este limbajul teologic invechit?
 

NU.
fac parte din acel grup numeros de oameni care l=au descoperit pe Bunul Dumnezeu atunci cand viata a considerat ca nu-mi folosesc constructiv liberul arbitru sau mai bine zis atunci cand a trebuit sa-mi aduc aminte ca e Dumnezeu deasupra. Bun, s-a intamplat. Dar cu toate ca am fost crescuta in spiritul crestin, de o bunica preotesa si de parinti care de mica mi-au invatat ca fac parte din Marea Creatie si trebuie sa respect tot si toate fiintele si lucrurile din jurul meu, nu reusisem sa trec dincolo de invatatura, nu reusisem sa-L gasesc pe Dumnezeu. S-a intamplat. Eram intr-o situatie disperata, nu vedeam pe unde merg dar atunci cand am ridicat ochii am zarit o biserica, obiserica despre care stiam ca este muzeu, ca nu se slujeste in ea. Am intrat, era vineri, parintele astepta la usa diaconeasca credinciosi care sa vina cu rugaciuni la Maica Precista. Nu stiam, de fapt nu stiam nimic atunci mi-am dat seama ca tot ce ma invatase bunica mea trecuse pe langa mine. Cand am pasit spre Altar parintele mi=a zambit si m-a intrebat (ca un adevarat parinte)ce mi s-a intamplat. Am inceput sa plang, si printre lacrimi i-am zis - aveam mama grav bolnava. M-a mangaiat pe crestet si mi-a scris cu mana lui o rugaciune catre Maica Precista pentru mine(?) si pentru mama mea. Atunci s-a intamplat minunea. Am inceput sa merg la slujbe, la sfantul Maslu si la Liturghie, dar asa cum spuneti nu intelegeam mare lucru, simteam ca acolo imi este locul, nu vroiam sa fiu in alta parte dar nu intelegeam ce se intampla si de ce se intampla, intr-o ordine bine stabilita, ritualurile bisericesti fiind o mare enigma pentru mine cat despre limbajul arhaic folosit ce sa mai vorbim. Atunci am inceput sa citesc, am inceput sa ascult predici mai mult sau mai putin celebre in care gaseam in mod miraculos raspunsuri la toate intrebarile mele.La biserica unde L-am gasit pe Dumnezeu si unde am continuat sa merg preotii doreau o participare activa a credinciosilor la slujba iar asta m-a ajutat foarte mult. Anii au trecut iar acum cand am vazut tema discutiei am zambit. Nici nu asi concepe ca slujba sa se desfasoare in alti termeni. Limbajul folosit este limbajul din Biblie asa cum a fost ea tradusa. Cine are nelamuriri trebuie sa caute raspunsurile in el si sigur le va gasi.

E limbajul duhovnicesc invechit?
 

Si eu am mai auzit printre cunoscuti pareri de genul asta ,insa raspunsul meu este NU fiindca evenimentele din viata MANTUITORULUI si a celorlalte personaje din VECHIUL si NOUL TESTAMENT raman mereu actuale in inima si viata noastra chiar daca ele s-au petrecut acum 2010 ani si de aceea e bine sa pastram termenii in care s-a tradus initial SFANTA SCRIPTURA, fiindca o adaptare cat de mica a unor cuvinte sau fraze poate schimba complet mesajul transmis si ne poate deruta constiinta, care din nestiinta e posibil sa ne-ndemne pe alte drumuri. De aceea e bine s-avem o educatie religioasa solida , sa participam la cat mai multe slujbe din timpul anului bisericesc si sa citim din SFANTA SCRIPTURA, cat de mult putem zilnic. Domnul sa ne ajute si sa sporeasca roadele noastre duhovnicesti!

Daca e sa aplicam ideile astea corect, ar trebui sa avem limba greaca sau chiar aramaiuca in Biserica. Nu asta a fost principiul bisercii crestine de la inceputuri si pana acum.. Altfel nu am avea atatea limbi in diverse tari.

S-a mai discutat despre asta pe alt fir, nu mai stiu pe care, acum o vreme.

Cred ca limba bisericeasca romana este foarte buna dar i-ar mai trebui pe ici pe colo niste reviziuiri - sa se elimine arhaismele inutile. Daca un cuvant nou exprima mai bine ca unul vechi si necunoscut ceea ce trebuie sa exprime, atunci se poate si chiar trebuie sa fie inlocuit.

