atitudinea fata de pacatul savarsit in biserica
 

Va propun urmatorul test cu o singura varianta de raspuns:

Esti in biserica si observi un ins care sustrage bani din cutia milei. Ce faci?

a) ii dai milostenie
b) il opresti prin viu grai si ceri si altora ajutor
c) iti faci de lucru in zona, foarte aproape de el, sperand ca se va opri
d) te rogi pentru el
e) te straduiesti sa nu-l judeci si iesi din biserica
f) (alta varianta - specificati-o)

Va rog sa argumentati raspunsul ales!

Cred ca va fi interesant si instructiv. Eu una tocmai ce am picat testul, la propriu. Va voi povesti la final. A, era sa uit - nu se dau premii!! :)

Il bati pe umar, si ii zici, mai in gluma mai in serios, "Dragule, Iisus vede." Daca tot nu s-a oprit, ceri ajutor. Mi se pare normal asa.

Asta, cu "Iisus vede" imi aduce aminte de un banc, pe care am sa vi-l spun pe un topic adecvat.
Lasand gluma la o parte, subscriu la aceasta varianta de raspuns, in concordanta cu Matei 18:15-18.

f)pui tu in cutia milei ce a luat el, si mai pui si in plus(partea ta) in cutia milei, si ii mai faci si milostenie celui care a furat, deoarece "cine pe saraci ajuta pe Dumnezeu il imprumuta".In felul asta ii ajuti si pe cei de la care persoana respectiva a luat banii dar o ajuti si pe persoana respectiva (care este tot ca cei pentru care erau banii)

Aş face ce m-a lumina Dumnezeu în clipa aceea. În niciun caz n-aş aplica un comportament programat sau un principiu rigid.

O asemenea împrejurare îmi aduce aminte de un moment petrecut acum mulţi ani într-o mănăstire care mi-a rămas întotdeauna ca o santinelă a memoriei atunci când se arată, de după vreun colţ al gândirii, ispita judecării aghirofiliei clerului.

Mă aflam în biserică şi mă tot uitam după pangar, când zăresc într-un ungher discret o masă cu ceva lumânări, lucruşoare de tipul "suvenir mănăstiresc" şi colportaj modest, iar lângă acestea un bol cu bani, nici foarte mulţi dar nici puţini. Cum nu aveam bani mărunţi, mă uit după tăicuţul călugăr responsabil cu pangarul improvizat şi nu-l găsesc. Dau roată biserica şi văd la una din cele două strane "cântătoare" un monah afundat în lectură (sau rugăciune???), aşa, ca pentru sine. Mă apropii tiptil ca să nu deranjez, oprindu-mă la o distanţă respectuoasă cu îndeletnicirea părintelui şi aştept să fiu văzut fără să-mi semnalizez prezenţa în acest scop. Nici nu aştept prea mult, până când ochii monahului se desprind de literele cărţii şi mă fixează cu un aer cald-întrebător. Îmi cer scuze pentru deranj şi îl întreb cum aş putea să schimb nişte bani. Simplu, îmi zice, te duci la boldul ăla şi îţi schimbi banii. Vizibil şocat de "soluţie", emit un "mulţumesc" bâlbâit dau să fac stânga-împrejur în direcţia pangarului cu autoservire, dar începe să mă zgândăre dracul iscodirii şi-l întreb: dar aşa procedaţi întotdeauna cu toţi care intră în biserică?. Da, răspunde părinţelul, noi suntem călugări şi nu se cade să vindem ceva în sfânta Biserică, întrucât Mântuitorul nu ne-a poruncit să vindem nimic pentru folosul nostru, în afară de avuţia personală în scopul exclusiv al milosteniei. Încurcat de logica stranie a argumentului primit, bag la înaintare motivul suspiciunii şi neîncrederii, valabil cu asupra măsură în lumea din care veneam eu. Monahul mă linişteşte, asigurându-mă că în mănăstirea aceea calcă numai oameni buni, ceilalţi preferând alte locuri decât mănăstirile. Dar nu mă las şi înaintez o ultimă anticipare-concluzie-provocare: probabil sistemul funcţionează până se întâmplă ca vreodată să fiţi serios păgubiţi...Nu, îmi zice părintele, noi ştim şi avem încredere că primim cât avem nevoie, iar dacă un om oarecare ia din banii aceia înseamnă că are mai mare nevoie de ei decât noi şi tot Dumnezeu îl ajută astfel să iasă dintr-un necaz. Dar acestea sunt lucrări tainice, noi nu ne gândim la ele şi nu stăm la pândă să le descoperim. Treaba noastră e să ne îndeletnicim cu rugăciunea şi cu milostenia, că pe toate celelalte le primim îmbelşugat aşa cum ne încredinţează Mântuitorul. Ne-am luat rămas bun cu zâmbete diferite pe chip, al lui discret şi binevoitor, al meu perplex, ilustrând, cred, destul de bine lecţia pe care am primit-o în ziua aceea.

