Anul mântuirii 2012
 

Încă din primele secole ale erei noastre, obsesia calculării exacte a datei sfârşitului lumii i-a urmărit pe mulţi creştini (vezi II Tes, cap. 2), iar mai recent, atât unii dintre credincioşii lui Hristos, cât şi adepţii altor credinţe continuă, în duhul comunităţii creştine din Tesalonic, să facă speculaţii dintre cele mai nostime pentru a-şi demonstra lor înşişi şi lumii întregi "adevărul" atât de senzaţional şi atractiv că acum, în generaţia noastră, evenimentul mult discutat şi deloc luat în serios al sfârşitului veacurilor va avea loc negreşit.
De la creştinii care discută pe bloguri pseudoprofetice despre iminenta venire a lui antihrist, până la sincretiştii ce demonstrează, prin calcule astrologice şi numerologice, că suntem ultima generaţie a istoriei, o mulţime de iubitori de senzaţional se întrec în a-şi imagina, pornind de la tot felul de argumente copilăreşti, ceea ce nici ei nu cred în realitate căci, dacă ar crede sincer în ideile pe care le răspândesc, ar adera la atitudinea acelei grupări neoprotestante din America, ai cărei adepţi şi-au vândut averile şi L-au aşteptat pe Domnul din ceruri.
Dacă cei ce nu sunt creştini au o circumstanţă atenuantă prin faptul că n-au cunoscut sau nu acceptă eshatologia biblică, creştinii nu-şi pot găsi nicio scuză spre a-şi justifica atitudinea nepotrivită demnităţii lor. Noi, credincioşii lui Hristos, cunoaştem prea bine cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru: "Iar despre ziua şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici Îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl" şi "Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa" (F. Ap 1, 7). Ştim, de asemenea, afirmaţia Sfântului Apostol Petru, potrivit căreia "o singură zi înaintea Domnului e ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi".
În cuvântările Sale eshatologice (Mt24-25, Mc 13, Lc 21), Domnul nostru a pus accentul pe bucuria venirii Sale şi pe caracterul imprevizibil al datei Parusiei - eveniment ce va fi, totuşi, precedat de anumite semne. Cu toate acestea, amatorii "teoriei conspiraţiei" şi ai aşteptării sfârşitului lumii (uitând parcă de cerul nou şi pământul nou) consideră că preotul X şi admin-ul Y al blog-ului Z au avut dreptate, atunci când au afirmat faptul că acum, chiar în zilele noastre, Uniunea Europeană, împreună cu masonii de nu ştiu unde şi cu nu mai ştiu ce alte personaje (reale sau imaginare) conspiră în secret (deşi ei au aflat, nu se ştie cum, de existenţa acelei presupuse conspiraţii) să distrugă Biserica şi credinţa noastră şi... şi scenariile merg atât de departe, încât dacă le-ar lua cineva în serios, ar cădea, fără doar şi poate, în adâncul deznădejdii. :))
Acestora li se alătură, deşi dintr-o altă perspectivă, cei care, în mod "ştiinţific" sau ezoteric, demonstrează că, în anul 2012, pe 21 decembrie, va avea loc un eveniment apocaliptic căruia ninmeni nu-i va putea supravieţui sau îi vor supravieţui doar ei, de vreme ce-şi păstrează atât de bine calmul, în timp ce răspândesc panica în ceilalţi.
Din punct de vedere psihologic, această preocupare excesivă pentru data sfârşitului lumii este foarte uşor de explicat. Nu-i necesar să ai cunoştinţe de specialitate în domeniul psihologiei, ca să-ţi dai seama cât este de atractivă ideea că, foarte curând, va exista un eveniment cu totul excepţional şi unic, căruia tu îi vei rezista cu vitejie, devenind, probabil, eroul umanităţii, cel care vei lupta împotriva forţelor negative şi distrugătoare dezlănţuite asupra Terrei. :)) Nevoia de senzaţional, atât de evidentă în cazul celor care caută semne şi minuni, se manifestă acum prin discuţiile interminabile despre sfârşitul omenirii care - spun ei - va avea loc la anul, dar nu-i va afecta deloc (ba chiar îi va distra, îi va scoate din monotonie) pe cei cărora "li s-a revelat" această dată atât de importantă pentru viitorul nostru.
De ce să-L credem pe Hristos, Care ne încredinţează de incapacitatea noastră de a cunoaşte tainele lui Dumnezeu? E mult mai grozav să ne imaginăm, dând frâu liber închipuirii, că azi, mâine sau peste un an, aşa cum spun nu ştiu ce inscripţii de-ale altor religii care au dispărut din istorie, va avea loc apocalipsa (o apocalipsă în care Hristos are cel mult un rol decorativ). Aceasta este mentalitatea iubitorilor de senzaţional care, mai nou, susţin că s-ar fi descoperit o nouă inscripţie veche de milenii, în care se atestă data de 21 dec. 2012.

