La Innsbruck, în Austria, a fost turnat vineri, 11 noiembrie, primul clopot dintre cele 6 ale Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește 25 de tone și a fost lucrat cu implicarea a trei generații de ingineri metalurgiști din cadrul turnătoriei Grass*mayr. „Această firmă, care este cea mai veche și specializată în turnarea clopotelor, a avut astăzi o zi de apogeu în pregătirea și turnarea celui mai mare dintre clopotele Catedralei Mântuirii Neamului. Pentru noi a fost un moment de importanță duhovnicească deosebită, deoarece semnificația clopotelor este motivul care ne-a mobilizat și pentru care am primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a declarat pr. Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești.
După răcire, clopotul este scos din matrice și acordat pe nota Do. Executat din bronz, ceea ce înseamnă 78% cupru și 22% staniu, va avea un sunet pur, conferit atât de calitatea materialelor, cât și de tehnica folosită de lucrătorii turnătoriei Grassmayr. Acesta are 3,3 metri înălțime și 3,3 metri lățime. „Sunt foarte fericit! O echipă de 20 de muncitori a lucrat la turnarea clopotului și sunt mulțumit că totul s-a desfășurat conform planului”, a spus Johannes Grass Mayr, directorul fabricii de clopote Grassmayr. |
Citat:
Iar dacă nu, ce să înțelegem de aici? Întreb, pentru că am învățat de la adevărații creștini ortodocși de pe acest forum că tot ce nu e făcut de și cu ortodocși din Ro e lucru ecumenist și e compromis aducător de mari necazuri. P.S. Despre dubla măsură în cugetare nu mai amintesc. Să și-o cerceteze fiecare, dacă voiește. |
.............................
|
Cele mai frumoase biserici din lume au și cele mai renumite clopote, realizate în ateliere vechi, în care se păstrează încă tainele turnării perfecte. Printre puținele ateliere care funcționează și astăzi în Europa și duc mai departe o veche tradiție și o moștenire de familie se află și cel de la Tirol, Austria. De aici au ieșit clopote care încântă, prin sunetele emise, credincioși din toată Europa.
De peste 400 de ani, la Tirol, un orășel din Austria, funcționează o renumită turnătorie de clopote. Aici s-au născut, de-a lungul timpului, clopotele care răsună astăzi pe lângă cele mai renumite catedrale și biserici ale Europei. Moștenind de la întemeietorul atelierului, Bartlme Grassmayr, secretele unei meserii pe cât de istovitoare pe atât de satisfăcătoare, cele 14 generații de turnători de clopote au păstrat cu sfințenie rigorile unei astfel de îndeletniciri și au adaptat metodele de lucru în funcție de cerințele epocii respective și de evoluția tehnologică. În zilele noastre, vechea turnătorie austriacă este o firmă renumită în întreaga Europă, patronată de urmașii lui Grassmayr, care duc mai departe, prin metode moderne, vechile tehnici de turnare a clopotelor. Mesagerul din Tirol Micul oraș austriac de la poalele Munților Alpi adăpostește, din 1997, unul dintre cele mai reprezentative și mai frumoase clopote pe care meșterii de la Grassmayr le-au realizat în atelierele austriece. Clopotul „Friedensglocke“ - Peace Bell, sună în fiecare zi, la ora 17:00, pe văile Munților Alpi. Clopotul păcii a devenit un simbol al zonei, al bunei-înțelegeri dintre locuitorii acestui frumos oraș. Puritatea aliajului Condiția principală, pentru ca un clopot realizat în atelierul Grassmayr să scoată sunete cât mai muzicale, este puritatea aliajului, a materialului din care viitorul clopot va fi turnat. Aceasta pentru că eventualele impurități vor avea o influență negativă asupra sonorității clopotului respectiv. Aliajul de bronz pentru clopote, utilizat de turnătoria Grassmayr, este format din 78% cupru electrolitic, cu puritatea de 99,99%, și 22% staniu electrolitic, cu aceeași puritate. În cazul clopotelor mai mici, de până la 60 kg, aliajul utilizat este mai bogat în staniu, ceea ce le oferă o muzicalitate aparte. Calcule exacte Un alt secret al clopotelor Grassmayr îl constituie turnarea în sine. Meșterii de aici realizează în prealabil o schiță cu forma clopotului, calculând cu exactitate forma, în funcție de dimensinile clopotului. După dimensiunile și calculele specialiștilor se realizează forma de turnare din argilă. Momentul culminant este cel în care, aliajul, încălzit la o temperatură de 1.150 de grade Celsius, este turnat în forma clopotului. Urmează o etapă și mai importantă, anume răcirea controlată, într-o foarte lungă perioadă de timp. Armonia interioară Pentru ca un clopot să fie frumos, cu un timbru plăcut și care să emită sunete armonizate, este nevoie ca acesta să aibă un profil pe măsură. Clopotele Grassmayr sunt adevărate instrumente muzicale, prin structura lor complexă generând mai multe tonalități. Spre exemplu, clopotele mari au până la 50 de tonalități diferite. Sunetul generat de un clopot Grassmayr se compune din următoarele trepte muzicale: Fundamentala, Octava Inferioară, Qvinta, Terța și Octava Superioară, toate realizate de șaisprezecime de semiton. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre armonizarea clopotelor unei biserici decât în cazul în care armonia interioară a sunetelor fiecărui clopot în parte este aproape de perfecțiune. Tehnici moderne Redarea fiecărei note muzicale corespunde unei zone interioare a clopotului. Prin controlul strict al grosimii pereților unui clopot, de la coroană până la bază, atunci când limba atinge punctul de lovire, fundamentala și armonicile sunt generate în zonele în care au figurat, cu mare precizie, după diapazon, conform normei europene în domeniu, numită norma Limbourg. Nerespectarea acestor reguli duce la dezarmonizarea clopotelor. Cu ajutorul tehnicii, a computerului, sunetele clopotelor pot fi controlate, încât pot fi alese după note, din semiton în semiton, pentru a realiza un instrument muzical format din clopote armonizate. Acordajul clopotelor O tehnică minuțioasă și extrem de importantă este cea prin care, în mod tradițional, se modifică profilul clopotului, după turnare, pentru a obține note muzicale juste. Vechea referință muzicală de la 1859, spre e-xemplu, era de 435 Hz, la 1939 de 440 Hz, iar cea de la orchestrele simfonice este de 442 Hz. Alegerea unei referințe este foarte importantă, pentru ca toate clopotele să fie acordate individual în raport cu această referință. Nu se poate concepe extensia clopotelor unei biserici fără analiza sonoră a clopotelor existente și alegerea celor noi, în funcție de tonalitățile găsite. Decorațiuni și tehnici de acționare Pe lângă rigorile tehnice, meșterii de la Grassmayr consideră că simbolistica unui clopot îi conferă acestuia, în timp, o importanță istorică. De aceea, fiecare clopot este împodobit cu decorațiuni sau este personalizat. Realizate inițial din ceară, aceste ornamente se transpun în forma de turnare. De asemenea, clopotele austriece pot fi acționate fie prin metoda tradițională, dar și cu noile tehnici de acționare, apărute în ultimii ani. Astfel, cumpărătorii pot beneficia de dispozitive electrice și electronice de bătaie a clopotelor, de sisteme de radiopilotare, de dispozitive de bătaie, de clopote cu alimentare solară sau de vechile accesorii pentru acționarea manuală a clopotelor. ▲ Apel Industries - firma care aduce clopotele austriece în România Clopotele turnate în atelierele Grassmayr pot fi achiziționate și în România, prin firma Apel Industries din Arad, condusă de dl. Corneliu Revencu. Inițial, firma s-a ocupat de producerea ceasornicelor pentru biserici. Firma arădeană a fost prezentă la târgurile de obiecte bisericești din țară, organizate în ultimii ani, iar cei interesați au avut posibilitatea să vadă câteva dintre clopotele realizate în atelierul austriac. „Am fost rugat , cu câțiva ani în urmă, de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, să caut vechea turnătorie de clopote din Imperiul Austro-Ungar. Am găsit acest atelier de la Tirol, singurul care a supraviețuit, și am luat legătura cu ei. Ceva mai târziu, am devenit reprezentantul lor în România“, ne-a declarat dl. Corneliu Revencu. |
Citat:
Care sunt, la urma urmelor, puerile, în fine... (cum adică "sfințit de un sobor mixt"? nu vezi că "sfințit" e incompatibil cu "mixt", dacă mergem pe logica antiecumenistă? Ține măsură până la capăt, n-o suci după cum îți convine!) Dar voi de ce nu puteți accepta opinia interlocutorului atunci când vi se aduc argumente pertinente? Uite, de exemplu mai sus: ai scris ceva, iar eu ți-am semnalat și argumentat. Ia să vedem acum: poți să accepți? Și, desigur, să mulțumești că am avut bunăvoința să fac treaba asta pentru tine? Patima ortodoxismului vostru e cea care vă împiedică să fiți ortodocși. Faceți o politică partizană, de suporteri fanatici ai unei echipe de fotbal și când vi se atrage atenția (în primul rând de către frații creștini, ortodocși) că nu așa trebuie să fie, atunci treceți la mizerii demne de un microbist înfierbântat. Mai multă onestitate! Mai ușurel cu dubla măsură! Și mai lăsați propaganda, că ați falsificat Învățătura, folosind metode lumești pentru realități dumnezeiești. P.S. Cât despre faptul că te-am supărat scriind prea aspru zilele trecute, îmi pare rău. Te rog să mă ierți că te-am jignit și rănit...:( Știu că frăția voastră e un om cu inimă curată și cu bunăvoință, atâta doar că sunt foarte irascibil când vine vorba de anumite erori care pentru mine sunt evidente și foarte supărătoare. În fine... |
Începe Postul, suflete, pornește și tu pe cale! E cale de smerire, dar mai presus de toate, e cale de Iubire. Nădăjduiește, suflete, în Iertare , în
Mântuire, în Bucurie, în tămăduirea de neîndrăzneală! Și din când în când, și din gând în gând, oricând vei găsi un moment de răgaz sau de iscoditoare tulburare, repetă-ți lin: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt! ”. |
Cristian, eu nu sunt creștin de duminică, nici de post. Așa cum sunt în toate zilele, așa sunt și în post.
