa spunem despre un om care este inca in viata ca est lipsit de orice bunatate, fie ca acel om il respinge la nivel rational pe Hristos. Nu sunt sigur daca asa ceva se poate intampla, dar meditez asupra urmatorului scenariu: Eu Vlad, Il marturisesc cu toata convingerea mea pe Hristos si sunt sincer manios pe cei care mi se pare ca vorbesc impotriva Adevarului. Totusi duhul lui Hristos nu este in mine, nu ma doare inima de ei, mai mult decat atat ii echivalez cu erezia lor. Constantin este un smintit, spune ca nici nu vrea sa auda de Hristos, dar la un nivel mai intim decat ratiunea, la un nivel poate chiar mai intim decat simtirea, la nivelul alegerii, Constantin se invredniceste totusi, in anumite ocazii izolate, atat cat ii permit ratiunea si simtirea lui razvratite, sa aleaga Binele(=Hristos). E posibil ca in ochii lui Hristos acele alegeri sa reprezinte mai mult decat toata nevointa si marturisirea mea, e posibil ca la judecata Constantin sa fie considerat rece, iar eu sa fiu considerat a fi printre cei caldicei "care vor fi scuipati din gura Lui" ?

Repet ca nu stiu daca acest scenariu este posibil din punct de vedere duhovnicesc, meditez si eu asupra lui; nici nu am incercat prin aceast scenariu sa te echivalez cu lipsa de duh pe care cred ca ai avut-o in postarile de pe acest thread, asta din trei motive: 1. S-ar putea sa ma insel, 2. Ma stiu vinovat de "apologii" mult mai grave, 3. In trecut postarile tale mi-au fost de folos ceea ce ma fereste oarecum de pacatul de a te judeca pt greseala pe care eu consider ca ai facut-o.

Iustin
 

Imi pare rau ca nu ati inteles ce am vrut sa spun.
Exact aici m-am oprit si eu: la simtamintele ce le are un om cand face o fapta buna.
Tocmai pentru ca nu stim ce e in sufletul acelui om.
Eu am luat de buna afirmatia initiatoarei: ca nu vrea in ruptul capului sa creada. Asta exprima destul de clar ce simtaminte are in suflet fata de Dumnezeu. Vorbim de starea sa de acum, si de prezumtia daca se va mantui in caz ca moartea l-ar prinde in aceasta stare. Ce va fi in viitor, Dumnezeu stie, si ce va fi, va fi, cu voia Domnului cu fiecare dintre noi.

In ceea ce ma priveste pe mine, o vorba buna nu este legata obligatoriu de prietenie si apropiere. Poti ajuta oameni si sfatui , dezinteresat, fara prietenii, pe oricine cere un sfat. A creea o prietenie , si a astepta sa primesti ceva in schimb pentru un sfat bun, fie ea si prietenie seamana a altceva.
Niciodata nu am spus ca nu merita sa spui un cuvant bun cuiva. de aceea sunt aici pe acest forum. Sa spun ce stiu celorlalti, indiferent cine sunt, nu numai prietenilor sau apropiatilor. De altfel Parintele meu atunci cand i-am spus: Parinte nu mai intru pe forum, ma feresc sa nu cad in mandrie, in slava desarta, in iubire de sine, galceava, mi-a raspuns: ba intri, si de data asta nu iti spun ai voie sa intri ci chiar iti dau canon sa scrii.

Asadar, draga Iustin, sunt aici sa spun o vorba buna insa bazata pe Adevar oricui doreste sa o asculte.
Vorbele bune trebuie sa aiba temei pe Adevar, pe Legea lui Hristos. Scopul nostru cand vrem sa facem un bine fie si cu o vorba buna trebuie sa fie dublu: sa mangaie dar si sa respecte Legea lui Hristos. Daca doar mangaie, este un cuvant bun dar schiop.

Ortodoxia nu vine si imbogateste invataturile lui Hristos pentru ca invataturile lui Hristos sunt desavarsite nu au nevoie de imbogatire.
Insa ortodoxia, are pe sfintii sai, care au pasit pe calea spre Hristos si care ne arata cum sa facem aceasta si care sunt armele ca sa ne ferim de diavol si sa cadem in pacat.
Pentru ca noi, pacatosi fiind, daca pornim goi spre Dumnezeu, si pe deasupra si pacatosi, ma indoiesc ca vom ajunge la limanul cel bun.
Nu ortodoxia ne da invatatura Harului ci insusi Dumnezeu. Un om care nu a simtit niciodata Duhul Sfant sigur ca nu va intelege cum este Duhul Sfant si cum este cand este in Har sau in afara de Har.
Noi doar atunci putem spune ca il cunoastem pe Hristos si ne tine de mana, cand vom ajunge sa simtim pe Hristos. Sa il simtim fizic, la propriu, sa simti Duhul Sfant si sa te lasi in voia Lui.
Aceasta ofera tainele ortodoxiei. Insa nu e suficient doar tainele daca nu exista si nevointa.

