Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Umanitare (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5050)
-   -   O șansă pentru viață (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16348)

cristiboss56 05.04.2013 21:24:30

O șansă pentru viață
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...ug31k6o9qa.jpg

Dacă ați putea salva 3 vieți printr-un simplu gest ați sta pe gânduri? Un nou născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră în suferință. Sângele donat de dumneavoastră îi poate salva.

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au urmat acest îndemn și organizează zilele acestea o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie sanguină București.

„Gestul acesta este unul creștinesc, izvorât din iubirea creștină și din dragostea față de aproapele. Mesajul transmis și recepționat de credincioși a fost unul duhovnicesc și constructiv pentru că cei care au venit să doneze nu au fost condiționați de nimeni și de nimic, ci din dorința de a face bine și de a ușura suferința celor care au nevoie de sânge”, a mărturisit Părintele Arhim. Ciprian Grădinaru, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Știați că volumul de sânge colectat este de maxim 450 de mililitri, adică 10 la sută din volumul circulant al corpului dumneavoastră? Nu este mult, iar organismul va înlocui sângele donat în 24 de ore. Procedura este simplă, iar prejudecăți precum „donarea de sânge dă dependență, doare, te îmbolnăvește” sunt nefondate.

Toți donatorii sunt voluntari. Sâmbăta aceasta, Centrul de Transfuzie sanguină București va fi deschis special pentru voluntarii donatori. Rupe o jumătate de oră din viața ta și ajută.

cristiboss56 22.06.2013 22:31:24

http://www.basilica.ro/_upload/img/7...2t45t1f0ga.jpg Donează sânge! Salvează o viață!

Știați că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde? O dată la trei secunde o cineva se află în pericol din cauza lipsei de sânge din spitale. Din nefericire, sub 2% dintre români donează. Ajutați la schimbarea în bine a acestei situații! Veniți, în perioada 27-29 iunie, la Centrul de Transfuzie București Sector 1! Sângele pe care îl donați poate salva până la 3 vieți!

Campania de donare de sânge este organizată de voluntarii paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Alăturați-vă celor peste 300 de donatori de până acum!

Geo_Geo79 22.06.2013 23:39:16

Stiti cumva ce conditii trebuie sa indeplinesti ca sa dozezi sange?

Ma gandesc la mine la ultimele analize au iesit trigliceridele mari peste 300, in cazul acesta mai pot sa donez sange???

cristiboss56 23.06.2013 01:05:11

Citat:

În prealabil postat de Geo_Geo79 (Post 523875)
Stiti cumva ce conditii trebuie sa indeplinesti ca sa dozezi sange?

Ma gandesc la mine la ultimele analize au iesit trigliceridele mari peste 300, in cazul acesta mai pot sa donez sange???

Donarea de sange este permisa numai persoanelor sanatoase, cu varsta intre 18 si 60 de ani (in afara acestor varste nu exista garantia unui raspuns armonios din partea organismului fata de pierderea a 450ml de sange), celor care nu au valorile tensiunii arteriale sistolice peste 200 mm Hg sau sub 110 mm Hg, femeilor in afara sarcinii sau a lauziei, celor ce nu manifesta stari emotionale exagerate, teama persistenta fata de actul donarii sau o stare de oboseala, nu au consumat alcool sau o masa bogata in grasimi inainte de a se prezenta la recoltare, au de la ultima donare de sange minimum 70 de zile, nu au avut in ultimul timp pierderi de sange si nu au fost supusi unor interventii chirurgicale.

Daca esti hipertensiv (pana la 200 mmHg, insa!) trebuie sa stii ca este chiar recomandat sa donezi.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a dona sange:
  • Varsta cuprinsa intre 18 si 60 ani.
  • Greutate corporala minima de 50 kg.
  • Tensiunea arteriala sistolica (maxima) trebuie sa aiba valori cuprinse intre 200 mmHg si 110 mmHg.
  • Sa nu ai afectiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, sifilis, hepatita virala cronica, HIV/SIDA.
  • Au trecut 70 zile de la ultima donare – intervalul este considerat suficient pentru refacerea tuturor elementelor sangelui si rezervelor organismului pierdute cu ocazia ultimei recoltari.
  • Sa nu fii insarcinata sau sa nu fi nascut in ultimele 18 luni – gravida nu poate dona sange, intrucat organismul sau trebuie sa acopere si nevoile viitorului copil, iar interdictia se prelungeste 18 luni dupa nastere pentru ca organismul mamei sa-si refaca pierderile.
  • Sa nu manifesti stari emotionale exagerate – starile emotionale exagerate sunt o expresie a afectarii sistemului nervos, cel care coordoneaza repartitia sangelui dupa nevoi, iar in acest caz raspunsul sau poate fi inadecvat.
  • Sa nu manifesti teama persistenta fata de actul donarii – poate duce la o tulburare a circulatiei sangelui manifestata printr-o lipotimie (lesin).
  • Sa nu manifesti o stare de oboseala – aceasta stare (dupa munca in schimbul de noapte sau dupa eforturi mari) poate constitui o cauza a adaptarii necorespunzatoare a circulatiei sangelui.
  • Nu ai consumat alcool sau o masa bogata in grasimi inainte de recoltarea de sange
  • Nu ai avut in ultimul timp pierderi de sange.
  • Nu ai fost supus recent unor interventii chirurgicale.
Profesiunea donatorului poate constitui uneori o cauza a respingerii acestuia de la recoltare, cand exista pericolul potential al infectiilor sau al unei oboseli fizice pronuntate a celui ce direste sa doneze. Cateva cazuri de respingere la recoltarea de sange:
  • Mulgatori de animale.
  • Ingrijitori de animale.
  • Maturatorilor, persoane care se ocupa cu intretinerea curateniei.
  • Soferi pe mijloace de transport in comun.
  • Piloti.
  • Operatori masini grele.

Ekaterina 27.06.2013 14:54:26

Fii și tu parte a unei campanii umanitare fără precedent!
 
"În perioada 27 - 29 iunie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului vor organiza o campanie de donare de sânge, dedicată ajutorării românilor răniți în accidentul rutier din Muntenegru. De asemenea, la Institutul Național de Transfuzie Sanguină sunt așteptați toți cei care doresc să doneze sânge pentru a salva viețile bolnavilor din spitalele noastre.

