Ascultand o predica rostita de IPS Bartolomeu Anania, cateva cuvinte au rezonat pt mine intr-un fel mai special...
IPS Bartolomeu relata un moment al intalnirii sale cu marele duhovnic Paisie Olaru.
Marele duhovnic era pe moarte si atunci l-a intrebat IPS-sa “-Cu ce simtamant e pregatit sa treaca dincolo?”.
La care Parintele Paisie a raspuns “-Plec cu nelinistea ca am legat pe cine nu trebuia si am dezlegat pe cine nu trebuia!”
Acest mare duhovnic care a trait ca un sfant era nelinistit in ceasul “marii treceri” pentru felul in care a indrumat, a sfatuit sufletele celor care au venit la dansul. Oare cati duhovnici sunt constienti de acest fapt?

Si oarecum legat de cele scrise mai sus, mai vreau sa amintesc ca ceva timp in urma, pe un alt topic, cineva lansa o intrebare:
-Cati din cei care posteaza pe acest forum sfaturi duhovnicesti de la sine, se si roaga in prealabil ca sa nu dea un raspuns/sfat pripit de care sa-i para rau mai tarziu?

aceste sfaturi sint date de cei care au mai multe cunostinte teologice ,fiind in domeniu de pregatire teologic ,iar altii din proria experienta duhovniceasca ,din incercarile traite pe propria piele .Altii poate ca icearca anume sa incurce ,dar cred ca nu apartin ortodoxiei,iar dc apartin ,precum Mirean ,atunci e destul de rau ca sa nu zic foarte rau!

Constantin, porunca data de Mantuitorul ucenicilor Sai este: Mergand invatati toate neamurile botezandu-le... deci, e o permanenta invitatie spre Viata, spre El. Iar noi facem altceva, altoim moartea, ca moartea sa aiba mai mult rod. Din nefericire nu e moarte fata de pacat, ci fata de Hristos. Iata de ce nu mai suntem cu luare aminte si lipsiti de chemarea lui Dumnezeu in toate.

Sfatul dat cuiva ,aflat intr un impas, sau intro nelamurire evidenta, trebuie sa vina din suflet, din proprile experiente traite si sa nu se abata de la credinta ortodoxa. A sfatui pe cineva, a-l indemna spre cele necuvenite, poate fi considerat si asemanat cu hula adusa Duhului Sfant, indirect , dar tot hula , prin indemnul , mai mult sau mai putin mascat, la incalcarea celor Sfinte.

Asa e Cristi, poate ca toti se straduiesc sa dea un sfat din suflet, dar eu cred ca si sfatul dat din suflet e mai degraba dupa cum e sufletul decat dupa cum e credinta ortodoxa.
Iar cat priveste sfatul din propria experienta duhovniceasca..., e pt mine ceva tot cu semnul intrebarii,caci si aceasta e posibila doar in masura in care ai izbandit, ai biruit in lupta cu patimile.
In rest banuiesc ca e sminteala ori poate doar nu un simplu dialog din care si unul si altul se descopera de fapt pe sine. ???

In orice caz, sunt de parerea lui achimovjan, ca macar un "Doamne miluieste/lumineaza!" sa se rosteasca in gand inainte de a se purcede la sfatuit...NU?

Intru totul deacord ,draga Constantin cu ce ai spus.Lipsiti complet de pacate ,macar cu gandul, nu putem fi, dar a invata pe altii ,din proprile experiente, trairi si de ce nu , greseli, mi se pare corect, daca nu chiar o obligatie, pentru ca, cei sfatuiti, indrumati, sa nu faca aceleasi greseli, sa nu cada in cursa vrajmasului. O scurta rugaciune este chiar indicat, pentru a nu gresi cu ceva in cele spuse, mai ales ca atunci cand sfatuiesti pe cineva, teama de a nu gresi, este inzecita. Cu sufletele celor din jur nu te joci ! ! ! DOAMNE AJUTA! +

Nu de putine ori, la sfaturile date, care nu se abateau in nici un fel invataturii Ortodoxe, primeam pe privat si pe mess. , reprosuri, mesaje de nemultumire la sfaturile date, ajugand la concluzia ca nu putini, vor de fapt sa auda o simpla confirmare la "ratacirile" lor. Adica mai clar, o confirmare , cel mult o consolare, in nici un caz o invatatura, un sfat cu adevarat.

Eu de obicei evit sa spun "fa asa", sau "asa e bine", "asa nu e". Prefer sa zic ca Parintele cutare spuna asa, sau Sfantul cutare zice astfel.

Bogdan.

Parerea mea este, ca singurul sfat bun pe care il putem da, este cel pe care l-au dat si Sfintii Parinti si marii duhovnici ai zilelor noastre in cartile scrise de ei; cu alte cuvinte: ca la carte.
De la noi putem spune doar un cuvant de mangaiere. Acesta va fi conform cu experienta noastra de viata si cu invatatura noastra duhovniceasca, atata cat am adunat. Din pacate la acest capitol am constatat ca se ivesc problemele de comunicare: teoria nu se intalneste cu practica.
Mi-am facut obiceiul de a-L ruga pe Iisus Hristos, a carui icoana o am in fata mea, de a-mi spune ce sa scriu, sau de a corecta cele scrise. De obicei recitesc mesajul de mai multe ori, pentru a corecta toate greselile, si Ii simt interventia de fiecare data.
Am si eu o propunere: daca se poate sa evitam mesajele de lauda inutila, care doar pun caramizile lui faraon la mandria noastra. Toti oamenii sufera de mandrie si nu e cazul sa mai adaugam si noi ceva la ea. Gasesc ca e mai binevenit un cuvant de indreptare, acolo unde se simte nevoia. Iar toleranta, prin care il sustinem pe om in pacatele lui, sa o indepartam cat putem.
Sa ne ajute Dumnezeu, ca mesajele, pe care le scriem cu atata dragoste de aproapele, sa fie primite ca atare, nu rastalmacite. Doamne ajuta!

Sunt perfect de acord cu dvs.....imi doresc mult sa primesc sfaturi , cuvinte de indreptare, poate si un cuvant de mangaiere dar gresesc cand spun ca.....toate acestea sa vina numai din partea unui crestin ortodox?....ptr ca eu asta sunt crestin ortodoxa.....