Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei, de la a cărui trecere în veșnicie se împlinesc vineri 389 ani, este ctitorul primului spital public din Moldova. Instituția medicală a fost inaugurată în 1619, în Suceava, însă după anul 1640 nu mai există informații despre acest așezământ medical.
De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit actul medical, sub oblăduirea ei luând ființă primele unități spitalicești din țara noastră. Astfel, în vechime, pe lângă biserici și mănăstiri au fost construite diferite așezăminte sociale destinate ajutorării bolnavilor, instituții ce purtau numele de bolnițe (info aici). În zona Vâlcii, cele mai vechi bolnițe au funcționat la mănăstirile Bistrița, Cozia, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Dintr-un Lemn (info aici). O istorie multiseculară în slujba aproapelui Plecând de la aceste bolnițe de pe lângă mănăstiri, ulterior s-au construit adevărate instituții medicale, dintre care menționăm: Primul spital public din Moldova înființat de Mitropolitul Anastasie Crimca la Suceva (1619 – 1641);Spitalul Colțea (1704);Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București (1735-1752);Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași – (1757). În prezent, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcționează 45 instituții de tip medical și farmaceutic care oferă servicii gratuite sau compensate, în funcție de caz. Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menținerea sănătății românilor. În Patriarhia Română funcționează 45 de instituții medicale și farmaceutice Mitropolitul Anastasie Crimca s-a născut în Suceava, în prima jumătate a secolului 16. Se pare că a intrat în monahism la Putna, unde va fi învățat carte. A slujit ca Episcop la Rădăuți în timpul domniei lui Mihai Viteazul în Moldova, apoi a fost nevoit să se retragă la Dragomirna după întoarcerea în țară a lui Ieremia Movilă. Între anii 1606-1608 îndeplinește slujirea de Episcop la Roman, apoi devine Mitropolit al Moldovei între anii 1608-1617 și 1619-1629. Dintre activitățile sale memorabile menționăm: a ctitorit mănăstirea Dragomirna;a întocmit regulamente monahale pentru mănăstirile din Moldova. Regulamentul datează din 20 septembrie 1626 și este cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române sub denumirea „Regulamentul lui Crimca”;a cerut domnilor țării ca preoții de mir să fie scutiți de dări;la Mănăstirea Dragomirna a înființat o adevărată școală de caligrafi și miniaturiști. |
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în Duminica a treizeci și doua după Rusalii conform următorului program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Capela „Duminica Tuturor Sfinților“ din incinta Penitenciarului Botoșani. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Biserica „Sfânta Treime” din Brașov-Tocile. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Sfântul Munte Athos. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji în Parohia Cârna, Protopopiatul Băilești, județul Dolj. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Timișoara Iosefin din Protopopiatul Timișoara I. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în parohia românească „Sfântul Macarie cel Mare” din Leeds, Marea Britanie. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în parohia românească „Sfânta Treime“ din Regensburg, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în parohia românească „Acoperământul Maicii Domnului” din Dacula, statul american Georgia. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în Catedrala arhiepiscopală din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din incinta Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuți. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Cozia, județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Biserica „Sfântul Dumitru“ – Narcisa din Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Sălătrucu de Jos din Protopopiatul Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Petrești, Protopopiatul Focșani II. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji în Parohia Cozmești, Protopopiatul Vaslui. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Oradea-Vii din Protopopiatul Oradea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Tăuții de Sus, Protopopiatul Baia Mare. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Parohia Jupalnic din municipiul Orșova, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Stațiunea Mărculești, Protopopiatul Fetești. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia Toplița 2 din Protopopiatul Călimani, județul Harghita. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va efectua vizite pastorale în eparhie. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Schitul „Sfântul Nicolae” din Giurgiu. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Parohia Stoenești, Protopopiatul Caracal, județul Olt. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial din Zalău. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în Parohia Valea Bradului, Protopopiatul Brad. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, va sluji în Parohia din localitatea Bătania, Protopopiatul Seghedin, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial din Roma, Italia. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în parohia românească „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Madrid, Spania. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în parohia românească „Sfintii Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul” din Haugesund, Norvegia. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Saint-Hubert, provincia canadiană Quebec. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Berivoi din județul Brașov. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Nițchidorf din Protopopiatul Lugoj. Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Florițoaia Veche, raionul Ungheni, Republica Moldova. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia „Maica Domnului – Izvorul Vieții” din Tarbes-Lourdes-Pau, Franța. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Parohia românească „Sfântul Ierarh Nectarie” din Freising, Germania. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în Catedrala Veche din Arad. |
Părintele Patriarh Daniel a răspuns în cadrul predicii rostite duminică la una dintre întrebările care se află des pe buzele credincioșilor: ’Mulți oameni, deși sunt mai păcătoși decât alții, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deși sunt răi, totuși le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi?’. Preafericirea Sa a spus că ’răbdarea și bunătatea lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăință’ pentru aceștia.
„Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși să-și schimbe viața, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci datorită bunătății lui Dumnezeu, Care iubește pe tot omul și dorește ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorința de mântuire, de viață veșnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi”. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat în duminica a treizeci și doua după Rusalii la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței patriarhale. În predica rostită duminică, Părintele Patriarh a explicat cum prin bunătatea lui Dumnezeu s-a mântuit un vameș care era preocupat doar de îmbogățire și care asuprea mulți oameni răpind avutul lor. Textul evanghelic duminical prezintă întâlnirea Mântuitorului cu Zaheu, mai-marele vameșilor din Ierihon: Patriarhul Daniel a menționat faptul că Zaheu este singurul bogat, dintre cei prezentați de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuiește. Preafericirea Sa a amintit ce însemna ocupația lui în acea vreme și faptul că era „un om urât de popor pentru lăcomia lui”: „În vremea Domnului Iisus, vameșii, adică acei oameni desemnați de regimul roman de ocupație să adune impozite pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai mult decât permitea legea”. Părintele Patriarh a spus că „Sfânta Evanghelie ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din om lacom devine om milostiv, arătând deodată pocăință și fapte de pocăință”. Deși în comportamentul lui se vedea o dorință de schimbare, atunci când Mântuitorul îl onorează cu intrarea în casa sa, mai-marele vameșilor este copleșit de „bunătatea lui Hristos care a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu”. „Nemărginita milostivire sau copleșitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul și răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul lui Zaheu, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese și a reaprins în el «cărbunele» omeniei, acoperit de cenușa și zgura păcatului”, a adăugat Patriarhul. Zaheu promite schimbare și ia o hotărâre radicală: „Iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Astfel, „omul nemilos și aspru a devenit om milostiv și generos față de săraci, pentru că L-a primit în casă și în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul”. Un alt aspect din textul evanghelic surprins de Părintele Patriarh în omilia sa, este acela că „Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparențe sau după opinia publică superficială”. „Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură și un curios urcat într-un copac, ci și un suflet în căutare și dornic de schimbare spirituală”, a subliniat Preafericirea Sa. De aceea înțelegem că „cine-L caută sincer și-L întâlnește pe Dumnezeu simte cum El îi schimbă viața. Hristos oferă întotdeauna o nouă șansă celor care Îl caută și le răspunde acestora într-un mod foarte adesea nou, surprinzător și neașteptat”. Îndemnul adresat la final de Părintele Patriarh Daniel a făcut referire la schimbarea continuă în bine: „Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să devenim buni și să săvârșim fapte bune ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.” |
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică în cel mai vechi așezământ monahal din Dobrogea. La Mănăstirea Cocoș, numeroși credincioși s-au rugat împreună cu ierarhul, cu obștea monahală și cu clerici de la parohiile învecinate.
În pofida vremii nefavorabile, la slujbă au participat și credincioși veniți din alte zone ale țării pentru a aduce cinstire moaștelor Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, care se află la mănăstire încă de la descoperirea lor la Niculițel în anul 1971. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș. Totodată au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revăsate asupra obștii mănăstirii, slujitorilor, închinătorilor și binefăcătorilor sfântului locaș care a împlinit peste 180 de ani de existență. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre întemeierea mănăstirii și rolul acesteia în decursul istoriei pentru „păstrarea aprinsă a flăcării românismului în spațiul dintre Dunăre și Mare în vremurile mult mai vitrege”. Mănăstirea Cocoș este cea mai veche dintre mănăstirile dobrogene, înființată în anul 1833. Ea a reprezentat în perioada dominației otomane asupra Dobrogei flacăra spiritualității și culturii românești din acest spațiu. |
Ultima ședință de lucru a Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a avut loc marți la Iași. Una dintre hotărârile luate a fost înființarea unui Departament Pro Vita în fiecare eparhie din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Conform comunicatului transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor, pe ordinea de zi s-au aflat: Aprobarea tematicii și bibliografiei orientative pentru obținerea gradelor profesionale pentru clerici; s-a luat act de îmbunătățirile aduse modului de organizare a Cursurilor pentru obținerea acestor grade, în cadrul Centrului de perfecționare al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași;S-au stabilit propunerile care vor fi înaintate de Sinodul Mitropolitan către Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind proiectul de text al Regulamentului Administrării Bunurilor Bisericești și al Regulamentului Organismelor Centrale ale Bisericii Ortodoxe Române; au fost analizate sugestiile formulate de fiecare eparhie;Luându-se act de existența disciplinelor opționale pe subiectul educației sănătoase a tinerilor pentru toate etapele de învățământ și a cursului „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului”, dedicat profesorilor, în conformitate cu hotărârea nr. 3571/2016 a Sfântului Sinod, s-a recomandat utilizarea acestor cursuri în fiecare eparhie a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ședința din 23 ianuarie 2018 a fost prezidată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La lucrări au luat parte: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai aflat: evaluarea unor activități misionare desfășurate pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a raportului anual privind activitățile Asociației „Oastea Domnului” în cele patru eparhii din Moldova, precum și unele probleme de ordin administrativ-bisericesc sau economic. |
Patriarhul României, Președintele țării și Președintele Academiei Române, academicieni, profesori, clerici și alte personalități au participat la sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”, ce a avut loc în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, locul în care a avut loc Adunarea electivă a Țării Românești, sub președinția Mitropolitului Nifon în data de 24 ianuarie 1859.
