Fiecare zi traita este o zi deosebita . . . !
 

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta – a spus – nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

Abia astazi am reusit sa citesc o mare parte din aceste deosebite "invataturi" sau "istorii cu talc"....m-au impresionat foarte mult toate,insa aceasta din urma...chiar mi-a dat de gandit....multumim din suflet .....continuati tot asa ptr.ca reusiti sa ajungeti la sufletele oamenilor.Doamne Ajuta!!!!!!!

Ma bucur din suflet ca ti-au placut , caci asta este rostul lor , de a ne sensibiliza si de a ne odihni sufletul atat de incercat in lumea asta agita si extrem de zgomotoasa . Si pe acest site exista astfel de povesti cu talc , altele decat cele postate aici, si deci avem de unde alege si a ne hrani sufletelul nostru:1: ! Iata adresa unde poti intra aici pe site si a lectura alte si alte istorioare-povestioare : http://www.crestinortodox.ro/povestiri-talc/

" Nu m-am nascut ieri " - Octavian Paler ( Dumnezeu sa-l ierte )
 

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea, dar văzându-i supăraţi îi invită în casă să mănânce ceva.
“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.
“Nu, este ieşit.”
“Atunci nu putem intra.” – răspunseră ei.
Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi… “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”
Femeia se duce şi îi invită.
“Nu putem intra toţi în casă”, răspunseră ei.
“Cum aşa?” întreabă ea.
Unul dintre moşnegi îi explică: “Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.”
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. “Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”
Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”
Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. “N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat nora.
“Hai să ne ghidăm după sfatul norei”, îi zice soţul soţiei.
“Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”
Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.”
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”
Cei trei moşnegi replicară: “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!”
DORINŢA NOASTRĂ PENTRU TINE…
* Unde este durere, îţi dorim pace şi fericire.
* Unde sunt îndoieli personale, îţi dorim reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.
* Unde este oboseală sau blazare, îţi dorim înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.
* Unde este frică, îţi dorim iubire şi curaj.

Neplauzibil cultural si psihologic...daca erau pagani, toti trei, de ce sa ii ia remuscarile?!

...deoarece,rasa umana a fost dotata cu constiinta!

Mulţumim cristi pentru acest topic...am să-l răsfoiesc din copertă în copertă în copertă...ce o să-mi placă mai mult am sa preiau ca material pentru un site...bineînţeles dacă primesc acordul tău.

Cu bucurie sa daruim bucurie celor interesati !
Doamne ajuta !:1:

Trei povestioare . . .
 

Sofia era femeie din lume. Toată viaţa ei a fost influenţată de spiritul inovator. Le ironiza pe fetele şi femeile care mergeau la biserică. Considera acest lucru o manifestare a înapoierii.
Însă odată s-a îmbolnăvit. I-a apărut o durere. I-a fost teamă să nu i se întâmple ceva serios. S-a dus la medic. A consultat-o. Era un caz de boală rar întâlnită. I-a prescris un medicament nu foarte obişnuit. L-a trimis pe fiul ei să-l cumpere de la farmacie.
A început să-l ia. După cinci zile medicul a revenit acasă la ea. A consultat-o iar. Privirea i-a căzut pe noptieră, unde se afla medicamentul. A pălit dintr-o dată când a văzut o sticluţă de...
- Aţi luat din medicamentul ăsta? a întrebat medicul cu agonie...
- Da, doctore, a răspuns Sofia. De ce? Ce se întâmplă? Aţi devenit palid.
- Groaznic! Groaznic! a şoptit medicul. Cine ia din medicamentul acesta ori înnebuneşte, ori moare. Din greşeală, ţi-au dat alt medicament... Dumnezeul meu!...
Sofia a rămas încremenită. Şi acum? Ce se va întâmpla acum? În ceasul acesta de primejdie şi-a adus aminte de Dumnezeu. S-a ridicat încet. S-a îmbrăcat. Şi, însoţită de sora ei, s-a dus la biserică, care era aproape de casa lor.
Era după-amiaza. Înăuntru nu se afla nimeni. A înaintat cu picioarele tremurânde. A zărit icoana lui Hristos. A îngenuncheat... A început să se roage şi să plângă... „Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de mine. Salvea-ză-mă! Tu eşti Marele Doctor al lumii...”
A stat mult timp acolo, îngenuncheată, plângând... Apoi s-a ridicat. A simţit în ea o uşurare. În ziua următoare a vizitat-o iarăşi medicul. A găsit-o mai bine. A rămas uimit de evoluţia bolii. El se gândea la urmări îngrozitoare din cauza medicamentului luat.
În câteva zile bolnava s-a însănătoşit pe deplin. De aici încolo a devenit un alt om. Îl binecuvântează în public pe Dumnezeu. Merge la biserică. Se spovedeşte. Şi predică peste tot credinţa şi recunoştinţa sa...
Două vindecări dintr-o dată. Una a trupului. Cealaltă, a sufletului. Două intervenţii tămăduitoare ale lui Dumnezeu! Binecuvântat fie Numele Său!







