Vechea mănăstire-cetate din comuna Apostolache, unul dintre cele mai frumoase așezăminte medievale de pe Valea Cricovului Sărat, a fost înveșmântată în har. Slujba de resfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din incinta vechiului ansamblu al fostei Mănăstiri Apostolache, a fost săvârșită joi, 20 iulie, de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
După aproape patru secole de priveghere pe culmea unui deal de pe Valea Cricovului Sărat, ansamblul fostei mănăstiri-cetate din comuna prahoveană Apostolache a fost readus la frumusețea de odinioară. Ca urmare a încheierii unor importante lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare a ansamblului medieval, în incinta căruia se află și biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, joi, 20 iulie, a fost săvârșită slujba de resfințire. După ungerea cu Sfântul și Marele Mir, stropirea cu apă sfințită, soborul de clerici, aflat sub protia Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la un altar amenajat la intrarea în ansamblul monastic medieval. După slujirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată și slujba de pomenire pentru ctitorii locașului de cult. La finalul slujbei, PS Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul a reliefat viața și lucrarea Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul în istoria Vechiului Testament, pentru renașterea morală a poporului evreu, care începuse a se închina la idoli. Totodată, a evidențiat și râvna Sfântului Proroc Ilie pentru păstrarea dreptei credințe, slujirii Dumnezeului Celui adevărat, fapt pentru care a fost ridicat la cer, fără să mai treacă prin moarte. Pilda Sfântului Proroc Ilie a rămas vie nu numai pentru poporul ales, ci mai ales pentru creștini, întrucât jertfa de pe Muntele Carmel a fost o prefigurare a Jertfei Euharistice. „Peste această Jertfă Euharistică nu coboară foc din cer, ci Însuși Dumnezeu, Sfântul Duh. De aceea, jertfa dumneavoastră de pâine și vin, care este pusă pe Sfântul Altar al Bisericii creștine, este schimbată în Trupul și Sângele Domnului nu prin acțiunea focului, ci prin acțiunea și lucrarea Duhului Sfânt”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul. În semn de prețuire și recunoștință, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost acordate diplome omagiale cu medalii celor care au contribuit la restaurarea și înfrumusețarea monumentului istoric ecleziastic. De asemenea, câte o icoană a Maicii Domnului a fost dăruită preoților Alexandru Ion, fost paroh, și Adrian Gabriel Enescu, actualul paroh de la Parohia Apostolache. Ierarhul a felicitat pe credincioșii care conștientizează importanța prezenței lor la biserică pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu și care au așteptat în liniște închinarea în Sfântul Altar, dar și la moaștele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Racla cu odoarele sfinte a fost adusă spre închinare din seara zilei de miercuri, 19 iulie, de la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. La finalul momentului festiv au fost rostite mai multe mesaje, între care cel din partea Secretariatului de Stat pentru Culte. Ansamblul fostei Mănăstiri Apostolache a fost realizat în vremea domnitorului Matei Basarab și finalizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ctitor fiind comisul Apostolache, unul dintre comișii lui Mihai Viteazul, a soției sale, Voichița, și a monahului Ghermano. |
Editorial despre Părintele Arsenie Papacioc ( Dragoș Ursu )
Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe părintele Arsenie (Anghel) Papacioc, de la a cărui trecere la Domnul, pe 19 iulie 2011, s-au împlinit 6 ani. Prin destinul său martiric, părintele Arsenie a întruchipat răspunsul deplin al Bisericii în fața agresiunii comunismului.