Primul care a luat cuvântul a fost Acad. Cristian Hera, Președintele Academiei Române, care a moderat întreaga manifestare. Acesta a subliniat nevoia de unitate, care „face puterea”: „Fie ca exemplul făuritorilor Unirii de la 24 Ianuarie 1859 și de la 1 Decembrie 1918, evenimente astrale care încălzesc sufletele românilor în perioadele geroase ale iernii și de-a pururea, să ne fie o pildă de urmat. Să transmitem urmașilor noștri o țară unită, demnă și respectată, în care să domnească concordia, indiferent de deosebirile dintre noi, de orice natură ar fi: etnice, religioase, sociale, sau politice. Să avem în permanență un singur gând: unirea face puterea”. Sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. La eveniment participă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Președintele României, Domnul Klaus Iohannis, Președintele Academiei Române, Domnul Academician Cristian Hera, și Domnul Academician Dan Berindei . Depunerea coroanelor de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe Dealul PatriarhieiSlujba de Te Deum oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul RomânieiSfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București După cuvântul Acad. Cristian Hera, a urmat discursul Președintelui României, Klaus Iohannis. Președintele a evidențiat faptul că elitele politice de atunci „au înțeles momentul istoric și au urmat interesul general al societății”, realizând „un moment fundamental al nașterii statului român”. „Mesajul peste timp al actului Unirii principatelor, ca și al Marii Uniri se regăsește în spiritul, în energia, și în determinarea socială de a ne urma destinul european. În aceste două momente fundamentale ale istoriei noastre moderne, românii au avut în frunte conducători destoinici”, a spus Klaus Iohannis. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a intitulat mesajul „Clădirea în care s-a decis Unirea”. Preafericirea Sa a vorbit despre importanța aniversării Unirii de bază, care a avut loc „pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor”. „Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă pentru istoria României un moment fundamental în care ierarhii și clericii Bisericii, oamenii politici și poporul, adunați pe Dealul Mitropoliei au avut un rol determinant pentru Unirea principatelor române”, a subliniat Părintele Patriarh. În continuare, a luat cuvântul Acad. Dan Berindei, Președintele Secției de Istorie a Academiei Române, care a evidențiat faptul că „spre mirarea întregii Europe, Unirea principatelor a fost un obiectiv comun al unei întregi națiuni care și-a demonstrat existența cu o vigoare ca un David înfruntând mai mulți Goliați”. După o scurtă pauză, Președintele Klaus Iohannis a plecat de la Palatul Patriarhiei. Sesiunea de comunicări a continuat cu următoarele referate: „Unirea Principatelor în context internațional” – Acad. Victor Spinei;„Importanța Unirii de la 1859 pentru românii din Transilvania” – Acad. Ioan-Aurel Pop;„Elita românească și înfăptuirea Unirii Principatelor Române” – Acad. Victor Voicu;„Ceva despre «mesianicii noștri pozitivi»: cei care au făcut Unirea din 1859 și au pus, astfel, bazele României Moderne” – Acad. Eugen Simion. EdițieSpecială dedicată Unirii Principatelor RomâneSesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei La eveniment au fost prezenți: Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, și Consilierul prezidențial Sergiu Nistor. În aulă au asistat la sesiunea de comunicări membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și cei ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Sesiunea de comunicări s-a încheiat cu prezentarea unor volume apărute la Editurile Patriarhiei Române. PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a evidențiat în mod special lucrarea „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, apărută în 2018 la Editura Basilica. În încheiere Patriarhul Daniel s-a adresat tuturor participanților mulțumindu-le pentru prezență și interesul manifestat față de eveniment. În acest context, vorbind despre Mitropolitul Nifon, cel care a prezidat Adunarea electivă în care s-a realizat Unirea principatelor, Preafericirea Sa a anunțat va fi amenajat un muzeu chiar în casa care a aparținut vrednicului de pomenire Mitropolit Nifon Rusailă. Părintele Patriarh a spus că este posibil ca acesta să fie realizat până la împlinirea a 160 ani de la Unirea principatelor, în 24 ianuarie 2019. De asemenea, Părintele Patriarh a făcut unele precizări importante referitoare la reformele întreprinse de Alexandru Ioan Cuza, explicând de ce statul contribuie astăzi la salarizarea clericilor. Părintele Patriarh Daniel a spus că această finanțare este „un act reparatoriu” care s-a aplicat și în alte țări din Occident. Patriarhul a spus despre Alexandru Ioan Cuza că „nu a întors spatele Bisericii” prin reforma sa, ci „putem spune că a luat pe umerii săi o parte din nevoile Bisericii, și-a asumat unele măsuri compensatorii din partea statului față de Biserică pentru că erau o necesitate”. Citând din Noua Lege a cultelor, Patriarhul Daniel a mai spus că statul nu finanțează cultele „din milă”, ci „pentru că le recunoaște contribuția lor la viața socială a țării: la educație, spiritualitate, cultură”. Patriarhul României a explicat că prin secularizare, făuritorul Unirii de la 1859 a dorit „să readucă românilor pământurile mănăstirilor închinate, care aveau centrul de comandă în afara țării”, dar acest lucru a fost făcut „cu pripeală” și în urma secularizării, o mulțime de biserici cu valori istorice și culturale, nemaifiind îngrijite, s-au deteriorat și chiar distrus. „Nu doar țăranii au profitat de secularizare, ci însuși statul român modern”, a adăugat Preafericirea Sa, enumerând câteva din marile instituții care funcționează în clădiri construite pe vechile vetre monahale. „Palatul prezidențial se află pe vatra Mănăstirii Cotroceni” a amintit Patriarhul, dar a adăugat că actualmente există și o biserică la Palat și că acesta este singurul sediu prezidențial din Europa care are în interiorul ei o Biserică frecventată de credincioși din afara administrației prezidențiale. „Ne bucurăm că am putut ajuta Statul Român Modern, pentru că s-a luat de la străini și s-a dat statului român, dar avem conștiința că în toate realizările poporului român Biserica a fost prezentă”, a încheiat Patriarhul. La final, Patriarhul Daniel le-a oferit în dar câteva cărți elevilor teologi prezenți la manifestările aniversare. |
„Din viața Sfântului Grigorie Teologul, în primul rând ar trebui să învățăm dragostea față de Dumnezeu”, le-a spus PS Timotei Prahoveanul seminariștilor și credincioșilor prezenți la slujba Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual al Seminarului Teologic din București.
Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București și-a serbat joi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Cu acest prilej, elevii și profesorii seminarului s-au rugat în Biserica Mănăstirii Radu Vodă împreună cu PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfinția Sa le-a atras atenția elevilor asupra măreției slujirii preoțești, pentru care nimeni nu este pregătit suficient: „Nimeni din această lume, oricât s-ar considera de bun și oricâte merite ar putea avea, nu este de fapt vrednic să vină, să se apropie și să slujească Împăratului Slavei”, a spus PS Timotei, potrivit Radio Trinitas. Ierarhul i-a îndemnat în acest sens să caute „prietenia cu Dumnezeu și cu oamenii aleși”, făcând referire la prietenia dintre Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Vasile cel Mare: „Ei au cunoscut două drumuri: al Bisericii și al școlii. L-au iubit pe Dumnezeu și au iubit înțelepciunea, nu doar pentru a fi ei înțelepți, ci pentru a învăța pe alții, pentru a fi lumină într-o lume care are nevoie de aceasta”. Sfântul Grigorie Teologul s-a născut în jurul anului 328 în Capadocia, provincie situată în Turcia de astăzi. A fost hirotonit episcop de Sfântul Vasile cel Mare pentru cetatea Sasima, iar mai târziu a devenit Arhiepiscop al Constantinopolului. |
Aspazia Oțel Petrescu a fost condusă joi pe ultimul drum. Cea care a „mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății sale în timpul regimului comunist ateu”, după cum a numit-o Patriarhul Daniel, a fost înmormântată în cimitirul „Eternitatea” din Roman. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de părintele diacon Dumitru Bogdan Bădița, producător general Trinitas TV. „După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu și-a dedicat viața cinstirii și pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor. În aceste momente grele pentru toți cei care au cunoscut-o și au prețuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune”, se precizează în mesajul Preafericirii Sale. După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate, evidențiind frumusețea și profunzimea trăirii religioase a Aspaziei Petrescu. Ierarhul a evidențiat rolul „pilduitor, important și constructiv pentru viața și conștiința oamenilor din cetate” pe care l-a îndeplinit Aspazia Petrescu. Cuvântările pline de însuflețire despre perioada carcerală a vieții sale, susținute cu prilejul Simpozioanelor și al altor manifestări culturale, au adus lumină și speranță în familiile celor ce au pierdut ființe dragi în perioada de tristă amintire pentru istoria acestui neam, și au fost de un real folos tinerilor care au putut afla astfel mărturii cutremurătoare trăite de un intelectual care a suferit încă din timpul școlii. Înaltpreasfinția Sa a reiterat faptul că Aspazia Petrescu a trăit o viață „în lumina lui Hristos pe care L-a avut Mângâiere și Povățuitor în clipele grele ale existenței sale, iar această prezență dumnezeiască a îmbărbătat-o și a înnobilat-o”. „Cu Hristos în celulă”, a afirmat ierarhul, „suferința ei a fost o binecuvântare, iar chinurile îndurate i-au transfigurat chipul făcându-l asemănător celui al martirilor prin care Cel răstignit pe lemn a dat mărturie lumii”. Experiența celor 14 ani petrecuți în zeghe a fost pentru ea o treaptă care a apropiat-o și mai mult de Dumnezeu și i-a descoperit adâncul de trăire autentică a luminii necreate și a dăruit-o trăirii în duh filocalic. Aici s-a regăsit pe sine și vocația de pelerin spre Dumnezeu. Aspazia Oțel Petrescu s-a născut în 9 decembrie 1923 la Cernăuți. Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Între 1946-1948 a fost dactilografă la Centrul de Studii Transilvane. În data de 9 iulie 1948 este arestată și condamnată la 10 ani de temniță grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. La sfârșitul celor 10 ani de temniță i s-a mărit pedeapsa cu 4 ani, fiind închisă la din nou la Mislea. În 1958 se stabilește în orașul Roman, iar în 1964 se căsătorește cu Ilie Alexandru Petrescu. În 1977, i-a murit mama, iar 10 ani mai târziu, soțul. Din 1998, a rămas și fără frate. În perioada de după Revoluția din 1989, a participat fervent la comemorări ale martirilor din închisorile comuniste, fiind și unul dintre fondatorii sfântului paraclis de la Mislea. În tot acest timp, Aspazia Oțel a scris și a publicat cărți care îi evidențiază talentul literar și calitatea sufletească de a-și trăi credința în Dumnezeu cu smerenie, bunătate și iubire pentru oameni. |
În Arhiepiscopia Bucureștilor, ‘valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2017 a fost de 6.747.124,08 lei’, a menționat sâmbătă Patriarhul Daniel în timpul desfășurării ședinței Adunării Eparhiale.
