Patriarhul României s-a rugat luni, 21 noiembrie 2016, de Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pentru toți cei care au copii, dar și pentru cei care nu au.
În cuvântul rostit în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române i-a îndemnat pe cei care nu au copii să înfieze. Felicităm pe toate tinerele femei, pe toate mamele, pe toate maicile care trăiesc credința creștină cu intensitate și sunt un model de viețuire sfântă. Totodată, ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toți părinții care au copii și să le dăruiască copii celor care nu au. Dacă nu au, să adopte copii de la cei care au copii mulți pentru a-i ajuta și astfel tot dar de la Dumnezeu sunt și copiii înfiați. Ne rugăm Maicii Domnului ca să ne ajute cu mijlocirile ei să devenim și noi biserică sfințită, să sfințim sufletul nostru, să-l luminăm cu lumina Betleemului, să-l încălzim cu lumina Duhului Sfânt ca să ne pregătim pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului, a spus Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai evidențiat că Maica Domnului este icoana spirituală pentru toți creștinii. De asemenea, fiecare creștin trebuie să fie un împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu. Această sărbătoare ne îndeamnă și pe noi să ne pregătim prin post, rugăciune, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, din sfintele slujbe și prin toate faptele bune și mai ales prin spovedanie mai deasă și împărtășire mai deasă ca Hristos Domnul să locuiască în noi, după cum a locuit în Maica Domnului și S-a născut din ea. Maica Domnului este icoana spirituală pentru toți creștinii. Fiecare creștin este chemat să devină templu al Duhului Sfânt, să mărturisească credința față de Hristos și în vreme de încercare, greutăți, necazuri și prigoană. Pe de altă parte, fiecare creștin să fie un împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu, adică porunca iubirii față de Dumnezeu care se arată în rugăciune și iubirii față de semeni care se arată în fapte bune. |
Potrivit pravoslavie.ru, citat de orthodoxie.com, arheologii norvegieni au făcut o descoperire interesantă. Ei au găsit o biserică în care se află moaștele Sfântului Olaf care a încreștinat Norvegia. Astfel, se adeverește că arheologii de la Institutul Norvegian al Patrimoniului Cultural au găsit la Trondheim fundația Bisericii Sfântul Clement. După cum asigură savanții, în altarul de piatră găsit (care are o formă dreptunghiulară), se află în mod sigur moaștele Sfântului Olaf. Acesta este un monument istoric unic al Norvegiei, a spus diriginta de șantier Anna Petersen.
Rădăcinile identițătii naționale a norvegienilor pot fi urmărite până la cultul Sfântului Olaf, a mai subliniat Anna Petersen. *** Sfântul Olaf este ultimul sfânt comun pentru Occident și Orient. Olaf II Haraldson, cunoscut după canonizarea lui ca Sfântul Olaf, a fost rege al Norvegiei între anii 1015 – 1028. În anul 1014 el a primit sfântul botez și a căutat să răspândească creștinismul în Norvegia. Sfântului i-au fost închinate biserici în Rusia la Novgorod, unde a trăit câțiva ani, dar și în Staraya Ladoga. În Evul Mediu ecourile cu privire la minunile realizate în urma unei rugăciuni adresate către sfânt s-au răspândit în lumea întreagă. Au fost construite rapid biserici pretutindeni unde se răspândea influența Vikingilor: de la Dublin până la insulele Orkney și Novgorod. În Anglia i-au fost dedicate 40 biserici vechi, iar sărbătoarea sa este menționată în toate calendarele. De asemenea, și în Constantinopol i-a fost dedicată o biserică. |
Cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus- Carte de învățătură, ediție la care invitata de onoare a fost China, și-a încheiat duminică porțile. Și de această dată vizitatorii au venit în număr mare, demonstrând că ideea vehiculată uneori cum că „nu se mai citește” nu are fundament.