Daca nu o facem, va avea loc un divort intre cultura si Biserica - el are de fapt deja loc, si este si din vina noastra. Daca noi nu induhovnicim cuvintele 'liturghisindu-le", ele nu se induhovnicesc de la sine.

Nu trebuie schimbat nimic..Tinerii nu se pot apropia de biserica din pricina constrangerilor de ordin moral si dau vina pe limbaj..Ia sa-i vezi´pe aceiasi tineri apropiandu-se de un domeniu placut lor, cu o suma de cuvinte neanteles...! Ce repde il "consuma" !

Absolut de acord. O mică revizuire nu strică. De fapt, sunt relativ puţine cuvinte care ar trebui înlocuite. Criteriile de includere, după cum văd eu lucrurile, ar trebui să fie:
-existenţa unui termen mai nou, cu acelaşi înţeles
şi
-cuvânt care s-a păstrat numai în aria bisericească.

Spre exemplu, să luăm doi termeni: catapeteasmă şi cădire.
În primul caz, nu avem un termen mai nou cu acelaşi înţeles. Avem cuvântul "iconostas", dar care este un pic mai ambiguu decât cel de "catapeteasmă", putând foarte bine avea înţelesul de "tetrapod". Deci, înlocuirea termenului de "catapeteasmă" nu ar fi convenabilă.

Cu totul alta e situaţia în cazul unui termen precum "cădire". El poate fi înlocuit în mod perfect cu "tămâiere". Întrebând un tânăr de pe stradă ce ar putea fi "cădirea", s-ar putea să nu ştie, ori să dea răspunsuri de tot hazul (ca fiind ceva referitor la o cadă), pe când dacă-i zicem de "tămâiere" va pricepe: iată începutul unei comunicări.

Are loc deja, aşa cum spuneţi. Dar din cu totul alte cauze decât cele care ţin de limbaj. Nu limbajul, ci duhul căzut al lumii îi ţine pe mulţi oameni din categoria numită îndeobşte "de cultură" departe de Biserică. Ca dovadă, Bisericile catolică şi protestantă (protestante) au un limbaj foarte adus la zi; or, nu am observat ca, în spaţiile geografice în care acestea sunt majoritare, ecartul dintre Intelighenţie şi Ecclesie să fie mai mic decât la noi.

Problematica limbajului
 

Cred ca astazi asistam la o problematica a limbajului. Pentru credinciosul de rand este foarte greu sa inteleaga adevarata teologie din cantarile bisericesti. Daca in perioada sinoadelor ecumenice preocuparile credinciosilor fata de teologie erau vadite mai ales prin discutiile lor teologice din piete, astazi asistam la indiferenta religioasa si la un limbaj pur economic si material. Vina nu este a Bisericii, Biserica nu trebuie sa-si schimbe limbajul, credinciosul trebuie sa depuna un efort sa se ridice la nivelul taine nu sa coboare taina la nivelul mintii. Prin intrupare Fiulu lui Dumnezeu s-a facut om pentru ca omul sa devina dumnezeu, deci nu sa prefaca dumnezeirea in omenitate, ci sa uneasca omenitatea cu dumnezeirea pana la adevarata transparenta.

De acord, dar s=a facut om. Si a vorbit oamenilor in limba pe care o intelegeau, nu in ebraica, nu?
Trebuie gasit un echilibru intre a nu scadea nivelul limbajului bisericesc si a nu-l face inaccesibil pentru omul de rand, care nu este prea cultivat.

Dupa a mea parere, consider ca sunt unele cuvinte care ar putea fi ajustate. Nu multe.
Cuvinte izolate, unele dintre ele abia intelese si de teologi.

Dar aceasta nu tine de noi, ci de cei randuiti si alesi de Domnul inspre aceasta.

De acord, de bun simț și raționale constatările dvs. Tinerii au o problemă cu înțelegerea unor cuvinte mai vechi. Numai că odată deschisă portița spre adaptări, nu vor apărea și voci care vor încerca să schimbe de dragul schimbării? Nu vor apărea lucrări așa zis teologice care vor propune înlocuiri la tot pasul de dragul de a fi un limbaj accesibil? Traducerea Cornilescu a Bibliei are astfel de adecvări la limba contemporană. Iar Traducerea Lumii Noi (a Martorilor lui iehova) a ajuns deja pe culmile traducerilor adecvate societății de astăzi. Acea traducere seamănă cu o dare de seamă cu miros juridic și îndepărtată oarecum de spiritul lui Hristos.
Iar pentru cuvintele mai vechi avem la îndemână DEX-ul.