Născut în 1914 de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, față de care a avut o necontenită evlavie de-a lungul vieții, Anghel Papacioc absolvă în 1932 Școala de Arte și Meserii, Secția sculptură în lemn, pentru ca apoi să intre în vâltoarea politică a României interbelice. De la lupta politică la războiul cu patimile Din cauza afilierii sale politice este arestat și închis de patru ori până la instaurarea comunismului: mai întâi în perioada 1938-1940, apoi regimul Antonescu îl condamnă în două rânduri, iar după aceea este închis în aprilie 1941 și respectiv iunie 1942. Aceste condamnări au reprezentat momentul decisiv al biografiei viitorului părinte Arsenie, deoarece, ajuns în temnița Aiudului, îi întâlnește pe Traian Trifan și Valeriu Gafencu, alături de care formează Grupul Misticilor, o piatră de temelie a rezistenței spirituale în Gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împlinită prin trăirea filocalică și mărturisire martirică pentru Hristos, au reprezentat coordonatele majore ale membrilor grupului, care au devenit modele de sfințenie pentru ceilalți deținuți. Un informator nota cu fidelitate poziția duhovnicească a misticilor: „Orientarea pe care se situau Papacioc și Trifan era linia creștină a pustniciei, teoretizată de Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Evagrie Ponticul și statornicită ca instituție creștină cu canoanele respective de Antonie cel Mare din Tebaida”. În contextul tulbure de după 23 august 1944, când situația deținuților politici era incertă, iar în rândul celor închiși la Aiud apăruseră fracturi și tensiuni politice, Anghel Papacioc se remarcă prin atitudinea sa duhovnicească, „de liniștire a apelor” - cum nota un alt informator - în detrimentul rezistenței ideologice pe care o propuneau unii deținuți, dovedită falimentară. Pe drumul monahismului După eliberarea din septembrie 1946, Anghel Papacioc caută să-și împlinească vocația monahală și se îndreaptă spre Mănăstirea Cozia, unde se închinoviază în ianuarie 1947. După un periplu pe la Școala de cântăreți a Mănăstirii Turnu, pe la Mănăstirea Tismana, unde este chemat de părintele Gherasim Iscu, iar apoi pe la mănăstirile Cioclovina și Sihăstria, Anghel Papacioc ajunge la Antim, unde este tuns în monahism pe 26 septembrie 1949, naș de călugărie fiindu-i părintele Petroniu Tănase. Acum îl cunoaște pe Patriarhul Justinian Marina, pe care-l va sluji cu credință până la sfârșitul vieții acestuia. Apreciat și susținut de patriarh, părintele Arsenie este hirotonit preot în septembrie 1950 la Mănăstirea Agafton de către Mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan, pentru ca în toamna aceluiași an să fie numit duhovnic al Seminarului de la Neamț. La începutul lui 1952 ajunge egumen la Mănăstirea Slatina, de unde se retrage pentru câteva luni, în vara aceluiași an, în munții Stănișoarei alături de părintele Cleopa Ilie, pentru a scăpa de șicanele Securității. Pentru a-i proteja, Patriarhul Justinian îi cheamă pe cei doi părinți la București în vara anului 1954 și îi trimite să cerceteze duhovnicește mănăstirile Țigănești, Pasărea, Căldărușani, Suzana, Zamfira, Cheia și Vladimirești. Întors ca simplu monah la Mănăstirea Slatina, părintele Arsenie ține în tot acest timp legătura cu părintele Daniil Sandu Tudor, starețul Schitului Rarău. Mai mult decât atât, în această perioadă, părintele Papacioc participă la trei întâlniri ale membrilor Rugului Aprins. Acesta a reprezentat motivul formal al arestării în noaptea de 14 iunie 1958, când părintele Arsenie este ridicat de la Mănăstirea Slatina. Mărturisirea lui Hristos în temnița Aiudului După condamnarea la 20 de ani de muncă silnică în octombrie 1958, părintele Arsenie Papacioc ajunge în penitenciarul Aiud, unde începeau pregătirile pentru reeducarea condusă de colonelul Crăciun. În detenție, părintele își reafirmă poziția spirituală, fiind considerat unul din liderii deținuților „mistici” și de aceea i se deschide dosar de urmărire informativă în aprilie 1960. Rezultatele urmăririi Securității, note și rapoarte informative, sunt de mare folos, pentru că argumentează amănunțit activitatea duhovnicească a părintelui în timpul reeducării. Părintele Arsenie Papacioc și-a asumat de la început