E adevărat că mănăstirea nu era tocmai la drumul mare şi, fiind mai greu accesibilă, turiştii ocazionali şi pelerinii de la confort I ( adică aceia care nu-şi chinuie maşinile dragi şi uşor idolatrizate în afara asfaltului impecabil, iar de mersul pe jos se feresc ca de boală) dădeau mai rar pe pe-acolo.
Probabil cineva care gândeşte cum gândeam eu atunci poate să spună că minunata detaşare de griji şi profund duhovniceasca lipsă a prezumţiei de vinovăţie în întâmpinarea aproapelui, reliefate în experienţa relatată anterior, sunt valabile numai în "pustie". Nu ştiu. Ce ştiu însă este faptul că am primit atunci o lecţie inductivă de creştinism autentic care îmi păzeşte, uneori, mintea de judecarea pripită a unor abuzuri aparent evidente.

Exact la banc ma gandeam :))

N-are cum sa ia bani de acolo... Cutia milei e incuiata si are doar o mica fanta prin care se introduce banul pt milostenie.

Si daca, totusi, cutia nu e incuiata si eu (desi m-as mira...) vad cum cineva sustrage bani, primul impuls ar fi: :13:
Al doilea impuls ar fi::104:
... dar fiind in biserica nu as da curs acestor impulsuri si as face ce stiu eu ca ar fi facut un crestin adevarat adica:
L-as mustra discret, cu blandete, si as pune eu bani in locul celor sustrasi. Apoi le-as sugera celor din consiliul bisericesc sa incuie cutia.:26:

Probabil o asemenea scena m-ar lasa fara cuvinte. Una e sa stiu cum se procedeaza corect si alta e sa intuiesc ce patimi m-ar vor lupta in momentul acela. Daca as fi cuprinsa de trufie, l-as mustra zdravan si i-as arata ca , iata, el a gresit. Daca ar fi o biserica in constructie, as face acelasi lucru dorind sa apar averea bisericii. I-as explica apoi ca ar fi putut cere sau cersi daca are nevoie de bani. Sunt cam zgarcita si nu suport sa-mi ia nimeni nimic fara sa-mi ceara. Deci n-as putea suporta sa ia nimeni nimic nici de la biserica.

Daca as avea o stare duhovniceasca buna si as fi stareta manastirii, ehei! As proceda ca la carte! Daca sunt pusa sa pazesc averea bisericii, o pazesc si gata. Milostenii fac din banii mei, nu din ai bisericii. Acesti bani ar trebui contabilizati si impartiti cu un rost, nu cum il taie capul pe fiecare. Stiu ca nu e un raspuns grozav, dar, daca tot nu se dau premii...

Multumesc participantilor! :)

Jos palaria celor care au dovedit o judecata sanatoasa (un NU hotarat furtului sau Doamne, lumineaza-ma!) Insa e bine sa tragem invataminte si din greselile altora.

Acum, sa va povestesc patania mea.

Intr-o dupa-amiaza de duminica, am intrat intr-o biserica si m-am asezat intr-o strana sa ma bucur de liniste. Stateam asa, gura casca, cand mi-a atras atentia comportamentul unui barbat. Doar dupa ce a repetat gestul am inteles ce facea - extragea bani din cutia milei avand o unealta in acest sens. O data, de doua ori, de trei ori ... dupa fiecare extragere, mergea si se inchina pe la icoane.

