Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Secte si culte (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5031)
-   -   Miscarea de reinnoire carismatica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=13707)

ucenic 03.06.2012 23:22:04

Sfintenia...
 
Eu cred ca a fi "sfant" nu inseamna a fi „virtuos” si nici a fi „merituos”, macar ca rasplata finala pe care o da Domnul este a celor „merituosi” care s-au aratat „virtuosi” in viata lor, urmand pe Domnul.

Sfintenia nu o vad ca o rasplata ci mai degraba ca pe o chemare si o pozitie. Cuvantul spune despre credinciosi „chemati sa fiti sfinti”, sau „fiti sfinti”, sau „sfintiti-va pe mai departe”...

Eu mai degraba impartasesc defintitia „sfant = chemat (de sub robia celui rau) si pus deoparte (pentru Dumnezeu).

Biserica lui Hristos, care este sfanta, este adunarea copiilor lui Dumnezeu care, mai inainte au fost chemati din lume de Tatal (Ioan 6:44,65), apoi mantuiti de Hristos (Fapte 4:12) si in sfarsit nascuti din nou, din Duhul Sfant (Ioan 3:6).

Sfintenia inteleg ca este o "stare" in care suntem pusi de Dumnezeu pentru Sine. Noi nu mai suntem din lume, noi suntem rascumparati, izbaviti de sub puterea pacatului, scosi cu mana tare de Hristos din ghearele celui rau si "pusi deoparte" sau "sfintiti" pentru Dumnezeu.

Acum stim, dupa cum este scris, ca din mana cea tare a lui Dumnezeu nu ne poate scoate nimeni si nimic, nici chiar diavolul nu ne poate desparti de Dumnezeu (Romani 8:38,39) afara de noi insine si de alegerile noastre (Evrei 3:12).

Deci, sfintenia nu este recunoasterea de catre Dumnezeu a virtutilor noastre ci mai degraba recunoasterea noastra ca si copii ai Lui, prin jertfa lui Iisus Hristos. De aceea ni se spune "duceti pana la capat sfintenia voastra"... Cu alte cuvinte "ramaneti in voia binecuvantata a Tatalui", aceea de copii ai Lui, sfintiti pentru vesnicie (Evrei 10:10,14).

Reiterez ideea aceasta biblica. Sfant nu este un "virtuos" sau un "merituos" caci nu prin meritlele noastre sau printr-o vrednicie a noastra am fost nascuti din nou, din Dumnezeu.

Asadar daca nu a noastra este vrednicia justificarii inaintea Tatalui prin jertfa lui Iisus Hristos, cum dar am putea spune ca "sfant" este cel ce a "meritat" numele acesta???

Eu nu m-am nascut din nou din voia mea, ci din voia Lui. Nu sunt copil al lui Dumnezeu printr-o vrednicie, ci prin harul Lui, in Hristos Iisus.

Iar daca Biserica Lui este sfanta asa este fiecare madular al Trupului lui Hristos.

Nota benne: - Biserica Lui nu este o institutie, ci Trupul lui Hristos. Asadar cine poate spune (afara de neobrazatul diavol) ca Trupul lui Hristos nu este sfant? Si daca Trupul este sfant, cum este fiecare madular al Lui?

"Hristos si-a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatat-o prin botezul cu apa prin Cuvant, ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana." (Efeseni 5:25-27)

Binecuvantari!

iuliu46 03.06.2012 23:35:09

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 449960)
Fii inistit, nu l-am luat ca pe un atac la persoana. :) L-am luat insa ca pe o noua divagare de la subiectul intrebarii mele. Incerc sa aduc discutia la un nivel mai practic, pragmatic.
Sa vad mereu cat de departe sunt de mantuire... Nu mi se pare logic. Adica, eu gasesc o cale pe care aflu ca pot fi mantuit, fac tot ce mi se cere cu scopul de a ma mantui, apoi imi dau seama ca tot departe sunt si nu prea voi reusi. Automat ai tendinta sa cauti alta cale mai buna, zic eu...Ca sunt departe de mantuire stiam dinainte, nu era nevoie sa aflu mergand pe calea cea buna pentru mantuire...

