...si nu ti s-ar parea, oare, mai potrivita varianta de a te abtine de la comentarea lucrurilor pe care nu le poti intelege?

Ma iarta, dar este anormala grija pe care o manifesti fata de cei ce doresc sa-si aleaga alt mod de viata decat al nostru, vorbele tale suna a grija de asistent social mai degraba.

cred ca problema dvs. e ca nu ati realizat ceva..ca baiatul dvs.nu mai e un baietel ,a crescut ..si a ajuns barbat in toata firea
de aici si ingrijorarile ...unde doarme ,ce mananca..(nici nu vreau sa ma gandesc prin ce trece mama lui)

va puteti da seama ,dupa mesajele care le cititi aici ...de maturitatea fiului dvs.
vedeti diferenta?..diferenta dintre lumea aceasta si lumea pe care a ales-o el..la varsa de 19 ani

Am toata admiratia pentru fiul dvs. si pentru dvs. ca ati crescut un asemenea baiat.

@Carmina - eu n-am spus sa nu se duca la manstire si nici n-am spus ca nu este dureroasa despartirea, daca asa simte, ci alte doua lucruri:
1. sa se gandeasca bine, sa fie bine sfatuit
2. sa se desparta in mod cuviincios de parinti, sa-i respecte si sa intre cu saufletul si constiinta curata la manastire, nu ca un fugar si certat cu parintii si alte persoane.

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

Dumnezeu are grija de fiecare, după sufletul , mintea şi inima lui !

Nu prea imi dau seama de unde vine admiratia (nu numai la tine, dar la mai multi, din cate vad) fata de ce a facut Antonio. In primul rand, desi in fata legii esti matur incepand cu varsta de 18 ani, in fapt si omeneste esti matur atunci cand te intretii singur si esti la casa ta. Atata timp cat inca traiesti in casa parintilor tai, cand ei iti dau bani si de buzunar, si de mancare, te tin la scoala si te imbraca, ai datoria in fata lui Dumnezeu si a lor sa ii respecti in toate privintele, si ai datoria sa implinesti ceea ce iti cer ei (in cazul de fata sa termini scoala) chiar daca ai 19 ani, sau 20, sau 25 sau 30. A pleca de acasa pe furis, chiar si pentru a deveni calugar, nu inseamna respect, ci a fi rebel.

Apoi, din cate am citit eu din ceea ce scria, Antonio nu era matur in credinta, nici pe departe. In decurs de un an a trecut de la catolici, la ortodocsi main-stream, la ortodocsi pe stil vechi, la alt fel de ortodocsi pe stil vechi si mai ciudati. Vehementa cu care contrazicea pe oricine nu era de acord cu el, obsesia calendarului si a anti-catolicismului -- toate astea sunt dovezi ale imaturitatii, normale de altfel la un tanar de varsta lui.

Greu o mai scoate omu' la capat cu tine... Poate ca ar fi mai bine sa nu se dea curs acestor genuri de provocare, dar trebuie sa intelegi ca, asa cum tu nu te poti abtine, nici altii nu pot s-o faca.
Atitudinea ta imi aminteste de reactia satului (au trecut peste 20 de ani de-atunci) la aflarea vestii ca o parte din fetele tinere (vreo 6) au fugit la manastire. Dintre toate, doar una s-a intors dupa vreun an; celelalte sunt inca acolo, iar una dintre ele (cea cu initiativa) este recunoscuta si apreciata in intreaga manastire, fiind avansata in functie (nu cunosc sistemul ierarhic in astfel de cazuri)
Tot satul vuia si toate babele se vaitau ca au gresit, ca si-au ratat viata, ca au stricat inima parintilor. Acum toti acei parinti care au fete la manastire multumesc lui Dumnezeu pentru hotararea lor si recunosc ca, daca ar fi fost dupa ei, nu si-ar fi dat niciodata acordul, atunci, in acele vremuri.
Care este dovada de maturitate pe care o apreciezi tu? Aceea de a trai in "iadul" creat de oameni? Ca sa-I urmezi Lui Iisus, iti trebuie, ce-i drept, o mare doza de nebunie. Am avut coleg care-a facut-o, si-l admir pentru asta. Eu am ratacit, el nu. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, probabil si eu as alege drumul pe care Antonio l-a ales acum. Atunci insa, nu eram suficient de... matur!!!

draga sophia
"Duhul sufla unde vrea", nu unde vrem noi.
a zis Hristos candva "nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi".
cand oare o sa intelegem ca judecatile noastre sunt asa departe de judecatile lui Dumnezeu, ca cerul de pamant??

