Hram la Biserica Sfântul Grigorie Palama - Paraclis Universitar
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la 14 noiembrie 2012 pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, biserica Parohiei "Sfântul Grigorie Palama – Paraclis Universitar" din Protopopiatul I Capitală își va sărbători hramul.
După cum informează Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Sfânta Liturghie la sărbătoarea parohiei va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Biserica se află localizată în vestul Capitalei, la circa un kilometru de podul Grozăvești, pe malul drept al Dâmboviței, lângă aleea de intrare principala a incintei Universității Politehnice București. Lăcașul de cult s-a construit pentru studenți, dar si pentru public, o biserica cu hramul Sfântul Grigore Palama, cu aspect și proporții inspirate din arhitectura tradițională românească de obârșie bizantină. După planurile inițiale ale arhitectului Nicolae Goga, proiectul a fost finalizat în anul 1995 de arhitecta Liliana Elisabeta Chiaburu și arhitectul Paul Lupu de la SC "Romcompall" SRL. Lucrările de execuție au început în anul 1996 prin "Aedificia Carpati" - director Petre Badea - care a fost și sponsorul lucrării, sub conducerea inginerilor Cătălin și Albina Negulici. Biserica "Sfântul Grigorie Palama" a fost sfințită în ziua de 26 noiembrie 1998. Pictura interioară este executată în anul 2004 de către Mihai Coman și studenții Catedrei Patrimoniu a Institutului Teologic București, cheltuielile fiind suportate tot de conducerea Universității Politehnice. Turla-Pantocrator se sprijină pe cele patru arce prin intermediul pandantivilor. Absidele sunt acoperite cu semicalote, cuprinse sub aceeași cornișă a edificiului. Încăperile proscomidiei și diaconiconului, cu intrarea preotului, sunt atașate absidei altarului. Fațadele sunt tencuite, peste relieful unui șir de arcade oarbe, pe toata înălțimea fațadei, terminate semicircular. Deasupra arcelor în plin cintru ale pridvorului, pe fațada de vest, se desfășoară o friză de 5 firide pictate cu icoane de sfinți isihaști, cea centrală mai mare, poarta icoana hramului - Sfântul Grigorie Palama. Acoperișul este învelit cu olane, având o streașina puternic evazată (1.15 m), peste cornișa profilată. Un soclu cu înălțimea de 1.20 m, placat cu travertin, stă la baza construcției. Turla cu baza pătrată are cele 12 laturi marcate de colonete și arcade. Atât ferestrele bisericii, înscrise în arcadele fațadelor laterale, cât și cele ale turlei în număr de patru, sunt înguste și înalte |
100 de milioane de Biblii tipărite în China
sursa: christianpost.com
Singura companie autorizată să publice Sfânta Scriptură a anunțat că a atins această sumă colosală în 2012. China are peste 16 milioane de creștini declarați public, 1800 de seminarii și 18 școli biblice. Are de asemenea 55 000 de biserici, 100 000 de voluntari și 36 000 de misionari. Mulți consideră că creștinii din China sunt însă mult mai mulți, mai ales datorită bisericilor din catacombe, prigonite de stat, în care milioane de creștini chinezi se roagă în ascuns. Un studiu sociologic a arătat că există aproximativ 70 de milioane de creștini neoficial în China. |
Un nou primat al Bisericii Ortodoxe a Americii
sursa: oca.org
Adunarea Bisericii Ortodoxe a Americii (OCA) a ales pe noul primat al Bisericii americane. Este vorba despre Arhiepiscopul Tihon de Filadelfia și Pensylvania orientală. 663 de ierarhi, membri ai clerului și laici au participat la adunare. După o slujbă religioasă și cântarea troparului Sfântului Duh, Preotul Eric G. Tosi, secretar al OCA a deschis sesiunea. Niciunul dintre cei propuși nu a obținut două treimi din sufragii. Arhiepiscopul Tihon de Filadelfia a obținut 317 sufragii, iar Episcopul Michael de New York a primit 355. În acest caz, ultimul cuvânt l-au avut membrii Sfântului Sinod al OCA, care l-au ales pe ierarhul Tikhon. |
Arestul Arhiepiscopului Ioan și problema macedoneană
O nouă declarație a Patriarhului Irineu al Serbiei vine să clarifice situația actuală de o deosebită gravitate din sânul Bisericii din Macedonia.
