„Evanghelia Duminicii a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ne arată că dreapta credință și rugăciunea mențin unitatea Bisericii”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit ieri, 28 mai, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic din anul 325, în toate bisericile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al 17-lea, versetele de la 1 la 13, în care este relatată Rugăciunea lui Iisus, numită și Rugăciunea arhierească. Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat în cuvântul de învățătură că Mântuitorul Iisus Hristos nu a vorbit despre unitatea Bisericii într-o predică, ci în stare de rugăciune . „Duminica a 7-a după Paști este o duminică a dreptei credințe și a unității Bisericii. Domnul Iisus Hristos se roagă pentru unitatea Bisericii, pentru că știe cât de greu se menține unitatea Bisericii în fața patimilor egoiste ale oamenilor și în fața uneltirilor diavolului, care este dezbinător prin tot ceea ce face. Rugăciunea Domnului Iisus Hristos pentru Ucenicii Săi este lumină vie pentru toți arhiereii și preoții Bisericii, care păstoresc pe credincioși pe calea mântuirii și a vieții veșnice. Ea devine lumină vie pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler și popor. Sfinții Părinți de la Niceea învață că dreapta credință se păstrează nu în izolare sau dezbinare de Biserică, ci în comuniunea Bisericii (...). Rugăciunea lui Iisus este numită și Rugăciunea arhierească a Domnului Iisus Hristos. Vedem, așadar, că înainte de a trece prin suferința Crucii, El se roagă ca ucenicii Săi să fie una, după cum El și Tatăl sunt una. Prin rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi și pentru cei care vor crede în El, Domnul Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne și rugăm pentru ea . Domnul Iisus Hristos nu vorbește despre unitatea Bisericii într-o predică, ci în stare de rugăciune , știind cât de greu este ca, într-o lume înclinată adesea spre păcat, conflict și dezbinare, să fie păstrată și promovată unitatea sau comuniunea de credință și viață sfântă”, a precizat Părintele Patriarh Daniel. În continuare, Preafericirea Sa a explicat de ce în Duminica a 7-a după Paști s-a citit Evanghelia ce conține Rugăciunea lui Iisus. „Această duminică, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care au formulat primele 7 articole din Crezul ortodox, ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic din anul 325 și de la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox. Acest Crez noi îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată. Dacă s-ar scrie volume întregi de dogmatică, ele nu ar fi decât o dezvoltare a Crezului niceo-constantinopolitan”, a evidențiat Patriarhul României. „Să-i creștem pe copiii și pe tinerii noștri în dreapta credință!” Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că numai dacă mărturisim dreapta credință și dacă păstrăm unitatea Bisericii dobândim viață veșnică, și putem ajunge în slava Împărăției Preasfintei Treimi, la care S-a înălțat Iisus Hristos Domnul. Preafericirea Sa i-a îndemnat pe toți creștinii ortodocși să învețe, atât ei, cât și copiii acestora, Crezul ortodox și să aibă în casele lor cartea Învățătura de credință ortodoxă sau Catehismul , tocmai pentru a cunoaște mai bine credința ortodoxă și modul de a trăi duhovnicește în Biserică și societate. „Duminica a 7-a după Paști ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, să-i creștem pe copiii și pe tinerii noștri în dreapta credință, să nu ne lăsăm amăgiți de rătăciri și de tot felul de grupări religioase, care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care caută, de fapt, să-i rupă pe ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și să-i atragă la gruparea lor, despărțită de credința dată Sfinților o dată pentru totdeauna”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că dreapta credință nu se păstrează în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire. „Dacă ne rupem de Sfânta Biserică, nu mai suntem dreptmăritori creștini, deoarece numai în comuniunea Sfinților din toate timpurile se păstrează dreapta credință, mântuitoare și sfințitoare. Oricât am fi de inteligenți sau de învățați, niciodată nu trebuie să interpretăm singuri Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfânta Biserică, împreună cu Sfinții Părinți ai ei, împreună cu toți păstorii sufletești. Prin urmare, dreapta credință înseamnă temelia mântuirii noastre. Dreapta credință ne cheamă însă și la dreapta viețuire, adică la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la creșterea în virtuți, la fapte bune de milostenie și de ajutorare a semenilor noștri. Dreapta credință ne cheamă și la o dreaptă lucrare misionară, aceea de a transmite Evanghelia iubirii lui Hristos, prin cuvânt și faptă, generației viitoare, copiilor și tinerilor, prin educația religioasă în Familie, în Biserică și în Școală ”, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. |
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri, 29 mai, Conferința pastoral-misionară din primăvara acestui an, organizată sub titulatura „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”. Sesiunea de la București, desfășurată sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a reunit clericii din protopopiatele din Capitală și din județul Ilfov, inclusiv preoții de caritate, din învățământ, de cimitir și din cadrul MAI și MApN.
