Suferinta ne face mai buni sau mai rai?
 

Deoarece felul în care primim suferinţa ne poate aduce pe calea cea dreaptă sau ne poate duce la deznădejde vă provoc acum când se apropie Săptămâna Patimilor cu o întrebare.
Suferinţa ne face mai buni sau scoate ce este mai rău din noi?

Logica aristoteliana cu ceva e sau asa sau altfel nu se aplica la cele duhovnicesti.
Mi se pare aiurea intrebarea.
Ca sufletul uman e o taina.

Pe talharul cel care rabdat fara cartire, suferinta la mantuit. Teologia rasariteana nu considera suferinta o pedeapsa din partea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu imparte recompense si pedepse, asta se intampla in teologia juridica apuseana. Suferinta este permisa de Dumnezeu in mod pedagogic ca si in cazul lui IOV sau poate fi chiar o consecinta a pacatului.

Suferinţa ne face mai buni sau mai răi?
Cel ce l-a descoperit pe Dumnezeu şi cu timpul a invaţat să-l iubească şi să respecte învăţătura Sfinţilor Părinţi, suferinţa îl face cu timpul mai bun, mai înţelegator.
Dar sunt mulţi care doar suferind işi intorc faţa catre Dumnezeu, chiar dacă o fac ptr un scurt timp.

Poate ca suferinta nu ne face neaparat mai rai sau mai buni,dar cu siguranta ca trebuie sa ne intelepteasca mai mult,fiindca ea reprezinta un botez al fiintei noastre,unul care atinge toata sensibilitatea omului,trupeasca si sufleteasca.

Hmm!..."unii care se ingrijesc,mai rau sa imbolnavesc"...NU PREA CRED!
Este adevarat ca exista exceptii in acest sens,dar nimic mai aberant in a crede omul ca daca nu se ingrijeste de sanatate,are a fi fericit.Pana la urma,o neingrijire reprezinta un abuz,de regula datorita abuzurilor ne imbolnavim,exista explicatii concrete in acest sens.
In sat la soacramea,ma sperii cum mor barbatii pe capete,la varsta de 50-60 de ani,chiar este vorba de un procent semnificativ,si aceasta se datoreaza consumului de alcool in exces,majoritatea au inlocuit apa cu vinul si rachiul.(si ma intriga,cand aud pe sateni zicand;"atat a vrut Dumnezeu sa traiasca!")
Sedentarismul,alcoolismul,tabagismul,obezitatea,ma lnutritia,toate sunt abuzuri care ne subrezesc sanatatea vazand cu ochii,ori Dumnezeu nu prea are ce sa mai faca,daca noi suntem natangi,neinfranati,egoisti,nesatui si prosti,ajungand astfel la consecintele nefavorabile ale propriilor fapte.

Suferinta ne face si mai buni si mai rai. Asta depinde de inima fiecaruia.

Suferinta talharilor de pe cruce a lucrat in mod diferit. Unul s'a pierdut, iar altul s'a mantuit, si inca primul dintre noi.

Suferinta lui Iuda l'a dus la sinucidere. Suferinta lui Petru i'a adus mangaierea si sfintenia.

Sa ne ridicam crucea, caci aceasta ne va face mai buni.

Pe necredincios eu consider ca suferinta indelungata, necazurile si problemele nesfarsite il fac mai rau.

Pe credincios insa, suferinta ar trebui sa-l apropie de Hristos, Cel care ne-a aratat suferinta maxima pe Cruce. Este nevoie sa intelegem ca, daca nu rabdam toate problemele vietii pana la sfarsit, atunci nu putem sa ne asemanam Creatorului, care a suferit pentru fiecare din noi. Hristos a rabdat Crucea din dragoste pentru noi si din smerenie si ascultare fara de Tatal; cel care vrea sa participe la slava Lui trebuie sa sufere din dragoste pentru El si pentru toti ceilalti, buni si rai. Altfel, unde ar mai fi perspectiva infinitei asemanari cu Fiul lui Dumnezeu?!

Usor de zis, greu de facut; dar nu imposibil, pentru ca harul ne ajuta pe toti cei care "indraznim" sa biruim "lumea", adica raul infiltrat in lume.

