„Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?

Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?

Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?

Adu-ţi aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,

Adu-ţi aminte că pentru tine, trup M-am făcut,

Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,

Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, M-am smerit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, goniri am răbdat,

Adu-ţi aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am primit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, am fost îngropat,

M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,

M-am smerit, ca pe tine să te înalţ,

Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,

M-am rănit, ca pe tine să te vindec,

Am murit, ca pe tine să te înviez,

Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,

Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,

Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,

Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,

Căci la aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,

Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.

Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?

Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,

În locul Meu iubeşti păcatul,

În locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?

De voieşti binele tău - tot binele este la Mine.

De voieşti fericire - toată fericirea este la Mine.

De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?

Au bun neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?

Au voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?

Au voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?

Au voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !

Au voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.

Au voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?

Au ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?

Au doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?

Au veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?

Au mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?

Au cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.

De cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău

De cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii

De cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.

De cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.

De cauţi calea, Eu sunt calea.

De cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.

Atunci pentru ce nu voieşti a veni către Mine?

Au doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?

Au a cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat ?

De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.

De te tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate) şi Eu vă voi odihni pe voi.“(Mt. 11,28)

(Prea Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
CU MULTA UMILINŢĂ ŞI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

http://siluanathonitul.files.wordpre...2/07/72966.jpg


Indurate şi mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă înainte de sfârşitul meu, căci ştiu că înfricoşată şi straşnică judecată mă aşteaptă în faţa Întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate şi spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat şi nevrednice de iertare, covârşind cu mulţimea lor nisipul mării, de aceea nici nu îndrăznesc, Stăpâne, să cer iertarea lor.
Mai mult decât toţi oamenii Ţi-am greşit Ţie. Mai mult decât curvarul am vieţuit . Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanţi m-am făcut dator Ţie.Mai mult decât vameşul râu am vamuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de pocăinţă am greşit. Mai mult decât Mânase „fărădelegile mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine" * şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit. Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat Poruncile Tale nu le-am ascultat Avuţia Ta am risipit-o. Harul Tău l-am întinat. Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o. Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă cu vrăjmaşii Tăi am vicţuit-o. Nici o poruncă a Ta nu am păzit Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o. Făclia cugetării drepte am stins-o. Faţa mea pe care ai strălucit-o. eu am netrebnicit-o întru păcate. Ochii mei pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit Buzele pe care de multe ori le-ai sfinţit cu dumne- zeieştile Tale Taine, cu cuvinte de ruşine le-am spurcat.
Ştiu că voi sta înaintea înfricoşatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul. Ştiu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Ţie, preaîndurate şi multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Nu zic şi „să nu mă cerţi, căci cu neputinţă este faţă de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta şi nu vei arăta mânie şi iuţime înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinarea şi ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine". Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi". Ştiu că tâlharul a
cerut şi îndată a dobândit iertarea. Ştiu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată. Ştiu că vameşul din adânc a suspinat şi s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toţi covâr- şindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţă. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată şi adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii. Nu am suflet curat. Nu am dragoste după Dumnezeu. Nu am sărăcie duhovniceasca.
Nu am rugăciune neîncetată. Nu am înfrânare de patimi în trup . Nu am curăţenie a gândurilor. Nu am voinţa plecată lui Dumnezeu. Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am intors de la păcat. De câte ori m-ai ridicat, iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut. De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai chemat, iar eu nu Ţi-am slujit Ţie. De câte ori m - a i cinstit, iar eu nu Ţi-am mulţumit. De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi braţele deschizându-mi-le, mi-ai strigat: "Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert, nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc faţă de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele şi intru care M-am îmbrăcat" ", pentru care Mi-am vărsat sângele. Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut, dacă vine la Mine. Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi. Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am măturat casa, şi am chemat puterile cereşti prietene să ne veselim pentru găsirea ei".
Deci toate acestea, ca un bun şi iubitor de oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, dar eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în ţara străină şi depărtată a pierzării m-am dus. Ci Tu, Preabunule, intoarce-mă iar şi nu Te iuţi asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să nu mă mustri. Milostive, ci mai rabdâ-mâ. Nu Te grăbi să mă tai ca pe smochinul cel neroditor, nici cu porunci să fiu secerat mai înainte de vreme din viaţa aceasta, ci dă-mi viaţa rânduită mai dinainte şi călăuzeşte-mă către pocăinţă, Doamne.
Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Stăpâne, nici cu iuţimea ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, căci neputincios sunt" " cu sufletul, neputincios cu gândul, neputincios cu mintea, neputincios cu voinţa. Căci iată mi s-a dus puterea, mi s-a dus vremea. „întru deşertăciune s-au isprăvit zilele mele toate şi sfârşitul a sosit"* Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, cel ce cu nevrednicie bat, şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Căci dacă vei închide Tu, cine îmi va deschide? Dacă nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, ci numai Tu, Cel din fire milostiv şi îndurător. „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt"*3, pentru că m-a slăbănogit vrăjmaşul şi neputincios şi zdrobit m-a făcut, iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute lui însuşi. Deci „mi- luieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat şi s-a zdrobit sufletul meu."" Dar cel cu oasele zdrobite nu poate să se scoale şi să caute doctor, nu poate să alerge şi să scape de vrăjmaş. Tu, deci, mă caută, Stăpâne, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari. Căci nu numai mort ci cu totul mort m-au lăsat. Deci, „vindecă-mă, Doamne, că neputincios sunt" şi putred m-a făcut vrăjmaşul. Iar cel neputincios şi putred este cu totul doborât, este aruncat cu totul, ca un stârv ticălos. El doar cheamă pe doctor, strigă după ajutor, caută împrejur cu ochii, când va veni şi-1 va cerceta „Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi „îndreptează pe cei surpaţi şi „mântuieşte pe cei deznădăjduiţi".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins, Stăpâne, căci în patimi trupeşti am căzut, trupul şi sufletul batjocută dracilor le-am făcut. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", cele ce susţin pe omul cel dinlăuntru, adică: credinţa, înţelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Deci „vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Căci, iată, văd că a sosit ceasul vieţii mele „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd calea cea lungă şi grea către cele de dincolo şi că nu sunt pregătit pentru dânsele, „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe cămătar că îmi cere datoria şi nu-i pot plăti „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe diac arătându-mi za- pisul*" şi pe gealaţi că scrâşnesc asupra mea „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul „şi sufletul meu s-a tulburat foarte".
Că m-am umplut cu totul de tulburare şi de întunecare, mă înfiorez şi mă cutremur, mă înfricoşez şi mi se rup cele dinlăuntru şi nu ştiu ce să fac sau cu ce chip să mă arăt Judecătorului meu. Mă întunec, mă tulbur, mă necăjesc-, nu mă pricep şi de aceea „sufletul meu s-a tulburat foarte".

