Bunăstare, Succes sau Iubire
 

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea, dar văzându-i supăraţi îi invită în casă să mănânce ceva.

“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.
“Nu, este ieşit.”
“Atunci nu putem intra.” – răspunseră ei.

Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi… “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”

Femeia se duce şi îi invită.

“Nu putem intra toţi în casă”, răspunseră ei.
“Cum aşa?” întreabă ea.

Unul dintre moşnegi îi explică: “Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.”

Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. “Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”

Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”

Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. “N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat nora.

“Hai să ne ghidăm după sfatul norei”, îi zice soţul soţiei.
“Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”

Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.”

IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”

Cei trei moşnegi replicară: “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!”

DORINŢA NOASTRĂ PENTRU TINE…

* Unde este durere, îţi dorim pace şi fericire.
* Unde sunt îndoieli personale, îţi dorim reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.
* Unde este oboseală sau blazare, îţi dorim înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.
* Unde este frică, îţi dorim iubire şi curaj.

CEA MAI MICA PAINE.

Odata a fost o o foamete atat de cumplita, incat multi oameni ramasesera fara nimic de mancare.Intr-un mic orasel care era bantuit de lipsa mancarii, se afla un om bogat care era si milostiv.El a randuit un slujbas de al sau sa numere cate sunt familiile sarace care au si copii mici.Slujitorul a implinit porunca, iar stapanul a dat porunca sa se faca atatea paini cate familii erau.Pana cand a trecut foametea, cate un copil din familiile sarace venea in fiecare zi si primea cate o paine de la casa bogatului. Din prima zi, omul cel milostiv le-a zis: - Mai copii, in cosul acesta e cate o paine pentru voi. Sa veniti in fiecare zi sa va luati painisoara, pana ce s-o indura Dumnezeu si ne va trimite zile mai bune.Copiii au dat navala la cos, intrecandu-se fiecare sa apuce painea care i se parea mai mare si mai frumoasa si apoi plecara, fara sa multumeasca binefacatorului lor. Dintre toti, numai o fetita, imbracata foarte modest, a stat deoparte.A luat painea cea mai mica ce ramasese in cos, apoi a multumit binefacatorului si s-a intors foarte bucuroasa la casa ei.
A doua zi, copiii au venit iarasi si s-au purtat la fel ca si in prima zi. Biata fetita a ramas si de aceasta data la urma si a luat o paine ce era abia pe jumatate fata de a celorlalti.
Cand a adus painea acasa la mama sa, care era bolnava, si ea a frant-o in doua, au cazut o multime de bani de argint. Atunci mama i-a spus fetei:
- Du-te degraba si du banii inapoi.Acesti bani au cazut in aluat din grseala.
Fetita a alergat repede si i-a intins banii binefacatorului lor. Atunci el o privi lung si ii spuse:
- Ia-ti banii, fetito. Nu e nici o greseala...Dinadins am spus sa se puna acesti bani in painea cea mai mica, pentru a rasplati cumintenia ta. Fii si de aici inainte tot asa de buna, tot asa de blanda si de modesta, iar intr-o zi, la fel ca si aceasta paine, viata iti va aduce multe daruri.

E mai frumoasa bogatia,
Cand ti-o aduce modestia.

LUMINA SOARELUI

O mama impreuna cu copiii sai, o fetita si un baiat, se intorceau intr-o seara de la o ruda de-a lor, dupa ce statusera acolo toata ziua. Ajunsi in curtea casei, au vazut prin fereastra ca lumina era aprinsa. Atunci fetita a zis:
- Cum se poate una ca asta? Nimeni dintre ai nostri nu a fost acasa. Cine a aprins lumina?
Atunci fratele mai mare a raspuns:
- Poate ca tata a ajuns acasa!
Copiii au intrat in casa si s-au bucurat foarte mult cand au vazut ca intr-adevar tatal sosise acasa.
A doua zi era Duminica si au mers cu totii la biserica. Era o zi frumoasa si insorita, iar la intoarcerea spre casa s-a infiripat o convorbire intre copii si parinti. Tatal le zise:
- Dragii mei, ieri seara ati ghicit de indata ca eu am aprins lumina in casa. Acum, cand vedeti pe cer aceasta lumina stralucitoare a soarelui, puteti ghici cine a aprins-o?
Atunci baiatul a raspuns:
- Da! Daca nici macar o lumanarica nu se poate aprinde singura, a trebuit sa fie cineva care sa dea si soarelui lumina. Iar Acela nu poate fi decat Sfantul Dumnezeu, Cel Care a facut si Cerul si pamantul.

