Da, dar in Finlanda ora de religie este facuta ca lumea: fiecare cu religia lui. Esti catolic? Ti se aduce un profesor catolic. Esti luteran (majoritatea)? Ti se aduce profesor luteran. La fel pentru orice religie recunoscuta oficial de stat. Nu vrei educatie religioasa? Ai ora de etica.

Si programa difera. In Romania, unii profesori (nu generalizez, sunt putine cazuri pe care le stiu) fac rugaciuni la clasa, si nu istoria religiei ortodoxe in sine, cultura, traditii, etc. In Finlanda, e structurata materia diferit.

Nu stiu de vreun caz in Romania unde sa se aduca la o scoala publica un profesor pentru copii de alta de religie decat cea ortodoxa. Poate ma lumineaza cineva?

Ce-i aia, mă deşteptule, "istoria religiei ortodoxe"?

Eu la religie, in 11 din 12 ani de religie am facut aceleasi lucruri over and over. Am invatat 3-4 rugaciuni aceleasi), am invatat/ne-am reamintit nuste colinde, am invatat cele 10 porunci, am discutat pe marginea pildelor si cam atat.
In clasa a 12-a am dat-o si in folosofeala, si am vorbit si despre homosexualitate si avort, am vorbit putin si despre noul testament si am vorbit si despre pacat, si tupuri de pacate (da,religia din clasa a 12a m-a ajutat)

Atat. Pai in stilul asta nu merita sa faci atatia ani de religie, daca ti se predau in fiecare an aceleasi lucruri.
Daca s-ar pune programa la punct si profesorii de religie s-ar tine de ea, ar putea fi foarte interesanta ora de religie.
Niste istoria ortodoxiei, geografia ortodoxiei etc. ar prinde foarte bine. Tot ce am invatat eu mai pe bune despre religie, context istoric si geografic etc. a fost din carti si din studiul scripturii si a altor scrieri pe baza scripturii. Nu m-au ajutat orele de reigie deloc sa fiu mai credincioasa.
Ah, am mai aut avantajul ca in clasele 1-4 sa ne duca pe toti profesoara la spovedit si impartasit.

Scrieti foarte frumos! Nu am nicio indioiala ca ati citit si studiat mult mai mult decat am facut-o eu. ...Bine, nu e tocmai inaltatoare o astfel de comparatie, pt. ca eu sunt lepra la capitolul cultura.

Desi am citit integral comentariul dumneavoatra, am citat dor sectiunile care fac referire directa la frica despre care vorbiti. Constat ca pentru dumneavoastra frica nu este cea definita in limba romana:

FRÍCĂ s. f. Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nicio) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

Ma gandesc ca acest lucru induce in eroare. Asa cum s-au inventat cuvinte specifice (har, blagoslovenie etc.), cred ca era cazul si aici. Poate un cunvat nou-nout era mai usor de acceptat. Suna mai putin confuz: "leostismul fata de Dumnezeu" sau "ergivedia de Dumnezeu"

Sentimentul pe care il traiti dumneavostra nu are legatura cu frica. Tocmai ati inventat o noua notiune, care este posibil sa nu fie imparatasita unanim de catre colegii crestin-ortodocsi, dar ati apelat la un cuvant mult prea familiar, cu inteles clar delimitat.

Nu inteleg atunci de ce un copil trebuie sa intre in contact cu aceste notiuni si sa le si inteleaga. Nu stiu cat de benefic si corect moral este sa ii explici unui copil ca ceea ce simte el nu este chiar adevarat. Sa-i spui ca el simte, de fapt, o altfel de frica. Ca frica asata este un " sentiment de o complexitate şi colorit pe care doar meşterul poeziei şi al muzicii l-ar putea sugera" dar el este suficient de copt pentru a-l intelege si a-l accepta. Sau daca nu o poate face, sa lase pe altii mai mari sa decida pentru el ceea ce trebuie sa simta sau ce simte el cu adevarat. El este un copchil caruia nici nu i s-a uscat bine buricul, nu stie el ce simte. Aia nu e frica clasica, e un sentiment "altoit cu mirare, cu nespusă uimire, cu descoperire, cu simţirea Celui împărtăşit (în sfârşit!), cu descoperirea Lui atât cât sufletul a fost vrednic să cunoască."