detenția ca pe o lucrare misionară, prin care Îl putea împărtăși pe Hristos celor închiși și de a-i lămuri de inutilitatea cramponării pe poziții ideologice, atitudine care constituia un obstacol major în asumarea deplină a credinței. Un informator nota în februarie 1960 atitudinea părintelui care a jalonat activitatea acestuia în cadrul reeducării și a reprezentat un model pentru ceilalți deținuți: „Teza lui Papacioc: Legionarismul astăzi nu-și mai poate susține poziția lui politică - lumea a evoluat, [...] naționalismul șovin, romantismul politic nu mai pot fi susținute. A te crampona pe aceste poziții vechi înseamnă irosire inutilă de energie și în ultimă instanță sinucidere. Or, sinuciderea este în contradicție cu teza creștină. Primul comandament, azi, este salvarea Bisericii și aceasta are nevoie de luptători”. Același informator detaliază, un an mai târziu, realismul duhovnicesc și pastoral al părintelui, care afirma deschis: „Comunismul sapă temelia Bisericii, chiar și aici, în pușcărie. Deci acțiunea noastră trebuie începută aici. Să-i ajutăm pe cei care se poticnesc în jurul nostru. Viața de retragere și înduhovnicire n-are preț dacă nu este luminată de această activitate de salvare a omului. Trebuie să facem acest lucru”. Poziția spirituală a părintelui Arsenie a fost dublată de o activitate duhovnicească intensă. Alături de redarea din memorie a multor pasaje din Scriptură, Psaltire, Filocalie sau Pateric, părintele Arsenie a slujit permanent Sfânta Liturghie în mijlocul deținuților. Lipsit de orice obiect sau veșmânt liturgic, părintele a fost nevoit să improvizeze. Informatorul detalia cu numeroase amănunte improvizațiile părintelui. Epitrahilul a fost înlocuit de un laț de sfoară, care era apoi înfășurat după un nasture de la haină. Sfânta Cruce era făcută din două bețe. Sfântul Disc era înlocuit de o bucată plată de lemn, ascunsă cu multă grijă. Soba ținea loc de Sfântă Masă. Cana de apă era folosită ca Sfânt Potir. În loc de vin folosea apă, iar pentru Sfântul Agneț oprea rația de pâine primită. Singurul lucru care-i lipsea era Sfântul Antimis, pe care nu-l putea improviza pentru că pierduse la o percheziție din Jilava un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Mercurie. Despre Liturghia săvârșită în fiecare dimineață, înainte de deschiderea celulelor de la ora șapte, părintele Arsenie spunea, citat de informator: „Eu fac slujba ca la Biserică și dacă Bunul Dumnezeu vede nevoința noastră și vrea, pâinea aceasta și apa sunt chiar trupul și sângele Său“, încerca părintele să scuze lipsurile în care era obligat să oficieze slujba, „și, pentru că această practică este oficiată zilnic, acum fiecare pe rând dă din pâinea sa bucata care e folosită a doua zi ca împărtășanie”. Pentru activitatea din timpul reeducării, părintele Arsenie Papacioc primește „un certificat al mărturisirii” sub forma caracterizării semnate de colonelul Crăciun la eliberarea din închisoare: „În detenție a avut permanent o poziție dușmănoasă în rândul celorlalți deținuți, încercând și uneori reușind să-i determine să creadă în puterea divină. A refuzat să participe la munca cultural-educativă. Este predispus să continue și în stare de libertate activitatea dușmănoasă pe linia propagandei religioase, fiind periculos îndeosebi în contact cu elementele credincioase deprimate și șovăielnice”. Închisoarea cea mare Eliberarea din detenție la 1 august 1964 a reprezentat pentru părintele Arsenie Papacioc trecerea din închisoarea propriu-zisă în închisoarea cea mare, care era România comunistă. Abuzurile, nedreptățile, șicanele sau urmărirea Securității nu s-au încheiat odată cu ieșirea pe poarta Aiudului, ci au continuat permanent în locurile și mănăstirile pe unde a trecut părintele. După un periplu prin Ardeal, în Parohia Filea de Jos din județul Cluj, și apoi în mănăstirile Cheia, Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica, părintele Arsenie Papacioc a ajuns, în ianuarie 1976, duhovnic la Schitul „Sfânta Maria” de la Techirghiol, unde va sluji necontenit vreme de 35 de ani. |
În Duminica a 7-a după Rusalii, a vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a subliniat faptul că vindecarea oricăror suferințe vine prin credința în Mântuitorul Iisus Hristos.