Când am deschis acest topic nu m-am gândit câtuşi de puţin la logica lui Aristotel.Sinceră să fiu m-am gândit la o persoană de aici de pe forum pe care mă obişnuisem în fiecare diminaţă când intram pe forum să o văd la cei logaţi şi pe care de câteva zile nu o mai văd după ce a avut un schimb scurt de replici cu cineva care îi punea această îintrebare.
Mi-am pus şi eu întrebarea aceasta în momente de gerea încercare acum exact trei ani în Joia Mare.Dacă ar fi acum să răspund aş spune răspicat suferinţa mi-a dat şansa de a-mi cunoaşte limitele şi a descoperi multe lucruri despre mine pe care nici nu le bănuiam.

Pentru cei ce inca mai caute motive si cauze suferintei, si nu le gasesc: Daca nu iti asumi suferinta, daca nu o duci zambind (sau cel putin incercand sa zambesti) si daca te revolti pentru si din cauza ei, nu te mai doare? Dispare si te lasa linisit?

Pe mine ma doare si daca nu mi'o ridic, ma doare si daca urlu impotriva si din cauza ei.
Asa ca mi'o asum ca pe un tovaras de suflet, de langa care nu pot pleca.

Daca, avand parte de o suferinta mare, ridicam ochii spre Cer si Il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute, ca fiind Singurul in stare de acest lucru, atunci cu siguranta ca suferinta ne va face mai buni.
Si Pr. Arsenie Papacioc spune, ca atunci cand suferinta e prea mare, incat viata iti e in pericol si te afli la limita dintre viata si moarte, cum a fost dumnealui in inchisoare, atunci nu te mai preocupa propria persoana, ci gandul ca cel, care iti face rau tie, l-ai vrea si pe el mantuit.
Depinde in mare parte de noi, Dorina draga, de felul in care reactionam la suferinta, daca vom deveni buni sau rai. Daca inloc sa intoarcem si obrazul celalat, spunand ca meritam pe deplin suferinta, vom da vina pe altul si ne vom considera nedreptatiti, intreband la nesfarsit "De ce eu?!?", atunci nu avem prea mari sanse sa devenim buni. Acestea sunt examenele grele ale vietii, carora trebuie sa le facem fata.

[COLOR=green]Văd că eşti foarte stăpân pe tine şi te pricepi de minune la dat sfaturi. Dar, permite-mi să te întreb: [/COLOR]
[COLOR=green]- câţi copii ţi-au murit ţie? [/COLOR]
[COLOR=green]- de câte ori, în viaţă, ţi-a fost dat ca, după ce ai pierdut tot, tot, s-o iei de la capăt, de la 0, de la hotel-parchet?[/COLOR]
[COLOR=green]- câte lupte ai dus tu cu un sistem corupt, viciat, bolnav ca să-i arăţi racilele şi limitele şi asta numai şi numai pentru că iubeşti oamenii şi profesiunea aleasă? [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Şi toate, cel mai adesea, singură... :20:[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt totuşi un om puternic şi echilibrat, dar şi stânca, cât e ea de stâncă, tot e măcinată de intemperii şi ajunge, cu timpul, nisip...[/COLOR]

Cele scrise de tine nu sunt deloc in contradictie cu postarea fratelui Windorin, draga Silverstar! Ce altceva poti face daca, Doamne fereste, iti moare un copil, sau daca pierzi totul si trebuie s-o iei de la capat.... decat sa-ti accepti soarta si sa mergi mai departe?!
Asta e solutia, alta nu exista: iti plangi durerea, ti-o strigi, ti-o urli si apoi iti asumi suferinta si-ti reiei rugaciunea catre Domnul.

Doamne ajuta!!

Suferinta ar trebui sa ne faca mai buni .Tocmai pentru ca stim ce-i suferinta ,fie ea fizica sau morala ,sa ne straduim sa nu-i facem pe cei de langa noi sa sufere.Suferinta ar trebui sa ne faca mai intelepti. S-o privim ca pe o lectie.De obicei ,dupa o lectie ti se da si o tema .Daca nu intelegi lectia e firesc sa nu -ti faci tema bine si atunci mai primesti o lectie .si inca o lectie ...asa ca unii simt asta ca pe o nedreptate si tot intrebandu-se ,,de ce mi se intampla mie ,,nu fac altceva decat sa acutizeze suferinta initiala.Cu cat inveti mai multe lectii esti mai bun ,mai intelept.

