gelozie.
 

Buna ziua.Sunt intr-un permanent zbucium interior de cateva zile.Am cateva nelamuriri si as dori putin ajutor.Am descoperit ca imi manifest un fel de invidie fata de o prietena.Nici nu stiu exact daca e invidie sau gelozie.Si nu sunt deloc mandra de asta,nu stiu ce sa fac sa scap de acest sentiment.Ideea este ca ii vreau binele persoanei respective,vreau sa fie fericita,chiar ma rog sa fie fericita si cand are nevoie ii dau sfaturile pe care le cred eu ca sunt de cuviinta,insa uneori cand sunt in preajma ei si am impresia ca este mai admirata decat mine,ma incearca un sentiment de gelozie.Eu mereu am fost persoana cea mai "privilegiata" din grupul din care fac parte si traiesc cu teama sa nu mi se fure acest statut.Nu sunt mandra de mine!Nu sunt mandra de mine deloc!Vreau sa scap de aceasta dorinta sa fiu eu cea mai cea,vreau sa imi depasesc aceste pacate si sa am din nou inima curata.Vreau sa ma bucur din toata inima atunci cand aceasta prietena este mai admirata decat mine.Cum fac sa imi depasesc aceste trairi?

Gandurile nevirtuoase sunt ca niste carii,
care se adancesc clipa de clipa, zi de zi
pana cand intr-o zi ne trezim ca incep sa doara.

Ajungem sa ne intrebam 'de ce oare am aceasta traire dureroasa?'

Nu ne dam seama de sursa, de cauza,
pentru ca nu deosebim clar intre gandurile virtuoase si cele nevirtuoase.

Cele nevirtuoase par firesti, naturale
si le lasam sa dospeasca fara sa aplicam remediul potrivit.

Gelozia apare din faptul ca avem o parere foarte buna despre noi insine,
iar ceilalti sunt undeva la periferia constiintei noastre.

Este ca si cum am sta pe varful unui munte si privim in vale la celelalte persoane.

Remediul cuprinde mai multe faze, adica trebuie cugetat succesiv si cu perseverenta la aceste aspecte:
- mai intai sa domolim parerea exaltata pe care o avem despre noi insine
- nu suntem nici mai buni nici mai rai ca ceilalti
- apoi sa ne gandim la calitatile celorlati - in cazul tau, prietena ta
- sa cultivam bucuria altruista - la gandul ca ceilalti au succes si sunt apreciati

Daca se cugeta repetat si in mod creativ,
durerea geloziei va incepe sa cedeze treptat,
pana cand va disparea.

O altfel de bucurie isi va face locul in inima, o bucurie curata.

Faptul ca o constientizezi si vrei sa scapi de ea este un semn excelent.
Ai resurse din belsug sa depasesti.

http://sfantatreimebc.org/pictura/?p=3173

iti daruiesc aceasta scrisoare... :53:

Hm, si pe mine m-a incercat patima asta, dar cred ca s-a mai domolit. Daca esti foarte tanara, e posibil sa se domoleasca cu varsta. Ideea este ca nu ar fi bine sa fii atat de axata pe ce cred altii despre tine - iti faci rau singura - si sa nu mai dai importanta acestor lucruri, insa pentru asta e nevoie de o reevaluare a prioritatilor. Eu, spre exemplu, am ajuns sa nu mai bag in seama niste lucruri care ma deranjau candva, niste fleacuri, de fapt, dupa moartea bunicii, pentru ca aveam lucruri mai importante la care sa ma gandesc si pe care sa le realizez si nu mai imi permiteam sa imi irosesc timpul, gandurile si nervii pe alte prostii. Cui pe cui se scoate.
Ajuta si spovedania, ajuta si rugaciunea. Poate e bine sa te gandesti de ce crezi tu ca ai atata nevoie de aprecierea celorlalti si care ar putea fi lucrul cu care ai putea-o inlocui.

De Pasti sa iti fie sufletul plin si linistit!

Va multumesc foarte mult!

când ești cu prietena ta în grupul vostru comun și simți că te atacă gândurile respective spune o rugăciune scurtă de genul ”Doamne Iisuse ajută-mă să simt ceea ce vrei TU să simt”...fă chestia asta ori de câte ori e nevoie...după revino aici și spune-ne cum a funcționat ca să ne folosim și noi de experiența ta :1:

Un sfat ar fi autocontrolul, imediat cum sesiszezi ca aluneci pe acesta panta care constient iti displace, sa alungi aceste ganduri si chiar sa faci un compliment sau gest care sa propulseze pe acea persoana in detrimentul tau, cu timpul si exersand aceasta atitudine, ai sa inveti smerenia.