Patriarhul României a explicat în cuvântul său că în Evanghelia vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35) vedem mai întâi iubirea milostivă a lui Iisus Hristos, care vindecă orice boală și orice neputință din popor, apoi vedem credința celor doi orbi, stăruința lor în rugăciune, precum și recunoștința acestora. „Cei doi orbi strigă, cer cu stăruință ca Iisus să le dăruiască vederea și desigur Mântuitorul îi ascultă, dar îi întreabă: Credeți voi că pot să fac Eu aceasta? Cu alte cuvinte, le cere credință, deși era evident că stăruința lor în a fi vindecați arăta o anumită credință. De ce Mântuitorul Iisus Hristos le cere, totuși, în mod expres, acestor doi orbi credință? Pentru a ne arăta nouă importanța credinței, pentru ca atunci când trecem prin încercări, prin boli și suferințe, să arătăm credință puternică. Această credință este și o contribuție a omului în vindecarea sa. Deci, omul trebuie să fie împreună lucrător cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruiește harul Său tuturor oamenilor, dar harul devine roditor atunci când oamenii îl primesc prin credință. Prin credință se stabilește o relație vie, de iubire, între omul credincios și Dumnezeu. De fapt, credința nu este o simplă convingere intelectuală, ci este o legătură vie, este o relație de încredere, de dăruire, de iubire, de afecțiune, respect și recunoștință față de Dumnezeu”, a evidențiat Părintele Patriarh Daniel. „De la Mântuitorul învățăm smerenia, iar de la cei doi orbi învățăm recunoștința” În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre vindecarea primită de la El. „De ce a cerut aceasta? Pentru ca să arate smerenia Lui, pentru ca să ne învețe și pe noi să fim smeriți, să ne arate că așa cum El nu așteaptă laude de la oameni, nici noi să nu așteptăm laude de la oamenii cărora le-am făcut vreun bine. Dar acești orbi, odată vindecați, nu s-au putut abține, pentru că nu au putut să nu binevestească iubirea milostivă a lui Hristos pe care au cunoscut-o și care le-a schimbat viața. Aici vedem că deodată se afirmă smerenia lui Hristos și recunoștința celor doi orbi vindecați. De la Mântuitorul învățăm smerenia, iar de la cei doi orbi vindecați învățăm recunoștința. Prin recunoștință, ei devin misionari, binevestitori ai lucrării dumnezeiești, ai iubirii milostive și puterii vindecătoare a lui Hristos”, a arătat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos nu a cerut mărturisirea credinței și în cazul mutului vindecat. „Pentru că mutul era stăpânit de un demon. Demonul a confiscat gândirea, voința și vorbirea acelui om mut. El nu putea să mai gândească și să mai exprime voința și credința sa. Atunci de ce l-a vindecat Iisus? L-a vindecat pentru credința celor care l-au adus la El”, a precizat Patriarhul României. „Predicarea iubirii milostive trebuie însoțită și de practica iubirii milostive” Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că din Evanghelia vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum învățăm că predicarea cuvântului Evangheliei trebuie însoțită de faptele iubirii milostive. „Biserica a învățat ca, pe lângă propovăduirea Evangheliei, să săvârșească și slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi și suferinzi și să organizeze instituții de binefacere: farmacii, cabinete medicale, spitale, bolnițe sau infirmerii în mănăstiri, cantine pentru săraci, case pentru orfani, cămine pentru bătrâni. Toate acestea arată că Biserica a înțeles că predicarea iubirii milostive trebuie însoțită și de practica iubirii milostive față de semenii noștri. Când arătăm iubire milostivă arătăm că ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv. Toți cei care săvârșesc fapte de milostenie față de semenii lor aflați în suferință devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos. Evanghelia ne îndeamnă la iubire milostivă, dar ne îndeamnă și la recunoștință și astfel ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu”, a subliniat Preafericirea Sa. |