Ma straduiesc sa dau altora ce am primit si eu de la altii. Nu sunt stapan pe mine, atat cat mi'as dori, insa ma straduiesc sa le duc pe toate. Cu toate acestea, nu reusesc sa o fac asa cum ar trebui.

Parintele Nicolae Steinhardt: "Daruind vei dobandi. [SIZE=2]Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai (credinta, lumina, incredere, nadejde) le vei dobandi si tu. [/SIZE][SIZE=2]Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai. Dand lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu. [/SIZE][SIZE=2]Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc."[/SIZE]

Pe aceste cuvinte ma straduiesc sa imi intemeiez viata. Sfatuind pe altul, incep sa cred si mai mult in cuvintele pe care i le spun. Ridicand pe altul, simt ca ma ridic impreuna cu el. Daca nu as crede aceasta (ca ridicand pe cel de langa mine, ma ridic si eu cu el) as tacea si m'as gandi numai la barna din ochiul meu. Insa simt ca ma ridic cu cel de langa mine, mai mult atunci cand ii vorbesc decat atunci cand tac.

Iarta'ma, daca am parut ca fac pe cel intelept.

Adevărat ai grăit frate Dorin(vezi tu şi pe mine mă chiamă tot Dorina şi tocmai am descoperit că acest nume vine de la "doros" din limba greacă care înseamnă dar).
Este necesar să ne vedem micimea noastră raportată la ce vrea Dumnezeu de la noi.
Cel mai mult mi-a plăcut când ai spus"aş tăcea şi m-aş gândi numai la bârna din ochiul meu,însă simt că mă ridic mai mult cu cel de lângă mine atunci când vorbesc, decât atunci când tac"deoarece aşa simt şi eu.Aş dori ca toţi oamenii pe care îi cunosc şi pe care îi voi cunoaşte de acum încolo să înţeleagă ce am înţeles eu .
Aş dori mai concret spus, să ajungă fiecare să simtă că numai prin credinţă viaţa are sens şi că rostul nostru pe Pământ ,această gară în care aşteptăm trenul spre veşnicie sau spre nicăiei, este darul pe care Iisus Hristos nu l-a lăsat nouă oamenilor prin jertfa sa pe Cruce.
E testul pe care îl trecem sau nu.
Căci felul cum depăşim suferinţele şi încercărle ne poate zidi sau ne poate pierde.
Eu personal cel mai mult regret timpul irosit, pe lucruri nefolositoare pe care l-am cheltuit, până am înţeles aceastea.

În postarea anterioară am vrut să arăt cât de pricepută sunt în a mânui cuvintele,şi mulţi fac aceasta cu mare pricepere dar în realitate sunt un om cu limite pe care suferinţa în prima fază mă umple de revoltă,de neputinţă şi de câte alte păcate.
Este anevoie să primeşti o încercare senin şi chiar fericit căci fierea noastreă pământească ne ţine legaţi de cele lumeşti de care ne lipim sufletul şi este anevoie să ni-l dezlipim.

Dorina, cand ai o boala sau o suferinta de orice fel, spuneti: "am meritat cu prisosinta acest lucru, si chiar mai mult de atat", in loc sa te revolti. Repeta de multe ori si pana la urma devine modul tau de a privi lucrurile. Dar cred ca stii acest lucru...

In mod paradoxal, credinta noastra ortodoxa este definita deopotriva de suferinta si de bucurie, de moarte si inviere. Numai printr-o credinta profunda si numai in Biserica putem transforma suferinta in bucurie, deoarece atunci cand suferinta lui Hristos este si a mea, iar cand suferinta mea este si a lui Hristos, ea este de fapt bucurie.

Dar de multe ori, in suferinta fiind, atunci cand Hristos ne spune: Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi, noi ramanem indiferenti. Aceasta indiferenta naste in suflet singura si adevarata suferinta, aceea care urmeaza unei vieti fara Hristos.

Cum sa mai vorbim noi despre martirii si mucenicii din primele secole, care-si dadeau viata pentru Hristos, cand noi, in prezent, nu mai putem nici macar trai pentru EL?