Si totusi, as fi vrut sa revin la ceea ce am simtit eu cand am intrat in contact cu scrierile despre Dumnezeul crestin-ortodox. Frica mea a fost 100%, fara doar-si-poate, sinonima cu târşa, teama si teroarea, definite in DEX. Vedeti dumneavostra, aici a aparut marea mea problema. ...Cand semeni de-ai mei mi-au cerut sa constientizez ca ceea ce simteam eu nu era frica si dezgust ce izvora din acest sentiment. NU! Eu simt altceva si sunt oameni in masura sa imi explice ceea ce simt eu cu adevarat. Eu nu pot sa-mi constientizez propriile sentimente, ca sunt prea mic si fara carte.

Mai ramane doar sa decidem pentru copiii nostri si momentul in care le este foame, iar daca acesta se manifesta prea devreme, sa le spunem ca nu le este foame cu adevarat, ci ca traiesc un sentiment inaltator, care, intr-un final, ii va duce pe culmile fericirii. Se vor scrie si carti despre asta. Mii de articole, tratate gigant si milioane de oameni culti care vor spune ca foamea nu este niciodata ceea ce am crezut noi initial, in ignoranta noastra, purtand ochelarii logicii pure dar limitative.

Vrei sa spui ca religia ortodoxa nu are un trecut?

Sa se vorbeasca de viata sfintiilor, de martiri ai credintei, de marile sacrificii pe care le-au indurat ortodocsii inainte de imparatul Constantin. Sa se faca interpetare pe pasaje din Biblie, sa se studieze elementele care compun o slujba + intelegerea lor. Se poate discuta inclusiv de latura filozofica a ortodoxiei (in clasele ultime), etc.

Sunt multe care se pot invata. Dar in realitate... putini profesori de religie discuta asa ceva.

Si sa se faca un asa program pentru fiecare religie pe care statul o recunoaste (la fel ca in Finlanda). Si sa se introduca si o ora de etica pentru cei care nu vor educatie religioasa specifica. Abia atunci o sa fie sistemul de invatamant religios bine pus la punct, si demn de introdus in scolile publice.

Asa n-ar mai fi poate atatea probleme si divergente intre diferitele culte si/sau atei. Poate asa am trai in pace si am invata toti deopotriva sa ne acceptam semenii asa diferiti de noi cum sunt, asa crestni/eretici/atei/musulmani cum or fi sa pur si simplu sa incetam sa incercam sqa le bagam pe gat credinte de-ale noastre. Lanoi problema e ca nu sim sa vb despre credinta noastra/lipsa ei decat in asa fel incat dam impresia ca vrem sa le bagam pe gat celorlalti ideile noastre. Si asta e valabai si ptmine si pentru altii.

Propun ca notiunile de o complexitate crescuta, chiar daca sunt luate la cunostinta, sa nu fie automat asumate de catre o persoana decat atunci cand aceasta este in masura sa o faca. Evident, acelasi statut trebuie sa il aibe si etichetarea.

Conceptiile generale despre lume si viata, precum religia, trebuie asumate si etichetate la o varsta care sa perimita acest lucru. Faptul ca un copil de 8 luni a fost bagat in apa de catre un preot care canta in acest timp nu il transforma intr-un crestin, cu conceptii despre lume si viata identice sau asemanatoare cu cele ale adultilor.

Multumesc :) Ar fi frumoasa o astfel de Romanie.

Nu e doar o chestiune de comoditate.

Cititi aici:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential...-optionala.htm

"Mi s-a spus ca daca il retrag de la religie si ora este in mijlocul programului, trebuie sa-mi asum raspunderea pentru ce se intampla cu copilul", ne-a scris un cititor HotNews.ro, dupa o discutie cu profesorii copilului sau.

Si Mihaela Guna, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti - Invatamant Preuniversitar, declara pentru HotNews.ro la inceputul anului ca "foarte putini parinti isi retrag copilul de la ora de Religie, pentru ca nu au alternativa. Si atunci il lasa fie si pentru a fi supravegheat".