Nu ma dedublez, nu devin brusc alt om decât sunt de fapt. Nu am două personalități, dacă vi se pare posibil asta... Postirea mea, dacă o fi vreuna, e o luptă continuă, nu suspendată în anumite perioade de timp și nici alternantă cu perioade de porcire pe motiv că am scăpat de formalismul evlavios al postului închipuit... Eu nu așa înțeleg postul! Nu vreau să fiu ca unii de pe aici care, între posturi sfâșie și demonizează, taie și spânzură, iar când vine postul își trag masca de evlavie și devin, cică, pâinea lui Dumnezeu și mari învățători ai fraților mai puțin instruiți. Și se abțin până și la postări pe forum, arătînd prin asta, chipurile, că ei postesc... De fapt arată că au o înțelegere și o practică formalistă și demagogică a postului. Precum au fost învățați! Dați-mi voie să postesc în felul meu! Iar dvs. puteți posti cum credeți, desigur. Dumnezeu să vă ajute pentru un post cu mare folos! |
Îngăduie-ți suflete, măcar acum, să te lași biruit de sete - de sete de Lumină .
Să nu uiți, suflete, că în vreme de post e voie și nevoie, totuși, și de îndulcire: ai Rugăciunea pentru asta. De-ai ști cât e de dulce... De poți, adăugă-i și puțină smerită Pocăință . Amintește-ți, suflete, și de Speranță, de Adevăr și Puritate, ca să poți privi în oglindă fără teama că ea ar putea arăta la un moment dat un alt chip, înstrăinat de tine. Adu-ți aminte, suflete, și de Răbdare. Cu ea să stai la sfat, să zăbovești și iar să zăbovești... Iertarea -ți fie, suflete, mai mult decât oricând aproape! Caut-o bine prin toate ungherele, cu siguranță vei reuși să o întrezărești. Să cauți în și prin ea puterea de a-ți iubi aproapele. Și, dacă poți, încearcă să te ierți pe tine, pentru toate ce au fost și pentru toate câte stau a prinde formă. Și pentru ca încercarea-ți să nu rămână o simplă și amăgitoare mască, amintește-ți să și uiți ce a trebuit să ierți. Abia atunci va fi întreagă. |
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împlinește miercuri, 16 noiembrie 2016, 59 de ani. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfinția Sa a făcut studii la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) și la Institutul Teologic din București (1981-1985). Între 1985-1986 urmează cursurile de doctorat, specialitatea Patrologie, la Institutul Teologic din București, continuate (specializarea Teologie Dogmatică) la Institutul Saint Serge din Paris (1987-1990); între 1986-1987 urmează cursuri de limbă și literatură franceză, la Facultatea de Litere din Grenoble; între 1989-1990, cursuri de limbă engleză la Londra, iar între 1990-1991, cursuri de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur, Ierusalim. În perioada 2002-2005 urmează cursurile de doctorat, specialitatea Drept civil, la Facultatea de Drept din Craiova, titlul de doctor în 2005 cu teza Raportul dintre preceptele morale creștine și normele juridice. În 1985 s-a călugărit la Mănăstirea Frăsinei; hirotonit ierodiacon (1985) și ieromonah (1986). între 1990-1991 a fost profesor de Istoria Bisericii Universale la Institutul Saint Serge din Paris; între 1992-1994, profesor de Istoria culturii și civilizației bizantine la Facultatea de Teologie din Craiova; din 1994, profesor de Teologie Dogmatică și Teologie Morală la aceeași facultate (titular din 1997). Între 1999-2001, profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu. În 2004 a fost ales șef de catedră (Sistematică-Practică) la Facultatea de Teologie din Craiova, iar în 2008, decan al aceleiași Facultăți. La 06 septembrie 1991, Sfântul Sinod l-a ales Arhiereu vicar la Episcopia Râmnicului, fiind hirotonit la 06 octombrie, același an, cu numele de Slătineanul. În 2003 a fost numit secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea Sfinților români din cadrul Sfântului Sinod; din 2000 este referent pentru manuale de religie din cadrul comisiei Teologice și liturgice a Sfântului Sinod. La 08 iulie 2008 a fost ales mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 27 iulie, același an. |
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împlinește miercuri, 16 noiembrie 2016, 65 de ani. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Selejan Ioan s-a născut la 16 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, jud. Bihor, la botez primind numele Ionel; a urmat Liceul „Constantin Brâncuși” din Oradea (cu bacalaureat în 1971), și apoi cursurile Facultății de Instalații și Automatizări a Institutului Politehnic din București (1971- 1976); Seminarul Teologic din Craiova (promoția 1986); un deceniu mai târziu, a studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1986-1990); cursuri de specializare la Institutul Biblic din Ierusalim și, în paralel, studii de doctorat (tot acolo) în Studii Biblice, Egiptologie și Orientalistică (1991-1994). Încă din perioada studiilor în țară, a fost frate de mănăstire, dar și inginer la Arhiepiscopia Craiovei (din anul 1979); în timpul slujirii ca inginer, au fost restaurate câteva mănăstiri importante: Tismana, Lainici, Polovragi, Bucovăț, Crasna; a fost călugărit cu numele Ioan și hirotonit ierodiacon și ieromonah (1990); între anii 1990 și 1991 a fost stareț al Mănăstirii Lainici, iar apoi superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim, până în vara anului 1994 (tot acum este hirotesit și arhimandrit); la 9 iulie 1994 a fost ales episcop pentru noua eparhie a Covasnei și Harghitei, hirotonit pe 20 iulie și instalat la Miercurea Ciuc în 25 septembrie 1994; cât a fost stareț la Mănăstirea Lainici, a înălțat o monumentală biserică, dar și un „corp de chilii” în incinta mănăstirii; la Ierusalim s-a îngrijit de pictarea unei părți din biserica românească, de amenajarea unei biblioteci ș.a. În timpul păstoririi Eparhiei Covasnei și Harghitei: a coordonat înălțarea unor lăcașuri de cult, s-a preocupat în egală măsură și de restaurarea monumentelor istorice și bisericești, a inițiat întemeierea multor asociații, societăți și fundații românești în zonă; a înființat foaia bisericească eparhială Grai românesc, a publicat articole în presa bisericească; a coordonat monumentala lucrare: Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură (Miercurea Ciuc, 2003). În urma alegerii de către Sfântul Sinod (16 decembrie 2014), pe 28 decembrie 2014 a fost instalat ca arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului, în Catedrala din Timișoara; este unul dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din vremea noastră, care a păstrat viu spiritul național românesc într-o zonă greu încercată de nedreptățile istoriei. |
Citat:
Îngăduiți să am propria mea modalitate de a-mi iubi aproapele, dacă nu vă cer prea mult. Și imaginați-vă, dacă aveți vreme, că s-ar putea să îmi iubesc și eu aproapele, măcar o miime din cât performați dvs. Cât despre rugăciune și dulceața ei... Lăsați povestea asta pe altădată, vă rog! Altminteri pierdem vremea împreună. Vremea de rugăciune, vreau să zic! |
Citat:
Esti fals si urasti întruna! Pe cine pacalesti , doar pe tine , caci doar pe tine te iubești si nimic mai mult. Chiar nu ti-e rușine? ? ? Câți vor sa-ti mai spună in ce minciună si derivă esti ! De multe ori ai scris aici pe forum Duminică in orele când Sfânta Liturghie se savarsea in Sfânta Biserică, si ai nesimțirea sa spui ca nu esti crestin doar de Duminică si multe alte sminteli ai răspândit. Te iert , dar te rog sa incetezi cu nesimțirea ta continuă si ura asta a ta fără de sfarsit . Ai triplă personalitate si mi-am dat seama încă de la inceput , pe cine poți însela, continuă, dar te rog mult nu ma mai aminti ! |
Triplă personalitate? Mulțumesc, pentru diagnosticul generos.
