Faptele credinţei

De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înşine: „Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârşit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferinţă? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câţi am înşelat? De câte ori am călcat pragul crâşmei şi de câte ori pe acel al bisericii?”

Nespus de multe şi pline de învăţătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.



Oarba care vede

Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.

A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.

Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.

Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: -„Sărmana de tine!”

Ea însă, le-a răspuns:

-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”

Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.



Cele două spice

Cu omul bun şi credincios se întâmplă ca şi cu spicul plin.

Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Aşa şi Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl „coace” în vrednicie şi în credinţă, pe când cel necredincios se „usucă” în păcate, ajungând în netrebnicie.



Cum e mai bine?

Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.

Ei aveau o fată.

Într-o zi fata se îmbolnăvi greu şi, simţind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui şi în cealaltă pe a mamei.

Le zise:

-„Tată, tu m-ai crescut în necredinţă, tu mamă în credinţă. Dacă e să mor, întru care să mor?”

Tatăl, plin de căinţă şi cu lacrimi în ochi, îi răspunse:

-„De este să mori, mori în credinţa mamei tale!”

Fata s-a însănătoşit, iar tatăl s-a întors la credinţă.



Pânza şi sufletul

Un preot se plimba pe malul unui râu.

La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.

O întrebă:

-„Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?”

Femeia răspunse sincer:

-„N-aş putea lămuri...”

Preotul se mâhni şi-i zise:

-„Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta...”

Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:

-„Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă...

Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă.



Cine are urechi, să audă!

Un om spunea într-o zi unor prieteni:

-„Pe mine m-a întors la credinţă o muscă.”

Miraţi, prietenii ziseră:

-„Cum aşa?”

Omul povesti:

-„Eu la biserică mă duceam când şi când, dar mai mult să ascult cântările. Când începea preotul să vorbească, îmi astupam urechile cu degetele. Într-o duminică, stând aşa, în împietrire, o muscă mi se puse pe nas. O dădui de o parte şi iar îmi astupai urechile. Ea s-a întors din nou şi iar am alungat-o... Dar tocmai atunci, auzii vorbele: „Cine are urechi de auzit, să audă!”. Aşa de tare m-au atins în suflet aceste vorbe, că n-am mai dus degetele la ureche... Şi de-atunci, mi s-au deschis şi urechile duhului, şi m-am întors la credinţă... Şi iaca aşa, o muscă m-a adus la Domnul.



„Stau la uşă şi bat…”

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei.

Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: „Iată Eu stau la uşă şi bat.” Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă.

Tatăl îi zise:

-„Ce vrei să faci?”.

Copilul răspunse:

-„Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă”.

Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului.

Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: „Iată Eu stau la uşă şi bat.”



Un rotar care nu este rotar

Într-o zi, un ofiţer zise în faţa plutonului său:

-„Să iasă afară rotarii!”

Ieşiră înainte câţiva soldaţi şi ofiţerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învăţat rotăria şi cât se pricep.

Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:

-„Şi tu eşti rotar, băiete?”

-„Eu nu sunt rotar…”

-„Atunci de ce-ai ieşit?”

Soldatul i-a răspuns:

-„Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viaţa mea.”

Aşa e şi cu mulţi creştini din ziua de azi: îşi zic creştini, dar nu-s creştini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuşi, îl chema Rotaru.



Cei doi muncitori

Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credinţă, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei.

Stăpânul ogorului stătea cu ei şi-i priveghea.

De la o vreme, stăpânul plecă.

Muncitorul necredincios grăi celuilalt:

-„Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul”.

Credinciosul îi răspunse atunci:

-„Al meu e încă aici”, şi duse mâna spre cer.



Publicat de :

tatiana codrut

O pilda despre prietenie
 

Cuviosul Martirie
 

În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deşi tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv şi smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mânăstire vecină, unde se afla stareţul său întru rugăciune. Şi cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac şi foarte bătrân, că vrând să meargă la stareţul, la care mergea şi Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie şi-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate şi l-a dus până la mânăstire. Stareţul său, care văzuse totul cu ochii duhovniceşti, a început să strige la fraţi:
–Alergaţi şi deschideţi poarta mânăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mânăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfăţişat ca în icoane, în lumină şi i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea şi ai căutat cu milă la Mine, tot aşa te voi milui, când ajungi în Cer, şi miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Stareţul a alergat la poartă şi văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate?
–De aş fi ştiut cine este Acela, m-aş fi ţinut tare de piciorul lui!
Seara, fraţii l-au înconjurat pe Martirie şi l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simţit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, şi numai prin Cuvânt o ţine...

