Sfințirea raclei moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași
Racla în care sunt așezate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a fost recent restaurată, iar în această seară va fi sfințită. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Racla datează din 1891, fiind donată de o familie din Fălticeni, jud. Suceava. Confecționată din argint aurit și lemn de chiparos, racla s-a deteriorat în timp, necesitând lucrări de restaurare. Acestea au fost realizate în Grecia, de o firmă specializată. |
Ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
În zilele de 18 - 19 iunie 2009, începând cu ora 10 , la Reședința Patriarhală, sub președenția Preafericitului Părinte Daniel, va avea loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al B.O.R. Între alte probleme curente ale vieții bisericești, pe ordinea de zi se află alegerea ierarhilor titulari în scaunele vacante de episcop al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor , respectiv al Episcopiei Hușilor.
|
S-a încheiat vizita Preafericitului Părinte Daniel în Austria
Aseară , PF Patriarh Daniel, împreună cu delegația însoțitoare, s-a întors din vizita pe care a efectuat-o în Austria, începând cu 12 iunie.
Scopul acestei vizite l-a constituit sfințirea a două noi biserici ortodoxe românești și întâlnirea cu membri ai comunităților ortodoxe românești. În timpul vizitei pastorale în Austria, Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai altor Biserici creștine, cu Președintele Austriei , alte autorități de stat și membri ai corpului diplomatic. |
Parohie ortodoxă românească la Cardiff , Țara Galilor
La Cardiff, Țara Galilor, a fost inaugurată Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ștefan , în prezența ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii, Ion Jinga.
La ceremonia religioasb care a fost oficiată de Preasfințitul Marc Nemțeanul , Episcopul Vicar al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu alți șapte preoți din România și Marea Britanie, au fost prezenți și aproximativ 150 de reprezentanți ai comunității românești din Țara Galilor, Oxford și Birmingham. |
Vizită irenică a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei la Patriarhia Alexandriei
Arhiepiscopul ieronim al Atenei va efectua în perioada 19-23 iunie o vizită irenică la Patriarhia Ortodoxă de la Alexandria. Sâmbătă , 20 iunie , Preafericitul Ieronim va vizita biserica Sfântul Gheorghe , din Cairo, apoi se vor întoarce la Alexandria, reședința Patriarhiei. Duminică , în catedrala patriarhală Buna Vestire , cei doi întâistătători vor oficia Sfânta Liturghie iar luni , vor vizita biblioteca din Alexandria , apoi mănăstirea Sfântul Sava. Arhiepiscopul Ieronim este însoțit de Mitropolitul de Ierisso și Muntele Athos, Nicodim și de Mitropolitul de Arta , Ignatie.
|
Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a fost ridicat la rangul de Episcop vicar
În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a fost ridicat la rangul de Episcop vicar.
|
Hotărâre a Sfântului Sinod al B.O.R.
În urma alegerii Preasfințitului Părinte Vicențiu în postul de episcop al Sloboziei și Călărașilor , la propunerea statutară a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat desemnarea Preasfințitului Părinte Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, ca secretar al Sfântului Sinod și Sinodului Permanent, începând cu 1 iulie 2009.
|
Înfințarea Episcopiei Devei și Hunedoarei
În ședința Sfântului Sinod al B.O.R. , s-a aproba înființarea Episcopiei Devei și Hunedoarei, cu reședința în municipiul Deva și cu jurisdicția în județul Hunedoara.
Eparhia Devei și Hunedoarei se va înființa în urma reorganizării Episcopiei Aradului , Ienopolei, Hălmagiului și Hunedoarei și ridicării acesteia la rang de Arhiepiscopie. |
Ridicarea Eparhiei Aradului la rangul de Arhiepiscopie
Printre alte hotărâri ale Sfântului Sinod al B.O.R. , este și ridicarea Eparhiei Aradului, Ienopolei , Hălmagiului și Hunedoarei la rangul de Arhiepiscopie , cu titulatura "Arhiepiscopia Aradului".
|
Alte hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române :
Următoarele Eparhii , au fost ridicate la rang de Arhiepiscopii :
- Eparhia Dunării de Jos ; - Eparhia Buzăului și Vrancei ; - Eparhia Romanului ; -Eparhia Râmnicului. |
Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
S-a hotărât proclamarea anului 2010 - " An omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești" , în contextul aniversării a 1685 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea ( 325 - 2010 ) , precum și a 125 de ani de la recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române ( 1885 - 2010 ).
|
Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel
Sfântul Sinod al B.O.R. , a hotărât canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel ( Argeș ) , cu ziua de prăznuire la 26 iulie.
|
Catedrala ortodoxă română "Sf. Ioan Botezătorul" din Montreal
Catedrala ortodoxă română "Sfântul Ioan Botezătorul" din Montreal și-a sărbătorit azi, 21 iunie, hramul .
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi. Manifestările dedicate hrmului au început încă de ieri . La eveniment au participat numeroși credincioși ortodocși români din Montreal dar și din alte orașe. |
Noul Muzeu Acropole își deschide porțile
Noul Muzeu Acropole își deschide porțile. Situat la circa 300 de metri de Acropole, grandiosul muzeu a fost binecuvântat de Biserica Ortodoxă a Greciei ca parte importantă a moștenirii culturale a acestei țări.
Inaugurarea oficială a avut loc ieri, 20 iunie 2009. Începănd de azi Muzeul Acropole se deschide pentru publicul larg, prețul unui bilet fiind de 1 euro. Vizitatorii vor putea vedea peste 4000 de vestigii și sculpturi antice , noua instituție culturală având o suprafață impresionantă de expunere de 15 mii de metri pătrați. |
Hamburg :
Credincioșii ortodocși români din nordul Germaniei participă în aceste zile la o serie de evenimente religioase și culturale, prilejuite de sărbătoarea hramului parohiei "Sf. Ioan Botezătorul" din Hamburg.
Parohia ortodoxă română din Zhmaburg a fost înființată acum 2 ani și jumătate. Cu ocazia sărbătorii hramului, va fi lansat și buletinul parohial "Calea". Publicația va apărea trimestrial și va putea fi cititită și pe site-ul Parohiei www.parohia-hamburg.de |
Sfințirea bisericii parohiale din localitatea brașoveană Șinca Veche
Sute de credincioși au participat astăzi , 21 iunie , în Duminica a II-a după Rusalii, la slujba de sfințire a bisericii parohiale cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel din localitatea brașoveană Șinca Veche.
Slujba de sfintire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. |
Sfințirea complexului social "Anastasia" de la biserica "Invierea Domnului"
Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul , Arhiereu vicar al Episcopiei Românului, a oficiat azi, 21 iunie , în Duminica a II-a după Rusalii, slujba de sfințire a complexului social "Anastasia" de la biserica "Învierea Domnului" din Bacău. La slujbă au participat preoți și diaconi din eparhie , precum și un număr impresionant de credincioși din Bacău și din împrejurimi. Acest așezământ are un caracter multifuncțional, fiind destinat în special activităților cu caracter filantropic ale parohiei băcăuane.
|
Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă Română care l-a prăznuit azi 22 iunie, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești , a oficiat la Catedrala patriarhală slujba Sfintei Liturghii. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Române pentru Europa de Nord. În cuvântul de învățătură , Preasfinția Sa a subliniat importanța activității cărturărești a sfântului ierarh.
Proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu a avut loc pe data de 21 mai 2006, de ziua hramului Catedralei patriarhiei , Sfinții Impărați Constantin și Elena. Proclamarea s-a făcut potrivit hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2005, iar data de pomenire a fost stabilită pentru 22 iunie , ziua trecerii sfântului la cele veșnice. |
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava îsi sărbătorește, mâine, hramul
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava își sărbătorește hramul, mâine, 24 iunie.
Manifestările vor începe, în această seară, cu slujba privegherii, iar mâine dimineață va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi , preoți și diaconi , în frunte cu Înaltreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După săvârșirea Sfintei Liturghii, va avea loc tradiționalul pelerinaj cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe străzile municipiului. |
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din București vor depune jurământul
Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din București vor depune mâine , 24 iunie 2009, jurământul de credintă .
Evenimentul se va desfășura în prezența Preafericitului Patriarh Daniel. Ceremonia depunerii jurământului va fi precedatâ de Slujba Sfintei Liturghii și o slujbă de Te Deum. Sfintele slujbe vor fi oficiate la Biserica "Sfânta Ecaterina" , paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul " din Capitală. Anul acesta au absolvit cursurile Facultății 259 de studenți. |
Centrul Comunitar Sf. Stelian din Sintea Mare, jud. Arad
Grija față de tineri în Episcopia Aradului se concretizează în momentul de față și prin darea în folosință a Centrului Comunitar Sf. Stelian-Ocrotitorul copiilor-din Sintea Mare, jud Arad.