Arhimandritul Damaschin Luchian a fost hirotonit întru arhiereu și instalat ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, duminică, 23 iulie 2017. Hirotonia a fost săvârșită în cadrul Sfintei Liturghii, în Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, de un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Din soborul de arhierei care a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severi*nului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După hirotonie, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că arhiereul trebuie să aibă permanent atenția către Hristos și către cei pe care îi păstorește. „Prin smeriri repe*tate și prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine și ani de furtună, prin răstigniri continue și străful*gerări taborice arhiereul își poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat la a medita la slăbiciunea sa în fiecare zi și la faptul că Hristos nu a luat încă chip deplin în el și în păstoriții săi. Monah prin propria alegere și arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric și exterior camilafca monahală, dar și mitra împărătească, metaniile de rugăciune, dar și cârja episcopală”, a evidențiat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. La finalul Sfintei Liturghii a avut loc întronizarea Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit Actul Patriarhal semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care Prea- sfințitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura de „Dorneanul”. Apoi, Preasfințitul Părinte Da*maschin Dorneanul a primit crucea și engolpionul, mantia și cârja arhierească. „Cu smerenie și recunoștință încep această sfântă misiune, sub îndemnul și mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, așadar, candelă a lucrării mele adevărul că suntem datori să nu căutăm voia și odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învățat apoi că slăbiciunile noastre, ale celor ne*putincioși vor fi purtate de cei mai tari, dar și că fiecare, la putința și măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile și slăbiciunile unii altora. Și, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar și fiecare preot, monah și credincios, să viețuiască în duhul Scripturii din care ne vine toată înțelepciunea și răbdarea și mângâierea și nădejdea”, a spus PS Părinte Damaschin Dorneanul. A urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care l-a felicitat pe noul Episcop-vicar. La eveniment a fost prezent și domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care, de asemenea, a adresat un cuvânt de felicitare noului Episcop-vicar. |
Credincioșii bucureșteni, dar și toți cei care vor veni la Biserica Șerban Vodă din Capitală vor avea ocazia să se închine mai multor sfinți, ale căror sfinte moaște vor fi așezate spre închinare în biserică. Biserica, unde paroh este părintele Dinu Pompiliu, a primit mai multe sfinte odoare de mare preț, iar duminică vor fi așezate spre închinarea credincioșilor.
A fost primit un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din partea fostului Episcop de Mantuana, Roberto Busti. De asemenea, au fost primite din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfântului Dionisie, ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului, ale Sfântului Simplician, ale Sfinților Mucenici Ghervasie, Protasie, Nazarie și Celsie, ale Sfântului Mucenic Victor, ale Sfinților Mucenici Nabor și Felix, ale Sfântului Mucenic Sebastian, ale Sfinților Mucenici Sisiniu, Martiriu și Alexandru. |
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, sărbătorit astăzi, 27 iulie, este ocrotitor a numeroase biserici de mir și de mănăstire din întreaga țară. Pe lângă rânduiala liturgică, întru cinstirea acestui sfânt, patron al medicilor și grabnic ajutător pentru cei bolnavi, sunt organizate și activități cultural-religioase.
