Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Povesti cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4538)

silverstar 24.09.2008 22:35:49

Cine iubeste se sacrifica. Eu insami as fi facut asta ca sa-mi salvez iubitul daca i-ar fi fost viata in pericol... In asemenea momente nu te gandesti la sacrificiu, in general, la consecinte...

Dar... Fata a vorbit, s-a oferit sacrificiului. Fratele ei care era un membru al grupului de huligani nu i-a recunoscut vocea?
Ori e realmente o poveste si nu o intamplare reala, din care noi putem deduce ce sacrificii se pot intampla datorita iubirii?

livadarufelix 24.09.2008 22:51:55

Citat:

În prealabil postat de silverstar
Cine iubeste se sacrifica. Eu insami as fi facut asta ca sa-mi salvez iubitul daca i-ar fi fost viata in pericol... In asemenea momente nu te gandesti la sacrificiu, in general, la consecinte...

Dar... Fata a vorbit, s-a oferit sacrificiului. Fratele ei care era un membru al grupului de huligani nu i-a recunoscut vocea?
Ori e realmente o poveste si nu o intamplare reala, din care noi putem deduce ce sacrificii se pot intampla datorita iubirii?

E o intamplare reala dar poate va inchipuiti cum sunt acesti ,, huligani" niste lasi multi din ei stau la panda mai ales cei care se cred grozavi si ies numai sa imparta prada exact ca animalele . Fratele ei era unul care statuse in intuneric si a iesit numai la momentul oportun.Din fericire acea fata si-a gasit un om bun care gandeste exact ca cei de pe acest forum si are o casnicie fericita si 2 copii minunati.
Doamne ajuta!

silverstar 24.09.2008 23:24:51

Te cred. Se pare ca ai dreptate. Este logica completarea ta.
O noapte linistita! :)

NiCcoleta 24.09.2008 23:47:39

O intamplare adevarata despre un profesor de astronomie ce vorbea cu entuziasm intr-un plenariu despre o nebuloasa si alte minunatii de acest fel.Observand un preot umil ce se alaturase grupului sau de studenti,profesorul a intrebat:
-Ce spune Scriptura ta despre spatiul cosmic si miliardele sale de stele?
In loc sa dea un raspuns direct,preotul a pus la randul sau o intrebare:
-Spune-mi,profesore,-a zis el-credeti ca stiinta va inventa telescoape din ce in ce mai puternice,pentru a putea vedea tot mai departe in univers?
-Desigur,progresul e posibil si stiinta va perfectiona ne-ncetat aparatele de exploatare a spatiului cosmic,a replicat astronomul
-Exista,atunci speranta ca intr-o zi sa avem telescoape care sa arate tot ceea ce exista in cosmos,pina la cel din urma detaliu?
-Aceasta ar fi imposibil ,deoarece cosmosul este infinit -a replicat omul de stiinta
-Deci exista o limita a stiintei?
-Da,in acest sens exista
-Bine,profesore,-a spus preotul-acolo unde stiinta dumneavoastra se opreste cu totul,acolo incepe stiinta noastra,si despre ea ne vorbeste Scripturile noastre

silverstar 25.09.2008 08:27:40

Povestioara merita citita! Citeste-o pana la capat si apoi, reflecta!

Fiecare zi trăită e o zi deosebită

Un prieten a deschis sertarul dulapului soției sale și a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat și a observat mătasea rafinată și dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat și a așezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soția lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viața.
Acum citesc mai mult și fac curat mai puțin. Mă așez pe terasă și admir priveliștea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia și prietenii și mai puțin la servici. Am ințeles că viața trebuie să fie un cumul de experiențe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supraviețui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă așa decid și așa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” și “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soția prietenului meu dacă ar fi știut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toți o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie și prietenilor apropiați. Poate că și-ar fi sunat câțiva din vechii prieteni pentru a-și cere scuze pentru eventuale supărări din trecut și să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aș ști că am orele limitate. Aș fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat și trist pentru că nu le spusesem fraților și copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu rețin și să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtășit, ar aduce râsete și veselie vieților noastre.

Și în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

silverstar 26.09.2008 08:40:26

Doi prieteni traversau desertul. Intr-un anume moment al zilei s-au certat iar unul dintre prieteni l-a lovit peste fata pe celalalt. Cel care a fost lovit peste fata, fara a spune vreun cuvant, scrie pe nisip:
ASTAZI, CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU M-A LOVIT PESTE FATA.