Acest Centru a fost amenajat în urma realizării Proiectului 3 C. Comunitate - Comuniune - Competență , printr-un parteneriat între Fundația Renincoor Open Hand , Episcopia Aradului , Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și cu acordul inspectoratului Școlar al Jud. Arad. Întreaga lucrare a fost dusă la îndeplinire prin contribuția financiară și materială a Fundației ALCOA - SUA, a Episcopiei Aradului , a Fundației Renîncoor Open Hand Arad , a Școlii Generale, Primărie și Parohiei din Sintea Mare. |
Citat:
|
~ Comunicat de Presă ~
Astăzi , 25 iunie , la Reședința Patriarhală , Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , l-a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa Estanislao de Grandes Pascual, Ambasadorul Spaniei în România.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Excelenței Sale pentru sprijinul constant acordat de către autoritățile spaniole comunităților ortodoxe românești, inclusiv prin acordarea de terenuri pentru construirea de lăcașuri de cult. Excelența Sa a preciza că va face demersuri pe lângă autoritățile spaniole pentru recunoașterea oficială a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei cu reședința la Madrid. |
Ziua Drapelului Național sărbătorită în Episcopia Dunării de Jos
Vineri, 26 iunie, în Catedrala Episcopală din Galați Presfințitul Părinte Casian împreună cu un sobor de preoți și diaconi a sfințit Drapelul național în prezența a numeroși credincioși și a reprezentanților autorităților locale.
După slujba respectivă Chiriarhul Eparhiei a înmânat drapelul domnului Claudiu Brânzan, prefectul județului Galați , care l-a oferit la rândul său gărzii port drapel. |
În localitatea italiană Pavia a fost sfințită , astăzi , prima biserică românească
În localitatea italiană Pavia a fost sfințită , astăzi , 27 iunie , prima biserică românească. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei . Sfântul locaș a fost cumpărat de la Biserica Romano-Catolică și a fost reamenajată conform rânduielii liturgice ortodoxe.
Sărbătoarea de astăzi , a cuprins și o procesiune cu icoane și un schimb de daruri cu Episcopia Catolică de Pavia. Cu această ocazie , parohia ortodoxă a primit o părticică din moaștele Sfinților Ghervasie și Protasie. |
Sfințirea locului noii biserici din Orbeni , județul Bacău
În localitatea Orbeni , din județul Bacău , a fost sfințit , astăzi 27 iunie , locul unde se va ridica o nouă biserică. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul , Arhiereu - vicar al Episcopiei Romanului.
Viitorul locaș de cult va avea ca hram sărbătoarea împărătească a Nașterii Maicii Domnului. |
Preasfințitul Părinte Vincențiu a fost instalat ca Episcop
Preasfințitul Părinte Vincențiu a fost instalat astăzi , 28 iunie 2009 , ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor.
Preasfinția Sa a primit mantia arhierească , engolpinul cu chipul Maicii Domnului , camilafca și toiagul arhieresc de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel , în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei. La slujba de întronizare , oficiată la Catedrala "Înălțarea Domnului " din Slobozia după săvârșirea Sfintei Liturghii, au participat 18 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Președintele Traian Băsescu , sute de preoți și credincioși , autorități centrale și locale. |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie la Slobozia
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat astăzi , 28 iunie 2009 , în Catedrala episcopală din Slobozia , Sfânta Liturghie cu prilejul întronizării Preasfințitului Vincențiu în scaunul episcopal al Sloboziei și Călărașilor.
La slujbă au participat 18 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române , președintele României, sute de preoți și credincioși , precum și autorități centrale și locale. |
Punerea pietrei de temelie la schitul Sf. Apostol Petru și Pavel Moneasa
Astăzi , 29 iuni , la vremea Vecerniei , Preasfințitul Părinte Timotei , Episcopul Aradului , alături de un sobor de preoți și diaconi, va pune piatra de temelie la Schitul cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din stațiunea Moneasa , Protopopiatul Sebiș , jud Arad.
