În ziua de 24 februarie 2016, în Sala de conferințe a Centrului Național pentru formarea continuă „Dumitru Stăniloae” din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.
În cuvântul de deschidere, Patriarhul României a accentuat necesitatea consolidării activităților multiple ale Bisericii, a cooperării dintre clerici și mireni, a evidențiat importanța misiunii laicatului ortodox și cultivarea statorniciei în credință într-o lume schimbătoare. Membrii Adunării Naționale Bisericești au examinat și aprobat Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc și rapoartele Comisiilor Adunării asupra activității Bisericii Ortodoxe Române în anul 2015 în ceea ce privește lucrarea pastoral-liturgică și social-filantropică, viața monahală, învățământul teologic și predarea religiei în școlile publice, activitatea editorial-tipografică și mass-media, patrimoniu cultural-bisericesc, construcțiile de noi lăcașuri de cult, relațiile cu alte culte, grija pentru comunitățile ortodoxe românești din străinătate, relațiile interbisericești și interreligioase etc. 1. Din bogata activitate bisericească desfășurată în anul 2015, au fost evidențiate manifestările legate de Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, organizate de Patriarhia Română și eparhiile din țară și străinătate. În mod special a fost evidențiată vizita la Patriarhia Română, a unei delegații de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, care a adus, spre închinare, racla cu moaștele sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (24-29 octombrie 2015) . 2. A fost apreciată continuarea Proiectului Alege școala! , etapa a treia, derulat de Patriarhia Română la nivel național cu scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane . 3. Membrii Adunării Naționale Bisericești au apreciat opera social-filantropică desfășurată de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2015 . În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcționează în prezent 766 de instituții și servicii sociale, dintre care: 150 cantine sociale și brutării, 52 instituții medicale și farmacii, 97 centre de zi pentru copii, 54 centre educaționale, 16 centre de zi pentru vârstnici, 50 centre rezidențiale pentru vârstnici, 25 centre comunitare, 37 centre de tip familial, 40 grădinițe sociale și after-school, 14 locuințe protejate, 78 centre de informare, consiliere și resurse, 2 instituții de învățământ pentru adulți, 16 centre de urgență ( pentru persoane fără adăpost, victime ale violenței domestice și ale traficului de persoane) , 9 campusuri de tabără și alte 126 de instituții sociale cu specific diferit. La nivelul eparhiilor Patriarhiei Române se află în derulare 489 de proiecte și programe sociale , dintre care 326 finanțate din fonduri proprii, 41 cu finanțare publică, 35 cu finanțare externă și 87 cu finanțare mixtă . În anul 2015 au beneficiat de asistență socială de specialitate 31.498 copii din așezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace și fără posibilități de întreținere sau cu părinți aflați la muncă în străinătate, 3.707 persoane cu dizabilități (deficiențe de vorbire, vedere și auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, persoane infectate cu HIV/SIDA etc. ), peste 21.010 persoane vârstnice din așezămintele de protecție socială bisericești, din centrele sociale de tranzit și adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonați de familie și cu grave probleme de sănătate, 23.934 șomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deținuți eliberați, victime ale calamităților naturaleși aproximativ 8 387 persoane din alte categorii sociale defavorizate. 3. Anul trecut eparhiile Patriarhiei Române, prin birourile social-filantropice, au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.605.048 lei și ajutoare materiale în valoare estimată de 22.912.063 lei . În ansamblu, pentru susținerea întregii activități de asistență socială și filantropică și pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2015, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit aproape 123 milioane lei. Situația statistică prezentată și sumele cheltuite nu includ activitățile social-filantropice și educațional-culturale desfășurate permanent de parohiile și mănăstirile Patriarhiei Române din țară și străinătate. Membrii mireni ai Adunării Naționale Bisericești au exprimat îngrijorarea și au dezaprobat atacurile