Patriarhul a explicat în Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală că fondurile au fost direcționate pentru instituții și programe filantropice ‘deja existente’, dar și pentru unele noi ‘adresate categoriilor sociale defavorizate’. ‘În anul 2017 au fost inițiate mai multe proiecte de infrastructură socială, aflate în diverse faze de realizare, între care amintim pe cele mai importante: o cantină socială și un serviciu de îngrijire la domiciliu în orașul Ploiești și un centru de zi pentru persoanele cu deficiențe de auz în București’, a spus Preafericirea Sa. În timpul ședinței de sâmbătă, în prezența membrilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o prezentare sintetică a activităților desfășurate anul trecut. Cu privire la suma totală cheltuită, Părintele Patriarh a atras atenția că aceasta nu include și activitățile caritabile oferite ocazional și tradițional de parohii și mănăstiri pentru cei bolnavi și săraci. Acestea ‘nu au fost cuantificate financiar și ca atare nici raportate Centrului eparhial și, desigur, nici ajutoarele materiale acordate persoanelor defavorizate prin Programul «Masa bucuriei» al Patriarhiei Române’. La final, Patriarhul și-a exprimat gratitudinea față de persoanele care au susținut Eparhia în demersurile sale misionare. ‘Mulțumim tuturor persoanelor care, prin cuvânt și faptă, au sprijinit Arhiepiscopia Bucureștilor în multiplele sale activități desfășurate în anul 2017 și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze și să sporească lucrarea Bisericii spre slava Preasfintei Treimi și binele poporului român’, a spus Preafericirea Sa. Lucrările ședinței Adunării Eparhiale au fost precedate de o slujbă de Te-Deum oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni. |
În Duminica a 33-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Capela Sfânta Treime a secției pașcanu de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Ilie Tesviteanul din Craiova. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Ghilad din Protopopiatul Deta. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Ioan Teologul din Chișinău. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Paris (Romainville), Franța. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia Sfânta Treime din Aachen, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Aiud 2, Protopopiatul Aiud. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Parohia Sfântul Gheorghe Izvoranul din Drăgășani. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Albești – Pământeni, Protopopiatul Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Cotu Ciorii, Protopopiatul Buzău 2. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Paraclisul Spitalului Județean Arad. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji în Parohia Viișoara, Protopopiatul Bârlad. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica Pogorârea Duhului Sfânt din Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Oradea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Catedrala Duminica Tuturor Sfinților din orașul Negrești Oaș. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul – Grecescu din Drobeta Turnu Severin. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Cosâmbești, Protopopiatul Slobozia. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Catedrala Sfântul Gheorghe din Sfântul Gheorghe. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va efectua vizite pastorale în eparhie. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în Parohia Înălțarea Domnului din Giurgiu. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Parohia Dobrotineț, Protoieria Slatina 2, județul Olt. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din localitatea Malcoci, Protopopiatul Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în Parohia Băcia, Protopopiatul Orăștie. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Ortodoxă Română Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Ortodoxă Română din Oslo, Norvegia. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji în Parohia Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfinții Trei Ierarhi din Toronto, Canada. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din București. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnița Bălașa din Capitală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji în Parohia Tătăruși, Protopopiatul Pașcani. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, municipiul Sibiu. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Cerna, Protopopiatul Deta. Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji la Biserica Sfântul Dimitrie din satul Hârbovățul Nou, raion Anenii Noi, Republica Moldova. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (AHK) din München. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Capela căminului de bătrâni a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în Parohia Șeitin, Protopopiatul Arad. |
În Biserica Ortodoxă Română, Duminica Vameșului și a Fariseului marchează începutul perioade liturgice numite Triod care durează 10 săptămâni. Cu privire la importanța acestei duminici, Patriarhul Daniel a evidențiat că aceasta ‘ne arată că treapta de bază a urcușului duhovnicesc spre înviere este rugăciunea smerită’, deoarece ‘Numai smerenia deschide ușile milostivirii dumnezeiești pentru iertarea păcatelor’.
|
Racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, adusă de la Reședința Patriarhală, a fost purtată în seara zilei de luni în procesiune, în jurul Catedralei Patriarhale. La ceremonia religioasă condusă de PS Varlaam Ploieșteanul au participat numeroși credincioși care au înălțat rugăciuni către cei trei mari ierarhi.
Procesiunea a fost precedată de Slujba Privegherii oficiată de PS Varlaam Ploieșteanul, împreună cu părinții slujitori ai Catedralei Patriarhale. Episcopul vicar patriarhal s-a adresat credincioșilor în timpul Slujbei de Priveghere și le-a descoperit una din dorințele comune ale sfinților celebrați în 30 ianuarie: aceea ‘de a-și dedica viața în întregime lui Hristos’. Ei au urmat acest drum ‘prin nevoințe ascetice, multă rugăciune, meditație și prin studiul Sfintelor Scripturi și ale scrierilor Părinților Bisericii’, a explicat Părintele Episcop, care a mai precizat că ‘acești trei tineri și-au sfințit viața și s-au pregătit în modul cel mai adecvat pentru activitatea pe care aveau să o desfășoare ca episcopi ai Bisericii’. În predica sa, PS Varlaam Ploieșteanul a remarcat că este foarte important pentru un tânăr care se formează pentru viață ‘calitatea duhovnicească a părinților săi’. Concluzia a fost transmisă credincioșilor pe baza analizei vieții celor trei ierarhi care ‘s-au format în familii foarte religioase, atente la formarea și educarea copiilor lor’, insistând asupra rolului ‘mamei sau al bunicii într-o familie creștină’. Pentru formarea unui tânăr nu este importantă numai educația intelectuală, ‘ci mai ales educația duhovnicească’, a apreciat ierarhul. Spre finalul omiliei, PS Varlaam Ploieșteanul și-a întărit argumentația și a spus: ‘Școala și Biserica împreună cu familia formează cu adevărat generații pe care se poate baza și un popor, dar și Biserica’. După procesiune, credincioșii s-au închinat la sfintele moaște care au fost așezate în catedrală. |
În ziua Sărbătorii Sf. Trei Ierarhi, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Maica Domnului-Dudu din Craiova, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Paraclisul Sfinții Trei Ierarhi al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica al Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Veche din Arad. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Paraclisul Universitar Sfântul Teodor Studitul de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Vasile Coman din Oradea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va efectua vizite pastorale în eparhie. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va participa la Sfânta Liturghie, săvârșită în Capela Liceului Ortodox Sfântul Nicolae din Zalău. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Parohia românească Sfinții Trei Ierarhi din localitatea Lodi, Italia. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Ortodoxă românească Sfinții Trei Ierarhi din Uppsala, Suedia. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Sfânta Ecaterina, Paraclisul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Hârlău. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din localitatea brașoveană Prejmer. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela ortodoxă română Sfântul SiluanAthonitul din München, Germania. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. |
Catedrala Mitropolitană din Banat și-a serbat pentru a 72-a oară hramul istoric închinat sfinților Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur, fiind singura catedrală eparhială din țară care îi are ca ocrotitori. Liturghia a fost oficiată de Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, alături de care au slujit PS Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și PS Emilian Crișanul, Episcop vicar al Aradului.
Din soborul slujitor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană, precum și ieromonahi de la mănăstirile din eparhie. La slujbă au luat parte sute de credincioși timișoreni, oficialități locale și județene, părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, precum și reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega. Omilia a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian, care a evidențiat faptele pline de sfințenie ale acestor mari sfinți ierarhi și teologi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae”, format din studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, informează site-ul oficial al Eparhiei. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru bucuria împărtășită clericilor și credincioșilor timișoreni, prin participarea la hramul Catedralei Mitropolitane. În semn de recunoștință, Mitropolitul Banatului i-a oferit Preasfinției Sale o icoană reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos, pictată de copiii de la Atelierul de pictură Buna-Vestire. La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi „în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, un sfânt iubit atât de credincioșii români din Banat, cât și de credincioșii români din țară. Construcția propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936 prin așezarea pietrei de temelie, iar sfințirea lăcașului de cult a avut loc 10 ani mai târziu, în 1946. Din cauza terenului mlăștinos, edificiul este zidit pe 1.186 piloni de beton armat turnați la 20 de metri adâncime. Pilonii au o grosime de 32-52 centimetri și o lungime de 7,30 metri. În luna octombrie 1936 peste piloni au fost turnate plăcile de beton. |
S-au împlinit miercuri 600 ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, apărător al neamului românesc și ctitor de lăcașuri sfinte. IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie și slujba de pomenire la Mănăstirea Cozia, ctitoria voievodului. Ierarhul a evidențiat calitățile voievodului, precizând că ‘și-a pus toată priceperea și dragostea pentru Biserica și neamul său’.
‘Voievodul Mircea cel Bătrân are un loc aparte între domnii creștini ai acestei națiuni care și-a pus toată priceperea și dragostea pentru Biserica și neamul său. Nu doar că a sprijinit Biserica, ctitorind o serie de lăcașuri de cult, ci mai mult, s-a jertfit pe sine, făcându-se scut în fața năvălitorilor păgâni, spre a nu invada Europa. Întreaga Europă creștină îi este datoare acestui atlet al lui Hristos care punându-și viața întreagă în mâna lui Dumnezeu a știut să apere și să întărească Biserica lui Hristos’, a spus Înaltpreasfinția Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de Arhid. Prof. Dr. Codruț Dumitru Scurtu, potrivit site-ului oficial al Eparhiei. Adresându-se credincioșilor prezenți, Părintele Arhiepiscop a explicat că Voievodul ‘a luptat cu timp și fără timp la păstrarea unității neamului prin credință și cultură’. Întrucât primele școli au fost înființate în cadrul mănăstirilor ctitorite de voievozi, ‘în acest sens nu trebuie să uităm că prima școală de caligrafi din Țara Românească a fost înființată de Mircea cel Bătrân la Cozia’. Anul omagial 2018, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, ‘ne oferă posibilitatea de a-l comemora la șase sute de ani de la mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu pe unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru unitatea neamului românesc’, a adăugat Arhiepiscopul Râmnicului. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale care au evocat prin discursuri personalitatea Voievodului Mircea cel Bătrân. Voievodul Mircea cel Bătrân rămâne în istoria poporului român drept un apărător al identității naționale și un model de conducător de stat. |
Arhiepiscopia Bucureștilor a inaugurat ieri, 31 ianuarie 2018, Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești (primul cimitir al Arhiepiscopiei Bucureștilor), destinat creștinilor ortodocși. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat terenul destinat înființării cimitirului și a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru capela care va avea hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, ce va fi construită în noul cimitir. Ierarhul a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a mulțumit pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial, Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și familiei Nicolae și Nicoleta Anghel pentru implicarea în realizarea acestui proiect. „Puțini știu că cel mai important lucru pe care-l putem oferi noi celor adormiți este tocmai rugăciunea. Sunt bune evocările, sunt bune amintirile, dar nimic nu este mai important decât rugăciunea care se face pentru ei. De aceea, creștinii buni scriu pe mormintele lor că aici odihnesc întru nădejdea învierii și a vieții veșnice cei care s-au mutat din această lume. Și noi credem că așezarea în cimitire a fraților noștri care trec din această lume este doar o adormire. De aceea, duhovnicii mari ne-au învățat că atunci când facem pomelnice, să nu scriem morți, ci să scriem adormiți, adică cei care au adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice”, a spus Preasfinția Sa. Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești a luat naștere din dorința de a facilita concesionarilor un loc de înmormântare într-un cadru civilizat și adecvat, ce respectă standardele Bisericii Ortodoxe Romane și normativele europene în vigoare, informează cimitireparhial.ro. Fiind primul proiect realizat de Arhiepiscopia Bucureștilor, Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești oferă avantajul concesiunii veșnice. „Cimitirul eparhial este o noutate atât în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, dar este și o noutate în Arhiepiscopia Bucureștilor. Legea cimitirelor este destul de restrictivă, în sensul în care amenajarea de noi cimitire în marile aglomerări urbane devine deja foarte greu de realizat. Domnul Alin Nicolae Anghel a fost primul întreprinzător privat care a bătut la ușa Bisericii spre a realiza un cimitir. Sunt mulți alții care au făcut acest lucru de unii singuri, iar așa-zisele cimitire private funcționează fără a fi recunoscute de Biserica Ortodoxă Română, iar în ele slujesc fie preoți caterisiți, fie pseudo-preoți. În fapt îi putem numi, fără să greșim, înșelători. Având în vedere acest peisaj mercantil, reușita noastră, adică inaugurarea unui cimitir eparhial, este foarte importantă”, a precizat pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial.
|
IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat joi slujba de sfințire a Capelei „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan“ din cadrul Spitalului de Copii din Galați.
