Este mandria tot timpul un pacat?
 

Stiu ca mandria este unul din cele 7 pacate capitale dar este ea tot timpul un pacat?

Este pacat sa fi mandru de copii tai?sa fi mandru ca esti roman sau sa fi mandru de realizarile tale(bune) ?
Personal cred ca acest cuvant si-a schimbat sensul de-a-lungul timpului si nu e aceeasi mandrie de care se vorbeste in Biblie. Ce parere aveti?

Poţi să fii bucuros de copii tăi, să fii bucuros că eşti român sau să fii bucuros cu realizările tale bune. Şi pentru toate la un loc şi pentru fiecare în parte să fii recunoscător cu inima smerită.
Mândria despre care se vorbeşte în Biblie este exact aceeaşi maică a tuturor patimilor de astăzi, patronând semeţ marea majoritate a nenorocirilor istoriei dintotdeauna. Cuvântul nu şi-a schimbat sensul ci doar nuanţele semantice, fiindcă mândria se strecoară cu uşurinţă în esenţa oricărui limbaj din orice epocă. Şi cel mai mult şi mai mult, mândriei îi place, lăcomeşte chiar, la statutul de virtute. La acest proiect, spun scrierile ascetice mai vechi sau mai noi, lucrează în nevăzut o armată de draci foarte versaţi în ştiinţele comunicării subliminale, iar la arătare o mulţime încă şi mai mare de oameni inteligenţi şi creativi. Proiectul se pare că are succes remarcabil: în civilizaţia occidentală, matricială, mândria a fost primită printre calităţile indispensabile supravieţuirii în lumea căderii globalizate.

Eu de ex am fost mandra cand, in ajun de sf. 3 ierarhi, dupa cateva zile de viscol, seara, venind de la serviciu am reusit sa razbesc pana la biserica (deja zapada acoperise ultimele urme) si spre bucuria mea mai erau acolo 3 barbati + preotul si inca 2 femei afara de mine...

Poate că ai fost "doar" foarte mulţumită....

Indiferent cum o spui , ca esti mandru sau multumit simtirea banuiesc ca e aceeasi , ceea ce inseamna ca ,da.. ai dreptate ,acest cuvant este acum polisemantic adica in unele cazuri mandru=multumit.

Corect ar fi sa fim " recunoscatori"(lui Dumnezeu ca ne-a dat gand bun, ne-a ajutat, ne-a inlesnit, ne-a incurajat, etc), dar, totusi, atunci cand reusim ceva (noi personal, nu copiii), avem si noi o parte din merit(nu doar din vina): ca am crezut, am nadajduit, am luptat, nu am descurajat, etc.

Mandria cea buna e satisfacita lucrului bine facut, acest sentiment este cel care ne motiveaza sa facem in continuare lucruri bune.

Mandria cea rea e vecina cu infatuarea.
Ca de ex. atunci cand incepi sa gandesti: "Ia uite, din toti crestinii doar eu am avut ambitia sa ajung aici, halal credinta au ceilalti, spre deosebire de mine..".
etc.

Logica asta are cotrasensuri dubioase...

De exemplu, am putea spune că există o curvie bună şi alta rea, curvia fiind o patimă amplasată de autorii duhovniceşti pe o poziţie inferioară mândriei în clasamentul patimilor după criteriul malignităţii lor.

Şi pentru presupusa "curvie bună" putem găsi o grămadă de sofisme pe post argumente valide logic. La fel pentru lăcomie, iubirea de arginţi şi toate celelalte.

Nu zic că n-ar putea exista nuanţe în toate cazurile, fiindcă realul se manifestă într-o formă întotdeauna ipostaziată, cel mult asemănătoare cu alte forme ipostaziate dar niciodată identice. Cred doar că e periculos să extragem principii generale pe baza unor aplicaţii particulare ale iconomiei în cazuri indefinit multiplicabile în forme tot atât de diferite şi ireductibile unele la altele.

Spunea un sfant parinte ca lupta cu mandria e cea mai grea dintre toate, si ea vine intodeauna dupa ce ai invins celelalte patimi, si este si cea mai grava pt ca loveste in toata fiinta ta, spre deosebire de celelalte patimi care lovesc in special virtutea care li se opune (mânia- blânde?ea, lăcomia-înfrânarea, etc). "A opta luptă" era intitulat articolul.

Imi pare rau ca a trebuit sa scrii atat de mult si inutil, dar n-am argument nimic pro-curvie.
Si nici n-am argumentat pentru o forma de "mandrie" nici din perspectiva iconomiei.

Ce am vrut sa sublinez este aceea ca sunt cuvinte care au mai multe sensuri si acelasi cuvant poate defini mai multe realitati cu valente morale diferite.

Si pentru dragoste e un singur cuvant, dar exista dragoste de Dumnezeu, dragoste de semeni, dragoste de sine (forma sanatoasa si forma narcisista), dragoste de bani, etc.

Daca inlocuim cuvantul mandrie din ecuatia in care i-am aratat valentele pozitive cu "satisfactia lucrului bine facut", "bucuria realizarii", se schimba cu ceva realitatea pe care am definit-o?