Iti admir postarile, extrem de lucide de obicei, mai ales cind discuti dinamica (anti-)spirituala a politicii. Folosind o customizare a metodei tale, am realizat de acum o saptamina si jumatate ca Lojile l-au abandonat pe Viorel Mitomanu', si va castiga Klaus. Crezi sau nu, asa a fost.
Insa postarea ta ma amuza, indeosebi ce am bolduit. E un superb monument de narcisism confesional si subiectivism national.
Memento: 20 milioane de avorturi, facute de "poporul nascut ortodox", in anii libertatii pentru cetatean si biserica. Eu nu resping sau atac vreo credinta, desi eclesiologic sunt permanent cu mana pe sabia scepticismului si piciorul in scara seii independentei intelectuale: de exemplu, (N)P te baga, deseori in rataciri apocaliptoido-sectare, in
Evul Mediu au existat crimele numite cruciade din partea crestinilor si jihaduri din partea islamica (ambele deliruri mistice ucigase si aglutinari sub steag), in revolutia franceza toti frustratii, ateii si sociopatii si-au murdarit mainile in sange de preot catolic, pe vremea lui Stalin, Dej, etc. foarte multi preoti ortodocsi tradau taina spovezii, etc. De aceea, detest cand oamenii aglutinati sub acelasi steag isi tot dau dreptate unii altora, mai ales la modul superlativ-lingusitor pentru propria credinta/organizatie. E si de ras: e imaginea unui soi de monolog narcisist.
Stiu, o sa imi ziceti, si tu si prof. Ioan Cezar, ca tocmai asta e mecanismul credintei, si ca asta e cel mai inalt subiectivism. Poate. Pentru mine e doar ce imi place sa numesc "aglutinare sub steag", si o privesc ca fiind o premiza, pe termen lung si foarte lung, a dezumanizarii. Ca sa folosesc o metafora din stiinta membranelor celulare, inseamna ca pur si simplu existam si cei ca mine si altii, anume oameni care nu avem receptorii pentru credinta-ca-subiectivism-cu-toata-fiinta.
In fine, strict on-topic: Predarea religiei in scoli e tinta de atacat doar pentru ateii militanti si cretinizati de textele incarcate energetic cu care umbla suboamenii cu colan si sort de la 1789 incoace. Si aceia sunt niste aglutinati sub stega, sa nu crezi ca s sustine niste exterminabili ca aceia vreodata: steagul lor are echer si compas. Sau harca si oase, depinde cum vrei sa le vezi.

Frica de Dumnezeu este o notiune care trebuie studiata? Trebuie sa fie in conceptia crestina? Ne trebuie cercetatori in domeniu si analiza pe text pentru un sentiment atat de mundan?
Am ajuns in halul in care sa nu mai fiu in stare sa-mi deslusesc propriile trairi? Eu unul nu am nevoie de experti in sentimente pentru asta.

Uitati ca discutati cu un ateu care are un singur atribut definitioriu: nu crede in zei :).

Am decis sa am o alta abordare fata de afirmatiile pe care le gasesc ilogice si va voi raspunde: doamna Geanina Stamate, o vecina care nu greseste niciodata, imi spune ca nu aveti dreptate. Chipul lui Dumnezeu nu e in cele dinlauntru ale fiecarui suflet omenesc.

De cate ori ma uit inlauntrul meu realizez ca sunt extrem de singur. Cand ma uit in jur, simt ca totul depinde de natura, semeni sau de mine insumi. In majoritatea cazurilor sunt la mana naturii sau a celorlalti. Totul imi pare un hazard fara de sfarsit, in care guverneaza legea probabilitatilor. Nicio lege nu imi pare a fi sfidata fara ca acest lucru sa fi fost posibil de la bun inceput.

Simt din toti rarunchii ca nimic supranatural nu imi guverneaza viata. Nu pot sa va descriu cat de puternic simt ca nu am pecetea nimanui. Oricum, foarte, foarte puternic. Este incredibil cat de real este acest sentiment. As baga mana in foc ca sunt extrem de singur in propriul sine. V-as indemna si pe dumneavostra sa nu va negati propria natura.

