Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 06.07.2015 21:36:59

Fiecare din noi când suntem în grădină, țarină, pădure, în străinătate, departe de casă, dorim a veni acasă pentru ca să vedem părinții, frații, surorile, soția, copiii, rudeniile. Așa și adevărații binecredincioși creștini doresc a merge, a intra, a sta și a rămâne în Biserică Locașul lui Dumnezeu –, pentru a se învrednici să vadă pe Cerescul lor Tată și pe rudele lor apropiate: îngerii și Sfinții sau prietenii lui Dumnezeu.
Biserica materială este Casa sau Locașul lui Dumnezeu, în care locuiește El și se adună creștinii – Păstori și păstoriți – pentru a-L ruga, a-L lăuda, a participa la Sfintele slujbe, Dumnezeieștile Liturghii, a asculta Cuvântul lui Dumnezeu și a se împărtăși cu Dumnezeieștile Taine. „Să-Mi faceți, zice Domnul, un Locaș Sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor.”
Protosinghel Nicodim Măndiță

cristiboss56 07.07.2015 22:06:47

Scrisoare către o femeie pe care lumea o batjocorește fiindcă merge la biserica
 
La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neștiinței i se potrivește batjocura, iar cunoașterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească prețul rugăciunii tale înaintea Veșnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgețile răutății, urii, ticăloșiei și batjocurii. Toate săgețile acestea sunt boante la vârf și ascuțite la coadă, așa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înșiși săgetătorilor. Soția împăratului David, Mihala, și-a bătut joc de o rugăciune însuflețită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David.
Iar tu să spui batjocoritorilor tăi - asta dacă socoți că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea - să le spui: Mă mint cumva ochii mei, sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugați de negustori și de judecători și de polițiști ba pentru una, ba pentru alta? Și atunci, de ce vă bateți joc de mine când mă rog Veșnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decât Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decât Făcătorului de viață și Domnului?
Este la un prooroc o spusă: blestemat omul care nădăjduiește în om. Și acest blestem asupra lui și asupra casei lui poate fi confirmat de experiența vieții de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este și omul care se roagă numai omului, și nu se roagă Celui ce ține toate și poate toate. Însă - ia seama! - uneori tăcerea e mai folositoare și decât vorbele acestea.
Prima batjocură tulbură sufletul rugător. Tu, însă, i-ai supraviețuit deja, și de la rugăciune nu ai încetat - iar batjocura repetată e un imbold. Și tu, îmi spui, ai făcut experiența acestui lucru. Acum, într-un anume fel Dumnezeu ți-e mai apropiat, și biserica mai dragă, și rugăciunea mai dulce. Să știi că va veni vremea când batjocura aceasta va înceta, iar în locul ei vor veni încuviințarea și admirația și lauda - și atunci, sufletul tău va fi într-o primejdie mai mare decât acum. Acum te înveți cu smerenia, iar atunci vei fi luptată de trufie. Aceasta însă este altă problemă, altă ispită.
Să știi că cei ce ne chinuie prin batjocură, tocmai aceștia sunt vrăjmașii noștri. Și la ei s-a gândit Domnul când a poruncit: iubiți pe vrăjmașii voștri. Ei ne fac binele neștiind ce fac. Amărându-ne și strâmtorându-ne, ei aprind în noi torța înflăcărării dumnezeiești. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcându-ne pământul supărător, ei ne fac cerul drag. Gerul și vântul nu vor binele copăcelului, însă și fără să vrea îi aduc binele. Așa și vrăjmașii tăi, ție.
Drept aceea, iartă-le lor, și binecuvântează-i, și roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, și - ceea ce e culmea a toate - iubește-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu. Dar dacă sufletul tău nu va răbda acest nimic șuierat de șarpe al prafului pământesc și se va rușina de Hristos, atunci vor râde de tine nu numai oamenii, ci și dracii.
Mergi cât mai des în casele plângerii. Mergi cât mai des și în cimitir. Gândește-te la crucea lui Hristos și sărut-o cât mai des. Și la sfârșitul vieții să te gândești. Toate acestea te vor ajuta să te întărești în așezarea rugătoare a ființei tale și să ajungi la biruință desăvârșită.
Pace și milă de la Dumnezeu!
Episcop Nicolae Velimirovici

