Această așa-zisă găsire a lui Dumnezeu nu poate fi decât găsirea sinelui,a identității.Mulți se amagesc cu confortul gasit in refugiul religiei,capcană in care am cazut si eu,si probabil de asta am rămas dezamăgit până in prezent intrucat am asimiltat adevarul ,scopul si calea unei religii cu scopul personal al meu.Faptul că fiecare din noi e unic si cu nevoi speciale face ca actuala oferă a religiilor tradiționale sa deservească doar unei forme de divertisment spiritual si analgezic cu efect de moment.

Salutare frate!, Imi place ca ai o minte atat de inzestrata, dar daca vrei cu adevarat sa traiesti in duh si adevar, nu trebuie sa fii neaparat ucenicul unui duhohvnic cu har. Ca sa-l intelegeti pe Dumnezeu si iubirea sa, trebuie mai intai de toate sa te jertfesti pentru aproapele tau, sa-l iubesti din toata inima si cugetul tau, ca defapt asta trezeste dragostea si fericirea in om, grija, mila si ajutorul pt aproapele, adica pentru Hristos "Caci cel ce va face acestea aproapelui, Mi-e mi imi va face!". Incepe cu inceptutul, uitate pe strada dupa cel mai neputincios om si incearca sa intri in vorba cu el, dui un pachet de mancare, niste haine, incearca sa descoperi care-i povestea lui, de ce a ajuns in starea asta si incearca sa-l ajuti (asta e doar un exp), eu iti spun ca am cunoscut oameni saraci cu duhul mult mai de pret fata de altii, caci de aceea se si zice " Sa fii domn nu-i o mirare, sa fii om e lucru mare!". Asa ca mai lasa deoparte intelectul si mintea ta inzestrata,teofania si dogmatica (vorba multa), coboar-o in inima si incearca sa te pui in slujba aproapelui ca pt Dumnezeu si pt tine, acest lucru te poate pune pe calea cea dreapta. Dumnezeu sa te ajute!

Ultima data cand am simtit ca il vad pe hristos a fost intr-un tren,peunltima data data s-a intamplat intr-o gara...De fiecare data am ramas fara cuvinte si am simtit din nou acea smerenie inlaltatoare,dar de data asta nu a fost eliberatoare,fiindca deja pacatele imi sunt prea grele pt o elibarare singulara.Dar momentul care imi este mai viu in minte,din cele 2 s-a intamplat in iarna,stateam in gara si fumam o tigara,asteptand un tren.Eram in localitatea mea natala,apare o batranica si imi cere ceva ,eu scot un leu si ea imi pupa mana eu in cealalta tinand tigara,a rostit si cuvantul parinte dar Nu retin daca inainte sau dupa.Acuma eu nu stiu cine era,probabil nici ea nu stie cine eram,cersetoare Nu cred ca era,si chiar daca eu am fost student la teologie,tot nu era cazul sa imi zica parinte sau sa imi sarute mana,mai ales ca in cealata aveam tigara.Ce sa zic,am ramas mut si am primit o lectie pretioasa....La fel si in tren acum cateva luni de la un cersetor,efectiv privindu l si ascultandul evanghelia a inceput sa aibe iar sens pt mine.Mai ales ca dupa voiam sa ii las ceva mancare ,dar dupa nu a mai venit si cand am ajuns acasa chiar acel pachet cu sunca sau stiu eu ce era nu il mai gaseam.In fine pot fi coincidente sau caderi in mistic sau naiv ale mele,dar ...

Crezi tu? Așa facil ți se pare creștinismul? E deosebit de greu, îți pune în fața responsabilitatea propriei vieți: Hristos a făcut totul pentru tine, ca atare mântuirea ta depinde strict de alegerea pe care o faci (Dumnezeu sau lumea). Nu mai poți da vina pe zei pentru soarta-ți, ca în păgânism, ci e strict răspunderea ta.

În creștinism nu te plafonezi, dacă-l practici cu conștiință și nu formal, ești permanent pus în fața propriilor acțiuni, gânduri, vorbe, intenții, pe care le compari cu Evanghelia. Iar vina, atunci când păcătuiești, nu e a fratelui care te-a ispitit ci a ta, iar dacă nu ți-o recunoști și nu te smerești nu poți progresa. Îți pare asta puțin lucru? :) Responsabilizarea spirituală?

Hm...Eu am spus cu totul altceva.In primul rand m-am referit la modul de abordare al crestinismului practicat de cultele traditionale din cadrul acestuia,al omului in general.Tu ca persoana ce primesti in prim plan de la o biserica crestina,sa zicem BO si BC?Te izbeste prima data ritualul acestora si grandoarea lor arhitectonica.Apoi fiecare vine cu un set de norme generale,inflexibile dar interpretabile uneori si cu dogme distincte.Iar eu am zic ca acestea sunt uneori incompatibile cu caracterul unic si mereu dinamic al omului.

De acord cu tine despre manastirile de la noi si nu numai,insa la barbati e mai ok ai cu cine vorbi sunt mai destupati la minte sa vezi la maici/femei cum e,totul se axeaza pe CURATENIE,MUNCA,slujbele sau discutiile despre Dumnezeu sunt ceva asa ca un mecanism care trebuie sa fie,nimeni nu sta sa priveasca cerul ,sa se linisteasca ,e o agitatie fara rost,sinistru.
Iar comunitatile din jurul bisericilor din Bucuresti,de aici stiu,sunt centrate pe subiectul familie si derivatele,o mare categorie de oameni,aceea a celor care nu sunt nici casatoriti nici calugariti este ignorata sau mai bine zis privita asa cu dispret,cu suspiciune...sinistru

Probabil ca sunt si experiente mai fericite decat ale mele,eu asta am trait.

Nu e rău că se axează pe curățenie, problema ar fi când ritmul și preocupările mănăstirii devin ritmul și preocupările lumii și viețuitorii nu mai au timp pentru rugăciune, lectură și reflecție spirituală, când totul se reduce la muncă care nici măcar nu servește rosturile naturale ale mănăstirii în totalitate.

Nu e doar în București așa, în toate municipiile unde sunt comunități mari oamenii sunt mai stresați, mai grăbiți, mai suspicioși.

Foarte rar se încheagă comunități, nici măcar în jurul subiectului familiei nu se centrează comunitatea, cam totul se face să fie făcut, să mai treacă o slujbă, o zi, ca și cum ai bifa prezența într-un catalog.

E bine totuși că preoții nu ignoră sau privesc cu dispreț/suspiciune oamenii care nu sunt nici căsătoriți, nici călugăriți, ar fi o greșeală dacă ar face așa ceva, de la ceilalți din comunitate nu poți să ai pretenții, însă preotul e ținut de învățătura Bisericii să nu împartă oamenii care vin la el la spovedit în categorii vrednice de dispreț.