Pot fi donatori de sânge doar cei care îndeplinesc anumite condiții, între care amintim: vârsta cuprinsă între 18 și 62 ani, greutatea minimă - 58 kg femeile și 60 kg bărbații, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării etc. Pentru ca donarea să se desfășoare în condiții bune, se recomandă: odihnă suficientă în noaptea prealabilă donării și o alimentație ușoară, dar bogată în fier, cât și un aport crescut de apă și evitarea băuturilor care conțin cofeină.

Cei interesați să se implice în această campanie umanitară sunt așteptați în zilele de 27, 28 și 29 iunie la Institutul Național de Transfuzie Sanguină, din strada Constantin Caracas nr. 2-8, sector 1, București. Sângele pe care îl donați poate salva până la trei vieți!" (Sursa: Ziarul Lumina)

cristiboss56 29.06.2013 22:21:10

Solidaritate pentru răniții din Muntenegru Aproximativ 150 de credincioși și volunt
 
Citat:

În prealabil postat de Ekaterina (Post 524682)
"În perioada 27 - 29 iunie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului vor organiza o campanie de donare de sânge, dedicată ajutorării românilor răniți în accidentul rutier din Muntenegru. De asemenea, la Institutul Național de Transfuzie Sanguină sunt așteptați toți cei care doresc să doneze sânge pentru a salva viețile bolnavilor din spitalele noastre.

Pot fi donatori de sânge doar cei care îndeplinesc anumite condiții, între care amintim: vârsta cuprinsă între 18 și 62 ani, greutatea minimă - 58 kg femeile și 60 kg bărbații, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării etc. Pentru ca donarea să se desfășoare în condiții bune, se recomandă: odihnă suficientă în noaptea prealabilă donării și o alimentație ușoară, dar bogată în fier, cât și un aport crescut de apă și evitarea băuturilor care conțin cofeină.

Cei interesați să se implice în această campanie umanitară sunt așteptați în zilele de 27, 28 și 29 iunie la Institutul Național de Transfuzie Sanguină, din strada Constantin Caracas nr. 2-8, sector 1, București. Sângele pe care îl donați poate salva până la trei vieți!" (Sursa: Ziarul Lumina)

Aproximativ 150 de credincioși și voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au fost prezenți, Joi, 27 iunie 2013, la Centrul de Transfuzie al municipiului București pentru a dona sânge, în cadrul campaniei umanitare de ajutorare a românilor răniți în accidentul rutier din Muntenegru, după cum aflăm din Ziarul Lumina. Este deja a treia acțiune de donare de sânge coordonată de arhimandritul Ciprian Grădinaru, duhovnic la paraclisul patriarhal, sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Sălile de așteptare și holurile Centrului de Transfuzie au fost pline, în prima zi a campaniei de donare de sânge, de oameni generoși, de diverse vârste și profesii, impresionați de drama răniților în accidentul din Muntenegru. Au răspuns prezent la apelul umanitar, încă de la primele ore ale dimineții, peste 60 de voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, însoțiți de duhovnicul lor, arhimandritul Ciprian Grădinaru, care, la rândul său, a donat sânge. Exemplul i-a fost urmat de alți 70 de tineri, studenți la Academia de Poliție „Al. I. Cuza“, București, și de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cei interesați să doneze sânge o pot și în perioada 4-6 iulie, orele 8:00-13:00, la Centrul de Transfuzie București, sector 1, str. Dr. Constantin Caracaș, nr. 2-8.

stoicadorina 30.06.2013 15:41:48

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 513885)
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...ug31k6o9qa.jpg

Dacă ați putea salva 3 vieți printr-un simplu gest ați sta pe gânduri? Un nou născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră în suferință. Sângele donat de dumneavoastră îi poate salva.

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au urmat acest îndemn și organizează zilele acestea o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie sanguină București.

„Gestul acesta este unul creștinesc, izvorât din iubirea creștină și din dragostea față de aproapele. Mesajul transmis și recepționat de credincioși a fost unul duhovnicesc și constructiv pentru că cei care au venit să doneze nu au fost condiționați de nimeni și de nimic, ci din dorința de a face bine și de a ușura suferința celor care au nevoie de sânge”, a mărturisit Părintele Arhim. Ciprian Grădinaru, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Știați că volumul de sânge colectat este de maxim 450 de mililitri, adică 10 la sută din volumul circulant al corpului dumneavoastră? Nu este mult, iar organismul va înlocui sângele donat în 24 de ore. Procedura este simplă, iar prejudecăți precum „donarea de sânge dă dependență, doare, te îmbolnăvește” sunt nefondate.

Toți donatorii sunt voluntari. Sâmbăta aceasta, Centrul de Transfuzie sanguină București va fi deschis special pentru voluntarii donatori. Rupe o jumătate de oră din viața ta și ajută.

Foarte fromoasa puterea exemplului parintelui Ciprian.

cristiboss56 02.07.2013 18:44:36

Comunicat
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...tub248p2ia.jpg

Campania de donare de sânge inițiată săptămâna trecută de Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va continua și la acest sfârșit de săptămână, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Cei interesați să participe la această campanie umanitară sunt așteptați la Centrul de Transfuzie Sanguină din București din Strada doctor Constantin Caracas nr. 2-8, în zilele de 4, 5 și 6 iulie.

Aceasta este a treia campanie de donare de sânge organizată de Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. De această dată, voluntarilor de la paraclisul viitoarei Catedrale patriarhale li s-au alăturat și studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Nu uitați că pentru a putea dona trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18-62 ani, greutatea corporala minimă de 50 kg și să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale.

Sângele pe care îl donați poate salva până la 3 vieți!

cristiboss56 06.07.2013 21:13:07

Ultima etapă a campaniei
 
In urma acestei campanii, Patriarhia Română a urcat pe primul loc în topul instituțiilor donatoare de sânge pentru perioada 5 aprilie - 5 iulie, după cum ne-a precizat asistent medical principal Andrei Ignat, organizatorul evenimentelor de donare sanguină la nivelul municipiului București.

Campania s-a desfășurat pe parcursul a trei luni, în patru etape. Primele două etape (5-6 iunie, la Centrul de Transfuzie Sanguină București, și 13 aprilie, la caravana medicală amplasată la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului) au reunit peste 300 de persoane, din care 200 au donat sânge. Cea de-a treia etapă a fost dedicată victimelor accidentului din Muntenegru și a adunat 291 de persoane, din care au donat sânge 198. Pe lângă credincioșii veniți de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, între donatori s-au aflat 70 de studenți la Academia de Poliție „Al. I. Cuza“ din București, precum și angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Poliției de Frontieră Română, prezenți la centrul de transfuzie la apelul părintelui Ciprian Grădinaru.

Ultima etapă a campaniei a debutat joi, 4 iulie, și s-a încheiat astăzi. În prima zi au fost prezente 60 de persoane, din care 40 au donat sânge, iar în a doua zi au fost 38 de donatori din 45 de persoane care s-au prezentat pentru recoltarea sângelui.


Următoarea campanie de donare de sânge organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se va desfășura în luna septembrie la Centrul de Transfuzie Sanguină a Municipiului București, din str. Dr. Constantin Caracaș, nr. 2-8, sector 1.

cristiboss56 10.07.2013 20:16:27

Mulțumiri adresate Patriarhiei Române
 
Într-o scrisoare deschisă adresată Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, personalul medical din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București mulțumește pentru binecuvântarea și sprijinul acordat campaniei de donare de sânge organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, această campanie fiind deosebit de importantă pentru numeroasele persoane care au suferit un accident sau au nevoie de un transplant de organe. În continuare, redăm textul integral al scrisorii:


SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PATRIARHUL ROMÂNIEI

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

Personalul medical din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București Vă transmite cele mai sincere mulțumiri pentru binecuvântarea și sprijinul pe care le-ați acordat campaniei de donare de sânge organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.

În urma acestei campanii s-au prezentat pentru prelevare aproximativ 800 persoane din care au donat sânge, în urma consultațiilor medicale de predonare, un număr de 518 persoane, fapt care a plasat Patriarhia Română pe locul I în topul instituțiilor care au donat sânge în perioada 5 aprilie - 6 iulie 2013. Cantitatea de sânge obținută este un dar neprețuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un transplant de organe, multe dintre acestea zbătându-se la limita dintre viață și moarte.

Considerăm că implicarea Bisericii Ortodoxe Române în promovarea și organizarea acțiunilor de donare de sânge este un act profund de responsabilitate socială și filantropie creștină, pe care îl salutăm cu respect și recunoștință!


Director CTSB,
Dr. Doina Goșa

Dr. Mihaela Hoinărescu

Dr. Florianda Neagu

Biolog Augustina Olteanu

asist. princ. Andrei Ignat

cristiboss56 29.10.2013 18:02:57

Campania Patriarhiei Române O picătură de sânge pentru viața aproapelui continuă
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...4km2i1ti3a.jpg

În ziua de 29 octombrie 2013, peste 100 de credincioși de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și peste 250 de studenți de la Academia de Poliție „Al. I. Cuza“ din București au donat în mod voluntar sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTS). Acțiunea face parte din campania O picătură de sânge pentru viața aproapelui inițiată în primăvara acestui an de Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Donarea de sânge va continua în București până la sfârșitul acestei săptămâni prin implicarea altor credincioși de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și de la alte parohii bucureștene.

Vineri, 1 noiembrie 2013, campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română se va desfășura și la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Ploiești, de asemenea sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, la care vor participa voluntar credincioși din municipiul Ploiești și o mare parte din cei 1500 de elevi de la Școala de Poliție - Câmpina.

Săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTS), vor mai dona sânge alți credincioși din București și studenți de la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București.

cristiboss56 01.11.2013 18:50:45

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...91jal1v0la.jpg

Numeroase persoane din București și Ploiești au participat în această săptămână la campania „O picătură de sânge pentru viața aproapelui“, inițiată în primăvara acestui an de Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.


Până astăzi, la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București s-au prezentat pentru recoltare aproximativ 300 de persoane, majoritatea din rândul voluntarilor și credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dar și de la alte parohii din București. Organizatorii se așteaptă ca mâine, 2 noiembrie 2013, numărul persoanelor care vin să doneze sânge să crească mult peste media din timpul săptămânii, când majoritatea oamenilor sunt în activitate la locul de muncă.

Deși campania derulată de Patriarhia Română urma să se desfășoare la Ploiești abia astăzi, datorită numărului mare de solicitări, recoltarea de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Ploiești a început de ieri, 31 octombrie, și va continua până mâine. La aceasta au participat credincioși din municipiul Ploiești și 120 din cei aproximativ 1.600 de elevi de la Colegiul Tehnic „Toma Socolescu“ din Ploiești, coordonați de directorul școlii, Rodica Avrămescu, directorul-adjunct Adriana Mihai și directorul-adjunct Ileana Ilie. „Biserica s-a implicat de-a lungul timpului în toate nevoile poporului, indiferent care au fost acestea. Ea are un spectru de activitate în tot universul uman, de când omul se naște și până la moartea acestuia. Referitor la donarea de sânge, trebuie să spunem că acest act a fost neglijat în ultima perioadă. De aceea, inițiativa Patriarhiei Române concretizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București vine să dea un exemplu pozitiv societății, deoarece la noi nu se mai cultivă ideea de voluntariat. Întrucât societatea suferă de lipsa unor exemple vii, noi tocmai acest lucru vrem să îl oferim. Astfel, Biserica este un model de mobilizare și are un impact pozitiv în viața oamenilor. Omul are în general o sensibilitate față de suferință și boală, are o sensibilitate la nevoile aproapelui, iar Biserica, emblema țării și a neamului românesc, se implică în toate aspectele sociale. Donarea de sânge este un act care depinde de voința liberă a fiecăruia, iar dacă ne mobilizăm, putem realiza lucruri mari“, a spus părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru.


Pe 15 noiembrie, campania va continua la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din București, iar pe 19 noiembrie, o acțiune similară se va desfășura la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr“ din Câmpina. „Donarea de sânge este un act mult mai important decât atunci când oferi o masă caldă sau un lucru cuiva, deoarece prin acest act nobil poți salva viața unui om, care uneori este măsurată în minute. Această acțiune a devenit deja o tradiție. În viitor, dorim să facem un parteneriat cu Patriarhia Română, prin care să promovăm donarea de sânge, iar acest protocol să se deruleze la un interval de 3-4 luni. Pentru Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București acest proiect este foarte important, pentru că Biserica Ortodoxă Română este organismul cel mai credibil din țară, iar oamenii, având încredere în Biserică, răspund chemării de a dona sânge. Noi deja avem anul acesta o creștere a colectei de sânge cu 10% față de anul trecut și, în mod sigur, la aceasta a contribuit acțiunea derulată de Patriarhia Română“, a declarat dr. Doina Elena Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.

cristiboss56 09.11.2013 21:50:07

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...l1h7l1uh9a.jpg

O nouă ediție a campaniei „O picătură de sânge pentru viața aproapelui” a Patriarhiei Române va începe săptămâna viitoare.



Aceasta se va desfășura în mai multe locații.Marți, 12 noiembrie, caravana mobilă se va opri la Facultatea de Pompieri din București. Acțiunea va continua vineri 15 noiembrie, când vor dona sânge studenții Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din Capitală. Pe 18 noiembrie, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mobilizat aproximativ 300 de elevi ai Școlii de Ofițeri de la Câmpina. Campaniei „O picătură de sânge pentru viața aproapelui” a Patriarhiei Române se va încheia pe 18 decembrie, când peste 100 de jandarmi se vor prezenta la centrul de Transfuzie Sanguină.


Pentru a dona sânge trebuie să ținem seama de câteva reguli.



„Condițiile unei donări sunt multiple, în primul rând vârsta – 18-50 de ani. Cei care vin să doneze să nu fi avut antecedente, nici un fel de antecedente care să contraindice donarea: afecțiuni hepatice, cardiace, neurologice, psihiatrice. Dimineața să servească un mic dejun ușor și să aibă o greutate peste 55 kg”, a declarat pentru Radio TRINITAS Asistentul șef în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină din Ploiești, Magda Coman.

cristiboss56 16.11.2013 19:45:15

”O picătură de sânge pentru viața aproapelui”
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5a1i56ra5a.jpg

Studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au donat vinerea aceasta – 15 noiembrie 2013 - sânge în cadrul campaniei „O picătură de sânge pentru viața aproapelui” inițiată în primăvara acestui an de Patriarhia Română și slujitorii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Deși s-au mai implicat în această campanie săptămâna trecută , de data aceasta studenții sunt cei care au venit cu ideea.

„S-au mobilizat într-un număr destul de numeros ca să doneze sânge. Ne bucură lucrul acesta deoarece deja ideea de voluntariat, de a face bine aproapelui nostru, prinde în sufletul tinerilor foarte frumos și constructiv”, a precizat Arhim. Ciprian Grădinaru, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Donați și dumenavoastră sânge! Salvați o viață! Nu este greu, trebuie doar să îndepliniți câteva condiții minime.

„Oamenii trebuie să se odihnească înainte de donare, să mănânce un mic dejun ușor, pot să bea chiar și o cafea, nu au voie să bea alcool înainte și nici după donare și nici să fumeze. Sângele se reface cantitativ în două zile și calitativ în maxim 20 de zile”, a spus Dr. Doina Goșa, director, Centrul de Transfuzii.Campania va continua luni și marți la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

cristiboss56 27.03.2014 22:14:06

Campania Dăruiește viață! Vino să donezi sânge!
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7hocm1e5va.jpg

Patriarhia Română, prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, desfășoară zilele acestea o nouă campanie de donare de sânge la Ploiești, informează TRINITAS TV.

Acțiunea de la Centrul de Transfuzie Sanguină din oraș a fost organizată de grupul voluntarilor, coordonat de Arhim. Ciprian Grădinaru, în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic “Toma Socolescu” din oraș, care au răspuns astfel apelului campaniei, „Dăruiește viață! Vino să donezi sânge!”.

Colegiul Tehnic "Toma Socolescu" din Ploiești se implică în această acțiune pentru a doua oară.

Elevii au venit să doneze sânge încă de dimineață. Unii dintre ei s-au aflat pentru prima dată în fața acestei experiențe.
Pentru a putea dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18-62 ani, greutatea corporală minimă de 50 kg și să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale. Beneficiile nu sunt numai de partea celui care primește sângele, ci și a donatorului.

Ploieștenii sunt așteptați să doneze sânge și mâine în cadrul campaniei. Nu uitați, sângele pe care îl donați poate salva până la trei vieți!

cristiboss56 07.10.2014 23:00:04

O nouă campanie de donare de sânge
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/2...mhq5914lpa.jpg

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului vor realiza o nouă campanie de donarea de sânge, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul paraclisului.
Campaniei de donare de sânge inițiată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se vor alătura și următoarele instituții: Ministerul Apărării Naționale, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza" din București și Centrul de Transfuzie Sanguină București.
Centrul de Transfuzie Sanguină București precizează că o persoană umană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde; sub 2% din români donează sânge și numai 60% din nevoia de sânge este acoperită în țara noastră, iar sângele donat de o persoană poate salva trei vieți.
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au demarat în anul 2013 campania de donare de sânge intitulată ”Donează sânge! Salvează o viață!”. În urma acestei campanii s-au prezentat pentru prelevare aproximativ 800 persoane din care au donat sânge, în urma consultațiilor medicale de predonare, un număr de 518 persoane, fapt care a plasat Patriarhia Română pe locul I în topul instituțiilor care au donat sânge în perioada 5 aprilie - 6 iulie 2013. Cantitatea de sânge obținută este un dar neprețuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un transplant de organe, multe dintre acestea zbătându-se la limita dintre viață și moarte.

cristiboss56 08.10.2014 22:32:58

http://www.basilica.ro/_upload/img/2...u1948sf4pa.jpg

În perioada octombrie-decembrie 2014, Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, continuă campania Dăruiește viață! Vino să donezi sânge!
Săptămâna aceasta, campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română se va desfășura la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București unde peste 700 de persoane vor dona în mod voluntar sânge pentru Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTS). Începând din 20 octombrie 2014, la campania Dăruiește viață! Vino să donezi sânge! vor participa donatori voluntari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (sediul central).
Donarea de sânge va continua în București, Ploiești, Câmpina, Breaza, Boldești, Pitești, Slatina, Cluj, Oradea, Iași, Sibiu, Drăgășani, Fălticeni, Constanța, Sinaia, Ochiuri, Gheorghieni, Brașov, Alba Iulia, Câmpulung, Boboc, Târgu Ocna prin implicarea credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și ai altor parohii din țară.
Cei care vor să doneze sânge sunt rugați să trimită un email la voluntariparaclis@gmail.com. Vor primi un ghid al donatorului și un formular de înscriere.

cristiboss56 10.10.2014 23:31:59

Continuă campania de donare de sânge a Patriarhiei Române
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/2...s1f0d1qgja.JPG

Campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, s-a desfășurat săptămâna aceasta la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, informează TRINITAS TV. Întrucât solicitările sunt foarte mari, voluntarii de la paraclis vor reveni aici în cateva zile.
Donarea este singura soluție pentru a putea face față nevoilor de sânge și elemente ale sângelui necesare terapeuticii transfuzionale. Numărul credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii care se alătură campaniei de donare de sânge este într-o continuă creștere.
Campania de donare de sânge va mai fi organizată, până la sfârșitul anului, la Centrul de Transfuzie Sanguină din București, precum și în alte orașe din țară și în unele centre universitare.

cristiboss56 16.02.2015 00:08:58

Zilele trecute, în Arhiepiscopia Aradului s-a desfășurat campania intitulată „Donează sânge, salvează o viață!“, inițiată de Patriarhia Română. Acțiunea a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad, fiind organizată cu sprijinul Consiliului Județean Arad, al Universității „Aurel Vlaicu“ Arad și al echipei mobile a Centrului de Transfuzie Sanguină din Arad.
Campania socio-medicală de donare de sânge a fost organizată cu binecuvântarea chiriarhului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și se înscrie în contextul declarării anului 2015 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. Donatorii au venit din rândul preoților, profesorilor, studenților, masteranzilor, elevilor seminariști majori și alți credincioși care s-au alăturat campaniei, încă din prima zi. În cele 4 ore de recoltare, s-au prezentat aproape 80 de voluntari, 58 dintre aceștia putând dona sânge. „Donarea de sânge trebuie realizată în scop terapeutic, în folosul aproapelui și să aibă la temelie iubirea creștină și jertfa față de aproapele nostru. Fiecare creștin poartă de grijă și sufletului, și trupului, însă atenția mai mare o acordă sufletului. Mântuitorul ne îndeamnă să ne dăm viața pentru aproapele, ca și un sens adevărat al dragostei. Orice credincios care dorește să facă o faptă bună pentru aproapele său poate face acest gest care nu necesită efort material, dar aduce un mare folos spiritual donatorului. Este un gest eroic simplu și ușor, un semn al dragostei, o dovadă a iubirii aproapelui, un mic ajutor pe care îl putem da celor care au nevoie de sânge, așteptând, în durerea și necazul lor din spital, pentru a trăi, pentru a se întoarce la familiile lor, pentru a lucra mai departe la mântuirea lor și a se apropia mai mult de Dumnezeu“, a precizat pr. Gabriel Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului. Pentru a ține treaz sentimentul solidarității dintre oameni, se dorește promovarea continuă a acestui program și implicarea în mod continuu a cât mai mulți donatori. În perioada următoare, preoții din Arhiepiscopia Aradului vor promova campania de donare de sânge în parohiile unde slujesc, vor întocmi liste cu donatori voluntari și în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Arad vor conveni la o dată la care se va efectua recoltarea, în cadrul parohiei, cu ajutorul echipei mobile. Campania va fi susținută în această perioadă și de alte instituții locale arădene, școli și ONG-uri care vor promova și desfășura campania Patriarhiei Române.

Beneficiile transfuziei pentru cel care are nevoie de sânge sunt inestimabile, dar parte din ele se răsfrâng și asupra donatorului. Acestea nu se referă doar la bonuri valorice, analize gratuite sau reduceri la transport și liber de la muncă, ci persoana care donează are multiple beneficii cu privire la propria sănătate. Astfel, conform cercetătorilor, s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută față de populația generală. În același timp, riscul de paralizie și accident vascular scade cu 30%. Mai mult, în urma donării de sânge rezistența organismului la șocuri hipovolemice crește, acesta fiind obișnuit cu pierderea unei cantități de sânge și refacerea lui. Astfel, în caz de accident, un donator va face față mai ușor stresului biologic provocat de o hemoragie. Printr-o singură donare de sânge se pot salva și trei vieți. Șia, în ciuda faptului că este o procedură sigură și ușoară, donarea de sânge este evitată de mulți dintre noi, una din trei persoane nebeneficiind de transfuzie atunci când are nevoie. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, dar acestea pot însemna viața pentru cel în nevoie. Pe lângă faptul că sunt foarte rare, riscurile pentru donator se rezumă la senzația de amețeală și leșin. Astfel, riscurile donatorului sunt aproape nule în comparație cu beneficiile enorme ale acestui simplu act de bunăvoință.

cristiboss56 21.03.2015 15:23:09

Zilele acestea, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din Capitală, se desfășoară o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul campaniei derulate de Patriarhia Română. Părintele arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și inițiatorul campaniei „Dăruiește viață. Vino să donezi sânge!“, s-a aflat joi, 19 martie, în mijlocul studenților donatori, informează TRINITAS TV, citat de basilica.ro. Campania, începută la București, se bucură în prezent de o mare receptivitate și în țară. Parteneri în campania pe care o desfășoară Patriarhia Română sunt și cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină București. La organizarea acțiunii au participat, ca de obicei, și voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din București.

cristiboss56 01.10.2015 22:26:03

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în Arhiepiscopia Târgoviștei a continuat miercuri, 30 septembrie 2015, campania Patriarhiei Române, intitulată ” Donează sânge salvează o viață ”, care s-a desfășurat la Spitalul din localitatea Voinești, județul Dâmbovița, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște.
La această acțiune filantropică au participat voluntari, preoți și credincioși de la parohiile din Protoieria Târgoviște Nord, care au dorit să doneze sânge, urmând ca această campanie să continue și în alte localități ale Eparhiei.

cristiboss56 19.05.2016 22:02:03

În perioada 23-27 mai 2016, Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Național de Transfuzie Sanguină – Centrul de Transfuzie Sanguină București organizează un amplu program național de donare de sânge. Această acțiune face parte din campania națională Donează sânge! Salvează o viață!, inițiată de Patriarhia Română în anul 2013 și ajunsă acum la a XI-a ediție.