Iar cu Sfânta Liturghie ce tot spuneți?... De când îmi țineți mie socoteala, stimate domn? Și de unde știți dvs. că sunt sau nu sunt eu la Liturghie? Vă deranjează mult că nu vă fac voia, știu. Și pe cât de mieros mă îndemnați la rugăciune (e rândul meu să vă recomand rușinea, v-ar ajuta uneori tocmai la rugăciune), pe atât de boss vă rățoiți acum la mine. Ăsta sunteți, domnu Cristi! Nu s-a schimbat nimic în dvs. de când ne-am cunoscut. Fățărnicia e boală grea, se pare. Și mult vă doare când unul le zice pe șleau, dintr-o bucată, nevrînd să cânte aceeași manea falsă de care dvs. sunteți amorezat crezîndu-vă pesemne un mare liric. Mult succes în impostură, mai departe! O să vă opriți într-o zi, cu certitudine. |
Citat:
Mersi din suflet , dar te implor nu-ti mai teroriza familia, colegii , elevele , si nu mai înainta avansuri colegilor de sex feminin de pe forum si nu numai . Urmează -ti tratamentul medicamentos, apoi cel duhovnicesc. Mult spor si dragoste sa ai :) |
La Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a fost vernisată luni, 14 noiembrie, expoziția itinerantă „Tezaur-Epis*co*pia Tulcii”, în prezența Prea**sfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. „Expoziția, realizată în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, cuprinde un remarcabil fond de obiecte bisericești reprezentative pentru trei secole, dar și pentru aria culturală și confesională a Dobrogei de Nord. Prin repunerea în circuitul cultural-național a valorilor de artă religioasă, care se regăsesc în bisericile și mă*năstirile tulcene, se urmărește crearea unui prilej de reflecție asupra moștenirii spirituale lăsate de înaintașii noștri și de responsabilizare pentru con*servarea valorilor patrimoniale”, a precizat pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii.
|
La mai bine de două luni de la debutul anului școlar 2016, orele de limba română, cu elemente de cultură generală, au început într-o singură școală din cele șase existente în orașul Bor, Serbia, susține președintele Asociației de cultură a românilor/vlahilor „Ariadnae Filum”, Zavisa Jurj. „Această tergiversare se datorează unor interese obscure, adaugă acesta, contrare idealului minorității noastre românești de a-și conserva identitatea”. Încă mai există, în zonele Timoc, Morava și sudul Dunării, spirite care tensionează situația în învățământul de stat, care include și două ore de limba română pe săptămână, a mai spus Zavisa Jurj, citat de Agerpres.
El a arătat că „în urma anchetelor efectuate de administrațiile școlilor, în perioada iulie-septembrie 2016, aproximativ 600 de copii și-au exprimat intenția de a studia limba română, dar înscrierile au fost boicotate de reprezentanții unor partide, care acționează pentru a accelera procesul de asimilare și de deznaționalizare a românilor”. În schimb, autoritățile de învățământ de la Zajcear au aprobat ca, în paralel cu orele de limba română, să se organizeze și cursuri de predare a limbii vlahe, „o limbă inexistentă, inventată exact de adversarii românismului din Serbia de Nord-Est”. De asemenea, o problemă este reprezentată și de orele târzii la care sunt programate orele de limba română, în cursul serii, după ce copiii termină programul școlar obligatoriu. „Mulți copii ar trebui să stea în clase să aștepte între două și trei ore sau să plece acasă, la zeci de kilometri de școală. Unii dintre aceștia, din cauza distanței, au abandonat studierea limbii române”, a adăugat Jurj. Pe de altă parte, Departamentul din Novi Sad al Institutului Republican al Manualelor din Serbia a anunțat că a început demersurile pentru asigurarea manualelor pentru școlarii români din unitățile de învățământ din Serbia de Nord-Est. Responsabilul pentru titlurile în limba română ale manualelor care urmează să se editeze, în vederea studierii în școli a limbii materne, Anișoara Țăran, a declarat că „procedurile nu sunt deloc ușoare, întrucât programul de învățământ trebuie, mai întâi, să fie aprobat de ministerul de resort”. |
Pastorala Sfântului Sinod la Postul Nasterii Domnului
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și Preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări! Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în Domnul, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2016 în Patriarhia Română ca An al omagierii Educației religioase a tineretului creștin ortodox și comemorării Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. Aceste două teme au o însemnătate deosebită pentru misiunea și lucrarea Bisericii în zilele noastre, reflectând două realități importante: mai întâi, este vorba de fenomenul secularizării societății contemporane, care prin contrast pune în evidență necesitatea formării spirituale a tinerilor și orientarea lor spre însușirea valorilor perene, prin intermediul și cooperarea dintre Familie, Biserică și Școală; în al doilea rând, în anul 2016, s-au împlinit 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, teolog, tipograf, ctitor de lăcașuri de cult, personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi și înțelept Mitropolit al Țării Românești. Iubiți frați și surori în Domnul, Noul Testament dă mărturie despre faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a prețuit mult pe tineri. Cele trei minuni ale învierii din morți, pe care El le-a înfăptuit în timpul vieții Sale pământești, au fost săvârșite pentru a reda viață unor tineri: fiului văduvei din Nain, fiicei lui Iair și prietenului său Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta și Maria. Prin aceste învieri, Domnul Iisus Hristos ne arată că tinerețea este simbolul frumuseții vieții veșnice, descoperită și trăită în Împărăția cerurilor (cf. Matei 22, 30). Totodată, Noul Testament ne spune că mulți dintre ucenicii care L-au urmat pe Hristos au fost tineri. De asemenea, și în cazul Sfântului Apostol Pavel, între cei care l-au ascultat și l-au urmat, se aflau numeroși tineri, pe care Apostolul Neamurilor îi menționează în epistolele sale: Tihic, Trofim, Terțiu, Tit și Timotei. Ultimii doi au devenit episcopi în Creta și în Efes. Pe tânărul episcop Timotei, Sfântul Apostol Pavel îl îndemna: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor prin cuvânt, prin purtare, prin dragoste, prin duh, prin credință, prin curăție” (1 Timotei 4, 12). În prima sa epistolă, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cel mai tânăr dintre apostolii Domnului Iisus Hristos, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean (…) Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2, 14, 17). Și astăzi, Biserica îi consideră pe tineri ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate, îi îndeamnă să-l descopere pe Hristos și îi sprijină mai ales pe acei tineri credincioși și harnici, care participă intens la viața și activitățile misionare ale Bisericii, desfășurate în plan spiritual, educațional, cultural și social-filantropic, individual sau prin organizațiile de tineret. Promovarea educației religioase constituie un act de mărturisire a identității spirituale a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc, educație care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult. Educația religioasă a tinerilor începe în familie, continuă la școală și la Biserică, acolo unde tinerii simt iubirea și binecuvântarea lui Hristos pentru ei. De aceea, astăzi, mai mult ca oricând, este necesar ca Familia, Școala și Biserica – acești factori determinanți pentru educarea caracterului moral-religios al copiilor – să coopereze concret și constant în vederea realizării unei educații integrale, deopotrivă științifice și spirituale, profesionale și morale, în special pentru creșterea copiilor și a tinerilor în iubirea de părinți, de Dumnezeu și de semeni. Întrucât poporul român este un popor eminamente religios, educația religioasă nu poate lipsi din programul școlilor, tocmai pentru că studiul religiei corespunde nevoii comunității românești locale și naționale de a-și păstra bogăția și identitatea spirituală și de a transmite valori spirituale permanente tinerei generații. Disciplina școlară Religie a avut întotdeauna, în cadrul sistemului public de învățământ, un rol important în procesul de formare a competențelor și a aptitudinilor moral-sociale. Din acest motiv, dat fiind contextul social actual sensibil, în sprijinul disciplinei școlare Religie, în anul 2015, părinții copiilor au înființat Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), iar profesorii de religie au înființat Asociația Profesorilor de Religie (APR). Mai mult, pentru promovarea importanței educației religioase, Patriarhia Română a venit în întâmpinarea tinerilor și cu proiectele catehetice „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”, prin care s-a dorit cultivarea unei legături vii între copii și comunitatea creștin-ortodoxă rugătoare, mărturisitoare și solidară cu cei aflați în dificultate. |
《 continuare 》
Tot acest efort a stat sub semnul bucuriei și al dragostei părintești a Bisericii lui Hristos, care îi cheamă neîncetat pe tinerii ei, ca să fie mărturisitori ai iubirii milostive a lui Hristos pentru umanitate și misionari ai Bisericii în lume, după cum odinioară, însuși Domnul Iisus Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, adică la misiune. Trebuie remarcat faptul că roadele acestui susținut efort depus de Biserică s-au exprimat mai ales printr-o frumoasă și demnă pildă de misiune desfășurată de către tineri, și anume „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea”, eveniment organizat de Patriarhia Română, în luna septembrie a acestui an, care a adunat în București 2.500 de tineri, atât din România, cât și din diferite țări ale lumii.