Dovada ca limbajul bisericesc este un element viu, dinamic, este faptul ca in biserici nu auzim citindu-se, Sfanta Evanghelie din Biblia lui Serban Cantacuzino, sau Psalmii, din Psaltirea Scheiana etc. Limbajul bisericesc a fost adus intre timp, in cea mai mare parte, la nivelul limbii romane contemporane. Raman desigur unele cuvinte si unele expresii specifice.

Inlocuirea acestora - daca va avea loc - va trebui sa se faca insa cu mare bagare de seama. De exemplu, cuvantul "taina" nu poate fi redat la fel de fidel prin unul din sinonimele "mister" sau "sacrament". Si sunt multe alte exemple.

In ceea ce ne priveste, bine ar fi sa nu ne impotmolim in astfel de lucruri secundare, de datoria lingvistilor si a ierarhilor Bisericii, riscand sa pierdem esentialul. Sa cautam spre frumusetea aparte a acestui limbaj si, mai ales, spre viata pe care cartile de cult o poarta in ele, la care suntem chemati sa fim partasi, viata in Hristos.

Limbajul este intotdeauna un cod
 

Limbajul este intotdeauna un cod, indiferent de nivelul abordat. As remarca insa un aspect deosebit de important. Mie personal nu mi se pare corect sa punem pe seama neintelegerii limbajului bisericesc doar pe seama tinerilor. Iertata sa-mi fie observatia, dar am vazut oameni din toate categoriile sociale, de toate varstele care sunt departe de a intelege pildele bisericesti iar in acest context, fac niste confuzii de proportii. Daca parintii acestei generatii la care facem referire sunt atat de dezorientati, cum va inchipuiti dumneavoastra ca urmasii lor ar putea fi altfel?
Daca respectam cele 10 porunci, atunci avem sanse mari de a intelege multe. Religia crestina este atat de frumoasa si atat de pura tocmai prin simplitatea ei. Va propun sa o abordam cat mai simplu cu putinta pentru a ne apropia cat mai mult de ea. Atunci cand exista credinta, toate labirintele intortocheate ale mintii si ale ratiunii devin dintr-odata un izvor nesecat de intelegeri si de perceptii corecte asupra a ceea ce doreste Dumnezeu de la noi.

Bine si foarte frumos spus. De multe ori ne apropiem de tainele lui Dumnezeu doar pe cale rationala, intelectuala. Ne miram apoi ca nu dobandim intelegerea.

Ratiunea nu trebuie negata in actul credintei, ci ajutata prin harul dumnezeiesc. Astfel, ni se deschid portile intelegerii tainice a lucrurilor, dar si a lucrarilor dumnezeiesti.

Nu cred ca este bine ca ceea ce facem in Biserica sa fie dictat de frica = frica, in cazul asta, ca o mica schimbare, necesara, ar aduce cu ea o avalansa de schimbari, inutile si dezastroase.

Daca nu facem schilmbarile necesare pentru a pastra ce este esential, riscam ca urmasii nostri sa arunce si copilul odata cu apa din cada (dupa cum spune un proverb nemtesc) si sa dea de pamant cu tot limbajul liturgic si cu liturghia traditionala. Asa cum s=a intamplat in Biserica Catolica romana; poate Mihnea Dragomir poate sa confirme. Acum incearca sa revina dar este greu.

Da, de acord, dar cred ca este si o inpotmolire acum = o inpotmolire in vechi de dragul vechiului.
Si exista si aspectul pastoral. Nu numai preotii si traducatorii sunt responsabili, ci si, de ex. profesorii de religie prntre care ma numar, de asta ma preocupa atat de mult acest subiect. dar este adevarat ca nu predau in limba romana si numai romanilor. Dar am vazut la elevi de diverse natii ce dezastru se produce cand limba bisericeasca divorteaza (cu cele mai bune pretexte) de cea inteleasa si vorbita de oameni. Si nu as vrea ca asta sa se intample peste o vreme si in Romania.

Stati linistiti ! Copii sunt familiarizati de mici la scoala cu vocabularul arhaic al crestinismului ortodox. Ceilalti, "extrascolarii" , daca pot prinde prin mila Domnului , intr-o anumita etapa a vietii lor, bine, altfel n-avem ce face !

