Evreul și crucea
Se povestește că un evreu, care avea o prăvălie într-un sat moldovenesc, l-a tocmit odată pe un țăran ortodox pentru a-l duce la oraș cu căruța, pentru a cumpăra ceva marfă. Au hotărât asupra prețului, apoi au plecat la drum.
Dar, pe când încă în sat fiind, au trecut pe lângă biserică. După ce au trecut de biserică, evreul s-a adresat speriat țăranului: - Bade, oprește, întoarce, că nu mai mergem!... - Dar ce s-a întâmplat, jupâne? - Nimic, nimic, dar nu mai merg cu dumneata… A întors țăranul și, pe când îl lăsa la poartă pe evreu, l-a întrebat ce s-a întâmplat, de ce nu a mai vrut să-și continue drumul. - Păi cum puteam să mai merg cu dumneata? zise evreul. Ai trecut prin fața bisericii și nu ți-ai făcut cruce. Religia ta îți spune să îți faci cruce, iar dumneata nu-ți asculți religia, iar aceasta înseamnă că ești un om periculos, nu ai teamă de Dumnezeu. Puteai să mă omori într-o pădure și să îmi iei banii! - Cum așa jupâne? - Da, eu nu am încredere în dumneata. Dacă nu ai teamă de Dumnezeu, poți face orice, mă pot aștepta la orice de la dumneata! |
Trandafiri pentru mama
În drum de la serviciu spre casă, un bărbat cu soția lui trecură pe la o florărie. Voiau să comande un buchet care să fie trimis mamei soțului. Ea locuia la vreo 120 de km distanță. A doua zi împlinea 65 de ani.
După ce coborâră din mașină, cei doi soți au văzut în fața florăriei o tânără stând pe trotuar și plângând. O întrebară de ce e așa tristă și aflară că fata voia să-i ia mamei sale un trandafir roșu, dar nu avea bani decât pentru jumătate din prețul unui trandafir. Mișcați de lacrimile fetei, au luat-o cu ei în florărie, și-i achitară ei trandafirul. După ce plăti și buchetul pentru mama lui și-i lăsară vânzătoarei adresa la care trebuia să ajungă a doua zi florile, soțul, împreună cu soția sa, se oferi s-o ducă pe fată cu mașina acasă. Pe drum, fata îi rugă pe cei doi să oprească, spunându-i că a ajuns la mama ei. Le mulțumi celor doi, coborî din mașină și intră pe poarta unui cimitir. Atunci cei doi soți au înțeles unde se afla mama fetei; se uitară unul la altul și, fără să vorbească, se întoarseră la florărie. Acolo au anulat comanda, au cumpărat un buchet de trandafiri și au mers cu mașina împreună cei 120 de kilometri până la mama soțului acasă, ca să-i ofere florile în persoană, bucurându-se că dânsa este încă în viață… |
Viața
Demult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit și l-a întrebat:
- Ce este rău cu mine ? De ce nu îmi găsesc liniștea ? De ce nu sunt mulțumit de viața mea ? Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă și, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în fața omului și l-a întrebat: - Cum e această sticlă ? - Este pe jumătate goală! - Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină. În viață, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom ști să privim natura, vom vedea frumusețe și bogăție. Dacă vom ști să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate și dragoste. Privind astfel viața și oamenii, devenim noi înșine mai frumoși, mai bogați și mai buni. † "Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!” ( Sfântul Ioan Gură de Aur ) |
Lingușirea
Un rege al Persiei, voind să-și aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat într-o zi cinci dintre cetățenii cei mai de vază din oraș și le-a zis:
- Iată, am cinci inele strălucitoare pe degetele mele; ele vor fi plata sincerității voastre. Spuneți-mi fără lingușire: ce credeți voi despre puterea și mărirea mea? Primii patru, uluiți de frumusețea diamantelor de pe inele și voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude, pe care nu se cuvenea să le spună decât lui Dumnezeu. Regele părea mulțumit și dădu pe rând câte un inel celor patru care îl lăudaseră. Pentru că al cincilea, tăcea, regele l-a îndemnat să-și spună părerea. - Eu cred, zise acesta, altfel decât cred cei care au vorbit înaintea mea. Eu cred, o rege, că toată puterea o ai de la Dumnezeu, și că ți-a fost dată pentru binele poporului ce-l stăpânești și odată va trebui să dai socoteală de felul în care ai întrebuințat-o. - Și eu cred tot așa, zise regele cu mulțumire. Dar ție nu-ți dau inelul ci încrederea și prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine, ca sfetnic al meu, căci în tine am găsit omul și prietenul sincer pe care-l căutam. A doua zi cei patru veniră foarte grăbiți să spună că inelele cu diamante, pe care le primiseră, sunt false. Iar regele le zise: - Ce, credeți că eu nu știu că diamantele sunt false? Eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-ați dat laude false, eu v-am dăruit inele false. V-am plătit cu aceeași măsură, de ce vă mai plângeți?! |
PENTRU SUFLET !