Oricum, mai e cale lunga pana la pecetea lui Hristos. E posibil sa ma uit inlauntrul meu si sa vad pecetea lui Muhammad inainte de toate.

despre frica de Dumnezeu
 

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine.
(...)
Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla,
Pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o,
Fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. (Pildele lui Solomon 1,7/28-30)

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/63/Solomon


Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta.
În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (Ep. I Ioan 4,17-18)


Frica se imparte in sase feluri: in ezitare, in sfiala, in rusine, in incremenire, in groaza si in neliniste. Ezitarea este frica in vederea unei actiuni ce are sa se indeplineasca. Sfiala este frica care rezulta din asteptarea dojenii. Aceasta este cea mai huna stare sufleteasca. Rusinea este teama care provine din o fapta dezonoranta. Nici aceasta stare sufleteasca nu este fara nadejde pentru mantuire. Incremenirea este frica care rezulta din o mare inchipuire. Groaza este frica ce se naste din o inchipuire neobisnuita. Nelinistea este frica ca nu vom izbuti, adica frica de nereusita. Caci ne nelinistim atunci cand ne temem ca faptele noastre nu vor reusi. (http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ica-80054.html)

(si)
http://www.crestinortodox.ro/religie...zeu-69393.html

(si)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/...ele-staniloae/

Siguranta mea? Hahaha! Eu sunt cel care este sigur de ceva sau cei care fac mii de afirmatii extraordinare fara sa aduca dovezi la fel de extraordinare precum afirmatiile pe care le fac? Nu e putin lucru sa fii sigur ca animalele pot vorbi, mortii pot invia, marile se pot desparti, vinul se transforma in apa, milioane de animale incap pe o arca etc.. Abia acolo putem vorbi despre siguranta si validari logice. Cred ca incepem cu cine nu trebuie :)).

Dimpotriva, eu nu am nicio certitudine. Doar actionez ca si cum as avea, pentru ca in caz contrar as avea de suferit in viata de zi-cu-zi.

Nu inteleg, in continuare comparatia cu strutul. Am lasat impresia ca nu vreau sa aud anumite lucruri si ca fug, de teama de afla cruntul sau eliberatorul adevar? Eu sunt aici, pe baricade. Si daca dispar, nu o fac din teama, ci pentru ca, foarte posibil, am alte lucruri prioritare de facut.

De ce sa imi fie rusine? Rusinea nu isi are sensul decat in contextul interactiunii cu semeni (nu poate sa-ti fie rusine fata de un animal), nu fata de mine insumi. Nu are cum sa imi fie rusine de mine insumi, chiar daca folosesc si eu uneori acest termen. In realitate, nu sunt multumit cu propriile actiuni si caut sa le schimb pe viitor cu altele care sa imi aduca multumire de sine.
Niciodata... dar retine, absolut niciodata nu imi este rusine de sentimentele si gandurile interioare resimtite, indiferent care sunt acestea.

Pot, in cel mai bun/rau caz, sa ma rusinez doar fata de formele de manifestare a acestor ganduri si sentimente, constrans de membrii societatii. Rusinea nu este de sine statatoare.

LE: acum am vazut ca imi spui sa-mi fie rusine fata de propriul copil; mai bine nu vedeam, ca la asta sunt sensibil si cred ca-ti ofeream un raspuns nedemn, ca sa nu zic mai mult :).

De acord. Reformulez putin principalele idei ce rezulta din acest citat:
1) "In iubire nu este frica"
2) "Iubirea alunga frica"
3) "Temerea exclude iubirea"

Cu alte cuvinte, iubirea si frica se exclud. Aceste sentimente nu pot coexista. Fie frica, fie dragoste! Corect? Sau si aici avem nevoie de 321.451 de experti si interpreti?! Asta spuneam si eu de la bun inceput.

Se accepta ideea ca initial poate sa apara frica. Este si momentul in care nu iubesti desavarsit, conform citatului. Parerea mea este ca nu trebuie sa fii un sociopat ca sentimentele care se nasc apoi in tine sa fie antagonice iubirii. As merge chiar mai departe vizavi de cei care pot naste iubire dintr-un astfel de sentiment initial, dar nu doresc sa jignesc pe nimeni.