Si s-o luam si altfel. Adica o taranca analfabeta nu face mofturi si se mantuieste, in timp ce un tanar relativ titrat, urbanizat, consumator de pseudocultura, isi permite moftul si noi trebuie cumva sa schimbam ceva...!

Fani, subscriu la cele spuse. Lucrarea fundamentala a profesorului de religie este una apostolica. Propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, chiar si intr-un cadru institutionalizat cred ca pastreaza sub o forma sau alta "harismele" apostolice. Daca Apostolii si-au inceput misiunea vorbind fiecarui neam pe limba lui, "glosolalia" profesorului de religie se refera la a-i arata fiecarui elev ca Dumnezeu vorbeste pe limba lui. Altfel spus, "se face tuturor toate", pentru ca fiecare copil sa vina la cunostinta Adevarului, la cunostinta lui Hristos. Vom depasi barierele limbajului bisericesc conventional sau chiar a "limbii de lemn", daca si copilul va incerca sa vorbeasca limba lui Dumnezeu, adica rugaciunea. Cred ca aceasta este provocarea adresata nu numai profesorilor de religie, ci tuturor celor care au misiunea sadirii cuvantului dumnezeiesc in sufletele semenilor.

Am ajuns sa vorbim nu doar de criza financiara, ci si de criza a Duhului Sfant. Nu cred ca ne-am mai pune intrebari de acest gen, daca Duhul Sfant ar fi cu adevarat prezent in noi. Nu pledez pentru texte slave in biserica, dar vreau sa atrag atentia ca ori cat de bine s-ar traduce un text, fara prezenta Duhului, raman vorbe in vant.

La fel a inceput si in Biserica Catolica, cu ideea adaptarii la mofluzii care dadeau vina pe limbaj si "invechit", in timp ce era doar vina lor privind imposibilitatea de a se adapta la orice fel de morala.

Asa vreti sa ajungem ?

