Catre alt batran au zis dracii : voiesti sa-l vezi pe Hristos ? Si le-a raspuns : anatema voua si celui pentru care ziceti ! Caci in Hristosul meu cred, care a zis : de va zice voua cineva, iata aici este Hristos, iata acolo este, voi sa nu credeti. Si auzind dracii, s-au facut nevizuti.

Evrika!
 

:25:am gasit si poza ta cand erai mic !!
http://animalici.ro/files/2009/02/po...ari-belusi.jpg

Si ca sa nu facem prea mult offtopic, postez si eu o povestire cu talc.
Cu scuzele de rigoare, ca deocamdata o am numai in engleza.

An Obituary printed in the London Times.....

Today we mourn the passing of a beloved old friend, Common Sense, who has been with us for many years. No one knows for sure how old he was, since his birth records were long ago lost in bureaucratic red tape. He will be remembered as having cultivated such valuable lessons as:
- Knowing when to come in out of the rain;
- Why the early bird gets the worm;
- Life isn't always fair;
- and maybe it was my fault.

Common Sense lived by simple, sound financial policies (don't spend more than you can earn) and reliable strategies (adults, not children, are in charge).

His health began to deteriorate rapidly when well-intentioned but overbearing regulations were set in place. Reports of a 6-year-old boy charged with sexual harassment for kissing a classmate; teens suspended from school for using mouthwash after lunch; and a teacher fired for reprimanding an unruly student, only worsened his condition.

Common Sense lost ground when parents attacked teachers for doing the job that they themselves had failed to do in disciplining their unruly children.

It declined even further when schools were required to get parental consent to administer sun lotion or an aspirin to a student; but could not inform parents when a student became pregnant and wanted to have an abortion.

Common Sense lost the will to live as the churches became businesses; and criminals received better treatment than their victims.

Common Sense took a beating when you couldn't defend yourself from a burglar in your own home and the burglar could sue you for assault.

Common Sense finally gave up the will to live, after a woman failed to realize that a steaming cup of coffee was hot.
She spilled a little in her lap, and was promptly awarded a huge settlement.

Common Sense was preceded in death, by his parents, Truth and Trust, by his wife, Discretion, by his daughter, Responsibility, and by his son, Reason.

He is survived by his 4 stepbrothers;
I Know My Rights
I Want It Now
Someone Else Is To Blame
I'm A Victim

Not many attended his funeral because so few realized he was gone.
If you still remember him, pass this on. If not, join the majority and do nothing.

Da, buna povestea, ar trebui sa meditam la ea. E adevarata.
Multumesc de poza! Sa stii ca ai nimerit exact, ca am si un frate si semana leit cu cel imbracat in pantalonasi!
Har, smerenie si jertfa de sine.

http://animalici.ro/files/2009/02/po...ari-belusi.jpg

A fost o dată un om care avea un cal. Sau calul avea un om, depinde din perspectiva cui privești. Omul era nemulțumit deoarece spre deosebire de alți cai, calul său trăgea la trăsură foarte agale, în timp ce ceilalți cai galopau. Orice metodă încercase omul, de la bătaie până la înfometare, dăduse greș. Calul nu ieșea din ritmul său agale în nici un chip. Într-o zi aparent ca oricare alta, omul scăpă un măr din mână care se rostogoli până la picioarele calului. Acesta îl înfulecă pe nerăsuflate. În ziua respectivă calul păru că trage trăsura puțin mai repede decât o făcea în mod obișnuit. Voind să vadă dacă există o corelație între mâncatul mărului și viteza de deplasare, în ziua următoare omul îi dădu calului două mere. Interesant lucru, după ce devoră cele două mere calul trase la trăsură puțin și mai repede decât în ziua precedentă. Satisfăcut și totodată intrigat de rezultat omul continuă să crească treptat numărul de mere dăruite zilnic calului, iar acesta din urmă continuă să-și crească viteza de deplasare la fel de progresiv precum creștea și numărul merelor. În cele din urmă omul stabilise un număr de o sută de mere pe zi dăruite calului, iar acesta fugea mai repede decât oricare alt cal din toată regiunea. Omul era acum satisfăcut, bucuros că în sfârșit calul a înțeles ce vroia de la el…. să tragă trăsura repede….
Calul la rândul său era la fel de satisfăcut, bucuros că în sfârșit omul a înțeles ce vroia de la el… multe mere zilnic…

O astfel de relație stă la baza dezamăgirilor din viața fiecăruia dintre noi. Mereu așteptăm câte ceva de la alții și ne irităm ori de câte ori așteptările rămân nesatsifăcute. Și tu gândești astfel, însă nimeni nu s-a născut pentru a te face pe tine fericit. Fiecare este centrul propriului său univers. În consecință nu ne putem întreba mereu ce ar putea să facă să facă alții pentru noi, ci și ce am putea face noi pentru alții. În viața reală nu există mese gratuite.