nedrepte ale unor ONG-uri anticreștine împotriva Bisericii cu scopul de a o discredita și de a submina valorile naționale si spirituale din spațiul românesc. În acest sens, a fost subliniată importanța implicării mai susținute a membrilor mireni în comunicarea mesajului Bisericii în societate . La finalul ședinței, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ierarhilor, preoților, credincioșilor mireni și autorităților centrale și locale, sponsorilor și voluntarilor pentru implicarea lor în derularea multiplelor activități ale Bisericii, îndemnându-i să sporească lucrarea lor socială și misionară, pentru a ajuta pe cei aflați în dificultate: bolnavi, bătrâni, orfani, săraci și neajutorați. |
Noi hotărâri a Sfântului Sinod
Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod menționăm:
1. A aprobat canonizarea cuvioșilor Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara , județul Vâlcea, cu ziua de pomenire 3 septembrie și a cuvioșilor Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu , cu ziua de pomenire 5 octombrie; 2. A reafirmat importanța patrimoniului cultural religios și obligația conservării, consolidării și restaurării bisericilor monumente istorice, precum și necesitatea continuării lucrărilor începute de construire a unor lăcașuri de cult, deși sprijinul statului în acest sens s-a diminuat în mod îngrijorător; 3. A stabilit etapele de pregătire a Întrunirii internaționale a tineretului ortodox , care va avea loc la București, în perioada 1 - 4 septembrie 2016, eveniment organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor; 4. A acordat binecuvântare unui grup de juriști ortodocși români pentru înființarea Asociației juriștilor ortodocși, cu scopul apărării și susținerii instituției Bisericii și a activităților ei în societate; 5. A instituit bursa de merit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru elevi și studenți cu rezultate școlare deosebite, dar care aparțin unor familii cu venituri reduse; 6. A luat act cu apreciere de activitatea pastorală a ierarhilor din afara granițelor țării în anul 2015, cu perspectiva înființării unor noi unități bisericești; 7. A stabilit criteriile de selectare a membrilor delegației Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfășura la Academia Ortodoxă din Chania, Creta, în perioada 18-27 iunie 2016. |
Monahismul rusesc athonit împlinește anul acesta 1.000 de ani de existență. Cu acest prilej, atât la Moscova, Sankt Petersburg și în alte orașe din Rusia, cât și la Muntele Athos și în orașe grecești precum Atena, Salonic și Ormylia vor fi organizate ample manifestări duhovnicești, culturale, științifice și educaționale care vor include slujbe festive, conferințe, simpozioane, concerte de muzică bisericească, expoziții de fotografie, editarea unor cărți și broșuri dedicate jubileului, în total nu mai puțin de 140 de evenimente.
Evenimentul aniversar va fi deschis oficial la Sfântul Munte printr-o serie de slujbe festive săvârșite începând cu data de 18 mai. Bogatul program liturgic va continua până în data de 20 mai (7 mai după vechiul calendar), când în Biserica Ortodoxă este pomenit „părintele monahismului rusesc”, Sfântul Antonie, viețuitor din secolul al XI-lea și întemeietor al marii Lavre a Peșterilor din Kiev. Printre numeroasele manifestări care vor avea loc în luna mai în capitala rusă se numără atât o amplă expoziție de fotografie dedicată Muntelui Athos, cât și Conferința internațională intitulată „Athosul și lumea slavă”. Printre acțiunile prilejuite de acest moment aniversar se numără și fabricarea și instalarea în Rusia a unui monument dedicat Sfântului Siluan Athonitul. Grecia va fi gazda Zilelor Culturii Spirituale Ruse, eveniment care va începe pe 20 mai și se va încheia la sfârșitul lunii iunie. În seria manifestărilor din Grecia se înscriu și trei concerte ale Corului Lavrei „Sfânta Treime - Sfântul Serghie“, precum și două expoziții tematice deschise la Salonic, una dintre ele dedicată icoanei rusești, iar cealaltă, Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. Tot Grecia va găzdui și o conferință de presă bilaterală, dedicată pelerinajului. Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, sau Rusikonul, penultima în ierarhia mănăstirilor athonite (recunoscută la rang de mănăstire în 1169), este situată în partea de sud-vest a peninsulei și se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Încă din 2013, Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și-a exprimat dorința reconstruirii Mănăstirii Xylurgu, sau „Vechiul Rusikon”, prima mănăstire rusească din Muntele Athos, ridicată în secolul al XI-lea, nu departe de actuala mănăstire rusească a cărei biserică a fost ctitorită din temelie de domnitorul fanariot din Moldova și Valahia, Scarlat Calimah, în perioada 1812-1821, primul egumen rus al mănăstirii fiind ales pentru prima dată în 1875. În 1859, obștea mănăstirii număra peste 1.000 de călugări, iar în anul 1909 viețuiau aici 1.446 de călugări, atât ruși, cât și greci, sârbi, bulgari și români. Actualmente aici se ostenesc 70 de monahi. După ce în septembrie 2011 s-a stabilit strângerea de fonduri pentru restaurarea mănăstirii și organizarea jubileului, până la ora actuală au fost adunate peste un miliard de ruble. Pe lângă Biserica Ortodoxă Rusă și Ministerul Culturii, în organizarea acestei serii de manifestări s-au implicat și Ministerul Educației și Științei, Ministerul Comunicațiilor și Agenția Rușilor de Pretutindeni, și numeroase alte agenții guvernamentale din Rusia. Imigrația și riscul de islamizare al Greciei și al Uniunii Europene În cadrul manifestării cu titlul „Rămânem creștini, rămânem greci”, organizată duminică, 14 februarie 2016, la Salonic, Grecia, atât Mitropolitul Antim al Salonicului, al cărui discurs a deschis evenimentul, cât și generalul (r) Frangos Frangoulis, fost șef al Statului Major al Armatei și fost ministru al apărării, au tras un semnal de alarmă cu privire la riscul la care se supune Europa în contextul imigrației galopante din ultima perioadă. În discursul său, intitulat „Islamizarea progresivă a Greciei și a Uniunii Europene”, Frangos Frangoulis a vorbit despre problema demografică de astăzi a Greciei și a semnalat problema refugiaților și a imigranților, atrăgând atenția asupra pericolului alterării compoziției demografice a țării. El a subliniat faptul că, odată cu venirea refugiaților și a imigranților ilegali, numărul musulmanilor din Grecia a ajuns astăzi la 610.000, adică 4,7% din populație: „Tendința ascendentă de intrare ilegală în țară este un coșmar”, a spus generalul, adăugând totodată: „Nu avem nevoie de o schimbare a populației, vrem să rămânem greci”. Vorbind despre progresul demografic, Frangos Frangoulis a remarcat că în 2014 s-au înregistrat 114.000 de decese și doar 93.000 de nașteri, dintre care doar 81.000 provenind de la mame de origine greacă. Tot el a subliniat și faptul că astăzi există 936.000 de cupluri căsătorite care nu au copii. Cu acest prilej, generalul a făcut și o serie de propuneri pentru sprijinirea natalității în Grecia: crearea unui fond de susținere, de sprijin material pentru copiii care se nasc în regiunea Tracia și în insulele de frontieră, precum și o serie de reduceri și facilități fiscale pentru companiile care angajează membri ai familiilor numeroase. Manifestarea a avut loc duminică după-amiază în Centrul de conferințe „Ioannis Vellidis”, în prezența unui public numeros. Manifestarea a fost organizată de Mitropolia de Salonic, împreună cu Uniunea Panelenă a Teologilor și cu alte asociații ortodoxe (Sursă: http://www.romfea.gr ). |
Marele premiu la Festivalul internațional de muzică bisericească - Grodono
În perioada 24-29 februarie 2016, Corul „Aletheia“ al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ - Bărboi din Iași a participat la Festivalul internațional de muzică bisericească ortodoxă de la Grodno - Belarus, ediția a XV-a. Festivalul-concurs de muzică religioasă corală ortodoxă este organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Grodno. Corul „Aletheia“ a participat pentru prima dată la un concurs internațional, fiind primit cu multă căldură de organizatori. Membrii grupului coral ieșean a concurat cu Franța, Belarus, Republica Moldova, Uzbekistan, Serbia și Rusia. „Marele Premiu a fost obținut de țara noastră, astfel că suntem bucuroși și onorați pentru că efortul nostru s-a concretizat într-un rezultat atât de frumos. Mulțumim părintelui lector universitar doctor Alexăndrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iași pentru că ne-a invitat la acest concurs. Regulamentul competiției menționează că formațiile participante trebuie să fie invitate. Întrucât părintele Alexăndrel Barnea a făcut parte din juriu, s-a gândit la corul nostru“, a amintit lect. univ. dr. Dorina Iușcă, dirijoarea corului.