Întâlnirea, care s-a întins pe perioada a 4 zile (1-4 septembrie 2016), s-a dovedit necesară și utilă în primul rând pentru că a oferit tinerilor prezenți posibilitatea de a identifica problemele specifice generației lor și de a propune posibile soluții. Entuziasmul, dăruirea și cooperarea de care au dat dovadă tinerii la această întâlnire sunt repere care scot în evidență dorința implicării active a tinerilor în viața Bisericii și a societății, precum și importanța organizării unor astfel de evenimente în continuare, pentru că adevărata bucurie se naște din comuniunea inimilor, iar maturizarea se realizează prin comunicare și conlucrare în comunitate. Astfel, în societatea secularizată și individualistă de astăzi, un tânăr credincios care cultivă prin rugăciune și fapte bune iubirea față de Dumnezeu și de aproapele devine exemplu pentru toți ceilalți tineri, precum și un curajos mărturisitor și misionar implicat activ în viața Bisericii lui Hristos și a semenilor. Iubiți fii și fiice în Domnul, O educație sănătoasă, integrală, care își propune ca obiectiv formarea tinerelor caractere, nu poate fi separată de puterea exemplului. În Biserica Ortodoxă, exemple sau pilde de viață curată, de iubire smerită și milostivă ne sunt oferite de către sfinții lui Hristos. În acest sens, bucuria întâlnirii și comuniunii cu tinerii a fost completată în anul acesta, 2016, cu solemnitatea comemorării împlinirii a 300 de ani (1716-2016) de la moartea martirică a unui erudit sfânt ierarh: Antim Ivireanul, fost Mitropolit al Țării Românești (1708-1716). Sfântul Antim Ivireanul, deși georgian de origine, rămâne în memoria Bisericii Ortodoxe Române ca o personalitate cu daruri multiple și calități deosebite: teolog erudit, cunoscător al multor limbi străine, orator elocvent, creator de limbă liturgică și tipograf experimentat, caligraf, sculptor, arhitect și ctitor de biserici. Totodată, el a fost un bun păstor și chivernisitor al Bisericii, cu spirit social-filantropic și aplecare spre nevoile concrete ale credincioșilor pe care i-a păstorit. |
《 continuare 》
Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în tipărirea cărților liturgice, a cărților de învățătură adresate poporului dreptcredincios și conducătorilor acestuia, dar și a cărților de îndrumare pentru preoți.
Sfântul Antim Ivireanul a lăsat posterității o bogată moștenire tipografică, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, iar altele în limbile greacă, slavonă, arabă și georgiană, pentru a ajuta și pe ortodocșii aflați sub stăpânire otomană. Remarcabilă este și opera sa omiletică, Didahiile, prin care, cu multă măiestrie, a făcut dovada calităților sale de orator talentat, dar și de profund trăitor și împlinitor al Evangheliei lui Hristos. Mănăstirea Antim din București, ctitorită de el (1713-1715), este și ea o expresie elocventă a măiestriei artistice a mitropolitului, iar Testamentul (Așezământul) scris de el oferă mărturie cu privire la dragostea părintească pe care marele ierarh a nutrit-o față de păstoriții săi lipsiți de cele materiale. În semn de prețuire și de recunoaștere a bogatei sale activități pastorale, pentru viața sa sfântă și pentru cununa de martir pe care acest mare ierarh a primit-o, în luna septembrie a anului 1716, pe malul râului Tungia, lângă Adrianopole (Edirne, Turcia), dar și pentru că a iubit mult Biserica Ortodoxă și poporul român pe care îl păstorea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 canonizarea Mitropolitului Antim Ivireanul și pomenirea lui în fiecare an, la data de 27 septembrie. Dreptmăritori creștini, Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția românească și ca Post al Crăciunului, constituie un bun prilej de pregătire duhovnicească și de sfințire a gândurilor, a trupului și sufletului nostru prin Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei. Însă, această pregătire spirituală, mai ales în perioada postului, se cere a fi întregită cu fapte de milostenie, semne ale iubirii milostive față de cei aflați în nevoi. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne învață că adevărata credință este ,,credința lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). De aceea, Biserica Ortodoxă a cultivat neîncetat trăirea dreptei credințe și faptele iubirii milostive izvorâte din aceasta. Sfântul Antim Ivireanul a vorbit în scrierile sale despre măreția și puterea milosteniei, amintind că: „Prin milostenie (să) îmblânzim pe Dumnezeu, dând cu dragoste milă din agonisirile noastre cele drepte lipsiților, săracilor, străinilor, bolnavi- lor și celor ce sunt în închisori. Și atunci vom fi și noi miluiți de Dumnezeu, după cum zice în cuprinsul celor zece fericiri”. Așadar, mai ales într-o vreme de criză spiritual-morală și economico-financiară, suntem chemați să rămânem neclintiți în dreapta credință și în faptele cele bune, care izvorăsc din iubirea milostivă, punându-ne nădejdea în Dumnezeu „Care ne dă cu belșug toate spre îndulcirea noastră” (1 Timotei 6, 17). De aceea, adresăm și în acest an clerului și credincioșilor Sfintei noastre Biserici îndemnul părintesc de a organiza în parohii, în mănăstiri, la protopopiate și la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine și medicamente pentru a veni în întâmpinarea și mângâierea tuturor celor aflați în suferință și în lipsuri: familii defavorizate cu mulți copii, familii sinistrate, copii aflați în orfelinate, bătrâni și bolnavi, persoane singure internate în cămine de bătrâni, în spitale ș.a. |
《 ultima parte 》
Având încredințarea că veți arăta și în acest an multă dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de ajutorare a celor aflați în nevoi, vă mulțumim pentru generozitatea arătată prin fapte de milostenie în anii precedenți. Totodată, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie, precum și mult spor duhovnicesc și ajutor în toată fapta bună. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire milostivă pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Îmbrățișându-vă cu dragoste părintească, vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Cor. 13, 13). Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, †D a n i e l, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române † Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei † Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului † Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului † Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei † Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului † Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor † Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale † Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord † Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi † Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal † Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului † Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților † Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei † Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului † Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului † Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului † Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei, Arhiepiscopul Aradului † Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului † Corneliu, Episcopul Hușilor † Lucian, Episcopul Caransebeșului † Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei † Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor † Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului † Ambrozie, Episcopul Giurgiului † Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților † Visarion, Episcopul Tulcii † Petroniu, Episcopul Sălajului † Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei † Daniil, Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia) † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei † Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande † Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei † Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal † Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor † Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor † Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului † Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei † Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului † Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului † Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului † Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei |
Citat:
Colegi? Sorry, sunt din nou baby-siter. Meseria mea de prof. la liceu o voi relua toamna viitoare, cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Elevele? Am un singur elev (băiat, nu fată), anume la șah, în privat. Ce-i drept, mai fac și la grădiniță câteva ore, tot șah, dar nu mi s-a plâns nici o elevă, nici un părinte și nici directoarea că am ... terorizat vreo micuță. Dimpotrivă! Copilașii aceia nu mă lasă să plec când se termină ora...:) Îmi sar mereu în brațe și mă țin strâns de picioare, ca să nu plec. Dacă regretul lor că plec îl numiți terorizare, atunci aveți dreptate: îi terorizez. Avansuri colegelor de pe forum? Unde, domnule? Pentru dvs. admirația pe care mi-am exprimat-o public, în trecut, față de Delia sau Mirela sau Yasmina sau, uneori, Crincrin și Sophia sau Forever și Glykis etc. (să mă ierte colegele pe care nu le-am pomenit) - este ..."avans"? Domnule, îmi pare rău pentru dvs., sincer spun. Sexualizați relațiile care pot fi și altfel decât vă imaginați - iar asta nu e bine. Cât privește avansul către o altă femeie, în afara forumului, am pierdut obiceiul ăsta cavaleresc de ani buni. O iubesc pe soția mea și asta ar trebui să vă spună totul. Tratament medicamentos am luat o singură dată în ultimii 10 ani. Doctorul a hotărât că nu mai e nevoie. Să înțeleg că sunteți noul meu medic? (apropos, ce-mi recomandați pentru tulburare de 3 personalități?...)))) Acum, după ce am avut bunăvoința să vă răspund la infamele gânduri, aș vrea să vă zic ceva amical, așa ca între bărbați. Dar pentru că suntem în post, vorba unui prieten forumist, amân precizarea pentru un prilej viitor. P.S. Nu vă jenați, uneori, să vă priviți în oglindă, Cristiboss? Dvs. vă considerați în continuare ... om creștin? Aflat în Postul Nașterii Domnului, cum ziceați?... Sărmane om... Să vă ajute Bunul Dumnezeu, că aveți mare nevoie din câte se vede pe aici. |
Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită oficială de șapte zile în Biserica Ortodoxă Autocefală a Ciprului.
