2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator.
Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni! Fata bonava era asezata langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas... si suspina incet... incet. Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei. Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra. Zilele treceau... si uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta renascu! ...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea! Fata sanatoase merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca! Citind aceasta povestire trimisa de Simona, am realizat ca fiecare dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta speranta sa traiasca, in viata noastra, in viata celor din jurul nostru! |
În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuța productivă și fericită în felul ei. Acolo își petrecea zilele Furnicuța; muncea, muncea cu spor și canta vesela. Ea era fericită și firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuța, a considerat că nu era posibil ca Furnicuța să lucreze de capul ei, așa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experiență. Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizezemunca Furnicuței, și a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea și înregistrarea rapoartelor Furnicuței. Așa că au angajat o PĂIENJENIȚĂ care organiza actele și raspundea la telefon. Între timp, Furnicuța productivă și fericită muncea, muncea, muncea… BONDARUL, directorul general, era foarte mulțumit de rapoartele date de SCARABEU, așa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune și pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …și a mai fost nevoie de un nou calculator și de o imprimantă color. Curând, Furnicuța productivă și fericită a început să se plângă de toată hârțogâraia și de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte. BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Așa că a creat postul de șef de departament, acolo unde lucra Furnicuța productivă și fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care și-a făcut un birou nou, modern și echipat corespunzător. Noul șef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic și al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuța productivă și fericită. Furnicuța nu mai cânta ca înainte, și era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, și-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuța nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Așa că a angajat-o pe BUFNIȚĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic. Bufnița a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Așa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUȚA a fost prima pe listă, deoarece era nemulțumită mereu… Morală: Nici să nu-ți treacă prin cap sa fii o Furnicuță productivă și fericită. E de preferat sa fii incompetent și nefolositor. Incompetenții nu au nevoie de supraveghetor… - toată lumea își dă seama de ce. Și dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eștiproductiv, să nu areți - pentru nimic în lume - că ești fericit. Asta nu ți se va ierta! Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpățânezi să fii o FURNICUȚĂ PRODUCTIVĂ ȘI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ții în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri și bufnițe în felul acesta. |
Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra. Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara. Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare. Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare. Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia. Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara! Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?". Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze". Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca? Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur. Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor? |
Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.
Iti recomand s-o citesti, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator. "Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata! Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna. Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor. Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita. Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine." |
Cumnatele care au întrecut în virtute pe Sfântul Macarie
„Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu.”
Rugându-se Cuviosul Macarie cel Mare oarecând lui Dumnezeu, a auzit un glas zicându-i: „Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor doua femei, care viețuiesc împreună în cetatea învecinată”. Deci, auzind aceasta bătrânul, și-a luat toiagul și a mers în cetatea aceea și, aflând casa lor, a bătut la ușă și îndată una dintre ele a ieșit cu mare bucurie și 1-a primit. Apoi, chemându-le pe amândouă, a zis către dânsele așa: „Iată, pentru voi am îndurat atâta osteneală, venind din pustia cea îndepărtată ca să înțeleg lucrările voastre, pe care să mi le spuneți, netăinuindu-le” Și au răspuns femeile către bătrânul: „Crede-ne, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută n-am fost libere de patul bărbaților noștri, deci, ce fel de lucruri cauți la noi?”. Însă bătrânul stăruia, rugându-le ca să-i arate rânduiala vieții lor. Iar ele, fiind silite, au zis: „Noi nu aveam niciun fel de rudenie între noi, dar s-a întâmplat de s-au însoțit cu noi doi frați și, petrecând cu dânșii în aceeași casă cincisprezece ani, n-am zis una către alta niciun cuvânt rău sau spurcat, nici nu ne-am sfădit cândva, ci amviețuit în pace până acum. Și ne-am sfătuit ca, lăsând pe soții cei trupești, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbații noștri ca să ne lase pe noi, cu toate că i-am rugat pe dânșii cu foarte multe lacrimi și rugăminți. Drept aceea, necâștigându-ne dorirea, am pus așezământ între Dumnezeu și între noi ca să nu zicem niciun fel de cuvânt nesocotit până la moartea noastră!”. Acestea auzindu-le Sfântul Macarie, a zis: „Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăși fapta, și fiecăruia, după alegerea cea de bunăvoie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viața tuturor celor ce vor să se mântuiască”. |
Secretul din mormânt
Rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?”.
