În ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2016, s-au împlinit 17 ani de la întronizarea IPS Mitropolit Nifon ca Arhiepiscop al Târgoviștei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
La eveniment au participat: membrii Permanenței Eparhiale, protopopii celor 5 protoierii ale Eparhiei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia și ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și numeroși credincioși din municipiu. De asemenea, au fost prezenți: domnul Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, domnul Adrian Țuțuianu, președinte al Consiliului Județean, și domnul Cristian Stan, primar al Municipiului Târgoviște. În cuvântările lor solemne, reprezentanții autorităților locale și centrale, au subliniat faptul că Înaltpreasfinția Sa este un reper pentru viața spirituală și culturală, locală și națională, iar întregul său demers pastoral-misionar a dinamizat viața de credință de aici, fiind, de asemenea, un bun exemplu de colaborare dintre Biserică și autoritățile statului în folosul cetățenilor. În cuvântul său, atât de la Catedrală, cât și din Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței mitropolitane, ierarhul a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al Nașterii Domnului – celebrare a credinței și a speranței noastre – care se referă la bucuria și lumina ce s-au revărsat în lume, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, eveniment ce continuă să genereze încredere și iubire, de mai bine de două milenii, pentru toți credincioșii. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit preot pe diac. Cristian Duțescu pe seama Parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud. De asemenea, Corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijat de domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a susținut, în cadrul Reședinței Eparhiale, un mini concert de colinde la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie, ca, de altfel, toți cei ce au slujit la Sfânta Liturghie. |
În parohia românească Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, din Coslada, Spania, s-a prăznuit anul acesta Nașterea Domnului, pentru a zecea oară de la înființare.
În ajunul sărbătorii, în seara de 24 decembrie 2016, copiii din comunitate au fost prezenți la biserica parohiei unde au cântat colinde și l-au primit pe Moș Crăciun. A doua zi, la Sfânta Liturghie au participat mulți credincioși, din care o mare parte s-au împărtășit. În cuvântul rostit, Părintele George Cimpoca, parohul bisericii le-a vorbit credincioșilor despre Nașterea Domnului, ca sărbătoare a bucuriei. Crăciunul este despre bucurie. Bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos. Creștin adevărat devii dacă te întâlnești cu Hristos, și Îl primești cu bucurie. La iesle e doar începutul. La final, copiii prezenți, dar și credincioșii mai în vârstă au primit în dar dulciuri și iconițe. |
Editorial : Prof.Dr. Ioan C. Tesu
Sfântul Paisie Aghioritul primea la „coliba” sa din Sfântul Munte Athos numeroși tineri doritori să descopere adevăratul lor rost în viață. Pe toți îi sfătuia, cu o dragoste fără egal, la măsura iubirii lui Dumnezeu față de lumea aceasta căzută și îndepărtată de Izvorul ei veșnic. Adolescența, tinerețea, este o vârstă a căutărilor și a descoperirilor, a ispitelor și provocărilor din partea lumii și a anturajelor, care îi devin tânărului mai apropiate decât părinții și familia sa. Iar lipsa de experiență și de discernământ poate duce la căderi grele și păcate grave.