Firul dragostei
 

Dragii mei, cu siguranţă aţi simţit nu de puţine ori în viaţa voastră cum dragostea cuiva poate schimba multe şi cum, dacă gândul nostru nu se îndreaptă mereu doar spre noi, Dumnezeu îşi pune mâna Sa cea blândă şi milostivă asupra noastră, încărcându-ne de darurile Sale. Povestea este a unui om căruia i s-a dat şansa de a arăta că s-a schimbat şi că nu mai este egoist, aşa cum a fost întreaga sa viaţă.

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, fără să îi pese de cei din jur, un om a ajuns în iad. Abia atunci şi-a dat seama de multe şi a început să îi pară atât de rău pentru tot ce făcuse. Dar era prea târziu.
Chinuindu-se acolo tare mult, omul nostru se ruga continuu:

- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar m-am învăţat minte. Ştiu ce am de făcut. Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine. Te rog, Doamne, ajută-mă!
Şi, iată, în timp ce se ruga el aşa, îi apăru deodată un înger în faţă. Acesta, cu blândeţe în glas, îi spuse:
- Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să îţi dea o şansă să vii în Rai. Dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da, spuse omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat.
- Bine, îi răspunse îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în Rai şi vei scăpa de tot chinul de aici.
Nespus de bucuros, omul începu să se caţere pe firul ce atârna deasupra iadului, dar pe măsură ce urca, băgă de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când se uită dedesubt, nu-i veni să-şi creadă ochilor. Mulţi păcătoşi se prinseseră de firul său, încercând cu disperare să scape şi ei.
- Ce faceţi?, strigă omul speriat. Daţi-vă jos imediat, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, nu auziţi?, ţipă omul cu disperare şi începu să îi lovească cu picioarele, doar-doar i-o da jos. Însă în clipa aceea, firul se rupse şi căzură toţi înapoi.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi. Spune-i, te rog, lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, să scap odată de aici!
- Asta nu se poate!, îi răspunse îngerul.
- Cum aşa? Dar eu nu am nici o vină, firul s-a rupt numai din cauza lor.
- Ba nu, firul s-a rupt numai din cauza ta şi a egoismului tău. Acel fir era firul dragostei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai schimbat, că nu mai eşti egoist şi că acum îţi pasă şi de ceilalţi, dar nu este deloc adevărat şi din acest motiv firul nu te-a ţinut.
Cred că vedem cu toţii asta în jurul nostru şi de atâtea ori ne regăsim într-o situaţie asemănătoare. Este adevărat că astăzi, în această lume, se pune atât accent pe propria persoană, pe succes şi rezultate şi astfel de oameni adună mari averi şi au mari reuşite, dar oare cum rămâne cu sufletul nostru?
La Dumnezeu nu sunt socotite astfel de comori, iar comorile care contează, cele cereşti, strânse în inima noastră, izvorăsc din dragostea pentru ceilalţi, din ajutorul pe care îl dăm altora, din rugăciunea pe care o facem pentru ceilalţi.
Dragostea vine din milă, din jertfă şi trebuie să o lucrăm în fiecare clipă. Să fim iubitori şi milostivi cât putem, să dăruim dragostea noastră celorlalţi şi să înmulţim cele bune oriunde ne aflăm!