Conform unui comunicat remis de Arhiepiscopia Ciprului, vizita Patriarhului Serbiei se va desfășura în perioada 9-16 noiembrie 2016, ca urmare a invitației Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului. Patriarhul Irineu va fi însoțit de arhierei și clerici ai Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Delegația Patriarhiei Sârbe va fi întâmpinată la Aeroportul din Larnaka, miercuri seară de Arhiepiscopul Hrisostom și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului. Primirea oficială a Preafericitului Părinte Irineu va avea loc joi, 10 noiembrie, la sediul Arhiepiscopiei Ciprului. În continuare, va fi oficiată o slujbă de Te Deum la Catedrala Sfântul Ioan Teologul. Joi seară, 10 noiembrie, la Palatul Prezidențial din Nicosia, va avea loc întâlnirea Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, cu Excelența Sa Nikos Anastasiadis, Președintele Republicii Cipru. Duminică, 13 noiembrie 2016, Întâistătătorii celor două Biserici surori vor coliturghisi în Biserica Înțelepciunea lui Dumnezeu din Strovolos. Pe toată perioada vizitei, Patriarhul Serbiei va vizita diferite Mitropolii și Mănăstiri din Cipru. Din delegația Patriarhiei Sârbe vor face parte: Înaltpreasfințitul Părinte Porfirije, Mitropolit de Zagreb și Ljubljana; Preasfințitul Părinte Irinej, Episcop de Baèka; Preasfințitul Părinte Justin, Episcop de źièa. |
Luni, 14 noiembrie 2016, la Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia din Focșani, a avut loc vernisajul de icoane cu titlul Hrana sufletului, al pictorului iconar Adrian Mihai Munteanu, și lansarea cărții Hrana familiei – pledoarie pentru întoarcerea la sănătate, informează site-ul oficial al Eparhiei Buzăului și Vrancei. La eveniment au participat: Pr. Prof. Cristian Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, și Dna Raluca Trocaru – inspector eparhial în cadrul aceluiași sector (reprezentanți ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei), Prof. Univ. Dr. Gheorghiță Geană – cercetător la Institutul de Antropologie al Academiei Române, și Dna Prof. Diana Tăicuțu – directorul Liceului de Artă Gheorghe Tattarescu din Focșani.
Pictorul iconar Adrian Mihai Munteanu este absolvent al Liceului de Artă din Focșani și al Universității Naționale de Arte Decorative și Design, București, secția pictură murală. A participat la realizarea unor expoziții în țară și este câștigătorul mai multor premii în domeniu. La fel ca bunicul său, marele zugrav bisericesc Vasile Pascu, marea lui pasiune este pictura murală, lucrând, de-a lungul timpului, în București, în echipa coordonată de pictorul restaurator Grigore Popescu, precum și în țară, respectiv în Giurgiu, Brașov, Prahova, Constanța, Ilfov. Cu această ocazie, părintele consilier Cristian Marius Dima i-a oferit autoarei cărții Hrana familiei – pledoarie pentru întoarcerea la sănătate, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Distincția de vrednicie Sfântul Ierarh Nifon și o icoană a Maicii Domnului, în semn de aleasă apreciere pentru slujirea Bisericii strămoșești, apărarea și propovăduirea dreptei credințe, promovarea culturii creștine și a spiritualității ortodoxe. Lucrarea este descrisă de Prof. Dr. Pavel Chirilă ca fiind „o carte simplă și eficientă“, „scrisă de o mamă care a vrut să își apere copiii de greșelile alimentației moderne“. Dincolo de acest scop imediat, cartea își propune să reamintească forța extraordinară pe care familia o poate avea în readucerea tradiției în prezent. Situată la hotarul dintre necesitate biologică și cultură, hrana este „indisolubil legată de amândouă și, de aceea, este tributară amândurora, în sensul că, până la sfârșitul istoriei, hrana omului va reflecta atât gradul de puritate a naturii, cât și valențele culturale ale vieții. Noi, în ce atitudine față de hrană ne creștem copiii?“, este provocarea pe care această carte ne-o lansează. Evenimentul a fost organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și Liceul de Artă Gheorghe Tattarescu din Focșani. |
În prima zi a Postului Crăciunului, 15 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Taina Sfântului Maslu în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, informează Biroul de Presă al Eparhiei.
După slujbă, ierarhul a susținut o cateheză, în care i-a îndemnat pe păstoriții săi, la intarea în Postul Crăciunului, nu doar la abținere de la unele mâncăruri, ci mai cu seamă la o pregătire și primenire duhovnicească, de a coștientiza fiecare starea lăuntrică în fața marelui eveniment al Nașterii Mântuitorului. Îmi amintesc cum în anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte rafinat. I-am cântat câteva zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată. I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei. Aceasta este convingerea mea, credința mea și în acest început al Postului Nașterii Domnului. Da, mai este posibilă puritatea copilăriei, chiar și în aceste zile atât de întunecate și chiar în această lume care calcă în picioare această puritate. Cât timp Domnul alege să Se nască printre noi, cât timp Domnul, ni Se arată, din nou, ca un Prunc al pruncilor, în brațele Maicii Sale, da, este încă posibilă puritatea copilăriei!, a spus Preasfinția Sa. Făcând referire la două texte evanghelice, Ierarhul le-a explicat celor prezenți că mai este posibilă puritatea copilăriei în zilele noastre: Două cuvinte evanghelice aș pune la inimile frățiilor voastre la început de post. „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor.” (Matei 18, 3). Nu putem primi pe Pruncul pruncilor dacă noi înșine rămânem „îmbătrâniți în rele”, învârtoșați de patimi și încărcați de toată zdroaba și alergătura de fiecare zi. Avem nevoie să ne recuperăm sensibilitatea și deschiderea inocentă a copilului pentru a putea primi, în inimile noastre, bucuria Nașterii Domnului. Ne putem recupera această dimensiune a firii noastre de vom lua în serios postul ce ne stă în față, înțelegând că nu este vorba doar despre abținere de la unele mâncăruri, ci de primenire, pregătire duhovnicească, de conștientizarea stării noastre în fața marelui eveniment al Nașterii Mântuitorului. Făcând astfel, vom redeveni oameni. Iar unul din semnele distinctive că încă nu ne-am pierdut umanitatea este întocmai capacitatea de a ne bucura de fața luminoasă a pruncilor, fie că sunt ai noștri sau ai altora, de privirea lor senină și de zâmbetul care le înflorește pe chip. Hristos ne încredințează: „Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește.” (Matei 18, 5). O societate ai cărei oameni își pierd această capacitate este o societate a morții, unde gradul de dezumanizare a atins ultimele stadii. Al doilea cuvânt evanghelic are legătură cu dezumanizarea la care a ajuns lumea în care trăim, a mai precizat Preasfinția Sa: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării.” (Matei 18, 6). Un cuvânt tare greu și înfricoșat. Iată cât de prețioasă este, la Domnul, puritatea copiilor! Iată ce crimă este murdărirea, pervertirea acestei purități! Prin negrija față de creșterea copiilor, lăsați astfel pradă programelor nocive ale televizorului sau internetului, prin distrugerea inocenței lor prin așa-zisele programe de educație sexuală, prin distrugerea familiilor în numele unui așa-zis interes superior al copilului, prin multe altele ajungem să smintim pe pruncii aceștia mici și nevinovați, căzând sub greutatea cuvântului Dreptului Judecător și pregătind calea către înrobirea cea de pe urmă a omului. La finalul catehezei, Părintele Episcop Macarie i-a îndemnat pe credincioși să se bucure în această perioadă pregătitoare a postului, în comuniunea cu frații întru credință, vestind prin colindele moștenite de la înaintași bucuria Nașterii Domnului: De aici, din îndepărtatele Țări ale Nordului, îmi aduc aminte cu nostalgie de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Țibleșului. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Crăciunului și a comuniunii cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri. Chiar dacă trăim într-o lume tot mai dezumanizată, o putem, încă, face sensibilă la nevinovăția pruncilor, dacă noi înșine vom rămâne sensibili la Taina Întrupării. Învățați-i pe copii frumoasele noastre colinde, însă învățați-i mai presus de toate să fie buni asemenea Domnului Celui Bun pe care-L vestim în colinde! Gândul meu se îndreaptă acum și către mamele care vor da naștere, în această perioadă, pruncilor dăruiți lor de Dumnezeu. Ce dar poate fi mai mare, pentru o mamă, a da naștere în aceste binecuvântate zile ale Nașterii Domnului? Să ne pregătim, așadar, cu toții, cu mic, cu mare, „căci Prunc s-a născut nouă!” (Isaia 9, 5). |
La Protopopiatul Hârlău a avut loc pe 14 noiembrie 2016 întâlnirea membrilor echipei Tineretul Ortodox Român, care coordonează activitățile cu tinerii în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală.