Un călugăr bătrân, după ce și-a învățat timp de mai mulți ani ucenicii tainele credinței, i-a trimis în lume să împărtășească ceea ce au învățat. După zece ani de misiune printre oameni, trei dintre ucenici s-au întors să-și viziteze părintele duhovnicesc. Acesta își trăia ultimii ani țintuit într-un pat din cauza unei boli de picioare. Fiecare începu să povestească ce făcuse în ultimii zece ani: - Eu, zise primul cu mulțumire de sine, am scris zece cărți și le-am vândut într-o mulțime de exemplare. - Ai umplut așadar, lumea de hârtie, zise bătrânul. - Eu, luă cuvântul al doilea la fel de satisfăcut de el însuși, am ținut multe predici în fața a mii de oameni. - Tu ai umplut lumea de vorbe, răspunse duhovnicul. Al treilea ucenic, începu să desfacă un pachet și scoase din el o pernă, și zise: - Eu, părinte, n-am făcut nimic bun, dar ți-am adus această pernă ca să ai de ce să-ți sprijini picioarele când te dor. - Tu, zise bătrânul călugăr, tu l-ai găsit pe Dumnezeu. Așadar, cel mai corect bilanț pe care omul și-l poate face din când în când, nu este să-și contabilizeze realizările, ci să se cerceteze cât de capabil a fost să împartă iubire în jurul lui |
“Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.”(Romani 14.13)
Sa nu ne grabim in a judeca oamenii pentru ca de cele mai multe ori putem judeca fara sa cunoastem explicatia reala a situatiei, pentru ca vedem numai la suprafata. Domnul sa ne dea o inima inteleapta pentru a ne apropia de oameni cu dragoste si duh de blandete, sa ne vedem mai bine greselile si sa nu facem nimic care sa dea prilej de pacatuire in vorba sau fapta fratelui nostru. Nu judecati, ci iubiti! Isorioara de mai jos ne va ajuta sa intelegem mai bine acest lucru. Zi de sărbătoare. Oamenii intrau pe rând în biserică. Cu toții au zărit pe scări un om rezemat de zid. Avea hainele murdare, pantofii rupți și o pălărie trasă pe ochi, dar nu era unul dintre cerșetorii obișnuiți ai bisericii. Nu zicea nimic, părea să doarmă. Nici unul dintre credincioșii veniți la slujbă nu s-a arătat interesat de el. Fiecare își zicea în sine: o fi vreun om al străzii, și-l ocolea ca să nu-i simtă mirosul greu. Înăuntru, slujba nu începuse. La un moment dat pe ușă intră chiar boschetarul cu pălăria trasă pe ochi, se îndreptă spre altar și înainte să intre își descoperi capul. Toți și-au dat seama în acel moment că omul pe care-l ocoliseră la intrarea în biserică era preotul lor. Slujba a început și la momentul predicii, părintele a ieșit și le-a spus credincioșilor: "astăzi nu vreau să vă spun decât atât: dacă îi judecați pe oameni, nu mai aveți timp să-i iubiți.” |
Crucea înseamnă iertare
Împăratul Franței, Ludovic al XII-lea, după ce și-a ocupat tronul, a făcut o listă a tuturor vrăjmașilor pe care știa că îi are în țara lui. Apoi, în dreptul numelui fiecăruia dintre ei a făcut câte o cruce. Auzind de aceasta, cu toții au fugit să se ascundă care încotro, crezând că semnul crucii din dreptul numelor lor, înseamnă de fapt că vor fi omorâți. Dar împăratul le-a trimis vorbă să stea liniștiți în țară, căci crucea pe care a pus-o lângă numele lor înseamnă iertarea lor.