Spunea Avva Sisoe: Când eram în Schit cu Avva Macarie, ne-am dus să secerăm și, împreună cu dânsul, alți șapte oameni. Și iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis lui: „Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?” Și i-a zis lui: „Bărbatul ei avea un amanet al cuiva și a murit deodată, și nu i-a spus ei unde 1-a pus. Și stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa și pe fiii ei și să-i vândă robi” I-a zis Bătrânul: „Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță”. Și, venind femeia, i-a zis ei Bătrânul: „De ce plângi așa, mereu?” Și i-a răspuns ea: „Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva și n-a spus, când a murit, unde 1-a pus”. Și a zis Bătrânul către dânsa: „Vino, arată-mi unde l-ai îngropat”. Și luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și venind la locul acela, i-a zis bătrânul: „Du-te la casa ta”. Astfel, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?” Iar acela, răspunzând, i-a zis: „În casa mea este ascuns, sub picioarele patului”! Și i-a zis lui bătrânul: „Dormi, iarăși, până la ziua învierii”. Și auzind frații, de frică, au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor Bătrânul: „Nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sunt, ci pentru văduvă și pentru copiii ei cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta”. Și venind, a vestit văduvei tinde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei și și-a izbăvit fiii săi. Și toți cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu. |
Cum și-a salvat un egumen ucenicul de înșelarea dracilor
Și luând diavolii mantia celui înșelat au pierit nevăzuți. Și se vedea mantia înălțându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ.
Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigorie, ne spunea: „Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, ca să mă închin la biserica Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo. Și când am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare și înalt și într-însul o peșteră și sub malul acela era o mănăstire. Și-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peștera care era mai sus și-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: «Fiule, cum vei petrece singur în peșteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupești și sufletești? Pentru că celui ce voiește să se liniștească, i se cade să fie lângă învățători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta și ceri de la mine ca să-ți dau învoire să petreci singur în peșteră. Eu socotesc că tu încă n-ai cunoscut cursele cele de multe feluri ale diavolului. Și mult mai de folos îți este să slujești părinților și, cu rugăciunile acestora, să primești ajutor de la Dumnezeu și împreună cu dânșii, în vremurile cele orânduite, să slăvești și să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupți singur cu gândurile cele necurate. Oare n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, grăind: Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-1 ridice pe el. Iar Domnul zice: Unde sunt doi sau trei adunați în nunele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20)». Acestea grăind egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la niște gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Deci, vâzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să petreacă el în peșteră, i-a dat voie. Iar după ce a intrat în peșteră cu rugăciunea egumenului, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coșniță legată cu frânghie, o lăsa în jos și lua mâncarea. Deci, a fost el câtăva vreme în peșteră. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a viețui după dumnezeiasca rânduială, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua și noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puține zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat, zicându-i: «Să știi că, pentru curăția ta și pentru viața ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc sfinției tale». Iar călugărul i-a răspuns: «Dar ce bine am făcut eu ca să-mi slujească mie îngerii?». Iar el a zis: «Toate câte le-ai făcut sunt mari și înalte. Că toate cele frumoase le-ai lăsat și te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea și cu privegherea te ostenești. Ba, mai mult, lăsând și mănăstirea, te-ai sălășluit aici. Apoi, cum să nu-ți slujească sfinției tale îngerii?» Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el șarpele cel pierzător de suflete și l-a adus la mândrie și totdeauna i se arăta lui. Însă într-o zi, un om fiind bătut de tâlhari a ajuns la acest călugăr. Și necuratul diavol, care în chip de înger i se arăta lui, i-a zis: «Acest om a fost prădat de tâlhari, iar cele furate de la el sunt în cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergând acolo, să și le ia». Și, venind omul la peșteră, s-a mchinat, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: «Bine ai venit, frate. Știu că ai un necaz și că tâlharii au venit și ți-au furat cutare și cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt toate puse în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla pe toate și te roagă și pentru mine». Deci, omul auzind aceasta, s-a mirat și ducându-se și-a aflat cele furate și l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: «Călugărul ce a intrat în peșteră este prooroc». Și se aduna la el mulțime de oameni și-l ascultau pe dânsul și se minunau de diavoleasca lui învățătură. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor fi și se împlineau întocmai. Și așa s-a înșelat acel ticălos călugăr câtăva vreme. Iar a doua zi, din săptămâna a doua după înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul diavol și i-a zis: «Să știi, părinte, că pentru viața ta cea fără de prihană și asemenea îngerilor, vor veni la tine și alți îngeri și așa, cu trup cu tot, te vor lua la ceruri și vei vedea negrăită frumusețea Stăpânului, împreună cu toți îngerii». Acestea zicându-le, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni și milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voiește să piară cineva, a pus în inima lui gând ca să-l vestească și pe egumen. Deci, venind după obicei fratele care îi aducea lui hrană, arătându-se el de sus, i-a zis: «Frate, mergi de spune egumenului ca să vină aici». Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului și acesta, sculându-se degrabă, a venit și cu o scară s-a suit la dânsul și i-a zis: «Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să vin aici?» Iar fratele i-a răspuns: «Cum îti voi răsplăti, părinte sfinte, pentru toate câte ai făcut nevredniciei mele?» Iar egumenul i-a zis: «Ce bine ți-am făcut tie? ». «Părinte, a zis el, prin tine de multe și mari bunătăți m-am învrednicit. Că prin tine m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul îngeresc și prin tine, văd îngerii și cu dânșii a vorbi m-am învrednicit și prin tine, darul proorociei am luat». Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat și a zis: «Ticălosule, vezi tu pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ți-am spus eu ție să nu mergi în peșteră, ca să nu te înșeli de diavoli?». Și acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: «Să nu spui aceasta, cinstite părinte, că eu pentru sfintele tale rugăciuni văd îngeri. Iar mâine dimineața am să fiu înălțat de îngeri la ceruri cu trupul și să știi, sfinția ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer de la Donmul Dumnezeul nostru, ca și pe tine să te ia îngerii și împreună cu mine să fii în slava aceea». Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz și i-a zis: «Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce ai venit aici, nu mă voi duce, ci voi ședea până ce voi vedea ce se va întâmpla ție. Că îngerii, spurcații aceia diavoli de care vorbești, eu nu-i voi vedea, dar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie». După aceea a poruncit să ia scara și a rămas în peșteră, postind eu cel înșelat și cântând Psaltirea neîncetat. Și după ce a venit ceasul întru care nădăjduia cel înșelat că se va înalța la cenruri, a văzut pe diavolii cei ce veniseră și i-a spus: «Au venit, părinte». Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el, a strigat, zicând: «Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta, ce s-a înșelat, și nu-1 lăsa pe el să fie stăpânit de diavolii cei necurați». Acestea zicându-le el, diavolii trăgeau de cel înșelat, vrând să-1 răpească de la stareț, iar acesta îi certa pe dânșii. Și luând diavolii mantia celui înșelat au pierit nevăzuți. Și se vedea mantia înălțându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ. Atunci starețul a zis celui înșelat: «Oare vezi, lipsitule de minte, ce au făcut diavolii mantiei tale? Așa urma să-ți facă și ție. Că precum pe Simon vrăjitorul, așa și pe tine te-ar fi înălțat în văzduh și, dându-ți drumul, te-ai fi sfărâmat și ți-ai fi dat ticălosul tău suflet.» Atunci a strigat egumenul pe frați și le-a poruncit să aducă scara și a coborât pe cel înșelat. Și i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie și la celelalte slujbe ale fraților, ca să-și smerească gândurile. Și așa s-a izbăvit fratele acela. Deci, să luăm aminte la noi înșine și cu toată grija să ne păzim inima și să nu primim gândurile pe care diavolii ni le aduc. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte și la veșnicele chinuri, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea, cerând lui Dumnezeu, cu inimă smerită, ca să ne păzească de toate cursele vrăjmașilor celor ce ne vânează pe noi”. Dumnezeului nostru, slavă! |
Lecția împăratului care făcea metanie săracilor cu viață sfântă
„M-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”.
