De ce a inviat Hristos?
 

Hristos a inviat! Cu regret trebuie sa marturisesc ca anul acesta m-am intrebat oare de ce a facut-o? Pentru ca asa a vrut El (ca Dumnezeu) sa faca un dar, o bucurie oamenilor care L-au iubit, chiar daca ceilalti (majoritatea) nu au vrut asta? Sau pentru ca asa era in natura firii lui, fiind Dumnezeu, nu putea muri? Sau 3) intrupat fiind, asemeni noua, si inviind dupa moartea trupeasca, a vrut sa ne arate ca si viata noastra ar putea continua dupa moartea trupului ("Eu sunt Invierea si viata, cine crede in Mine va avea viata vesnica")? Ar fi foarte frumos daca ar fi asa, dar...majoritatea oamenilor nu mai cred asta :(. Si atunci, ma intreb, stiind ca nu vom crede sau nu ne va pasa, de ce a mai facut-o? Sau de ce a mai facut-o publica, dar lasand totusi loc la interpretari? A facut-o doar pt acei cativa care L-au iubit si au crezut in El? Se spune ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, ci noi Il parasim pe El :(. De ce ma simt atat de trista si nu simt si eu bucuria Invierii Lui? Cred ca din cauza ca vad pe cei de langa mine ca nu cred, iar cei care cred mai sunt o mana de oameni dar sunt in lumea lor si eu nu fac parte din ea (sunt o comunitate inchisa). Iar pseudocredinciosii, marea majoritate a romanilor, parca sunt impinsi de draci sa faca din sfintele sarbatori prilej de isterie colectiva (mancare, bautura, petrecere peste masura, calcat in picioare la luat lumina, aghiazma, trestie, salcie si orice altceva sfintit si presupus a avea puteri miraculoase). Sunt curioasa cum isi explica ateii Invierea? Care sunt posibilele variante? L-au rapit extraterestrii? L-au furat ucenicii, pecand paznicii dormeau, sau L-au ingropat romanii in alta parte ca sa nu-L gaseasca acestia?

Adevărat a înviat!

Preocuparea pe care o manifești prin această întrebare o găsesc foarte potrivită cu timpul pe care-l trăim, în care ar trebui ca bucuria Învierii să o simțim mai mult decât în restul anului, căci până la Înălțare, Domnul a petrecut cu ucenicii, adeverindu-le învierea Sa.

A înviat din motivul pentru care S-a și întrupat, adică pentru noi, ca să ne scoată din moartea în care ne-a dus neascultarea protopărinților. A unit firea dumnezeiască cu firea omenească în persoana Sa, pentru ca și pe cea omenească să o scoată din moarte, să o îndumnezeiască, să o învieze. În firea Sa omenească suntem recapitulați cu toții. Împărtășindu-ne din trupul și din sângele Său îndumnezeite ne unim și noi cu El. Și dacă El a înviat, și noi vom învia.

Sigur că nu este de ajuns să ne împărtășim doar cu gura, doar mâncând trupul și sângele Lui, pentru că ființa noastră omenească nu se reduce la trup. Trebuie ca unirea noastră cu El să fie integrală, incluzând și mintea, și inima. Și asta se face prin pocăință (sau metanoia), care înseamnă părăsirea păcatelor și înnoirea minții și a simțirii. Trebuie, adică, să ne regăsim adevărata fire, așa cum ne-a zidit Dumnezeu.
Și asta n-o putem face singuri, ci numai în conlucrare cu harul.
Deci este nevoie de lucrare din partea noastră.

Iar deznădejdea pe care o simți atunci când vezi atâta necredință ți-o împărtășesc. Mai ales atunci când și credința mea este slabă și am nevoie să mă sprijin și pe a celorlalți. Căci Dumnezeu nu ne-a făcut să fim singuri, iar Biserica înseamnă comuniune - cu Hristos, dar și între noi. Ce putem face? Doar să ne pocăim noi și să ne rugăm, sperând să putem da noi ceea ce am vrea să primim de la ei.

Foarte frumos, multumesc! Adevarul e ca Hristos a inviat odata pt totdeauna, nu doar pt o zi, sau o noapte, sau 3 zile, cum crede majoritatea. Dar acum intr-adevar ar trebui sa simtim mai multa bucurie, sa-I simtim mai mult prezenta printre noi. Poate nu o simt pt ca nu prea am mai ajuns pe la biserica, iar atunci cand am fost nu m-am integrat in comunitate, eu neavand familie credincioasa si copii, si unde nici nu m-am impartasit, alaturi de toti ceilalti, care, cred eu, daca au asteptat pana in noaptea Invierii, mai exact la 3 dimineata, nu au facut-o doar cu trupul...