Cum să reacţionăm? Să le explicăm acestor semeni ai noştri faptul că mult aşteptatul sfârşit al lumii s-a lăsat aşteptat şi după data de 11 nov anul acesta? Să le spunem că apocalipsa cu pricina trebuia să vină de prin anul 2000, dar... realitatea le-a fost potrivnică în această aşteptare a lor? Să le spunem că nevoia de senzaţional i-a caracterizat pe fariseii de acum 2000 de ani, care-I cereau lui Hristos semne din cer spre a-L mărturisi drept Fiu al lui Dumnezeu? Nu ştiu...
Ceea ce ştiu sigur este faptul că, pentru noi, cei care credem în Hristos, 2012 va fi, fără îndoială, un nou "an al mântuirii", o vreme prielnică pentru exersarea virtuţilor şi biruinţa asupra păcatului (o victorie cu adevărat eroică), un timp în care mii de prunci vor veni pe lume şi alţi mulţi "fii risipitori" se vor întoarce la credinţa cea adevărată. Sfârşitul Lumii? Nu va veni acum, din simplul motiv că nu s-au îndeplinit toate semnele premergătoare! Cu toate acestea, "înnoirea lumii" (cum atât de frumos numeşte Mântuitorul acest eveniment) va constitui pentru noi un prilej de bucurie, căci Domnul nostru Iisus Hristos va reveni pe pământ şi va rămâne cu noi întotdeauna.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Despre sfârşitul lumii ştim cu siguranţă că va fi. Când va fi, nu numai că nu ştim cu siguranţă, dar ştim cu siguranţă că nu îl putem şti. Dacă nici îngerii nu îl ştiu, cum o să îndrăznim a spune că ştim noi ?
Mai mult şi mai important din punct de vedere practic este că nu ne cunoaştem nici măcar data propriului nostru sfârşit. De aceea, trebuie să fim mereu vigili. Poate veni oricând, chiar şi mâine. Să nu fim asemenea fecioarelor neînţelepte, ci să păstrăm mereu ulei şi candelă aprinsă pentru că ziua aceea va veni ca un fur.

Dumnezeu a rânduit să nu ne cunoaştem sfârşitul şi a exemplificat aceasta prin cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu Domnul. Exemplul Sfântului Dismas, tâlharul din dreapta, ne învaţă că niciodată nu este târziu pentru convertire. Exemplul lui Gestas, cel din stânga, ne învaţă că nu trebuie să amânăm acest moment pentru ultimul ceas, că nu se ştie dacă vom mai avea resurse. Dacă noi acum, sănătoşi bine mersi fiind, amânăm în a duce o viaţă plăcută Domnului, cu mult mai greu ne va fi atunci când va veni sfârşitul (puţin importă dacă al nostru personal sau al lumii). Diavolul este mai bun teolog ca noi: el ştie foarte bine importanţa ultimului ceas înainte de sfârşit. Dacă ne va scăpa atunci, va fi eşecul a zeci de ani de efort de ademenire pentru el. Dar dacă îi vom ceda atunci, se va bucura de sufletul nostru o veşnicie întreagă. Este de aşteptat să îşi înteţească eforturile in articulo mortis. Iar noi, dacă acuma cochetăm cu el, când lucrează la relanti pe politica "mai dă române, mai lasă jupâne", vom fi pradă uşoară atunci, în ultima nostră oră, când se va angaja cu toată capabilitatea lui în lupta pentru ceea ce avem mai de preţ: sufletul nostru.