Suntem păcătoși? Suntem și noi pe lista Împăratului Ceresc având câte o cruce pusă înaintea numelui nostru? Ne-a pus păcatul în vrăjmășie cu Împăratul Hristos și acum ne temem de pedeapsa Sa? Să privim numaidecât în sus la Crucea Lui, care înseamnă iertarea păcatelor noastre. Oricât de păcătoși am fi, Împăratul Hristos vrea să ne ierte, căci nu are pe nimeni de pierdut și pe toți ne cheamă în Împărăția Sa, dacă și noi ne-am hotărât să ne căim și să ne îndreptăm |
O povestioara cu minunile Sfantului Spiridon
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinți simpli, era și el smerit cu inima și bun cu viața. În copilăria sa a fost păstor de oi și, crescând, s-a împărtășit nunții celei legiuite și s-a făcut tată de copii. El viețuia cu cinste și cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândețe, lui Iacob în simplitatea inimii și lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulți ani, murindu-i soția, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat și izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetății Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăția marelui Constantin și a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite. Oarecând era în ostrovul acela secetă mare și uscăciune, iar uscăciunii îi urmă foametea și foametei, moartea; căci mulțime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfântul Spiridon, care, văzând nevoia ce venea asupra poporului și milostivindu-se părintește spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sârguință către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunându-i de la marginile pământului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, până ce iarăși sfântul a mai făcut rugăciune cu fierbințeală și atunci s-a vărsat ploaie mare pe pământ și n-a încetat multe zile, până când iarăși s-a rugat sfântul și s-a făcut senin.
Pământul s-a adăpat cu îndestulare și și-a dat roadele sale, căci s-au îmbelșugat țarinele, au rodit sadurile și grădinile și a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste câțiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea și se bucurau bogații vânzători de grâu, pentru acea scumpete, căci aveau grâu strâns de mulți ani și, deschizându-și hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vânzător de grâu, nesățios de iubirea de argint și plin de lăcomie. Acela, câștigând cu neguțătoria prin alte părți mult grâu și aducându-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vândă cu acel preț, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, până când se va înmulți foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump și să câștige avere mai multă. Fiind foamete mare și din zi în zi înmulțindu-se, bogatul acela a început a vinde grâul său foarte scump. Atunci a venit la dânsul un sărac, cerând și rugându-l cu lacrimi să-l miluiască și să-i dea puțin grâu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii și femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire și de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dânsul: “Să mergi ca să aduci prețul și vei avea ceea ce vei cumpăra”. Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfântul Spiridon cu plângere spunându-i despre sărăcia lui și despre nemilostivirea bogatului. Iar sfântul a zis: “Nu plânge, ci mergi în casa ta, pentru că așa grăiește Duhul Sfânt, că dimineața se va umple casa ta de grâu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine și dându-ți grâu fără plată”. Săracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mângâierea necazului său, văzându-și deșartă și fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinând. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pământ, iar hambarele bogatului nemilostiv și iubitor de argint au căzut și apa a luat tot grâul. Nemilostivul vânzător de grâu, cu ai săi, a alergat prin toată cetatea, strigând și rugând pe toți ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar oamenii, văzând grâul risipit pe drumuri, au început a-l strânge și a-l duce la casele lor. Asemenea și săracul acela care ceruse ieri, și-a adunat grâu din destul, pe care, văzându-l bogatul, a început a-l ruga să ia cât va voi. Așa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia și foametea săracului a mângâiat-o, după proorocirea sfântului. Un plugar oarecare cunoscut sfântului, în acea vreme de foamete, a mers la același nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grâu, cerând pentru hrană grâu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobânda în vremea secerișului. Acela, neînvățându-se minte cu pierderea grâului celui dintâi, neschimbându-se din zgârcenia sa și neîndreptându-se, și-a închis inima cu nemilostivire și înaintea acestui sărac, încât nu voia să audă de rugămintea lui, cea cu sârguință și a zis către dânsul: “Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grâu”. Auzind săracul acestea, lucrător de pământ fiind, a mers plângând la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunându-i necazul său. Arhiereul, mângâindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducându-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urmă se va vedea. Deci, punând aurul acela în mâinile plugarului, a zis: “Du-te, frate, la bogatul vânzător de grâu și dă-i acest bulgăr de aur ca zălog, ca să-ți dea pe datorie grâu, cât va fi spre trebuința ta. Și când va veni secerișul și te vei îndestula cu pâine, atunci, răscumpărând zălogul acesta, iarăși îl vei aduce la mine”. Luând săracul aurul din mâinile arhiereului, s-a dus cu sârguință la acel bogat. Acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur și îndată a dat pe datorie grâu săracului cât îi trebuia. După aceasta, trecând vremea foametei, apoi fiind îmbelșugare și sosind secerișul, plugarul a dat cu dobânda grâul bogatului și răscumpărând zălogul, l-a dus cu mulțumire Sfântului Spiridon. Sfântul, luând aurul, s-a dus în grădina sa și l-a luat cu sine și pe plugar, zicând: “Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut”. Deci, intrând în grădină împreună cu plugarul și punând aurul lângă gard și-a ridicat ochii în sus, zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci și le prefaci; Cela ce odinioară în fața împăratului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefăcut în șarpe, Însuți și aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, așa și acum poruncește să se întoarcă la chipul său cel dintâi, pentru ca și acest om să cunoască, cita purtare de grijă ai Tu pentru noi și cu fapta să se învețe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: Că toate oricâte voiește Dumnezeu, le face. Astfel, rugându-se el, îndată aurul acela luând puterea de ființă, a început a se mișca și se vedea întorcându-se și târându-se ca un șarpe. Și așa, șarpele care mai înainte se făcuse aur prin atingerea mâinilor sfântului, prin minune iarăși s-a prefăcut șarpe, din aur. Plugarul, văzând acea minune, tremura de frică și căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, șarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulțumire, înspăimîntîndu-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfântului. |
Ca albina sau ca musca - o povestioara spusa de Cuviosul Paisie Aghioritul
“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strîmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: “Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îți va spune: «Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurații», și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăție în locul acesta?», ea îți va spune: «Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, in timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambil㔦”.
După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca in orice situație caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat gîndește, pe toate le interpretează de-a stînga și le vede anapoda. In timp ce acela care are gînduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gîndul cel bun. Odată un copil de clasa a șasea a venit la Colibă și a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?”, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” ““ mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie”. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere țigări”, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pentru cineva”, îmi spune el cu gînd bun. “Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat și făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur și nici măcar nu știu cînd se va întoarce. Dacă văd că întîrzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi și iarăși a spus cu gînd bun: “Il obosim pe Părintele”. “Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvîntarea lui”, mi-a răspuns. “Ce binecuvîntare să iei, copile! Acesta este un înșelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl știu bine. Nu aștepta degeaba, pentru că atunci cînd se va întoarce va fi nervos, poate chiar și beat, căci mai și bea”. Dar acel copil punea mereu gîndul cel bun. “In sfîrșit, îi spun, eu voi mai aștepta puțin, ce vrei să-i spun?”. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aștepta să iau și binecuvîntarea lui”. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gîndul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea țigări”, iar sărmanul a suspinat și a lăcrimat. “Cine știe, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alții citesc atîtea, iar acela, un copilaș de clasa a șasea, să aibă gînduri atît de bune! Să-i strici gîndul și el să și-l facă și mai bun și să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!” |
Rugăciunea cizmarului
La un duhovnic vine un creștin care avea un atelier de cizmărie:
- Părinte, spune-mi ce pot să fac în legătură cu rugăciunea mea de dimineață. Am atât de mult de lucru încât nu reușesc s-o zic de la un cap la altul. Clienții mei sunt oameni săraci. Au o singură pereche de pantofi. Mi-aduc încălțările să le repar seara și eu trebuie să le termin, pentru ca dimineața oamenii să poate merge la muncă. Duhovnicul îl întrebă pe cizmar: - Dar până acum cum ai procedat? - Păi, răspunse omul spășit, sunt zile în care mă scol foarte de dimineață, zic în grabă rugăciunea și mă apuc de lucru. Dar sunt zile când n-o mai zic de loc, pentru că mă așteaptă mulți pantofi să-i repar. În acele zile mă simt un mare păcătos. De fiecare dată când ridic ciocanul să bat cuie în pantofi, inima îmi oftează și gândesc că sunt un mare ticălos devreme ce nu sunt în stare să-mi zic rugăciunea de dimineață. Părintele se uită la el cu o privire compătimitoare: - Fiule, datori suntem să ne rugăm neîncetat, ziua și noaptea, căci nu Dumnezeu are nevoie de rugăciunea noastră, ci noi avem nevoie să ne miluiască Stăpânul, dar să știi că te poți ruga și când lucrezi, și când mergi, și oriunde ai fi, zicând din inimă „Doamne Iisuse…” Să știi, însă, că, uneori, oftatul tău din inimă, părerea ta de rău că nu ai putut să te rogi mai mult, e tot o rugăciune și face mai mult decât o rugăciune de dimineață zisă în grabă și cu mintea împrăștiată. Totuși, la rugăciune nu trebuie să renunțăm. Roagă-te cum poți, dar roagă-te! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 10:11:56. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.