Programul a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica voievodală „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din curtea Protopopiatului Hârlău. Au urmat apoi mai multe sesiuni de lucru, în cadrul cărora s-au prezentat rapoarte privind activitatea filialelor ATOR în anul 2016 și s-a trasat calendarul activităților pentru perioada următoare. A fost stabilit programul duhovnicesc din Postul Nașterii Domnului, și anume organizarea de seri duhovnicești în orașe și centre de comună, având ca titlu generic „În așteptarea Crăciunului...“. De asemenea, au fost discutate aspecte privind desfășurarea concertului de colinde ce va loc în luna decembrie la Centrul AGORA (fostul Centru de conferințe „Providența“), la care vor participa în calitate de colindători tinerii atoreni. S-a stabilit și faptul că fiecare filială ATOR va organiza câte un concert de colinde și o conferință. În finalul întâlnirii, au fost dezbătute probleme legate de Întâlnirea Tineretului Ortodox din toată lumea, care va avea loc la Iași în perioada 1-4 septembrie 2017. (Pr. Ceobanu Petru, coordonator ATOR Hârlău) |
Marți, 15 noiembrie 2016, în amfiteatrul T24 al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași a avut loc prima ședință lunară din acest an universitar a Cercului de Istorie Bisericească „Arhiereu Narcis Crețulescu“. Manifestarea a fost marcată de prezența pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decan al facultății și principal susținător al Cercului.
Doi dintre cei mai vechi membri ai Cercului au prezentat lucrări pe tema „Sfântul Antim Ivireanul - ierarh de seamă în istoria Bisericii Ortodoxe Române“. Bineînțeles, alegerea acestui subiect a fost determinată de faptul că anul 2016 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Sfântului Antim Ivireanul, în contextul comemorării a 300 de ani de la martiriul său. Prima intervenție, cea a preotului Cătălin Adumitroaie, s-a intitulat „Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul - slujitor al limbii liturgice românești“. Părintele a expus importanța acestui mare ierarh în definitivarea introducerii limbii române în cultul Bisericii Ortodoxe Române, evidențiind cu numeroase exemple faptul că textele liturgice tipărite de Sfântul Antim au suferit puține modificări până în prezent. A doua prezentare a aparținut coordonatorului cercului, doctorandul Ionel Moldovan. Acesta a prezentat câteva considerații asupra „Didahiilor“ Sfântului Antim Ivireanul. Expunerea a vizat sursele predicilor, fiind vorba în principal despre realitatea politică și socială în care și-a desfășurat activitatea de păstor și învățător al poporului Sfântul Antim, interpretată prin învățătura Sfinților Părinți, în special a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu care s-a asemănat în asprimea cu care a mustrat nelegiuirile mai marilor vremii. La finalul prezentărilor au fost adresate întrebări din partea auditoriului, ce au suscitat o scurtă dezbatere în legătură cu momentul canonizării Sfântului Antim, lămurită prin intervenția părintelui decan. Seara s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat“, într-o atmosferă de bucurie și însuflețire. |
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit luni, 14 noiembrie 2016, 10 preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor în treapta de duhovnic, informează Radio Trinitas.
În cuvântul de binecuvântare, Preafericirea Sa a evidențiat importanța prezenței duhovnicilor în viața credincioșilor. Ne bucurăm că acum la începutul postului Nașterii Domnului avem zece duhovnici în plus pentru a spovedi și a sfătui pe credincioși pe calea mântuirii. Această taină este mare și sfântă pentru că este taina preoției aplicate în slujirea de părinte duhovnicesc. Rugăciunile pe care le-ați auzit vorbesc despre apostoleasca și duhovniceasca slujire. Este o slujire apostolică pentru că Sfinților Apostolii le-a dat Hristos Domnul puterea de alega și dezlega păcatele, a subliniat Patriarhul României. Luni, 14 noiembrie 2016, preoți din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor la examenul de duhovnicie ce a fost prezidat de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. |
O nouă campanie de prevenție și educație pentru sănătate organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a avut loc astăzi, 16 noiembrie 2016, în comuna ilfoveană Vidra. Beneficiari au fost aproximativ 200 de elevi și preșcolari.
Ca noutate în cadrul acestei campanii, la această ediție a participat un medic nutriționist, un medic psihiatru pentru copii, doi medici stomatologi și un asistent medical. În cadrul acestei ediții au participat peste 15 voluntari ai Paraclisului Mântuirii Neamului, a declarat pentru Radio Trinitas Dan Prună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. În urma acțiunilor de acest fel, copiii deprind sau își completează cunoștințele de bază despre igienă și prevenția diferitelor afecțiuni, a spus medicul psihiatru Georgiana Tocaci: Astăzi le-am vorbit copiilor despre emoții și le-am spus cum anume să învețe să își recunoască furia și să o controleze. Utilitatea acestei acțiuni este benefică pentru copii. Ei învață reguli de igienă, cum anume să se spele pe dinți, cum să își controleze emoțiile, cum să și le exprime etc, a precizat medicul psihiatru Georgiana Tocaci. Până în prezent, peste 700 de elevi și preșcolari au fost beneficiarii campaniei. |
În data de 16 noiembrie 2016, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, biserica parohială Sfântul Matei din Slobozia, zona Bazar, și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a binecuvântat pictura și începerea lucrărilor de restaurare a catapetesmei. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Din sobor au făcut parte: părinți consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părinte protopop Ionuț Butu și un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Ionuț Sorin Păun, pe seama parohiei Tonea din Protopopiatul Călărași, și diacon pe tânărul teolog Cătălin Mihai Vintilă, ce va pastori ca preot comunitatea parohială din localitatea Vărăști, din cadrul Protopopiatului Călărași. De asemenea, ierarhul a acordat prin hirotesie rangul bisericesc de iconom părintelui Constantin Petre , paroh bisericii, pentru implicarea în În cuvântul rostit, Preasfințitul Sa a evidențiat exemplul de credință jertfelnică a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba de pomenire a ctitorilor, slujitorilor și binefăcătorilor locașului de cult. |
Facultatea de Teologie Ortodoxă din București va fi gazda conferinței Timpul lucrează împotriva noastră. Evenimentul va avea loc joi, 17 noiembrie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae, informează radio Trinitas.
Despre educația ortodoxă vor conferenția profesorii: Bogdan Glavan, Adrian Lemeni, Mihai-Vadimir Topan și Ninel Ganea. În cadrul conferinței vor fi prezentate cărțile: Educația creștin ortodoxă a copiilor în zilele noastre Cum suntem imbecilizați |
Peste 200 de copii din localitățile Cristian, Holbav și Mina 1 Mai din județul Brașov au primit zilele trecute ghiozdane și rechizite școlare noi, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Acțiunea a fost organizată de Asociația „Sfânta Maria” Cristian și se încrie în Programul „Să mergem la școală!”. Programul urmărește încurajarea elevilor sârguincioși și stimularea celor care sunt în pericol de abandon școlar.
Activitatea a fost organizată în parteneriat cu Școala Generală din Holbav precum și cu Școala Generală din Vulcan. Un număr mare de donatori a dat dovadă de generozitate, mulți dintre cei care și-au manifestat interesul pentru această campanie fiind tineri sau chiar copii din alte țări. Centru de zi și cantină socială Asociația „Sfânta Maria” Cristian este o organizație înființată în urmă cu cinci ani de zile de preotul Sorin Dobre în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Cristian, județul Brasov. În cadrul acesteia funcționează un centru de zi pentru copii și o cantină socială cu peste 60 de beneficiari. În ultimii ani, voluntarii asociației au organizat mai multe campanii umanitare de care au beneficiat și copii din localitățile învecinate. |
Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați”
Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este prăznuită pe 19 noiembrie. Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din secolul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului. Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar patruzeci de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galați. În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la Țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) și de la patriarhul Nicon (1652-1666). În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia. În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a așezat la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Mgarsk. Cunoscându-și mai dinainte vremea sfârșitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărțit darurile primite de la țar mai multor mănăstiri și biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos și din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri și la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galați. Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paști, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit. În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai. După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări. În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).” În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir. |
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împlinește astăzi, 18 noiembrie 2016, 26 ani de la întronizarea în demnitatea de Chiriarh al Eparhiei Argeșului și Muscelului. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a născut la 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul – Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț. Înaltpresafinția Sa a studiat la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț (1959-1964) și la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968), cu lucrarea de licență: Lupta profeților împotriva formalismului (sub îndrumarea Pr. Prof. dr. Nicolae Neaga). În 6 septembrie 1964 a fost hirotonit diacon celib, apoi preot, la 8 septembrie 1964. A slujit ca preot în Parohiile Tioltiur și Inău din Transilvania (1964-1971). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldărușani, în decembrie 1971, primind numele Calinic. Aici, a îndeplinit ascultările de muzeograf și secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la Mănăstirea Cernica (1974-1977); a fost numit stareț al Mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al Mănăstirii Cernica (1981-1985). Pe 30 septembrie 1985 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul Argeșeanul și cu reședința la Mănăstirea Curtea de Argeș. În această demnitate a fost hirotonit și instalat la 17 noiembrie 1985. La 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînființarea Episcopiei Argeșului, cu jurisdicție peste județele Argeș și Teleorman. Ca locțiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereul vicar Calinic Argatu Argeșeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 și înscăunat la 18 noiembrie 1990; în anul 2009, odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie, a devenit Arhiepiscop. |
Centrul ortodox de studii și cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris oferă pentru românii din diasporă, și nu numai, în anul universitar 2016-2017, cursuri la mai multe discipline de teologie ortodoxă pentru trei cicluri de studii. Cursurile sunt susținute la distanță, pe internet, de profesori voluntari cu experiență didactică. Cursurile și studiile din cadrul centrului vizează obținerea unei diplome de studii superioare în teologie ortodoxă.