Faci tot ce ti se cere ? :71:
Doriana nu e cam simplista gandirea asta ? Adica tu crezi ca ai o lista de cumparaturi si cand le cumperi pe toate gata ai terminat ? Chiar tu vorbeai de indumnezeire. Cum poti fi asemenea lui Hristos daca el este infinit in toate calitatile ? Exista vreun moment in care tu devii suficient de buna ? Exista vreun moment in care tu meriti sa fi mantuita ? Mantuirea este un dar pe care Dumnezeu ti-l acorda si nu un merit al tau.Meritul tau este ca ai incercat sa-ti aduci aminte tot timpul ca esti creata dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu si nu te-ai complacut in a crede ca ai ajuns la desavarsire.

iuliu46 03.06.2012 23:45:02

Citat:

În prealabil postat de ucenic (Post 449967)

Sfintenia nu o vad ca o rasplata ci mai degraba ca pe o chemare si o pozitie. Cuvantul spune despre credinciosi „chemati sa fiti sfinti”, sau „fiti sfinti”, sau „sfintiti-va pe mai departe”...

Eu mai degraba impartasesc defintitia „sfant = chemat (de sub robia celui rau) si pus deoparte (pentru Dumnezeu).

Stiti cum e scris " Multi chemati, putini alesi " :71:

Iar Pavel spune :

Nu știți voi că acei care aleargă în stadion, toți aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați.
Și oricine se luptă se înfrânează de la toate. Și aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.
Eu, deci, așa alerg, nu ca la întâmplare. Așa mă lupt, nu ca lovind în aer,
Ci îmi chinuiesc trupul meu și îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.

Deci Pavel care fusese rapit la cer "alerga" si el si lupta. Numai noi ne socotim deja castigatori si "pusi deoparte "

Doriana 03.06.2012 23:46:20

Citat:

În prealabil postat de iuliu46 (Post 449973)
Doriana nu e cam simplista gandirea asta ?...Exista vreun moment in care tu meriti sa fi mantuita ? Mantuirea este un dar pe care Dumnezeu ti-l acorda si nu un merit al tau.

Incerc sa-ti expun logica mea simpista intr-un mod mai simplu: :1:
Mantuirea inseamna izbavirea din pacat, apoi indumnezeirea, deci devenirea asemenea lui Dumnezeu. Pacatul este ceva destul de dureros, groaznic chiar, iar efectele lui sunt foarte vizibile: scandal in familii, dependente de diferite droguri, boli incurabile, esecuri pe toate planurile... Unii oameni sunt disperati in a fi mantuiti de pacate. Alearga dupa mantuire ca dupa aer, caci pacatele ii apasa cumplit. In aceasta situatie ei cauta o solutie practica de a scapa. Vor sa vada cum acel pacat este luat de la ei, impreuna cu consecintele lui. Iar dupa el si celelalte pacate la fel de groaznice, apoi fiecare patima in parte... Iar aceasta se numeste mantuire.

Unor astfel de oameni le oferi degeaba teorii despre "Vino la noi la bise, ca noi suntem singurii care avem mantuirea, dar chiar daca vii nu vei putea spune niciodata ca o ai". Oamenii acestia au nevoie de ceva palpabil, practic, de puterea lui Hristos care sa ii mantuiasca din pacat.

Nu poti spune ca meriti mantuirea, nici ca ai ajuns la capatul luptei, dar poti spune ca ai gasit mantuirea si ea lucreaza in viata ta zi de zi, scotand din viata ta pacat dupa pacat...

Demetrius 04.06.2012 00:08:51

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 449933)
...Eu vreau sa fiu mantuita, dar nu pot fi monah...

Cine spune nu pot, spune de fapt nu vreau.
Omul nu poate pune lui Dumnezeu condiții pentru mântuirea sa.

ucenic 04.06.2012 00:09:07

Citat:

În prealabil postat de iuliu46 (Post 449976)
Deci Pavel care fusese rapit la cer "alerga" si el si lupta. Numai noi ne socotim deja castigatori si "pusi deoparte "

Alergarea si tinta alergarii lui reiese de aici: "M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta." (2Tim.4:7)

Pavel s-a vazut un "alergator", este drept dar nu ca unul care alerga dupa "sfintenie", caci Pavel stia cine este el in Hristos.