Înainte de slujba de sfințire un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie. Au participat copii internați în spital, cadre medicale și numeroși credincioși. Pentru implicarea în lucrările de construire și pictare a capelei, Pr. Gheorghe Octavian Buruiană a primit rangul de iconom, iar cei ce au sprijinit lucrările bisericii au primit din partea ierarhului diplome de ctitori și acte de prețuire. La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ostenitorii Spitalului de Copii din Galați, trecuți la Domnul. Activitatea duhovnicească și filantropică la Capela „Sfinții Chir și Ioan” din incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” – Galați, a început în luna decembrie a anului 2001. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită în 6 decembrie 2001, într-un cabinet oferit de conducerea spitalului. Începând din 2001 până în anul 2011, slujbele, rugăciunile pentru sănătate și dialogurile duhovnicești s-au desfășurat la saloane și în cabinetul special amenajat din policlinică și, mai apoi, din spital. În anul 2012 s-au finalizat lucrările de construcție la capelă, iar în perioada 2013-2017, lucrările de pictură. Mai multe detalii puteți afla consultând site-ul oficial al Eparhiei. |
În ziua Sărbătorii Întâmpinării Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Resedința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană Întâmpinarea Domnului din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia bistrițeană Budurleni. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Jitianu, județul Dolj. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Biserica Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ilie din Limours, Franța. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, județul Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Episcopală din Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Sighișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Sfântul Grigorie Teologul din Râmnicu Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Sfânta Vineri din Pitești. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Plevna, Protopopiatul Râmnicu Sărat. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Capela din incinta Muzeului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Paraclisul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Moisei, județul Maramureș. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Parohia Halânga, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia Zencani, județul Harghita. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji efectua vizite pastorale în eparhie. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în Parohia Ghionea din Protopopiatul Bolintin. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Slatina. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica rusă din Tulcea, cu hramul Schimbarea la Față. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul Sfântul Evanghelist Luca de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Întâmpinarea Domnului din Deva. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Italia. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea ortodoxă românească Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia ortodoxa românească Întâmpinarea Domnului din Viborg, Danemarca. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji la Catedrala Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Quebec, Canada. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Paraclisul cu hramul Întâmpinarea Domnului al Mănăstirii Cebza. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în Comunitatea Nașterea Maicii Domnului din Le Ricardes, Franța. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, din județul Arad. |
Cinci ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași cu prilejul hramului închinat sărbătorii Întâmpinării Domnului. Hramul acesta a fost păstrat de la biserica veche din piatră zidită în perioada 1682-1695, ctitorie a Doamnei Anastasia, soția domnitorului Gheorghe Duca, și a fiului ei Constantin.
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va prezida Sfânta Liturghie, alături de care vor sluji: IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,PS Ignatie, Episcopul Hușilor,PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor,PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Piatra de temelie a actualului locaș de cult a fost așezată în 15 aprilie 1880, iar sfințirea catedralei a avut loc în 23 aprilie 1887, soborul de arhierei fiind condus de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română. La evenimentul din 1887 a luat parte Regele Carol I care a afirmat „Faptele bune sunt totdeauna răsplătite și poporul român nu uită pe acei care au lucrat pentru Biserică și Patrie”. Programul liturgic va începe încă din seara aceasta cu slujba Privegherii, iar în ziua sărbătorii va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Acatistul Întâmpinării Domnului și Sfânta Liturghie. De asemenea, Catedrala din Iași are ca ocrotitori pe Sfânta Parascheva și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. |
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor aniversează vineri 24 ani de la hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 23 august 1954, în București. A urmat cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal în București, obținând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obținut diploma de licențiat în teologie cu teza intitulată Sfinții Părinți din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieții duhovnicești. În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de șase luni, când a satisfăcut serviciul militar, a funcționat în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București în calitate de corector și secretar de editură, având ca responsabilitate și pregătirea publicațiilor ce urmau să apară în limba engleză. Între anii 1983-1990 a funcționat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfășurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale, precum și al pregătirii altor cărți, monografii și lucrări de literatură teologică și istorică. Simțind chemare spre viața monahală, a fost primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj) unde, la l octombrie 1983, a fost tuns în monahism sub numele de Vincențiu. La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie 1983, a fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului a aceluiași an 1983, a fost hirotonit ieromonah. Apreciind sârguința în ascultările în care a fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiași înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987. La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan. A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, Paraclis Patriarhal, de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din Sfântul Sinod. De la data începerii activității în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon) și ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere). A fost întronizat în 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Preasfințitul Părinte Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și credincioși. |
Modul în care îl întâmpinăm pe Hristos în viața noastră a fost una dintre temele principale pe care Părintele Patriarh Daniel le-a abordat în omilia prilejuită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit vineri că rugăciunea, cultul divin public, împărtășirea euharistică reprezintă modalități prin care îl întâmpinăm pe Domnul, însă, „în viața de toate zilele”, a remarcat Patriarhul, „îl întâmpinăm pe Hristos când împlinim poruncile Lui”.
Făcând referire la cuvintele Sfântului Marcu Ascetul care spune: „cine împlinește poruncile lui Hristos îl întâlnește pe Hristos ascuns în poruncile sale”, Părintele Patriarh a evidențiat că cel care „împlinește poruncile lui Hristos rămâne în El și Hristos rămâne în cel care se face împlinitor al poruncilor”. În fiecare an cinstim, în data de 2 februarie, Întâmpinarea Domnului. Acest praznic reprezintă celebrarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se legii (Lev. 12, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Nașterea Domnului, pentru curățirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și Dreptul Simeon (Luca 2, 22). Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că sărbătoarea aceasta nu se referă numai la taina Vechiului Testament și la întâlnirea Dreptului Simeon cu Iisus Mântuitorul lumii, ci ea „este pentru noi o lumină a vieții creștine și anume întâmpinarea lui Dumnezeu de către noi.” „Sfânta Evanghelie ne arată că în templu, în Biserică, este locul în care întâmpinăm în modul cel solemn, mai sfânt pe Dumnezeu, pe Hristos”, a remarcat Preafericirea Sa evidențiind că avem „o șansă deosebită să trăim bucuria Dreptului Simeon atunci când îl întâmpinăm pe Hristos în Biserică”. Preafericirea Sa a subliniat că „întâmpinarea Domnului se intensifică, se îmbogățește, se luminează când ascultăm cuvântul Evangheliei” deoarece „însuși Hristos Domnul este prezent în Evanghelia Sa”, acesta fiind și motivul pentru care ascultăm stând în picioare citirea textului biblic în Biserică. Apoi, Preafericirea Sa a atenționat că în „formă plenară sau deplină îl întâmpinăm pe Hristos prin împărtășirea cu Sfintele Taine”, cu Sfânta Euharistie. „După cum Dreptul Simeon l-a primit în brațe pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, așa îL primim și noi în sufletul și în trupul nostru când ne împărtășim cu El din Sfântul Potir”, a evidențiat Patriarhul Daniel. Deci, prima formă de a întâmpina pe Hristos este prin închinare, prin rugăciune, apoi prin ascultarea Sfintei Evanghelii și, în mod deplin, prin împărtășirea cu Sfânta Euharistie. În contextul acesta, Părintele Patriarh Daniel a definit mântuirea ca fiind „unirea omului cel trecător cu Dumnezeu cel Veșnic prin credință, prin Sfintele Taine și fapte bune” și a remarcat că „de fiecare dată când ne unim cu Hristos prin rugăciune, prin ascultarea cuvântului Lui, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, atunci simțim bucuria Dreptului Simeon”. Prima mențiune documentară despre existența acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria (sec. IV). O altă mențiune istorică este cea a Sfântului Chiril al Ierusalimului (381) care a lăsat posterității un panegiric la această sărbătoare. Mărturiile despre existența sărbătorii se înmulțesc spre sfârșitul secolului V, după cum aflăm din Liturgica generală a părintelui Ene Braniște. Pe la începutul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim și că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sf. Ioan Gură de Aur, la Antiohia (deci, între 386-398), la sărbătoarea „Curățirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică. |
„Mântuitorul Hristos a venit ca lumină spre descoperire neamurilor”, a spus PS Timotei Prahoveanul, făcând referire la faptul că Întâmpinarea Domnului purta în trecut numele de „Sărbătoarea luminilor”. „De fapt, toate sărbătorile închinate Mântuitorului se pot numi așa, pentru că El este lumina care luminează cu adevărat viața noastră”, a explicat vineri în Catedrala Patriarhală Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„El avea să îi învețe pe oameni că doar legătura cu Dumnezeu le poate oferi acestora șederea în Împărăția Lui cea nesfârșită”, a subliniat în continuare Părintele Episcop. Preasfinția Sa a mai spus despre aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim că este „momentul important al prezentării Lui înaintea Părintelui Ceresc. A venit «întru cele ale Tatălui Său» fiind prezentat Domnului, El, ca Fiu al lui Dumnezeu venit în lume din iubire negrăită față de omul căzut”. Între îndemnurile adresate credincioșilor prezenți de Întâmpinarea Domnului în Catedrala Patriarhală, PS Timotei a recomandat „să-l întâmpinăm permanent pe Mântuitorul Hristos cu bucurie”. „În paginile Scripturii, dacă le citim cu atenție, observăm mulți oameni care L-au întâmpinat plini de iubire și considerându-L unica lor speranță”, a spus ierarhul, amintindu-i pe cei zece leproși vindecați de Mântuitorul (Luca 1:11-19). „Oare avem noi aceeași bucurie atunci când venim la biserică? Sau când, aflându-ne acasă, dorim să intrăm în legătură cu El?” a întrebat Preasfinția Sa. Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București – Praznicul Întâmpinării Domnului #LIVE #2februarie Posted by TRINITAS TV on 1 Februarie 2018 „Sărbătoarea de astăzi, numită în primele veacuri «Sărbătoarea luminilor», ne îndeamnă și pe noi să-L urmăm pe Mântuitorul Hristos Care este «Lumina lumii», să iubim lumina învățăturii Sale, a îndemnurilor pe care le-a lăsat și pe care cei ce le împlinesc pot deveni «fii ai luminii»”, a încheiat PS Timotei Prahoveanul. |
În cuvântul rostit cu prilejul duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul României a subliniat valoarea inestimabilă a sufletului omenesc și a vorbit despre libertatea omului, taina pocăinței și iubirea iertătoare nemărginită a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăiește. Patriarhul României a evidențiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, iar atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînțeleaptă, înțelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăință”.