Ei isi urmeaza drumul pana ce gasesc o oaza si se hotarasc sa faca o baie. Cel care a fost lovit peste fata, se impotmoleste in nisip miscator dar prietenul sau il salveaza. Dupa ce ajunge la mal teafar si nevatamat, el scrijeleste intr-o piatra:
ASTAZI, CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU MI-A SALVAT VIATA.

Cel care si-a lovit si salvat cel mai bun prieten il intreaba:
“Dupa ce te-am lovit, tu ai scris pe nisip iar acum, ai scris pe o piatra, de ce?”

Prietenul sau ii raspunde:
“Atunci cand cineva te raneste va trebui ca tu sa-l scrii pe nisip astfel incat vantul sa-l stearga din memoria ta, dar atunci cand cineva face ceva bun pentru tine, tu trebuie sa-l scrii in piatra astfel incat vantul sa nu-l poata sterge in veci.”

INVATA SA-TI SCRII RANILE PE NISIP SI SA-TI GRAVEZI RECUNOSTINTA IN PIATRA.

silverstar 26.09.2008 19:49:22

Visul preotului Francesco

Intr-o noapte, un preot a avut un vis ciudat... Iata ce povesteste...

... dintr-odata ma aflam intr-un lan de grau pentru ca ma chemase cineva.

Spicele erau cele care aveau nevoie de mine. ”Te-am cautat pentru ca de cativa ani multe dintre noi se imbolnavesc si stim ca tu esti expert in ingrijirea noastra. Au incercat multi, dar pana astazi nimeni nu a reusit sa ne vindece”.

Am inceput sa observ cu atentie spicele pentru a descoperi despre ce boala era vorba. Cam toate sufereau, aveau tijele cojite si frunzele de un verde palid. Visul a durat multa vreme, imi amintesc ca m-am straduit din zori si pana in seara sa le ingrijesc pe cele bolnave.

Numai ce am ajuns catre sfarsitul insanatosirii lor, si unul dintre spice mi-a multumit: “Bravo Francesco, ai facut o treaba buna! Incepem sa ne revenim, campul este fericit, si la fel suntem si noi. Continua sa tii la noi, iubindu-ne pe noi, il vei iubi pe Dumnezeu”.

Visul a luat sfarsit, m-am trezit in timp ce prima raza de lumina a rasaritului patrundea pe fereastra.

Trebuie sa ascultam intotdeauna de chemarea naturii cu o inima curata si sa asteptam sa cresca in jurul nostru florile simplitatii care imbobocesc numai daca o dorim cu ardoare. Trebuie sa ramai in asteptarea acelei chemari, fie si numai pentru a ingriji o planta mica…

***

Pe varful unui munte, pacea naturii se filtreaza in noi ca lumina soarelui printre copaci. Vantul ne comunica prospetimea lui, furtunile, forta lor. John MURI

silverstar 27.09.2008 10:03:13

Cel ce inseala.

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?
- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat.

Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

silverstar 27.09.2008 10:54:25

Povestea pasarii maiastre

A fost odata o pasare maiastra, impodobita cu o pereche de aripi minunate. Intr-o zi, o femeie o vazu si se indragosti de ea. Ii urmari zborul uimita, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indeamna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira pe cer intr-o armonie desavarsita.
Desi venera pasarea, ii trecu prin minte gandul nebunesc ca inaripata ar fi voit poate la un moment dat sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Femeia se infricosa la gandul ca nu va mai avea niciodata acelasi sentiment pentru o alta pasare si se simti singura. Ca sa evite aceasta drama se gandi sa puna o capcana in care sa prinda frumoasa zburatoare. Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana, si fu inchisa intr-o colivie, de unde stapana o privea zilnic. Intre timp, femeia isi pierdu interesul pentru cea care o facuse sa visezse…
Iar pasarea, nemaiputand sa zboare, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea. Intr-o buna zi, ea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si-si ducea zilele cu gandul la prietena sa. Nu-si amintea insa de colivie, ci de ziua in care o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca libertatea si energia aripilor pasarii erau lucrurile care o emotionau atat de mult. Fara tovarasa ei de zi cu zi viata femeii si-a pierdut sensul, iar Moartea a venit sa-i bata la usa:
- De ce sti aici?, intreba ea.
- Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer, raspunse Moartea. Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult. Acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti.

Veronica LUPU
Sursa: Taifasuri, nr. 185

silverstar 27.09.2008 12:39:35

Patul de langa fereastra...

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".


Ora este GMT +3. Ora este acum 10:51:06.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.