Nu exista invatatura primara a lui Hristos . Exista invatatura lui Hristos. Insa este foarte important cum intelegem aceasta invatatura a lui Hristos. Ortodoxia ne ofera experienta inaintasilor nostri crestini, Sfintii , pentru a putea sa intelegem corect invatatura lui Hristos.
Altfel traim in iluzii si imaginatii.

In legatura cu mantuirea oamenilor in afara ortodoxiei si rigiditatea ortodocsilor in legatura cu acest subiect pot spune ceea ce spun si parintii imbunatatiti ai nostri: in casa Tatalui Meu multe locuri sunt. Unele sunt mai aproape de Dumnezeu alte mai departe. fiecare va fi asezat de Dumnezeu acolo unde ii este locul.
Absolut totul conlucreaza: necunostiinte din voie sau fara voie, neputinta, firea mai buna sau mai putin buna,... insa ceea ce este sigur prin descoperirea sfintilor este ca adoptand calea nevointei, a curatarii si despatimirii prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu si sporirea credintei vom primi un loc mai aproape de Lumina necreata.
Iar aceasta o ofera ortodoxia.

Eu nu sunt manioasa pe nimeni nici pe cei care nu cred in Hristos. de acestia imi este foarte mila.
Eu fac o distinctie clara intre sentimentele mele fata de oamenii care refuza sa creada in Dumnezeu si fapta in sine a lor.
Daca condamn erezia lor asta nu inseamna ca nu imi pare rau de acel om. daca cumva ai inteles ca il urasc, sau ca nu ma doare inima de ei te inseli. Cum as putea sa nu imi para rau cand eu insumi am respins credinta candva? Stiu exact ce era in sufletul meu atunci. Chiar daca faceam si fapte bune prin natura firii mele, ele erau intotdeauna insotite de un fel de iubire: ori patimasa, ori egoista, ori mandra, ori plina de interes daca nu material atunci sufletesc si de implinire a vanitatii si a slavei desarte. insa Dumnezeu s-a miluit de mine si iata ca acum cred cu tarie. slava lui Dumnezeu ca nu am murit in acea stare de necredinta.
Nadajduiesc si ma rog pentru toti oamenii sa ii apuce sfarsitul vietii pocaiti.

privind in urma imi aduc aminte de urmatorul tablou ce vine din acele vremuri ale necredintei mele insa in ultimul an de viata al tatalui meu: mama si tatal meu stand impreuna la masa: mama - ce ne facem omule cu fata aceasta ca este atee, si nu crede in Dumnezeu, este rea nu vezi? tata - lasa mai femeie ca este buna la suflet uite face fapte bune si iubeste oamenii. mama- cum poate sa fie buna daca il respinge pe Dumnezeu? tata - nu o condamna ca nu e chiar asa atata timp cat infaptuieste binele si este miloasa. Nu vezi ca tu esti habotnica?

Analizand starea sufletului meu pe aceea vreme pot sa spun ca mama avea perfecta dreptate. Iubeam si infaptuiam binele manata de ganduri egoiste, mandre si pline de slava desarta chiar daca tata vedea in mine numai lucruri bune.

Cuvintele Sfintei Scripturi vorbesc lămurit despre Credință, Iubire și Fapte. Ne referim la condiţiile mântuirii. Credința fără fapte, iubirea fără fapte precum și faptele fără credință și fără iubirea în Hristos n-aduc niciun folos. Nu spune Mântuitorul? “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.”(Ioan 15, 5)
Oare cum este iubirea de semeni fara de Hristos? este ea buna si curata?
Cum este iubirea omului fara credinta? Nu este patimasa sau plina de interes?
Nu spune Mantuitorul ca fara Mine nu puteti face nimic? Atunci cum putem crede ca un om care nu vrea sa creada in Hristos da roada buna de iubire?

Cred ca nu exista iubire fara fapte si mai cred ca nu exista iubire fara Hristos; numai ca daca aud pe cineva ca il respinge pe Hristos la nivel rational, imi e dificil totusi sa spun ca nu exista nimic bun in el, ca Hristos lipseste cu desavarsire din acel om si din faptele acelui om. Ma gandesc ca numai Cel ce vede cu adevarat poate sti aceasta si pana nu descopera El cele ascunse, ma limitez la a spune ca nu exista viata in afara lui Hristos, evitand sa evaluez faptele acelui om, ori cu alte cuvinte evitand sa trag vreo concluzie asupra masurii in care Hristos e prezent in acel om si in faptele lui bune.