Nimeni,dintre oameni,nu a fost de fata la momentul efectiv al Invierii.Toti care l-au vazut pe Iisus dupa acest moment,in prima faza,s-au speriat sau au fost complet derutati in fata unui fenomen care nu poate fi probat rational sau copiat in vreun fel.Apoi s-au bucurat dar nu inainte sa se indoiasca profund.Am fi vrut sa fie poate ceva mult mai grandios,epic,fara indoieli,gata sa ne sature toate nelinistile.Dar Dumnezeu are caile Lui,diferite decat ale noastre,nu a ales calea mai usoara in raport de gandirea noastra :) Toate aceste stari umane indica spre un clar realism atat al relatarii cat si spre o realista privire referitoare la natura umana in raport de supranatural.Ar fi fost complet mitic sa fi fost altfel,o idealizare putin credibila.Nu sunteti nici prima si nici ultima pe care o bantuie aceste ganduri si framantari,cred ca inca de la inceput au existat.Din acest punct vi-se deschid doua drumuri,depinde ce veti alege.Cum i-a spus Iisus lui Toma: ,,Ferice de cei ce nu au vazut si au crezut".Dumnezeu sa va calauzeasca mintea si inima spre Viata pe care moartea nu a putut sa o invinga.

Pt mine simbolistica Invierii are si o alta nuanta:Invingerea raului, intelegand prin asta ca raul nu poate sa triumfe la nesfarsit in fata lui Dumnezeu!

Toti cei manati de interese meschine,diabolice,toti care au dorit moartea sau au participat efectiv ca aceasta sa se intample au fost nepunticiosi in fata fortei ,a vointei nestavilite a lui Dumnezeu.
Cei rai nu-i pot face pe cei buni sa taca,sa dispara,sa-i ingroape;raul este neputincios,dezarmat in lupta cu oponentul sau.

Invierea este insasi triumful Binelui in lume!

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune
fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-
s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a
amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos
sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Sf. Ioan Gura de Aur

Invierea nu exista fara Cruce, asa cum vorbind despre Dumnezeu, nu ar fi existat Crucea daca nu ar fi fost nadejdea Invierii.
Hristos a venit in lumea pentru ca lumea, omul, de bunavoie se despartise de Dumnezeu. Prin Legea cea Veche si prin timpul indelungat de meditatie de la caderea in pacat a protoparintilor pana la intruparea Mantuitorului omul trebuia sa ajunga la concluzia ca singur nu se poate indumnezei.
Hristos nu S-a intrupat doar pentru a ne invata care este calea spre mantuire. Hristos nu a venit ca un mare teoretician cu o invatatura superioara si atat. Hristos ni S-a dat ca exemplu. Un exemplu desavarsit. Si cum prin Legea cea veche pentru stergerea pacatelor existau jertfe, asa pentru stergerea pacatelor umanitatii, de la pacatul primordial pana la cel din urma pacat savarsit in lumea S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu. Jertfa lui Hristos are atat un rol pedagogic si ne indica si noua calea de urmat, dar si un rol sacramental.
Totusi aceasta jertfa nu are semnificatia pe care i-o dau catolicii, aceea ca prin moartea pe cruce a lui Hristos i S-a dat satisfactie lui Dumnezeu pentru pacatele omenirii.
Firesc era ca Hristos, Dumnezeu sa nu moara. Dar asa cum moartea Sa a fost nefireasca, invierea era fireasca. Mai mult decat atat Invierea este simbolul nadejdii noastre in viata vesnica.

Multumesc, Doamne ajuta!

Astea sunt cuvintele după care scotoceam prin memorie, ca răspuns la mesajul anterior, și care au atâta putere, încât e greu să mai adaugi ceva.

A inviat pentru toti, insa nu toti si-au insusit-o.

Nici tu nu crezi, nici tu nu ti-ai insusit-o asa cum ar trebui, tu mai degraba crezi in omul de langa tine, in care ai aruncat ca intr-o gaura neagra, toata credinta, si nadejdea si dragostea, copilul tau, tot.

Crezi gresit, ca e mai usor sa-i osandesti pe ceilalti pentru greselile lor decat sa te pocaiesti tu pentru ale tale.

Atunci cand nu vrei sa crezi in Inviere, poti crede in orice altceva, orice alternativa e la fel de buna sau poti sa crezi ca e chiar si mai buna.
Dupa cum vezi, ai inceput sa faci pasi in directia asta.

In viata duhovniceasca nu exista stare "stationar". Mergi ori in sus, ori in jos, chiar daca nu-ti dai seama mereu ca aluneci.