Continuare
 

„Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează să mă supere, vrăjmaşii nu se opresc luptându-mâ, războiul din trup mă îmboldeşte necontenit, gândurile viclene nicidecum nu se astâmpără.
„Şi Tu. Doamne, până când?
lata, vezi, Doamne , că toate cele ale mele sunt încurcate şi ticăloase. Iată. vezi împotrivirea asupra mea, războiul trupului, cuptorul patimilor şi slăbiciunea puterii sufletului meu. De aceea, Doamne, până când nu Te milostiveşti. până când nu aperi, până când nu
Te grăbeşti, până când nu vezi, până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuieşte-mă. Nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Căci nebăgarea Ta de seamă se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta „întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta". Ca un îndurător miluieşte-mă. Ca un milostiv îndură-Te. Ca un iubitor de oameni „mântuieşte-mă pentru mila Ta", iar nu pentru faptele mele, căci sunt rele, nu pentru ostenelile mele, căci sunt ne putincios. nu pentru gândurile sau cuvintele mele, căci sunt spurcate şi necurate, ci numai pentru mila Ta, mult milostive Doamne, mântuieşte-mă. Iar dacă voieşti să mă judeci, Stăpâne, iată, eu rostesc cel dintâi osânda mea, eu mărturisesc că sunt vrednic de moarte. Deci „mântuieşte-mă pentru mila Ta". La iubirea Ta de oameni scap, Preabunule. Nu am ceva vrednic să-Ţi arăt. Milostenie cer, dar să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, Doamne, cum „că se pleacă gândul omului cu dinadinsul spre cele rele din tinereţea lui""". Şi „omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec " . Şi „nimeni nu este curat de intinâciune . Şi „iată că întru fărădelegi m-am zămislit şi in păcate m-a născut maica mea". Căci
„de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimeni nu va putea suferi, Doamne . Pentru aceea, mân- tuieşte-mă pe mine. nevrednicul robului Tău, pentru mila Ta, iar nu pentru lucrările mele.
Căci de vei milui pe cel vrednic, nimic nu este de mirare. De vei mântui pe cel drept, nu este ceva deosebit „Mântuieşte-mă pe mine pentru mila Ta". Fă asupra mea minunată mila Ta, Doamne. Arată întru mine milostivirea Ta, Stăpâne. Măreşte spre mine iubirea Ta de oameni, Sfinte. Arată peste mine milele Tale cele dintru început, Doamne. „Şi să nu intri la judecată cu robul Tău. Căci de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând eu ce să grăiesc sau ce să răspund. De aceea, „să nu intri la judecată cu.robui Tău", şi să nu cântăreşti păcatele mele cu măsura Ta cumplită „ci întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le şi „mântu- ieşte-mă pentru mila Ta, Doamne". Şi „mila Ta să-mi urmeze in toate zilele vieţii mele". Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, mie, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de Tine şi către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, mă rog şi mă cerşesc: „Mântuieşte-mă pentru mila Ta".Mântuieşte-mă mai înainte de a merge la judecăţile cele de dincolo sau, mai adevărat zicând, la chinurile cele de dincolo, unde nu este pocăinţă, nici mărturisire. „Căci zice: în iad cine se va mărturisi Ţie? Pentru aceea, „mântuieşte-mă pentru mila Ta, că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, nici în iad cel ce se mărturiseşte Ţie. Că acolo nu este pocăinţă, nu este iertare celor ce nu se pocăiesc şi nu se mărturisesc aici. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care rnă pocăiesc Ţie şi mă mărturisesc pentru mila Ta, Doamne, şi nu pentru faptele mele. Căci Tu ai zis, Doamne:
„Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă şi oricâte veţi cere, crezând, veţi lua"'". De aceea, „miluieşte-mă pentru mila Ta", lubitorule de oameni, Stăpâne, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel preasfânt şi preaproslăvit. Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca şi eu împreună cu toţi sfinţii numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine, Iisuse Hristoase, preabunule şi iubitorule de oameni Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh , acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur
https://lh3.googleusercontent.com/-_...rysostom-8.jpg

Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici mi se cade, ca sa intri sub acoperamântul casei sufletului meu, pentru ca este desarta toata si surpata, si nu ai la mine loc cuviincios, ca sa-Ti pleci capul; ci pe cum, dintru înaltime pentru noi Te-ai umilit, pleaca-Te si acum la umilinta mea. Si pe cum bine ai voit a Te culca în pestera si în ieslea necuvântatoarelor, asa binevoieste a intra si în ieslea necuvântatorului meu suflet si în spurcatul meu trup.
Si pe cum nu ai socotit a fi lucru nevrednic a intra si a cina împreuna cu pacatosii, în casa lui Simon leprosul, asa binevoieste a intra si în casa sufletului meu celui umilit, al leprosului si pacatosului. Si precum nu ai respins pe pacatoasa, cea asemenea mie, care s-a apropiat si s-a atins de Tine, asa Te îndura si spre mine pacatosul, care ma apropiu si ma ating de Tine. Si precum nu Te-ai scârbit de spurcata si blestemata ei gura, ceea ce Te saruta, asa nu Te scârbi nici de gura mea, si mai spurcata, si mai blestemata, nici de urâte si necurate buzele mele, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa fie mie carbunele preasfântului Tau Trup si al scumpului Tau Sânge, spre sfintire si luminare si spre întarirea umilitului meu suflet si a trupului, spre usurarea greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre schimbarea si împiedicarea diavoleasca, spre schimbarea si împiedicarea vicleniei si relei mele deprinderi, spre omorârea patimilor, spre împlinirea poruncilor Tale, spre adaugarea dumnezeiescului Tau har, si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca nu ca un nepasator ma apropriu de Tine, Cristoase Dumnezeule, ci nadajduind întru bunatatea Ta cea nespusa, si pentru ca, stând departe multa vreme de împartasirea Ta, sa nu fiu sfâsiat de lupul cel întelegator. Pentru aceea ma rog Tie: Precum singur esti sfânt, Stapâne, sfinteste-mi trupul si sufletul, mintea si inima, maruntaiele si pântecele, si întreg ma înnoieste, si înradacineaza frica Ta întru madularele mele, si sfintirea Ta fa-o nestearsa din mine. Si fii mie ajutor si sprijinitor, îndreptând în pace viata mea, învrednicindu-ma si de a sta de-a dreapta Ta, împreuna cu Sfintii Tai. Pentru rugaciunile si mijlocirile preacuratei Maicii Tale, si ale preacuratelor Puteri fara de trup care slujesc Tie, si ale tuturor Sfintilor, care din veac bine Ti-au placut. Amin.