Lacrimile Maicii Domnului
 

Intr-un sat indepartat de munte traia un barbat pe nume Chiriac, trecut prin viata, caruia nu-i puteai schimba parerea, indiferent ca avea dreptate sau nu. Ceea ce nu putea sa creada Chiriac era cum icoanele pot sa planga. Spunea el "icoanele sunt facute din lemn mort, nu au apa in ele sa planga”. Desi auzise de la mai multi cunoscuti despre aceste icoane facatoare de minuni, unii dintre ei care chiar fusesera martorii acestor minuni, Chiriac nu putea sa creada si pace.

In satul lor fusese o biserica mica de lemn care arsese intr-o noapte, iar acum se construia una mai mare si mai frumoasa. Tot ceea ce mai ramasese din vechea biserica era o mica icoana de lemn, a Maicii Domnului, veche de cand lumea, despre care se spunea ca este facatoare de minuni pentru ca scapase din acel incendiu. Chiar daca barbatul ajuta la construirea bisericii noi si-si petrecea mai tot timpul in preajma icoanei, care fusese adusa in noua biserica, nu credea in minunile pe care le putea face si se uita ciudat la cei pe care ii vedea venind sa se inchine la icoana sau ii aduceau flori Maicii Domnului.

Intr-una din zile, desi era sarbatoare, Chiriac lucra in interiorul bisericii hotarat sa-si termine munca. Era singur inauntru, si desi multi il sfatuisera sa nu mai lucreze ca il va vedea Maica Domnului si-l va pedepsi, nu asculta de nimeni si-si continua lucrul, bombanind intruna. La un moment dat, prin acoperisul bisericii care nu era inca terminat, incepu sa ploua. Si ploua asa de tare cum nu se mai vazuse niciodata. Dupa cateva minute ploaia se opri si desi barbatul reusise sa se adaposteasca de ploaie, pe jos, in biserica, era plin de apa. Suparat de aceasta intamplare, Chiriac vru sa se certe cu cineva, dar nu avea pe nimeni in jur.

Uitandu-se apoi spre icoana Maicii Domnului observa ca aceasta era acoperita de mici stropi de apa care semanau cu niste lacrimi. Sigur ca in sfarsit a gasit misterul acestor icoane facatoare de minuni fugi repede la un muncitor care locuia in apropiere sa-i spuna ce a aflat. Dar cand Chiriac ii spuse ceea ce aflase si ca ploaia umpluse biserica de apa, barbatul incepu sa rada de el, spunand ca Chiriac a innebunit. Dar vazand barbatul ca acest Chiriac vorbeste serios, ii spuse ca nu este posibil ceea ce spune el pentru ca in sat nu mai plouase de cateva saptamani.

Barbatul se duse cu Chiriac in biserica sa vada cu ochii lui ceea ce acesta spunea. Cand ajunse in biserica barbatul vazu intr-adevar ca pe chipul Maicii Domnului aparusera lacrimi, dar nu vazu pic de apa in jur si neputandu-si ascunde bucuria, incepu sa se inchine si sa se roage la icoana facatoare de minuni. Chiriac ramase mut de uimire, iar barbatul ii spuse ca acesta sigur fusese un semn de la Maica Domnului pentru el, ca astfel sa nu mai lucreze in zilele de sarbatoare si sa se faca un om mai credincios.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I

Calugarul care evita sa calce furnica
 

Parintii de la Sihastria povestesc ca la Manastirea Secu traia un parinte cu viata curata, haruit de Dumnezeu, unul dintre numerosii calugari care s-au nevoit in aceste locuri. Acesta isi ducea viata sa duhovniceasca in mare piosenie, iar darurile sale aduse lui Dumnezeu nu erau la prima vedere prea insemnate. El cauta indeosebi sa cultive in tinerii monahi si invatacei rabdarea si le explica adeseori ca treptele initierii in dobandirea acestei virtuti sunt: rabdarica, rabdare si rabdaroi.