Centrul ortodox de stu*dii și cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris (CDS) oferă cursuri la următoarele dicipline teologice: Vechiul și Noul Testament, istoria Bisericii, patrologie, teologie dogmatică, teologia icoanei, teologie liturgică, drept canonic, filosofie, antropologie/bioetică, apologetică/teologie și știință, greacă biblică, ebraică biblică. Persoanele doritoare să urmeze studiile de formare din cadrul CDS trebuie să cunoască limba franceză, să aibă diplomă de bacalaureat sau să posede o diplomă echivalentă din cadrul recomandărilor Convenției de la Bologna. Corpul profesoral, compus din cadre didactice voluntare, clerici și laici calificați la disciplinele pe care le predau, precum și profesori invi*tați de la facultățile de teologie din diferite universități europene, asigură cursurile pe parcursul anului universitar, monitorizarea studenților, corectarea temelor, seminariile de prezentare, examenele scrise și orale de la sfâr*șitul anului. Toate cursurile și conferințele sunt înregistrate pe site-ul centrului și puse la dispo*ziția studenților. Cursurile și studiile din cadrul CDS vizează obținerea unei diplome de studii în teologie ortodoxă pentru următoarele cicluri: primul ciclu (licență), cu trei ani de studiu, se finalizează cu Diploma de studii teologice ortodoxe; al doilea ciclu (master), cu doi ani de studiu și redactarea a două memorii, se finalizează cu Diploma de studii superioare în teologie ortodoxă; al treilea ciclu, consacrat unei cercetări personale de înalt nivel științific, cuprinde trei ani de studiu cu seminarii de cercetare sub îndrumarea unui cadru didactic calificat și susținearea unei teze în fața unei comisii. CDS are și un program de studii online: Introducere în teologia ortodoxă, program ce se adresează persoanelor fără studii teologice și oferă cunoștințele teologice de bază necesare înscrierii în ciclul academic la nivel de licență. Sunt disponibile 70 de locuri. Perioada de înscriere este până la 30 noiembrie 2016, iar perioada de des*fășurare a programului este 28 noiembrie 2016 – 30 iunie 2017. Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris, creat în 2011 prin decizia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale |
În Duminica a 26-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în Capela românească din Baden-Baden, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Municipiul Sibiu. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și locțiitor al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Rila din Bulgaria. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în parohia Răzeni, Raionul Ialoveni, Rep. Moldova. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați”, Chicago, Statele Unite ale Americii. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji în Catedrala Patriarhală din Moscova, Rusia. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la biserica Sf. Parascheva din Rădăuți. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Mănăstirea Tisa-Silvestri, jud Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia „Zona Industrială” din Municipiul Focșani. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji în Catedrala Arhiepiscopala din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în parohia Șimand, Protopopiatul Arad. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Macoviște, Protopopiatul Moldova Nouă. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Ciumeghiu, Protopopiatul Tinca. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la mănăstirea Pantocrator, jud Teleorman. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în parohia Ghionea, Protopopiatul Bolintin. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în biserica ortodoxă maghiară din Miskolc, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în paraclisul Centrului Eparhial din Roma. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Ortodoxă Română „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Aalborg, Danemarca. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Manastirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal din București. Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia „Sfântul Iosif” din Bordeaux, Franța. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la biserica Sf. Ioan Botezătorul (AHK) din München, Germania. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe române a Canadei, va sluji în parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Timmins, Canada. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Northampton, Marea Britanie. |
Parohia Cojasca din Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit alimente în valoare de 25.000 lei credincioșilor din cadrul comunității aflată spre păstorire. Acțiunea social filantropică a fost posibilă cu ajutorul unei fiice duhovnicești a parohiei.
Această acțiune social-filantropică este un semn al generozității și bunăvoinței pentru semenii noștri care aprofundează solidaritatea dintre oameni și coeziunea comunității, se menționează în comunicatul de presă emis de Arhiepiscopia Târgoviștei. Acțiunea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. |
Prin rugăciune, ca legătură a omului cu Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu devine bogăția sufletului nostru. Când omul se pune în legătură cu El, harul lui Dumnezeu îi îmbogățește sufletul, îl face luminos, milostiv, îl înalță, îl umanizează, a subliniat astăzi, 20 noiembrie 2016, Patriarhul României în cuvântul rostit în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală.
Creștinii ortodocși se află în Duminica a 26-a după Rusalii. Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic care ne prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (vezi textul pericopei evanghelice mai jos). În cuvântul rostit în cadrul paraclisului „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că evaghelia de astăzi ne învață faptul că patima lăcomiei cauzează decădererea și însingurarea omului. Evanghelia ne arată că patima lăcomiei de bunuri materiale cauzează decăderea și însingurarea omului, în contrast cu milostenia care aduce bucurie atât primitorului, cât și dăruitorului. Lăcomia de avere aduce adesea certuri între vecini, prieteni, rudenii, iar uneori procese, bătăi și chiar ucideri. Din păcate o mulțime de războaie între popoare au avut ca motivație lăcomia și duhul de stăpânire asupra altora. Totodată, sărăcia dacă nu este transformată în efort de îmbogățire spirituală a vieții prin rugăciune și viață curată, în comuniunea cu Dumnezeu, produce și ea multe rele ca invidie, revoltă, ură, decădere morală, a spus Patriarhul României. De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat că Biserica îndemnă pe creștini să facă milostenie. Biserica îi îndeamnă pe toți credincioșii, mai ales pe cei bogați, să practice milostenia. Din darurile pe care bogații le primesc de la Dumnezeu , și le înmulțesc prin muncă, să ofere și celor care au mare nevoie de ajutor, a subliniat Preafericirea Sa. Patriarhul României a explicat că exemplul milostivirii lui Dumnezeu trebuie urmat de toți oamenii. De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat că prin rugăciune omul capătă bogăție spirituală. Ne îmbogățim în Dumnezeu mai întâi prin credință și recunoștință când îi mulțumim pentru darul vieții și al sănătății și pentru tot ajutorul primit de la El. Prin rugăciune, ca legătură a omului cu Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu devine bogăția sufletului nostru. Când omul se pune în legătură cu El, harul lui Dumnezeu îi îmbogățește sufletul, îl face luminos, milostiv, îl înalță, îl umanizează. Ne îmbogățim și mai mult în Dumnezeu când din darurile primite de la El, ca semne ale iubirii Sale, dăruim și noi altora. Scopul Evangheliei de astăzi este să ne învețe că milostivirea lui Dumnezeu ne îndeamnă să fim și noi milostivi, a subliniat Patriarhul Daniel. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Biserica Ortodoxă a fost mereu prezentă în acțiunile social filantropice din societate. Biserica de-a lungul veacurilor a îndemnat regii, împărații, domnitorii și bogații creștini să facă milostenie. De pildă, la Bizanț în săptămâna sfintelor pătimiri ale Domnului Hristos Împăratul vizita căminele de bătrâni, bolnavi și săraci, iar apoi oferea bani Bisericii pentru ca aceasta să organizeze opera filantropică pentru cei aflați în nevoi. Tot așa și Biserica Ortodoxă Română a îndemnat pe domnitori, voievozi, boieri și pe toți oamenii înstăriți să facă milostenie. În Țările Române primele spitale, cămine de bătrâni, orfelinate și case pentru pelerini au fost organizate de Biserică, adesea și cu sprijinul creștinilor bogați și milostivi, a evidențiat Preafericirea Sa. |
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezatorul, localitatea Feldioara, protopopiatul Săcele. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și locțiitor al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Gherla I. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Cârcea din județul Dolj. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Românești din județul Timiș. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați, Chicago, Statele Unite ale Americii. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea Capidava din Constanța. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Buciumeni, județul Suceava. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacãului, va sluji la Mănăstirea Tisa-Silvestri din județul Bacău. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji hramul parohiei Bătușari din municipiul Curtea de Argeș Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Voievodală din Buzău. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Vovidenia din Galați. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad. Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în parohia Slatina Nera, protopopiatul Moldova Nouă. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Palota, Protopopiatul Oradea. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Cãlãrașilor, va sluji la Mănăstirea Chiroiu din județul Ialomița. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, va sluji în parohia Bălan, protopopiatul Miercurea Ciuc. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Roșiorii de Vede. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din comuna Slobozia din județul Giurgiu. Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Saon din județul Tulcea. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohiei Bocșița, protopopiatul Zalău. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Mănăstirea Ghelari din județul Hunedoara. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, va sluji la Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în paraclisul Sediului Eparhial din Roma. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji la Mănăstirea românească din Ikast, Danemarca. Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tamaduirii din Melbourne, Australia. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală din București. Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului , parohia Vad, protopopiatul Făgăraș I. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca din județul Timiș. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din Munchen, Germania. Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Govora din județul Vâlcea. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji în parohia Adormirea Maicii Domnului din Timmins, Canada. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Paraclisul Centrului Eparhial din Baia Mare. |
Cea mai mare sărbătoare creștină a lunii noiembrie este Intrarea Maicii Domnului în Biserică . Spunem „Biserică” și nu „Templu”, pentru că acum, în creștinism, folosim acest cuvânt pentru Lăcașul Domnului.
