Copacul cu probleme

[SIZE=2]Un tâmplar pe care l-am angajat să mă ajute la reparaţia unui grajd vechi tocmai terminase prima zi de muncă grea. [/SIZE]
[SIZE=2]Fierăstrăul electric s-a stricat şi l-a făcut să piardă o oră de muncă si cand sa plece acasa camionul lui vechi nu a mai vrut să pornească.[/SIZE]

[SIZE=2]I-am propus să-l conduc acasă şi pe drum a fost foarte tăcut. Dar, de îndată ce-am ajuns, mă invită să-i cunosc familia. Când ne îndreptam către uşă, a privit pentru un moment un mic copăcel din faţa casei, atingându-i vârfurile ramurilor cu ambele mâini.[/SIZE]

[SIZE=2]Când s-a deschis uşa, s-a petrecut o transformare uimitoare. Faţa lui morocănoasă era plină de zâmbete. Şi-a îmbrăţişat copiii, şi-a sărutat soţia şi mi i-a prezentat zâmbind . După aceea m-a condus până la maşină.[/SIZE]

[SIZE=2]Când am trecut pe lângă copăcel, din curiozitate, l-am întrebat de ce a atins ramurile înainte de a intra în casă. [/SIZE]
[SIZE=2]"Oh, este copacul meu de probleme", răspunse.[/SIZE]

[SIZE=2]“Ştiu că nu pot evita problemele la muncă, dar un lucru e sigur: ele nu sunt pentru acasă, nu trebuie să o preocupe pe soţia mea şi nici pe copii problemele mele de la muncă. Aşa că pur şi simplu le atârn în copac în fiecare seară când ajung acasă şi le reiau dimineaţa când plec iar la muncă.[/SIZE]

[SIZE=2]Stii ce-i interesant, spuse surâzând, că dimineaţa nu mai sunt atât de multe si nici atât de complicate cum îmi amintesc că le-am lăsat în copac ,cu o seară înainte.”[/SIZE]

Slabanogul din Capernaum
 

Din tradiţie şi dintr-o carte veche a Bisericii se spune că acest slăbănog vindecat de Isus se numea Isac Lachedem. I se mai zice şi evreul rătăcitor. Când Mântuitorul urca cu Crucea pe dealul Golgotei, hulit şi batjocorit, însetat şi nemâncat, s-a oprit în dreptul casei acestui Isac Lachedem, căci pe acolo ducea drumul spre Golgota. Atunci Isac a ieşit şi el la poartă împreună cu vecinii, iar Domnul văzându-l l-a rugat să-i dea puţină apă. La refuzul acestuia, Isus l-a rugat să-I dea voie să se odihnească pe banca de la poarta lui; dar acesta îi zise cu asprime: “Nu-ţi dau voie să stai, mergi de aici!” Atunci Domnul Hristos se întoarce către el şi-i zise: “De acum încolo să mergi şi tu mereu, până la a doua Mea venire”. Se spune că şi astăzi acest evreu nerecunoscător, care s-a asociat cu ceilalţi hulitori, trăieşte şi umblă neîncetat, străbătând pământul în lung şi-n lat fără să i se întâmple ceva. Merge prin pustietăţi, prin jungle periculoase şi s-a aruncat chiar în vulcanul Vezuviu din Italia, pentru că el vrea să moară, dar nimic nu i se întâmplă pentru că blestemul dumnezeiesc este asupra lui.
Animalele sălbatice vin până lângă el, îl miros, dar sunt cuprinse de o aşa scârbă, că nu se pot atinge de el. Iată că se apropie 2000 de ani şi el merge, merge mereu pe pământ. Acum nu mai vrea să se facă sănătos, ci doreşte să scape de povara vieţii, dar în zadar, căci lucrurile neînsufleţite nu-l primesc, ci totul şi toate îi spun şi-i repetă cuvintele Mântuitorului spuse la poarta casei lui: “Mergi, mergi”!” Iar el merge până va veni Domnul să judece viii şi morţii.
Blestemul dumnezeiesc a căzut peste el ca şi peste toţi cărturarii şi fariseii, în frunte cu Anna şi Caiafa, căci toţi, împreună cu Pilat, şi-au sfârşit viaţa lor în diferite chinuri, ducându-se în focul iadului. Blestemul dumnezeiesc a căzut peste toţi cei care au cerut răstignirea Domnului, căci au fost împrăştiaţi pe toată faţa pământului, căzând în grea sclavie, chinuiţi în diferite feluri, arşi de sete, de foame, rămaşi fără ţară, şi aceasta, iată, aproape de 2000 de ani.
S-a împlinit tot ceea ce au cerut ei cu gura lor când au zis: “Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. Spunând Domnul slăbănogului să nu mai păcătuiască, s-a gândit la toate oile cele rătăcite ale casei lui Israel, precum şi la noi, şi să nu ni se pară lucru de glumă, căci dacă ne ţinem tot mereu de păcate, blestemul dumnezeiesc apasă asupra noastră, a casei şi a copiilor noştri. De altfel, pentru păcatele grele pe care le facem şi nu le mărturisim la timp, vin peste noi fel de fel de necazuri, greutăţi şi boli, neînţelegeri şi despărţiri între soţi.