Oamenii vor carte, se înghesuie să aducă cuvântările autorilor de volume și, nu în ultimul rând, cumpără cărți. Din multitudinea de evenimente ce au avut loc la a 23-a ediție a târgului Gaudeamus – Carte de învățătură, ne oprim asupra câtorva, multe dintre ele dedicate copiilor. Ofertele, nu doar de cărți, ci și de atracții de joacă pentru copii, din acest an, au fost extrem de bogate. În plus, copiii au avut ocazia să își publice propriile povești, mulți dintre ei grație portalului „Literatură copii”, aflat în cel de-al cincilea an de activitate. Acest portal „le dă copiilor șansa de a publica, beneficiari fiind sute de copii”, afirmă scriitorul Petre Crăciun, citat de Agerpres. „Vrem ca acei copii care au talent și care au ceva de spus să nu se piardă”, a continuat acesta, manifestându-și, totodată, bucuria că proiectul „Literatură copii” are, de la an la an, un număr tot mai mare de cititori și, „ceea este și mai important, un număr și mai mare de copii care scriu”. Autorul de cărți pentru copii mai spune că este permanent în căutare de tinere talente, mai exact de vreo doi ani încoace, de când este și președintele Concursului național „Tinere condeie”, organizat de Ministerul Educației Naționale, concurs ajuns la 50-a ediție. Este cel mai vechi concurs de acest fel din țară, cu ajutorul căruia sunt descoperiți, an de an, copii cu talent la literatură. „Am reușit astfel să îmbin activitatea de la Portalul «Literatură copii» cu cea de la concursul «Tinere condeie» (...) De asemenea, în fiecare an apare o antologie de literatură pentru copii – «Tinere condeie». Iată, sunt om fericit”, a spus Petre Crăciun. Concurs de creație pentru copii Tot în zona ofertei pentru copii se înscrie și activitatea Editurii Zorio, care a lansat, în cadrul târgului, „Antologia concursului de creație literară pentru elevi - Tinere condeie”, care cuprinde texte deja consacrate ale micilor scriitori, selecția fiind făcută prin intermediul aceluiași portal, „Literatură pentru copii”, precum și prin intermediul concursului amintit mai sus, „Tinere condeie”, inițiat de regretatul profesor Tudor Opriș. Au mai avut loc lansările volumelor pentru copii „Ghiozdanul cu poezii” (carte școlară ilustrată, de Alina Astăluș), „The Girl in the Rose”, de Petre Crăciun (traducere de Adrian G. Săhlean), și „Povestiri pentru seri liniștite”, de Anca Oprea. Lansări de carte și CD-uri cu public numeros Concentrându-ne acum atenția pe oferta pentru adulți a târgului Gaudeamus, putem spune că este greu să găsești pe cineva care să nu fie cucerit de savoarea scriiturii lui Andrei Pleșu. Chiar și cei care, de-a lungul timpului, l-au criticat sau l-au atacat pe diverse teme îl citesc cu plăcere. Acesta este, probabil, motivul pentru care a fost lansat un CD cu o selecție de articole din volumul „Neliniști vechi și noi”, numele CD-ului fiind „Pardon, scuzați, bonsoir”. În fața unui mare număr de vizitatori ai târgului, Andrei Pleșu a spus, cu umorul său inconfundabil: „Dacă văd că există public, încep să-mi recapăt curajul de a continua. (...) Am încă public, dar, dacă e să iau în serios ce scrie pe forumuri după articolele mele, am un public care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge să mă căsăpească. (...) Dacă aș fi mai slab de înger, eu m-aș opri din scris și din orice manifestare publică, întrucât ce aflu eu despre mine în acele forumuri e de natură să mă oblige la demisie”. Despre CD-urile prin care vocea filosofului și scriitorului Andrei Pleșu ajunge la…cititorii și încă necititorii săi, Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, este de părere că reprezintă „un cont valoros de limba română”. „Melancolie, ironie, mult umor, le veți găsi pe toate în CD-ul lui Andrei Pleșu și cred că amestecul lor e un balsam