Al doilea sfat (merg bine impreuna) este sa marturisesti duhovnicului aceste ganduri si sa ceri iertare de la Dumnezeu pentru ele, pentru ca sunt fara doar si poate un pacat si mai ales in spatele lor sunt alte pacate mai profunde care tin de ambitiile socializarii ca expresie a instinctelor de turma si toate ambitiile ce deriva de aici si care, nu de putine ori sunt in conflict cu idealurile prieteniei.

draga higinia
 

incearca niste lectii de smerenie,calca mindria-ti in picioare si vei avea odihna, cum spuneau sfintii parinti.

Dumnezeu sa iti sporeasca smerenia.Amin.

Dumnezeu nu cauta la fata omului ci la inima buna.

Primul caz de invidie pe care îl cunoaştem nu a fost al omului. A fost odată, înainte de a fi oamenii, un arhanghel. De atâta slavă ce purta, a fost numit Lucifer, adică Purtătorul de lumină. Era cel mai strălucitor din cinul lui arhiîngeresc, dar tot suferea de invidie, părându-i-se că Dumnezeu are slavă mai multă şi ar putea şi el să aibă tot aşa. De aceea, s-a ridicat asupra lui Dumnezeu, care l-a smerit, aşa încât din Prinţul Luminii a ajuns Prinţul Întunericului. Dar el nu doarme niciodată. Atunci, a tras după el a treia parte dintre îngeri. Acum, el vrea să tragă după el oameni cât mai mulţi. Spirit, el face ce ştie mai bine, acţionând în lumea sugestiilor şi diseminând invidia. Nu vedeţi care este tematica ei ? "Iată, aceea are haine mai frumoase decât mine", "iată, aceleia i se închină mai mulţi decât mi se închină mie". "Iată în ce vilă stă acela, mai frumoasă decât garsoniera mea !". Suntem invidioşi pe poleiala altuia sau pe agoniseala lui. Nu am auzit în viaţa mea ca cineva să sufere de invidie gândind: "dom'le, ce mişto se roagă ăla !" "Iată cum aceea ştie Psaltirea pe de rost, pe când eu nu ştiu nici Tatăl nostru!" Sau: "Face metanii mai multe decât mine !"

Gelozia face parte dintre cele şapte păcate. Acesta este balaurul cu şapte capete, prezent în atâtea alegorii. Nu îl putem ucide, decât retezându-i-le e toate. Le-aţi retezat pe toate şi a rămas doar invidia ? Înseamnă că aţi câştigat o luptă, dar nu un război: dacă nu îl loviţi şi pe acesta, celelalte şase capete se vor reface. Amintiţi-vă din atâtea poveşti, care toate ne învaţă acelaşi lucru: nici Făt Frumos nu izbândeşte singur, ci ajutat de aliaţi de natura lui, sau de altă natură decât el, de însuşiri pe care le dobândeşte în urma îndeplinirii unor condiţii anterioare luptei, de armele cu putere supranaturală pe care i le dăruiesc cei iniţiaţi. Adică: ajutor de la sfinţi şi îngeri, ajutor prin harurile lucrătoare dobândite prin rugăciune, post şi fapte bune, ajutor prin Sfintele Taine şi ierurgii. Folisiţi-le, că niciodată nimeni nu a răpus balaurul cu şapte capete de unul singur. E mai puternic decât noi, mai abil decât noi, are capacităţi care ne sunt străine.

Draga domnule Mihnea,
Daca n-ati auzit pana acum pe cineva fiind invidios pe cei mai buni la rugaciune sau mai sporiti in invatatura teologica, iata, acum aveti, cum s-ar zice, in fata dumneavoastra un astfel de specimen! Eu in persoana. Eu !
Nu stiu daca ceea ce simt este invidie sau gelozie, dar ma inteapa teribil sentimentul ca sunt cea mai ignoranta crestina ortodoxa de pe acest forum. Cand am intrat pe forum mi-am zis: "hai sa mai dau si eu cate un sfat, doua pe aici, ca si eu stiu destule"... Si trebuie sa recunosc ca am ramas cu gura cascata cand am dat cu ochii de postarile userilor (unora multora...) Nu pot evalua credinta userilor caci din cele scrise nu-mi dau seama de cata virtute crestina e in fiecare dar multi dintre dumneavoastra sunteti mult, mult deasupra liniei de plutire, unde ma scald eu, in privinta cunostintelor teologice, dogmatice, canonice si traditiei ortodoxe si nu numai... Pai eu, ma smeresc cate un pic la fiecare intrare pe forum. Ma fac din ce in ce mai mica si nu mai indraznesc sa dau raspunsuri nici macar cu copy / paste.
Nu stiu, sa fie asta invidie?sa fie gelozie?, nu stiu... Dar sigur este multa admiratie!
De acum nu mai intru pe forum ca sa indreptez in credinta pe cineva ci ca sa asimilez. Sper din tot sufletul ca Dumnezeu sa ma ajute sa asimilez doar cele ce duc spre Adevar!