https://lh3.googleusercontent.com/-K...r-grigoriu.jpg
A doua rugaciune
Nu sunt vrednic, Stapâne Doamne, ca sa intri sub acoperamântul sufletului meu: ci deoarece Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuiesti întru mine, îndraznind ma apropriu. Porunceste si voi deschide portile care Tu singur le-ai facut, si intra cu iubirea de oameni, asa cum esti; intra si vei lumina cugetul meu cel întunecat. Cred ca vei face-o aceasta, pentru ca nu Te-ai ferit de pacatoasa care a venit la Tine cu lacrimi, nici ai lepadat pe vamesul care s-a pocait, nici pe tâlharul care a cunoscut împaratia Ta nu l-a alungat, nici pe prigonitorul cel ce s-a pocait nu l-a lasat precum era, ci pe toti care au alergat cu pocainta la Tine i-ai însirat în ceata prietenilor Tai: cel ce singur esti binecuvântat, totdeauna, acum si pururea, si în nemarginitii veci. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ingradeste-ma cu sfintii Tai ingeri, cu rugaciunile Atotpreacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, a sfantului mai mare voievod al lui Dumnezeu,
Mihail, si a tuturor celorlalte Ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului proroc, Inainte-Mergator si Botezator al Domnului, Ioan, ale sfantului apostol si evanghelist Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, a sfintitului mucenic Ciprian si ale sfintei mucenite Iustina, a sfintilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuviosilor Zosima si Savatie de la Solovat, Serafim din Sarov, facatorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis si Agapi si maicii lor Sofia, a sfantului mucenic Trifon, a sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana si a tuturor sfintilor Tai: ajuta-mi mie, nevrednicului robului Tau (numele), izbaveste-ma de toate bantuirile vrajmasului, de tot raul, vrajitoria, farmecul si de oamenii cei vicleni, ca sa nu-mi poata pricinui vreun rau. Doamne, cu lumina stralucirii Tale pazeste-ma dimineata, si la amiazazi, si seara, si cand merg spre somn, si cu puterea harului Tau abate si departeaza toata reaua paganatate, care din insuflarea diavolului se lucreaza. Intoarce iarasi intru cele mai dedesubt tot raul care se unelteste si se lucreaza, ca a Ta este imparatia, si puterea, si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.
Amin.

I N V A T A - M A, Iisuse !

Invata-ma, Iisuse, sa merg pe drumul drept, Sa nu m-abat din cale, sa tin la toate piept. Invata-ma, Iisuse, sa fiu curat si bun, Sa am mai multa mila, de cel ramas in drum. Invata-ma, Iisuse, sa pot iubi mereu, Si om, si pom, si floare, si pe dusmanul meu!
Preot Ioan

Ce suntem noi, Doamne?

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
( Traian Dorz )

"Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea"

În zori, când mă trezesc, gândurile mele cuviincioase zboară direct la Tine; cele dintâi avânturi ale sufletului meu se îndreaptă către zâmbetul Tău; prima şoaptă din urechea mea este numele Tău, cea dintâi surpriză cu care mă întâlnesc eşti Tu, lângă mine.
Ca un băieţaş după ce a avut un coşmar şi care-şi îmbrăţişează mama, bucurându-se că visul nu l-a despărţit de mama sa, la fel şi eu, când mă trezesc, Te îmbrăţişez şi mă bucur deoarece călătoria mea în somn nu m-a îndepărtat de mâna Ta.
Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea! Ruşinea mă cuprinde fiindcă am fost nerecunoscător faţă de Tine. În timp ce Tu nu Te desparţi de mine nici o clipă, eu mă despart de Tine în somn ori în vis. De aceea nu sufăr somnul şi moţăiala şi mă minunez de cetele cereşti care nu-şi iau ochii de la Tine zi şi noapte.
Somnul mă face să fiu plictisit, dar Tu mă odihneşti. Nu există odihnă pentru cel plictisit dacă acesta nu se uită la Tine, şi nici dulceaţă pentru cel amărât dacă acesta nu discută cu Tine, nici sănătate pentru cel bolnav dacă acesta nu-Ţi atinge mâna, nici curăţie pentru cel necurat dacă unul ca acesta nu se îmbăiază în lumina Ta.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