M-a impresionat o poezie scrisa de Radu Gyr, un poet care au suferit mult in temnitele comuniste.

Ruga

Doamne, fa din suferinta
Pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta
Ca-ntr-un pat adanc si cald.

Din nelegiuiri nedrepte
Roade faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul strans in cana
Fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana
O cadelnita spre cer.

Si din orisice dezastru
Ori crepuscul strans in piept
Doamne, fa lastun albastru
Si fa zambet intelept.

Suferintele mari cred ca ne pot sfinti sau ne pot dezumaniza. Cele mici ne pot inrai, ne pot afecta si sanatatea, daca nu ni le asumam duhovniceste. Oare suntem noi mai importanti decat Iisus? Nu. Cel Ce ne-a zidit ar fi putut evita suferinta daca S-ar fi gandit mai mult la El decat la noi. A suferit din dragoste pentru noi. Cred ca modul cum este asumata suferinta defineste caracterul uman.

Cand s-a anuntat sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, un soldat entuziast a inceput sa sara-n sus de bucurie si sa danseze facand niste piruete, avand bratele larg deschise. Preocupat de dansul sau, l-a lovit din greseala pe un general care se apropia de grupul respectiv de soldati. Sodatul respectiv s-a ingalbenit de frica. Dar generalul i-a spus zambind: ,,Bucura-te ca n-ai dat peste un plutonier, ca vedeai tu ..."

Dumnezeu sa ne ajute sa valorificam duhovniceste fiecare lectie de viata pe care ne-o da Dumnezeu cu un rost!

Vreau dragă Anca să-ţi amintesc că atunci când deschid un topic nu o fac pentru că aş avea eu personal nelămuriri legate de acel subiect(asta nu înseamnă că le ştiu pe toate) ci pur şi simplu doresc să ştiu ce gândesc fraţi creştini mai sporiţi sau mai puţin sporiţi decât mine referitor la subiectul respectiv.
Săptămâna care urmează culminând cu ziua de joi ne pune înainte cele trei ipostaze ale suferinţei.Iisus Hristos care este răstignit pentru păcatele noastre(sacrificiul suprem),tâlharul care în ultima clipă îşi câştigă mântuirea şi tâlharul care rămâne acelaşi tâlhar şi pe cruce.
Nu vreau să supăr pe cineva dar am văzut oameni care fiind bolnavi în faza terminală aveau o ură cumplită pe tot ce era viu în jurul lor.
Eu nu cunosc cât de tare sunt în credinţă dar mă rog bunului şi milostivului Dumnezeu să mă întărească în momente de grea încercare căci încă sunt om şi trăiesc printre oameni.

Te rog sa ma ierti, Dorina draga, dar am presupus ca tu stii aceste lucruri; deci cele scrise de mine erau mai mult pentru cei, care inca deplang situatiile in care ajung sa sufere .

Suferinta lui ION o face pe MARIA sa'l iubeasca si mai mult.
Si suferinta MARIEI o face si mai iubita si ascultata de catre copiii ei.

Deci, suferinta poate fi si o crestere in iubire, nu numai in rabdare.

[COLOR=green]Să-ţi păstrezi latura umană, să nu uiţi niciodată că eşti OM.[/COLOR] :3:

Te rog să mă ierţi dacă te-am supărat cu ceva:1: ai un suflet mare şi vrei să zideşti prin cele ce spui dar eu, încă mă lupt cu neputinţele mele.Doamne ajută!

Va multumesc ca m-ati luminat in privinta saptamanii luminate. Era si logic, dar eu cu logica vad ca stau cam rau.

Suferinta cand ne este data este cu un scop precis si anume de a invata din lectiile care ne sunt servite prin intermediul ei.
Daca nu invatam,ba,mai mult,ne inraim,inseamna ca am suferit degeaba si cu siguranta lectiile se vor repeta pana vom reusi sa trecem la un alt nivel de intelegere al lucrurilor.

In cazul asta este vorba de pacatul repetat, spovedit si repetat, adica, va fii pina la urma...iertat sau neiertat?