Preafericitul Irineu a declarat că Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă Macedoneană nu vor avea niciun fel de discuții despre statutul Bisericii, până când Arhiepiscopul de Ohrida, Înaltpreasfințitul Ioan, nu va fi eliberat din arest. Cu ocazia funeraliilor Patriarhului Maxim al Bulgariei, patriarhul sârb a declarat la televiziunea bulgară că el este pregătit să înceapă discuțiile cu macedonenii pentru a regla problema de jurisdicție. Acest lucru este imposibil atâta timp cât Arhiepiscopul Ioan rămâne în închisoare. Patriarhul a amintit că primatul Bisericii Ortodoxe Macedonene a promis să rezolve această problemă, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Amintim faptul că Biserica Ortodoxă din Macedonia aparținea Patriarhiei Serbiei, însă de la începutul dizolvării Iugoslaviei, mai mulți ierarhi s-au declarat Biserica Ortodoxă Macedoneană. Cei care au rămas credincioși Patriarhiei Serbiei au suferit prigoană din partea statului Macedonia (FYROM), unii dintre ei fiind întemnițați printre care și Arhiepiscopul Ioan al Ohridei. De asemenea, Biserica macedoneană, sprijinită de stat, își dorește autocefalia de Biserica Serbiei, însă nu o poate obține mai ales datorită presiunilor violente ale statului macedonean în viața călugărilor, preoților și ierarhilor aparținând de Patriarhia Serbiei din această țară. |
Adunarea Episcopilor Ortodocși din Austria
sursa: orthodoxie.com
La Viena,a avut loc cea de-a patra reuniune a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Austria. Obiectivul principal al întâlnirii a fost elaborarea principiilor directoare ale rolului social al Bisericii în această țară, mai precis modurile de lucrare și de organizare ale Bisericii ortodoxe pentru ca ea să devină un partener respectat și activ în societatea austriacă. Conferința a fost deschisă cu celebrarea Dumnezeieștii Liturghii în Biserica Învierea Domnului, aparținând Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Slujba a fost prezidată de Mitropolitul Arsenie Kardamakis, din partea Patriarhiei Ecumenice. Au participat printre alții Mitropolitul Ioan Haykal din partea Patriarhiei Antiohiei, Arhiepiscopul Marc de Yergorevsk (Patriarhia Rusiei), Episcopul Irineu (Patriarhia Serbiei), Preotul Nicolae Dură (Patriarhia României) și Ioan Petkin (Patriarhia Bulgariei). |
Adunarea Conferinței Episcopale a Benelux-ului
sursa: orthodoxie.com
În 13 noiembrie s-a desfășurat la Bruxelles Adunarea Conferinței Episcopale Ortodoxe a Benelux-ului (CEOB) sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Panteleimon al Belgiei (Patriarhia Ecumenică). La întâlnire au participat Mitropopitul Iosif (Patriarhia României), Arhiepiscopul Simon (Patriarhia Moscovei), Arhiepiscopul Gabriel de Comana (Exarh al parohiilor de tradiție rusă din Patriarhia Ecumenică), Episcopul Luca (Patriarhia Serbiei), Arhiepiscopul Mihail (Biserica rusă fără frontiere – Patriarhia Moscovei), Episcopii Maxim de Evmenia și Atenagora de Sinope (amândoi din cadrul Patriarhiei Ecumenice). S-a discutat posibilitatea unei acțiuni pastorale concertate și a unei misiuni coerente și concrete, precum și despre necesitatea unei mărturii comune și de unitate efectivă a ortodoxiei în societatea belgiană, olandeză și din Luxemburg. S-a discutat și noul statut și denumire a Bisericii Ortodoxe a Țărilor de Jos (Église orthodoxe aux Pays-Bas) și reprezentantul acesteia în Conferința Episcopală, care va fi Episcopul Atenagora de Sinope. Prin aceasta, ortodoxia se adresează tuturor belgienilor, olandezilor și luxemburghezilor, fără a se centra pe dimensiunea națională a țărilor ortodoxe de origine. Prin această înființare, ortodoxia va fi una distinctă, clară și misionară, orientată către toți cetățenii din aceste trei țări, fără a avea statut de diaspora eclesială a unui neam ortodox. |
Interimatul patriarhal în Bulgaria
În 10 noiembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a desemnat pe Mitropolitul Chiril de Varna și Véliki Preslav pentru a asigura interimatul tronului patriarhal în Biserica Bulgară.
Acest interimat va dura până când va fi convocat un nou sinod în care se va alege noul patriarh, într-un interval de cel mult 4 luni. Această desemnare a fost contestată de către câțiva episcopi printre care Mitropolitul Galaction de Stara Zagora, care a spus că Mitropolitul Chiril de Varna nu a obținut majoritatea necesară. Reunit încă o dată, în absența celor patru episcopi dintre care doi au boicotat ședința, Sfântul Sinod a refuzat să repete votul, așa că desemnarea a rămas valabilă. sursa: orthodoxie.com |
Concurs național dedicat Părintelui Stăniloae
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...n14h51ubba.jpg
2013 este, pentru Biserica Ortodoxă Română în general și pentru Teologia românească în special, un an deosebit. Atunci vom aniversa 110 ani de la nașterea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și comemorăm 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române va organiza un concurs național dedicat vieții și operei cunoscutului teolog român. Mai multe informații cu privire la desfășurarea concursului a oferit pentru TRINITAS TV, Părintele Constantin Pătuleanu, Consilier în cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române: "Concursul se va desfășura pe două niveluri. În primul rând, la nivel liceal-seminarial unde elevii de liceu, în special cei de la liceele ortodoxe, vor încerca să descifreze viața și opera Părintelui Dumitru Stăniloae. Concurs se va organiza la nivel eparhial, mitropolitan și patriarhal. În al doilea rând, concursul se va desfășura la nivelul facultăților de teologie din țara noastră. Titlul concursului va fi Originalitate și tradiție în opera Părintelui profesor Dumitru Stăniloae. De asemenea și acest concurs se va desfășura pe etape: eparhială, mitropolitană și națională. În curând vom afișa pe site-ul Patriarhiei Române și vom trimite la toate seminariile și facultățile ortodoxe din țara noastră tematica concursului cu toate detaliile necesare". Evenimente academice dedicate Părintelui Stăniloae vor fi organizate pe tot parcursul anului 2013 în Patriarhia Română. |
Mănăstirea vâlceană Bistrița in prag de sarbatoare
Mănăstirea vâlceană Bistrița îl va prăznui săptămâna viitoare, marți, 20 noiembrie 2012, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaște le găzduiește. Cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.
Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în anul 785 în Decapolia, și anume în cetatea Irinopolis (orașul Irinei sau al păcii). Părinții săi, Serghie și Maria, îl aduc pe lume în vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane și sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). El a fost dat să învețe carte încă de mic și, având aplecare către cele dumnezeiești și învățând bine, citea pe la biserici. A intrat în monahism la o vârstă destul de fragedă. Spre sfârșitul vieții s-a stabilit în Mănăstirea Sfinților Serghie și Vah. Cu douăsprezece zile înaintea morții, și-a anunțat sfârșitul zicând cuvioșilor monahi care erau în preajma sa: "Fraților, îndrăzniți, sfârșitul vieții mele s-a apropiat. Deci, luați-mă și duceți-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârșitul meu". Pentru viața sa sfântă este prăznuit de Sfânta noastră Biserică în chip ales la data de 20 noiembrie 842. Sfintele lui moaște au fost aduse la Bistrița de boierul Barbu Craioveanul, descendent din neamul Basarabilor. |
Mărturie despre Patriarhul Liturghiei
sursa: pramvir.com
(mărturia Părintelui Luka Hovakovici) Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun , doar bea un ceai și mânca o bucată de pâine. De obicei își pregătea prânzul singur, făcând o mică porție de legume. Câțiva cartofi și ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina. Este greu să vorbești despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoașterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administrație. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveți o mașină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public. 19 ani am fost intendent al patriarhului Pavle, până în ultima zi. În timpul primatului său, am avut diferite funcții: prefesor de drept la Facultatea de Teologie din Belgrad, profesor de omiletică și de rusă la Seminar, pentru 9 ani am fost responsabil la Biblioteca Patriarhală, 10 ani am fost secretar la Curții Eclesiastice (…). Patriarhul nu mi-a dat imediat binecuvântarea pentru preoție. Am fost diacon timp de 14 ani, ceea ce era normal la el. Nu era niciodată grăbit în ceea ce privește hirotonia. Aștepta timpul potrivit pentru orice persoană. Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun , doar bea un ceai și mânca o bucată de pâine. De obicei își pregătea prânzul singur, făcând o mică porție de legume. Câțiva cartofi și ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina. Așa a trăit mulți ani, și eram uimiți cum putea să se miște și cum organismul lui putea suporta să nu mănânce aproape nimic. Dar era clar că era un om al lui Dumnezeu, trăgându-și puterea, duhul voios și înțelegerea oamenilor din Sfânta Liturghie. El înțelegea pe toți perfect, de la micii copii de pe stradă care veneau și-l trăgeau de mânecă până la președinții diferitelor națiuni. Patriarhul Pavle slujea zilnic Liturghia. Singurele excepții erau zilele când era în călătorie sau era bolnav. Era foarte greu să ții pasul cu el, pentru că se trezea foarte devreme, pe la 4 dimineața, și slujea Dumnezeiasca Liturghie la patriarhie la 5. Așa era și când avea 80 de ani, așa a rămas când a împlint 90. Își spunea pravila de rugăciune o oră și apoi venea la biserică. Slujeam cu el și uneori eram obosiți, căci treburile de la patriarhie erau multe și ne culcam târziu, așa că nu prea era timp pentru somn. Niciodată nu ne-a zis să venim la Liturghie. Programul nostru începea la 8 și puteam să venim la acea oră la serviciu. Dar ar fi fost ceva ciudat: noi dormeam și Sanctitatea Sa slujea. Așa că am venit și slujeam cu el. Îmi amintesc că am călătorit la Moscova în 2000 pentru sfințirea Catedralei Hristos Mântuitorul, am stat la Hotel Danilovskaya (lângă Mănăstirea Danilov). Catedrala trebuia să fie sfințită în ziua următoare. Așa că patriarhul care slujea la sfințire a doua zi, avea o zi liberă. Însă la ora 4 dimineața, patriarhul mi-a bătut la ușă: „Frate Luka, hai să slujim Liturghia undeva!”. Nu am știut unde să-l duc. Am mers la una din bisericile din Mănăstirea Danilov, unde pe la 5, călugării se pregăteau pentru slujbă. Au fost foarte surprinși să ne vadă. Le-am spus: „Preafericitul Pavle vrea să slujească Liturghia. Unde îi sunt veșmintele? au zis ei. Nu le are cu el, pentru că le trimisesem deja la Catedrala hristos Mântuitorul. Însă dacă ați putea să ne dați un set de veșminte preoțești, ar fi bine”. Au găsit veșminte pentru noi, Patriarhul Pavle și-a pus veșminte preoțești și a slujit ca un simplu preot. Cred că acei monahi erau uimiți cum un patriarh îmbărăcat în preot slujește în biserica lor. Predica în fiecare zi. Multe dintre predicile sale au fost transcrise și publicate. Își dedica mult timp consilierii. O zi de lucru a patriarhului era așa: Liturghie, ceai, și apoi primirea vizitatorilor. El era un călugăr, însă nu avea o viață monahală reclusă: nu se închidea niciodată, ci căuta să ajungă la toți, să-i primească pe toți care veneau la el. Voia ca oamenii să vină și să vorbească cu el. Pe unii doar îi asculta, altora le dădea sfaturi. După slujba de seară, primea diferite credincioase, care veneau să-i ceară sfat. Unele femei îi arătau că aveau contacte cu lumea cerească. Una dintre ele a spus că a avut o vedenie cu Sfânta Parascheva (de la Iași) și i-a spus ceva special. Patriarhul i-a răspuns: „Nu știu ce să-ți spun. Sunt patriarh însă mie nu mi s-a arătat”. Patriarhul a dat de înțeles că niciun om nu trebuie să se socotească vrednic de asemenea vedenii, ci să se comporte ca o persoană normală. Că a fost un om extraordinar al timpului său s-a arătat doar în ziua înmormântării sale. Aproape un milion de oameni au umplut străzile Belgradului și alți 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coșgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile și nimic nu s-a întâmplat. Unii oameni spuneau: „Poate nu e bine să îi fie sărutată mâna. Este bine să te pleci către patriarh, însă este o epidemie în oraș, și trebuie să fim atenți”. Un fel de gripă rea epidemică era la putere în oraș, însă niciun om din cei 600 000 nu a raportat că a răcit. Oamenii stăteau ca la moaște, pentru 9 ore, însă nimeni nu s-a înghesuit. Așteptau să-i sărute mâna patriarhului. Timpul va vorbi că a fost un om extraordinar pentru vremea sa. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Sperăm că Domnul îl va face sfânt, însă e prea devreme să vorbim despre asta. Deocamdată observăm atent ce se întâmplă la mormântul lui. Deja multe vindecări au avut loc aici. (mărturia Părintelui Luka Hovakovici) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 21:29:45. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.