Mi-am zis: Doamne, numai de asta n-aveam nevoie acum! M-am gandit sa-i dau bani, dar era o falsa milostenie; m-am gandit sa ma asez chiar langa cutia milei, ca era acolo o ladita, dar n-am facut-o. M-am ridicat si am plecat.

Am iesit cu sufletul greu, as fi zis dezamagita. Si ma straduiam sa nu judec, sa-i gasesc scuze si sa-mi imput ca nu stiu eu de cata pocainta o fi in stare apoi omul acela. Am zis totusi sa-i spun si parintelui duhovnic iar gandul asta, ca trebuie sa-l intreb, mi-a revenit succesiv desi in mod normal l-as fi dat uitarii.

Spre surprinderea mea, parintele a fost foarte vehement si mi-a spus ca trebuia sa fac ceva, sa spun altora, sa nu-l lasam asa, sa-l dam pe mana politiei (din exprimare, deja nu mi se mai adresa doar mie ci noua, tuturor!). Mie nu-mi venea sa cred, il suspectam ca ma pune la incercare. Cum parinte, nu trebuia sa nu-l judec, sa..?! NU! Se fura din biserici nu de nevoie ci din cauza patimii. Mi-a povestit si cum unei doamne i se furase geanta cu multi bani chiar din biserica noastra, 10.000 lei pe care ii avea la ea pentru operatia copilului. Inainte de a merge la spital, venise cu copilul in biserica sa se roage, a lasat geanta nesupravegheata si s-a trezit fara ea. Ce mahnit era parintele...

Si am inteles ca nu dezamagirea ma apasa ci constiinta, ca am fost o lasa si n-am facut nimic sa-l opresc. Ca am aere din pateric, chiar daca imi lipseste intelepciunea si dreapta socoteala. Am inteles ca sunt o prefacuta si proasta pe deasuprea.

Poate multi dintre voi nu veti fi de acord si veti ridica din sprancene, dar eu mi-am invatat lectia!
Data viitoare, voi lasa ipocrizia la o parte si voi lua atitudine!

Ca sa vezi, in timp ce eu credeam ca m-am straduit sa fac ce trebuie (sa nu judec, sa nu pun omul intr-o lumina proasta aratand cu degetul pacatul), in realitate m-am facut partasa la pacatul lui dupa cum a tinut sa-mi spuna chiar parintele "te-ai facut partasa la pacatul lui!". Si mi-a zis apoi ca trebuie sa ma duc la biserica respectiva sa-i spun si preotului de acolo ce am vazut.

Retineti faptul ca parintelui nu i-am dat prea multe detalii, i-am spus doar ca am vazut pe cineva furand din cutia milei intr-o biserica, ca nu am facut nimic si l-am intrebat cum ar fi trebuit sa procedez.
Asa ca nu mai poate fi vorba despre o situatie particulara ca cea prezentata mai sus. Sa nu ne facem deci iluzii ca am avea vreo scuza sa toleram astfel de fapte!

Acum, că ai descris mai în detaliu cum au stat lucrurile, respectiv că omul avea o unealtă în scopul de a extrage banii, deci că premeditase și era hoț, mi se pare evident că părintele duhovnic are dreptate.

Situația este similară cu cea în care, în autobuz, vezi pe unul că bagă mâna în buzunarul cuiva.
Este inadecvat să te gândești atunci că acolo este creștinește să aplici principiul nejudecării.

A nu judeca în sensul spus de Mântuitorul are o conotație morală: nu-l osândesc pe altul pentru păcatul lui, nu-l disprețuiesc, nu îl urăsc, nu mă scârbesc de el, dacă sunt preocupat de ale mele și îmi dau seama că pot să stau mai prost decât el în privința virtuții. Dar este bine ca păcatele să le numim cu numele lor, pe care, cel puțin temporar, îl împrumută și omul care se asociază cu acel păcat. Poți să-i faci un bine cuiva spunându-i că dacă fură este hoț și că își pierde mântuirea dacă nu se îndreaptă și nu-și repară greșeala (în Legea Veche trebuia să înapoieze împătrit ceea ce a furat) sau dacă nedreptățește pe cineva, sau de curvește ș.a.m.d. Fără a ne asuma, prin aceasta, vreun ascendent asupra lui, fără a ne socoti pe noi mai buni.