În Arhiepiscopia Bucureștilor, între locașurile de cult care îl au ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este biserica Parohiei Foișorul de Foc din București. Aseară, după săvârșirea Vecerniei, a avut loc procesiunea cu racla ce păstrează un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon pe străzile dimprejurul locașului de cult. Totodată, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului parohiei, după procesiune, a fost organizată manifestarea cultural-religioasă „Apărătorii Ortodoxiei”, care a cuprins lansarea în premieră a unei noi piese de teatru, scrisă de părintele Bog*dan-Aurel Teleanu, slujitor la Parohia Foișorul de Foc, denumită „Osânda cărților”. Piesa de teatru, „o dramă religioasă ale cărei implicații sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru al României zilelor noastre, a fost transpusă de actrița Ana Calciu într-un spectacol-lectură. Piesa de teatru pune în lumină rezistența prin cult a preoților de la Biserica «Sfântul Pantelimon»-Foișorul de Foc din București în fața «ciumei roșii»”, informează reprezentanții parohiei menționate prin intermediul unui comunicat de presă. Tot în Capitală, hram este și la Schitul Măgureanu, din apropierea Parcului Cișmigiu. Aseară a fost săvârșită slujba Privegherii, iar azi, slujba Acatistului, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, informează basilica.ro. Hram și la Spitalul Voila din Câmpina Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este ocrotitor și al personalului medical. Astfel, la biserica Spitalului de Psihiatrie Voila din municipiul Câmpina, județul Prahova, unde este sărbătorit și hramul, cadrele medicale, angajați și pacienți participă la Sfânta Liturghie arhierească. Întru slăvirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, slujbe și procesiuni se desfășoară și în alte locuri din țară. La malul mării, hram este la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, stavropighie patriarhală. De asemenea, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, unde se păstrează un fragment din moaștele sfântului doctor fără de arginți. Astfel, miercuri seară, în ajunul sărbătorii, după Vecernie, a avut loc procesiunea cu moaștele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion pe străzi dimprejurul locașului de cult, iar azi este săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Alte hramuri mai sunt la Schitul Valea Seacă din județul Iași, care aparține de Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, al cărei paraclis de vară este închinat Sfântului Pantelimon; Biserica „Buna Vestire” și „Sfântul Pantelimon”, a Mănăstirii Durău din județul Neamț; paraclisul Mănăstirii Cozancea din județul Botoșani; biserica Mănăstirii Lacu-Sărat de lângă Brăila; Schitul Colțul Chiliilor, din Zărnești, județul Brașov; biserica Mănăstirii Oașa, județul Alba. |
Sâmbătă, 29 iulie 2017, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de la ora 11:00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va săvârși o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire Părintele Patriarh Teoctist, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la cele veșnice (30 iulie 2007).
|
Postul Adormirii Maicii Domnului +
În cursul anului, Biserica ne invită la patru perioade speciale de reflecție duhovnicească prin post. Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care ține două săptămâni, timp în care ne pregătim prin înfrânarea de la bucate, spovedanie și fapte bune pentru sărbătoarea din data de 15 august, dedicată celei pe care o numim cu evlavie Maica Vieții.
Postul care începe astăzi este numit în popor al Sfintei Marii și a fost rânduit de Biserică spre a ne arăta virtuțile alese ale Sfintei Fecioare, despre care spunem în cântările noastre religioase că este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. În același timp ne amintim și de tradiția conform căreia Sfânta Fecioară Maria, înainte de trecerea la cele veșnice, a postit. Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spațiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-și adaptează rânduielile privind postul și în funcție de nevoile membrilor societății consumiste contemporane?”, chiar fiind foarte vehemenți unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el își ia concediu în august, și postul închinat marii sărbători de la jumătatea lunii august ar trebui suspendat. În urma unei astfel de postulări ne întrebăm și noi: Poate intra postul în concediu? Putem suspenda timpul creșterii noastre duhovnicești spre mântuire? În definitiv, putem suspenda mântuirea noastră? Iată cum nevoile autonome ale omului secularizat pot duce la niște paradoxuri privind devenirea spirituală întru mântuire a ființei umane. Răspunsurile le găsim doar din perspectivă biblică și patristică. Fără post nu putem să ajungem la desăvârșire și mântuire, pentru că nu putem depăși obstacolele care ne sunt puse înainte, crezând că putem viețui fără Dumnezeu și în definitiv fără obiectivare spirituală și duhovnicească asupra existenței. De aceea, postul nu este condiționat de concediu, cum nici mântuirea nu poate fi condiționată de faptul că noi avem nevoie de odihnă fizică. Pentru odihna fizică, care este normală într-o societate bulversată și bulversantă de nevoia consumistă din zilele noastre, nu înseamnă că trebuie să suspendăm activitățile noastre spirituale, cărora și așa le oferim prea puțin din timpul nostru cotidian. Postul este hrana sufletului spre viețuire veșnică, iar noi, prin împletirea postului cu rugăciunea, devenim dăruitori de lumină, primindu-L prin Spovedanie și Împărtășanie pe Hristos Cel Înviat, Domnul și Dumnezeul nostru. Așadar, chiar dacă în luna august suntem în concediu, nu trebuie să uităm respectarea rânduielilor Bisericii, ci să ne înduhovnicim ținând zilele de post, și mai ales postul închinat Maicii Domnului, pentru că ea este pururea rugătoare pe lângă Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru sănătatea, pacea, liniștea, ajutorul și mântuirea noastră. Maica Domnului este numită în cultul Bisericii noastre Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, arătându-se astfel cinstirea extraordinară pe care Ortodoxia noastră românească o acordă Sfintei Fecioare Maria. Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori avem o suferință sau o problemă, să nu uităm că ea este apărătoare, izbăvitoare, mângâietoare celor care nu au îndrăzneală. La ea putem găsi sprijin, ajutor grabnic și răspuns în orice greutate a vieții de zi cu zi. Să nu uităm că țara noastră este numită Grădina Maicii Domnului datorită evlaviei deosebite pe care a arătat-o în decursul veacurilor poporul român față de Sfânta Fecioară Maria, lucru mărturisit și de numărul mare de biserici închinate sărbătorilor în cinstea ei, în întreg cuprinsul Patriarhiei Române. Astfel, dacă vrem să arătăm că suntem viețuitori în Grădina Maicii Domnului, să o cinstim cum se cuvine prin postire și primenire duhovnicească și să o rugăm să mijlocească la Fiul său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spre revărsarea binecuvântării Sale. 《 Părintele Ciprian Apetrei 》 |
Credincioșii care poposesc la biserica istorică Bucur Ciobanul din București au de acum ocazia să se închine și la moaștele ocrotitorilor locașului, Sfinții Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Marți seara, 1 august, racla nouă care conține două fragmente din moaștele celor doi sfinți a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de mai mulți slujitori.
Biserica legendară a ciobanului Bucur, considerat întemeietorul Bucureștiului, așezată pe o colină din apropierea Mănăstirii Radu Vodă, a primit de curând moaștele sfinților alexandrini ocrotitori, care au rămas spre binecuvântarea credincioșilor și a pelerinilor care vin aici. După slujba de sfințire a raclei care adăpostește două fragmente din moaștele Sfinților Atanasie și Chiril, care a avut loc în vecinătatea locașului de rugăciune, PS Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți despre viața celor doi sfinți ierarhi. „În această zi s-a împlinit o dorință a comunității credincioșilor de aici, care a primit o nouă raclă, frumos împodobită, cu părticele din moaștele celor doi mari Sfinți Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril, care au păstorit Biserica lui Hristos în veacurile 4 și 5, în cunoscuta cetate Alexandria din Egipt. Cei doi mari ierarhi au strălucit în perioada de aur a Bisericii. Sfântul Atanasie a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325 și a contribuit la redactarea primelor articole ale Crezului, care mărturisesc dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Ulterior, în viața sa, Sfântul Atanasie a cunoscut mari bucurii, dar și mari încercări, pentru că a fost scos de mai multe ori din