Cum lucreaza Dumnezeu in lume

Era odata un calugar foarte evlavios si un om rau, care prigonise pe multi crestini. Cei doi au murit in aceeasi zi, calugarul in chinuri groaznice, mancat de un leu si nestiut de nimeni, iar omul cel rau fara durere si inmormantat cu muzica mare si lume multa. Ucenicul calugarului s-a intristat: "Uite ce inmormantare a avut ucigasul crestinilor si pe batranul meu l-a mancat leul! Doamne, arata-mi judecatile Tale! De ce unii sunt bogati si altii saraci, altii rai si o duc bine..."

Pe cand mergea ucenicul la Alexandria, a iesit inaintea lui un calugar tanar si i-a spus ca il va ajuta in drumul lui, ii va tine poverile, dar sa jure sa nu spuna niciun cuvant pe drum, indiferent de ce va vedea. Si-au inceput calatoria in tacere.

La un moment dat au ajuns intr-un sat, unde au fost primiti de doi tineri, care i-au omenit, punandu-le pe masa un blid frumos de argint cu flori, pe care scria bisericeste. Cand a venit vremea sa plece, calugarul cel tanar a furat blidul de argint si l-a pus sub haina, iar mai apoi l-a arucat intr-o apa. Ucenicul a vazut, dar jurase sa taca. In sinea lui se gandea: "Mare pacoste si calugarul asta, fura blidul de la oameni".

Ajunsi intr-un alt sat, au fost primiti de un om gospodar. La plecare, calugarul cel tanar a facut o cruce peste cainele gazdei. Animalul a crapat si a murit. Spre seara, au fost primiti cu multa evlavie de doi tineri casatoriti care aveau un copil in leagan. La plecare, calugarul cel tanar a sucit gatul copilului si l-a lasat mort. Ucenicul zicea in sinea lui: "Alta crima, cine stie unde merg eu cu criminalul acesta! Vai de capul meu!"

Apoi au trecut pe langa o crasma. Calugarul cel tanar s-a oprit in fata ei si s-a inchinat. Cei din crasma radeau: "Ia uite popa, se inchina la noi!" Ajunsi la marginea unei paduri, au gasit o biserica parasita, cu ziduri care de abia se mai tineau. Tanarul a luat cateva pietre si a inceput sa azvarle cu ele in biserica, apoi si-a facut cruce si a plecat. Ucenicul zicea in gand: "Asta numai drac poate sa fie!"

Au ajuns apoi intr-un sat in care niste copii sarmani si orfani isi duceau zilele intr-o casuta din stuf. Ucenicul i-a omenit cu ce a putut, le-a spus vorbe de mangaiere, dar tanarul nu a facut altceva decat sa dea foc casei in care acestia locuiau. Pana sa vina oamenii sa stinga focul, casa arsese in intregime. Aproape de Alexandria, au trecut pe langa o casa darapanata. Tanarul calugar a spart geamurile si a distrus si ce mai ramasese din ea.

Ajunsi, in sfarsit, la destinatie, ucenicul nu a mai rabdat si i-a spus: "Mi-am tinut legamantul, am ajuns la Alexandria acum. Sa-mi spui ce esti, drac, inger sau om?" tanarul i-a raspuns: "ce ai cu mine, parinte?" "Eu nu am vazut oare pana acum ce ai facut? Multe rele ai facut pana acum". Tanarul i-a raspuns: "Parinte, trei lucruri mari am facut:

Blidul de argint fusese furat dintr-o biserica de parintii tinerilor si acum ei se muncesc in iad. Daca il pastrau si aceia, mergeua si ei in iad. L-am aruncat in apa aceea, unde o sa il gaseasca dascalul bisericii si o sa il duca unde ii este locul. Aceste trei lucruri bune am facut: au ieist cei din iad, nu vor merge cei doi tineri in iad, vasul se intoarce in bisericaŢ .

"Dar cainele de la casa aceea?" "Cei ce aveau cainele erau crestini buni, insa in ziua urmatoare cainele avea sa turbeze si sa ii muste pe toti, ducandu-i la moarte, asa ca am omorat cainele si i-am salvat pe toti".

"Dar de ce ai omorat copilul din leagan?" "Si acesti doi tineri erau crestini buni, ins ade crestea mare copilul, se facea mare hot si si-ar fi omorat parintii, asa ca i-am salvat".

"Dar la crasma de ce ai facut semnul crucii?" "In crasma erau primarul satului si cantaretul, isi faceau planuri sa construiasca o biserica, dar in vinul pe care trebuia sa le fie servit intrase un sarpe si de l-ar fi baut, mureau amandoi si nu mai faceau biserica. Dar facand semnul crucii, am binecuvantat vinul si planurile lor".

"Dar in biserica de ce ai dat cu pietre?" "In ea, fiind paarsita, erau o multime de draci si i-am alungat de acolo, acum vor veni oameni, o vor repara si vor face slujba in ea".

"Dar de ce ai dat foc la casa copiilor orfani?" "De ramanea acea casa, copiii se necajeau la fel, insa vor gasi o caldare cu bani in locul in care a ars casa si o ruda a lor ii va lua si se va ingriji de ei".

"Dar casa de la marginea Alexandriei de ce ai daramat-o?" "Casa aceea fusese facuta cu bani furati si de ar fi trait in ea cei care au facut-o, nu se mantuiau. Astfel, vor face alta din sudoarea fetei lor si se vor mantui".

A zis batranul: "Vad ca toate le-ai facut bine, dar acum spune-mi cine esti, inger sau drac?"
Si a zis tanarul: "Eu sunt ingerul lui Dumnezeu si am fost trimis sa iti arat judecatile Lui nepatrunse de mintea oamenilor. Pustnicul ce a murit mancat de leu, prin durerea mortii, si-a spalat si ultimele pacate ce le mai avea si asa s-a mantuit, iar prigonitorul, ingropat cu mare pompa, a facut si el ceva fapte bune in viata si Dumnezeu i le-a platiti prin cinstea inmormantarii, dar acum este in iad. Intoarce-te in chilia ta si nu cauta sa intelegi Judecatile lui Dumenzeu, nepatrunse de mintea omului".

Fratilor, sa stiti ca pe doi ii trazneste Dumnezeu, pe doi deodata, si pe cel bun, si pe cel rau. Cel bun prin aceasta moarte merge in rai, iar cel rau in iad, dupa faptele sale. Dumnezeu face cum stie si cum vrea, dar toate le face bine, Dumnezeu fiind Binele cel mai mare din lume. Aceasta a fost istoria cu "Judecatile lui Dumnezeu", manca-v-ar raiul sa va manance! (Parintele Cleopa, apud Pelerinul roman, de diacon Gh. Babut, Oradea, 1991).

Rectificare - pilda este preluata din Pelerinul roman, insa a fost istorisita de parintele Paisie, nu de parintele Cleopa.

In Patericul Egiptean un tanar monah care l-a intrebat pe unul dintre oamenii sfinti ai desertului de ce atat de multi oameni vin in pustie sa-L caute pe Dumnezeu, si multi dintre ei renunta dupa scurt timp si se intorc la viata lor in cetate.

Batranul calugar i-a raspuns:
„Aseara, cainele meu a vazut un iepure alergand dupa adapost, printre tufisurile desertului si a inceput sa vaneze iepurele, latrand puternic. Curand, alti caini s-au alaturat vanatorii, latrand si alergand. Au alergat o distanta lunga si au alertat si alti caini. Curand, pustia rasuna de zgomotul cautarii lor, iar vanatoarea a continuat pe timp pe noapte.

Dupa putina vreme, multi dintre caini au obosit si au renuntat. Cativa au alergat iepurele pana cand noaptea aproape s-a risipit. Dimineata, numai cainele meu continua vanatoarea.”

„Intelegi,” spuse batranul, „ce ti-am spus?”

„Nu,” raspunse tanarul monah, „spune-mi, te rog, parinte.”

„Este simplu,” a spus parintele pustiei, „cainele meu a vazut iepurele!”

Timpul schimbarii

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb , dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb , nu-i aşa ?

- Nu , i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

- Da, părinte, un puiet de brad.

- Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt , aproape cât un om.

- Acum , scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu brăduţul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:

- Smulge-l acum pe acela.

- Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te şi mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de brad şi , cu multă greutate, au reuşit , în sfârşit , să-l scoată.

- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.

- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini , chiar de-am fi şi o sută de oameni.

- Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel ?

Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă , dar, cu timpul , ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău.
Cât este încă mică , o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă , căci mai târziu , va fi cu mult mai greu.

Pasii lui Dumnezeu
 

Într-o noapte, un om a visat că străbătea o plajă împreună cu Dumnezeu. La fiecare pas apăreau pe cer imagini din viaţa lui. Şi, cu fiecare imagine, pe nisip apăreau două rânduri de urme: un rând lăsat de paşii lui, altul lăsat de paşii lui Dumnezeu. Omul privi paşii de pe nisip şi observă ceva ciudat. Văzu că adeseori pe nisip apărea doar un singur rând de urme, iar celălalt dispărea. Şi asta se petrecea tocmai în momentele cele mai grele ale vieţii lui. Descoperirea aceasta l-a tulburat cumplit şi, plângând, L-a întrebat pe Dumnezeu, Care-l însoţea:

„– Doamne, mi-ai spus că de vreme ce m-am hotărât să Te urmez, vei merge cu mine până la capăt! Dar, uite, tocmai în clipele cele mai grele din viaţa mea văd un singur rând de urme, ceea ce înseamnă că Tu tocmai atunci m-ai părăsit!“

Şi Dumnezeu i-a răspuns:

„– Copilul meu drag! Eu te iubesc şi nu te-am părăsit nici chiar în momentele cele mai cumplite ale vieţii tale. Acolo unde vezi un singur şir de urme, să ştii că te-am purtat în braţe…, iar urmele ce le vezi, ale Mele sunt!“

Doctorul doctorilor
 

Culeasa de Danion Vasile:



De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul. Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită.

Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…

***

Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de ciungi, de orbi, de surzi… Erau prea obosiţi ca să plece mai departe, aşa că s-au hotărât să rămână peste noapte în sat. Când au intrat într-o casă de oaspeţi, gazda le-a spus: „Satul nostru îl aşteaptă pe Marele Doctor. Aţi auzit ceva, se apropie de noi?”

Musafirii nu dăduseră niciun răspuns. Copilul tăcu, gândindu-se că dacă ar spune că nu ştie nimic de vreun mare doctor ar fi putut să îl întristeze pe cel care îi primise cu atâta bunăvoinţă la el în gazdă.

Dimineaţa, când să îşi ia rămas bun, călătorii îi văzură pe cei patru copii ai gazdei. Cele trei fete se jucau pe iarbă, dar copilul cel mai mare, un băiat frumos, stătea pe un scaun.

- E orb, le explică gazda, nu vede nimic…

- Îmi pare rău, tare rău, spuse copilul.

Îi era tare milă de băiatul orb, aşa că spuse:

- Of, dacă aş putea, i-aş da eu unul din ochii mei.

Străinul care îl însoţea îl întrebă în şoaptă:

- Eşti sigur?

Copilul întrebă:

- Da, sunt sigur, dar…

- Fie cum vrei tu, spuse Străinul. Îl atinse uşor pe faţă şi copilul îşi dădu seama că nu mai vede bine. După câteva clipe, copilul vru să deschidă ochii, dar îşi dădu seama că ochiul stâng avea pleoapele lipite. Privind cu dreptul, îl vedea pe copilul care înainte fusese orb sărind de bucurie.

- Văd, văd, văd…, striga acesta.

- Eşti sigur că vrei ca ochiul tău să rămână la el? – îl întrebă Străinul.

- Ce să zic… Da, vreau, spuse copilul cu hotărâre.

- Să mergem atunci, spuse Străinul. Şi porniră la drum.

La ieşirea din sat, văzură o casă dărăpănată. În faţa ei era un copil care se străduia să bea apă din găleata aflată pe marginea fântânii, dar îi era foarte greu, pentru că nu avea mâini. Copilul îl privi în ochi pe Străin, şi spuse cu voce tare:

- Dacă aş putea, i-aş da una din mâinile mele.

- Dă-i-o pe care vrei, îi spuse Străinul. Copilul întinse mâna stângă. Străinul îl trase de ea, şi mâna se desprinse din umăr, fără mare greutate.

- Eu o iau înainte, spuse copilul, nu vreau să ştie că e de la mine.

Copilul făcu câţiva paşi, apoi se ascunse după un copac. Îl văzu pe Străin cum apropie mâna de copil, şi mâna se lipi imediat. Copilul o mişca, nevenindu-i să creadă ochilor.

Străinul îşi continuă drumul. Copilul veni lângă el şi spuse:

- Dacă aş putea, mi-aş da şi viaţa pentru ceilalţi.

- Când te-am întâlnit, mi-ai spus că îţi doreşti să devii doctor. De asta am venit prin acest sat… Altfel… Uite, pentru că ai spus asta, ne vom schimba drumul. Plecăm în altă parte. Dar va fi mult mai greu decât până acum. Nu avem decât puţină hrană la noi şi avem de mers vreme de patruzeci de zile.

- Mergem, mergem… Cu tine îmi este bine oriunde aş fi.

Şi au plecat… Şi au mers departe, departe. Au urcat stânci, au mers prin ploaie, le-a fost foame, le-a fost sete, dar mergeau înainte. Când copilul simţea că nu mai poate, îl privea pe Străin şi sufletul său se umplea de putere.

Au mers până când au ajuns într-un sat cu case mari, bine îngrijite. Au bătut la prima poartă:

- Ziua bună, oameni buni, ne daţi şi nouă ceva de mâncare? – întrebă Străinul.

Nimeni nu îi răspunse, însă.

- Ce e cu ei, nu aud? întrebă copilul.

- Ba da, aud… Dar nu sunt primitori de străini.

- De ce? Până acum ne-au primit toţi, chiar şi cei săraci. Iar aceştia, care cred că au de toate…

- Aceştia au inima bolnavă, spuse Străinul. Nu iubesc, nu ştiu să iubească.

- Îi pot ajuta? Ce să fac pentru ei?… Dacă le-aş da inima mea, aş muri, nu-i aşa? - întrebă copilul. Şi nu aş putea ajuta decât un singur om. Eu aş vrea să-i ajut pe mulţi, zise copilul, privindu-l pe Străin.

- Dă-i fiecăruia o bucăţică din inima ta.

- Cât de mare?

- Vei simţi tu, unii vor avea nevoie de o bucată mai mare, alţii de alta mai mică.

- Bine, zise copilul. Aşa am să fac.

Copilul intră în curte, timid. Primul veni spre el un bărbat cu o faţă aspră care ducea o scară în spate. Înainte să îi spună ceva copilului, acesta îi aruncă în piept o bucăţică din inima lui. Bărbatul se schimbă, brusc, la faţă. Privirea îi deveni senină.

- Avem oaspeţi, oaspeţi de seamă, strigă către cei din casă. Bine aţi venit la noi, le spuse musafirilor.

Copilul se întoarse spre Străin şi îi zâmbi.

- Bine v-am găsit, spuse Străinul.

- Nu ştiu ce s-a întâmplat, v-am văzut la poartă de când aţi venit, dar eram prins cu treburile, zise gazda.

Soţia îi privea pe fereastră, mirată. Copilul se apropie de ea şi îi aruncă o bucăţică din inima lui. Femeia văzu cum copilul aruncă ceva înspre ea, dar nu îşi dădu bine seama ce s-a întâmplat. Simţea doar o căldură în piept. Şi ieşi să îi primească pe oaspeţi.

Copilul îl întrebă pe Străin:

- Mai sunt mulţi pe care i-aş putea ajuta? Simt o dorinţă din ce în ce mai mare de a da o parte din inima mea şi altora…

- Nu vrei să mănânci mai întâi? Ţi-e foame, doar…

- Mâncăm după aceea, spuse copilul.

- Du-te singur, îi spuse Străinul. Ştii ce ai de făcut. În satul acesta aproape toţi suferă de aceeaşi boală. Puţini au inima sănătoasă. Tu îi poţi ajuta şi pe ceilalţi să iubească…

Copilul plecă. Merse din casă în casă. Peste tot era întâmpinat cu răceală. Dar, când pleca, oamenii nu voiau să se mai despartă de el. Ceva însă se întâmpla. Pe măsură ce ajuta mai mulţi oameni, el îmbătrânea. Spre seară, arăta deja ca un bătrân de şaptezeci de ani. Mergea din ce în ce mai greu. Ajunse la prima casă din sat, la casa la care îl lăsase pe Străin. Intră, văzu mulţi oameni la masă, dar Străinul plecase. Încercă să intre în vorbă cu gazdele, dar acestea nu îl recunoscură. I-a întrebat:

- Ştiţi cumva, a trecut pe-aici un om străin de aceste locuri?

- Da, a trecut de dimineaţă. A plecat apoi repede, s-o fi dus să îl caute pe copilul cu care venise. A lăsat însă o scrisoare, a spus să o dăm celui care va întreba de el, zise bărbatul, întinzând scrisoarea bătrânului. Acesta luă scrisoarea, privindu-l pe bărbat în ochi. Bărbatul tresări, i se păru că a mai văzut acei ochi, dar nu îşi dădu seama când anume.

Bătrânul începu să citească:

„Copile, ai vrut să ajuţi bolnavii şi te-am ajutat. Ai dat mâna ta, ochiul tău altora. Acum le-ai primit înapoi”. Bătrânul îşi dădu seama că începuse să vadă şi cu al doilea ochi şi mâna stângă i se mişca de parcă nu i-ar fi lipsit niciodată. „Ai vrut însă mai mult, aşa că te-am adus la oamenii care au cele mai mari suferinţe. La cei sănătoşi la trup, dar cu inima bolnavă. Şi i-ai ajutat. Dăruind, ai dobândit... Priveşte spre pieptul tău. Inima e la locul ei, dar e mai mare. Cu cât ai dat mai mult, cu atât a crescut mai mult. Pentru că pe Mine M-ai primit în ea. Puterea Mea este puterea iubirii, puterea care biruie orice boală şi orice neputinţă. Puterea iubirii biruie moartea, pentru că Eu am biruit moartea. Alege, deci, ce fel de bolnavi vrei să ajuţi, pe cei bolnavi la trup sau pe cei bolnavi la suflet. Orice ai alege, Eu voi fi cu tine. Şi îţi vei da seama că nu am plecat de lângă tine, pentru că Mă vei simţi în inima ta…”

Bătrânul plângea, şi abia mai putea citi din cauza lacrimilor. Plângea, şi simţea cum inima îi arde în piept…

***

Copilul se sculă din somn brusc. În cameră era foarte frig, focul din sobă se stinsese. Dar inima îi bătea în piept cu putere. Şi îşi aminti visul… Privi apoi spre icoană şi recunoscu chipul Străinului…

Ani de zile l-a tot frământat visul acela. L-a frământat până ce a ajuns preot. L-a frământat şi după aceea, până când a ajuns la bătrâneţe. Şi, în toată viaţa lui, a simţit că inima i-a rămas plină de iubire pentru ceilalţi. Pentru că Îl primise în ea pe Cel ce este Iubire…

Phil Bosman -Saracia celor bogati
 

Acum in prag de sarbatori, gandul ma duce si la tine draga Silvestar, la sufletul tau sensibil si la unele din topicurile deschise de tine...


"Tatal unei familii foarte instarite isi lua intr-o zi baiatul si mersera cateva zile la tara, dorind fiului sa-i arate fiului cat de saraci pot fii unii oameni. au petrecut trei zile in gospodaria unei familii mai sarace.
La intoarcere tatal isi intreba fiul:
- Ei, cum ti-a placut calatoria noastra?
- A fost frumos, tata!
- Ai vazut cat de saraci sunt unii oameni?
- Da, tata. am vazut ca noi avem un caine, iar ei au patru, ca noi avem o gradina mica, iar ei au o gradina cat un teren de fotbal, ca gradina noastra e luminata de felinare, iar a lor de stelele noptii, ca noi ne cumparam apa de baut, iar ei beau apa proaspata din propria fantana ...
dupa toate acestea tatal ramase fara cuvinte. Apoi fiul adauga:
- Multumesc tata ca mi-ai aratat cat de saraci suntem.
-------------------------
In cele mai bogate tari locuiesc cei mai saraci oameni. Ei sunt bogati. Au prea mult, mananca pre mult. Traiesc prea repede si nu-si gasesc odihna. Profita de toate dar nu savureaza nimic. Polueaza aerul si apa, inima lor si intreaga lor viata. Ei sufera de tot felul de boli si nu se simt niciodata bine. Vor sa doarma, dar nu pot.
Lacomia de bani il face pe om sarac pentru ca ea nu spune niciodata: de-ajuns!!!"

Povesti cu talc
 

Femeia inteleapta!

Odata un om se ratacise intr-un drum de munte. Mergand el asa flaman si trist ,iata ca in cale intalneste o femeie. Se apropie de ea si o roaga sa-i dea ceva de mancare.
Femeia a desfacut desaga cu merinde ca s-o imparta cu acest om.
Desfacand desaga drumetul a vazut o piatra foarte scumpa. Vazand piatra drumetul a rugat-o pe femeie sa-i dea piatra lui . Femeia fara sa ezite i-a dat piatra scumpa si si-a continuat drumul.
Drumetul fericit se gandea ca aceasta piatra ii v-a ajunge pentru a trai o viata indestulata pana la adanci batranete.

Peste ceva timp drumetul o ajunge din urma pe femeia intelepata, ii intoarce piatra, si ii spune:
-Da-mi, te rog, acel ceva ce te-a facut sa-mi dai aceasta piatra scumpa.

Un soldat l-a intrebat pe avva Mios daca Dumnezeu primeste pocainta. Dupa ce i-a dat multe invataturi, avva il intreaba: "Spune-mi, iubitule, daca ti se rupe haina, tu o arunci?". El raspunde: "Nu, o cos si o folosesc mai departe". Batrânul ii zice: "Daca tu ai grija de o haina, oare Dumnezeu n-o sa aiba grija de propria Lui creatura?". (Pateric, editia Polirom, 2005)

[quote=silverstar;92715]La trecut...

Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni

Odata intr-o manastire de calugari,intr-o buna zi a disparut staretul.Calugarii speriati au inceput sa-l caute.L-au gasit intr-un tarziu ascuns,jucandu-se de-buselea ca un copil.Calugarii speriati il intrebara:
-Ava,va simtiti bine?
-De 8o de ani ma straduiesc in post si rugaciuni si era cat pe ce sa omor copilul din mine..

Poveste despre doua orase
 

Apropiindu-se de un mare oras, un calator a intrebat o femeie care statea pe marginea drumului:
"Cum sunt oamenii din acest oras?"
"Cum erau oamenii acolo de unde vii?"
"Ingrozitori," a raspuns pelerinul. "Meschini, mincinosi, detestebili in toate privintele."
"Inteleg, zise femeia, la fel ii vei gasi si pe cei din orasul din fata ta."
De-abia se indepartase primul pelerin ca s-a mai oprit unul si a vrut si el sa afle cum sunt oamenii din oras.
Batrana a intrebat din nou cum erau oamenii din locul unde plecase.
"Erau oameni deosebiti: cinstiti, muncitori, si generosi chiar daca greseau in generozitatea lor. Mi-a parut rau ca am plecat."
Raspunse femeia inteleapta: "La fel ii vei gasi si pe cei din orasul din fata ta."

Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet.
"Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci.
Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse.
"Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!"
Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:
"Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar
nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".
Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti
sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare"
Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Vaca i-a raspuns: "Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma
poate rani in nici un fel."
In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea
noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza
intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase.
Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare.
Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina.
Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea.
Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.
Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat
fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete...

[COLOR=blue]Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol. [/COLOR]

Un om avea un fecior rău cum e fierea.
Lenea curgea de pe el, în timp ce cu uşorul trai era frate de cruce... Doar de blestemăţii şi rele era bun. Tătâne-său nu-l bătu,cand era mic, cum făceau alţi părinţi,in schimb, a bătut câte un cui în uşă de fiecare boacănă a neisprăvitului; -cuiul şi fapta de ocară...
Timpul se scurse, uşa se umplu; deveni un zid de cuie. N-aveai unde pune un deget şi fiul omului se înfurie intr-o buna zi ,vorbind către tatăl său:
- Nicăieri ca la noi,mai tata... De ce ai bătut atatea cuie în uşă? Uita-te cum arata....
- Tu le-ai bătut, zice tatăl.
- Eu?
- Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fără număr?
- Făcut, recunoscu fiul.
- De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte usa acum, ăsta eşti tu, vorbi tatăl, posomorându-se rău.
- Nu-i supărare, cuiele se pot scoate; eu voi fi acela, promise fiul.
- Poate făcând tot atâtea fapte bune, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji mai departe.
Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, încât fapta de laudă şi actul de mărinimie deveniră obişnuinţă. Nu trecea zi să nu ia cleştele spre a scoate un cui-două din uşa fărădelegilor lui.
Timpul curse,anii au trecut, uşa se goli şi fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap, trăgea să moară. Spuse către el, strălucind de bucurie:
- Văzut-ai, tată? Nu mai e nici un cui. Le-am scos pe toate !Acum usa e iarasi cum era
Tata-sau il privi
- Da, dar găurile?!?

Istorioara asta nu mi-a placut.
M-a intristat pentru ca tanarul a incercat sa se schimbe, s-a pocait, mai rar sau chiar inexistenti astfel de tineri, si totusi tatal i-a scos ochii cu gaurile.

