Patimi si virtuti in viata cotidiana
 

Spune Vladica Antonie Marturisitorul in “Calea rugaciunii launtrice” :

“Cu cat este mai mare viteza cu care lumea inconjuratoare se departeaza de Dumnezeu,cu cat paganismul si desfraul nimicesc mai multe suflete,cu atat este mai mare dorinta unor robi ai lui Dumnezeu de-a merge pe calea desavarsirii.”

Primul lucru care-mi aduce aminte de copilarie este rugaciunea catre ingerul pazitor pe care o invata copiii – inger,ingerasul meu.Mi-a ramas intiparit in minte un vis pe care l-am avut demult,copil fiind : era o zi minunata,insorita,o zi in care doream sa ma joc si nu aveam cu cine;atunci,ca raspuns la gandul meu,apare un copil blond,frumos,cu chip linistit si placut,care ma roaga sa ne jucam.Bucuroasa,cuprind mana lui intinsa spre mine si atunci vad aripile mari si albe de la spatele lui.Instinctiv,incerc sa retrag mana,dar el,cu voce calda imi spune sa nu ma tem.L-am ascultat si prinsa fiind de mana lui,simt cum incep sa plutesc deasupra casei,a locului de joaca,a parcurilor din imprejurimi.Atunci toata starea de teama care ma incerca la inceput,a disparut,m-am lasat in voia bucuriei pe care o simteam;nu stiu cum s-a intamplat si cand,dar am vazut ca primisem si eu o pereche de aripi albe,mari si frumoase.Stiam atunci ca este ingerasul meu pe care-l chemam in fiece seara inainte de culcare.M-a luat de mana si am plecat impreuna sa ne jucam,asa cum il rugasem.

Tot de perioada lipsita de griji a copilariei se leaga si amintirea poruncilor crestine : sa ma inchin Domnului,sa-mi ascult parintii,sa nu fur,sa nu mint.Cam atat continea decalogul copilariei mele;restul poruncilor nu eram in stare atunci sa le cuprind cu mintea.Dar eram fericita.

Mai tarziu,cand linistea si bucuria copilariei a fost inlocuita de grijile cotidiene,am cautat sa respect in continuare legile vietii crestine.Cu cat aflam mai mult,cu atat imi dadeam seama ca de voie sau fara de voie,calcam multe din poruncile crestine.
Multa vreme nu mi-am facut probleme cu prima porunca crestina;nu aveam alti dumnezei si nu ma inchinam nimanui altcuiva.Dar porunca am incalcat-o inconstient.Atunci cand am pus pe primul plan dezvoltarea carierei,grijile pentru cei dragi,pentru ziua de maine.
Desi nu ma inchinam propriu-zis,am facut un scop,un tel in viata,cu alte cuvinte un idol.
Asadar,nu-L iubeam pe Dumnezeu,pentru ca daca L-as fi iubit nu as fi calcat prima porunca care de fapt,le cuprinde in ea pe toate celelalte.

Drumul catre desavarsirea spirituala si apropierea de Dumnezeu este lung si anevoios.
Dar nu imposibil.Uneori sunt tentata sa judec si sa spun ca sunt fericiti aceia care s-au retras departe de lume ,in rugaciune.Insa pentru ei ispitele sunt altfel,lupta cu patimile se duce pe un alt plan.
Pentru mine,omul obisnuit si framantat de grijile cotidiene,incerc sa ocolesc un pacat si cad intr-altul,de cele mai multe ori fara intentie.

Sfantul Ioan Scararul ne indruma sa urcam toate cele 30 de trepte ale scarii ce duc catre desavarsirea spirituala.
Luptam cu patimile si castigam virtutile.Fiecare virtute castigata omoara o patima;fiece virtute castigata atrage dupa sine altele asa cum fiece patima atrage dupa ea alte patimi.

"Veniti sa ne urcam in muntele Domnului,in casa Dumnezeului nostru,care ne face picioarele noastre ca ale cerbului si ne pune intru lucruri inalte ca sa biruim intru calea Lui" (Isaia 2,3).

spune Sf.Ioan Scararul si mai adauga:

"Sa ne sarguim pana ce vom ajunge toti la impreunarea credintei si a cunostintei lui Dumnezeu,la starea de barbat desavarsit,la masura varstei deplinatatii lui Hristos" (Efeseni 4,13),care a fost botezat in cel de-al treizecilea an al vietii sale vazute si care a urcat pe cea de-a treizecea treapta a scarii celei duhovnicesti,caci DUMNEZEU ESTE IUBIRE.Lui se cuvine cantare,stapanire,putere,Lui care este,a fost si va fi pricina tuturor bunatatilor in veci de veci."

despre lepadarea si despartirea de viata desarta
 

"Cand spun sa ne lepadam de sine,spunea Staretul (Paisie Aghioritul),inteleg sa ne lepadam de patimile noastre,sa ne dezbracam de omul nostru cel vechi...Daca ne vom lepada de sine si va pleca chiriasul cel rau,adica omul cel vechi,atunci va locui in locul gol al inimii omul cel nou al Noului Testament".

racirea dragostei
 

Cea mai mare patima si boala a lumii de azi este racirea dragostei.

Dumnezeu este iubire, deci in lumina si dragostea Lui nu putem intra decat iubind. "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi." (Ioan 13, 35) Ce raspuns vom da neiubirii noastre, cand avem atata nor de suflelte iubitoare drept model?!

Sfanta Liturghie nu inceteaza sa strige in pustia inimii noastre: "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim!" Si auzim mereu, dar nu intelegem. Macar in acea clipa de am avea dragoste, insa chiar si atunci ne dam coate, ca sa fim mai in fata, "sa ne vada Dumnezeu mai bine".

Suntem crestini pe cat iubim !

Si acum mai spun "Inger ingerasul meu", a fost prima rugaciune pe care am invatat-o...

Despre patimi şi virtuţi - Sfântul Grigorie Palama
 

Patimi din viata cotidiana:
Patima serviciului . Non stop acolo ne e gandul .
Patima comoditatii .Automobil,etc .Comoditatea devine scop al vietii.
Patima tv =>Fuga de sine
Patima stiintei =>Mandria increderii in ratiunea ta
Patima calculatorului =>Iluzia faptelor care e de fapt absenta faptelor
Din aceste patimi noi ,vin sa sporeasca patimile vechi,traditionale: rautatea,minciuna ,desfraul ,egoismul,mandria,deznadejdea,racirea dragostei
Tot din acestea vine si caderea increderii in Dumnezeu ,si increderea prea mare in lume.

Virtuti de azi:
Una singura,cresterea dorului de Dumnezeu,in urma aratarii fetei acetstea hidoase a lumii
As cita diin evanghelia lui Marcu,un adaus care nu este in evanghelia lui Matei
"Cine se rusineaza de Mine,in acest veac murdar..."
Intradevar,vazand agresiunea acestei lumi ,devenim si noi mult mai curajosi si mai radicali in a Il cauta pe Domnul,

Şi totuşi, iată o patimă bună ( cred eu ) , o spun alţii. . .
 

Ajung la 7 acasa .Cand sa mai citesc?