din cele mai potrivite de așternut peste rană, ca să nu spun mândria de a fi român”, a spus Lidia Bodea. Un subiect inepuizabil - fericirea Fericirea…subiect milenar de reflecție, care provoacă în permanență pe orice om, face rating mai ales în zilele noastre, când ideile circulă mai ușor ca oricând. „15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit” este cartea Luminiței Daniela Saviuc, lansată, vineri, la standul Editurii Litera. Este un volum ce are la bază o poveste de succes specifică zilelor noastre – un articol scris de Luminița Daniela Saviuc, publicat de Huffington Post în aprilie 2012, a devenit cel mai citit material din zona dezvoltării personale, fiind distribuit pe internet de 1,3 milioane de ori. Acesta este și subiectul volumului lansat acum de autoare la Gaudeamus. „Eu, sinceră să fiu, am învățat să nu am așteptări. Cartea aceasta o văd ca fiind copilul meu, i-am dat viață și acum am încredere că am scris-o cu încredere și am crescut-o cu încredere și ea o să-și facă datoria. Trebuie să mărturisesc că m-a schimbat foarte mult timpul acesta în care am scris cartea și au avut loc foarte multe transformări, pe care încă le procesez. Am stat un an de zile și în această perioadă am renunțat la 30 de ani de toxicitate și nu a fost ușor, pentru că a trebuit să fiu scriitor, a trebuit să fiu pacient și să fiu terapeutul meu. Erau momente când am simțit că nu voi reuși să scriu această carte, dar, cumva, am găsit puterea să continui și să o termin, și mă bucur că este primită într-un mod așa de frumos în lume și mă bucur că este bine primită și în România, pentru că mi se pare că trecutul nu trebuie să determine prezentul și viitorul nostru”, a spus autoarea, la lansarea volumului. Scrisori nedesfăcute de Nicu Alifantis Cine nu a fost măcar o dată emoționat de cântările lui Nicu Alifantis? Ei bine, la această ediție Gaudeamus, muzicianul a lansat un audiobook, intitulat „Scrisori nedesfăcute”, care conține cele 44 de poezii ce i-au apărut în volumul cu același nume. „Audiobook-ul este primul pe care-l fac și nu știu dacă voi mai insista pe ideea asta. Este o experiență, vom vedea. Totuși meseria mea de bază nu este asta cu cititul, ci cea cu cântatul”, a declarat Alifantis. Artistul a spus că audiobook-ul conține, pe lângă versurile citite de el, și câteva surprize, printre acestea numărându-se o poezie pusă pe muzică, dar și 13 poezii traduse în limba franceză și citite de Leonard Constant. „Eu îmi cânt foarte rar cântecele, pe versurile mele. Aici este un cântec care, așa a fost să fie, să-l fac, atunci, în perioada înregistrării audiobook-ului, mi-a plăcut cum a ieșit și acel cântec se găsește aici în audiobook”, a explicat Nicu Alifantis. Pe audiobook sunt înregistrate și două epistole - una de Emil Brumaru, citită de autor, și una de Laurențiu Ulici, citită de actorul George Ivașcu, dar și o prefață scrisă și citită de Clara Mărgineanu. În acest an, Târgul Internațional de Carte Gaudeamus a reușit să atragă peste 120.000 de vizitatori, fiind organizat, încă din 1994, de Radio România, prin colectivul format din: Oltea Șerban-Pârâu, director, Vladimir Epstein, director onorific, Mara Alecu, referent de specialitate, Anca Badea, relații internaționale, Connie Chifor, PR și comunicare, Cornelia Scarlat, specialist marketing, Ioana Negulescu, referent de specialitate, Dinisia Ana-Măgureanu, secretar de redacție, Cătălin Chifor, economist, Ion Georgescu, secretar, Lucian Crețu, specialist marketing. |
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a împlinit marți, 22 noiembrie 2016, 11 ani de la întronizarea ca Patriarh al Ierusalimului și a toată Palestina, după cum a precizat părintele arhimandrit Teofil Anastăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan.