Conferința pastoral-misionară de primăvară a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis patriarhal, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În continuare, ierarhul a oficiat slujba Te Deum-ului. Evenimentul de la Palatul Patriarhiei a fost deschis de Patriarhul României, care a rostit cuvântul intitulat „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”. În continuare, au conferențiat: pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care a prezentat prelegerea „Dimensiunea apofatică a icoanei ortodoxe”; lect. dr. Ștefan Berechet, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și membru în Comisia de pictură bisericească - Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române, care a vorbit despre „Teologia icoanei la Sfinții Nichifor Mărturisitorul și Teodor Studitul”; pr. dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române - Componenta Cultură, care a prezentat „Etape în evoluția picturii ortodoxe românești”, și pictor Alexandru Nicolau, membru în Comisia de pictură bisericească - Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române, care a expus tema „Icoana ortodoxă autentică și imitațiile ei” (prezentare în imagini). Pr. prof. dr. Ștefan Buchiu a făcut referire la cele șapte aspecte ale icoanei ortodoxe: aspectul personalist, hristic, pnevmatic, haric sau energetic, eclesial, liturgic-doxologic și eshatologic. „Toate aceste aspecte teologice ale icoanei ortodoxe, pe care le-am expus mai sus, converg în a demonstra dimensiunea ei apofatică, fiindcă taina icoanei nu poate fi înțeleasă, trăită sau experiată decât în mod personal-comunitar, duhovnicesc și eclesial. Taina sfintelor icoane atrage și cucerește pe omul credincios, îi provoacă experiențe duhovnicești profunde și unice, îi certifică apartenența la plenitudinea Bisericii, îi sporește credința, nădejdea și iubirea față de Hristos și de întreaga Sfântă Treime, dar și de Maica Domnului, de sfinți și de sfinții îngeri. Prin aceasta, taina icoanei nu eclipsează dimensiunea ei didactică, dar nici cea didactică nu epuizează pe cea apofatică. Doar unind mereu cele două dimensiuni esențiale ale icoanei ortodoxe, catafatică și apofatică, o putem numi nu numai fereastră spre cer, ci și ușa sau calea către Împărăția cerurilor, icoana însoțind de-a lungul veacurilor și confirmând cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, învățăturile Sfintei Tradiții și viața plină de har și de adevăr a Bisericii Ortodoxe”, a evidențiat pr. prof. dr. Ștefan Buchiu. Lect. dr. Ștefan Berechet a prezentat modul în care Sfinții Nichifor Mărturisitorul și Teodor Studitul au apărat sfintele icoane și au luptat împotriva ereziei iconoclaste, aceștia contribuind decisiv la respingerea dificilelor obiecții iconoclaste și implicit la cristalizarea deplină a teologiei ortodoxe a icoanei. „Răspunzând iconoclaștilor care pretindeau că cinstirea icoanelor este o inovație recentă în viața Bisericii, nefiind prescrisă nici în Sfânta Scriptură, nici în scrierile Sfinților Părinți, patriarhul Nichifor arată că acest cult face parte integrantă din Tradiția Bisericii încă de la începuturile ei, încât nu se poate concepe un ethos creștin aniconic. Cultul icoanelor poartă pecetea vechimii, aflându-și originea în tradiția apostolică și patristică. El este contemporan cu propovăduirea evanghelică, căci simbolurile credinței noastre ireproșabile... au fost o inițiativă a Apostolilor pe care Părinții și-au pus și ei pecetea. Rostul acestei inițiative a fost acela de a perpetua, nu doar în scris (în Sfintele Evanghelii), ci și în culori (în sfintele icoane) amintirea celor pe care le-a făptuit și le-a pătimit pentru noi Hristos”, a precizat lect. dr. Ștefan Berechet. Cel de-al treilea conferențiar a fost pr. dr. Florin Șerbănescu, care a vorbit despre etape în evoluția picturii ortodoxe românești și a pre*zentat cele mai importante școli de pictură ortodoxă din întreg spațiul românesc de-a lungul secolelor Evului Mediu, subliniind trăsătura dominantă a acestora, „cea a păstrării în diferite forme de expresie a stilului bizantin și post*bizantin, în cadrul unor abordări din care se evidențiază și un remarcabil specific local, românesc”. La final, pictorul Alexandru Nicolau a adus în atenția participanților aspecte privind autenticitatea icoanelor ortodoxe bizantine, pe care le-a comparat cu diverse alunecări stilistice și cu reprezentări cu temă religioasă, extrase din ecranizările vieții lui Iisus. Totodată, Alexandru Nicolau a vorbit despre sinergia care există între imnografia bisericească ortodoxă și icoana bizantină. „Biserica are propriul său sistem de redare a evenimentelor, propria regie. Sunt mai mulți regizori, care, inspirați de același Duh, au rânduit desfășurarea liturgică și au izvodit textele, le-au împodobit cu cântarea și le-au ilustrat cu iconografia. Icoana vorbește lumii de azi despre o realitate în care ea (lumea) nu mai crede: Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască. Ea arată ochilor noștri chipul lui Dumnezeu întrupat și chipul omului făcut Dumnezeu”, a subliniat pictorul Alexandru Nicolau. Preoții prezenți la conferință au primit din partea Preafericirii Sale câte trei cărți apărute la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei: „Sfinții Părinți - despre libertate”, Colecția „Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor”; „Florilegiu patristic despre sfintele icoane” și „Martiriul Sfântului Antim Ivireanul - o nouă lectură a surselor istoriei”. |
Pentru a evidenția importanța familiei creștine în societate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit, prin Hotărârea nr. 629/2009, ca prima duminică după ziua de 1 iunie să fie dedicată Părinților și Copiilor.