Cine a adus păcatul în lume, o, Doamne, şi a îmbolnăvit întreaga lume, devenind hrană pentru moarte?
Mintea este poarta prin care a intrat păcatul. Prin minte, picătura de otravă a picurat în inimă şi în suflet. Despărţită de feciorie şi lumină, nemaifiind întreită, ci unidimensională, mintea s-a despărţit de Sfânta Triadă şi stă ca cea de-a „patra” – nonexistenţa. Cugetă la cele lumeşti, şi nu la cele dumnezeieşti.
Despărţită de fecioria sufletului şi de lumina inimii, mintea este umbra Fiului lui Dumnezeu şi reversul înţelepciunii. Această umbră întunecată îşi răspândeşte întunecarea în suflet şi în inimă. Şi de îndată ce toate trei s-au învăluit în întuneric şi s-au acoperit cu mucegai, ea se transformă apoi într-un soi de triadă lipsită de sfinţenie, o umbră a Sfintei Triade, întocmai precum nonexistenţa este o umbră şovăielnică a existenţei.
Care este cel dintâi păcat al minţii, o, Doamne, prin care ea a adus durerea şi suferinţa în întreg neamul omenesc?
Cel dintâi păcat al minţii a fost amăgirea de sine, iar cel de-al doilea mândria. Pironită de simţuri destinate non-existenţei, mintea a acceptat non-existenţa drept existenţă. Amăgirea de sine se uită la reflectarea lunii în lac de parcă ar fi luna adevărată şi dă buzna s-o apuce în apă. Amăgirea de sine vede o sfoară şi o ia drept şarpe, fugind de el. Amăgirea de sine a unui câine vede un câine în apă şi îl face pe câinele respectiv să latre la propria sa umbră. Amăgirea de sine cu privire la cenuşa iluzorie a acestei lumi îndeamnă mintea să-şi alipească esenţa de această lume şi o izbeşte cu uitarea adevăratei lumi existente.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri (nu şi Sâmbetele şi Duminicile), căci, după cum vom vedea mai târziu, slujbele acestor zile nu urmează celor săvârşite de obicei.

Post binecuvântat :)

Rugăciune la începutul Postului Sfintelor Pasti
 

Dumnezeule Cel Prea Înalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări de laudă, Cel Ce Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor smerite, Izvorul Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul brazdele inimilor umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii Tale de oameni, ca să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi Îndurate Stăpâne, Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile noastre de mântuire, Cel nevăzut de heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda Trupului Unuia Născut Fiului Tău, ia aminte la nevredncele noastre rugăciuni şi revarsă din destul tuturor roua milei Tale dătătoare de pace.
De vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi după dreptate aruncaţi în focul cel veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am vieţuit, îmbrăţişând patimile cele osânditoare ale sufletului şi trupului nostru. N-am plinit poruncile Tale şi totdeauna întru prostia noastră am căutat să aprindem focul patimilor, dar prin aceasta nu am reuşit decât să aprindem focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus judecăţii. Însă nevoind încă să ne pierzi pe noi întru fărădelegile noastre ai îngăduit să aşezi înaintea noastră acceastă rânduială binecuvântată a postului, ce este oglinda în care privim sufletele noastre urâţite de păcat şi ne tânguim ca Adam, cerând veşmântul milostivirii Tale. Nu ne ruşina pe noi nici pe această cărare a pocăinţei pe care am pornit, ci arată-ne biruitori asupra vrăjmaşilor nevăzuţi, întrarmându-ne cu sabia rugăciunii Tale, cu care să tăiem toate gândurile osânditoare. Curăţeşte inimile noastre, trimitând apa îndurărilor Tale întru care îneacă toată cugetarea cea pătimaşă. În noroiul slavei deşarte pururea alunecăm şi cădem în groapa tuturor răutăţilor, fiind cu totul osândiţi. Tinde-ne mână de ajutor Stăpâne, şi ne urcă pe noi pe muntele nevoinţelor, dăruindu-ne totodată şi lumina pocăinţei.
Prin gustarea din otrava păcatului ne-am pricinuit moarte sufletului şi ne-am despărţit de petrecerea întru lumina poruncilor Tale. Dar ca Un Milostiv vino întru întâmpinarea noastră şi ne dăruieşte îmbrăţişarea iertării. Greu apasă asupra noastră povara trupului celui legat cu lanţurile patimilor. Însă Tu, Hristoase, ca Unul Ce până în adâncurile iadului Te-ai pogorât, ca să dezlegi blestemul lui Adam, pleacă-Te cu milă şi spre noi. Pentru tămăduirea noastră de cumplitele neputinţe ale sufletului şi trupului ne-ai rânduit acest canon al postului; pentru aceasta, învredniceşte-ne şi pe noi a-l plini cu inimă curată şi cu nădejde în purtarea Ta de grijă. Dăruieşte lacrimi de gânduri umilite, ca să spălăm toată necurăţia inimii şi ochii noştri cei întinaţi cu priveliştile păcatelor luminează-i, ca totdeauna să contemple icoana frumuseţii Tale luminate de virtuţile ce ne poartă pe calea asemănării cu Dumnezeu. Mâinile noastre grabnic lucrătoare spre fapte osânditoare îndreptează-le spre lucrarea poruncilor Tale.