- Dragă Barbara! Peste cinci zile e aniversarea ta. Aş vrea să-ţi fac un cadou. Să-l porţi şi să străluceşti. Gândeşte-te ce doreşti şi spune-mi. Până la 120 de lire.
Barbara plutea de bucurie când l-a auzit pe soţul ei spunându-i aceste cuvinte.
- Mulţumesc, Tasos, îţi mulţumesc pentru dragostea ta. M-ai pus într-o situaţie delicată. Nu-ţi pot răspunde acum. Întâi să mă gândesc.
- Da, draga mea, să te gândeşti, sunt de acord. Este prima ta aniversare după nunta noastră. Vreau să-ţi arăt cât de mare e iubirea pe care ţi-o port.
Barbara a căzut pe gânduri. Multe voia. Ce o să aleagă în cele din urmă? Să cumpere brăţări? Colier? Era seară. S-a hotărât să se gândească în ziua următoare. Şi aşa a făcut.
Zorile zilei de duminică. Barbara mergea mereu la biserică, împreună cu soţul ei. După citirea Evangheliei a vorbit un predicator. A vorbit despre sărăcia şi lacrimile oamenilor. Apoi a pomenit şi de cheltuiala pe care o fac mulţi pentru lucruri de lux şi fast. Şi i-a rugat pe credincioşi să nu-i uite pe bolnavi, pe săraci, pe cei părăsiţi.
Barbara a ascultat cu atenţie. Şi la un moment-dat a lăcrimat. După Sfânta Liturghie au mers acasă.
- Tasos, a zis, sunt foarte mişcată de predica de astăzi. M-a pus pe gânduri. Am eu dreptul să cheltuiesc pentru mine cele 120 de lire pe care mi le dăruieşti?
- Da, draga mea, şi eu am fost emoţionat de predică. Ce ai de gând să facem?
- Ascultă Tasos, doamna Vasilikis, vecina noastră, ştii, îl are pe singurul ei copil, Barnaba, bolnav. Sărmana văduvă s-a topit de durere. Trebuie să-l trimită în Anglia pentru terapie. Dar nu are bani. Îi trebuie doar 100 de lire pentru călătorie. Şi acolo iarăşi cheltuieli. Ce ai zice dacă i-am da cele 120 de lire pentru a fi vindecat singurul său fiu?
Tasos a lăcrimat. S-a apropiat de soţia lui şi a sărutat-o cu emoţie.
- Da, Barbara, să îi dăm. Tu eşti în întregime o podoabă vie. Ce nevoie ai de bijuterii?
Pe înserate s-au dus acasă la îndurerata mamă.
- Doamna Vasilikis, a zis Barbara cu blândeţe. Tasos s-a hotărât să-mi facă un cadou de aniversarea mea. Dar ne-am gândit că ar fi mai bine ca aceşti bani să vi-i dăm vouă, pentru ca Barnaba să meargă în Anglia pentru terapie. Un copil ai şi e singurul tău sprijin. Primeşte, deci, cele 120 de lire şi aranjează degrabă totul.
Doamna Vasilikis a ascultat cu uimire cuvintele acestea. Pe neaşteptate, s-a repezit, a luat mâna Barbarei şi a început să o sărute cu lacrimi. La fel a făcut şi Barnaba cu domnul Tasos.
- Dumnezeu să vă răsplătească pentru marele bine pe care ni-l faceţi, a zis printre suspine nefericita mamă.
După câteva zile, Barnaba a plecat la Londra. A rămas acolo două luni. Din fericire avea un unchi în Anglia. Barnaba a fost la terapie intensivă şi s-a întors pe deplin vindecat.
De atunci, în fiecare duminică trimite acestei familii blânde un buchet de flori pe care le adună din grădinile cunoscuţilor săi. Flori proaspete, stropite cu lacrimi de recunoştinţă pentru acei binefăcători .