APUS AGGIORNAT


Un teolog ortodox, cand are sansa de a lua cunostinta cu crestinismul apusean, nu se poate sa nu fie surprins in mai multe privinte. Cea mai socanta constatare pentru el este laicizarea (si, odata cu ea, desacralizarea) acestui crestinism. Fenomenul - pentru apuseni normal - a inceput odata cu asa-numitul "aggiornamento" (aducere la zi) lansat de Conciliul II Vatican, dupa care Biserica trebuie sa se actualizeze spiritului modern, mereu transformator al lumii contemporane. Si, potrivit acestui principiu, tot ce apare nou in lume trebuie sa se reflecteze si in Biserica (ca doar nu lumea trebuie sa se ia dupa duhul Bisericii, ci Biserica dupa duhul lumii, nu?).
Primul soc l-am avut cand am luat cunostinta cu capela unei facultati de teologie catolica: era construita ca un buncar antiatomic, cu pereti bruti din ciment, de la care aveai impresia ca abia s-a scos cofrajul, cu asfalt pe jos si cu sfanta masa din fier beton.
Alta surpriza am avut-o tot la cursurile de aceleiasi facultati, unde, chiar in fata mea sedea un teolog "punk". Avea lanturi peste tot: in urechi, in nas, pe brate... In parul festelit cu toate culorile posibile, avea taiata o cruce, iar hainele lui erau rupte si zdrentuite cum la noi parca nici cersetorii nu poarta. Prezenta lui acolo nu deranja pe nimeni, era chiar banala. Ce mai, pe scurt: era modern! Socat, va marturisesc ca m-am intrebat cine era cu adevarat liber fata de lanturi: el sau rastignitii de la Aiud, Gherla, Jilava...? Sa nu credeti cumva ca de aceasta actualizare a fost crutata missa catolica. Nici vorba! Lunar, studentii teologi catolici organizeaza asa zise "misse ale facultatii de teologie" care nu semanau formal, deloc intre ele. Fiecare missa era conceputa dupa un anumit fel de muzica, cu anumite instrumente, cu un fel de accente aduse din toata lumea. Mi-amintesc de una alcatuita in "stil american" la care s-a cantat jazz, cu tot tacamul de instrumente specifice lui. Pana si cantarea "Sfant, Sfant, Sfant" a fost actualizata de un hit unde Iisus Hristos era numit J.C. de la Jesus Christ (precum J.R din Dallas!), dar nu "Mantuitor" pentru ca, probabil pentru ei suna prea demodat ci... "Superstar"! Textul suna asa: "Hey J.C/ Don't you smile at me?/ Osana, Osana, Superstar!". Missa s-a incheiat cu aplauze puternice; toti au fost satisfacuti. Eu m-am cutremurat! Si, retineti, totul se petrecea la fratii nostri catolici!
Altadata un teolog catolic imi spunea: "De ce noi preotii sa ne imbracam in vesminte aiurite? Prea sunt demodate si amintesc de vremea imperiului bizantin. Astazi trebuie sa fim actuali, mai accesibili oamenilor de acum, de aceea m-am hotarat sa-mi fac vesminte din material de blugi!" Eibine, cum v-ati simti daca preotul v-ar pune pe cap un epitrahil facut din material de blugi?
Odata, un renumit profesor catolic de liturgica a fost solicitat de o renumita casa de moda, ca sa-si spuna parerea in legatura cu "ultimele" noutati in materie de... vesminte preotesti. Casa de moda era pregatita sa scoata modele "de ultima ora" in materie de "moda liturgica"! De altfel, odata mi-a cazut in mana un catalog (mare si atragator precum cataloagele Otto sau Quelle) care continea o mare oferta cu modele de vesminte si obiecte liturgice de toate felurile. In Apus exista niste aparate ce seamana cu aparatele Xerox, la care poti sa-ti imprimi pe haine orice imagine doresti. Un student teolog a avut ideea de a-si imprima pe pantaloni, nici mai mult nici mai putin... icoane ortodoxe! Am crezut ca pic jos cand am vazut ca pe dosul pantalonilor avea icoana Buneivestiri si a Mantuitorului!
Ce sa mai spun despre arhitectura noua a bisericilor, care a pierdut orice urma de sacralizare, de liturgic, ele semanand mai mult cu salile de spectacol, cu restaurantele, cu hotelurile... Dar pentru ei, nici nu mai conteaza sacramentul, ci esteticul, arta, modernul. De aceea bisericile se umpleau cand era cate o missa de Mozart sau Bach. In rest...
Iata de ce, cand m-am intors acasa, mi s-au umplut ochii de lacrimi cnd am vazut o biserica plina "ochi" de oameni care ingenunchiau cutremurati in rugaciune. Ce frumoasa este ortodoxia si ce pacat ca noi, romanii, nu stim sa o pretuim cu adevarat!

P. Irmie Marga, Sibiu, pentru Revista "Ortodoxia in Cetate", Sibiu

Bine, si ce facem: ii condamnam din start pe bietii tineri urbanizati, saracii de ei?
Unde ne este dragostea crestineasca? nu a murit si pentru ei Hristos? Nu trebuie sa incercam sa vorbim si in limba lor, sa ne coboram si la nivelul lor?
Sigur, in cateheza. Nu zic sa se traduca liturghia in romaneasca de balta. Dar macar sa nu punem piedici inutile - cum spuneam mai sus, sa se inlocuiasca arhaismele inutile.

Frumos spui. As vrea sa fiu la inatime..
Da, asa ar trebui, sa le aratam ca Hristos le vorbeste si limba lor si sa ii facem sa iubeasca si ceea ce nu cunosc inca, ceea ce ei nu vorbesc.

Eu am urmatoarea greutate: ii invat pe tineri ce importanta este slujba, Biserica, tainele. Dar pe urma ei se duc la biserica si nu inteleg mare lucru. Romanii sunt mult mai avantajati, ei inteleg mai mult, dar cei care stau aici stiu mai ales romana vorbita, de acasa, nu romana literara.
Bineinteles, le recomand parohiile francofone (sunt doua la Bruxelles).

Sigur, astea sunt probleme pentru occidentali; nu este subiectul acestui thread. Dar cred ca putin, putin, ar trebui sa stea pe ganduri si profesorii de religie din Romania, si apoi episcopii si tinerii.

Oricum in limba romana Sfanta Scriptura este cea mai adaptata limbii romane moderne. Vedeti cum e la englezi cu God giveth, God taketh etc
Sau la rusi iarasi e toata Biblia in rusa veche unde un rus modern nu intelege jumatate din ce scrie acolo.
Repet, romanii au poate cea mai adaptata limbajului modern Biblie din multe neamuri. Doar ca, tot romanul are obiceiul de a se tangui, crampona, si plange de diverse tot timpul.