Picioarele cele ce aleargă în căile deşertăciunii le abate spre cărarea faptelor bune. Mintea noastră cea spurcată de gânduri rele o curăţeşte cu mulţimea îndurărilor Tale şi o fă primitoare de cugetări dumnezeieşti. Cu mirul înţelepciunii Tale bine înmiresmează mintea noastră pe care am stricat-o cu mirosul cel greu al gândurilor necurate. Inima pe care Însuţi ai sfinţit-o ca tron al înţelegerilor înalte ce desfătează mintea heruvimilor noi, nevrednicii am făcut-o groapă primitoare de gunoiul patimilor. Cinstea dumnezeiască Stăpâne, cu care ne-ai încununat pe noi am pierdut-o, făcându-ne slujitori patimilor. Zidirea mâinilor Tale suntem, toţi pecetluiţi cu gândul voinţei Tale de mântuire, dar neascultând poruncile Tale, ne-am abătut pe căile nedreptăţii. Din pământ m-ai zidit şi cu suflarea duhului iubirii Tale m-ai arătat ca o făptură minunată, încununată cu frumuseţe dumnezeiască. Dar eu neluând seama la cinstea cu care m-ai învrednicit m-am coborât în adâncul fărădelegilor.
Însă, pentru că sunt făptura mâinilor Tale, ce ascund icoana darurilor Tale, măcar că e prăfuită de patimi, o, minune, cu dor priveşti spre mine, cel nevrednic. Dar eu nu pricep nici măreţia fiinţei mele, fiind cufundat în somnul neştiinţei, şi nu înţeleg nici înălţimea chemării spre îndumnezeire. Cu totul sunt trup şi toată viaţa mea nu îşi are curgerea decât pe orizontală printre furtuna grijilor lumeşti. Vai, mie ! Că am nesocotit înălţimea chemării Tale şi m-am făcut rob patimilor stricătoare, deşi în gândul Tău am fost zidit ca împărat peste toată zidirea. Darurile cele veşnice ale milostivirii Tale voieşti să mi le dai, dar eu alerg după bunurile trecătoare ale acestei lumi. Mă îndulcesc de cuvintele dumnezeieşti, dar la vremea lucrării faptelor sunt biruit de însăşi trândăvia mea. În urechile inimii îmi răsună cuvintele înţelepciunii, dar când mi se cere lucrarea cea mărturisitoare a credinţei uşor sunt biruit de patimi şi îndemnurile luminoase mi se par o povară prea grea de purtat în faptă.
Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta Stăpâne, când vremea vieţii pentrecându-o în păcate, nu am învăţat nici până acum a mă ruga ? În lanţurile multor neputinţe şi patimi mă văd totdeauna pe mine legat, dar lenevirea şi împietrirea inimii mele în necredinţă nu-mi dau voie să alerg spre limanul rugăciunii. Patimile mă covârşesc, dar tot rămân încleştat în lenevirea de a mă ruga. Cum voi câştiga mântuirea, când nesocotesc toate virtuţile şi sunt străin de cercetarea păcatelor mele ? Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta când nu am început a învăţa nici alfabetul rugăciunii. Mă îngrozesc de judecată, osânda mă înspăimântează, dar tot nu vin la pocăinţă. Însuşi mă deznădădjuiesc de îndreptarea mea prin propriile puteri. Pentru aceasta, Te rog pe Tine, Izvorule al milostivirii, cu judecăţile pe care le ştii, adu-mă pe mine la limanul pocăinţei, ca să câştig şi eu izbăvire din muncile cele cumplite gătite pentru păcatele mele.
Iată vremea postului îmi stă înainte. Nu ştiu cum să pun început pocăinţei mele, dar te rog pe Tine să ridici norul patimilor de pe cerul inimii mele şi să-mi dai ploaie de lacrimi cu care să înmoi pământul inimii mele, cel uscat de arşiţa patimilor. Tinde-Ţi mâna Ta dintru înălţime şi ne binecuvintează pe noi, pe toţi, dând din destul fiecăruia ca Un Milostiv, talanţii darurilor Tale spre înmulţirea cu înţelepciune în vremea postului. Iar la sfârşitul perioadei de nevoinţă rânduite să-Ţi aducem şi noi ca văduva din Evanghelie cei doi bănuţi ai micilor noastre osteneli, postul şi rugăciunea, cu care să aflăm iertarea păcatelor, aşezându-i în vistieria milei Tale. Dă-ne Stăpâne, a ne nevoi cu înţelepciune în aceste zile rânduite de Tine spre curăţirea sufletelor şi trupurilor noastre. Însuşi păzeşte piciorul nostru de alunecarea în cursele înşelăciunii, pe care vrăjmaşii noştri nevăzuţi pururea ni le întind, voind a ne prăbuşi pe noi în adâncul iadului. Dar Tu, ca Un Milostiv, nu ne lăsa Doamne, pradă dinţilor lor, ci întăreşte-ne cu puterea Ta dumnezeiască. Îmbracă-ne cu veşmântul milostivirii, ca să privim cu bunăvoinţă şi dragoste pe aproapele nostru.
Dă-ne şi coiful nădejdii în vremea tulburării gândurilor rele şi întrarmează-ne cu săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc. Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna Ta tablele legii, însă acum Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile înţelepciunii Tale, care să ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi slabe şi lesne biruite de păcat, dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra valurilor patimilor noastre şi dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale. Pune în inimile noastre dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău învăluie sufletele noastre. Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră o arată tablă a cugetărilor îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău înţelepţitor. Să se atingă de inima noastră împietrită scânteia iubirii Tale de oameni şi să o prefacă în ceară în care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui cuvinte iubitoare faţă de aproapele. Greu suferim povara neputineţelor noastre şi adesea ne tânguim fiind biruiţi de vărjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul milostivirii şi îndurărilor Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu braţul Tău puternic pe cărarea postului.