Timp de o săptămână, reprezentanții Jandarmeriei Române vor dona sânge pe bază de voluntariat în București și în toate Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.

Campania națională Donează sânge! Salvează o viață! a Patriarhiei Române are ca scop informarea și conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele românești, creșterea numărului donatorilor de sânge din România și îmbunătățirea stocurilor sanguine naționale. Până în prezent, această acțiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste 8 mii de litri de sânge.

Prima acțiune de donare de sânge din cadrul celei de a XI-a ediții a campaniei, la care vor participa jandarmi voluntari din unitățile aflate în București, va avea loc la sediul Jandarmeriei Capitalei (Șoseaua Alexandriei nr. 158-160), luni 23 mai 2016, începând cu ora 09.30.

DragosP 19.05.2016 22:24:11

...am încurcat topicul...

cristiboss56 12.10.2016 12:47:45

Patriarhia Română (prin echipa de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului), în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București și cu Athénée Palace Hilton București, a organizat ieri, 11 octombrie 2016, o nouă campanie de donare de sânge. Ediția a 12-a a început la hotelul bucureștean, unde aproximativ 80 de persoane au donat sânge în mod voluntar.
Acțiunea de donare de sânge de la Hotel Athénée Palace Hilton a fost sprijinită de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și de angajați ai hotelului, care au oferit donatorilor de sânge cafea, suc, apă, fructe precum și o gustare dulce. „Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un donator de sânge sunt în primul rând de vârstă. Donatorul trebuie să aibă între 18 și 65 de ani. În al doilea rând, trebuie să aibă o greutate de peste 50 de kilograme, iar în al treilea rând trebuie să nu aibă afecțiuni cronice. De asemenea, donatorul trebuie să nu consume alcool cu cel puțin 48 de ore înainte de donarea de sânge și să fie un om sănătos. Înainte de donare se fac și unele analize, și anume o hemoleucogramă și o glicemie. Hemoglobina trebuie să fie la femei peste 12,5 grame, iar la bărbați 13,5 grame. Donatorul trebuie să aibă o glicemie de peste 75 grame pe decilitru, ceea ce arată că este un om hidratat și și-a luat micul dejun. Oamenii sunt receptivi și vin în continuare la donare. Dacă donatorul este la prima donare salvează o singură viață, dar dacă este un donator vechi, poate salva până la patru vieți. Bineînțeles că din punct de vedere medical există și unele beneficii pentru donator. De exemplu, la o femeie aflată la menopauză donarea reprezintă chiar o continuare a ciclului. Sângele nu mai este atât de vâscos, nu mai sunt dureri de cap etc. La bărbați este foarte indicată donarea de sânge pentru a preveni hipertensiunea, diabetul, creșterea colesterolului. Măduva fabrică elemente tinere, deci omul se simte mult mai bine”, ne-a declarat dr. Adela Cristea, medic primar.
Acțiunea de donare de sânge va continua în următoarea perioadă la Hotel Athénée Palace Hilton din București. „Oamenii răspund prompt la acțiunile pe care le promovăm. Donarea de sânge va continua aici dar nu vom fi doar în această instituție hotelieră, ci vor urma și altele. Trebuie să îi ajutăm pe semenii noștri și este un lucru extraordinar să te implici în acțiuni de voluntariat. Acestea sunt acțiuni care în România au început să ia amploare și cred că este foarte bine venită această continuitate a inițiativei Patriarhiei Române, să îi ajutăm pe cei care au nevoie urgentă de sânge”, a spus Micșunica Paselini, voluntar Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” este organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisercii Ortodoxe Române, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

cristiboss56 18.10.2016 22:06:46

La Ploiești a început marți, 18 octombrie 2016, cea de-a 11-a ediție a campaniei Dăruiește viață! Vino să donezi sânge!, informează Trinitas Tv.

Acțiunea s-a desfășurat la Centrul de Transfuzie Sanguină din oraș și a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic Toma Socolescu din Ploiești.


Colegiul menționat se implică în această campanie din anul 2014. Elevii au venit să doneze sânge încă de dimineață. Cei mai mulți dintre ei au trăit pentru prima dată această experiență.

Această ediție a campaniei a fost sprijinită ca de fiecare dată și de parohii din oraș.

Ploieștenii sunt așteptați să doneze sânge și mâine. De asemenea, toți cei care întrunesc condițiile medicale necesare sunt îndemnați să se alăture campaniei, mergând la cel mai apropiat centru de transfuzie sanguină.

cristiboss56 26.10.2016 23:01:45

O amplă Campanie de donare sânge se desfășoară în Capitală în 24 – 28 octombrie 2016, fiind organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, în colaborare cu Centrul de Transfuzii din București și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București.

În perioada 24 – 26 octombrie au participat un număr de 355 donatori, dintre care 291 de donatori activi. Ieri, 25 octombrie, au participat un număr de 103 donatori, studente în anii I,II și III, dintre care 75 au donat. Astăzi, 26 octombrie, au participat 166 persoane, dintre care 136 donatori activi.

Multumim Părintelui Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, inițiatorul și coordonatorul campaniei. Părintele este cel care coordonează toate acțiunile voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Mulțumim și conducerii Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din București pentru buna organizare și buna colaborare. Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri și «Carrefour România» care a sprijinit campania cu 600 pachete cu alimente, acestea fiind distribuite de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului donatorilor pentru refacerea atât cantitativă, cât și calitativă a sângelui, a subliniat Dănuț Prună, voluntar Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Acțiunea de donare mai durează încă două zile și se preconizează peste 500 donatori până la final.

cristiboss56 05.11.2016 21:11:31

Studenții de la Academia Tehnică Militară București au donat sânge Studenții de la Academia Tehnică Militară București au donat sânge Arhid. Ștefan Sfarghie, 05 Noiembrie 2016
Aproximativ 270 de studenți de la Academia Tehnică Militară din Capitală au donat sânge în perioada 2-4 noiembrie 2016, în cadrul campaniei „Donează sânge. Salvează o viață!”. Acțiunea s-a desfășurat în paralel în două locuri, și anume la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și la Centrul de Transfuzie Sanguină București. „Studenții de la Academia Tehnică Militară sunt niște colaboratori de-ai noștri mai vechi, dat fiind faptul că ei au donat sânge prima dată anul trecut, în momentul în care s-a dat publicității accidentul de la Clubul Colectiv. Ei au fost primii care, prin intermediul *voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, au donat atunci sânge. De atunci, la intervalele de timp legale, ei se organizează, ne fac atenți și vin să îi ajute pe semenii lor prin aceste acte de donare de sânge.
Pe *întreaga perioadă de desfășurare a campaniei, sponsorul oficial a fost *Carrefour *România. Toți donatorii au primit apă, suc, ceai, cafea, fructe”, ne-a declarat Florin *Ionescu, voluntar la Paraclisul Cate*dralei Mântuirii Nea*mului.

cristiboss56 11.12.2016 15:56:10

Preoți și credincioși din Săliște, jud. Sibiu, au donat sânge în cadrul unei noi acțiuni de recoltare. Până în prezent peste 800 de donatori din Arhiepiscopia Sibiului s-au alăturat celor două ediții ale campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Arhiepiscopiei Sibiului și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu au organizat în orașul Săliște, județul Sibiu, o activitate de donare de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. În cadrul acțiunii s-au implicat preoți, jandarmi, profesori, funcționari publici și credincioși din oraș și din localitățile învecinate.

Campania «Donează sânge, salvează o viață» a ajuns la finalul celei de-a doua ediții în Arhiepiscopia Sibiului. Anul acesta am avut peste 400 de donatori în eparhia noastră, iar dacă îi adăugăm și pe cei de anul trecut, ajungem la numărul de 857 de donatori. Mulțumim tuturor preoților din protopopiatele din județele Sibiu și Brașov care s-au alăturat acestei frumoase campanii de a sensibiliza opinia publică și de a conștientiza că viața este un dar de la Dumnezeu, iar orice jertfă în această perioadă de iarnă este foarte importantă. La îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, preoții au răspuns cu foarte multă seriozitate și cu promptitudine, astfel încât ne aflăm printre eparhiile fruntașe în această campanie, a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea.

Dar pentru viață

La îndemnul preoților parohi din protopopiatul Săliște care au donat și ei sânge, foarte mulți credincioși s-au alăturat campaniei și au dorit să vină în sprijinul celor aflați în suferință și au nevoie de sânge.

Suntem bucuroși că în această lună în care este celebrată viața avem șansa și noi să donăm un strop de sânge. Preoții și credincioșii contribuie la menținerea vieții și nădăjduim că darul oferit la Săliște să fie folositor celor care au nevoie de sânge, a spus Protoiereul Protopopiatului Săliște, Petru-Toader Damian.

Campania „Donează sânge, salvează o viață“ va continua în Arhiepiscopia Sibiului și în anul următor prin mai multe activități ce se vor desfășura cu sprijinul preoților parohi din eparhie.

cristiboss56 15.12.2016 08:22:03

Părintele Ciprian Grădinaru se află în perioada 14-15 decembrie 2016 la Iași unde, împreună cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, organizează o nouă acțiune de donare de sânge, ne-a precizat Dan Prună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Potrivit lui Sorin Fomin, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, cei șase voluntari prezenți la acțiune au ajutat la bunul mers al campanie de donare de sânge de la Iași.

La acțiune participă 6 voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care au împărțit pachete, au servit ceai și cafea oferite de sponsorul Carrefour România. În plus, voluntarii au împarțit iconițe, acatiste și calendare oferite de Patriarhia Romană. De asemenea, aceștia au sprijinit personalul centrului de transfuzii Iași în desfășurarea activității, a declarat Sorin Fomin.

În perioada 14-15 decembrie 2016, peste 200 de militari de la Brigada 15 Mecanizata Podul Înalt și Batalionul 151 Infanterie Războieni sunt așteptați să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Iași.

parintele-ciprian-gradinaru-doneaza-snage-salveaza-o-viata-voluntari-iasi-campanie-2

cristiboss56 20.01.2017 07:55:13

Peste 4.000 de litri de sânge de la aproximativ 9.000 de donatori sunt rezultatele înregistrate în anul 2016 de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în cadrul Campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”. Din anul 2013 și până în prezent au fost colectate peste 9.000 de litri de sânge.
Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” a început în urmă cu patru ani, la inițiativa Preafericitului Pă*rinte Daniel, Patriarhul Bise*ricii Ortodoxe Române, și sub coordonarea arhim. Ciprian Grădi*naru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale. Inițial, această campanie de donare de sânge s-a axat numai pe centrele de transfuzii sanguine, liceele, universitățile, punctele de lucru ale jandar*meriei române, ale armatei sau ale poliției din cuprinsul jude*țelor Ilfov și Prahova. Ulterior campania a fost extinsă și în alte județe ale țării.
„Această campanie de donare de sânge a început în luna aprilie a anului 2013. În acea perioadă se petrecuse un eveniment tragic, ce a repus pe tapet nevoie acută de sânge din spitalele românești. Din aprilie 2013 și până în decembrie 2015 au participat la această campanie aproximativ 9.200 de persoane, asta însemnând cam 4.600 de litri de sânge. Considerăm că anul 2016, cu aju*torul lui Dumnezeu, a fost unul foarte bun, a fost un an de vârf al acestei campanii, deoarece numai în acest an au participat în jur de 8.850 de donatori. Aceasta înseamnă cam 4.400 de litri de sânge. În cadrul Campaniei «Do*nea*ză sânge! Sal*vează o viață!» există un număr de voluntari care asigură per*manența prin rotație (un număr de 30 de voluntari), coordonați de arhim. Ciprian Grădinaru, de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului”, a declarat la TRINITAS TV Constantin Jiga, voluntar la Paraclisul Catedralei Naționale.
Bucuria de a-i ajuta pe semenii lor i-a determinat pe oameni să-și învingă teama și să doneze sânge. Anul trecut, peste 1.500 de jandarmi au participat la cea mai mare campanie de donare de sânge din România. „Consider că succesul, mai ales în 2016, s-a datorat implicării din ce în ce mai mari a persoa*nelor care doresc să ajute, în mod special a donatorilor și a sponsorilor. Anul trecut s-a derulat cea mai mare campanie națio*nală de donare de sânge, în par*teneriat cu Jandarmeria Româ*nă. Asta înseamnă că au parti*cipat aproximativ 1.500 de jandarmi într-un interval de șapte zile. Ei au donat sânge în 41 de orașe ale țării. Atunci a fost o mobilizare exemplară și aceasta arată că Biserica, Jandarmeria, Armata, Poliția se mobilizează pentru ajutorarea semenilor”, a mai spus Constantin Jiga.
Conform statisticilor, la fie*care trei secunde, un om are nevoie de sânge, iar în România, cererea de sânge este acoperită în pro*porție de doar 60%. Me*sajul vo*luntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este unul simplu: „Și tu poți salva o viață! Vino și donează!”

