Cum Sfantul Nicolae a izbavit de la inec un dreptcredincios
Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: “Sfinte Nicolae, ajuta-mi!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: “O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja de noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit”. Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand si apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: “Doamne, miluieste!” Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au umilit toti si s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita, Sfantului Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire minune prin tot Constantinopulul. Si a ajuns pana si la urechile imparatului celui de atunci si ale Patriarhului, care, facand sfat, au zis sa cheme pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul, toti au strigat: “Mare esti, Doamne, si minunale sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Si asa, facand Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumire credincioasei Sale slugi, Sfantului Nicoale.
|
Sf. Serafim de Virita - o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.
Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau: - Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi. Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte: - Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici. Si indata a auzit glasul staretului: - Serghei, vino incoace! Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre. - De unde ma stie el? Dar staretul a repetat cu glas tare: - Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre. Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus: - Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata - duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om. Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau. La sfarsit, staretul a spus: - El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului - ea are o mare putere. Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”. (din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei”) |
Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire spre satul de la poalele muntelui, sa vada de sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat. La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal acestuia si i-a spus: - Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea hrana pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui lacomie. Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului: - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca si “ingheata” in atatea necazuri. Acestia uita de Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute. Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si, cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora. Sufletul lor este “inghetat” de egoism, intunecat de lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta, insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de sufletul ingenunchiat de placeri. “Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte.” |
Scrisoarea catre militarul Iovita N. care povesteste despre felul in care a ajuns la credinta in Dumnezeu
Îmi scrii despre minunatul lucru care ți s-a întîmplat în război. Cineva împărțea ostașilor pe cîmpul de luptă Noul Testament. Cărți mici, bine legate. Ai luat și tu. Și ai remarcat cu ironie: “Aici au căutare oțelul și plumbul, nu cărțile; și dacă oțelul nu ne mîntuiește, cartea chiar că nu ne va mîntui!” Asemenea remarcă ai făcut - căci pînă în acea zi nu pusesei nici un temei pe credința lui Dumnezeu. O priveai ca pe o manta veche, pe care caravana omenească o tîrîie după sine de cînd lumea fără nici un folos. Ai primit, totuși, cărticica și ai băgat-o în buzunar, în stînga. Ce s-a întîmplat? Tu spui: “O minune a lui Dumnezeu”, și eu subscriu. Chiar în acea zi s-a pornit o încleștare crîncenă, în jurul tău cădeau răniții. Dintr-o dată, și tu cazi. Te-a lovit un glonte. Te-ai apucat cu mîna de partea stîngă. Te așteptai să curgă sîngele. Cînd te-ai dezbrăcat, ai aflat glontele în cărticica aceea, chiar în dreptul inimii. Te-ai cutremurat tot, ca de friguri. Degetul lui Dumnezeu! Cartea sfîntă ți-a scăpat viața de oțel și plumb. Tu socoți acea zi drept nașterea ta duhovnicească. Din acea zi, ai început să te temi de Dumnezeu și să înveți cu luare-aminte credința. Și totuși, nu este o manta veche! Și nu o poartă în zadar caravana omenească. Dumnezeu ți-a deschis ochii cu mila Sa. Stă scris: Dumnezeu pe drepți iubește și pe păcătoși miluiește. Unii oameni și-au pierdut în război trupul, iar alții, sufletul. Primii au pierdut mai puțin. Iar unii și-au dobîndit sufletul. Aceștia sunt adevărații învingători. Au fost unii care au plecat la război ca niște lupi și s-au întors din război ca niște miei. Cunosc destui dintr-aceștia. Sunt cei care, ca și tine, au simțit printr-o întîmplare minunată că Nevăzutul Dumnezeu pășește lîngă ei. Precum a zis Psalmistul: mai-nainte am văzut pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin. Citești Psaltirea? Și dacă tu, fiind pe atunci necredincios, ai simțit cum pătrunde Cel Preaînalt în viața omenească, cu cît mai mult acum, cînd ești credincios și evlavios? Pace ție și bucurie de la Domnul! Episcop Nicolae (Velimirovici) |
Citat:
|
Un fost detinut intr-un lagar de concentrare nazist si-a vizitat un prieten, fost coleg de lagar cu el.
- Tu i-ai uitat pe nazisti? l-a intrebat el pe amicul sau. - Da. - Ei bine, eu nu i-am uitat. Sunt inca plin de ura fata de ei. - In acest caz, i-a spus prietenul sau cu blandete, inseamna ca te afli inca in inchisoarea lor. …adevaratii nostrii dusmani nu sunt cei care ne urasc…ci cei pe care ii uram noi… |
Drumetul:
- Cum va fi vremea azi? Ciobanul: - Va fi exact pe gustul meu. Drumetul: - De unde stii ca va fi exact pe gustul tau? Ciobanul: - Simplu domnule: dupa ce mi-am dat seama ca nu pot avea parte de tot ce-mi doresc, m-am invatat sa fiu intotdeauna satisfacut cu ceea ce primesc. De aceea sunt absolut convins ca vremea va fi exact pe gustul meu. Fericirea si nefericirea, nu depind de evenimentele propriu-zise, ci de felul in care le privim noi. |
Pocainta: Drumul lacrimilor
Un mare bandit, dupa ce a trait o viata de nelegiuiri, si-a luat indemnul sa se pocaiasca. A mers la un pustnic si i-a spus gandul lui. Pustnicul l-a sfatuit: - Ia un butoi mare si umple-l cu apa. Si cand o fi plin, sa stii ca Dumnezeu te-a iertat. Omul merse si facu asa. Dar din ce turna, din aia butoiul ramanea gol. Turna zadarnic. Incepu el atunci sa se mahneasca, zicandu-si: "Se vede treaba ca nu gasesc iertare la Dumnezeu...". Asa de mare era mahnirea lui, ca incepura sa-i curga lacrimile. Atunci s-a petrecut o minune. Butoiul s-a umplut pe data, iar omul a simtit in suflet mangaierea iertarii lui Dumnezeu. Numai prin lacrimile caintei putem capata de la Dumnezeu iertarea pacatelor noastre. Rugaciunea: Potolirea fricii Fiind furtuna mare, capitanul unei corabii ii dadu porunca celui mai tanar marinar sa se urce pe catarg si sa lege o franghie ce se rupsese. Marinarul se infricosa si, inainte de a se urca, se duse putin in cabina sa. Cum se intorsese inviorat la fata, capitanul il ispiti: - Ai baut o gura de rachiu!? - Nu, raspunse supus marinarul, m-am rugat lui Dumnezeu. Sfanta Impartasanie: Leacul minunat Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu. Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil. Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil: - Cum iti este? Copilul isi aduna toate puterile si raspunse: - Da, mi-e foarte bine. A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine. Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde. Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu. |
Citat:
|
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăiaodată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-odimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:- Sfinția ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne parărău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuienoi să ne căim?- Fiule, este de ajuns dacă te călești o singură clipă, înaintea morții.- Atât de puțin, părinte?- Da, fiul meu!- Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?- Moartea poate veni oricând, așa că așteapt-o pregătit, in orice moment să te poată găsi cu smerenie și căință în suflet.Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet pentru greșelile saleși caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viață frumoasă și de liniștea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viațaveșnică.
"Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând." (Fericitul Augustin)25 |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:25:46. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.