Manifestările prilejuite de împlinirea a 11 ani patriarhat au debutat în dimineață zilei de marți când, după Sfinta Liturghie, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea a oficiat în Biserica Învierii slujba Te Deum-ului. La slujbă au participat membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, stareți ai mănăstirilor din Țara Sfântă, delegați ai Patriarhiilor Ortodoxe surori și membrii ai corpului diplomatic din Israel. În continuare, slujitorii și oaspeții au participat la un moment solemn în Sala Tronului din Palatul Patriarhal unde au fost prezentate mesajele oficiale de felicitare. Din partea Patriarhiei Ortodoxe Române a participat părintele Arhimandrit Teofil Anastasoaie, care a prezentat mesajul oficial de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În mesajul său, Patriarhul României a evidențiat aprecierea și purtarea de grijă a Preafericitului Teofil față de pelerinii români. Într-un mod special, mulțumim Preafericirii Voastre pentru dragostea manifestată față de pelerinii români, pe care îi primiți și îi binecuvântați, dând ierarhilor și clericilor aprobarea de a sluji la Sfântul Mormânt, se arată în mesajul Părintelui Patriarh Daniel La rândul său, Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a mulțumit pentru urările călduroase primite și a transmis la rândul său toată prețuirea și dragostea pentru Biserica Ortodoxă Română. |
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își exprimă nedumerirea și consternarea față de situația familiei Nan, stabilită în Norvegia, și îndeamnă la rugăciune. Dumitru Nan, tatăl acuzat de autoritățile norvegiene că și-ar fi maltratat cei doi copii, a fost arestat luni seară, 21 noiembrie 2016, fără vreo motivație oficială. Între timp, conform informațiilor postate pe site-ul oficial al Eparhiei Europei de Nord, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, Adrian Gabriel Davidoiu, a anunțat că Dumitru Nan a fost eliberat din arest.
În acest sens, în comunicatul emis de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie a lansat un apel ca autoritățile române să cerceteze situația și să facă demersurile necesare pentru clarificarea ei. De asemenea, ierarhul a îndemnat la rugăciune. Pe de cealaltă parte, cu smerenie, tristețe dar și speranță, plec genunchiul, neîncetat la rugăciune, pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan. Cu atât mai mult acum, când la orizontul ființei noastre spirituale se întrezărește marele praznic al Nașterii Domnului – care este prin excelență sărbătoarea familiei, a nașterii de prunci, a bucuriei de a fi împreună – se cuvine să nu-i abandonăm pe acești compatrioți ai noștri. Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord reamintește că procesul pe care statul norvegian l-a intentant celor doi soți, fără specificația de a părăsi – fie și temporar – Norvegia, este încă în desfășurare. În data de 2 decembrie va avea loc anunțarea sentinței în acest caz. Părintele Episcop Macarie va depune toate diligențele ca familia Nan să fie asistată de autoritățile române și îi îndeamnă pe toți credincioșii să se roage ca soții Nan să aibă parte de un proces echitabil, se mai precizează în comunicat. |
În perioada iulie - noiembrie 2016, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași, a desfășurat 2 proiecte de tineret sub titlul „Empower Youth! Learn. Teach. Act!“, cu finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), Iași, prin concursul național/local de proiecte de tineret.