cristiboss56 08.07.2015 18:51:36

Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare mo*ment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuți, să vezi dacă ești în regulă. Dacă ești un monah silitor și nevoitor, te vei cerce*ta pe tine însuți să vezi cum ți-ai petrecut ziua.
Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci și el însuși se cercetează pe sine, să vadă dacă merge spre mai bine sau nu cu acele medicamente pe care i le-a dat medicul. Nu starețul te va urmări pas cu pas, ci tu însuți trebuie să te urmărești pe tine însuți.
De multe ori l-am întrebat pe bătrânul Iosif cum a ajuns la această stare duhovnicească. Și mi-a răspuns:
„M-am adâncit foarte mult în cunoașterea de sine. Ce ești tu? Nici măcar un vierme nu ești. Nimic. A venit harul, te-a ridicat și ai devenit înger. A plecat harul, iarăși te-ai întors la starea ta de mai-înainte.”
Dar spune-mi, cum putem să atragem harul?
De tine depinde ca mintea ta să fie liniștită. Numai de tine depinde și nu de ispititorul care vă atacă, nici de comportamentul împreună-nevoitorului vostru, al fratelui din obștea voastră. Tu însuți vei fi pricina mân*tuirii sau osândirii tale. De tine depinde. Când tu îți dorești mântuirea și te silești pe tine însuți, le vei dobândi pe toate prin rugăciune.
(Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 203-204)

cristiboss56 09.07.2015 22:20:21

Sfântul Nicodim Aghioritul - Despre Sfânta Împărtășanie
 
„Fraților, de mare nevoie este să ne împărtășim des, ca să avem în noi Viața, Care este Iisus Hristos și ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Și deși se arată că trupește trăiesc, sufletește însă sunt morți, pentru că s-au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o face Sfânta Împărtășanie.
Și așa cum pruncul, când s-a născut, plânge și cere cu multă stăruință hrana și laptele lui, iar dacă nu suge și n-are poftă e semn că e bolnav și în primejdie să moară, tot așa și noi trebuie să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfânta Împărtășanie, ca să viețuim, iar dacă nu o facem, ne primejduim de moartea sufletească.
De vom lua aminte cu atenție la Sfânta Liturghie, vom vedea că de la început și până la sfârșit un singur scop are: să aducă la împărtășire pe credincioșii creștini adunați. Pentru că și rugăciunile pe care preotul le citește în taină, și ecfonisele și, în scurt, toate sfintele rugăciuni și rânduieli care se săvârșesc aici, acest lucru arată.
Din toată sfânta rânduială a Sfintei Liturghii, nu se vede oare că sunt îndatorați creștinii care merg la Sfânta Liturghie să se împărtășească adesea? Nu sunt oare îndatorați să facă acest lucru, ca să arate că împărtășirea este adunare și cină, și să nu fie călcători ale acelora pe care le cred și le mărturisesc? Iar dacă nu se împărtășesc precum o mărturisesc, mă tem, mă tem ca nu cumva să fie călcători. Ci și preotul care îi cheamă, și celelalte cuvinte și sfințite lucrări și rânduieli care se fac la Sfânta Liturghie, nu știu dacă își mai au adevărata lor rânduială și cuvenitul lor rost. Fiindcă toți, până la unul, se leapădă, și nu găsește nici un creștin care să le împlinească și să asculte chemarea preotului, sau mai bine-zis a lui Dumnezeu, ci se întorc acasă neîmpărtășiți cu cele Sfinte, fără să fi binevoit cineva să se apropie și să se împărtășească.
De aceea și dumnezeiescul Ioan Gură-de-Aur, urmând Sfintelor canoane ale Sfinților Apostoli, socotește nevrednici chiar și de intrarea în biserică pe cei ce merg la Sfânta Liturghie și nu se împărtășeasc.”