Cert este ca eu m-am blocat la capitolul frica in acest joc, cu o singura varianta castigatoare. Nu am putut dezvolta nicio farama de dragoste desavarsita, ci una fatarnica.
Dau si eu in boala voastra, ca sa zic asa: uitati-va bine inlauntrul vostru si vedeti daca nu cumva frica este cea care va tine paralizati in pozitia pe care o aveti. Daca da, atunci nu iubiti desavarsiti, sunteti deja pierduti :). Partea buna este ca nu trebuie sa va imputati acest lucru. Dimpotriva! Astfel de sentimente i-au tinut in viata pe stramosii vostri/nostri si pe voi insiva.


Voi citi din link-urile puse la dispozitie (dintr-unul ai citat deja integral). Acum pot spune ca se lucreaza cu notiuni care imi sunt si mie cunoscute si care par a avea sens in lumea mea, limitata.
Interesanta asta cu cele 6 feluri de frica. Incremenirea si groaza sunt definite execrabil, din punctul meu de vedere. Restul par OK. Cred ca lipseste insa al 7-lea fel de frica. Este vorba despre teroare. Frica nascuta din santaj, amenintari sau alte mijloace de intimidare si timorare. Aia care poate lua nastere imediat ce afli ca nu faci pe plac cuiva, stiind ca acel cineva pe care il deranjezi este peste tot, pretutindeni. Nu scapi de el nici cand dormi si nici in gand. Ma refer la teroarea aia pe care o traiesti cand auzi ca un om este eviscerat de acel cineva, indiferent de varsta pe care o are, care face lucruri ce tie nu ti se par imorale sau suficiente pentru a determina o astfel de napasta. Daca nu exista si teroarea rezultata din santaj in aceste defintii, ea trebuie introdusa numaidecat.

Nici frica nu mai e ce a fost, din pacate. Ea era menita sa ne faca pe noi, animatii, sa ne ferim de pericole. Darin momentul cand devine inhibitoare, te impiedica sa traiesti si mai aes sa evoluezi. Nu vor evolua nici cei lipsiti de frica, pt ca mai devreme sau mai tarziu vor pica in gura lupului, nici cei care se tem si de umbra lor, se tem sa traiasca....

Mohamed este profetul lui Dumnezeu ( Alah), nu Insusi Dumnezeu. E un om ca si noi.

Nici un om sau animal nu poate sa-si faca singur inima sa-i bata, nici creierul sa-i functioneze.
Nici ovulele sa i se fecundeze si embrionul sa se dezvolte, cu toata tehnologia.
Sufletul de unde vine? E un produs de secretie al unor celule?

.........:)
Vă înţeleg, anume prin prisma aceleiaşi experienţe subiective pe care am trăit-o ani buni. Pe atunci puneam problema exact ca dvs. Apoi mi s-a întâmplat să nu mă mai simt extrem de singur înlăuntrul meu. Şi nici împrejur nu am mai găsit doar natura şi legile ei. A fost nevoie doar să se petreacă o mică decentrare de pe sine şi să mă dau, ca să zic aşa, niţel deoparte din drum...
Toate la vremea lor!

Nu mai vorbiti va rog de teroare si santaj, ne sunt atat de cunoscute...dar acestea sunt atribute strict omenesti, numai noi oamenii putem fi atat de marsavi. Dumnezeu ar trebui sa fie cel care ne protejeaza de ele...
Ce nu va convine la cum e definita groaza? E prea simplist?

Frica ar trebui sa se limiteze la a nu te apuca sa treci strada cand vezi ca vine o masina in viteza, a nu te lua la bataie cu un rottweiler, a nute urca la volan cand nu te tin picioarele de beat ( vezi sa nu, atunci dispare complet), si alte asemenea situatii care iti pun viata in pericol.
In rest, e patologica. Daca iti spune cineva ca daca nu ai stamila de vot pe buletin, nu iti lasa postasul pensia, si tu crezi...( asa-ti trebuie, ca si tu ai spus la copii cand erau mici ca dc nu sunt cuminti ne vinzi la tigani), sau dc crezi ca dc nu votezi cu cine a zis popa, nu iti vada sf impartasanie si ajungi in iad, sau doctorul nu iti mai da reteta compensata din acelasi motiv, asta e paranoia ( numita frumos "tulburare de personalitate schizotipica")...si din pacate se pare ca e cam endemica la noi in tara :(( sau cel putin in unele familii)