Am intrebat odata niste englezi care au cunoscut mai multi romani (cu facultate) ce parere au despre ei. Raspunsul: "you are always complaining, all the time!"- va plangeti incontinuu, tot timpul!

Poate fi si limbajul bisericesc invechit dar, mult mai invechiti ne aratam noi astazi intru cele rele. Uitam adeseori ca "gura graieste cele ale inimii".

Ma uit in jurul meu si constat ca prea rar sunt folosite in limbajul nostru curent cuvinte precum "bun", "sfant", "milostiv". Si e normal sa se intample astfel din moment ce realitati precum bunatatea, sfintenia si milostenia sunt tot mai rar manifestate.

Daca deschid insa cartile de cult ale Bisericii, aflu din ele despre un Dumnezeu Preabun, Preasfant, Preamilostiv etc. Inaintasii nostri nu s-au sfiit sa foloseasca astfel de cuvinte chiar si in colindele noastre traditionale ("Dumnezeu Preasfantul colindand pamantul"... sau "Noi in seara de Craciun, Laudam pe Cel Preabun") pentru ca asa Il cunosteau pe Dumnezeu intru inimile lor.

Mai intai de toate este nevoie de curatia inimii, iar curatia limbajului va veni de la sine.

Limbajul nostru al modernilor, nu doar limba, in nici un caz nu imi pare ca s-a dezvoltat in sens liturgic.
Cineva, o mana buclucasa, o fi schimbat directia indicatorului sau poate a pastrat-o dar a inversat sensul sagetii...
Limba si limbajul nostru, al lumii adica, al socialului/lumescului in care vaslim din greu, se dezvolta dupa alte ratiuni decat ale Bisericii. Iar pentru cei veniti direct din lumesc, precum si pentru cei care "penduleaza" inca din greu, e firesc sa li se para ca dau de o limba straina. Dar e limba noastra cea mai romaneasca, a mai curata si bogata de seva!
E treaba noastra, vai, ca ne-am indepartat de casa buna.
Duhul contabilitatii searbede nu poate ganguri dulceata rugaciunii si nici pe "iarta/ma!" nu prea il intelege...
Pe masura innoirii inimii si mintii noastre intru Hristos vom gasi, cred, tot mai "ca acasa", mai familiar si familial, mai comprehensibil si foarte suculent, in definitiv cu totul frumos acest "limbaj teologic" care acum ne pare desuet.

Ma tem, asa cum inteleg de-o vreme, ca noi voim fie un limbaj repezit si grosolan, cu expresii tari si binesunatoare, fie un limbaj indulcit cu bombonerii, pudibond si (oh, cat detest cuvantul asta) "dragut". Ca Doamne fereste, nu-i asa, sa numim curvia curvie s.a.m.d. mai bine sa spunem, crescuti in (falsa) delicateta, o incalcare a buneicuviinte sau mai nu stiu cum...

E greu azi sa (re)invat fie si ca DA este DA (si nu mda... nici ...mdea... etc.) iar NU este NU.
Ce sa mai spun acum de celelalte...

Limba noastra romaneasca isi gaseste expresia si bogatia cea mai inalta in Biserica. Aici vorba uneste mintea cu adancul inimii. Ce poate fi mai frumos, mai bun, mai adevarat?
Este convingerea, credinta, bucuria mea cea mai mare in materie de limba si limbaj.

Duhul contabilităţii searbede: memorabilă sintagmă. Curios este că acest duh nu se limitează la limbajul de zi cu zi, care ne pătrunde din televizor, din Click-net, din "dialogul" cu bancomatul, etc. Duhul contabilităţii searbede impregnează cărţile care se vor de ştiinţă. Nu am să uit niciodată cum am observat prima dată acest lucru. Eram în anul I din facultate. Studiam anatomie după nişte cărţi îngrozitor de greoaie, care prezentau realitatea într-un fel atât de sucit, încât după fiecare capitol aveai semnul cel mai sigur că nu ai înţeles nimic: imposibilitatea reformulării într-un limbaj normal, românesc, a ceea ce tocmai ai studiat. Şocul l-am încasat când am citit aceleaşi lucruri prezentate într-o carte normală: o ediţie interbelică din celebra Anatomie a lui Gray, tradusă de Gr.T.Popa, un mare anatomist. Capitolul despre articulaţii (ramură denumită "artrologie" în textele moderne) începea cam aşa (reproduc din memorie): "Articulaţiile sunt ceea ce numim în mod obşinuit zgârciuri, în timp ce muşchii sunt ceea ce am numi drept "but" dintr-o bucată de carne pentru supă". Suna incredibil, în cel mai teribil contrast cu ceea ce citeam din cărţile zilelor noastre. Acuma, sigur că orice adevăr poate fi formulat în mai multe moduri. Pe de altă parte, consecinţele tragice ale îmbolnăvirii limbajului ştiinţific prin incorporarea "duhului contabilităţii searbede" sunt următoarele două:
1) în ziua de azi nu mai poţi să te prezinţi, în mod onorabil, în faţa unui aeropag al celor "dedicaţi ştiinţei", indiferent că-i zice "congres", "simpozion" sau mai ştiu eu cum, cu un limbaj simplu, direct, de tip "articulaţiile sunt zgârciuri". Dimpotrivă, se recomandă să fii cât mai abscons şi doctoral deopotrivă. Să ne înţelegem: una e să spui "articulaţiile sunt încheieturi" şi cu totul altceva e să spui "articulaţiile sunt structuri conective". Este ? Sunt cu mult mai inteligent şi citit dacă folosesc limbaj de al doilea tip, pe când, dacă o bag pe aia cu încheieturile, ca să nu mai vorbesc de zgârciuri, toţi ceilalţi savanţi mă vor considera ca adus cu pluta direct în sala de "lucrări academice".
2) există un pericol real: poţi să citeşti cu atenţie un tratat de "artrologie", ba chiar să încasezi o notă de 10 la examen, rămânând în final cu următoarea descumpănire şi suferind de următorul dubiu: oare aceste structuri conective despre care tocmai am citit două volume, sunt acele zgârciuri pe care le-am văzut în timp ce mâncam rasol, sau or fi altceva ?

Cum "curvie", domnule, hai să sunteţi culmea. Este un limbaj ofensiv. "Judgmental". Se cheamă experienţă sexuală premaritală. Sau altfel, dar nu curvie. Un tratat ortodox din ziua de azi le-ar încadra la "fapte de necurăţie", în timp ce un tratat catolic contaminat de morbul "duhului contabilităţii searbede" le-ar numi "infracţiuni contra sextum". Sună altfel, este ? Cum aşa, curvie, între doi tineri care se iubesc, drept care sondează "compatibilitatea sexuală" prin unele "infracţiuni contra sextum" ? Curvia ar fi ceva rezervat practicilor pe bani. Chiar şi în acest caz, vorbim de "tratarea trupului ca marfă", curva nu mai e curvă cam de când orbii nu mai sunt orbi, ci nevăzători, iar surzii au devenit hipoacuzici.

Părerea mea !

Va multumesc, Domnule doctor, pentru a doua portie de ras strasnic pe care o incasez pe 2012 (prima e din topicul cu moliftele Sfantului Vasile cel Mare, de la Intrebari ale utilizatorilor)!
La multi ani cu sanatate!

Invechit? Nu ma pronunt, pentru ca e putin peiorativ termenul. Dar arhaic sigur este.

Frumos spus. Adeseori uitam ca limba aceasta, a "vechilor cazanii", fie ea si plina de colb, slujeste cu vrednicie Cuvantului spre a ni Se impartasi prin cuvinte.

super tare! Doamne ajuta!

Este si cazul unor cuvinte vechi care si-au schimbat intre timp forma si semnificatia. De exemplu, in troparul Botezului Domnului cuvantul "peristeras" (porumbel) s-a tradus in vechime prin cuvantul porumb. Daca astazi am auzi in timpul slujbelor cantandu-se"... si Duhul in chip de porumb a adeverit intarirea Cuvantului...", poate primul gand ar fi acela ca difera de marturia scripturistica.

Este nevoie ca textul cartilor de cult sa se afle in concordanta de "varsta si duh" cu limba in care este tradusa Sfanta Scriptura intr-o anumita epoca.

am văzut şi eu aceasta formă în cărţi de slujire mai vechi.
aş mai adauga cuvântul "impreunare", cu sens de unire, cuvânt ce apare în slujba botezului în cărţile vechi.