Este paradigmatic răspunsul pe care l-a dat odată unui ucenic ce îi ceruse un sfat pe care să îl țină minte întreaga viață: „Părinte, spu*neți-ne ceva.” „Ce să vă spun?” „Ce vă spune inima...” „Ceea ce-mi spune inima este să iau cuțitul, s-o tai bucățele, s-o împart lumii și apoi să mor.” Datorită unor stiluri de educație diferite, între părinți și copii, observa Sfântul Paisie, s-a creat o prăpastie. Pentru ca aceasta să fie înlăturată, este nevoie de înțelegere și îngăduință, de empatie din ambele părți. Astfel, pentru ca acest decalaj sau conflict dintre generații să fie nivelat, „trebuie ca părinții să se coboare în starea copiilor, iar copiii să treacă în cea a părinților. Și dacă acum copiii nu-i mai chinuiesc pe părinții lor, nici copiii lor, mai târziu, pe ei. Dacă acum copiii nu ascultă și își chinuiesc părinții, și copiii lor îi vor chinui mai târziu, pentru că vor funcționa legile duhovnicești”. Ispitele care primejduiesc trupul și sufletul tânărului sunt tot mai numeroase și de aceea părinții nu trebuie să se erijeze în niște gardieni autoritari ai respectării principiilor convenite, ci să devină prietenii, confidenții și sfetnicii lor cei mai apropiați. În zilele noastre, păstrarea curăției trupești și sufletești, castitatea înainte de căsătorie, este un adevărat „război al conștiin*ței”, o adevărată „mucenicie”, într-o lume profund erotizată și care caută, la tot pasul, să provoace simțurile și instinctele inferioare. Păstrarea curăției, înainte de căsătorie, considera Sfântul Paisie, asigură tinerilor o „îndoită sănătate”: trupească și duhovnicească. Din acest motiv, recomanda ca și logodna să fie scurtă, iar căsătoria să se realizeze după finalizarea studiilor, pentru ca sufletul soților să nu fie împărțit între obligațiile de familie și cele profesionale, între responsabi*litățile de soți și părinți și cele sociale. Astfel, el insista asupra faptului că „este bine ca logodna să nu țină mult - să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa și să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-și păstreze fecioria, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încununează, vor primi har îmbelșugat de la Dumnezeu. Pentru că, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinței asupra plăcerii”. Studiile neterminate și finalizarea lor în timpul căsniciei sunt socotite „un chin atât pentru femeia, cât și pentru copiii lui. Este mai bine să-și concentreze toate puterile lui sufletești și trupești la învățătură, pentru a-și termina fără prea multă osteneală studiile, după care se va rezolva și problema aceasta. Căci de îi vor fi puterile împrăștiate, va fi mereu împărțit sufletește și trupește”. Ca soții, trebuie preferate tinerele provenind din familii numeroase, aceasta constituind o garanție a jertfelniciei lor ulterioare, pe altarul familiei; credincioase și cu o viață morală înaltă. Nu trebuie căutată bogăția sau frumusețea, ci simplitatea și smerenia. Alături de o asemenea persoană nobilă, soțul își va dobândi „odihna sufletească” și împreună „se pot lua de mână, ca să treacă râul cel primejdios al lumii”. Iar credința lor puternică și prezența lui Hristos în familia lor, dragostea lor puternică îi vor ține uniți pentru totdeauna, împreună cu Preadulcele Iisus. Chiar și în situația în care o persoană alegea viața monahală, sfatul era același: întâi să își încheie studiile, iar apoi să îmbrățișeze chipul îngeresc de viețuire. Alegerea, fie spre viața de familie, fie pentru viața monahală, trebuie făcută în deplină cunoștință de cauză și libertate personală, de vreme ce fie de una, fie de cealaltă depinde nu doar împlinirea personală, în lumea și viața aceasta, ci însăși mântuirea sufletului. Indiferent de rătăcirile și căderile copiilor lor, părinții nu trebuie să se descurajeze sau să-și piardă speranța, ci, prin exemplul lor bun și prin rugăciunile stăruitoare, să ceară ajutor și să spere în întoarcerea lor, gândindu-se că Însuși Dumnezeu le oferă „unele circumstanțe atenuante pentru neorânduielile pe care le fac”, sub influența duhului frivol al lumii contemporane. De mare folos îi poate fi tânărului duhovnicul, odată ce, la această vârstă, tinerii, în entuziasmul lor, se consideră pe ei a fi centrul lumii și primesc tot mai greu sfaturi de la alții, inclusiv de la părinții lor. Cu autoritatea și paternitatea sa duhovnicească, prin discernământ și mai ales prin dragoste și rugăciune, părintele duhovnicesc se poate apropia și poate pătrunde mai ușor în sufletul tânărului, iar sfaturile și îndemnurile lui, inspirate de Dumnezeu, sunt mai ușor