Partenerii principali ai acestor proiecte au fost Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală, și Asociația Tineretul Ortodox Român, filiala Iași, precum și parohiile și școlile din localitățile unde s-au desfășurat activități în proiect. În cadrul proiectului local, finanțat de DJST Iași, s-au realizat cinci seminarii de formare de o zi în satele Aroneanu, Soci, Belcești, Todirești și Liteni, pe temele Cetățenie activă și organizare de evenimente comunitare și Comunicare și vorbire liberă, o tabără de dezvoltare comunitară în comuna Aroneanu, județul Iași, și un training de formare pentru dezvoltarea organizațională a ASCOR Iași. În cadrul proiectului regional, finanțat de MTS, s-au realizat: - cinci seminarii de o zi pe tema Cetățenie activă și organizare de evenimente comunitare în satele Șendreni (jud Iași), Flămânzi, Negreni (jud Botoșani), Bistrița și Galu (jud Neamț); - trei seminarii de formare pe tema Comunicare și vorbire liberă în satele Negreni, Galu și Bistrița; - un seminar de formare pe tema Scriere de proiecte în satul Costești (județul Iași); - un Masterclass de formare în Zoițani (județul Botoșani); - o tabără de dezvoltare comunitară în satul Șendreni; - un training de dezvoltare organizațională pentru ASCOR Iași. În cadrul acestui proiect au fost elaborate două ghiduri educaționale cu scopul de a veni în sprijinul organizațiilor de tineret care organizează tabere și traininguri pentru tineri: ghidul Tabăra din satul meu și Ghidul formatorului ASCOR/ATOR. Aceste activități au avut ca scop crearea unei rețele de tineri activi, capabili să devină lucrători de tineret (LT) în comunitățile lor și creșterea gradului de participare a tinerilor la viața comunității, sub toate aspectele ei: sociale, educaționale, culturale, economice, de sănătate, prin motivarea acestora prezentând în rândul tinerilor și al părinților beneficiile pe care le pot dobândi tinerii prin implicarea în activități de voluntariat. În aceste proiecte au fost implicați activ 30 de voluntari și traineri, tineri din cele trei județe vizate de proiecte: Iași, Neamț și Botoșani. Acești tineri și-au îmbunătățit competențele de lucru în echipă, și-au îmbunătățit capacitățile de formare și au dezvoltat abilități specifice legate de managementul voluntarilor, gestiunea grupurilor, gestiunea timpului și a proiectelor. „Trainingul nu mi s-a părut doar un loc în care ne-am întâlnit ca să desfășurăm jocuri. De fapt, a fost un loc unde ne-am cunoscut din ce în ce mai bine, am învățat cum să interacționăm, să ne simțim bine împreună și să vorbim, să ne expunem ideile fără să ne fie rușine că ne încurcăm... și dacă o făceam, o luam de la capăt fără nicio rușine. A fost o experiență scurtă, dar completă.“ (Ana Maria, participant la seminarul Comunicare și vorbire liberă – Galu, jud Neamț) „Experiența ca formator în cadrul proiectului «Empower Youth! Learn. Teach. Act!» a fost pentru mine o adevărată provocare. Te afli în fața a douăzeci de participanți care așteaptă de la tine să le oferi ceva pentru care s-a meritat să plece de acasă. Nu-i ușor, mai ales că tinerii te simt, dacă ești sincer, dacă îți pasă de ei, ori dimpotriva, ai venit să te expui pe tine. Și niciodată nu știi cu adevărat care a fost impactul asupra lor. Unele lucruri pe care le-ai auzit de la cineva le poți găsi aplicabilitate în viața ta, fie în ziua ce urmează, sau poate peste zece ani, când îți pică ca o fisă pierdută. Ceea ce știu sigur e că în urma trainingurilor m-am trezit cu noi prietenii și cu o experiență care m-a ajutat să fiu puțin mai atentă la acțiunile mele. Și mai știu că tinerii din satele în care am fost vor da mai departe către alții ceea ce au primit ei.“ (Roxana Busuioc, trainer Empower Youth) |
Vineri, 25 noiembrie 2016, în ziua sărbătoririi Sfintei Mucenițe Ecaterina, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Comana, cu ocazia hramului locașului monahal, notează site-ul oficial al Episcopiei Giurgiului.