Jennyy 23.01.2017 10:13:05

Avem nevoie de ajutor!!
 
http://www.monitorulvn.ro/articole/g..._70873529.html

cristiboss56 23.02.2017 09:48:57

Clerici și mireni din Protopopiatul Urziceni au donat sânge. Acțiunea a avut loc ieri, 22 februarie 2017, la sediul protoieriei.

Evenimentul a fost organizat de Biroul de Asistență Socială al instituției, în cadrul campaniei naționale inițiată de Patriarhia Română: Donează sânge, salvează o viață!

Prin amabilitatea doamnei Raluca Mihaela Cruceat, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, o echipă medicală s-a deplasat la sediul protoieriei pentru realizarea acestei acțiuni.

Protopopiatul a făcut cunoscută acțiunea la nivelul municipiului Urziceni, dar și în cele 68 de parohii arondate cu scopul de a implica pe cei interesați în acest demers și de a forma o deprindere frumoasă de a ajuta semenii aflați în suferință, a transmis Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni.

Jennyy 25.02.2017 09:47:08

http://www.monitorulvn.ro/articole/a..._70874970.html

cristiboss56 25.02.2017 12:54:30

Citat:

În prealabil postat de Jennyy (Post 644481)

Dumnezeu s-o ierte si s-o odihnească intru Împărăția Sa !

cristiboss56 10.04.2017 19:32:35

Eparhia Dunării de Jos, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galați, a organizat în 6 aprilie 2017, cu sprijinul voluntarilor din Protoieria Tecuci, o acțiune de donare sânge, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media.

La campanie au participat 29 de persoane, slujitori și credincioși din parohiile din cadrul Protoieriei Tecuci și elevi voluntari din Liga Tineretului Ortodox, Filiala Tecuci.

Personalul specializat în recoltarea de sânge și aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină – Galați.

cristiboss56 03.05.2017 23:21:31

În această dimineață a avut loc la Ploiești o nouă acțiune în cadrul campaniei Donează sânge, salvează o viață! a Patriarhiei Române.

Donatorii implicați în acțiunea din 3 mai 2017 au fost elevii Colegiului Tehnic Toma Socolescu din municipiu.

Colegiul Toma Socolescu a făcut o tradiție din acest act filantropic, organizând acțiuni de donare de sânge de două ori pe an, a spus Dr. Georgeta Hanganu, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Ploiești, conform Radio Trinitas.

Fiind îndrumați de profesori, elevii vin cu inima deschisă, sunt informați asupra donării și au curaj să facă acest lucru, a adăugat Dr. Georgeta Hanganu.

Medicul a apreciat, de asemenea, implicarea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care au pregătit dulciuri pentru tinerii donatori.

cristiboss56 13.05.2017 12:21:14

Campania Donează sânge, salvează o viață continuă în Arhiepiscopia Târgoviștei, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Ultima etapă s-a desfășurat în 11 mai 2017 la Facultatea de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității Valahia și la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște. La această ediție au participat aproximativ 100 clerici, studenți și elevi.

Această campanie, inițiată de IPS Mitropolit Nifon, are ca obiectiv donarea de sânge pentru Centrul de Transfuzii de Sânge din cadrul Spitalului Municipal din Târgoviște.

cristiboss56 16.05.2017 15:55:09

Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galați, a organizat ieri o acțiune de recoltare de sânge, informează pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Eparhiei.

La campanie au participat 20 de persoane, slujitori și credincioși din cadrul Protoieriei Tecuci și elevi voluntari din Liga Tineretului Ortodox, filiala locală.

Personalul specializat în recoltarea de sânge și aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină – Galați.

În funcție de necesitate și disponibilitate, campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos va continua și în perioada următoare.

cristiboss56 16.06.2017 00:08:11

De Ziua Internațională a Donatorului de Sânge, în Patriarhia Română au avut loc mai multe acțiuni de donare de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață”. Acțiuni au fost în București, Ploiești, Constanța, Brașov și Cluj, acestea având loc cu sprijinul a diferiți voluntari.
Dimineață, la Centrul de Transfuzii Sangvine din București, voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mers și au fost alături de donatori, oferind și daruri din partea sponsorului - Mega Image - respectiv produse alimentare recomandate a fi mâncate înainte și după donarea de sânge.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Donatorului de Sânge, a fost lansat în București - în Piața Universității - „Imnul Vieții - Imnul Donatorilor de sânge”, al cărui aranjament muzical este făcut de Andrei Kerestely și Costel Enache, la nai. Imnul este interpretat de voluntari coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Coordonatorii campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” adresează un îndemn tuturor oamenilor sănătoși să meargă să doneze sânge: „Permanent este nevoie de donatori! Acest act salvează vieți omenești!”
„Campania «Donează sânge, salvează o viață!” a fost inițiată în 2013 și este coordonată de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care a și avut ideea acestei campanii. Din 2013 până în prezent, în cadrul acestei campanii, peste 9 tone de sânge au fost donate, ceea ce face Patriarhia Română să fie instituția cu cea mai mare implicare și contribuție în donarea de sânge, în România”, a declarat Dănuț Prună, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

cristiboss56 09.08.2017 14:03:24

Biserica Ortodoxă Română (BOR) face apel pentru donare de sânge, având în vedere scăderea numărului de donatori din perioada caldă.
"Răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge. În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unități medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse.
Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă și să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate" , transmite BOR.
Biserica dă exemplu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din București.
"Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reușit până acum mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltați aproximativ 12 000 de litri de sânge. Desigur, această campanie continuă având speranța că va încuraja pe mai mulți români să fie solidari cu cei bolnavi" , susține Biserica Ortodoxă Română.


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:12:02.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.