De ce Il iubim pe Dumnezeu
 

De ce Il iubiti pe Dumnezeu? Pentru ce Ii sunteti recunoscatori?

Pentru ca imi este Parinte. Mi-a daruit viata, ma tine in viata si imi va darui viata vesnica.

Ma straduiesc sa ajung sa'L iubesc pe Dumnezeu pentru ca nu imi doresc sa iubesc altceva !

Iar prin dragostea fata de Dumnezeu, iubirea sa se reverse asupra tuturor si a toate.

Pentru Fiul Sau .

Din cat am inteles eu, am fost adusi la viata din iubirea Lui, iar implinirea existentei noastre este sa-L iubim din toata inima pe Dumnezeu.
(Asta inteleg cu mintea, cu inima si cu vointa sunt un pic in urma)

Ma intreb mai intai daca Dumnezeu are motive sa ne mai iubeasca? Oriunde-ai cauta, nu-ti trebuie mare efort sa afli despre icoane care plang, despre semne care prevestesc anii de pe urma, despre previziuni ale sfintilor parinti legate de aceste timpuri, despre vise si vedenii, ba chiar despre rezultate stiintifice zguduitoare referitoare la soarta planetei noastre.
De ce-L iubim pe Dumnezeu? Dar Il iubim noi oare asa cum se cade sa fie iubit? Cam cat timp dintr-o zi, cat timp dintr-o saptamana, oferim dialogului cu Dumnezeu? Iar daca totusi il avem, cam ce-i cerem? Nu cumva cele mai multe incep cu "Da-mi, Doamne!..." si nu cu "Multumesc, Tie, Doamne?..." Nu cumva neputinta de a avea mai mult decat putem duce, ne determina de multe ori sa ingenunchem si sa cerem? Nu cumva ne raportam de prea multe ori la altii care ni se pare ca prea au de toate (dar in locul carora va asigur ca nu veti dori sa fiti la un moment dat!) si astfel cadem in disperare si deznedejde strigand "Nu mai pot, Doamneeee!..." cand altii o duc cu mult mai greu si nu se prea plang de greutatea crucii lor? Nu cumva ne cam supara tot si toate care nu sunt dupa voia noastra, dar nu spunem ca este o incercare peste care trebuie sa trecem cu rabdare si intelepciune, nu spunem ca toate ne vin de la Dumnezeu, ci etichetam lesne pe unul si pe altul cum ca sunt rai, lipsiti de Dumnezeu, plini de pacate si trufie, in timp ce noi detinem adevarul intotdeauna, ca nu se poate altfel...
De ce-L iubim pe Dumnezeu? Inainte de orice nu pot sa nu privesc Natura Mama. Totul in jur este de o perfectiune divina. Daca se pierde echilibrul intr-o oarecare masura se intampla numai datorita interventiei omului. Dar taina Naturii este cu totul desavarsita, iar asta nu se putea intampla fara de Dumnezeu. Noi apartinem acestei Taine, dar facem greseala de a ne inchipui ca o putem stapani si ca avem acest drept. Fara armonie si dragoste totul este sinucidere. Murim cate putin cu fiecare inventie sau interventie nefasta, fie ca-i vorba de medicament, aliment, armament, etc. Natura detine posibilitati nelimitate, dar o face gratuit. Iar omul vrea sa castige, omul vrea sa devina celebru, sa i se ridice statuie... Nu asta-i ceea ce vrea Dumnezeu!...
De ce-L iubim pe Mantuitor? Un timp mergeam de Paste ca toata lumea la Inviere. Mai tarziu, dupa mai multe miracole pe care Dumnezeu le-a ingaduit in viata mea, am incercat sa-mi imaginez viata si chinurile Mantuitorului, iar asta m-a zguduit pur si simplu pentru ca nu intelegeam "De ce?". Nascut fara de pacat, trait in saracie si curatenie, invatand pe toti adevarurile Lui Dumnezeu, alungand suferintele altora si ispitele care veneau intr-un fel sau altul... Mi-am imaginat cum este sa-i vezi pe cei pe care-i iubesti, cum te batjocoresc, te scuipa, te umilesc, te judeca cu totul nedrept, apoi te aseaza pe cruce si-ti infing cuie in maini si picioare, rastignindu-te pe cruce!... Omul e dotat cu ratiune, dar nu este fiinta mai groaznica decat el pe fata pamantului! Iar eu sunt un om, descendent probabil al acelora care L-au judecat si rastignit. Si plang in genunchi cerandu-mi iertare pentru pacatul prostiei noastre. Probabil asa a trebuit sa se intample, pentru ca omul sa se trezeasca si sa se indrepte, dar pacatul tot pacat ramane!!! Am mai spus-o si pe alt topic, unde nu s-a cutezat nimeni sa discearna "Pacatul ca si lucrare dumnezeiasca!" Sacrificiul si moartea multor slujitori ai Lui Dumnezeu (deveniti sfinti martiri) a adus mereu si mereu indreptarea omului, dar mereu si mereu cadem in pacat, acum parca mai mult ca oricand.
Concluzia fireasca ar fi: "Oare cati Il mai iubim pe Dumnezeu?"

Cine ti-a zis ca-L iubesc cu adevarat? Este usor sa zici "iubesc pe Dumnezeu". Iubirea ADEVARATA de Dumnezeu este insa intalnita foarte rar. Dar oare stiu eu macar ce inseamna iubirea? Eu incerc sa-L iubesc si sper sa ajung intr-o zi sa-L iubesc pana la uitare totala de sine, dar acest lucru nu este deloc usor. Evident, am o mare admiratie pentru Dumnezeu si pentru Creatia Sa, o mare admiratie pentru iubirea Sa nemarginita fata de noi oamenii (inclusiv alde' mine, care nu merita), si am si o iubire cum ai fata de parintele tau, una aproape neconstientizata. Dar ca aceasta sa se transforme intru una constientizata si fara limite este foarte greu si trebuie mai intai sa-L intelegi pe Dumnezeu si Creatia Sa. Am momente intradevar cand simt iubirea fata de Dumnezeu. In acele momente plang, lacrimile curg siroaie, plang pentru ca nu L-am iubit suficient cu o ora, o zi, o saptamana in urma. Imi plang pacatele. Si-mi cer iertare. Cu adevarat. Acele momente nu sunt foarte dese din pacate...

Pentru ca El este iubirea absoluta,viata,adevarul,pentru ca sunt parte din El,iar El este Tatal meu si al nostru,al tuturor si pentru ca simt cu adevarat toate astea.

Asa cum ne zice in Sfanta Evanghelie:
<<Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-l va trage Tatal>>

A-l iubi pe Dumnezeu e un mare dar, care tot de la El vine si nu de la noi.
Si ferice de cei care se invrednicesc de un asemenea dar.

Nimeni de azi nu ar fi putut iubi pe Dumnezeu ,daca Dumnezeu nu ne-ar fi iubit El insusi trimitand pe Fiul
Fiul Sau este dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
Doar din cauza Fiului Sau avem motive atat mari sa Il iubim pe Dumnezeul cel Atotputernic
Doar din cauza Fiului Sau stim si cum sa o facem.
Iubirea de Dumnezeu,este de fapt iubirea de Hristos, "prin care si Tatal este slavit"