La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)




Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut de faptele mele ca şi de un lanţ strâns; că Tu singur ştii să dezlegi pe cei în obezi ferecaţi şi să vindeci rănile cele nearătate, pe care Tu singur le ştii, ca un cunoscător al celor ascunse. Căci câte patimi de răutăţi îmi sunt mie, întru toate Te aflu pe Tine numindu-te Doctor al celor bolnavi, Uşă a celor ce afară se tânguiesc, Izbăvitor al celor duşi şi robiţi, oprindu-ţi de-a pururea mâna Ta şi neslobozindu-Ţi mânia Ta cea gătită păcătoşilor, ci pentru multă iubirea Ta de oameni dându-ne nouă vreme de deşteptare; căci Tu eşti grabnic întru milă şi zăbavnic întru muncă. Deci binevoieşte a-mi întinde mie mâna şi a mă scula pe mine din noroiul fărădelegilor mele, Cela ce nu Te veseleşti de pierzarea omului şi nu Te întorci dinspre faţa celui ce cu lacrimi te caută pe Tine.

Ascultă, Doamne, glasul robului Tău ce strigă către Tine, şi arată-ţi faţa Ta spre mine, întunecatul, şi luminează-mă pe mine cu venirea Sfântului Tău Duh, şi îmi dăruieşte mie spurcatului osârdie, şi întoarce Doamne, plângerea mea întru bucurie mie, şi rupe sacul meu şi mă încinge cu veselie, şi să se deschidă mie uşa Împărăţiei Tale; ca întrând într-însa să slăvesc prea-sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Editat *****

M ultumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma împartasi cu preacuratele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stapâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai daruit noua aceste înfricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neînfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca întru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapânului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata întru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfârsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin

Doamne, ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în faţă. Să nu mint doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi. Dacă-mi dai binecuvântări, nu-mi lua fericirea. Dacă-mi dai putere, nu-mi lua raţiunea. Dacă-mi dai succes, nu mă lipsi de umilinţă. Iar dacă-mi dai umilinţă, nu-mi lua demnitatea. Ajută-mă ca întotdeauna să văd şi reversul medaliei. Nu mă lăsa să-i învinovăţesc pe ceilalţi pentru că nu gândesc ca mine. Învaţă-mă să iubesc oamenii ca pe mine însumi. Învaţă-mă să mă judec ca pe restul. Nu mă lăsa să alunec în orgoliu şi nici în disperare sau eşec. Mai bine aminteşte-mi că eşecul este experienţa care precede triumful. Învaţă-mă ca în ciuda suferinţei să merg înainte. Învaţă-mă ca în ciuda decepţiilor să nu-mi pierd încrederea. Învaţă-mă că A IERTA este cel mai important lucru pentru cel puternic şi că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab. Dacă îmi iei binecuvântările, lasă-mi speranţa. Dacă îmi iei succesul, lasă-mi puterea de a trece peste eşec. Dacă eu aş greşi cuiva, dă-mi curaj să-mi cer iertare. Dacă cineva mi-ar greşi mie, dă-mi curaj să-l iert. Doamne, dacă eu uit de Tine, Tu să nu uiţi de mine!

Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…

Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…Tăcere, inima mea… ascultă, se-aud şoapte… se roagă Hristos! Grădina Ghetsimani e plină de noapte. Nici frunzele nu freamătă, iar vântul şade neclintit printe crengi. Domnul Hristos stă cu chipul plecat rugându-se. Tăcere,…inimă… Pleacă-te, inima mea… că plânge Hristos! O lume întreagă plânge în lacrimile Lui. A adunat toată durerea lumii în inima Sa şi tot păcatul l-a luat pe umerii Lui nevinovaţi. Şi plânge orfanul şi văduva plânge în ohii Săi, iar tâlharul şi vameşul îşi plâng păcatul cu lacrimile Lui. Şi pe toate le primeşte Tatăl cu inimă blândă şi îngeri trimite să steargă chipul Fiului Său Iubit! Ascultă, sufletul meu… pleacă-te şi ascultă… tremură inima lui Hristos! Atâta batjocură are să primească Domnul! Atâtea palme vor lovi obrazul Său duios, atâtea mâini vor lua biciul să rănească Preacuratul Trup! Atâtea guri vor striga împotriva Lui… şi-atâţia spini Îi vor înţepa fruntea! Iar mâinile duioase şi preacuratele picioare vor fi ţintuite pe lemnul crucii. Şi pieptul Lui cu lance va fi împuns. Şi-atâţia Îl vor scuipa… Ascultă, suflete… tremură inima lui Hristos cu dragoste pentru răstignitorii Săi… Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu - mântuiește-mă! Tu ai veni să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat - preînnoiește-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup spre slava Numelui Tău. Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului - izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat. Tu ai venit să ne luminezi - luminează inima mea întunecată de patimi. Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul. Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9). Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele, și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
Nichifor Crainic

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine.
Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.
Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin!

Întru necazul meu a strălucit bucuria cuvântului Tău Mântuitorule care zice: „Cereţi şi vi se va da…” şi îmi dă nădejde în iubirea Ta de oameni. Şi fugind de întunericul disperării, alerg la Tine, aşa rugându-mă : Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, Dă-mi mângâiere în necazul meu, apără-mă de cei ce se scoală asupra mea, ajută-mi că îmi slăbesc puterile întru nevoia aceasta. Iisuse, sprijinitorul şi întaritorul meu, Care ai fost părăsit de toți, întareşte-mă pe mine, robul Tău; Cheamă-mă, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut ca în nişte lanţuri de faptele mele cele rele, fiindcă Tu singur ştii să dai dezlegare celor legaţi, să tămăduieşti rănile de nimeni ştiute, pe care doar Tu le ştii, Cela ce ştii cele ascunse: şi drept aceea, în toate durerile mele cele rele doar pe Tine Te chem: ajută-mă Stăpâne, Tu care ai zis: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi! Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre".(Matei 11, 28) . Doamne Miluieşte! Aliluia

Nu Te întoarce de la rugăciunea mea, Doamne !
Către Tine strigă buzele mele cele nevrednice și sufletul întinat cu păcate.
Auzi-mă Doamne, după bunătatea Ta, întăreşte inima mea întru frica Ta.
Îndreaptă pașii mei pe calea pocăinței. Bunătatea Ta, Doamne, să biruie necurăția mea.
Lumina harului Tău să alunge întunecimea dinlăuntrul meu.
Tu, Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide și ochii întunecați ai inimii mele.
Tu, care prin cuvânt, ai curățit pe cel lepros, curățeşte și răutatea sufletului meu.
Harul Tău, Doamne, să fie în mine foc ce mistuie cugetele cele deșarte.
Tu ești Unul Bun; Tu ești lumina mai presus decât toată bucuria; Tu ești pacea; Tu ești viața adevărată; Tu ești mântuirea, Care petreci în veci!
Către Tine vin, rugându-mă eu, nevrednicul, să nu lași să mă cucerească vrăjmașul meu până în sfârşit, că sunt vrednic de pedeapsă și muncă.
Ridică, Doamne, mădularele mele, cele slăbite de păcat și învie sufletul meu cel ucis cu fărădelegea, luminează-mi mintea cea întunecată cu poftele, izbăvește-mă de tot lucrul cel rău, înrădăcinează întru mine, dragostea cea desăvârșită.
Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, scrie-mă pe mine robul Tău în cartea vieții și dăruiește-mi sfârșit bun , ca surpându-l pe diavol, să mă închin fără de teamă înaintea scaunului Tău, împreună cu toți sfinții. AMIN!
(SFÂNTUL EFREM SIRUL)

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu,
Împărat, şi Stăpân, şi-Arhiereu,
Te slăvim, Scump Iisus, Om deplin,
Fiu Iubit, Miel Junghiat, Rob Divin.
Osana, fii slăvit, osana,
ne-nchinăm şi cântăm slava Ta,
Cel ce vii să ne fii Împărat,
căci murind şi-nviind, ne-ai salvat.
Ţi-aducem ca un mir preţios
sfântul dor iubitor şi duios,
sărutând paşii Tăi preasfinţiţi,
Te primim şi slujim fericiţi.
Osana, Te slăvim, Scump Iisus,
c-ai venit Preamărit şi Supus,
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat,
fii în veci preamărit şi-nchinat.
Ne-nchinăm şi cântăm Osana;
Crucea Ta, Jertfa Ta, Slava Ta,
credincioşi şi voioşi să nălţăm,
şi trăind, şi murind să-Ţi urmăm.
Osana, lăudăm, Osana,
Ziua Ta, Faţa Ta, Slava Ta,
Fericit, Strălucit şi-nchinat,
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat.



Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!
– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.
Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.
Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.
Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu…
Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.
Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.
Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.
Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az’,
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.



Ajută-ne Doamne să răspândim toţi mireasma binefăcătoare de pace şi linişte, de sănătate, de la Tatăl prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt, cu rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor! Aşa să simţim ziua Floriilor şi să petrecem Săptămâna Crucii, a morţii, cu ochii aţintiţi spre Înviere şi Viaţă. Amin
Doamne ajuta!

•"Doamne, Dumnezeul nostru și al tuturor Puterilor, dăruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor care nu au, libertate celor care sunt lipsiți de ea, iertare de păcate tuturor.
•Luminează-le, Doamne, mintea celor care sunt în examene.
•Dă, Doamne, liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile, Doamne, la toți mai-marii vremii din Acel Guvern Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ al Tău, Doamne!
•Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, pe cei văzuți și pe cei nevăzuți.
•Dăruiește-mi și mie, Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos. Fie, Doamne, așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tău Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin!
•Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, care nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care nimeni nu se roagă.
•Și mai pomenește Doamne pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!"

PREOT ILARION ARGATU (1913 -1999)

Doamne ,da-ne harul Tau sa ne deprinde-mi a ne stapani intodeauna patimile ,a ne invrednici de darurile Tale .a pazi legea Ta si a merita mantuirea ! O saptamana binecuvantata cu bucurii ceresti in casele tuturor !

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iarta-mi păcatele ce am făcut în această zi:cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul; și curățate, Doamne,smeritului meu suflet de toată întinăciunea trupului și sufletului. Și-mi dă, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace,că sculandu-ma din ticălosul meu așternut, bine sa plac preasfântului Tău nume, in toate zilele vieții mele, și să calc pe vrăjmașii cei ce de luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fara de trup. Și mă izbăvește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele. Că a Ta este împărăția, puterea și slava,aTatalui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând; Vai mie, că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa ple*căciune; ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Cine va cerceta mulţimea pă*catelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu, să nu mă treci cu vederea pe mine roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă. Aliluia

In mormant, Viata
Pus ai fost, Hristoase
Si-au spaimantat ostirile ingeresti,
Plecaciunea Ta cea multa preamarind.

Dar cum mori, Viata,
Si cum sezi in mormant?
Si imparatia mortii Tu o zdrobesti
Si pe mortii cei din iad ii inviezi?

Te marim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Si-ngroparea Iti cinstim si patimile,
Ca din stricaciune Tu ne-ai izbavit.

Cel ce-ai pus pamantul
Cu masuri, Hristoase,
Astazi sezi in mic mormant, Ziditorule
Si din gropi, pe cei ce-au murit inviezi.

Iisuse al meu,
Imparat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei sa dezrobesti neamul omenesc.

Stapanul a toate
Mort se vede acum
Si desertatorul gropilor celor morti
Se incuie-n groapa noua ca un om.

In mormant, Viata,
Pus ai fost, Hristoase
Si cu moartea Ta, pe moarte o ai pierdut
Si viata lumii Tu ai izvorat.

Valeriu Gafencu - Imnul Invierii

Imnul Invierii

Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati Biserica Crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Refren: Veniti, crestini, luati Lumina,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniti, flamanzi, gustati din Cina,
E Nunta Fiului de Imparat!
Sa creasca-n inimile noastre-nfrante
Un om nascut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre sa Se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul noptii bate,
Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile voastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii Sfant.
Smulgeti-va din ceata celor rai,
Intrati in cinul oastei crestinesti,
Priviti spre Portile Imparatesti,
Caci cei din urma fi-vor cei dintai.

Hristos a înviat!
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață daruindu-le.

Hristos anesti!
Hristos anesti ek nekron, Thanato thanaton patisas, Kai tis en tis mnimasi Zo-in kharisamenos!

Troparul Învierii Domnului (glasul 1)
„Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase! Mărire împărăţiei Tale! Mărire iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!”
Troparul Învierii Domnului (glasul 5)
„Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.”
Troparul Învierii Domnului
Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit, că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

Condacul Sfintelor Paşti

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi ridicare.
Îngerul a strigat: Hristos a înviat!
„Curată Fecioară, bucură-te!
Si iarasi zic, bucură-te!
Ca Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.”
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a răsărit!
Saltă acum si te bucură Sioane,
Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu
Veseleste-te întru Invierea Celui născut al tău.”

DoarOrtodox

Hristos a înviat!

POEM PASCAL

de Constantin Pavel († 1999)

Cand simti ca la tine-n suflet Duhul Sfant bland se pogoara

Cand tu stii ca-ncepe ziua si-ntuneric e afara,

Pe Dumnezeu cautandu-L cand poti spune tu ca este,

Da si altora lumina, da si altora de veste!



Cel care in Duh se naste este Duh pentru vecie!

Cel ce se naste din carne, doar legea carnii o stie.

In Duh este Invierea si iubirea de aproape.

Cel ce are vesnicia si pe altii sa ii scape!



Tu iubeste-l pe aproape, ca Dumnezeu e iubire!

A-l iubi, aceasta-nseamna: sa ii dai si lui de stire!

Sa ii spui ca peste toate este Tatal, Fiul este!

Cu moartea calcand pe moarte, vesnic Duhul ne traieste!



Daca rau nu va mai face, iertat e cel ce greseste!

Duh primeste cine-L cere; cine-L cauta, gaseste!

Lumina ce-ti este data numai prin altii sporeste!