Imi spun si eu parerea, pentru ca am urmarit unele din postarile lui Antonio si am avut si mici discutii cu el pe aici:
Dupa parerea mea de om mai matur (am 39 de ani) si profesor (care deci cunoaste nitel adolescentii si tinerii de aceasta varsta), Antonio trecea printr-o faza de exaltare specifica unei convertiri rapide si poate si, cum spune chiar tatal lui, datorata greutatilor in strainatate (si aici vorbesc din experienta atat proprie cat si a elevilor, care mai toti sunt straini si sufera in diverse feluri din cauza neintegrarii).
Antonio a intrat pe forum prin august 2009 zicand ca este catolic atras de ortodoxie dar mai are unele dubii, legate de unele aparitii si mesaje ale Maicii Domnului recunoscute de catolici. Parea inca nehotarat, avea intrebari (nu doar certitudini de neclintit..). Doua saptamani mai tarziu zicea ca se face ortodox si brusc devenea un fanatic, agresiv aparator al unei forme de ortodoxie extremista, exclusivist-vechicalendarista, nationalista. Isi permitea sa fie foarte agresiv si nerespectuos cu oricine, indiferent de varsta si experienta, expunandu-si parerile.
Eu i-am acorat mereu circumstante atentante din cauza varstei, si cred ca s-ar putea sa fie o faza in dezvoltarea lui.
Dar de acceea nu mi se pare deloc ca este vorba de o decizie matura si luata in deplina cunostiinta de cauza.
Nu mi se pare de loc, de asemenea, ca se comporta ca un om matur, chiar daca a atins majoratul.
Asa ca tatal lui are tot dreptul sa il caute si sa vrea sa stie daca este bine si in siguranta, si cei care stiu cum ar trebui sa il ajute.
In plus, oricat ar fi fost Antonio de major, era inca dependent de parinti, din moment ce statea cu ei si mergea la scoala. Parintii erau inca responsabili pentru el, nu era independent.
Dumnezeu sa ii ajute pe parinti sa il gaseasca bine si sanatos, si pe el sa se maturizeze, sa mai invete, sa mai caute, si apoi sa ia o asemenea hotarare importanta.

De ce oare vine ispita prin chip frumos, prin zambet generos, prin vorbe calde si induiosatoare, prin purtare de grija continua? Nu poate si ea sa aleaga un chip had, o persoana spana si uracioasa, care scoate flacari pe nari? Nu poate, pt. ca atunci s-ar duce de vale reusita.

Ca de s-ar fi gandit bine inainte, de s-ar fi sfatuit cu toata lumea, ar fi trecut totul prin filtrul gandirii, atunci poate ar fi ajuns inevitabil si la intrebarea : exista cu adevarat Dumnezeu?

Ai mei copii, la 22 de ani, cand vor sa faca un lucru cu care stiu ca nu sunt de acord, ma pun in fata faptului implinit. Justificare ulterioara: pai daca stiai dinainte, ti-ai fi facut prea multe griji!

Ei, si daca tot am ajuns pana aici, spune-mi tu mie, daca spunea parintilor sai ce doreste sa faca, ar fi obtinut aprobarea lor? Ma indoiesc.

Ca parinte inteleg grija si dorinta de a sti ca-i este bine copilului acolo unde este acum.
Poate ca-si va da seama mai tarziu ca a facut o greseala, nu stiu si nimeni altcineva nu are de unde sti decat Antonio.

Ma rog Domnului sa-l ajute si sa-i calauzeasca pasii pe drumul pe care singur il va alege!
E singurul lucru pe care-l pot face eu, ca parinte, incercand sa aduc un strop de liniste parintilor sai ingrijorati.

Nu. Dar cinstit ar fi fost sa fie ascultator, sa termine scoala, sa isi ia ceva de lucru, sa se intretina singur un an-doi, in timpul asta sa mediteze mai mult asupra ce vrea sa faca, sa se roage, sa mearga in scurte vizite la manastiri, sa discute cu alti oameni, si apoi, cu banii castigati de el, daca in continuare simtea chemarea spre manastire, sa plece unde vrea. Asta ar fi fost calea matura, si cred ca mult mai in linie cu invataturile lui Hristos.

Si oricum, si vorbesc din proprie experienta, si cred ca asta pot sa o spuna multi, cand nu asculti de parinti, si in special de mama, nu iti este bine. Chiar sunt curioasa, mama baiatului ce spune de toata treaba asta?