În acest an, Duminica Părinților și a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt , Duhul Adevărului, al unității și al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoștință de părinții și bunicii noștri care ne-au transmis dreapta credință și dragostea jertfelnică, învățându-ne că doar prin rugăciune, viață curată și fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt și milostiv. Înaintașii noștri ne-au lăsat moștenire valorile familiei creștine, precum și datoria de a le cultiva spre binele societății în care trăim. În contextul actual, ne confruntăm cu diferite crize ale vieții de familie: sărăcia materială, alcoolismul, violența domestică, avortul, divorțul și depresia, plecarea părinților la muncă în străinătate, neglijarea copiilor și lipsa de comunicare cu aceștia, însingurarea copiilor în mediul virtual și abandonul școlar. Semnalăm cu îngrijorare faptul că în unele țări occidentale s-a ajuns la separarea copiilor de propriii părinți și încercarea de reeducare a copiilor într-un spirit străin de valorile familiei naturale, tradiționale. Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte din România, promovează și apără familia formată din bărbat și femeie, deoarece aceasta este izvor de viață al societății umane . Familia naturală și tradițională are vocația sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul, pentru a dărui viață în timpul existenței pământești și a dobândi viața veșnică. La nivelul Patriarhiei Române se acordă o atenție deosebită ocrotirii familiei creștine, prin: înființarea de centre de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate; derularea de campanii umanitare în medii defavorizate; desfășurarea de proiecte educaționale de prevenire a abandonului școlar; organizarea de tabere pentru tineret, pelerinaje pe urmele sfinților, programe de voluntariat cu scop umanitar, precum și alte activități sociale. Amintim că, în luna mai a acestui an (2017), declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești ,au fost premiați copii și tineri din toată țara, câștigători ai Concursului Național de Creație Icoana și Școala mărturisirii. De asemenea, în luna septembrie a acestui an (2017), tineri creștini ortodocși din toată lumea se vor reuni la Iași, în continuarea întâlnirilor din anii precedenți, de la Baia Mare, Cluj-Napoca și București, în cadrul cărora și-au manifestat dorința de a fi înțeleși în aspirațiile lor și de a participa activ la proiectele și activitățile Bisericii. Astfel, copiii și tinerii participanți la aceste evenimente dau o mărturie publică a credinței lor în iubirea lui Hristos pentru toți oamenii, cultivată în Familie, Biserică și Școală. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Duminicii Părinților și a Copiilor , adresăm felicitări și îndemnuri de încurajare și de susținere pentru toate familiile creștine, dar mai ales pentru familiile care au mulți copii. Totodată ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toți părinții și pe toți copiii, să le dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie, întru mulți și fericiți ani! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Mesaj adresat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) și al Duminicii Părinților și a Copiilor (4 iunie 2017). |
Duhul Sfânt ne luminează viața să înțelegem că nu suntem făcuți pentru mormânt și nici doar să facem umbră pământului, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală, în ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh.