cristiboss56 10.07.2015 22:10:12

Parintele Porfirie despre copii și părinți
 
Parintele Porfirie indragea familia, socotind-o una dintre cele mai insemnate forme ale existentei umane. Era incredintat ca nucleul personalitatii umane se cladeste – bine sau rau – in sanul familiei. De aceea, toata viata a pastorit si a sfatuit nenumarate familii, cu multa dragoste.
Era interesat indeosebi de relatiile personale profunde stabilite in sanul familiei, intre cei doi soti. Credea in rolul deosebit pe care il avea “dialogul iubitor” intre cei doi parinti, in tandretea relatiilor si in exprimarea sensibilitatii dintre soti.
De asemenea, acorda mare atentie cazurilor unor copii “rataciti”, cum ii numea in chip graitor. Era vorba despre copii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relatiilor agresive dintre parinti. Vorbea despre“copii rataciti”, dar si despre “parinti rataciti“. Spunea ca problemele copiilor apar chiar din faza de sarcina, perioada in care mama copilului nu a avut grija sa traiasca linistit, cu sufletul impacat si in rugaciune. Parintele obisnuia sa spuna: “Mama incepe sa isi educe copilul chiar din clipa in care acesta se afla in pantecele ei, prin trairile sale sufletesti (pedagogie prenatala de imbunatatire)”.
In asemenea cazuri in care copiii aveau probleme de natura organica sau psihologica, Parintele Porfirie se straduia, cu nesfarsita dragoste ce il caracteriza, sa fie alaturi de familia respectiva. De obicei incepea cu diagnoza problemelor.
Cazul pe care il descriu in continuare cred ca ne ajuta sa intelegem interesul parintelui si eforturile sale pentru rezolvarea diferitelor probleme. In anul 1988 aveam un student la Facultatea de Teologie, un baiat dragut, demn de afectiune, pe nume Iorgos R., din Mesolonghi. La un moment dat tanarul a inceput sa-si piarda echilibrul cand mergea. Astfel a inceput sa se manifeste boala de care suferea, o boala grava, distrofia musculara. Este o boala evolutiva a sistemului muscular, de obicei de natura ereditara, ducand la distrugerea treptata a tesutului muscular. Boala a evoluat lent si incet-incet, Iorgos nu s-a mai putut deplasa decat intr-un scaun cu rotile. Mama tanarului, Irini, si tatal sau erau cei cel duceau la facultate. Deodata tatal lui Iorgos s-a imbolnavit de cancer la creier si, in scurt timp, a murit. Astfel, toate problemele familiei care, asa cum am aflat mai apoi, erau destul de numeroase, au cazut pe umerii doamnei Irini. Acasa mai avea un copil, pe nume Nectarie, care si el se afla intr-un scaun cu rotile, suferind de aceeasi boala. Cu toate acestea, cand ne-am dus sa ii vizitam, atmosfera ce domnea in casa era una de liniste si de impacare. Locul era tihnit, pe pereti erau agatate icoane, iar cei ai casei, cu surasul lor bland, faceau sa fie si mai simtita prezenta Sfantului Duh. Intr-adevar, acei oameni erau iubiti de Dumnezeu!
Parintele Porfirie cunostea toata familia si tinea foarte mult atat la doamna Irini, cat si la copii. Suferea impreuna cu ei si incerca in toate chipurile sa le aline durerea. Noaptea, de obicei pe la orele doua sau trei, adica in ceasurile de adanca singuratate, cand durerea apasa sufletele oamenilor si cand Irini simtea cum isi pierde rabdarea, Parintele Porfirie ii dadea telefon, pentru a o intari. Doamna Irini ne-a spus ca in clipele de deznadejde, simtea caldura Sfantului Duh revarsandu-se din cuvantul incurajator al parintelui. Bunicutul cunostea foarte bine situatia familiei. Si, chiar cand doamna Irini s-a dus prima oara la sfintia sa, parintele i-a vorbit despre boala copiilor, descriindu-i cauzele bolii. Dupa procedura de diagnosticare, pe care am descris-o mai sus, adica luandu-i pulsul doamnei Irini, i-a spus: “In perioada in care ai fost insarcinata, in casa domnea o atmosfera tensionata. Din pricina ca organismul tau era sensibil la cele tensiuni, embrionul era afectat”.
Trebuie spus ca doamna Irini s-a dus si in Elvetia la doctori care erau de parere ca era vorba despre modificari ale fatului.
Corecta educare si crestere a copiilor in cadrul familiei detinea un loc insemnat in activitatea Parintelui Porfirie, mai ales cand isi povatuia fiii duhovnicesti. Cand unii parinti il intrebau parintele le spunea:
- Voi purtati intreaga raspundere pentru starea lui. Din pricina relatiilor proaste dintre voi doi, chiar din vremea cand se afla in pantecele maicii sale i-ati provocat toate aceste traume psihice si toate problemele psihologice pe care acum trebuie sa le indure.

cristiboss56 10.07.2015 22:11:03

Parintele Porfirie despre copii și părinți ( continuare )
 