Având în vedere locul unde va fi construit complexul monahal, nădăjduim că acesta va polariza credincioși din toate colțurile tării, veniți în renumita stațiune pentru tratarea și alinarea bolilor trupești , iar prin rostul schitului , a monahilor care vor sluji acolo, contribuind la alinarea încercărilor și suferințelor sufletești. Această ctitorie dovedește o dată în plus modalitatea în care Chiriarhul locului , alături de clerul și credincioșii eparhiei slujesc lui Dumnezeu, slujind oamenilor. |
Preasfințitul Corneliu a fost întronizat, astăzi Episcop al Hușilor
Preasfințitul Corneliu a fost întronizat Episcop al Hușilor, astăzi , 29 iunie , la Catedrala Episcopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel". Ceremonia a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , care în cuvântul său, a spus că cetatea Hușilor a trăit astăzi clipa chemării la apostolat în slujire de episcop a Preasfințitului Corneliu.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, intitulat "Slujirea episcopală mare și sfântă". Mesajul Preafericirii Sale, citit de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal , a fost un îndemn la continuitate în dreapta credință și dreapta viețuire în Hristos. |
A fost găsită cea mai veche reprezentare grafică a Sf. Apostol Pavel
Arheologii de la Vatican susțin că au găsit cea mai veche reprezentare grafică ce înfățișează pe Sfântul Apostol Pavel.
Reprezentarea se pare că este datată în secolul al IV-lea și a fost găsită în catacombele bisericii Sfânta Tecla , aproape de basilica Sfântul Pavel , pe Via Ostiense , un vechi drum de acces de pe vremea romană. Analizele făcute și testele cu laser au confirmat că aceasta este cea mai veche icoană a Sfântului Apostol Pavel descoperită până în prezent. |
Sursa :
Citat:
|
Tabără creștină la Tismana
În perioada 25 iunie - 1 iulie a.c. , la Tabăra Școlară de la Tismana , cu binecuvântarea Î.P.S. Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei , Fundația Cuvântțl care Zidește in colaborare cu I.S.J. Dolj , prin Inspectoratul de Specialitate la Disciplina Religie , Pr. Prof Pârva Gheorghe , organizează Tabăra anuală de Credință și Cultură.
Anul acesta participă un număr de 38 de copii alături de însoțitorii lor , profesorii de religie. Programul taberei urmărește desfășurarea de activități educative cu caracter creștin ( seminarii , concursuri , drumeții , pelerinaje la schiturile și mănăstirile din zonă etc ) . Sursa : www.mitropoliaolteniei.ro |
Consultația Ortodoxă pe tema învățăturii și a practicii privind etica păcii
În perioada 29 iuni - 2 iulie 2009 , la Palatul Patriarhiei , în sala Conventus, se desfășoară Consultația Ortodoxă pe tema învățăturii și a practicii privind etica păcii în Biserica Ortodoxă , organizată de catre Patriarhia Română în colaborare cu Institutul pentru Teologie și Pace , Consiliul Mondial al Bisericilor și Institutul pentru Studii despre Pace în Creștinismul Răsăritean. La eveniment participă reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai Bisericilor Ortodoxe Orientale din întreaga lume.
|
Citat:
|
Citat:
|
Poate e o idee buna sa verifici linkurile inainte de postare.
|
Citat:
|
Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, marcată mâine la Mănăstirea Putna
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare va fi cinstit , mâine , 2 iulie, în Biserica Ortodoxă Română. Sărbătoarea domnitorului Moldovei va fi marcată în mod deosebit la Mănăstirea Putna , acolo unde se află mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Anul aceasta , se împlinesc 504 de trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și 552 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei.
|
Sfântul Ierarh Leontie, odorul de mult preț al cetății Rădăuților
La 1 iulie Biserica pomenește pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți , unul dintre primii cuvioși viețuitori în pământul Moldovei la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui următor. Datorită vieții alese și rugăciunilor sale care aveau darul vindecării de boli și neputințe, evlavia populară l-a cinstit ca pe un adevărat sfânt încă din timpul vieții, păstrându-i cu mare cinste moaștele după ce s-a mutat la Domnul.
Astfel , în lucrarea "Palinodia", alcătuită de teologul ucrainean Zaharia Kopistenski prin anii 1621-1622 , se amintește că " la Rădăuți, în episcopie , Sfântul Leontie, făcătorul de minuni , zace cu trupul întreg ", la moaștele sale având loc, an de an, la 1 iulie, un pelerinaj. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 22:48:17. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.