Soarele cand straluceste, lumina sa tuturora o arata,
Asa este si Dumnezeu prin bunatatea Sa nemasurata.

STRALUCIREA UNEI STELE

Intr-o seara, dupa apusul soarelui, doi frati stateau la fereastra si priveau cum incepeau sa rasara stelele.Atunci Tudor i-a spus surorii sale:
- Priveste, Andreea, cat de frumoasa este steaua aceea. Ea a rasarit cea dintai si uite ce tare straluceste!
Fetita i-a raspuns:
- Da, asa este, insa steaua diminetii este cu mult mai frumoasa decat aceasta!
De aici s-a incins o cearta intre cei doi copii. Tatal, auzind toata discutia lor, i-a chemat la el si le-a zis:

- Aceasta neintelegere a voastra arata ca sunteti nestiutori. Voi credeti ca vorbiti de doua stele diferite, insa in realitate este una singura. Ea este numita luceafarul diminetii inainte de rasaritul soarelui si luceafarul serii cand se arata dupa apus.
Auzind unele ca acestea, copiilor le-a parut rau ca s-au certat, dar s-au bucurat pentru ca le placea una si aceeasi stea.
Inteleptul nu vorbeste,
pana cand nu se gandeste.

Mama lor, auzind si ea toate cele vorbite, s-a apropiat si a zis:
- Intrucatva poate ca si Andreea are dreptate. Este adevarat ca luceafarul straluceste tot atat de frumos dimineata ca si seara, insa dimineata suntem mai voiosi si cu mintea mai limpede, de aceea ni se pare mai frumos decat seara. Dragii mei, ce bine ar fi daca ati tine minte intotdeauna ca e mai bine sa se culce omul seara de timpuriu si sa se scoale de dimineata. Dimineata avem mai multa putere si mai mult spor in tot ceea ce face.
Cel care de dimineata se trezeste
In tot lucrul sau sporeste.

Diferenta dintre noapte si zi
 

Un mare înţelept şi-a întrebat discipolii cum pot deosebi momentul în care noaptea s-a sfârşit de ziua care a început.
Unul dintre ei a spus:
- Când vezi un animal la distanţă şi poţi spune dacă este vorba de cal sau de o vacă.
- Atunci când vezi un copac la distanţă şi poti spune dacă este vorba de un castan sau de un stejar, spuse un alt discipol.
- Niciun răspuns nu e corect, zise înţeleptul.
- Atunci când? au întrebat discipolii.
- Când vei putea privi faţa unui om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi face asta, chiar dacă soarele e sus pe cer, pentru tine încă este noapte.

Doamne n-ai venit la mine
 

Intr-un sat traia un om credincios si postitor.
Se ruga la Dumnezeu iar munca-i era cu spor.
In duminici, sarbatori la biserica zorit
alerga la icoane sa fie primul sosit.

Il iubea pe Dumnezeu cu o dragoste nespusa
si-ar fi vrut ca intr-o zi sa-L vada intrand pe usa.
Astfel s-a rugat crestinul la icoana-mparateasca
varasand lacrimi, implorandu-L rugaciunea sa-i primeasca.

- Doamne, vino intr-o zi sa ma vizitezi acasa
si sa stai o ora, doua. Vreau sa te invit la masa.
- Maine voi veni la tine. I-a spus Tatal Ceresc.
vezi, te pregateste bine. Nu stiu sigur cand sosesc.

Omul a curatat ograda, a facut o masa mare,
apoi a sezut pe banca, multumit in asteptare.
Pe la ceasul noua iata un nastrusnic de copil
simtind miros de mancare intra in casa tiptil.

- Vai ce masa incarcata! Sunt flamand, vreau de mancare.
- Sa iesi repede din casa ca-ti pun batul pe spinare!
I-a spus omul credincios. Astea-s pentru Dumnezeu
nu le-as da de-ar fi sa-mi ceara mama mea sau fiul meu.