A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostași, precum se cade împăraților. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcați în haine rupte și proaste, trași la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoștea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului și cu sudoare, își cheltuiseră trupul. Și cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură și, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrățișa cu dragoste și-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea și cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărătești. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în față, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărătești”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înțeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiță de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiței îl cunoșteau toți, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Și, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiță de moarte, ca să trâmbițeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbița de moarte, nu mai înțelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire și de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului și au stat înaintea ușilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine și, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoșat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine și cinstit, față de care nu te știi vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbița? Și înfricoșătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi știu păcatele cele mari și multe, pe care le-am săvârșit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveți din însăși mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, și pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învățându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui. După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Și a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morți; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu rășină și cu smoală și le-a umplut cu pietre scumpe și cu mărgăritare de mult preț și toate binemirositoare miresme și le-a înfășat pe ele cu niște țesături aspre de păr. Și a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, și a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preț sunt vrednice cele aurite și de cât preț cele unse cu rășină. Iar ei, pe cele aurite le-au prețuit, zicând că de mult preț sunt vrednice, că le socoteau pline de împărătești coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală și cu rășină, ziceau că sunt de un preț mic și prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am știut eu că așa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupești și trupesc chip aveți, dar aici nu se cade a socoti așa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Și a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite și, deschizându-le, rău miros a ieșit dintr-însele și, așa, s-a văzut că sunt nevrednice de prețuire. Și le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcați în haine luminoase și slăvite, mândrindu-se cu multă putere și slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte și de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu rășină și cu smoală. Și, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele și cu buna mireasmă ce ieșea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, știți cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriți, ce erau îmbrăcați în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, ați socotit defăimare a coroanei împărătești, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”. Și așa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi și i-a învățat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. |
Sfântul Siluan Athonitul, servit cu o țigară
În anul 1905 părintele Siluan (sfântul Siluan, n.n.) a petrecut câteva luni în Rusia, vizitând mai multe mănăstiri. În una din călătoriile sale cu trenul, a stat în fața unui negustor care, la un moment dat, cu un gest foarte prietenesc, și-a deschis tabachera de argint oferindu-i părintelui Siluan o țigară. Părintele Siluan a mulțumit dar a refuzat să ia. Negustorul îl întrebă atunci: „Părinte, refuzi să iei fiindcă crezi că fumatul e un păcat? Dar fumatul e, uneori, de ajutor în clipe grele. Fumatul te relaxează și-ți oferă o pauză de câteva minute. Fumatul te ajută uneori să-ți termini treaba mai ușor, e un pretext pentru o convorbire și, în general...” Și așa mai departe, tot încercând să-l convingă pe părintele Siluan să ia o țigară. În cele din urmă, părintele Siluan se hotărî să-i răspundă: „Înainte să-ți aprinzi țigara, roagă-te și spune o dată «Tatăl nostru»”. Auzind acest îndemn, negustorul răspunse: „Să rostesc o rugăciune înainte de a aprinde o țigară... mi se pare, cumva, că nu e potrivit”. La care Siluan replică imediat: „Cel mai bine e să nu faci nimic din cele ce nu pot fi precedate de o rugăciune”.
|
Cristi pot sa pun si eu o poveste cu talc aici? Am gasit-o aici: http://deveghepatriei.wordpress.com/...acov-tsalikis/
Povestiri ale Staretului Iacov Tsalikis Mare și minunată era experiența Starețului adu*nată din atîția ani de mărturisire. Să amintim cîteva: „A venit o bătrînă, spunea Starețul, și mi-a spus că s-a dus să aprindă candelele la una din bisericile din afara satului. Era tocmai în Vinerea Mare. Din curiozitate femeiască a băgat capul pe ușa diaconească și a privit în Sfîntul Altar. A văzut atunci că pe Sfînta Masă stătea un tînăr ca de 30 de ani și care avea răni în palme, în picioare, iar în coastă o rană din care curgea sînge. Înspăimîntată, bătrîna i-a zis: - Cine ești tu și cum îndrăznești să te așezi pe Sfînta Masă? Atunci tînărul i-a răspuns: - Eu întotdeauna aici stau, pentru că aici este locul Meu. Atunci bătrîna i-a zis: - Cine te-a rănit așa? Tînărul i-a răspuns: - Tu M-ai rănit, cu păcatele tale. S-a învrednicit bătrîna și L-a văzut pe Domnul, pentru că ea era în pocăință”. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:33:38. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.