Da si altora lumina, da si altora de veste!

Tarziu Te-am iubit…

“Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu înafară, şi eu acolo, înafară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.”

Fericitul Augustin

Dumnezeul meu, lege pune mie in caile poruncilor Tale si, pana la cea de pre urma a mea suflare, nu ma lasa a ma abate de la lumina poruncilor Tale, pana cand se vor fi facut acestea singura legea intregii mele fiinte: si cea vremelnica, si cea vecinica.

Asa, Stapane, pentru multe si pentru mari ma rog Ţie, ci nu ma trece cu vederea, nici ma lepada de la fata Ta pen*tru indrazneala mea, ci mai vartos inmulteste intru mine sfanta si dreapta indraznire; si intru puterea dragostei Ta*le ma intareste a urma pasilor Tai pana intru sfarsit.

Da mie a Te iubi precum Insuti ai poruncit noua: din toata inima, si din tot cugetul, si din toata vartutea, din toa*ta fiinta mea. Indelungeste-mi zilele in ceasta lume pana ce voi fi adus Ţie adevarata pocainta. Nu ma rapi in ceasul intunecarii mele, ci intru bunavoirea Ta imi da sfarsit bun. Cunoscuta fa mie mai nainte moartea mea, spre a se gati sufletul meu a Te intampina. In ziua aceea cea mare pentru mine, intru acel ceas infricosat mie, fii cu mine, Doamne, si-mi daruieste bucuria mantuirii Tale.

Curateste-ma de tot pacatul vazut si ascuns, si de toata faradelegea ce se tainuieste inlauntrul meu. Ca Unul esti Dumnezeul meu; afara de Tine pre altul nu am, nu stiu. Si Ţie Unuia multamita aduc, si de-slava-cuvantare, impreuna si Tatalui Tau Celui fara-de-inceput, si Duhului Sfant.

Amin.

Si daca DOAMNE voi uita
SA-TI Multumesc vreodata
Pentru lumina, pentru paine
Si dragostea de TATA
Te rog, priveste cu-ndurare
Sant doar un pumn de tina
Ce-adesea plange obosit
Impovarat de vina

RUGĂCIUNE
Doamne, Dumnezeul nostru,
Cel bogat în îndurări,
Luminează-mi totdeauna
"Pământeştile cărări"!
Mila Ta cea părintească
Îndulceşte viata mea,
Dar cutremur mă cuprinde
Că, nevrednic sunt de ea.
Prisoseşte, Doamne Sfinte,
Darul Tău dumnezeesc
Ca să Te cunosc mai bine
Şi mai mult să Te slăvesc!
Sf.Ioan Iacob Hozevitul

Rugăciunea Cuviosului Arsenie cel Mare pentru dăruirea smereniei

Aşa, bineplăcutule al lui Dumnezeu! Nu ne trece cu vederea, ci ajută-ne nouă cu cereasca ta mijlocire a săvârşi cu bună credinţă vieţuirea vremelnică, a primi sfârşit bun, în pace şi neruşinat şi a ne învrednici de fericirea Raiului, ca să preaslăvim iubirea de oameni şi îndurările lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi închinat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi sfânta ta mijlocire, în vecii vecilor. Amin!

"Ai credinta, spune Domnul!"

Rugăciune catre Duhul Sfant

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Prea Sfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecatoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Preasfanta Treime, Stapanie de o fiinta, pricinuitoare a tot binele ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne dai noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele gatite noua tuturor in veacul cel viitor ? Deci se cuvenea pentru atatea binefaceri si indurari, sa multumim Tie, nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, pazind si implinind poruncile tale; iar cu patimile noastre si cu obiceiurile cele rele in nenumarate pacate si faradelegi ne-am aruncat.Pentru aceasta, ca cei ce suntem necurati si intinati, nu numai ca nu indraznim a ne arata inaintea preasfintei fetei Tale celei intreit stralucitoare, ci nici preasfant numele tau a-L chema, de nu ai fi binevoit Insati Tu spre a noastra mangaiere a ne vesti noua ca pe cei drepti si curati ii iubesti, iar pe pacatosii care se pocaiesc ii miluiesti cu milostivire ii primesti.Deci, cauta, o, Dumnezeiasca Treime, din inaltimea sfintei Tale asupra noastra, mult-pacatosilor;si bunavointa noastra, in loc de fapte bune o primeste, si ne da noua duhul pocaintei celei adevarate;ca urand tot pacatul, intru cuviosie si dreptate pana la sfarsitul vietii noastre sa petrecem, facand voia Ta cea sfanta si slavind cu cuget curat si cu fapte bune preadulcele si preaincuviintat numele Tau.Amin.

MAI RABDA-NE, DOAMNE !
Mai rabda-ne ,Doamne, cum Maica iti cere, Mai lasa Pamantul si bolta cu stele, Suflarea Ta Sfanta se afla in noi,
Pliveste-Ti doar via si pune altoi.
Ca via Ta Doamne, aproape-i uscata, Si n-are nici seva, saraca-i de roada, Mai pleaca-Te, Doamne si-o blagosloveste, Ca poate atunci, bogata, rodeste!
Ridica-ne Doamne, ne striga mai tare, Ne pune in suflet o Sfanta Chemare, Si vindeca Doamne, poporul roman, Si picura-n suflete, Crezul strabun!
Ca valuri inalte se-abat peste noi, Si iadul porneste cu omul razboi, E ultima lupta si vaiul din urma, Credinta e slaba si lupi sunt in turma!
In ceruri stramosii ne plang neputinta, Vazand cum in noi se stinge credinta, Cum pentru Hristos, in suflet nu-i loc, Si Sfanta-i Lumina am pus-o-n obroc!
Cum jertfa Lui Sfanta, acuma-i uitata, Samanta credintei, ramane-ngropata, Biserici avem, dar, parca-s pustii, Turnati temelia Bisericii Vii!
Mai rabda-ne, Doamne, mai da-ne o vreme, Chiar daca diavolul, ne vrea a ne cerne, Cat inca iubirea mai licare-n noi, Opreste Tu, Doamne al mortii razboi...
Preot Ioan.