primite. Referindu-se la nevoia tinerilor de duhovnic, Sfântul Paisie spunea: „Tânărul are nevoie de un povățuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască și de care să asculte, ca să călătorească cu siguranță duhovnicească, fără primejdii, fără frică și fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât crește, cu atât înaintează în vârstă, cu atât dobândește experiență și de la sine, și de la alții. Un tânăr nu are această experiență. Unul în vârstă folosește experiența dobândită de la sine și de la alții pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experiențe cu sine însuși”. Spre deosebire de copiii mici, la care se puteau aplica și pedepse, reușita formării tinerilor este dată, în mod exclusiv, de iubirea arătată acestora. Regula de aur sau adevărata educație, față de care ei sunt receptivi, este educația prin iubire. Și în acest sens, cuvintele Sfântului Paisie sunt mai mult decât edificatoare. Fiind întrebat cum ar putea să se apropie părinții și să-i îndrepte pe tinerii care au pornit pe un drum greșit, el a răspuns: „Cu dragoste. Dacă există dragoste adevărată, nobilă, îndată tinerii sunt încredințați lăuntric și sunt dezarmați. Vin la colibă tot felul de tineri cu diferite probleme. Îi întâmpin, îi cinstesc, le vorbesc și peste puțin devenim prieteni. Își deschid inimile și primesc dragostea mea. Unii, sărmanii de ei, sunt atât de lipsiți! Însetează de dragoste. Se vede îndată că n-au simțit dragoste nici de la mama, nici de la tatăl lor; nu se mai satură. Dacă îi compătimești, dacă-i iubești, uită și problemele lor, chiar și de droguri, se depărtează bolile, își lasă neorânduielile și vin după aceea ca închinători evlavioși în Sfântul Munte. Pentru că într-un anumit fel simt dragostea lui Dumnezeu”. Alături de părinți și de duhovnic, de familie și de Biserică, un rol important revine, în educație, educatorilor, dascălilor sau profesorilor. „Mare lucru este, spunea el, un învățător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete neînregistrate, care se vor umple cu cântece murdare sau cu muzică bizantină. Lucrarea învățătorului este sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte, poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să se îngrijească să învețe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu și Patrie. Ei să semene numai sămânța, dar să nu aștepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde rădăcină”. În actul educației, pedagogii trebuie să dea dovadă de vocație și de iubire, de bunătate și de îngăduință, de căldură sufletească și de înaltă responsabilitate. În acest mod și în comparație cu părinții, care nasc pe copii, „educatorii corecți” „renasc copiii din lume”, „dau socie*tății oameni renăscuți și, astfel, ea se face mai bună”. Și, totodată, mare va fi răsplata din partea lui Dumnezeu pentru acești educatori. În viața aceasta, vor avea parte de mulțumire și bucurie, iar în viața viitoare, de iertare de păcate și de sfințire. Chiar și în privința programelor de studiu, Sfântul Paisie observa că tinerii de astăzi sunt „ghiftuiți” cu „o grămadă de lucruri nefolositoare”, care, în loc să îi formeze și să îi edifice moral, îi bulversează și îi zăpăcesc spiritual. Accentul trebuie pus pe însușirea unor cunoștințe practice, formative pentru viață, pe cunoașterea profundă a istoriei și a credinței Neamului, precum și a mijloacelor prin care creștinul poate contribui la păstrarea și dezvoltarea lor. Indiferent de particularitățile de vârstă, scopul general al educației îl constituie formarea personalității umane, iar în ceea ce privește educația religioasă - edificarea caracterului creștin. Ascultători față de părinți, devotați față de Neamul lor, față de Biserică și față de credința ortodoxă, asemenea copii vor atrage asupra lor binecuvântarea părinților și harul lui Dumnezeu. Dacă obrăzniciile și păcatele alungă harul, copiii sălbăticindu-se și trăind în neorânduială, respectul față de părinți, duhovnic, dascăli și față de cei mai mari și mai experimentați aduce și revarsă asupra lor harul și binecuvântarea cerească. Pe astfel de copii, harul îi acoperă, dăruindu-le o strălucire suprafirească. |
Documentar
În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creștini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai scumpe locuri de pelerinaj ale creștinătății, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a âepocii de aurâ. Inscripția scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată și pentru cei de azi: âîn acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântăriâ.