Obosit de asteptare el privea in sus si-n jos
cand pe ulita apare un om slab si zdrentaros.
- Da-mi crestine sa mananc, vad ca masa ti-e bogata
m-oi ruga la Dumnezeu sa n-ai lipsa niciodata.

- Pleaca iute, esti murdar, eu astept oaspeti de soi
n-am facut asa o masa ca sa va hranesc pe voi!
S-a lasat si insearare. Dumnezeu nu a venit
si cum sta la rugaciune intra-n casa-un nepoftit

- Pot sa innoptez pe banca? sunt un biet drumet strain.
Da-mi sa gust putina paine, poate-mi dai si-un strop de vin.
Suparat de asteptare si de ziua ce-a trecut
i-a spus: - Pleaca-n alta parte, am rugaciuni de facut.

Dup-o noapte nedormita s-a sculat, a-ngenunchiat
si stand in fata icoanei printre lacrimi a strigat:
- Doamne n-ai venit la mine! De-ai sti cum te-am asteptat!
- De trei ori ti-am calcat pragul
De trei ori crestine draga, de trei ori m-ai alungat.

Dorina Stoica (dupa o povestire cu talc)

Foarte frumoasă poezia! Am vizionat şi un filmuleţ de pe internet cu acelaşi subiect! Frumos!

..., ........ .. ...... .. ....

ÎMPĂRATUL ŞI SOŢIILE

... Era odată, într-o ţară îndepărtată, un rege care avea patru neveste. Însă cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca în straiele cele mai scumpe şi o hrănea cu bucatele cele mai fine.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie. Cu ea se mândrea cel mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea îi era un sfetnic de nădejde şi se arăta întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare. De câte ori regele avea o problemă, ea îi era alinarea.
Prima soţie a regelui era foarte loială, însă pe aceasta nu o iubea, nu o hrănea cum trebuie; abia de o lua în seamă. Pentru aceasta ea era slabă, tristă şi bolnavă.
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la întreaga sa viaţă plină de desfătări şi îşi spuse: „Acum am patru soţii, dar când voi muri, vor veni toate cu mine sau voi rămâne singur?”.
O întreabă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am purtat cea mai mare grijă. Acum am să mor, vrei să vii cu mine?
- Nici vorbă! replică cea de-a patra soţie. Răspunsul ei străpunse inima regelui.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţă. Acum, că mor, vrei să vii cu mine?
- Nu! răspunse cea de-a treia soţie. Viaţa e frumoasă. Când vei muri mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
O întrebă pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor în sufletul meu. Când voi muri, vrei să vii cu mine?
- Îmi pare rău! replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta.
Regele fu distrus şi de acest răspuns, dar auzi o voce:
- Eu te voi urma! Regele se uită împrejur şi văzu că aceea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să-ţi ofer mai multă grijă! Acum îmi dau seama cât am greşit! Trebuia pe tine să te iubesc cel mai mult!

TÂLCUIRE

Împăratul suntem noi. Fiecare avem câte patru tovarăşi de viaţă, patru companii, patru „soţii”.
Cea de-a patra este TRUPUL. Indiferent cât timp şi cât efort investim în a-l face să arate bine, el la moarte ne părăseşte.
Cea de-a treia soţie este AVEREA. Când murim, se duce la alţii.
Cea de-a doua soţie este FAMILIA (prietenii). Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost, ei nu pot decât să vină până la mormânt.
Prima soţie este SUFLETUL. Adesea neglijat, în goana noastră după avere, bunăstare şi putere, totuşi, SUFLETUL este singurul care ne urmează oriunde.

Povestea unor prieteni si a comorii lor cea mai de pret,ce mereu poate fi regasita,daca sunt impreuna.

,,Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.

Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.

Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.

Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.“Unde este?” exclamă toţi surprinşi. “Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate.Toţi au găsit PRIETENIA.Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară."

PS:cel mai intelept om pe care l-am intalnit in viata mea de pana acum,dupa ce i-am gresit foarte grav,nedrept si plin de ura,a venit la mine intr-o zi,acum mult timp,m-a imbratisat si mi-a spus ,,Frate,mi-a fost asa de dor de tine".Ii multumesc si in ziua de azi pt asta.Doamne ajuta!