El a subliniat că Duhul Sfânt sfințește întreaga Creație, dăruiește viață biologică — vegetală și animală, însă, în mod deosebit, dăruiește viață duhovnicească sau spirituală omului. "Duhul Sfânt ca foc luminător ne luminează viața să înțelegem că noi nu suntem făcuți pentru mormânt și nici doar să facem umbră pământului ca ființe pur biologice, ci suntem chemați la Viață Veșnică Cerească. Deci, focul Iubirii Dumnezeiești pentru Mântuirea oamenilor se arată prin Duhul Sfânt", a spus patriarhul în predica la slujba oficiată împreună episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul și cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul. Evidențiind înțelesurile duhovnicești ce reies din pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, în care se arată că Duhul Sfânt este apa cea vie, patriarhul a menționat că aceasta, "sub forma harului prezent în om, îl îndreaptă, îl face să țâșnească în atenția sa către Ceruri". "Apa cea vie este și ea curățitoare de păcate. Nu este apa Botezului? Este hrănitoare, răspunde setei noastre de iubire nesfârșită (...) sinceră, curată și netrecătoare și neînșelătoare. O mulțime de iubiri sunt limitate, trecătoare și adesea înșelătoare. Iubirea adusă în sufletul omului de Apa cea Vie a Duhului Sfânt este iubire curată, sfântă, netrecătoare. Este iubirea lui Hristos dăruită nouă, iubire smerită și milostivă. Apa cea Vie se arată împreună cu Focul Curățitor în lacrimile pocăinței (...) cele de bucurie aducătoare", a mai spus patriarhul Daniel. Credincioșii ortodocși prăznuiesc, duminică, la 50 de zile după Înviere, Rusaliile , marcând ziua în care Duhul Sfânt a pogorât peste adunarea apostolilor, în chip de limbi de foc, iar aceștia au început să propovăduiască. Din punctul de vedere al credinței ortodoxe, la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt a apărut un organism cu totul nou, un așezământ divino-uman, Biserica. Cu alte cuvinte, coborârea peste apostoli a Duhului, darurile și harismele primite de ei, predica și botezul primilor trei mii de oameni constituie întemeierea Bisericii creștine, atât ca o comunitate a credincioșilor, cât și ca instituție. Biserica nu este, deci, numai o grupare umană asociată prin aceeași credință în Dumnezeu și nici numai o instituție îngrădită prin dogme și legi. Ea este o comuniune a oamenilor în Dumnezeu și cu Dumnezeu și îl poartă în sine pe Duhul Sfânt. Unii Sfinți Părinți au numit Biserica lui Hristos "Duhul Sfânt trăind în omenire". Împreună cu Paștele, Pogorârea Duhului Sfânt este cea mai veche sărbătoare creștină, fiind prăznuită încă de pe vremea apostolilor. Despre ea amintesc și Sfântul Irineu (202), Tertulian, Origen, Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (325) ș.a. Până către sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălțarea Domnului. După aceasta, Înălțarea a fost mutată la 40 de zile de la Paște, Cincizecimea devenind sărbătoare de sine stătătoare. |
Sărbătoarea Sfintei Treimi este bucurie a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, dar și a fiecărei persoane care s-a botezat în numele Sfintei Treimi și mărturisește prin fapte concrete „credința lucrătoare prin iubire” ( Galateni 5, 6), în lumina comuniunii de iubire a Preasfintei Treimi.
Iubirea desăvârșită existentă între Persoanele Preasfintei Treimi se împărtășește, prin lucrarea sfințitoare a Bisericii, tuturor credincioșilor ei, dar mai ales celor care adună prin rugăciune și arată prin fapte bune iubire smerită și milostivă. În contextul actual al societății secularizate, caracterizat de individualism și egoism, când se încearcă destabilizarea tradițiilor sănătoase și a valorilor perene, când se cer libertate fără responsabilitate și drepturi fără obligații, este vital să reflectăm la modelul de viață și comuniune al Persoanelor distincte, dar nedespărțite, ale Preasfintei Treimi. Persoanele Preasfintei Treimi Se dăruiesc reciproc și lucrează împreună în armonie desăvârșită, iar slava Lor arată sfințenia și frumusețea iubirii lor eterne. Omul zilelor noastre, asaltat de avalanșe de informații diverse și rapide, dar și de mode și experimente șocante, devine din ce în ce mai dispersat și superficial, sceptic și suspicios în sufletul său. Din aceste motive, el are dificultăți în a recepta mesajul Bisericii privind adevăruri eterne și valori perene, dar poate înțelege mai ușor mesajul exprimat prin acțiuni culturale și sociale ale Bisericii. În acest sens, un efort major al Bisericii noastre este acela de a oferi informații care reflectă activitatea ei liturgică, pastorală, culturală, social-filantropică și educativă prin mijloace moderne de comunicare . Un astfel de demers misionar s-a concretizat acum 10 ani (2007), odată cu înființarea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, format din cinci componente - Radio TRINITAS , TRINITAS TV , Publicațiile LUMINA , Agenția de știri BASILICA și Biroul de presă . Centrul de Presă BASILICA este asemenea unei mâini cu cinci degete prin care Biserica lucrează pentru o corectă informare a credincioșilor cu privire la viața și activitatea ei astăzi. Prin mijloacele de comunicare radiofonic, audiovizual, tipărit și on-line, Biserica evidențiază cu prioritate lumina din oameni , prezentând chipuri de iubire milostivă și coresponsabilitate, prin