Cu toate că sunt mult mai mici, aceste catacombe sunt foarte bogate în semnificații. Numele de ad catacumbas a fost dat inițial galeriilor de aici, mai apoi acest nume devenind comun pentru toate cimitirele creștine subterane. În aceste catacombe sunt îngropați câțiva martiri din secolul al III-lea: Eutichius, Quirinius, Maximus și Sebastian. În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creștini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfintilor Ap. Petru si Pavel. În anul 257, împăratul Valerian a pornit grele persecuții împotriva creștinilor și le-a interzis să se mai întâlnească în catacombe. Cum locurile de întâlnire de pe Via Ostiense (unde era îngropat Sfântul Apostol Pavel) și de la Vatican (unde era mormântul Sfântului Petru), erau cunoscute romanilor, pentru a scăpa de prigoană, creștinii le-au schimbat cu un nou loc de întâlnire de pe Via Appia, unde au mutat și moaștele Sfinților Apostoli, pentru a le scăpa de profanare, dar și pentru a se putea aduna în jurul lor. Desele întâlniri de pomenire a Sfinților Apostoli erau urmate de o pomană (refrigerium), iar sala în care aceasta avea loc păstrează peste 600 de inscripții scrijelite pe pereți de creștinii participanÈi, veniți din toate colțurile Imperiului Roman. În timpul Sfântului Împărat Constantin, moaștele Sfinților Apostoli au fost mutate iarăși în locurile unde fuseseră îngropate înainte și pe acele locuri s-au ridicat bazilici mărețe: a Sfântului Petru la Vatican și a Sfântului Pavel pe Via Ostiense, și se găsesc acolo până astăzi. Pe Via Appia, pentru a se aduce aminte că acolo a fost mormântul provizoriu al Sfinților Apostoli, s-a ridicat Basilica Apostolorum care a luat numele de âSfântul Sebastianâ, în secolul al VI-lea. Acest sfânt a fost atât de venerat imediat după moartea sa, încât a fost considerat al treilea patron al Romei, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. (âŠ) Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai preÈuite locuri de pelerinaj ale creștinătății, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a âepocii de aurâ. Inscripția scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată și pentru cei de azi: âîn acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântăriâ. (Arhidiacon Sebastian Serdaru, Catacombele romane, pp. 50-51) |
Editorial : Parintele Aurel Agachi : Maica Domnului mijlocitoarea neamului omenesc
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost preamărită nu doar în imnurile și cântările duhovnicești ale Bisericii Ortodoxe, ci și în scrierile patristice din toate veacurile. Importanța covârșitoare a Fecioarei Maria pentru istoria mântuirii noastre se împletește cu mijlocirea ei neîncetată pe care o desfășoară la scaunul Sfintei Treimi pentru fiecare suflet din această lume. Minunile neîncetate ale Maicii Domnului sunt preaslăvite și de Sfântul Antim Ivireanul în scrierile sale, care urmează foarte atent contribuțiile patristice anterioare și Sfânta Scriptură, principalele izvoare ale inspirației sale.