Chipul lui Dumnezeu inseamna ratiune, constiinta, liberul arbitru, vointa, etc. Adica tot ceea ce ne diferentiaza de animale. Toti oamenii au acestea.
Fara sa stii vinzi castraveti gradinarilor. Atat eu cat si multi de pe forum am fost agnostici/atei inainte. Un ateu are o nesfarita tristete, in ciuda bravarii. In credinta atee nu mai urmeaza nimic dupa moarte, deci tot ce face e fara rost, oricum nu-si va mai aminti nimic. Cauta sa nu se gandeasca la asta sau sa isi gaseasca ocupatii multe ca sa uite.
Discutii pe care nu le-am dorit noi pe un forum ortodox, doar ca tu ai intrat si ti le doresti.

In Constanta , elevii turci beneficiaza de ore de religie islamica.

Aparent au scos-o:
http://www.replicaonline.ro/religia-...ritele-157692/

Pentru ca ateii nu sunt in stare sa ofere o alternativa pentru ora de religie, parintii ortodocsilor trebuie sa semneze pe adeverinte. Vin si fac scandal dar alternative nu ofera, e usor sa darami, mai greu e sa pui ceva la loc.

Ce zici de o ora de etica? Mai ales la clasele gimnaziale.

La asta trebuiau sa se gandeasca inainte sa faca scandal.

Poate se va intampla. Stiu ca acum o luna a fost promulgat un proiect de lege al lui Remus Cernea care ar inlocui orele de religie din scoli cu ore de etica. A trecut de camera deputatilor. Sa vedem daca trece de Senat.

Nu sa inlocuiasca, ci sa ofere alternativa pentru atei orele de etica.

Nu ai inteles, e vorba de ora pentru atei (desi nu exista copii atei, doar parinti fara minte), nu inlocuirea orei de religie, cum vrea ateul Cernea.

(in completare)

http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=36&cap=4

Talcuire - http://www.scribd.com/doc/194707502/...e-Sf-Teofilact (pag 146, pct. 17 si 18)

http://www.ioanguradeaur.ro/category...a-de-dumnezeu/

http://www.ioanguradeaur.ro/category/despre-iubire/

1) În numele lipsei (?), în numele a nimic - într-adevăr, ce se poate face? Ce mişcare a voinţei, ce urnire sufletească poate fi declanşată în numele a ... nimic?
În schimb, din pricina necredinţei (sau a unei credinţe bolnăvicioase) au fost comise nenumărate acte abominabile în istoria omenirii.
Să luăm de pildă istoria bietei noastre ţări. Cunoaştem din ce în ce mai la amănunt ce au făcut comuniştii, odată instalaţi la putere, împotriva propriilor concetăţeni - deposedare de bunuri, siluiri şi batjocură, întemniţare, tortură, ucidere. Oare câte mii de martiri a dat România creştină din pricina lipsei de credinţă a puterii atee?
În numele omului nou şi a libertăţii conferite de statul comunist, în numele puterii clasei muncitoare, puterea care voia să elibereze poporul de aşazisul "opiu" al credinţei a exterminat, printre alţii, sute de preoţi. Persecuţiile asupra monahilor şi monahiilor sunt arhicunoscute. Caterisirea în masă a preoţilor la comanda politicului constituie un fenomen demn poate doar de o ţărişoară unde vânătoarea preoţilor sub regimul lui PapaDoc a concurat-o pe cea a vrăjitoarelor din Evul Mediu.
Revista "Memoria" este un document uriaş şi totodată oribil care descrie (doar) o mică parte a actelor abominabile săvârşite din pricina necredinţei şi a nebuniei minţilor oarbe.
Precum şi acest material, a cărui bibliografie merită consultată pe larg: http://gabrielcatalan.wordpress.com/...n-ioan-marina/
Sesizaţi aici ce putere distructivă a avut necredinţa clasei politice a României "libere", atee.
Este un text cutremurător, pe care abia l-am putut citi până la capăt.