„Tatăl fiului risipitor”, a spus Patriarhul, „nu face niciun fel de reproș fiului reîntors acasă și nici nu-i cere un inventar al averilor risipite”, deoarece „mai scump decât orice avere este sufletul omului mântuit și câștigat pentru eternitate”. El a evidențiat că „iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin material copleșește dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor”. Preafericirea Sa a explicat că pilda Întoarcerii Fiului risipitor se află în strânsă legătură cu Taina Spovedaniei sau „Taina împăcării omului cu Dumnezeu” și ne prezintă „treptele ridicării duhovnicești din păcat, treptele esențiale ale pocăinței” prin care a trecut și fiul cel mic din Evanghelie. „Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne învață cum să ne pocăim și, mai ales, cât de mari sunt darul și bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufletește și cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor”, a afirmat Patriarhul Daniel. Un alt aspect semnalat de Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române în omilia duminicală rostită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul face referire la darul libertății pe care Dumnezeu l-a oferit tuturor oamenilor. Prezentându-l ca exemplu pe Fiul Risipitor, Preafericirea Sa a evidențiat că „Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viață”. „Omul are, așadar, libertatea de a folosi toată energia vieții sale, darurile sale naturale sau dobândite de la alții după cum dorește, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă știe că omul o poate folosi într-un mod contrar voinței divine”, a subliniat Patriarhul României. De asemenea, „deodată cu respectul arătat de Dumnezeu libertății omului”, a afirmat Preafericirea Sa, „Evanghelia de astăzi ne arată și drama sau eșecul libertății omului ca înstrăinare de Dumnezeu”, fiul cel risipitor fiind cel mai concludent exemplu. Însă, Patriarhul României a evidențiat că Tatăl Ceresc se raportează cu iubire milostivă la noi, astfel că atunci când „libertatea omului devine autodistructivă sau neînțeleaptă, înțelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăință”, iar în momentul în care „un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu și face primii pași ai pocăinței, Dumnezeu, „alergând”, îi iese în întâmpinare. „Mâinile lui Dumnezeu Tatăl pe care el le întinde ca să îmbrățișeze pe cel ce se pocăiește, sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericiilui Hristos, și anume: chemarea la pocăință și iertarea păcatelor. Acestea sunt brațele părintești arătate oamenilor. Acestea sunt și cheile de intrare în împărăția cerurilor după Sfântul Chiril al Alexandriei. Prin aceste lucrări sfinte primesc mântuirea toți cei căzuți și înstrăinați de Dumnezeu și de semenii lor dacă se pocăiesc sincer și din adâncul inimii lor”. Enumerăm principalele semnificații pe care Patriarhul României le-a semnalat în pilda Fiului Risipitor: Tatăl despre care se vorbește în Evanghelie semnifică „iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos și Tatăl nostru Cel ceresc”.Fiul cel tânăr simbolizează „libertatea dezordonată a omului pătimaș, ca manifestare a vieții sale păcătoase”.Fiul cel mare îi reprezintă „pe unii credincioși iubitori de Dumnezeu și de Biserică, harnici și cinstiți, având viață curată și evlavie multă, dar sunt adesea nemilostivi și neiertători față de păcătoșii din comunitate, pe care mai mult îi judecă moral decât îi ajută să se îndrepte spiritual”.Țara depărtată în care pleacă fiul cel tânăr simbolizează „îndepărtarea omului de Dumnezeu și de starea libertății sănătoase”.Foametea din țara depărtată înseamnă adesea „încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsă, ci ca o pedagogie, pentru ca omul să înțeleagă că tot ce posedă material este totuși limitat, inclusiv viața sa pe pământ”.Haina cea nouă a iertării părintești semnifică „curățirea sufletului de stările lui întunecoase imprimate de păcate”.Inelul de aur pus în mâna fiului Risipitor simbolizează „reînfierea prin har a omului înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului care se pocăiește în iubirea neîntreruptă, nediminuată și neschimbătoare a lui Dumnezeu”.Încălțămintea nouă, pe care o primește fiul risipitor după ce s-a pocăit, înseamnă harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a călca peste spinii ispitelor păcătoase și de a merge pe calea mântuirii, adică pe calea iubirii smerite față de Dumnezeu și de semeni.Vițelul cel îngrășat, care a fost junghiat pentru ospățul bucuriei, simbolizează Taina Sfintei Euharistii. În încheiere, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Pilda „Fiului risipitor” ne îndeamnă să ne pocăim mai mult și să ne împărtășim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieții și de lucrarea lui Hristos Cel Înviat în viața noastră |
Sfânta Muceniță Agata a fost cinstită luni la mănăstirea Antim din București, unde se află un fragment din moaștele sale. Mucenița Agata este una dintre ocrotitoarele așezământului monahal deoarece acum 305 ani, în ziua prăznuirii sfintei, în urma unei descoperiri divine, Sfântul Antim hotărăște construirea mănăstirii bucureștene.
Din acest motiv, Sfântul Antim a pictat chipul muceniței Agata în icoana celor patru sfinți ocrotitori ai săi, icoană care se păstrează și astăzi în biserica mănăstirii. Sărbătoarea Sfintei Agata a început încă din ajun cu Slujba Privegherii. În omilia rostită cu acest prilej, părintele ieromonah Antipa Burghelea a istorisit viața și pătimirea sfintei, precum și motivele pentru care este cinstită cu precădere în acest așezământ monahal. Totodată, el a amintit faptul că în biserica Mănăstirii Antim se află mai multe fragmente de moaște ale unor sfinți mucenici, ceea ar trebui „să-i încurajeze pe monahi și pe închinători să aibă și ei măcar o parte din credința și hotărârea mucenicilor de a-l mărturisi pe Domnul Hristos atât prin cuvânt, cât, mai ales, printr-o viețuire curată”. În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de clerici, ostenitori ai așezământului monahal, în prezența anumeroși credincioși veniți să aducă cinstire muceniței care a pătimit în timpul împăratului roman Deciu. În cadrul așezământului monahal se află două icoane reprezentând pe Sfânta Agata, cea în mozaic din pridvorul bisericii, lucrată de pictorița Olga Greceanu, și cea pictată de Sfântul Antim Ivireanul aflată în interiorul locașului de cult. Fragmentul din moaștele sfintei Agata a fost adus la Mănăstirea Antim în anul 2017 prin bunăvoința părintelui arhimandrit Nectarie Șofelea exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Sfânta Mucență Agata a trăit în vremea împăratului roman Deciu, fiind originară din insula Sicilia. A primit de la părinți o aleasă educație creștină, ceea ce a determinat-o să-și închine viața lui Hristos prin păzirea fecioriei și a mărturisirii credinței chiar cu prețul vieții. A pătimit de la dregătorii păgâni multe chinuri în urma cărora a trecut la cele veșnice, pe mormântul ei fiind ridicată o biserică. |
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, își sărbătorește marți patronul spiritual: pe Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin. Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul (1990-1994), ambele din București. Și-a continuat studiile, urmând cursurile de Masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (2002-2004), și pe cele de Doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2010-2013). La 15 aprilie 1997 a fost închinoviat și tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Slănic, din județul Argeș, primind numele Varsanufie. La 7 iunie 1998 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iunie 1998 a fost hirotonit ieromonah. Între anii 1999-2006 a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Radu Vodă din București, pe care a reactivat-o și unde a întreprins lucrări de restaurare a picturii, a catapetesmei și a turnului-clopotniță, construind și un lumânărar nou, împodobit cu mozaic. Între anii 1999-2001 a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. La 31 august 1999 a primit rangul de protosinghel, iar la 29 septembrie 2001, pe cel de arhimandrit. La propunerea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, la 30 septembrie 2001, a fost ales și hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Prahoveanul. Între anii 2001-2007 a coordonat Sectoarele Cultural, Social, Patrimoniu și Exarhat ale Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, iar din 2007 și celelalte sectoare ale eparhiei. În 2004 i s-a conferit, de președintele României de atunci, dl. Ion lliescu, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor. Din 2007 a fost secretar al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și președinte al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor. În data de 22 mai 2014 a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, în 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh. |
Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului este programată pentru sfârșitul lunii noiembrie 2018. Ridicarea lăcașului de cult este un deziderat al românilor de peste un secol. Până la marele eveniment, graficul de execuție a lucrărilor prevede mai multe etape de construcție.
‘În prezent lucrările sunt într-un stadiu destul de avansat, structura de rezistență a corpului principal al Catedralei până la cota +45 metri fiind finalizat în proporție de 90%, rămânând de realizat până în primăvara acestui an și zona altarului până la cota +45 metri. Pe alte fronturi de lucru, în special în zona critică a proiectului – Turla Principală, în prezent se execută lucrări la cota +62 metri și avem programat să finalizăm structura de rezistență din beton armat a Turlei Principale sau Pantocrator la cota +106 metri până la sfârșitul lunii iulie 2018’, a declarat pentru basilica.ro Ing. Vasile Crăcăoanu, Consilier Patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești al Patriarhiei Române. După realizarea structurii de rezistentă din beton armat, este programată începerea montajului structurii metalice a acoperișului, structură care în zona critică a proiectului (Turla Principală sau Pantocrator) se va monta începând cu luna iulie 2018 până la sfârșitul lunii septembrie 2018. După montarea structurii metalice a acoperișului succed și lucrările aferente montajului învelitorii din cupru auriu, lucrări ce sunt programate a se încheia până la sfârșitul lunii noiembrie 2018. Ferestrele lăcașului de cult reprezentativ pentru spiritualitatea ortodoxă românească vor fi montate în mai multe etape. În prima etapă vor fi așezate până la cota 45 metri, lucrarea fiind stabilită pentru sfârșitul lui iulie. De la cota 45 metri spre turle vor fi amplasate în a doua etapă, prevăzută pentru sfârșitul lunii octombrie. De asemenea, în august – octombrie 2018 clopotele Catedralei Naționale vor fi montate și puse în funcțiune. ‘Clopotele vor fi așezate pe poziție în momentul în care lucrările de execuție a turlei clopotniță vor ajunge la cota +60 metri. Operațiunea se va desfășura în luna mai a acestui an, după care lucrările vor continua la structura de rezistență a turlei. După realizarea structurii de rezistență, în interiorul turlei vor fi montate cele 3 structuri metalice pe care se vor amplasa cele 6 clopote ale Catedralei Naționale. Lucrările privind montarea și punerea în funcțiune a clopotelor vor fi executate în perioada august – octombrie 2018’, a precizat Ing. Vasile Crăcăoanu. Crucile vor fi așezate pe turle spre finalul lunii octombrie, iar în aceeași perioadă vor fi montate și ușile de bronz la intrările principale situate la cota zero. Subsolurile adiacente Catedralei, care fac legătura între cota terenului și cota zero și pe care sunt prevăzute platformele cu scări pentru accesul în Catedrală, se vor executa, în funcție de posibilitățile tehnologice, începând cu această primăvară. Primele subsoluri realizate vor fi cele din partea vestică a obiectivului. Evenimentul sfințirii Catedralei Naționale va avea loc în contextul sărbătoririi unui secol de la Marea Unire din 1918. |
Cotidianul Patriarhiei Române, Ziarul Lumina, împlinește astăzi, 7 februarie 2018, 13 ani de apariție neîntreruptă. Înființat la Iași, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, primul număr a fost lansat la București, în ziua în care vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist împlinea 90 de ani.