În ceea ce privește mijlocirea Maicii Domnului pentru noi, scrierile patristice timpurii și târzii sunt cât se poate de clare. Sfântul Iustin Martirul și Filozoful aduce în discuție paralela dintre prima femeie a neamului omenesc, Eva, și Fecioara Maria. Dacă Eva a adus stricăciune și moarte prin cedarea în fața ispitei șarpelui în grădina Edenului, Fecioara Maria a adus în lume Rodul vieții: Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Așa cum printr-o femeie, la început, omul a pierdut raiul, tot printr-o femeie, întregului neam omenesc i s-au redeschis porțile raiului. Însă misiunea și slujirea Prea*sfintei Născătoare de Dumnezeu nu se oprește aici. Rolul ei rămâne, cel puțin până la sfârșitul veacurilor, acela de a ne ajuta să sporim duhovnicește și să dobândim, fiecare dintre noi, moștenirea vieții veșnice. Acest fapt este evidențiat în special în scrierile Sfântului Teofan al Niceei, care ne-a lăsat drept învățătură o minunată eviden*țiere a rolului Fecioarei Maria în trupul Bisericii. Astfel, dacă Hristos este Capul Bisericii, iar noi, credincioșii, alcătuim trupul, Preasfânta Născătoare este „gâtul” care leagă trupul de Cap, cea prin care se revarsă toate darurile duhovnicești, de vreme ce ea este prima și cea mai înaltă moștenitoare a lor, ca una care L-a purtat în pântece pe Mântuitorul Hristos. Iată ce ne spune, în acest sens, Sfântul Antim Ivireanul: „Și, precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul «al» celor cerești și «al» celor pămîntești și «al» celor de supt bezne, așa iaste și ia [Maica Domnului, n.r.], mai cinstită în cer decît heruvimii și mai slăvită fără de asămînare decît serafimii și pre pămînt mai închinată și mai fericită ca o împărăteasă a lumii de toț«i» credincioșii pămîntului și supt bezne mai strașnică și mai înfricoșată asupra dracilor decît toți sfinții” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, București, Ed. Minerva, 1972, p. 18). Sfântul Antim Ivireanul evidențiază că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mai presus de heruvimi și serafimi și, totodată, cea în fața căreia se închină toți credincioșii, dar și cea de care se tem cel mai mult, după Dumnezeu desigur, toți demonii. De nenumărate ori regăsim în viețile sfinților pasaje în care ni se vorbește despre grabnicul ajutor al Maicii Domnului în ispite și necazuri, pentru că, asemenea unei mame, ea ne ajută neîncetat fără a cere nimic în schimb. Maica Domnului, cea mai înaltă creație Mergând pe linia trasată de Sfinții Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei și Grigorie Palama - opinie reiterată și aproape de finalul secolului al XVIII-lea de Sfântul Nicodim Aghioritul - Sfântul Antim Ivireanul afirmă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai importantă „creație” a Domnului și că niciodată nu s-a născut și nu se va mai naște un om atât de bineplăcut lui Hristos precum cea pe care a ales-o pentru a-I fi mamă. „Dumnezeu însă, Carele numai cu un cuvînt au făcut și au zidit toate lucrurile cele văzute și nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvîrșit a Lui prea*puter*nicia, să facă stele mai luminoase decît acestea ce strălucesc pre ceriu și lună mai iscusită decît aceasta ce ne povățuiaște noaptea, […] iară o zidire care să covîrșască în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste preaputernic. Pentru că precum nu iaste cu putință nu zic să socotească, ce nici cu mintea să gîndească neștine [cineva, n.r.] o ființă mai cuvioasă și mai «î»naltă decît Dumnezeirea, așa nici o zidire mai covîrșitoare decît aceia ce au născut pre un Dumnezeu Carele s-au făcut om. Că pre dînsa o au ales Dumnezeu, mai îna*inte decît toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaș vecinic” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, pp. 18-19). De vreme ce a fost aleasă ca „lăcaș vecinic” al Domnului, Fecioara Maria este cea care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale asemănării cu Creatorul ei și, de aceea, se cuvine ca fiecare să urmeze exemplul ei pentru a progresa cu adevărat duhovnicește. Rugăciune către Maica Domnului În decursul