2) Un creştin poate încuraja pe copiii săi să rabde şi să moară pentru patria creştină, pentru Viaţa în Hristos. Mă refer acum la Sfântul Constantin Brâncoveanu.
Asemenea lui, mii şi milioane de părinţi creştini şi-au crescut copiii de-a lungul a două milenii în credinţa că viaţa aceasta nu are nici un preţ dacă tremuri de frică înaintea morţii şi îţi vinzi libertatea şi demnitatea de om pentru un preţ trecător, preţul deşertăciunii.
Un creştin poate întoarce şi celălalt obraz şi, încă mai mult, se poate ruga fierbinte pentru binele celor care îl persecută şi îl ucid. Un creştin îşi poate iubi dumnezeieşte duşmanii, se jertfeşte pe sine, în cele mai variate moduri, pentru cei care îi vor moartea.
Un creştin poate tămădui oameni prin rugăciune, prin viaţa lui sfântă.
Un creştin poate învia morţi prin rugăciune, prin viaţa lui sfântă în care lucrează Harul lui Dumnezeu.
Un creştin poate scoate demoni prin post şi rugăciune.
Un creştin poate opri turcimea, sute de ani, să cucerească o Europă atee sau eretică.
Un creştin îţi poate arăta, dacă ai dispoziţia lăuntrică să îl urmezi, cum să devii om întreg şi cum să capeţi veşnicia Vieţii.
Un creştin poate trece, cu linişte, prin orice nenorocire.

3) Noaptea Sfântului Bartolomeu. Atentatele fanaticilor musulmani. Decapitarea în public a unui creştin de către fanaticii musulmani.
Dar toate acestea nu au fost făcute în numele credinţei, în numele Adevărului-Iubire, ci în numele nebuniei şi al urii drăceşti.

1) In familie. Nu imi amintesc sa fi ratat vreodata o astfel de sarbatoare crestineasca. Pe linia tatalui, familia mea este puternic crestinizata (nu cred e expresia cea mai potrivita dar n-am gasit alta pe moment). Poate veti fi surprinsa, desi nu ar trebui, sa aflati ca bunicul, tatal meu si singurul unchi fac parte din sanul bisericii. Bine, bunicul facea, pt. ca nu mai traieste. ...Nu o sa intru in detalii acum pt. ca nu are rost. Cert este ca se serbeaza cat de crestineste posibil in familia mea. Muzica bisericeasca, colinde, muzica clasica, masa mare, cu multi membri ai familiei (nepoti, fini, nasi, veri, matusi etc.), recent chiar cu invitati din sanul bisericii. An de an primim coruri deosebite de copii de la Conservator sau Seminar. Si eu si sotia iubim sa ii auzim cantand.
Atmosfera este cat se poate de decenta. Nu se exagereaza cu bautura, sub nicio forma. ...Poate cu mancarea, ca au mare priza la public preparatele traditionale :).

2) Am doua perechi de fini. Am botezat deja un copil si, un al doilea, de la alta pereche de fini, este pe drum, ca sa zic asa. Si copilul meu a fost botezat. Doar ca el, la varsta asta, inca nu stie si 100% nu il intereseaza.
Nasii au insistat sa impartaseasca copilul si noi nu ne-am impotrivit catusi de putin. Am cerut doar sa fie dus cu lingurita proprie, din motive de igiena. Eu nu am fost cu ei (a fost sotia) pt. ca aveam ceva mai important de facut, dar nu as fi ezitat in mod special.

Acum voi incerca sa concluzionez, nu neaprat intr-o forma scurta:).
Cred ca am scris anterior ca eu nu intru cu fesul in biserica. Evident, am vrut sa spun mult mai multe cu asta. Daca trebuie sa stau intr-un picior si sa scuip spre Rasarit, si nu am probleme fizice care sa ma impiedice sa fac asta, o voi face. In cel mai rau caz scap un zambet. De ce fac lucruri in care nu cred? Simplu: din respect!

Şi n-ai nici o problemă cu faptul că minţi când spui Crezul?
Sau morala atee încurajează minciuna?

Poate fi luat ca un ritual, o traditie.

Nope, n-am mustrari majore de constiinta. Evident, as prefera sa nu mint. Minciuna este un rezultat al constrangerii la care sunt supus. Daca as spune adevarul si slujba ar continua, fara show-uri, ochi dati peste cap, exorcizari, dojane si discutii inutile, nu as minti/ascunde adevarul. Mint tot din respect. Ca atunci cand te intreaba nevasta daca s-a ingrasat :).