Tot asa si eu stiu cine sunt in Hristos, si rolul meu si rostul meu. Sunt constient de chemarea mea si de slujirea mea. Cine ar putea sa zica despre sine ca este ucenic al lui Hristos si sa nu aibe certitudinea ca este "pus de partea Lui" de insusi Dumnezeu, care l-a nascut din Sine?

De care "parte" sunt eu, sau alt frate in Hristos decat "de partea" lui Dumnezeu? Nu sunt eu, sau tu, frate sau sora in Hristos - oricine ai fi, sfintit adica pus deoparte ca madular in Trupul Lui?

Nu suntem noi toti o fecioara neprihanita, chemata de Dumnezeu si curatita de insusi Iisus Hristos? Nu aceasta este bucuria mantuirii noastre?

A, daca se intampla si cad, Dumnezeu, care ma doreste cu gelozie pentru Sine, ma avertizeaza; daca nu iau seama, ma mustra iar daca nu ma pocaiesc ma pedepseste, si asta pentru ca ma iubeste, si ma doreste alaturi de El, in vesnicie.

La aceasta sunt sfintit - "chemat si pus deoparte", si eu si orice alt copil al lui Dumnezeu, la Viata Vesnica.

nutucutu 04.06.2012 00:21:04

Citat:

În prealabil postat de Doriana (Post 449955)
M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

Cum putem deveni sfinti? Pai e foarte simplu. O sfinta care a murit la 21 ani, doctorita a Bisericii Catolice, ne-a lasat o cale care poate fi urmata de oricine:

"Ceea ce i s-a intimplat Terezei este cazul multora care il cauta pe Dumnezeu. Ajung in impas. Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

iuliu46 04.06.2012 00:23:16

Citat:

În prealabil postat de ucenic (Post 449984)
Alergarea si tinta alergarii lui reiese de aici: "M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta." (2Tim.4:7)

Pavel s-a vazut un "alergator", este drept dar nu ca unul care alerga dupa "sfintenie", caci Pavel stia cine este el in Hristos.



E o mica problema. Pavel spune asta la sfarsit iar tu incepi cu asta.Ca orice schimonosire a adevarului si asta este atat de evidenta pentru oricine vrea sa vada.Chiar si pentru unul care crede in "sola scriptura " .

Citat:

În prealabil postat de ucenic (Post 449984)
Tot asa si eu stiu cine sunt in Hristos, si rolul meu si rostul meu. Sunt constient de chemarea mea si de slujirea mea. Cine ar putea sa zica despre sine ca este ucenic al lui Hristos si sa nu aibe certitudinea ca este "pus de partea Lui" de insusi Dumnezeu, care l-a nascut din Sine?

De care "parte" sunt eu, sau alt frate in Hristos decat "de partea" lui Dumnezeu? Nu sunt eu, sau tu, frate sau sora in Hristos - oricine ai fi, sfintit adica pus deoparte ca madular in Trupul Lui?

Nu suntem noi toti o fecioara neprihanita, chemata de Dumnezeu si curatita de insusi Iisus Hristos? Nu aceasta este bucuria mantuirii noastre?

A, daca se intampla si cad, Dumnezeu, care ma doreste cu gelozie pentru Sine, ma avertizeaza; daca nu iau seama, ma mustra iar daca nu ma pocaiesc ma pedepseste, si asta pentru ca ma iubeste, si ma doreste alaturi de El, in vesnicie.

Este parerea ta si esti liber sa crezi ce vrei.Dar daca vrei si alta parere sa stii ca eu cred ca ai si cazut.

ucenic 04.06.2012 00:29:18

Citat:

În prealabil postat de iuliu46 (Post 449988)
Este parerea ta si esti liber sa crezi ce vrei.Dar daca vrei si alta parere sa stii ca eu cred ca ai si cazut.

Nu parerea ta despre mine conteaza. Nici a mea despre tine, deloc.

Ci ceea ce suntem fiecare, si tu si eu, in Hristos.

Doriana 04.06.2012 12:00:23

Citat:

În prealabil postat de nutucutu (Post 449987)
Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

Ce spuneti aici este foarte adanc. Intr-adevar, cine se chinuie sa se mantuiasca nu a ajuns inca mantuit. Insa exista pericolul celeilalte extreme, de a nu mai face nimic zicand ca Domnul face totul, iar noi avem doar credinta, riscand sa ne autoamagim.


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:32:08.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.