veacurilor, creș*tinii au înălțat imnuri de laudă, cântări și rugăciuni fierbinți către Maica Domnului, fapt care a rezultat în apariția unui număr impresionant de acatiste închinate ei, a icoanelor făcătoare de minuni ale acesteia, dar și în apariția paracliselor atât de cântate și folosite în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Este impresionant și numărul uriaș de biserici care se află sub ocrotirea Preasfintei Născătoare și care au drept hram diverse sărbători închinate Stăpânei Cerurilor. Este suficient să amintim aici faptul că Sfântul Munte Athos și toate cele 20 de mănăstiri și nenumăratele schituri și chilii de pe cuprinsul acestuia se află toate sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind numit „Grădina Maicii Domnului”. De aceea, includem aici și rugăciunea înălțată către Fecioara Maria, cu multă smerenie, de Sfântul Antim Ivireanul: „Ci, o, Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi-tale, văzînd smerenia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitoriu ca să-ț«i» aducă căzuta închinăciune și mulțemită pentru multele faceri de bine și să se roage ca să te milostivești asupra lor. Pentru aceia eu, nevrednicul și mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, rînduit de Fiul tău, prin mijlocul mieu să roagă cu toții, cu căldură, dintru adîncul inimii, zicînd: «Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa ceriului și a pămîntului, cinstea și slava creștinilor, ceia ce ești mai «î»naltă decît ceriurile și mai curată decît soarele, Fecioară prealăudată, nădejdia celor păcătoși și liniștea celor bătuți de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moște*nirea ta, nu ne lăsa pre noi, păcătoșii, ci ne păziaște și ne mîntuiaște de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat scîrbele, nevoile, răotățile și necazurile. Dă-ne mîna de ajutoriu, Fecioară, că p«i»erim. Îndură-te de noi, că pre tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim, ca «prin» rugăciunile tale cele preaputernice și nebiruite, să îmblînzești pre Fiul tău asupra noastră, ca să-ș«i» întoarcă mila Sa cea bogată spre noi»” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, pp. 21-22). |
(Video)
Părintele Simeon Zaharia susține concluziile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române referitoare la Sinodul din Creta
http://vstore.doxologia.ro/sites/def...dec_2016_1.mp4 |
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat, miercuri 28 decembrie 2016, prima vizită la Mănăstirea Sfânta Ana, Rohia, în calitate de păstor al eparhiei maramureșene.
Episcopul a fost însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Ierarhii au fost primiți de Părintele Arhimandrit Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, împreună cu obștea. Preasfințitul Părinte Iustin a prezentat oaspeților biserica, chilia Arhiepiscopului Justinian Chira, biblioteca, chilia monahului Nicolae Steinhardt, și muzeul mănăstirii. În aceeași zi, cei trei ierarhi au rostit o ectenie și s-au recules la mormântul Arhiepiscopului Justinian. |
Volumul „Monahi tipografi de altădată”, apărut în 2016 la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, sub coordonarea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, este un mod concret de a cinsti memoria unor vrednici înaintași ai noștri care au contribuit major la aducerea în lumina tiparului a cărților folositoare de suflet. Cartea este așezată sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh *Daniel, care scrie în prefață: „Orice carte prezentată în condiții grafice deosebite dispune de o valoare mult superioară simplului text pe care îl conține, deoarece invită la o lecturare mult mai atentă și mai binevoitoare din partea cititorului. Dacă ne referim aici la cărțile de cult sau la cele de rugăciuni, putem spune că înfrumusețarea lor grafică reprezintă un prinos de cintire adresat harului Duhului Sfânt, care a inspirat textele rugăciunilor, ale cântărilor sau ale cugetărilor evlavioase scrise de cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu și au gustat din bucuria și iubirea pe care El le revarsă neîncetat asupra omenirii”.