care invită indirect pe membrii ei și pe oamenii din afara ei să devină la rândul lor chipuri de lumină și iubire milostivă, adică persoane profund umane. Astfel, prin mijloacele moderne de comunicare, Biserica devine mesager în lume al faptelor bune luminate de harul divin , pentru ca oamenii văzând aceste fapte bune să slăvească pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (cf. Matei 5, 16). Cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate, dăm slavă Preasfintei Treimi pentru binecuvântările Sale revărsate asupra lucrării misionare a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Totodată, dorim să mulțumim tuturor eparhiilor și persoanelor care au sprijinit și sprijină buna desfășurare a activităților mediatice ale Patriarhiei Române. De asemenea, adresăm felicitări, mulțumiri și doriri de sănătate și mântuire tuturor ostenitorilor din departamentele Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române care arată devotament, responsabilitate, profesionalism și dragoste de Biserică și de semeni! În încheiere, ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toți cititorii Ziarului Lumina , ai Agenției de știri BASILICA și ai textelor Biroului de presă , pe ascultătorii Radioului TRINITAS și pe telespectatorii postului TRINITAS TV din România și de peste hotarele ei, dăruindu-le pace și bucurie, lumină și mult ajutor în toată fapta bună! Întru mulți și binecuvântați ani! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Cuvânt rostit cu prilejul împlinirii a 10 ani de activitate a Centrului de Presă BASILICA , sărbătoarea Sfintei Treimi, luni, 5 iunie 2017. |
Părintele profesor dr. Adrian Gabor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a fost condus pe ultimul drum ieri, 7 iunie. Slujba Înmormântării regretatului preot și profesor a fost săvârșită la Biserica „Sfântul Nicolae”-Buzești din Capitală de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. La final, Preasfinția Sa a citit mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat: „Părintele Adrian Gabor – evlavios slujitor al Altarului și talentat profesor de teologie”.
La ceasul prohodirii, părintele profesor Adrian Gabor, trecut din această lume în seara zilei de 2 iunie, a fost înconjurat la biserica unde a slujit în București, „Sfântul Nicolae”-Buzești, de zeci de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos și alte eparhii, de profesori și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și de numeroși credincioși pe care i-a păstorit cu devotament. Slujba Înmormântării, după rânduiala specifică ce se pune la prohodirea unui preot, a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu numeroși slujitori. De asemenea, ieri-dimineață, în biserica unde a slujit părintele Adrian Gabor a fost săvârșită și Sfânta Liturghie arhierească. La finalul slujbei Înmormântării, au fost transmise mesaje de compasiune și condoleanțe. Mesajul de condoleanțe al Patriarhului României, intitulat „Părintele Adrian Gabor – evlavios slujitor al Altarului și talentat profesor de teologie”, a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a transmis un mesaj în care a spus: „Cunoscându-l pe părintele Adrian Gabor, pot afirma cu tărie fidelitatea sa pentru dreapta credință, pasiunea pentru slujirea Bisericii și curăția sa sufletească prea adesea inundată de o sinceritate dusă până la izbucnirea uneori vulcanică la exterior. S-a consumat, s-a zbătut și a încercat din răsputeri să înmulțească binele, să îi ajute pe semeni”. Din partea Facultății de Teologie Ortodoxă din București a vorbit părintele decan Ștefan Buchiu: „Fiecare pomenire a unui lucru bun pe care părintele Adrian Gabor l-a făcut și rugăciunile care se săvârșesc pentru el în acest timp, până la sorocul de 40 de zile, îl vor ajuta pe părintele Adrian înaintea scaunului Dreptului Judecător”. Un mesaj de condoleanțe a fost transmis din partea Facultății de Teologie Ortodoxă de la Sibiu, de către părintele decan Nicolae Chifăr. „Vestea plecării la cele veșnice a părintelui Adrian a trecut repede și peste munți și a ajuns și la noi, în Ardeal, aducând întristare, pentru că părintele a fost un prieten de suflet al facultății noastre și, venind astăzi aici, la prohodirea sa, am răspuns parcă la o chemare pe care părintele o făcea altădată la diferite evenimente, conferințe, întâlniri academice, susțineri de doctorate”, a spus părintele Nicolae Chifăr. „Anul acesta, promoția noastră împlinește 30 de ani de la absolvirea Facultății de Teologie Ortodoxă din București, și am vorbit între noi cum să organizăm o întâlnire a absolvenților de atunci. Iată că părintele Adrian Gabor ne-a chemat la revedere aici, într-un moment trist, când îl petrecem din lumea asta”, a spus părintele Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași și coleg de generație cu părintele Adrian Gabor. Alte mesaje au fost transmise de prof. dr. Romiță Iucu, prorectorul Universității din București, academician dr. Emilian Popescu, și din partea părintelui Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. |
În aceste zile, în eparhii ale Munteniei și Dobrogei, precum Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Episcopia Giurgiului, Episcopia Tulcii, au fost organizate conferințe pastoral-misionare dedicate Anului omagial și comemorativ.