De asemenea, Parintele Porfire spunea adesea:
“Sfintenia parintilor contribuie la mantuirea copiilor. Intr-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea nici o problema cu copiii vostri... Acest lucru il veti izbandi lesne in momentul in care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul cel dumnezeiesc? Vine cand ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie simpla si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns”.
Referindu-se la metodele si mijloacele pe care parintii ar trebui sa le foloseasca in educarea propriilor copii, Parintele Porfirie, ca un pedagog intelept ce era, spunea:
“Nu va purtati cu copiii in chip silnic. De obicei slabiciunile copiilor isi au izvorul in comportamentul parintilor, care isi silesc copiii, din dragoste desigur, care insa este doar o simpla dragoste omeneasca. Cand vreti sa le spuneti ceva copiilor vostri, spuneti-le prin rugaciunea pe care o faceti. Copiii nu asculta de cele pe care le aud, decat atunci cand ii lumineaza Harul dumnezeiesc. Abia atunci asculta ce vrem sa le spunem. Cand vreti sa-i spuneti ceva copilului vostru, mai bine spuneti-i intai Maicii Domnului, si ea va lucra. Iar rugaciunea voastra se va face suflare datatoare de viata, mangaiere duhovniceasca, ce il va cuprinde cu imbratisarea sa, atragandu-l“.
Cuviosul Porfirie credea in valoarea pe care o are rugaciunea in viata duhovniceasca a oamenilor si ii povatuia pe fiii sai duhovnicesti in ce fel sa se roage:
- Sa te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat fara sa astepti raspunsul lui Dumnezeu, Sa nu-ti trebuiasca sa vezi mana Sa sau chipul Sau sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar sa crezi ca in timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbesti cu Dumnezeu.
Toate aceste povete si indemnuri ale Parintelui Porfirie sunt in deplina concordanta cu teoriile moderne ale psihopedagogiei in ce priveste functia familiei ca sistem psihosocial. In cadrul acestui sistem, relatiile dintre parinti, dinamica si autoreglarea sistemului familial, rolul pozitiv sau negativ al parintilor, toate acestea afecteaza psihismul fiecarui membru al familiei. Indeosebi influenteaza universul afectiv al copiilor mici si al adolescentilor, a caror personalitate o marcheaza definitiv emotional, fie cu pecetea vietii daruite si a nadejdii, fie – lucru mai intalnit astazi – cu pecetea deznadejdii, a distrugerii sufletesti si a mortii. Astfel familia se transforma din celula a vietii intr-o vatra a mortii.
Astazi sustinatorii “terapiei familiale” considera ca pentru a vindeca o anumita persoana, trebuie sa modificam relatiile si atitudinile existente intre membrii familiei acelei persoane, intocmai cum sfatuia si Parintele Porfirie. Si inca, “pentru a schimba lumea, trebuie sa schimbam familia” (V. Satir).
Cuviosul Parinte Porfirie nu era doar un invatator al Evangheliei, pedagog al tinerilor si sfatuitor al familiilor luminat de Harul dumnezeiesc. Era, pe langa toate acestea, o fire sensibila, delicata si poetica. Il misca frumusetea naturii, iubind deopotriva pasarile si florile. Ii placea sa se trezeasca diminetile ca sa priveasca soarele rasarind din mare. Petrecea mult timp, fie iarna, fie vara, in regiunea Ahladeri, langa Paraclisul Sfantului Antonie, in Evvia. Statea acolo privind marea, in rugaciune si meditatie. Adesea spunea:
“Ieseam in zori de zi, sa privesc Marea Egee si sa-i simt mireasma…”
La fel se plimba in zori un alt sfant, Cuviosul Filotei Zervakos, in Thapsana, in insula Paros.
Referindu-se la fire sa poetica, Parintele Porfirie obisnuia sa spuna: “Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati… Sfintii sunt poeti… Intr-adevar, cata poezie este in infatisarea, in invatatura si in lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe marea Tiberiadei”.
Si sfatuia: “Cititi Psaltirea, caci indulceste sufletul”. Alteori isi povatuia fiii duhovnicesti, spunandu-le: “Iubiti natura si treziti-va de dimineata ca sa-l vedeti pe soarele-rege ivindu-se purpuriu din valuri”. De asemenea ii indemna sa stea pe malul marii, cugetand, rugandu-se, ascultand glasurile tainice ale naturii, linistindu-se. Sa faca excursii, sa suie pe munte, sa priveasca cerul instelat, sa se bucure primavara de frumusetea tarinilor, a florilor, a copacilor, si iarna, de zapada. Parintele Porfirie era convins ca acest fel de sensibilitate contribuie la maturizarea duhovniceasca si sufleteasca a omului, fiind inceputul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu si totodata inceputul unei doxologii inchinate nesfarsitei Sale maretii.
Acest rodnic proces educativ pe care l-am descris mai sus, constituie o minune de neinteles pentru ratiunea umana, fiind o lucrare ce a salvat si a insuflat viata mai ales oamenilor tineri de pretutindeni. Parintele Porfirie vietuia, asa cum am mai spus, in spatiul minunii. Toata lucrarea sa era o smerita afierosire lui Dumnezeu si semenilor sai. Toata viata, ca om s-a dat cu totul lui Dumnezeu, cu desavarsita smerenie, ascultare si nesfarsita dragoste. A fost un parinte al dragostei, care “a chemat” Harul dumnezeiesc prin sfanta sa vietuire, tocmai fiindca traia in chip euharistic durerea, dand slava lui Dumnezeu pentru neputintele pe care le indura. De aceea Domnul l-a si invrednicit sa traiasca in acest spatiu infinit al minunii si sa fie partas la “innoirea” sufletelor, prin suflarea datatoare de viata a Duhului Sfant, prin “puterea Sfantului Duh, prin care se arata celor vrednici Imparatia lui Dumnezeu” (Sfantul Grigore Palama, Patrologia Greaca, vol.151).
Incheind aici aceste scurte insemnari, am putea la randu-ne, urmand pilda antropologiei pedagogice a Sfantului Ioan Gura de Aur, sa ajungem la urmatoarea concluzie:
“Acesta este sufletul Cuviosului Parinte Porfirie: iubitor, ocrotitor, aratand mare dragoste si parinteasca bunavointa, biruind iubirea firii si invingand necazurile toate, cu ajutorul Sfantului Duh si al dumnezeiescului Har” (cf. Ioan Gura de Aur, Omilia la II Timotei 3,1: “Si aceasta sa stii ca in zilele din urma, vor veni zile grele”, 3, P.G.B. 27, 620).