scaunul de Arhiepiscop al Alexandriei de către arieni. Sfântul Chiril a păstorit tot în Alexandria până spre jumătatea veacului al 5-lea, și printre meritele deosebite pe care le-a avut, amintim că a participat la Sinodul 3 Ecumenic unde a și numit-o pe Maica Domnului ca «Născătoare de Dumnezeu», împotriva lui Nestorie, care nega această calitate pentru Fecioara Maria. Sfântul Chiril a arătat că Maica Domnului nu este născătoare de om, ci Născătoarea de Dumnezeu, cu termenul consacrat în teologie de «Theotokos»”, a spus Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se roage acestor doi sfinți, să le ceară ajutorul în momente grele și să cinstească moaștele lor. La final, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și le-a dăruit iconițe cu chipurile celor doi sfinți ocrotitori. De asemenea, părintele paroh Ionuț Bărbulescu de la Biserica Bucur Ciobanul a mulțumit și slujitorilor prezenți la acest moment duhovnicesc, precum și celor care au mijlocit la aducerea sfintelor moaște la biserica bucureșteană și au contribuit la realizarea raclei pentru ele. „Biserica Bucur Ciobanul este o biserică modestă prin dimensiunile ei, dar este o biserică măreață prin istoria ei, prin dragostea credincioșilor, dar și prin ajutorul pe care l-a primit de la sfinții ierarhi alexandrini. În pisania bisericii vedem că din 1416 a fost pusă sub ocrotirea celor doi sfinți ierarhi și iată că acum, după sute de ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin bunăvoința IPS Părinte Ambrozie, Mitropolit de Durostorum și Silistra, din Bulgaria, și cu ajutorul părintelui arhimandrit Zenovie Grigorie de la Mănăstirea Nechit din Neamț, fragmente din moaștele lor au fost aduse la noi spre binecuvântarea și bucuria credincioșilor”, a spus părintele paroh Ionuț Bărbulescu. |
În timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală din București se săvârșește în fiecare seară slujba Paraclisului Maicii Domnului, după Vecernia zilei de rând. Această rânduială specifică mănăstirilor este preluată și la catedrale chiriarhale din țară, precum și la unele biserici de parohie.
Credincioșii care participă în această perioadă la slujba Vecerniei la Catedrala Patriarhală au ocazia să continue rugăciunea lor cu o rânduială specială care conține Paraclisul Maicii Domnului. Slujba Paraclisului cuprinde tropare, condace și canonul, cântate într-un ritm vioi și melodios, prin care se aduce cinstire Maicii Domnului, dar au și un rol taumaturgic asupra celor care le ascultă. „Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune prin care cerem cu osârdie ajutorul Maicii Domnului în viața noastră, pentru că ea este cea mai bună și cea mai mare mijlocitoare a noastră în fața Mântuitorului Iisus Hristos. Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune care se face la momente speciale, dar și atunci când fiecare credincios dorește să se roage mai intens. «Paraclis» înseamnă în limbajul nostru o biserică de dimensiuni mai mici, însă mai înseamnă și rugăminte sau rugăciune, prin care invocăm ajutorul Maicii Domnului sau al unui sfânt, într-o formă cântată sau citită”, ne-a spus părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. La Catedrala Patriarhală, slujba Paraclisului Maicii Domnului începe, zilnic, la ora 17:00. Cele mai cunoscute paraclise închinate Maicii Domnului sunt în număr de trei: două se găsesc în Ceaslov cu denumirea: „Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” și „Al doilea Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, iar al treilea se află în unele ediții mai vechi ale Psaltirii. Slujba primului paraclis a fost alcătuită de Sfântul Teostrict Mărturisitorul, starețul Mănăstirii Pelekete, de lângă Constantinopol, care a pătimit în timpul disputei iconoclaste din secolul al 7-lea. Slujba celui de-al doilea paraclis a fost alcătuită de Teodor al II-lea Dukas Laskaris, împăratul bizantin al Niceei, care a domnit în exil între anii 1254 și 1258, după cucerirea Constantinopolului în 1204 de cavalerii cruciați. Aceste paraclise, precum și alte rugăciuni închinate Maicii Domnului se regăsesc în lucrările „Acatiste și Paraclise ale Maicii Domnului” și „Acatistele și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului” din colecția „Acatiste și Vieți de Sfinți”, apărute la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 12:29:15. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.