Mi se pare nitel in contradictie cu invatatura ortodoxa, cu pilda fiului ratacitor si cu bucuria din cer pentru pacatosul care se intoarce.

Mi se pare trist, sa ierti dar totusi sa-i zici: bine bine, da las-o mai moale ca uite ce gauri ai lasat.

se refera ca mai sunt si oameni care nu pot ierta(si inca foarte multi,care fac rau celor carora intr-adevar regreta greseala facuta) daca faci un rau cuiva,rana pe care i-ai provocat-o nu se poate vindeca in totalitate oricat ai incerca sa indrepti caci raul odata facut,rau ramane,bineinteles ca mai conteaza si fapta si persoanele ranite...sunt unele greseli care se pot ierta imediat dar sunt si unele care se iarta greu..sunt oameni care de felul lor tin dusmanie dar sunt si oameni sufletisti......eu una iert dar nu spun in fata acest lucru decat daca persoana respectiva regreta cu adevarat greseala

Laptele cel pentru Dumnezeu

Moise intalneste in desert un pastor. Petrece impreuna cu el intreaga zi, il ajuta sa-si mulga oile, iar la sfarsitul zilei il vede pe pastor ca toarna laptele cel mai gras intr-o strachina de lemn pe care o lasa pe o piatra turtita aflata la o oarecare distanta.
Moise il intreaba pentru ce a facut aceasta, iar pastorul ii raspunde:
- Acesta este laptele lui Dumnezeu.
Moise este nedumerit, asa ca ii cere sa-i explice. Atunci pastorul ii raspunde:
- Intotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun, pe care-l aduc ca o jertfa lui Dumnezeu.
Moise, care este mult mai perspicace decat pastorul in credinta lui naiva, il intreaba:
- Si crezi ca Dumnezeu il bea?
- Da, raspunde pastorul, il bea.
Atunci Moise se simte indemnat sa-l lumineze pe sarmanul pastor si sa-i explice ca, intrucat Dumnezeu este o fiinta absolut spirituala, El nu bea lapte, insa pastorul este foarte convins ca Dumnezeu il bea, asa ca s-au certat putin pe tema asta, pana cand Moise ii propune pastorului sa se ascunda dupa niste tufisuri, pentru a vedea daca intr-adevar Dumnezeu vine si bea laptele.
In timp ce el se va duce in desert ca sa se roage, pastorul se ascunde, noaptea vine, iar in lumina lunii vede o vulpe mica furisandu-se prin desert; vulpea se uita in dreapta, apoi in stanga, dupa care se repede la strachina, lipaie tot laptele si dispare la loc in desert.
In dimineata urmatoare, Moise il gaseste pe pastor trist si descurajat.
- Cum a fost?!, il intreaba.
Pastorul ii raspunde:
- Ai avut dreptate, Dumnezeu este numai Duh si nu voieste laptele meu.
Moise este mirat ca pastorul este atat de abatut, ii spune, deci:
- Ar trebui sa fii fericit. Acum stii mai multe despre Dumnezeu decat stiai inainte.
- Asa este, raspunde acesta, numai ca singurul lucru pe care-l puteam face pentru a-mi exprima iubirea pentru El mi-a fost luat.
Moise pricepe. Se retrage in desert si se roaga fierbinte.
In plina noapte, el are o vedenie in care Dumnezeu i se arata spunandu-i:
- Moise, ai gresit. Este adevarat ca Eu sunt Duh. Cu toate acestea, am primit intotdeauna cu bucurie laptele pe care mi-l dadea pastorul acela, ca semn al iubirii lui pentru Mine; dar pentru ca sunt Duh, nu am trebuinta de lapte, asa ca-l imparteam cu acea vulpe micuta, careia ii place laptele atat de mult.

https://mail.google.com/mail/?ui=2&i...attid=0.1.1&zwhttps://mail.google.com/mail/?ui=2&i...attid=0.1.1&zw
Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era
intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost
luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii
lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa
se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai,
au fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum
viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele
mai dureroase situatii.

[quote=silverstar;94525]Cutia cu iubire...


foarte frumos

Da pai ne pocaim noi ,ne facem oameni de treaba dar cum ramane cu cei pe care i-am ranit pe timpul cand eram neoameni?
Faptul ca ne intoarcem la faptele bune deodata nu inseamna ca lumea se restaureaza dintr-o data...raman crime in urma ta,copii morti,violuri,dureri sufletesti pe care victimele nu au fost in stare sa le faca fata!