Cine ti-a spus ca adevarul este intotdeauna o virtute a omis sa-ti spuna ca el insusi te minte.

Nu o incurajeaza dar nici nu o incrimineaza intotdeauna. Eu unul nu am o viziune radicala asupra minciunii. Lucrurile nu se impart in alb si negru aici. Te pot pune in niste situatii ipotetice, dar cu posibilitate mare de realizare, de nici nu ai visat. Exemplul cu sotia care te intreaba diverse e mai mult umoristic, chiar daca are potential de realizare.

Intrebarea premergatoare trebuia sa fie daca nu cumva morala crestina incurajeaza intoleranta. Abia apoi putem discuta daca minciuna mea este sau nu morala.

Evident! Dar banuiesc ca el merge mai departe cu intrebarea. Toata sarada asta este, in definitiv, o minciuna din partea mea. Dar am spus: e o bagatela. Primeaza respectul fata de semeni si apararea in fata intolerantei. Prefer sa punctez acolo si sa "pacatuiesc" dincolo. Cine crede ca poate impaca si capra si varza se inseala amarnic.

Nu, este miciună şi ipocrizie, nu te mai amăgi.
Poţi foarte bine să refuzi să participi la un "ritual", cum îi zici, în care nu crezi.

Nu să minţi.

Sunt convins ca spun o platitudine dar se pare ca nu toti sunt constienti de asta.

Respectarea orbeasca a unui principiu moral, careia i se confera valoare de virtute, poate intra in conflict cu un alt principiu moral, a carei incalcare poate fi catalogata drept imorala. Si atunci vei fi nevoit sa cantaresti cu o balanta proprie. Nu te va ajuta nicio carte din lume sa faci asta, in afara propriei ratiuni.

Sunt multe "jocuri" ce implica moralitatea, pe care le puteti gasi pe interent. Daca doriti va pot oferi eu cateva extrem de interesante. Sa vedeti atunci cum aruncati atunci la cos virtuti aparente :).

Multumesc, acum imi explic foarte multe aspecte! ( deja reprezentati o categorie aparte)

Totusi ati auzit cat ati avut tatal, bunicul, unchiul, in biserica, sa se imbolnaveasca cineva de la acea lingurita ? Ma refer grav, hepatita, tbc, mononucleoza, ca gripa si strepto/stafilococi ii iei oricum in aer, in aglomeratie. Ma gandesc totusi ca contactul e prea scurt si nu scuipa nimeni in lingura aia. Microbii se elimina in special prin expiratii fortate, stranut, tuse, insotite de secretii patologice, ceea ce se intampka foarte usor in locuri inchise si aglomerate ( inclusiv autobuze). Mie mi se pare din cate aud de la mame, eu nu am avut norocul, ca la fel sunt de bolnaviciosi si copiii care merg la biserica ai cei care nu merg decat la gradinita sau nici macar...

Doamna Geanina Stamate, vecina mea care nu se inseala niciodata, imi spune ca nu ai dreptate. Spune ca prima virgula din citatul tau trebuie sa cada :).

Sigur ca pot. Dar important este ca nu vreau.

Si acum ce vreti sa faca, sa se desparta de familie, sa-si ia nevasta si copilul si sa plece in Neverland?

Cunosc copii ("") din familii bisericoase si/sau habotnice care au ajuns chiar sa aiba studii teologice si cu toate astea sa ajunga sa se indoiasca sau chiar sa nu mai creada. E o tipologie aparte :). Si ama auzit de la acestia ca au colegi care au ajuns chiar sa profeze ( slujeasca) fara sa creada :). Si spre deosebire de primii care se gandesc oare nu e imoral sa spun oamenilor lucruri pe care nici eu nu le cred, cei din urma au depasit asemenea momente ( o fac fara nicio remuscare).

Oricum, daca ajungem sa ne certam si departim de familie si de toti vechii prieteni, din motive de convingeri religioase ( sau politice), inseamna ca nu am iesit inca in evul mediu, sau daca credem ca viitorul presedinte ne va persecuta pt ca nu e ca noi..