Lucrarea reunește evocări ale unor monahi care s-au străduit cu toate puterile să păstreze și să ducă mai departe tradiția tipăririi cărților bisericești în cadrul Mănăstirii Neamț, loc cu însemnată istorie în acest domeniu al vieții spirituale și culturale. În plus, meritul acestor tipografi este acela de a fi avut tăria sufletească și dorința de a face din actul tipăririi unul de curaj, întrucât activitatea lor s-a desfășurat în vremea comunistă, atee, când Decretul 410/1959 lăsase mănăstirile goale, și nu era o vreme mai blândă nici cu vechea lavră nemțeană. Cu toate că timpurile erau ostile, iar cenzura comunistă nu a permis tipărirea de cărți bisericești într-un tiraj suficient pentru cler și pentru toți credincioșii doritori de astfel de tipărituri, tiparnița de la Neamț nu a fost închisă. Prezența monahilor și a laicilor laolaltă în tipografie a permis activitatea de aici neîntreruptă, conducătorii acesteia fiind destul de înțelepți încât să păstreze acel echilibru care să nu deranjeze cenzorii. Chiar dacă tirajele erau insuficiente pentru setea de astfel de carte, tipăriturile de la Mănăstirea Neamț au circulat în toată țara și au fost cu atât mai prețioase, cu cât erau mai rare. Din cartea de față aflăm că, deși mulți monahi au fost obligați să renunțe la haina monahală și să lucreze prin diferite ateliere meșteșugărești ori fabrici, unii dintre ei au reușit să rămână în Mănăstirea Neamț, fiind salvați de nobila meserie de tipograf. Fiecare portret în parte făcut tipografilor monahi din acea perioadă și toate împreună compun o parte a istoriei recente a vestitei lavre nemțene. Monahii tipografi care au activat în perioada comunistă la Neamț sunt cinstiți în cartea la care ne referim prin rânduri iscusite și cu date precise, istorice, prin narațiuni ce împletesc informația cu amintirea de către autori care i-au cunoscut pe meșteșugarii literelor în plumb. Cele mai multe dintre evocări îi sunt dedicate monahului Petroniu Bulbucanu, despre care aflăm că era nu doar un iscusit tipograf ci și un autentic călugăr, un om cucernic, sensibil, sentimental, altruist, generos cu semenii, toată lumea având despre el o impresie bună și o aminitre pioasă. Sunt relatate destule întâmplări cu acest părinte ce seamănă cu fapte extrase dintr-un veritabil pateric, călugărul fiind numit „piatră de temelie a sufletului meu” sau „un tipograf greu de uitat”. Până și în arhivele CNSAS este lăudat: „Este îndrăgostit de meseria sa, pune mult suflet în ceea ce face”! Câteva evocări, pline de sensibilitate și culori ce zugrăvesc edificator, îl au în centru pe monahul tipograf și cărturar Claudiu Derevleanu, un părinte deosebit de discret, trecut prin multe încercări ale vieții. Un alt părinte care și-a pus dibăcia tipografică în slujba misiunii creștine și despre care se scrie în lucrarea de față este arhim. Vladimir Muscă, unul dintre cei mai de seamă tipografi ai lavrei nemțene. Mai sunt în carte articole *despre arhim. Gherontie Brustureanu, protos. Ilarie Ungureanu și monahul Gamaliil Păvăloiu. Culegerea cuprinde articole semnate de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, PS Părinte Episcop Emilian Lovișteanul, arhiman*driții Benedict Sauciuc, Mihail Daniliuc și Andrei Ioniță, protosinghelii Justinian Cârstoiu și Ioachim Ceaușu, preoții Mihai Vizitiu, Vasile Nechita, Mihai Cepeliuc, Dimitrie Isopescu, Constantin Mosor, Gheorghe Onofrei, Tecotist Caia și Grigore Diaconu, ierom. Andrei Dănilă, ierod. Efrem Docan, profesorii Leonte Munteanu, Paul Popescu și Maria Budescu. Cele mai multe texte aparțin Preasfințitului Părinte Episcop Timotei Prahoveanul, care are o aplecare deosebită spre culegerea informațiilor și scoaterea în evidență a faptelor luminoase ale monahilor de odinioară. Vă invit, așadar, la lectura acestei cărți de istorie vie, cunoscută nemijlocit de semnatarii articolelor reunite aici, a acestei instituții de cultură și credință ortodoxă reprezentată de Tipografia Mănăstirii Neamț. Veți descoperi atât figuri monahale de pateric, cât și episoade ce vă vor întări convingerea că în comunism a existat o formă de rezistență prin tipărirea cărților bisericești. |
La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 a fost declarat ca An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Hotărârea a fost luată în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, în data de 16 decembrie 2016, Sfântul Sinod a aprobat completarea programului-cadru național bisericesc cu un capitol suplimentar, intitulat: Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul sunt figuri emblematice ale anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:42:07. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.