cristiboss56 10.07.2015 23:02:30

PĂRINTELE PORFIRIE :

Dragostea dumnezeiască
Dragostea dumnezeiască e o nebunie care, odată ce-l stăpânește pe om, îi schimbă sufletul și trupul. Am văzut asta la mine însumi. Fața și sufletul mi s-au transformat prin iubirea lui Hristos. Într-o zi, pe când alergam cu ravnă dumnezeiască, la treburile la care eram trimis, mi-am zărit chipul într-un geam și m-am minunat de felul cum viața întru Hristos pe care o trăiam la Sfântul Munte mă influențase și în exterior, înfrumusetându-mi chipul. Aceasta o spune și Scriptura: „Inima, bucurându-se, luminează și fața”. Așa și tu, iubește-L pe Hristos, și vei simți toate acestea înlăuntrul tău. Dăruiește-ți inima lui Hristos, iar de restul Se va îngriji chiar El.”.

cristiboss56 11.07.2015 22:52:19

Dragostea: durerea ta in inima mea !


Clipe dulci, dar si amare,trec zilnic pe langa noi.Unele cioplesc in lemnul ori in piatra fiintei noastre, altele sunt sunete ale unei simfonii divine.Cu gandurile ori cu faptele incercam sa scoatem, fiecare in parte, cuiele din scandurile vietii noastre.In fiecare dintre noi este clipa si vesnicia.Cu gurile acestea spunem rugaciuni.Cu gurile acestea scuipam venin in jurul nostru.Cu gurile acestea primim pe Hristos Euharistic.Cu gurile acestea ranim.Cu gurile acestea zambim.Cu gurile acestea ne sarutam copiii la culcare.Oare ii place lui Dumnezeu ce gust are Cuvantul meu ?!Cum traiesc eu acum ?!Dumnezeu Isi poate face autoportretul in chipul meu?!


Se cuvine sa vedem pe cei din jurul nostru asa cum ii vede Dumnezeu si nu asa cum ii vede omul.Dumnezeu si nu isi bate niciodata joc de om.Sa avem rabdare cu aproapele nostru pana cand va descoperi si el darurile si dragostea Domnului.Caci Dumnezeu este al tuturor, nu numai al nostru.Dragostea universala nu mai intreaba:"Cine este aproapele meu ?", ci in fiecare om vede in celalalt pe aproapele sau.Asa cum Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii si ii asteapta pe Cale, se cuvine si noi sa invatam Porunca Iubirii.Sa iubim pe cei din jurul nostru atunci cand merita cel mai putin, atunci au cea mai mare nevoie de Iubire !Mamele iubesc cu inima Domnului.Indiferent daca puiul e cuminte sau obraznic, are patru clase sau doua masterate, este cioban sau avocat, este talhar sau desfranat, este mic sau mare;este copilul ei, carne din carnea ei si iubeste oricum, neconditionat si mult.