Stareții, starețele și preoții de la mănăstirile și parohiile Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s-au întrunit marți, 6 iunie, în Sala Arhiepiscopală a sediului Protopopiatului Mioveni, la conferința pastoral-misionară semestrială. Întrunirea a fost dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, chiriarhul locului. A fost susținut un referat, a fost vizionat un film documentar realizat de Departamentul Mass-media al eparhiei, iar apoi au fost transmise hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la canonizarea Cuviosului Pafnutie Pârvu Zugravu, precum și informațiile necesare privind manifestările care se vor organiza la împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Preoții de la parohiile Protopopiatului Nicorești, județul Galați, s-au întrunit luni, 5 iunie, în cadrul conferinței pastoral-misionare semestriale, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Ierarh Spiridon” din cadrul Complexului Muzeal Banu, din comuna Nicorești. „Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a susținut prelegerea cu tema: «Icoana familiei preotului în societatea contemporană», arătând că, «așa cum sfânta icoană este călăuză spre îndumnezeire, așa și familia preotului trebuie să fie chip al slujirii lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor». La finalul conferinței au fost invitați la dialog preoții și preotesele, care au adus mărturii concrete despre crucea slujirii lui Hristos în familie și în parohie”, a precizat pr. Rareș Bucur. Preoții de la parohiile din cele trei protopopiate ale județului Călărași: Călărași, Oltenița și Lehliu, s-au întrunit miercuri, 7 iunie, în conferință pasto*ral- misionară. Întrunirea, care a avut loc în Amfiteatrul Casei de Cultură a Consiliului Județean din Călărași, a fost prezidată de Prea*sfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a evidențiat semnificația sfintelor icoane și rolul lor în viața și lucrarea pastorală, învățătorească și sfințitoare. După sesiunea susținerii celor trei referate, a urmat sesiunea de discuții, informează site-ul eparhiei sf-esc.ro. Tot în această perioadă, în Episcopia Giurgiului se desfășoară conferințele pastoral-misionare semestriale. Seria conferințelor a debutat luni, 5 iunie, cu întrunirea preoților de la parohiile din Protopopiatul Hotarele, la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, iar invitați să conferențieze au fost prof. univ. dr. Mihail Diaconescu și prof. Ștefan Dumitrescu. În deschiderea întrunirii, ierarhul a explicat preoților rolul și rostul acestor întâlniri, dar și rolul sfintelor icoane în viața și lucrarea pastorală, învățătorească și sfințitoare. În cadrul conferinței a fost vizionat și un film documentar despre preoți și credincioși în temnițele comuniste. De asemenea, în Episcopia Tulcii, preoții de la parohiile din Protopopiatul Babadag au participat miercuri, 7 iunie, la lucrările conferinței preoțești semestriale. Întrunirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, iar tema conferinței a fost dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești. |
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Biserica Ortodoxă îi cinstește în mod special pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel rânduind o perioadă de pregătire duhovnicească care începe imediat
după Duminica Tuturor Sfinților. Postul Sfinților Petru și Pavel amintește de pregătirea Sfinților Apostoli pentru primirea Duhului Sfânt la Cincizecime, dar și de râvna cu care ei au slujit Biserica, ducând cuvântul Evangheliei până la marginile lumii. Postul Sfinților Apostoli este legat în mod special de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului, pentru că este o cinstire a Duhului Sfânt care s-a revărsat peste Sfinții Apostoli. Apoi, este o pregătire și o cerere ca darurile Sfântului Duh să se coboare și peste creștinii de astăzi în Biserică. Tradiția care stă la baza acestui post se întemeiază pe cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile când se va lua mirele de la ei și atunci vor posti în acele zile” (Marcu 2, 19-20). Deși acest text se referă la evenimentele dramatice din viața Mântuitorului: Răstignirea, Moartea și Îngroparea, totuși textul are rezonanță privitoare și la ce s-a întâmplat după Învierea Mântuitorului, când Domnul Hristos S-a înălțat la cer și le-a făgăduit Apostolilor Duhul Sfânt. Sfinții Apostoli au postit și înainte de Pogorârea Duhului Sfânt și după, când au început să propovăduiască Evanghelia mântuirii în toată lumea. Acest lucru este întărit de mărturia biblică, unde se spune că după Pogorârea Duhului Sfânt membrii primei comunități a Bisericii „stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni”, apoi, în continuare, „și în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (Fapte 2, 42, 46). Astăzi, această purtare a primilor creștini, nevoința de a se păstra curați pentru ca darurile Duhului Sfânt să nu se ia de la ei și să rodească, este exprimată de prezența acestui post închinat Sfinților Apostoli. În vechime, acest post era numit și postul Cincizecimii, pentru că amintește de darurile Duhului Sfânt revărsate în Biserică. Zilele în care Domnul Hristos a spus că nu va mai fi văzut cu ucenicii săi reprezintă perioada istorică a Bisericii, când Mântuitorul Hristos este înălțat de-a dreapta Tatălui. Teologia Ortodoxă învață că Hristos nu este absent din Biserică. El este Capul ei nevăzut, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, și este prezent permanent prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi înțelegem că Mirele nu mai este prezent trupește, nu mai poate fi văzut cum a fost pe vremea Apostolilor, dar ne rugăm și postim pentru ca Duhul să aducă o nouă prezență a lui Hristos, interioară și duhovnicească. Dovezi istorice despre existența postului Sfinților Apostoli Postul Sfinților Apostoli este o practică veche a Bisericii, care datează din epoca primară. Despre el au vorbit Sfinții Atanasie cel Mare, Ambrozie al Milanului și Leon cel Mare. Atanasie cel Mare (373), trimițând o scrisoare împăratului Constantin cel Mare și expunând situația creștinilor persecutați de arieni, spunea: „În timpul săptămânii de după Cincizecime, oamenii care posteau au ieșit în cimitir să se roage”. Ambrozie al Milanului (379) spunea: „Nu postim în timpul Cincizecimii, pentru că Domnul a fost prezent în mijlocul nostru în acele zile... prezența Lui a fost ca o mâncare hrănitoare pentru creștini. Așa și la Cincizecime, ne hrănim cu Domnul care este prezent în mijlocul nostru. În zilele care urmează după Înălțarea sa la cer, noi postim iarăși”. De asemenea, și Sfântul Leon cel Mare (461), explica creștinilor: „După marea sărbătoare a Cincizecimii, postul este în mod special necesar să ne purificăm gândurile și să ne facem vrednici să primim darurile Duhului Sfânt... Așadar, tradiția binefăcătoare a postului s-a stabilit după zilele de bucurie, când sărbătorim Învierea și Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt”. Postul Sfinților Apostoli este în legătură și cu Biserica însăși, cu începuturile ei, și este o celebrare a vieții Bisericii. Cei doisprezece Apostoli sunt temelia Bisericii, nucleul ei, pentru că pe baza mărturiei lor numeroși iudei și păgâni au crezut în Hristos și s-au botezat. Ei au fost învestiți de Domnul cu mandatul conducerii sinodale a Bisericii și al edificării ei în lume prin predica lor, prin cuvântul și fapta lor. De aceea, în iconografie, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt înfățișați ținând în mâini o biserică. Apostolilor le-a zis Domnul după Înviere: „Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate, iar cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan 20, 22-23). Dintre toți Apostolii, două personalități se evidențiază: Sfinții Petru și Pavel, numiți primii din ceata Apostolilor sau întâistătători. Petru a fost cel mai în vârstă dintre ei și cel mai respectat. Pe el, Domnul s-a sprijinit în nenumărate ocazii și i-a arătat o atenție deosebită. În Cezareea lui Filip, Petru rostește celebra mărturisire: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16,16), dar prin gura lui toți au mărturisit. Alături de Petru, în Sfânta Scriptură este prezent și Pavel, care a fost chemat la apostolat de Însuși Hristos Domnul. Pavel, după propria mărturie, s-a ostenit în predicarea Evangheliei mai mult decât toți ceilalți Apostoli, a cutreierat Imperiul Roman și a răspândit Evanghelia în nenumărate locuri. De numele lui se leagă chemarea păgânilor la Hristos și el a fost denumit Apostolul neamurilor, adică al celor care nu erau dintre iudei. Biserica i-a așezat împreună, și i-a cinstit împreună, rânduind și o perioadă de post în cinstea lor. Acest lucru arată unitatea creștinilor în slujirea Evangheliei, în edificarea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, dincolo de păreri personale și orgolii lumești. Unitatea celor doi înseamnă și jertfirea de sine, și dăruirea reciprocă în relație de iubire și comuniune. Durata și modul de postire Începutul postului Sfinților Apostoli se face în funcție de data Sfintelor Paști. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinților. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, postul Sfinților Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paștele cade pe 4 aprilie, până în situația în care poate fi desființat, atunci când Paștele este prăznuit după data de 1 mai. În aceste situații, s-a hotărât ca postul să se țină două sau trei zile înainte de sărbătoarea Sfinților Apostoli. Acest post este considerat ușor. În fiecare sâmbătă și duminică se face dezlegare la pește, vin și ulei, precum și la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), și alte sărbători de sfinți rânduiți de Biserică. Învățătura din Ceaslovul Mare pentru acest post arată că, atunci când nu e dezlegare, lunea, miercurea și vinerea se mănâncă legume fără ulei, marțea și joia la fel, dar cu untdelemn și vin. Dezlegarea la vin, ulei și pește se dă lunea, marțea și joia dacă în aceste zile cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Și în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la pește. Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește, vin și ulei. |
Cei 54 de ani de activitate ai Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, au fost sărbătoriți în Țara Sfântă, în cadrul Festivalului Artelor din Ierusalim, din perioada 5-8 iunie, potrivit Agerpres. Concertul Madrigalului a avut loc în Galeria de Arheologie a Muzeului Național Israel, care este cea mai mare instituție culturală din țară și unul dintre cele mai importante muzee de artă și arheologie din lume.