Acesta mai avea darul privegherii si nu se odihnea niciodata pe pat, ci dormea pe un scaun mic. Dar cel mai tare se minunau cei din jurul sau ca atunci cand ajunsese mai spre batranete pe cand merge pe o carare sau pe un drum, statea mai tot timpul cu privirea atintita in jos. El nu le spunea tuturor motivul, doar cativa stiau ca avand inca o privire agera putea sa vada chiar si o furnica si se uita in jos ca sa evite sa o calce. Gandea desigur ca si furnica este faptura de la Dumnezeu si ar fi facut mare pacat daca ar fi omorat-o.

Lenes sau mandru
 

Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.

Parintele cumpani un pic si zise:

- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!

Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.

Cel care are ganduri bune pe toate le vede bune
 

Odata un copil de clasa a sasea a venit la Coliba si a batut cu ciocanelul in poarta. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus sa ies sa vad ce vrea. “Ce este, voinice?“, il intreb. “Aceasta este Coliba Parintelui Paisie?” – ma intreaba. “Vreau sa-l vad pe Parintele Paisie“. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus sa cumpere tigari“, ii spun. “Se vede ca s-a dus ca sa cumpere pentru cineva“, imi spune el cu gand bun. „Nu, ci pentru el s-a dus sa cumpere, ii spun. I s-au terminat si facea ca un nebun. Pe mine m-a lasat aici singur si nici macar nu stiu cand se va intoarce. Daca vad ca intarzie, o sa plec de aici“. Atunci baiatului i s-au umplut ochii de lacrimi si iarasi a spus cu gand bun: “Il obosim pe Parintele“. “Dar ce vrei cu el?“, l-am intrebat din nou. “Vreau sa iau numai binecuvantarea lui“, mi-a raspuns. „Ce binecuvantare sa iei, copile! Acesta este un inselat. Nu-i bun de nimic. Eu il stiu bine. Nu astepta degeaba, pentru ca atunci cand se va intoarce va fi nervos, poate chiar si beat, caci mai si bea“. Dar acel copil punea mereu gandul cel bun. “In sfarsit, ii spun, eu voi mai astepta putin, ce vrei sa-i spun?“. “Am sa-i dau o scrisoare, imi spune, dar voi astepta sa iau si binecuvantarea lui“. Ati vazut? Orice ii spuneam, el o primea cu gandul cel bun. I-am spus: “Facea ca un nebun pentru ca nu avea tigari“, iar sarmanul a suspinat si a lacrimat. “Cine stie, poate s-a dus sa cumpere pentru cineva“. Altii citesc atatea, iar acela, un copilas de clasa a sasea, sa aiba ganduri atat de bune! Sa-i strici gandul si el sa si-l faca si mai bun si sa traga o concluzie mai buna. M-am minunat de aceasta! Pentru prima data am vazut un astfel de lucru!”
Gandurile omului arata starea lui duhovniceasca

Sarantocul din tinda bisericii
 

Un om sarac si batran, fara rude si fara casa avea permisiunea de la preot sa doarma noaptea in tinda bisericii. El se invelea cum putea cu o patura rupta si murdara si dormea acolo in frig, singurul avantaj fiind ca nu s-ar fi udat daca Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea si nici nu cersea, dar cu toate astea mai multe femei din zona nu-l sufereau spunand ca este murdar si ca cine stie ce microbi poarta in hainele lui murdare. Gasira aceste femei un pretext si se dusera apoi la parinte sa discute. Ele spusera ca nu pot dimineata sa se apuce de curatenie in tinda bisericii, fiindca sarantocul sta acolo intins si slujitorul lui Dumnezeu le facu pe plac si ii spuse batranului sa plece, fiindca deranjeaza. Acesta a plecat fara sa carteasca, iar femeile erau bucuroase ca se facuse in biserica ceea ce ele voiau.

Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le intreba:
- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?
O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.
- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?
- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.
- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.
- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.
- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?
- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund. Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut mare pacat…
- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.
- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun, lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”.

Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si astazi, fiindca nu l-au mai gasit.

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.
Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.
Dar bărbatul era hotărât:
- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.
Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.
S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:
- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie…