Prin ce sunt vii oamenii-de Lev Tolstoi
 

https://www.youtube.com/watch?v=2IyYWOUCAq4


Un scurt film excelent!!! Sper sa va placa atat cat mi-a placut si mie!

https://www.youtube.com/watch?v=iqWJNnwAFcE

Minunea icoanelor din stupul de albine,petrecuta in Grecia.

O GUSTARE CU DUMNEZEU
A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
--------------------------------------------------------------------------------
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.

Intr-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând …
Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi ... Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutăţile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus ...
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.
Aminteşte-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţă-ţi inima de ură, frică si egoism.
2) Scuteşte-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viata şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi… scutură-te de pământ,
pentru ca în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

- Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

- Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea.

- Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

- Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Dilema regelui
 

A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

"- Bunule, vreau sa te intreb ceva, ai timp sa ma asculti?" intreba Vali pe dragul lui bunic.
"- Bineinteles Vali, hai sa vedem ce vrei sa stii?"
"- Astazi , la scoala, doamna invatatoare ne-a spus sa ne gandim pana saptamana viitoare si sa explicam expresia 'Pastreaza-ti vatra gandurilor curata'. Si nu stiu la ce sa ma gandesc, cum sa imi pastrez vatra gandurilor curata?"
"- Da, buna povata v-a dat Doamna, dar poate sunteti prea mici sa intelegeti asta. Sau poate ca nu?
Hmmm ... cum sa iti explic eu cel mai bine ?..."
Dupa cateva minute bune de gandire, bunicul sari ca arcul si, cu Vali de mana, iesi cu pasi hotarati din casa.
Se pare ca i-a venit lui o idee ...
"- Unde mergem bunule?", intreba Vali curios
"- Sa iti arat cam ce inseamna ceea ce m-ai intrebat."
Primul popas fu la un vecin, bun gospodar, care avea o minunatie de gradina.
"- Uau! ce frumoasa este!" exclama Vali cu uimire cand intrara in gradina vecinului.
Oriunde te uitai vedeai rosii, castraveti, dovlecei, ardei. Toate culorile se amestecau cu verdele crud al frunzelor. Pamantul era reavan iar vecinul ... vecinul era colo, in spatele gradinii...
"- Buna vecine!", il saluta bunicul. "am venit pana la tine sa vada Vali cum tii gradina asa de frumoasa!"
"- Buna sa va fie inima! dar apropiati-va si poate imi dati o mana de ajutor!", raspunse vecinul
Vali, hotarat sa ii arate bunicului ca este harnic, o zbughi la omul care se indeletnicea cu ceva ...
Ajuns langa el a vazut ca zmulgea buruienile care au rasarit printre rosii.
"- de ce zmulgi buruienile?"
"- le zmulg pentru a-mi tine gradina curata. Cand apare o buruiana, trebuie sa o zmulg pentru ca altfel s-ar inmulti si, pe nesimtite, ar lua locul rosiilor frumoase", ii raspunse vecinul.
***
Dupa o jumatate de ora de ajutor voinicesc, bunicul il lua pe Vali si pornira inspre piata.
Acolo s-au dus la un om pe care bunicul il cunoastea, ei bine, el cunoastea pe toata lumea se pare!
Omul acesta vindea mere rosii si galbene. Foarte frumoase!
Bunicul il puse pe Vali sa se uite atent la ce facea omul nostru.
Acesta, cu migala, cauta in lazile cu mere sa vada de gaseste vreun mar 'batut', care incepea sa se strice.
Daca gasea unul, il scotea afara si il punea deoparte de merele cele bune.
"- Buna ziua Ioane! ia spune-mi te rog, sa auda si nepotul, pentru ce cauti printre mere?", ii spuse bunul omului.
"- Buna sa-ti fie inima! Iaca, eu caut sa vad daca gasesc vreun mar stricat si il scot dintre merele bune, sa imi tin merele curate. Daca ar ramane un mar stricat intre ele, s-ar strica si merele bune ..."
***
Ajunsi acasa, Vali s-a dus sa isi faca tema ... A inteles la ce se referea Doamna invatatoare. Mai trebuia doar sa dea o forma de poveste ... Poate il ajuta bunul? ...
***
Pastreaza-ti vatra gandurilor curata si nu lasa gandurile bune sa fie inlocuite, pe nesimtite, de 'buruieni' si 'mere stricate'.
Priveste cu atentie, din cand in cand, la ceea ce cultivi in gradina gandurilor tale. La urma urmei, din ea te hranesti.

A fost odata un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fii lui sa invete sa nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare pe rand, cate un anotimp sa priveasca un par.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primavara, al treilea vara, iar pe mezin, toamna.
Cand au revenit, i-a adunat si i-a pus pe toti sa descrie ce au vazut.
Primul a zis ca era urat, cu crengi golase, intoarse si rasucite.
Al doilea ca era acoperit de muguri verzi si promitea mult..
Al treilea fu de acord si spuse ca era plin de flori ce raspandeau un dulce parfum, cum nu mai vazuse pana atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea si a adaugat ca era incarcat de fructe coapte, implinit si plin de viata.
Omul le-a explicat atunci ca toti au dreptate, pentru ca fiecare a vazut doar un anotimp din viata copacului.
Le-a mai spus ca nu poti judeca pe nimeni cunoscandu-l doar o anumita perioada. Asta este esenta firii, a placerii, bucuriei si dragostei pe care ti-o da viata si n-o poti masura decat la sfarsitul tuturor anotimpurilor.
Daca renunti iarna, vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si bogatia toamnei.
Nu lasa ca vicisitudinile unui sezon sa-ti umbreasca bucuria celorlalte.
Nu judeca viata doar dupa o perioada grea.
Depaseste greutatile si sigur vor veni apoi vremuri bune.
Aspira cand inspiri….Inainte de a expira.
Traieste simplu. Iubeste cu generozitate.
Sa-ti pese de tot si toate. Vorbeste cu bunavointa.
Si lasa restul in grija lui Dumnezeu.
Fericirea iti mentine dulceata,
Incercarile te fac puternic,
Durerile te fac uman.
Esecurile te fac umil,
Succesele te fac increzator!