Programul susținut în fața unui public compus din fețe bisericești și din oameni de afaceri israelieni a fost divers, piesele cântate fiind în limbile ebraică, latină, greacă, italiană și română. Piesa în limba ebraică „Yerushalaym Shel Zahav” a ridicat publicul în picioare. „Pentru Madrigal, momentul Ierusalim 2017 este unul istoric, neavând precedent în cei 54 de ani de existență a corului. Pentru România, turneul Madrigalului la Ierusalim constituie o nouă punte între culturile lumii, un gest de reprezentare de înaltă clasă, firesc pentru un ambasador cultural incontestabil. Reacțiile până la lacrimi ale publicului sunt o confirmare în plus că prin muzica noastră, interpretată impecabil pe Pământul Sfânt, avem oportunitatea de a schimba în bine percepția despre România la nivel mondial”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră, citat de Agerpres. Madrigal a fost înființat în anul 1963 de dirijorul Marin Constantin (1925-2011). De-a lungul anilor, corul a susținut peste 4.100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. În anul 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind Premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Su |
Luna mai a adus la Palatul Patriarhiei peste 7.000 de turiști atât din România, cât și din alte țări, precum Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Spania, Belgia, Italia, Germania, Austria, Irlanda, Marea Britanie, Rusia, Israel, SUA, Canada, China, Japonia și Thailanda.
Printre turiști s-au aflat mai multe grupuri de elevi. O parte dintre aceștia au vizitat Palatul Patriarhiei în cadrul programului educațional „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, dintre care îi menționăm pe elevii din clasa a X-a de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Un alt grup a fost acela al elevilor și profesorilor din mai multe țări europene veniți în România prin intermediul programului Erasmus, în cadrul proiectului Theatre Unites Europe, organizat de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. Amintim și vizita unui grup de studenți din Germania, care studiază timp de un semestru la Facultatea de Teologie protestantă de la Sibiu. Aflați în România prin intermediul proiectului „Cunoaște-ți țara”, la Palatul Patriarhiei au sosit și două grupuri de turiști din Republica Moldova. Cu prilejul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena”, Palatul Patriarhiei a fost vizitat și de câștigătorii Concursului „Icoana și Școala măr*turisirii”. Cu această ocazie, ei au fost premiați în cadrul solemnității de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Palatul Patriarhiei a avut onoarea să primească în luna mai vizita Comisarului european pentru Politici Regionale, doamna Corina Crețu, care a apreciat lucrările efectuate în cadrul proiectului „Lucrări de restaurare, consolidare și protecție a Monumentului Palatul Patriarhiei București”. Proiectul a fost derulat efectiv în perioada 1 martie 2014 - 28 decembrie 2015 și a fost finanțat din Fonduri Structurale în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Au mai avut loc Congresul internațional de teologie „Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine”, Conferința națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bise*ricească” și Conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară cu tema: „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” pentru clericii din București și din județul Ilfov. Turiștii sosiți la Palatul Patriarhiei au vizitat și Catedrala Patriarhală. Pe parcursul vizitei pe Colina Bucuriei, turiștii au fost însoțiți de ghizii Ansamblului Patriarhal, care i-au îndrumat în descoperirea istoricului acestor locuri, prezentându-le totodată informații despre activitatea Bisericii Ortodoxe Române. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:32:57. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.