Cele patru puncte cardinale creştine
 

Un creştin evlavios, după ce s-a mărturisit părintelui său duhovnic, i-a cerut acestuia un sfat, o pildă bună de urmat, spre a merge cu şi mai multă râvnă pe calea lui Dumnezeu.
Duhovnicul, cu multă iscusinţă şi înţelepciune, îi explică faptul că orice creştin este dator sa privească în permanenţă spre cele patru puncte cardinale creştine, spre a duce o viaţă cât mai plăcută lui Dumnezeu.
Ucenicul, un creştin cu multă râvnă pentru cele duhovniceşti, îl rugă pe părinte să-i vorbească despre aceste puncte cardinale, căci deşi era un om citit, nu auzise despre aşa ceva până atunci.
Cu multă dragoste şi răbdare, duhovnicul îi spune că aceste patru puncte cardinale sunt: înapoi, înainte, în jos şi în sus, şi că trebuie să privească astfel:
- înapoi, cu iertare;
- înainte, cu încredere;
- în jos, cu înţelegere;
- în sus, cu recunoştinţă.
Apoi, îi lămuri despre cum trebuie să privească spre fiecare dintre aceste puncte cardinale. Şi îi spuse aşa părintele său duhovnic:
Înapoi, adică în trecut, este dator să privească orice creştin cu iertare, faţă de toţi cei ce i-au greşit;
Înainte, adică în viitor, cu multă încredere, deoarece toate încercările ne vin pentru mântuirea noastră de la Bunul Dumnezeu, care este Dragoste;
În jos, adică spre cei căzuţi în diferite patimi sau păcate, cu multă înţelegere şi compasiune, fiindcă tot fii ai Lui Dumnezeu sunt şi ei, însă fiind mai slabi în credinţă, au fost amăgiţi cu uşurinţă de cel viclean;
Iar cel de-al patrulea punct cardinal, spre care e dator să privească tot creştinul, cu multă recunoştinţă, este în sus, adică spre Înaltul Cerului, căci de acolo se coboară asupra noastră toată dragostea şi căldura părintească a Bunului Dumnezeu.

Chiar ca este minunat!

Te rog sa-mi dai voie sa rescriu aici o rugaciune pe care ti-am daruit-o pe privat , si care este de folos tuturor celor aflati in clipe grele , si nu numai :

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetii pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!
Amin !
Post bnecuvantat tuturor !

Ce bine ai facut ca ai postat aceasta rugaciune ca sa poata toata lumea bucura de ea!
Eu una m-am bucurat si-ti multumesc!!! :6:

Sfantul Ignatie Briancianinov paharul lui Hristos
 

[…] Paharul lui Hristos este dar de la Dumnezeu. Voua vi s-a daruit pentru Hristos, le-a scris marele Pavel filipenilor, nu numai întru El a crede, ci si a patimi pentru El (Filip. 1,29). La aratare tu primesti Paharul din mâine omenesti. Ce îti pasa Tie daca acesti oameni fac un lucru legiuit sau fara de lege? Treaba ta este sa te porti drept, precum este dator cel ce urmeaza lui Iisus: sa primesti Paharul cu recunostinta fata de Dumnezeu, cu credinta vie, si sa îl bei barbateste pâna la fund. Primind Paharul din mâini omenesti adu-ti aminte ca el este Paharul Celui nu doar nevinovat ci si Atotsfânt.
Aducându-ti aminte de acest lucru, repeta pentru tine si pentru ceilalti pacatosi patimitori cuvintele fericitului si înteleptului tâlhar pe care acesta le-a rostit fiind rastignit de-a dreapta Dumnezeului-Om: cele vrednice dupa faptele noastre luam… Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta (Lc. 23,41-42). Dupa aceea, întorcându-te catre oameni, spune-le ( daca nu-s în stare sa priceapa si sa primeasca spusele tale, spune-le doar cu gândul si cu inima, nearuncând cinstitele margaritare ale smereniei înaintea celor ce nu-s în stare sa le pretuiasca) : “Binecuvântate fiti, unelte ale dreptatii si meli Dumnezeiesti, binecuvântate de acum si pâna în veac!”
Doar prin aceasta vei plini porunca Evangheliei care graieste: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blesteama (Mt. 5,44). Roaga-te pentru dânsii Domnului ca pentru necazurile ti jignirile pricinuite, sa li se dea rasplatile vremelnice si vesnice, ca cele savârsite asupra ta sa le fie socotite celor ce le-au savârsit întru fapta buna la judecata lui Hristos. Chiar daca inima ta nu va voi sa faca astfel, sileste-o fiindca doar cei ce îsi silesc inima spre plinirea poruncilor evanghelice pot mosteni cerul (Mt. 11,12) Daca nu vrei sa faci asa, înseamna ca nu vrei sa urmezi Domnului Iisus Hristos. Patrunde în tine însuti cu luare aminte: oare nu ti-ai gasit un alt învatator, nu te-ai suspus lui? Cel ce învata la ura este diavolul.
Cumplita faradelege este a împila, a strâmtora pe aproapele; cea mai cumplita faradelege e omorul: însa cel ce uraste pe prigonitorul, pe clevetitorul, pe tradatorul, pe ucigasul sau, care poarta ranchiuna împotriva lor, care se razbuna pe ei, face pacat apropiat de pacatul acelora. În van se înfatiseaza siesi si altora ca drept. Tot cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este (1 In. 3, 15), a vestit ucenicul cel iubit al lui Hristos. Credinta vie în Hristos îndeamna pe om sa primeasca Paharul lui Hristos, iar Paharul lui Hristos varsa în inimile partasilor sai nadejdea în Hristos; nadejdea în Hristos da inimii tarie si mângâiere. Ce chin, ce chin de iad sa te tângui, sa cârtesti Împotriva Paharului dinainte rânduit de Sus! Pacatoase sunt înaintea lui Dumnezeu cârtirea, nerabdarea, putinatatea de suflet si mai ales deznadajduirea, vlastare hâde ale necredintei nelegiuite. Pacatoasa este cârtirea împotriva semenilor atunci când ei sunt unelte ale patimirilor noastre: cu atât mai pacatoasa este ea atunci când Paharul se pogoara la noi drept din cer, din dreapta lui Dumnezeu. Cel ce bea Paharul dând multumita lui Dumnezeu, binecuvântând pe aproapele, acela a ajuns În odihna cea sfintita, în pacea harica a lui Hristos, si de acum se desfata în raiul duhovnicesc al lui Dumnezeu.
Patimirile vremelnice nu înseamna nimic în sine: le dam însemnatate în virtutea împatimirii noastre de pamânt si de tot ce e stricacios, a racelii noastre fata de Hristos si de vesnicie. Rabzi amareala si gustul gretos al doctoriilor; rabzi chinuitoarele taieri si arderi (cauterizari) de madulare; rabzi înfometarea prelungita, închiderea prelungita în odaie; rabzi toate acestea pentru a recapata sanatatea pierduta a trupului, care odata vindecat negresit se va îmbolnavi din nou, negresit va muri si va putrezi. Rabda, asadar, Paharul lui Hristos, ce aduce tamaduire si vesnica fericire sufletului tau nemuritor.
Daca Paharul îti va parea nesuferit, ucigator, acest lucru te da în vileag: numindu-te “al lui Hristos”, nu esti de fapt al Lui. Pentru adevaratii urmatori ai lui Hristos, Paharul lui Hristos e un Pahar de bucurii. Astfel, Sfintii Apostoli, dupa ce au fost batuti înaintesoborului iudeilor, se duceau de la fata soborului burându-se ca pentru numele Domnului Iisus s-au învrednicit a fi necinstiti (Fapte 5,41) […]