In aceasta viata toti suferim pe drept, numai Hristos a suferit pe nedrept.Sufar pentru mine, pentru tata, pentru mama, pentru neamul meu.Suferim pentru ca nu stim sa iubim frumos, bine si curat.Ne legam de lucruri vremelnice.Ne risipim in trairi mici.Avem o placere bolnava sa osandim, sa judecam.Suferim pentru ca nu ne-am imprietenit cu timpul.Si mai presus de toate ne place sa impartim "dreptatea";dar nu dreptatea Domnului, ci dreptatea omului.Uitam ca la Dumnezeu dreptate inseamna iertare si iubire nemarginita.Sa invatam sa deschidem cerul cu lucruri marunte.Daca ierti, iarta totul ! Altfel n-ar mai fi iertare.Cand suntem unii in inimile altora intotdeauna o lacrima curge.Aceasta este Biserica, prezenta unora in inimile altora.Dragostea nu este nimic altceva decat durerea ta in inima mea, plangerea cu cei ce plang si bucuria cu cei ce se bucura.


Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul cum o traim este darul omului pentru Dumnezeu.Dumnezeu vrea sa faca din fiecare dintre noi o lumina in intuneric si din spin un trandafir.Daca olarul stie cat sa tina oala in foc ca sa arda fara sa se sparga, tot asa si Dumnezeu stie masura suferintelor noastre fara ca sa sparga lutul fiintei noastre.Desaga cu necazuri, greutati, incercari, ispite se va deserta odata.Nu poate fi un sac fara fund.


Doamne, Te regasesc si astazi in copilul ce rade curat si in mosul care plange incet...


Ieromonah Hrisostom Filipescu

cristiboss56 13.07.2015 20:32:24

by Admin

Yasmina 14.07.2015 00:23:44

Cuviosul Paisie Aghioritul,Cuvinte Duhovnicesti
 
- Gheronda, Îngerul păzitor ne ajută totdeauna?
- De noi depinde cât de mare va fi ajutorul lui. Dacă vom păși puțin pe pământ tare, poate va păși și Îngerul și ne va scăpa de vreo primejdie. Dacă noi facem ceea ce trebuie să facem, atunci și Îngerul va face ceea ce trebuie să facă. S-au săvârșit multe minuni cu ajutorul Îngerilor. S-a întâmplat la unii tineri să fie scăpați într-o clipă din cine știe ce păcat. Câtă putere are un Înger! Ajută chiar și cu tăcerea lui.
Odată mă aflam într-o situație fară ieșire. Din pricina mâhnirii simțeam că parcă îmi dă cineva cu o daltă în cap ca să-mi spargă fruntea. Aproape că-mi ieșeau ochii din orbite. Mă durea mai ales ochiul drept. Durere, durere insuportabilă! Mă învârteam ca un titirez, mă zvârcoleam de durere. Nu știam ce să fac.
M-am rugat și am cerut de la Dumnezeu să găsească un chip de a ieși din acea situație. Și deodată îl văd la umărul drept pe Îngerul meu păzitor. Era ca un copil de doisprezece ani. Avea o față frumoasă rotundă cu niște ochișori rotunzi. Ce chip! Strălucea! Simpla lui prezență mi-a alungat și durerea și toate; durerea mi-a pierit nu din cauza bucuriei, ci datorită dumnezeiescului Har. Bucuria nu alungă durerea; te bucuri, dar ai și durerea în același timp. Însă dumnezeiescul Har! Mare lucru! Nu se poate descrie. „Dacă este așa, am spus, atunci nu cu dalta, ci cu barosul să mă lovească în cap!”. Chiar și numai pentru acest lucru merită să-mi spargă capul. După aceasta s-a găsit și rezolvarea care, omenește, nu exista.
- V-a vorbit, Gheronda?
- Nu, ci numai m-a privit.
- Gheronda, când îl vezi pe Înger, vezi chipul său, dar în realitate cum este? Îl vezi ca și cum ar avea materie?
- Este ceva foarte subțire ...
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. VI, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 91-92)


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:11:40.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.