Cu această ocazie, credincioșii care vor participa la hram vor avea posibilitatea să se închine la un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii. *** Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din județul Giurgiu a fost ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. În 1588, boierul Radu Șerban din Coiani – satul Mironești de azi – a început construirea unei noi mănăstiri la Comana pe pământurile moștenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului de ridicare a ctitoriei a fost determinată de existența zidurilor vechii mănăstiri. |
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, în perioada 21 – 22 noiembrie 2016, au avut loc mai multe acțiuni social filantropice în Eparhie.
Luni, 21 noiembrie 2016, o familie aflată într-o situație financiară delicată, cu doi copii care au suferit intervenții chirurgicale la ochi, a primit jucării, haine, mâncare și obiecte electrocasnice. Darurile au fost oferite prin intermediul Parohiei Fierbinți din partea unor creștini generoși. De asemenea, marți, 22 noiembrie 2016, mai multe parohii (Ragu, Uliești, Mânăstioara, Broșteni, Croitori, Jugureni, Vișina I și Vișina II) din Arhiepiscopie au organizat o colectă pentru ajutorarea familiei unui credincios din Comuna Uliești, Satul Ragu, a cărei casă a fost mistuită de flacări. Suma colectată, alături de sprijinul oferit de Centrul Eparhial, a fost utilizată pentru achiziționarea de materiale de construcții. Acest tip de acțiuni social-filantropice vor continua în perioada următoare, cu ajutorul unor creștinii generoși care doresc să fie alături de semenii lor aflați în necaz și nevoie, ca pildă a iubirii creștine milostive, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. |
Parohia Icoanei din București dorește să restaureze și să consolideze Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei, situată în strada Icoanei nr. 12, sector 2, București. În acest sens a fost elaborată documentația necesară accesării Priorității de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul „Consolidare, restaurare și punere în valoare Biserica «Adormirea Maicii Domnului» - Icoanei”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei este monument istoric de clasa B cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2015 (cod B-II-m-B-18925). Proiectul are o valoare totală de 6.522.173,72 lei și presupune realizarea de lucrări de consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric Biserica Icoanei București (Cod LMI 2015: B-II-m-B-18925) în vederea valorificării potențialului de vizitare al monumentului istoric și conservarea durabilă a patrimoniului construit. Proiectul de restaurare are viza Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice la faza de proiectare DALI. Sistemul constructiv al clădirii ce are o înălțime la cornișă de 8,77 m este format din pereți de zidărie de cărămidă. Suprafața construită a bisericii este de 214,56 mp, iar cea desfășurată 243,15 mp. Acoperișul este tip șarpantă de lemn, cu învelitoare din tablă de zinc. Prin consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” - Icoanei se urmărește reabilitarea acesteia cu tehnici și materiale specifice de construc*ție, pentru evidențierea etapelor succesive de dezvoltare și a inter*vențiilor propuse. Scopul final al acestor lucrări este reabilitarea monumentului cu evidențierea valorilor istorice și arhitecturale, precum și punerea în valoare prin integrarea în circuitul turistic. |
S-au împlinit anul acesta 150 ani de la adoptarea primei Constituții a statului român (1866) și 25 ani de la adoptarea actualei Constituții a României (1991).
Momentul aniversar a fost marcat vineri, 25 noiembrie 2016, la Palatul Patriarhiei, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, la ședința solemnă desfășurată în Aula Teoctist Patriarhul au participat: Înaltpreafințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, personalități ai mediului academic, precum și reprezentanți ai autorităților centrale de stat. În cuvântul adresat, Preafericitul Părintele Patriarh Daniel a evidențiat că Statul și Biserica pot contribui, fiecare potrivit propriilor competențe, la apărarea demnității persoanei umane, promovarea libertății și a responsabilității omului, precum și la realizarea dreptății și solidarității sociale în viața poporului român., informează Radio Trinitas. Evenimentul a fost organizat de Senatul României, Camera Deputaților, Curtea Constituțională și Academia Română. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 19:51:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.