Sprijin pentru deplasarea în Belarus Repertoriul Corului „Aletheia“ a promovat în special componistica ieșeană clasică și contemporană. Acesta a fost susținut solistic de două voci, care au cântat cu mare expresivitate. Soprana Antonia Cucerenco a cântat în limba rusă „Să se îndrepteze ruga mea“, de Pavel Chesnokov, iar solistul Andrei Bârsan, masterand al Universității de Arte „George Enescu“ din Iași și student al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, a reprezentat în mod deosebit corul. „În afara concursului, am avut posibilitatea să cântăm muzică religioasă atât pe scenă, în cadrul unor concerte organizate de către cei din Grodno, dar și în cadrul Sfintei Liturghii. Am fost primiți cu multă căldură de enoriașii și de preotul unei parohii din orașul ce ne-a găzduit. Deoarece am fost într-o țară unde se vorbea doar slavona, am avut avantajul că 15 membri ai corului vorbeau limba rusă. Aș dori s-o menționez pe studenta Elena Shvedchi, de la Universitatea de Arte din Iași, care a făcut legătura dintre corul nostru și reprezentanții organizatorilor“, a adăugat lect. univ. dr. Dorina Iușcă. Deplasarea la festivalul de la Grodno s-a realizat cu sprijinul părintelui Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi din Iași, și al mai multor parohii din orașul Iași. „Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care ne-a ajutat să ajungem la acest concurs. În același timp, prof. univ. dr. Dan Prelipcean a avut un rol deosebit în deplasarea noastră. Totodată, cu sfaturi binevenite și cu dorința de a ne da curaj, a fost alături de noi prof. univ. dr. Viorel Munteanu. În cadrul evenimentului, am cântat «Tatăl nostru» pe note așezate de domnia sa“, s-a exprimat dirijoarea Corului „Aletheia“. Sufletul auditoriului, „atins“ de cântarea românească Obținerea Marelui Premiu la concursul internațional de la Grodno a însemnat o mare realizare pentru corul Bisericii Bărboi. Formația corală a mai obținut până în prezent două premii naționale la Concursul Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!“ și la Festivalul-concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“ de la Fundu Moldovei. „Ne bucrăm pentru că am participat la un concurs de muzică într-un spațiu ortodox și într-o țară foarte primitoare. Am fost primiți cu multă căldură de oameni generoși, având parte de o atmosferă creștinească extraordinară. Membrii juriului, credincioșii din biserică și membrii celorlalte coruri au fost foarte sensibili la cântarea expresivă. Cred că acesta a fost unul dintre motivele pentru care am luat Marele Premiu. Comunicarea dintre membrii corului și dirijor a fost foarte bună, astfel că mulți oameni au lăcrimat de emoție când au ascultat piesele noastre ortodoxe românești. Am fost bucuroși pentru că am atins sufletele oamenilor în această manieră“, a reliefat lect. univ. dr. Dorina Iușcă. În prezent, membrii Corului „Aletheia“ fac parte dintr-un cerc studențesc al Universității de Arte din Iași, astfel că la Biserica Bărboi se realizeză practică artistică. |
Coaliția pentru Familie – Comitetul de implementare local Timiș a organizat miercuri, 2 martie 2016, o conferință de presă în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române. În cadrul acesteia, s-au dezbătut, pe larg, aspecte privind demersul civic de revizuire a articolului 48, alin. (1), din Constituție, informează
site-ul oficial al Eparhiei. La eveniment a fost prezent academicianul Ioan Păun Otiman, Președintele Filialei Timiș a Academiei Române, Claudia Albulescu, președinte APOR Timiș, Prof. Univ. dr. Ionel Trifon Cioată, Prof. Univ. Dr. Caius Solovan, Prof. Univ. dr. Ștefan Buzărnescu, Prof. univ dr. Radu Motica, Prof. Dr. Robert Lazu, dr. Violeta Radosav, Cristina Olariu, juriști, sociologi, medici și reprezentanți ai Societății civile. Coaliția pentru familie dorește să definească familia, ca fiind alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, singurul mediu propice nașterii, creșterii și educației copiilor. Familia, ca instituție fundamentală a societății, asigură dezvoltarea optimă și continuitatea oricărui popor. Comitetul de inițiativă pentru promovarea propunerii legislative a cetățenilor privind revizuirea articolului 48, aliniatul 1, din Constituție arată că familia este locul în care valorile și tradițiile societății sunt transferate copiilor, iar tradițiile și valorile românești au avut întotdeauna, la baza lor, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie. Inițiativa Coaliției pentru Familie vine în sprijinul afirmării dreptei credințe, în apărarea temeiurilor creștine ale familiei și ale societății. |
În data de 26 martie, Marșul pentru viață 2016 se va desfășura în peste 100 de orașe din România și Republica Moldova.