În toată această perioadă, ziarul a reflectat atât actualitatea bisericească cu cele mai importante evenimente din Patriarhia Română, cât și pulsul societății în care trăim, prin relatarea de știri culturale și sociale. De asemenea, a prezentat zilnic, atât în ediția tipărită, cât și în cea electronică, reportaje și documentare, articole de atitudine centrate pe problemele cu care se confruntă societatea românească, dar și numeroase răspunsuri duhovnicești. Ancorat în realitatea prezentă, inclusiv în mediul virtual, Ziarul Lumina păstrează trecutul în edițiile tipărite, ce sunt surse valoroase de documentare pentru cercetătorii interesați de dinamica vieții religioase ori civile. Astfel, dacă ediția online stă sub auspiciile efemerului, ediția tipărită, arhivată cu migală în biblioteci, centre eparhiale sau chiar parohii, va da mărturie peste veacuri de opera pastoral-misionară, social-filantropică și culturală a Bisericii Ortodoxe Române și a slujitorilor ei. Cu sediul central la București, Ziarul Lumina are patru subredacții, la Iași, Cluj, Craiova și Timișoara, care se îngrijesc de edițiile regionale de Moldova, Transilvania, Oltenia și Banat. Dovadă a articolelor bogate informațional, publicate în toată această perioadă, stau și numeroasele volume apărute în colecția Media Christiana, Seria Lumina a Editurii Trinitas, volume ce contribuie la îmbogățirea tezaurului cultural național. Într-o lume secularizată, articolele din Ziarul Lumina sunt adevărate pilde pentru înțelegerea și aprecierea lucrurilor cu adevărat valoroase. |
Moșii de iarnă
În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuți la Domnul. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care „s-au săvârșit în dreapta credință”.
Părintele Alexander Schmemann referindu-se la pomenirea celor adormiți spune: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste și Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața și această Viață este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii și motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”. În ziua sâmbetei Moșilor de iarnă, așa cum spune Sinaxarul zilei din Triod, „dumnezeieștii Părinți au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință, în nădejdea învierii veșnice”. A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă, pentru că în ziua următoare este prăznuită cea de-a doua venire a Domnului, când are loc Înfricoșătoarea Judecată. În acest sens Triodul ne spune că „prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoșătorul și dreptul Judecător să aibă, față de suflete, obișnuita Sa milă și să le așeze întru desfătarea cea făgăduită”. Rugăciunea pentru cei adormiți devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toții răspuns bun. Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți prin Învierea Sa, pe care o cinstim în fiecare duminică, ziua Învierii lui Hristos. |
Asociația „Vasiliada” aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, a prezentat recent rezultatele a două campanii transfrontaliere încheiate recent: „Opoziție comunitară împotriva evenimentelor dezastruoase” și „Rețeaua Școlilor Sigure”.
Proiectele au fost derulate în parteneriat cu „Free Youth Center”, ONG din Bulgaria. Ambele proiecte au avut scopul de „a pregăti oamenii din comunități cu privire la felul în care pot să intervină eficient în situația unor calamități naturale sau unor situații de urgență”, potrivit Pr. Adrian Stănulică, directorul Asociației „Vasiliada” și consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. „Rețeaua Școlilor Sigure” a vizat pregătirea oamenilor din școli: aproximativ zece mii persoane din 20 școli – cadre didactice, manageri ai unor unități de învățământ și elevi. „Opoziție comunitară împotriva evenimentelor dezastruoase” s-a adresat comunităților locale, în special celor din mediul rural -10 localități doljene; Ambele proiecte s-au desfășurat pe parcursul a 24 luni, din februarie 2016 până în februarie 2018, fiind cofinanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Mai multe detalii puteți afla consultând site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei. |
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi oficiată în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia Arpașu de Sus, Protopopiatul Avrig. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia Ceanu Mic, Protopopiatul Turda. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji în Catedrala mitropolitană din Craiova. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Diniaș din Protopopiatul Timișoara I. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în Biserica „Sfânta Treime” din incinta Liceului „Prometeu” din Chișinău. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în parohia românească „Sfânta Înviere“ și „Sf. Apostol Andrei“ din Viena, Austria. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în parohia românească „Buna Vestire” din Olmsted Township, statul american Ohio. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în Catedrala arhiepiscopală din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Ilișești, Protopopiatul Suceava 2. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în parohia Șuici 1, Protopopiatul Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, județul Buzău. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Parohia Ghioroc, Protopopiatul Deva. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji în Biserica „Sfânta Parascheva“ din Vaslui. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Mănăstirea Poiana Mărului, județul Caraș-Severin. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din Baia Mare. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Catedrala episcopală din Drobeta Turnu-Severin. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Lehliu Gară, Protopopiatul Lehliu. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bilbor, Protopopiatul Călimani, județul Harghita. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va efectua vizite pastorale în eparhie. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica „Sfinții Împărați” din Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în parohia Visca, Protopopiatul Deva. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, va sluji în parohia românească Otlaca-Pustă din Protopopiatul Gyula, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial din Roma, Italia. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în Catedrala Episcopală din Madrid, Spania. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în parohia românească „Sântul Sfințit Mucenic Haralambie” din Kalmar, Suedia. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji în parohia românească „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Sydney, Australia. Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși, județul Vaslui. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Catedrala Patriarhală. Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea „Radu Vodă” din Capitală. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în parohia Tălmaciu, județul Sibiu. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Ghiroda Veche din Protopopiatul Timișoara II. Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji la paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în parohia românească „Sfântul Iosif” din Bordeaux, Franța. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela „Sfântul Siluan” de la Centru Bisericesc din München, Germania. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Catrinari – Panaci din județul Suceava. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în parohia Șagu, Protopopiatul Arad. |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică a Bisericii prin care s-a dezvoltat o civilizație creștină a carității. ‘Cei care au fost milostivi față de oameni în istorie vor fi binecuvântați de Dumnezeu în eternitate’, a subliniat duminică Preafericirea Sa și a atras atenția asupra faptului că ‘nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său’.
„Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioșilor ca persoane individuale, cât și apariția instituțiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit și apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru străini, cămine pentru copii orfani și cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi și cantine pentru săraci”, a adăugat Părintele Patriarh. Biserica Ortodoxă Română este un actor principal în sprijinirea celor aflați în suferință. Peste 700 instituții sociale funcționează în Eparhiile Patriarhiei Române. Tot în cadrul Bisericii există 45 instituții de tip medical și farmaceutic care oferă servicii gratuite sau compensate, în funcție de caz. Numai în Arhiepiscopia Bucureștilor valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2017 a fost de aproximativ șapte milioane lei. Despre această operă caritabilă desfășurată în Biserică, Patriarhul Daniel a spus că „dacă nu este alimentată de rugăciune, ca relație a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii și a bucuriei eterne din Împărăția Preasfintei Treimi și a tuturor sfinților”. „Chiar și statele europene moderne, unele fiind azi foarte secularizate, deși au uitat în mare parte că Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidarității sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilității pentru oamenii care se află în suferință, în nevoi, în boală și în singurătate”, a precizat Patriarhul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale. Referitor la Judecata Universală, prezentată în evanghelia Duminicii lăsatului sec de carne (Mt. 25:31-46), Părintele Patriarh a spus că este „completă, definitivă și înfricoșătoare”. Ea este înfricoșătoare prin contextul, forma și conținutul ei: „Mai întâi, este înfricoșătoare prin tulburările din univers care o preced: «Soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui»” (Matei 24, 29). „În al doilea rând, este înfricoșătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea și universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă și cu putere multă, împreună cu sfinții îngeri ca să judece toate neamurile, adică toate generațiile și toate popoarele”. „În al treilea rând, această judecată este înfricoșătoare și prin conținutul ei neprevăzut pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aștepta să afle că în oamenii flămânzi și însetați, în oamenii străini și săraci, în oamenii bolnavi și în oamenii întemnițați era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul”. Deși va fi înfricoșătoare pentru toți, „iubirea va reprezenta criteriul ultim al Judecății Universale”, de aceea, „câtă iubire milostivă a arătat un om în viața sa pe pământ, atâta binecuvântare va primi el în bucuria iubirii veșnice a Preasfintei Treimi din Împărăția cerurilor”. Mântuirea ține de felul cum folosim libertatea: „Evanghelia de astăzi ne pune în față problema libertății noastre. Și anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieții pământești? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă ori am confundat libertatea cu indiferența și nepăsarea, cu autosuficiența și egoismul? Deci, numai când săvârșim binele suntem cu adevărat liberi și trăim viața ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu”. În același context, al pregătirii pentru a doua venire a Mântuitorului prin iubire, milostenie și fapte bune, Preafericirea Sa a avertizat că „Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora”, deoarece „Hristos este tainic prezent în fiecare om care suferă”. „Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: «Am fost bolnav și nu m-ați vindecat sau am fost în temniță și nu m-ați eliberat, ci am fost bolnav și în temniță și nu m-ați cercetat». Adică, Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să îl vindecăm pe cel bolnav, ci să îl cercetăm, să fim alături de el în singurătatea și suferința lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situația în care se află”, a explicat Patriarhul. Patriarhul României a spus că în multe feluri și în multe ocazii putem arăta iubire milostivă semenilor care au nevoie de ajutorul nostru, iar „când arătăm iubire milostivă și smerită în jurul nostru, devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutați și mântuirea noastră”. |
Potrivit rânduielii bisericești, înainte de începerea Postului Mare, parcurgem o săptămână pregătitoare, de trecere, numită în popor Săptămâna brânzei. Începând de astăzi, în această săptămână nu se mai consumă carne și se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește, inclusiv în zilele de miercuri și vineri.
Rânduiala liturgică a acestei perioade primește unele conotații specifice Postului Mare. La Utrenie apare cântarea „Aliluia”, cu metanii, în loc de „Dumnezeu este Domnul”, precum și binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „Doamne și stăpânul vieții mele”, la Pavecerniță și alte slujbe. De asemenea, zilele de miercuri și vineri ale acestei săptămâni sunt aliturgice, sintagmă care arată că nu se săvârșește nici una din cele trei Sfinte Liturghii ale cultului ortodox. În aceste zile nici nu se împărtășește nimeni cu Sfintele Taine, cu excepția celor aflați în primejdie de moarte. Spre finalul săptămânii, sâmbătă, Biserica a rânduit proslăvirea tuturor bărbaților și femeilor care s-au nevoit prin viață ascetică, post și rugă*ciune. Această sâmbătă este numită a Sfinților Cuvioși. |
În fiecare an în data de 12 februarie, Centrul de servicii acordate în comunitate Sfântul Meletie din Alba Iulia își cinstește protectorul spiritual. La Sfânta Liturghie oficiată luni cu acest prilej au participat aproximativ 70 de persoane.