În vreme de restriste nu cauta ajutor omenesc; nu pierde vremea pretioasa, nu cheltui puterile sufletului tau cautând acest neputincios ajutor. Asteapta ajutor de la Dumnezeu : la porunca Lui, când va veni vremea potrivita vor veni oamenii si te vor ajuta. Tacut-a Domnul înaintea lui Pilat si Irod, n-a rostit nici o dezvinovatire. Urmeaza si tu acestei întelepte si sfinte taceri atunci când vei vedea ca vrajmasii tai te judeca cu hotarârea de a te osândi oricum, te judeca doar pentru a-si ascunde reaua vointa sub masca judecatii. Când premers de nori ce se aduna amenintatori sau adus fara veste de un vânt salbatic se va arata înaintea ta Paharul, spune lui Dumnezeu cu privire la el: „Faca-se voia Ta” Esti ucenicul, urmatorul si sluga lui Iisus. Iisus a zis: Daca cineva Îmi slujeste Mie, sa-mi urmeze: si unde voi fi Eu, acolo va fi si sluga Mea, iar El si-a petrecut viata pamânteasca în patimiri: a fost prigonit de la nastere si pâna la mormânt; rautatea I-a pregatit moarte silnica de când era în scutece. Atingându-si telul, ea nu s-a saturat: se straduieste sa stearga de pe fata pamântului pâna si pomenirea Lui. Pe cararea patimirilor vremelnice au trecut în fericita vesnicie, în urma Domnului, toti alesii Lui. Nu este cu putinta noua, care petrecem în placeri trupesti, sa ramânem totodata într-o stare duhovniceasca. Tocmai de aceea Domnul da mereu celor iubiti ai Lui Paharul Sau, prin acest Pahar facând sa ramâna în ei moartea fata de lume si putinta de a via viata Duhului. A zis Preacuviosul Isaac Sirul: „Omul de care poarta grija aparte Dumnezeu se cunoaste dupa aceea ca i se trimit mereu necazuri”.
Roaga-l pe Dumnezeu sa abata de la tine toata nevoia, toata ispita. Nu se cuvine sa te arunci cu îndrazneala în vâltoarea necazurilor: aceasta este fapta nadajduirii trufase în sine. Atunci, însa, când necazurile vin singure, sa nu crezi ca ele au venit întâmplator, fiindca asa s-au legat împrejurarile. Nu, ele au fost îngaduite de nepatrunsa Pronie a lui Dumnezeu. Plin de credinta, de barbatia si îndelunga rabdare pe care le naste ea, sa plutesti fara frica prin întuneric si prin furtuna care urla catre limanul lin al vesniciei: te calauzeste în chip nevazut Însusi Iisus. Cu adânca si evlavioasa cugetare învata rugaciunea pe care Domnul a adus-o Tatalui în gradina Ghetsimani în mult ostenicioasele ceasuri ce au premers patimirilor si mortii Sale pe cruce. Cu aceasta rugaciune sa întâmpini si sa birui orice necaz. Parintele Meu, S-a rugat Mântuitorul, de este cu putinta, treaca de la Mine Paharul acesta: însa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti Mt. 26, 39). Roaga-te lui Dumnezeu sa departeze de la tine toata nevoia, si totodata leapada-te de voia ta ca de o voie pacatoasa si oarba; încredinteaza-te pe tine însuti, sufletul si trupul tau, întâmplarile traite de tine acum si în viitor, pe cei apropiati inimii tale, voii atotsfinte si preaîntelepte a lui Dumnezeu. […]
Înstrainarea de Dumnezeu, vesnicele chinuri din iad, vesnica partasie cu diavolii si cu oamenii asemenea diavolilor, vapaia, gerul, întunericul gheenei: iata ce se cuvine a se numi „necaz”! Cu adevarat, acesta este necaz mare, cumplit, de nerabdat. La mare necaz vesnic duc desfatarile pamântesti. De acest necaz ne fereste, ne apara Paharul lui Hristos, atunci când cel care îl bea, îl bea multumind lui Dumnezeu, slavoslovind pe Atotbunul Dumnezeu, Care în Paharul amar al necazurilor vremelnice da omului nemarginita, vesnica Sa milostivire. Amin.

Bagajul vietii
 

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.
Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.
Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La um moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.

Cântăresc prea mult

Atunci poţi alege:
● să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.
Pentru că toţi ceilalaţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.
Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.
● sau poţi dimininua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.

Dar ce ar trebui aruncat?
Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.
Prietenie - Iubire - Bunavointa - Tandrete - Generozitate - Bucurie - Simpatie -Speranta
Foarte bine!!!
E suficient, dar e ciudat faptul că... nu sunt deloc grele!!!
Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu...
Forţează-te să le scoţi afară...
Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!
Continuă să scoţi afară: neînţelegerile, teama, pesimismul,
Descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.
Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.
Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea...
Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.
Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.
Fă în aşa mod încât să pui şi:
PUTEREA - SPERANŢA - CURAJUL - ENTUZIASMUL - ECHILIBRUL - RESPONSABILITATEA - TOLERANŢA - BUNA DISPOZIŢIE
Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.
Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.
Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.
Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.