Marșul pentru viață , devenit o tradiție a ultimilor ani, are sprijinul Patriarhiei Române și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Asociația Studenți pentru Viață, inițiatorul demersului, susține că mesajul pe care vrea să îl transmită prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, are scopul de a trage un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de avorturi. „Marșul pentru viață 2016” va avea loc în data de 26 martie 2016, în mai multe orașe din România și Republica Moldova. Biserica Ortodoxă Română subliniază în permanență importanța familiei și a darului vieții umane, atât pentru om, cât și pentru societate. Familia este instituția cea mai afectată social, economic și moral în ultimii ani. De altfel, cu binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Centrul de Presă al Patriarhiei Române a susținut mediatizarea în anii 2014 și 2015 a „Marșului pentru viață”. Acest demers a dus la dublarea în fiecare an a numărului orașelor unde s-a organizat campania și la creșterea numărului de participanți, după cum a precizat Alexandra Nadane, Președinte al Asociației Studenți pentru viață. Biserica, prin misiunea ei, încurajează adopția și contribuie constant la ajutorarea materială a familiilor care au copii mulți și consideră că instituția familiei trebuie apărată și respectată. „Marșul pentru viață 2016”, cu tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este organizat de mai multe asociații și organizații nonguvernamentale creștine din România și Republica Moldova . |
Vineri, 04 martie 2016, va avea loc deschiderea manifestărilor Filocalia la Arad, cu binecuvântarea și prin grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Noutatea este că din acest an Filocalia se transformă dintr-un festival anual într-un program de manifestări spirituale și culturale complexe ce se vor derula pe parcursul întregului an calendaristic 2016.
Prima etapă a manifestărilor Filocalia din acest an se va desfășura între 04-23 martie 2016, având ca invitați principali pe Părintele Nikolai Sakharov, Părintele Agapie Corbu și Dr. Dan Cioată de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș , după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial. Invitatul deosebit al acestor prime manifestări filocalice este Părintele Nikolai Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex, care, pe lângă manifestările publice, va avea un dialog cu studenții Facultății de Teologie Ilarion V. Felea a Universității Aurel Vlaicu. De asemenea, credincioșii Parohiilor Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Arad-Bujac și Nașterea Domnului din Micălaca Veche II-Arad, profesorii și profesoarele de religie, precum și elevii și elevele Colegiilor și Liceelor arădene se vor întâlni cu invitatul special, parintele Nikolai Sakharov. De asemenea, organizatorii, Arhiepiscopia Aradului și Centrul Cultural Județean Arad, prin implicarea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Aradului, vor prezenta un program deosebit dedicat educației ortodoxe a tineretului. Filocalia reprezintă momente de bucurie, comuniune și de har pentru iubitorii de frumusețe dumnezeiască care vin pentru a sorbi o picătură din izvorul ethosului ortodox, dătător de pace, har și lumină. Cei interesați pot participa la manifestările Filocalia cu următorii invitați: Părintele Nikolai Sakharov la Teatrul Ioan Slavici (07 martie, ora 18:00), la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului (09 martie, ora 18:00); Părintele Agapie Corbu la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului (10 martie, ora 18:00) și Dr. Dan Cioată la Universitatea de Vest Vasile Goldiș , (23 martie, ora 10:00) și la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului (23 martie, ora 18:00). |
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului sec de carne, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba Sfintei Liturghii împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Catedrala Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va slujila Biserica din Dumeni, Protopopiatul Dorohoi. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica Sfântul Nicolae din Parohia Vurpăr, Protopopiatul Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Teremia Mare , Protopopiatul Sânnicolau Mare. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în localitatea Cetereni din Raionul Ungheni, Republica Moldova. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Casian și Sfânta Genoveva , Trappes, Franța. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia Sfinții Martiri Brâncoveni și Sf. Ierarh Ansgar din Hamburg, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Buna Vestire – Centru I și II din municipiul Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Sfântul Grigorie din Râmnicu Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Biserica Sfântul Nicolae din Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei va sluji în Parohia Sfântul Apostol Andrei din Buzău. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Paraclisul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Zona 3 Insule - Arad. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfintii Împărați, Chicago, SUA. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Biserica Sfântul Dumitru din Huși. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Vălișoara, Protopopiatul Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Catedrala Episcopala din Oradea. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Căzănești, Protopopiatul Slobozia. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia Gălăuțași, Protopopiatul Toplița. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Valea Teilor , județul Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Biserica Parohiei Marin, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în Parohia Săcal, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma, Italia. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Efrem Sirul din Torrevieja, Spania. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Ortodoxă Română din Oslo, Norvegia. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnita Bălașa – Paraclis Patriarhal din Capitală. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în Parohia Lisa, Protopopiatul Făgăraș 2. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Timișoara Fabric-Vest, Protopopiatului Timișoara 2. Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji la Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni din orașul Ialoveni, Republica Moldova. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Eutropiu și Sfântul Gheorghe din Saintes, Franța. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Freiburg, Germania. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, va sluji la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului , Wentworth, Quebec, Canada. Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Paraclisul Centrului Misionar Sfântul Ioan Botezătorul din Dublin, Irlanda. |
La Biserica „Domnița Bălașa” – Paraclis Patriarhal din Capitală în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în care le-a evidențiat învățăturile ce se desprind din textul biblic citit astăzi. „Suntem chemați ca în toată viața noastră să înmulțim iubirea, să înmulțim fapta cea bună. Domnul Iisus Hristos este Acela care la sfârșitul veacurilor va veni ca Judecător, Judecătorul cel Drept sau Judecătorul care nu va judeca după unul din codurile de legi omenești, ci după Evanghelia Sa care merge până la rădăcina tuturor faptelor rele. Va veni însă cu iubire și cu dragoste și toți cei ce vor fi săvârșit cât de multe fapte bune, se vor fi mărturisit de păcatele lor, vor primi iertare” , a spus Preasfinția Sa. Ctitorie a fiicei Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, Domnița Bălașa, locașul de cult este unul dintre cele mai frumoase și impunătoare din Capitală. |
Credincioșii din Arhiepiscopia Sibiului vor avea bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului care va fi adus la Brașov, în perioada 21-23 martie, și la Sibiu, în perioada 24-26 martie, de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului.
Brâul Maicii Domnului va ajunge la Brașov, luni, 21 martie 2016, la ora 13:00. Cinstitul Brâu va fi așezat spre închinare credincioșilor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului și va rămâne în lăcașul de cult până miercuri, 23 martie 2016, la ora 22. Joi, 24 martie, delegația din Grecia va duce Brâul Maicii Domnului la Sibiu, la Catedrala Mitropolitană, unde va rămâne spre închinare până sâmbătă, 26 martie 2016, la ora 09:00. O parte din Brâul Maicii Domnului se păstrează în Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, iar cealaltă parte din Brâul Maicii Domnului se păstrează în Mănăstirea Vatopedu, din Muntele Athos. *** În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mânăstirea Kato Xenia, Grecia, s-a aflat la Iași cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane. De asemenea, în perioada 01 – 04 noiembrie 2015, racla cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia (Volos, Grecia) a fost adusă spre închinare la Cluj-Napoca |
Ora este GMT +3. Ora este acum 19:31:06. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.