O să vă vorbesc despre o familie necăjită care trăia în parohia noastră. Făceam parte din comisia Casieriei săracilor şi l-am auzit pe preotul nostru discutând în legătură cu acest caz. M-am dus în casa unde locuiau ca să capăt informaţii şi să constat despre ce e vorba. Mama şi cei patru copii locuiau într-un apartament aflat în spatele bisericii. Mama era bolnavă, nu putea să lucreze. Un copil ieşise din spitalul de psihiatrie şi avea nevoie de însoţitor şi de medicamente, una din fete mergea la liceu, iar cealaltă, mai mare, lucra într-un restaurant la spălatul vaselor şi ajuta pe cât putea (avea şi un prunc în afara căsătoriei); al patrulea, băiat, suferea de cancer şi mergea la spital. Aveau patru luni de când nu plătiseră chiria şi proprietara se pregătea să-i dea afară. Aceasta era pe scurt, situaţia.
M-am gândit că trebuie să fac ceva, altfel aş fi dat socoteală lui Dumnezeu. Am început deci o chetă la biserică şi am adunat patru chirii lunare, iar în continuare am discutat problema cu colegii de la şcoala unde lucram, hotărând ca în fiecare lună când primeam salariile să punem fiecare într-o cutie cât voiam. În felul acesta aproape scoteam chiria lor. Mai târziu au plecat din casa aceea şi ne-am străduit din nou să îi ajutăm. Între timp ceva s-a schimbat în familie şi oarecum situaţia s-a îndreptat .

Încă din primele zile era ceva evident. Nu o simpatizau prea mult pe noua noră, venită în casa bărbatului ei. Cele două cumnate necăsătorite ale ei o priveau încruntate. Şi cealaltă cumnată, femeia fratelui celui mai mare, îi făcea mereu scene. Încet-încet a fost influenţată şi soacra.
Lena – acesta era numele ei – pricepea totul. Dar nu vorbea. Aştepta să vorbească Dumnezeu. Singurul ei răspuns era să se facă jertfă pentru toţi. Să îi ajute pe cei care îi picurau otravă.
Într-o zi s-a îmbolnăvit Georgia, soţia fratelui soţului ei. Toţi ceilalţi o priveau şi... îşi vedeau de treabă. Însă Lena a rămas la căpătâiul bolnavei. Zi şi noapte. Ceilalţi vedeau aceasta.
Într-o după-amiază, când Lena era aplecată deasupra bolnavei, aceasta i-a spus:
- Eşti un înger. A trebuit să mă îmbolnăvesc pentru a înţelege acest lucru. Iartă-mă... te-am amărât de multe ori.
Lena a zâmbit şi i-a mângâiat părul. Altceva nu a zis...
Încet-încet toţi au început să-şi schimbe atitudinea faţă de ea. Şuşotelile şi şicanele au încetat... Cumnatele îi vorbeau dulce. Soacra se bucură acum de o aşa noră.
Dar într-o seară pe Lena a cuprins-o o durere de stomac. Medicul a venit urgent. Peste puţin timp, ambulanţa a transportat-o pe tânăra femeie la spital. Operaţie de apendicită. Încă puţin şi ar fi făcut peritonită... Pericol mare.
Lena a fost salvată ca prin minune. Lângă ea s-au aflat în tot ceasul cumnatele şi soacra sa. Se rugau cu toţii pentru nora de aur, precum spunea de repetate ori cu ochii în lacrimi, soacra...
Cum s-au mai schimbat vremurile! Lena Îl slăveşte din tot sufletul pe Dumnezeu. Şi se gândeşte: soarele dragostei a învins iarăşi crivăţul. Crivăţul sălbatic al răutăţii...