Cu câteva zile înainte de acest eveniment, IPS Irineu al Alba Iuliei, a efectuat o vizită beneficiarilor din cadrul Centrului de servicii și le-a oferit iconițe. De asemenea, ierarhul le-a adresat cuvinte de mângâiere. În ziua prăznuirii ierarhului antiohian, programul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în Paraclisul comunității persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, situat în incinta centrului de zi. Slujba a fost oficiată de un sobor de 5 preoți, nu doar în forma ei clasică, ci și în limbaj mimico-gestual. Au participat aproximativ 70 de persoane, beneficiari ai centrului Sfântul Meletie, persoane cu handicap, persoane cu deficiențe de auz și vorbire, dar și colaboratori și invitați. După slujbă, cei prezenți au participat la o agapă frățească. Această formă de organizare religioasă a comunității persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire funcționează din anul 2005, fiind coordonată de părintele Petru Hașegan, care răspunde nevoilor spirituale ale acestor persoane. Centrul de servicii acordate în comunitate Sfântul Meletie din Alba Iulia a fost înființat în anul 2008 și funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Serviciul Public de Asistență Socială din municipiu. |
Numeroși credincioși deficienți de auz și vorbire s-au rugat ocrotitorului lor spiritual în Biserica Sfântul Elefterie din București, în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Meletie.
Credincioși hipoacuzici din București și din țară au participat luni, 12 februarie 2018, la Sfânta Liturghie oficiată în limbaj mimico-gestual de preoții slujitori ai comunității surzilor din Capitală. Hram în comunitatea surdo-muților din București. Sfânta Liturghie în limbaj mimico-gestual la "Biserica Scaune" cu prilejul pomenirii Sfântului Meletie, ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire. Pr. Mirel Ilie, parohul comunității ortodoxe a surzilor din Capitală, a spus că Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei este nu doar ocrotitorul comunității pe care o păstorește ci și „patronul și ocrotitorul întregii lumi a surzilor”. „Astăzi ne-am bucurat, împreună cu credincioșii deficienți de auz și vorbire din apropierea Bucureștilor și nu numai, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de comuniunea și părtășia frățească și dragostea cu care Dumnezeu ne-a încununat dăruindu-ne încă o zi la anii noștri”, a declarat pentru Radio Trinitas Pr. Mirel Ilie. Comunitatea surzilor din București a fost înființată în anul 1999, slujbele în limbaj mimico gestual fiind oficiate într-o sală din cadrul Mănăstirii Radu Vodă. Din anul 2007 comunitatea hipoacuzică din Capitală participă la cultul divin public în Biserica „Sfântul Elefterie“-Vechi. Arhiepiscopia Bucureștilor a început demersurile pentru construirea unui așezământ social destinat persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Municipiul București și împrejurimi. În prezent comunitatea hipoacuzicilor din Capitală numără peste 3000 de persoane. |
În predica rostită duminică în localitatea suceveană Ilișești, IPS Pimen a vorbit despre cea mai mare virtute, dragostea, care trebuie concretizată în fapte. „Dragostea față de Dumnezeu înseamnă ajutarea fraților mai mici ai Lui, cei aflați în diferite necazuri sau lipsuri”, a explicat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„Credința se sfârșește după moartea noastră pentru că vedem pe Cel în care am crezut, nădejdea la fel, pentru că vedem împlinirea nădejdilor noastre. Dar dragostea rămâne”, a adăugat ierarhul. Înaltpreasfinția Sa a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia Ilișești din județul Suceava. Chiriarhul a fost invitat de Comitetul parohial să binecuvinteze începutul lucrărilor de restaurare la biserica monument-istoric a comunității. Reflectând la textul evanghelic al Duminicii Înfricoșătoraei judecăți, IPS Pimen a spus că „Dumnezeu este iubire, dar și Drept Judecător”. În același context, ierarhul a vorbit despre importanța conștiinței și despre faptul că „tot ce se face din îndoială este păcat”, așa cum spune Sf. Ap. Pavel. „Conștiința îți șoptește ce să faci, dar tu, împovărat de păcate, cu conștiința și simțurile întunecate, nu știi să alegi. De aceea, trebuie să ne spovedim cât mai des pentru ca puterea de judecată să nu fie întunecată de păcatele săvârșite și nespovedite”, a îndemnat Părintele Arhiepiscop. Un grup de copii din Moldovița au încheiat programul liturgic cu un recital de cantări bisericești. Comunitatea din Ilișești are două biserici ortodoxe, având același hram, „Adormirea Maicii Domnului”: biserica monument –istoric la care vor începe lucrările de restaurare și biserica parohială în care se desfășoară programul liturgic, primita în dar de comunitate, în anul 1941. |
În mesajul pastoral transmis cu prilejul Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți și începutul Postului Mare, IPS Serafim îndeamnă credincioșii să postească pentru că numai astfel ‘crește în noi foamea după Dumnezeu, iar rugăciunea ne intră mai ușor în inimă’.
Pornind de la textul biblic citit duminică, Părintele Mitropolit subliniază că acesta tratează iertarea greșelilor semenilor, modul în care trebuie să postim și libertatea inimii față de bunurile materiale. Pentru a primi iertarea de la Dumnezeu trebuie ca mai întâi să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit, avertizează Mitropolitul Germaniei care precizează mai departe că ‘neiertarea poate duce ușor la certuri și conflicte și chiar la războaie’. ‘Toate certurile dintre oameni se nasc din lipsa de iubire și de iertare. Nu iubim cu adevărat dacă nu suntem capabili să iertăm. Numai cine iartă, dovedește că iubește. Ținerea de minte a răului are de asemenea consecințe negative asupra sănătății sufletești și trupești’, explică Înaltpreasfinția Sa. Abordând tema postului, Mitropolitul menționează că deși postul este o practică generală în toate religiile, ‘numai creștinismul dă postului sensul lui adevărat’. Prin urmare, ‘numai postind crește în noi foamea după Dumnezeu, iar rugăciunea ne intră mai ușor în inimă’. Dobândim astfel ‘o inimă compătimitoare, sensibilă la nevoile semenilor’ pentru că ‘postul este rânduit de Dumnezeu nu pentru omorârea trupului, ci pentru biruirea patimilor care ne ucid trupul’. În continuarea mesajului pastoral, IPS Serafim vorbește despre bunurile materiale și starea de fericire. ‘Mulți oameni cred că fericirea stă în a avea bani mulți, case și mașini frumoase. Și de aceea sunt într-o permanentă goană ca să adune cât mai mult, încât n-au timp să se bucure de osteneala lor. Se întâmplă că mulți au de toate, dar n-au înțelegere în familie sau nu se pot bucura de copii’. Fericirea, continuă ierarhul, constă în ‘detașarea sufletească’ față de bani și bunurile materiale. ‘Cu cât suntem mai liberi sufletește față de bunurile materiale și-L căutăm pe Dumnezeu, cu atât mai mult ne putem bucura de viață, de familie, de copii și de semenii noștri. Secretul fericirii constă tocmai în a da și altora din ceea ce avem’, explică Mitropolitul. Prin post și rugăciune ni se deschide inima ‘spre semenii noștri aflați în lipsuri’. IPS Serafim adresează membrilor comunităților din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord îndemnul de a sprijini pe semenii din România, aflați în situații de dificultate, deoarece este o datorie de ‘credință și conștiință’. La finalul pastoralei, Mitropolitul aduce în atenție tradiția citirii zilnice a Psaltirii în Postul Mare și al Crăciunului și o recomandă ca fiind folositoare ‘în orice vreme a anului’. |
Pr. Ciprian Florin Apetrei :
Duminica lăsatului sec de brânză este numită și a Izgonirii lui Adam din Rai. Această denumire totalizează întreaga pregătire pentru post. Acum știm că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului l-a lipsit pe acesta de acea viață binecuvântată, iar existența lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Adam a pierdut Raiul pentru că nu a ținut porunca postului, iar noi îl câștigăm postind. Încă din zilele lui Adam și ale Evei, am uitat cine suntem cu adevărat. Vorbim, de obicei, despre ceea ce primii noștri părinți au pierdut atunci când nu s-au supus poruncii lui Dumnezeu de a nu mânca din rodul pomului cunoștinței binelui și răului; spunem că neascultarea lor a dus la căderea omenirii și a afectat în mod negativ întreaga creație. Urmarea păcatului lor a fost că au devenit muritori și astfel au cunoscut stricăciunea și moartea trupească, dar Dumnezeu, în mila Lui, i-a acoperit cu „îmbrăcăminte de piele” pentru a-i ajuta să su*praviețuiască. Cu alte cuvinte, au trecut de la viața veșnică la viața de supraviețuire din cauza păcatului neascultării. În Rai, Adam se bucura de mare cinste, viețuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legă*tură cu Dumnezeu și trăia în prezența Lui de-viață-dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu față către față, îl slăvea împreună cu cetele îngerești și hrană îi era tot cuvântul ce ieșea din gura lui Dumnezeu. Însă după cum bine știm, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înșelat de șarpe și a urmat pornirii diavolești de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Și la fel cum vrăjmașul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinței lui pline de îndrăzneală de a-și așeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot așa și Adam a căzut fără zăbavă. Izgonirea lui Adam din Rai a avut urmări dezastruoase, căci a deschis o prăpastie între lumea văzută și cea nevăzută. În Rai, Adam a trăit la măsura poruncilor dumnezeiești, dar numai atâta vreme cât a făcut ascultare și nu a mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului. A fost dăruit de Dumnezeu cu însăși suflarea Sa și s-a bucurat de multă ocrotire, pentru că era adânc înrădăcinat în tot binele. Dar prin neascultare a pierdut toată această binecuvântare. |
Preoții și credincioșii de la Biserica „Sfânta Treime” din orașul Cisnădie, județul Sibiu, au adus un omagiu ctitorului locașului de cult, regretatul preot Gheorghe Gașpar și familiei sale. Manifestările au avut loc la biserica amintită, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți.