Problema e, ca aceste lectii devin tot mai grele, mai dureroase pe masura ce se repeta; facem pasi pe loc si nu stim de ce. De aceea e bine sa ne intrebam in fiecare zi de ce ni se intampla anumite lucruri.
Cunosc oameni, care ani dearandul s-au lovit de acelasi tip de probleme, au intalnit aceeasi oameni, care i-au dezamagit si nu au invatat nimic din aceste experiente, pentru ca au considerat ca doar celalalt e de vina, partea lor de vina ignorand-o total. Unii oameni nu sunt in stare sa-si vada partea lor de vina, fie ea cat de mica, pentru a putea invata ceva din evenimentele vietii personale.

Cand se repeta pacatul, cel spovedit se adauga, incarcandu-ne cu si mai mult pacat.
Poate nu intamplator omul sfarseste viata prin boala, caci atunci doar sufera, ispaseste din pacate si nu mai are posibilitatea sa adauge altele. Este putina noastra contributie la mantuire.
Ce-i drept, sunt unele exceptii, care si in ceasul mortii tot mai pacatuiesc. Dumnezeu sa-i ierte pe acestia.

Ma gandeam, ca pacatul spovedit- deci iertat( cind este iertat, depinde de pacat) -si repetat din nou si din nou, ma intreb d emulte ori de cite ori poti spovedi acest pacat si-l repeti la nesfarsit.

Ma intrebam daca asa ceva vine iertat sau nuÉ!

Unul din pacatele cele grele impotriva Duhului Sfant e acela de a avea prea mare incredere in atot bunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti.

Sunt momente in viaţă când ne dorim ceva şi nu de multe ori suntem in stare să mutăm şi munţi din loc, mă refer aici la femeile care işi doresc copii şi ptr asta suferă şi inainte şi in timpul celor nouă luni de sarcină. O astfel de suferinţă face din femeie un om mai bun.
Poate că nu ne dorim atât de mult raiul ca să suportăm in linişte durerea, suferinţă dată de păcatele noastre.
Dacă am greşit vă rog iertaţi-mă , nu o fac intenţionat, sunt un biet muritor care işi doreşte să inveţe prea multe deodată.

In general, daca o persoana sufera, suferintele sint pentru pacatele noastre, iar aceasta suferinta in general, ne apropie de Dumnezeu, deoarece ne rugam mai mult, ne simtim singuri in fata unor probleme mai mari decit de obicei etc etc, in general, omul devine mai bun.

Am cunoscut insa si persoane, care daca sint in suferinta, neaga pe Dumnezeu, devin mai rai, spunind ca s-au rugat destul si nu a sosit nici un ajutor.

Putini am cunoscut asa, insa, da, am cunoscut si categoria asta de persoane.

Ultima categoria, dragă Nina, sunt a celor deznădăjduiţi, iar deznădejdia ucide tot , e ultima treaptă a păcatului.

Suferinta poate sa ne transforme..sau nu!
Avind contact cu multi suferinzi (fizic) am observat intoarceri catre credinta dar tot la fel intarire in ateism. Nu se poate spune pausal ca ne face mai buni sau mai rai, dar este un drum care ne poate transforma radical fara insa sa trebuiasca sa o faca.
Aceeasi suferinta pe crucile tilharilor, unul s-a mintuit celalalt nu!
Sansa au avut-o insa amindoi, egala.

[SIZE=2]SFANTUL Arsenie Boca[/SIZE] zicea ca e important sa avem sanatate si sa luptam pentru ea pentru ca prin ea putem avea linistea sufleteasca.



cati oameni se sinucid din cauza la asta? o multime.
eu cred ca durerea trupului este mai mare decat cea a sufletului.



" Unii au parte de nenorociri; altii, de obsesii. Care sunt mai de plans?" (acesta nu este zis de Sfantul Parinte Arsenie, ci de un filozof placut mie)



sa nu le dorim oamenilor sa le fie spalate pacatele prin boala pt ca s-ar putea sa ne vina si noua cercetarea si sa primim aceiasi masura cu care am judecat.

Da, Cristi, insa exista!

Este ultimul lucru pe care o persoana normala ar putea face o urare, daramite un ortodox!!!

Ai dreptate, sa nu dorim nimic din ceea ce noua personal nu ne-ar place, si sa fim cu inima si mintea la Domnul!

Fără doar şi poate.