De altfel, Templul Vechiului Testament a fost prototipul, prefigurarea, Bisericii creștine. Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în Templul din Ierusalim a fost fructul unei făgăduințe. Căci Tradiția ne spune că părinții Ioachim și Ana, în vârstă fiind și neavând copii, în rugăciunile lor fierbinți de a-i binecuvânta Cel de Sus cu un prunc, au făcut legământ în fața lui Dumnezeu că de-l vor dobândi, îl vor afierosi Domnului, adică îl vor duce la Templu. Fiindu-le ascultată rugăciunea și-au respectat întocmai și făgăduința, împlinind cu demnitate, astfel, cuvântul psalmistului: „Faceți juruințe și le împliniți Domnului Dumnezeului vostru” (Psalm 75, 11). Nu le va fi fost ușor părinților vârstnici să se despartă de prunca lor, Maria, care abia împlinise trei ani. Parcă-i vedem îmbrățișând-o înlăcrimați pe treptele Templului din Ierusalim. Și-au înfrânt, însă, durerea omenească prin credința și nădejdea în Dumnezeu, dublate de conștiința demnității respectării cuvântului dat. Părinții jertfelnici au înțeles că dobândirea unui copil la bătrânețe a fost un dar al Domnului și că încredințarea Mariei Templului este răspunsul unei chemări de sus, deodată cu împlinirea făgăduinței făcute. Nu excludem posibilitatea ca Ioachim și Ana, atașați cu multă evlavie de Casa Domnului și se înțelege, cunoscători ai scrierilor Vechiului Testament, să-și fi amintit de cuvintele psalmistului care profețise tocmai despre fiica lor: „Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău” (Psalm 44, 12-13). Și astfel, copila Maria a fost încredințată arhiereului Zaharia, care, potrivit unei porunci primite tainic de sus, a dus-o în partea cea mai însemnată a Templului, în Sfânta Sfintelor, unde intra, după Lege, numai arhiereul și numai o dată pe an, cu prilejul jertfei împăcării, după porunca Domnului: „Și a zis Domnul către Moise: Spune lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în locașul sfânt de după perdea, înaintea curățitorului celui de pe chivotul Legii, ca să nu moară” (Lev. 16, 2), totodată precum se rânduise mai înainte: „Aaron va săvârși jertfa de curățire peste coarnele lui (ale jertfelnicului, n. n.) odată pe an” (Ieș. 30, 10). Iată că Maria a fost dusă tocmai în această Sfântă a Sfintelor, ca semn al chemării ei spre o consacrare unică în istoria omenirii: aceea de a fi mamă a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. La Templu, ne spune tot Tradiția, Maria a stat ca la 12 ani, alături de alte fecioare care viețuiau acolo. Căci Templul avea trei rânduri de chilii, în care locuiau fecioare și văduve închinate Domnului, precum și preoții și slujitorii, trăind din averea Templului, după rânduieli asemănătoare oarecum cu cele din mânăstirile noastre de astăzi. Apropiindu-se vremea Buneivestiri, în urma unei porunci tainice de sus, Maria a fost încredințată cu logodnă bătrânului Iosif, rudenia sa, spre ocrotire și garanție a fecioriei. Din această scurtă dar sfântă istorie a Intrării Maicii Domnului în Biserică desprindem acum câteva învățături. Exemplul făgăduinței făcute de evlavioșii Ioachim și Ana: ceea ce au promis înaintea lui Dumnezeu au împlinit întocmai, dovedind credincioșie și demnitate, chiar cu prețul lacrimilor și al acceptării singurătății. Învățăm din acest act jertfelnic că și noi putem face făgăduințe lui Dumnezeu, dar numai cele plăcute Lui, iar odată făcute să ne ținem de cuvânt. Minunat se exprimă în acest sens înțeleptul Sirah: „Fii statornic în cugetul tău și unul să-ți fie cuvântul!” (5, 12). Există la unii semeni ai noștri, ispita de a făgădui cu ușurătate fel de fel de lucruri și chiar de a jura fără rost, după care făgăduința și jurământul sunt uitate în scurtă vreme. În aceste cazuri se calcă, de fapt, porunca Mântuitorului „Să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, ci cuvântul vostru ceea ce este da să fie da, iar ceea ce este nu, nu!” (Matei 5, 34-35). Dar făgăduințele care folosesc mântuirii sunt chiar obligatorii. De exemplu, atunci când ne spovedim nu facem doar o înșirare de păcate, ca un fel de „inventar”, ci, implicit, făgăduim că ne vom strădui, cu ajutorul Domnului, să nu mai repetăm ceea ce am mărturisit. În acest mod trebuie să înțelegem sfatul psalmistului „faceți juruințe și le împliniți Domnului”. Intrarea în Biserică reprezintă, apoi, o chemare pentru noi toți de a intra și cerceta cu râvnă Casa Domnului în decursul vieții noastre, cu timp și fără timp, în duminici și sărbători și nu numai. Iată, în această privință, un îndemn deosebit de cald al Sfântului Ioan Gură de Aur : „Nu te îndepărta de Biserică! Nimic nu e mai puternic decât ea! Speranța ta e Biserica; mântuirea ta e Biserica; Scriptura ta e Biserica. Ea este mai înaltă decât cerul; mai întinsă decât pământul. Nu îmbătrânește niciodată, ci este pururi înfloritoare. Pentru aceasta Scriptura, arătând tăria și statornicia ei, o numește „munte”; arătând curăția ei o numește „fecioară”; arătând măreția ei o numește „regină”; arătând înrudirea cu ea o numește „fiică”. Așa cum prunca Maria a fost dusă la Templu, să ne ducem și noi pruncii la Biserică, spre a fi împărtășiți cu Sfintele Taine, spre a fi mai apoi spovediți (de la 7 ani), spre a prinde dragoste de sfintele slujbe și a crește în atmosfera curată a Sfântului Lăcaș. Este o diferență covârșitoare între un copil care la ora Liturghiei se găsește în Biserică și altul care stă la televizor, sau aiurea. Într-un fel va crește unul, în alt fel celălalt! Acest praznic al Intrării este, de asemenea, un îndemn pentru noi, ca familii, s-o chemăm pe Maica Domnului să intre și în casele noastre. S-a spus, cu bună dreptate, că familia este o mică biserică. Ei bine, în „mica noastră biserică” să-i dăm un loc de cinste: icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus să nu lipsească din nici o casă, iar în programul de rugăciune, după ce vom aduce Slavă Preasfintei Treimi, ne vom adresa și ei, ca uneia ce este atât de apropiată sufletului nostru. Iar dacă familia este ca o mică biserică, inima noastră, a fiecăruia, poate fi socotită la fel. Chiar așa glăsuiește, de pildă, un tropar din Rânduiala Sfintei Împărtășanii: „Fărădelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară și curățește inima mea, făcând-o biserică a Preacuratului Tău Trup și Sânge”. Așadar, inima este o „biserică” în care primim Sfânta Împărtășanie, adică pe Dumnezeu, dar primim și pe cei aleși ai Săi: Maica Domnului, sfinții etc. După cum, bunăoară, în zilele senine, cerul fizic se reflectă întreg în bobul de rouă al dimineții, așa se poate cuprinde întreg cerul spiritual în sufletul nostru, dacă este deschis și senin. Mare taină și mare dar de la Dumnezeu! De încheiere, evocăm troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, minunată sinteză a istoriei și semnificației acestei sărbători: „Astăzi, înainte-însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu, în chip luminat, Fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului!”Amin. |
Printre parohiile din București care-și vor sărbători hramul se numără parohia Sfinți, aflată pe Calea Moșilor nr. 79, a fost ctitorită în anul 1728 de către mitropolitul Daniil al Ungro-Vlahiei și a fost pictată în anul 1748. A primit numele de parohia Sfinți de la pictura exterioară a bisericii. În Capitală își vor serba duminică hramul și Biserica Vovidenia, din strada Garoafei nr. 56, sector 5, precum și Biserica "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" și "Intrarea Maicii Domnului în Biserică", din strada Sfântul Democrației, nr. 71.
În orașul Focșani, biserica cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserica", cunoscută sub numele de "Ovidenia din Armeni", își va prăznui hramul, biserica fiind construită în veacul al XVIII-lea. Hram este și la biserica Vovidenia din Galați și la Mănăstirea Colilia din județul Constanța, precum și la mănăstirea Cogealac. În Arhiepiscopia Iașilor hram est ela Biserica Vovidenia, lăcaș de cult din 1645 de Vasile Lupu, în această biserică find oficiate slujbe în limba greacă. În Protopopiatul Pașcani, Iași este hram la Valea Seacă. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:13:19. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.