La evenimentul de la Cisnădie au participat mulți credincioși din cele două parohii arondate locașului de cult, precum și familia preotului Gheorghe Gașpar, preoteasa Maria Gașpar cu fiul lor, Liviu. Au fost invitați: personalități din oraș care au fost contemporane ridicării lăcașului de cult și persoane care au trăit emoțiile acelor vremuri. După un cuvânt de deschidere al parohului Cătălin Crișan, inițiatorul acestui eveniment, a urmat prelegerea „Privilegiul și onoarea de a fi ctitor”, prezentată de prof. doc. Maria Popa. Materialul expus face referire la istoricul Bisericii „Sfânta Treime”, de la începutul lucrărilor construirii până la sfințire. „Ctitorii acestui lăcaș, preotul Gheorghe Gașpar cu soția Maria au fost susținuți de: epitropul Petru Prie și soția Maria, cantorul prim Pavel Popa și soția Silvia, familiile cantorilor Ciurbea, Ionașcu, Mihăilă și familiile Dumitru Ghiuruțan, Petru Iancu, Nicolae Pantea, Ioan Cândea, Gheorghe Oaida, Ioan Ionel, Ioan Rațiu, Dumitru Barbu, Gheorghe Buta, Ioan Cenușă, Irimie Brudar, Achim Lunca, Vasile Popa, Ioan Rugea, Ioan Gligor, Teodor Blaga și efortul dublu al văduvelor Mărioara Bălău, Maria Ene, Ana Munteanu, mama Păușan ș.a.”, după cum a menționat prof. Maria Popa. După enumerarea credincioșilor evlavioși care l-au sprijinit pe părintele Gheorghe Gașpar, un moment de reculegere a fost dedicat celor plecați în ceruri. Imagini și amintiri A urmat, apoi, un film cu imagini reprezentative pentru diverse stadii de ridicare a lăcașului de cult, pe un fundal sonor selectat de părintele Cătălin Crișan („Pre Tine, Doamne, te slăvesc”, Acatistul de mulțumire – „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”). Corul bisericii, condus de Magdalena Schneider, a interpretat câteva piese cunoscute din repertoriul lor și o poezie de Vasile Voiculescu. La final, părintele Fănel Scarlat și părintele Cătălin Crișan au mulțumit participanților și au oferit câte un buchet de flori, din partea bisericii, preotesei Maria Gașpar și realizatoarei acestui film, Maria Popa. Cu emoție, preoteasa Maria Gașpar a îndreptat aplauzele și mulțumirile primite spre cei ce l-au sprijinit pe părintele Gheorghe Gașpar în construirea bisericii, precum și de-a lungul anilor. „Cu siguranță evenimentul a adus în sufletele participanților o bucurie de nedescris în cuvinte. În drumul lor spre casă, fiecare a înțeles că, atunci când Dumnezeu te alege să ai un sprijin la zidirea unui lăcaș, acest privilegiu nu i se acordă oricui, ci este o onoare, a cărei răsplată în cer este veșnică”, ne-a spus părintele Cătălin Crișan. „Bucuria și onoarea de a fi ctitor” Biserica „Sfânta Treime”, cunoscută și sub vechea denumire „Biserica Ortodoxă Română II” din Cisnădie, se află pe strada Măgurii nr. 100, la drumul județean 106 D. Activitatea liturgică din această comunitate a început în 1964 într-un local impropriu: o casă de locuit a unei familii de șvabi. La plecarea lor în Banat aceștia au decis să doneze imobilul, care a fost amenajat ulterior, în acest sens, cu un turn, cu cruce și obiecte de cult. Până atunci, credincioșii ortodocși din partea de sus a orașului Cisnădie nu aveau preot și au beneficiat de serviciile religioase ale preoților din Sadu. În urma apelului făcut la Arhiepiscopia Sibiului, s-a oferit să vină sporadic, din Sadu, preotul Oros. În 1970 este numit paroh Gheorghe Gașpar, cel ce a fost ales și chemat de Dumnezeu să zidească această biserică sfântă. De numele său se leagă episodul eroic al ridicării „Bisericii Ortodoxe Cisnădie II”, într-o epocă în care bisericile se dărâmau în țara întreagă. Născut la 1 iunie 1937, în comuna Cîrjiț, județul Hunedoara, părintele Gheorghe Gașpar a absolvit cursurile Institutului Teologic din Sibiu în anul 1962. În 1963 s-a căsătorit cu Maria Cimpoca, originară din Sadu. A fost numit preot în Retiș, județul Sibiu, în anul 1963, unde a păstorit până în 1970. Acolo a reușit, cu resurse reduse, să repare casa parohială. În urma elaborării unei lucrări, considerată cea mai bună din întregul curs, sub conducerea științifică a lui Dumitru Stăniloaie (1969), a îndeplinit condițiile pentru a fi numit preot în Cisnădie. După numirea sa la Cisnădie, preotul Gheorghe Gașpar a început de îndată demersuri la forurile în drept pentru a ridica o biserică după toate canoanele și rânduielile ortodoxe. Dar s-a izbit sistematic de refuzul autorităților. În lipsa oricărei aprobări, cu un consiliu parohial nou constituit, părintele Gheorghe Gașpar a decis să treacă la fapte în anul 1984, ridicând acest lăcaș de cult. Biserica a fost închinată Preasfintei Treimi și a fost ridicată prin darurile credincioșilor harnici și evlavioși care, cu dragoste și osteneală, strânși în jurul părintelui, au contribuit fiecare după puterea lor. Planurile construcției au fost semnate de arhitectul Diaconu, cel ce a întocmit și planul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, iar șef de șantier a fost Iosif Sinu. Prin ajutorul financiar exclusiv al enoriașilor, s-au contractat cantitățile de var, cărămidă, lemn și țiglă. Vechea clădire a fost dărâmată, iar pe durata mai multor ani, cât au ținut lucrările, slujbele religioase s-au desfășurat fie sub cerul liber, fie în cortul amenajat pe fundație, fie în incinta căsuței amenajate sumar, conform părintelui Cătălin Crișan și prof. Maria Popa. Un exemplu în Europa Anii în care s-au desfășurat lucrările erau foarte complicați din punct de vedere politic. În Romania începuse dărâmarea bisericilor, iar Europa reacționa vehement la acest gest. La sate, ca excepție, autoritățile ridicau biserici noi, la orașe însă, nu. Cisnădia, fiind oraș, nu primea acest accept. Astfel, prin ridicarea unei biserici, prin curajul preotului Gheorghe Gașpar, care nu deținea nici măcar autorizație de construcție, Cisnădia era un caz rar și aproape unic întâlnit în țară. În contextul discuțiilor provocate în plan european de dărâmarea bisericilor, în mod paradoxal, cazul bisericii din Cisnădie a început să fie folosit propagandistic de către autorități. Pentru a demonstra situația bună a cultelor, aici au fost aduse delegații străine din Canada, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Germania ș.a. Astfel, șantierul a fost vizitat chiar și de secretarul general al Uniunii Mondiale a Bisericilor cu sediul la Geneva, Emilio Castro, însoțit de Mitropolitul Antonie Plămădeală, după cum a menționat prof. Maria Popa. Părintele Gheorghe a construit însă și în sufletul oamenilor o biserică. Astfel, la propunerea sa, parohia a sprijinit inițiativa „Sozialstation”, orga*nizație de femei de confesiune evanghelică, cu 14 membri, a cărei președintă era dr. Ursula Cioflec. Dânsa căuta sponsori germani și identifica copii nevoiași, săracii și bolnavii din oraș. În acest sens, doamna Ditmar, are o contribuție semnificativă, atrăgând numeroși sponsori străini, care să participe la acest proiect, recunoscut ca fiind cel mai longeviv. Dr. Dan Bârzu, pe atunci primar, a făcut demersuri la Ministerul Învățământului, rezolvând problema spațiului prin căminul de zi, pentru copii cu nevoi sociale, numit „Arca lui Noe”. Așa s-a creat posibilitatea gătirii unei mese, servirea ei copiilor săraci și deplasarea hranei la domiciliul bolnavilor. În 2003, din fondul bisericii a fost destinată suma de 7.000.000 lei, în acest scop, instituindu-se „Masa pe roate”, zilnic pentru 3-4 persoane bolnave fizic. Acest gest continuă și astăzi, „Arca lui Noe”, cu 35 de copii, beneficiind de sprijinul atât al parohiei, al doamnei Ditmar cât și al Asociației „Inițiativa Cristiana”. Moștenirea spirituală a ctitorului Teama unei construcții neautorizate în regimul autoritar înfrâna bucuria ridicării bisericii, cu fiecare cărămidă, își amintesc credincioșii. Amestecul de sentimente a marcat întreaga perioadă de construcție. Cuvintele sunt mult prea sărace în a explica curajul, efortul și sacrificiul depus de ctitori. Numele ctitorilor rămân permanent o mărturie a credinței, a iubirii și jertfelniciei lor. De asemenea ctitorii sunt pomeniți în rugăciunile bisericii, primind astfel daruri cerești netrecătoare și se bucură de pomenire veșnică. Dumnezeu în ceruri își aduce mereu aminte de cei care și-au adus aminte de El și L-au iubit în timpul vieții lor pământești, conform părintelui Cătălin Crișan și prof. Maria Popa. La numele ctitorilor, amintite mai sus, se adaugă și altele, ale epitropilor, consilierilor și credincioșilor de azi, care fiecare se jertfesc în înfrumusețarea și întreținerea locașului de cult și a unei vieți religioase aparte, care fac din Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie o adevărată „Catedrală Mireasă a Preasfintei Treimi”, aici, la poalele Măgurii. |
《continuare 》
În perioada 2010-2014 biserica a fost pictată în tehnica fresco de către pictorul Gheorghe Albu și ucenicii acestuia. Pictura este realizată în stil neobizantin și respectă registrul iconografic tradițional, având ca particularitate pictarea frontispiciului cafasului exclusiv cu sfinți români, având în centru pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Biserica are și câteva picturi exterioare. În ocnițele aflate la baza acoperișului sunt pictați diferiți sfinți, iar pridvorul deschis este pictat în întregime.
Biserica „Sfânta Treime” din orașul Cisnădie a fost sfințită pe 3 aprilie 2016 de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Cele două parohii de la Biserica „Sfânta Treime”, păstorite de preoții Ștefan Scarlat și Cătălin Crișan organizează periodic activități misionar-educaționale cu copiii și tinerii din grupul de cateheză la Centrul parohial „Moștenitorii Ortodoxiei”. Anul trecut, copiii cu rezultate bune la activitățile organizate aici au primit premiile „Preot Gheorghe Gașpar”, care au fost înmânate copiilor de către preoteasa Maria Gașpar. |
Astăzi, în sâmbăta săptămânii lăsatului sec de brânză, Biserica a rânduit pomenirea tuturor sfinților, bărbați și femei, care s-au nevoit prin viață ascetică, post și rugăciune. Această sâmbătă este numită „a Sfinților Cuvioși”. Sinaxarul acestei zile ne explică: „Iată că au pus înaintea noastră și pe toți bărbații și femeile care, prin multe nevoințe și osteneli, au trăit în cuvioșie. Aceasta pentru ca, prin pomenirea lor și a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Având ca pildă și călăuză viața lor și dobândind sprijinul și ajutorul lor, vom putea fi gata pentru luptele cele duhovnicești, mai cu seamă când ne gândim că ei au avut aceeași fire ca și noi”.
De asemenea, suntem îndemnați să urmărim și un program duhovnicesc de curățire a sufletelor noastre, care are mai mulți pași după feluritele virtuți: „mai întâi dragostea și depărtarea minții de la lucrările și faptele necuviincioase; apoi însuși postul, dar să nu postim numai de mâncăruri, ci să postim și cu limba, și cu ochii, și să ne oprim și să ne depărtăm de la orice faptă rea“. Această zi, punându-ne înainte chipurile sfinților cuvioși nevoitori, este o încurajare în lupta care urmează și o încredințare că ajutorul lui Dumnezeu este mereu cu cei care-L iubesc pe El și doresc aceleași răsplătiri duhovnicești care au încununat pe sfinți. De asemenea, Sinaxarul zilei ne arată că această săptămână care se încheie mâine, în care se face o semipostire, fiind dezlegare la ouă, brânză, lapte și pește, a fost rânduită de împăratul Heraclie pentru ajutorul primit de la Dumnezeu într-o luptă împotriva perșilor. Dar s-a rânduit și dintr-un considerent practic, după cum suntem învățați în același Sinaxar: „ca nu cumva, trecând deodată de la carne și lăcomie la o mare înfrânare de la mâncare, să ne simțim rău și să ne vătămăm astfel buna stare trupească; ci cu încetul, deci treptat, îndepărtându-ne de măncâri grase și plăcute, să primim ca niște cai nărăviți, și frâul postului printr-o mâncare mai ușoară”. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:20:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.