Cum s-ar putea mantui cineva care nu are credinta in Hristos? Si paganii fac fapte bune, si paganii au iubire in ei.

>>dobrin7m
Despre atitudinea ta pe froum ,nu as vrea sa dezvolt prea mult .In general e ok, plina de invataturi,pe care le-ai si gandit si vrei sa le si intelegi si aplici pentru ceilalti. Orotodxia e vasta.Alege din ea ceea ce ar putea inviora pe celalalt ,nu ceea ce l-ar mustra .
Un exemplu mai taranesc asa : esti pe un camp ,doar tu cu magarul tau.Si spupravietuirea ta depinde tot de el.Dar el s-a impotmolit. Ce faci? Il bati pina pica jos,sau incerci sa ii dai o bucata de zahar sa treaca peste portiunea mai grea a drumului ?
Corect . Lucrurile au o continuitate .Hristos ne-a invatat cele mai importante lucruri ,iar Duhul le-a desavarsit apoi in biserica,de a lungul secolelor.Si a adaugat si invaturi noi,dar care se prefigurau si din cele spuse de Iisus in timpul vietii .Toate tainele au o continuitate in perioada vietii pamantesti a Mantuitorului ,dar detaliile lor,si infaptuirea lor ne sunt date mai tarziu

In mod normal as fi de acord. Totusi uite ca apar discrepante. Iisus a vorbit despre iubire ca turnesol al starii cuiva .In orotodoxie e pericolul introducerii altor criterii . Se merge prea mult pe reguli si pe 'a zis cutare' . Si se poate uita esenta . Eu indiferent ce cuvinte as avea de la un sfant sau de la un sinod intreg chiar, daca exista o situatie a veitii mele in care consider ca daca as urma mecanicist acele cuvinte as ranii pe cineva ,prefer sa zic : < Poate nu am ineles eu acele cuvvinte ,poate nu se potrivesc in aceasta situatie. Mai bine sa caut sa aduc o mangaiere aproapelui si Hristos va aprecia mai mult >
Nu e vorba ca ortodoxia ar fi gresita , ci ca noi ne dam mai mari decat suntem,si nu incepem prin a urma invataturile simple,inainte de a ajunge la cele mai avansate ,ale sfintiilor.

Este o impresie falsa ca in ortodoxie exista pericolul introducerii altor criterii. Nu se merge pe reguli impuse. Toate vin de la sine, usor si treptat singur te supui unor reguli care te duc la despatimire. Le adopti cu drag in clipa cand ii intelegi importanta in curatarea ta.
Iar aceste reguli s-au adoptat datorita faptului ca cei dinaintea noastra le-au aratat si demonstrat eficacitatea in curatirea si in parcurgerea drumului spre Hristos.
Singur iti dai seama ca un anume pacat il scoti si il inlaturi prin infranare.
Iar infranarea se face luand masuri contrare pacatului. acestea sunt regulile pe care singur le folosesti prin ascultare in definitiv de insusi Hristos. Regulile vin chiar din Lege.

In ortodoxie nu se face nimic mecanic, insa daca cineva intelege asa ortodoxia asta nu inseamna si ca este asa. Totul se face prin simtire cu dragoste si supunere Domnului. Noi suntem datori sa fugim de pacat. Iarasi suntem datori sa infaptuim binele fara sa pacatuim. Pentru ca ce folos sa facem un bine daca pierdem un suflet fie el si al nostru?
Noi cu mintea noastra omeneasca putem spune ca Hristos apreciaza mai mult asta sau asta insa Adevarul este la Domnul.
Noi nu trebuie decat ca toata viata noastra sa ne ferim de pacat si sa incercam sa facem binele fara sa cadem in pacat.

In legatura cu ultima ta fraza, nu este de datoria noastra a judeca pe ceilalti cat de mari sunt sau de mici sunt fata de noi insine si nici cat de aproape sau de departe sunt de sfintire. Pentru ca se prea poate intampla sa ni se para noua ca sunt mici dar de fapt sunt mari dupa cum altcineva sa ni se para ca sunt mari dar de fapt sunt mici.

Daca ai stii ce inseamna cu adevarat sa ai pe Hristos in inima! Noi mirenii atat de greu ajungem la aceasta stare de a avea pe Hristos prezent in noi incat am ajuns sa ne inchipuim aceasta stare in diverse moduri!

Pana nu ne vom curati de pacat Hristos nu va fi in noi! va lucra pe langa noi, prin oamenii de langa noi insa in noi numai atunci cand vom reusi sa ne curatim!
In inima necuratita nu intra Hristos dupa cum in Imparatia cerurilor nu intra cei cu pacat.

Departe de mine vreo închipuire ori alta. Însă a îl avea pe Hristos în inimă, și a fi cu desăvârșire lipsit de Hristos, nu cred că sunt singurele două variante posibile.