Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 28.04.2015 23:41:30

O dată au venit doi prieteni din Atena, tineri căsătoriți, și m-au întrebat dacă există monahi ca în Pateric și în Filocalie. Le-am spus că există și i-am dus la acest bătrân, monahul Iosif Cipriotul, care pe atunci avea o sută cinci ani. Era întins pe pat și rostea Rugăciunea lui Iisus cu metanierul.
– Gheronda, domnii sunt de la Atena și au venit să primească binecuvântarea Sfinției Tale.
L-au văzut că nu are dispoziție de discuție. După ce au mai spus două-trei cuvinte, le-am făcut semn să plecăm. Plecând, cei doi i-au spus starețului:
– Gheronda, avem multe probleme, de aceea vă rugăm să vă rugați pentru noi.
– Mă voi ruga, le-a răspuns bătrânul, dar ca să mă rog vreau bani.
Am intrat în pământ de rușine, m-am pierdut, nu știam ce să spun. Încercam să justific situația. Nu mă dumiream de ce a făcut aceasta. I-am dus la un om sfânt, iar el să ceară bani ca să se roage? El care nici nu știa bine valoarea banilor și nu le dădea nici o însemnătate? Oamenii au plecat, iar eu am rămas mâhnit.
A doua zi am mers din nou la bătrânul. De îndată ce m-a văzut, mi-a spus:
– Părinte Moisi, nu cumva am lucrat virtutea împreună? Să nu-mi aduci lume ca să mă cinstească. Am cerut de la Dumnezeu să mă cinstească în cealaltă viață, iar nu în aceasta mincinoasă.
Am rămas uimit. S-a făcut de rușine pe sine înaintea străinilor cerând bani, el care niciodată nu a avut și niciodată nu i-a iubit. Dar și pe mine m-a făcut de rușine. Cum să mai îndrăznesc să-i mai duc lume. Singur și-a stricat imaginea sa de mare ascet. Cine dintre noi mai face asta? Era smerit, mai presus de orice sminteală. Îl interesa numai ce spune Dumnezeu despre el, iar nu oamenii. Când am spus aceasta unor prieteni, au rămas fără grai.
Din Cartea „Tăcerea cea frumos grăitoare”

cristiboss56 29.04.2015 00:10:22

Cel ce înșală
 
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus:
- Uite, omuleț, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a răspuns omul bucuros - ce trebuie să fac ?
- Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? "E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel ?!"
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut sa-l însele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic. În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.
După cum ne purtam noi cu aproapele, așa se va purta Dumnezeu cu noi.

cristiboss56 29.04.2015 21:37:46

Cele trei cuvinte
 
Odată, un călugăr pios, care dorea să-și îmbunătățească necontenit viața duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune și ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
-„Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ți împlini mai desăvârșit voia?”
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, așa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
„Crede, împlinește, folosește”.
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înțelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise așa: Crede tot ceea ce ți-am făcut cunoscut, împlinește toate poruncile ce ți-am dat și folosește toate mijloacele de sfințire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Și de-atunci, călugărul acela duse o viață intru totul plăcută lui Dumnezeu.

cristiboss56 01.05.2015 11:33:30

Ținta alergării
 
Un om credincios și bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorința lui de pe urmă este ca toți prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toți prietenii veniră la locuința lui ca să-l întovărășească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toți prietenii se ținură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furișau - și plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el își lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Așa că cei doi prieteni împărțit între ei averea.
Așa este, iubiții mei, și cu Biserica noastră.
Ea cheamă la moștenirea cerurilor pe toți, dar puțini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alții se tem de ploaia încercărilor, alții sunt fulgerați de trândăvie, iar unii își pierd curajul pe drum.
Așa că puțini ajung la ținta alergării...
Mulți chemați, puțini aleși.

cristiboss56 01.05.2015 22:44:18

Pe măsură ce se apropie ziua venirii lui Hristos, privilegiul de „a crede în El” și de „a pătimi pentru El” devine mai mare (Filipeni 1, 29).
Părinții nevoitori din veacul al patrulea au vorbit despre sfârșitul lumii. Odată, un ucenic și-a întrebat starețul:
– Ce am făcut noi, avva?
Și bătrânul a răspuns:
– Noi am făcut jumătate din ce-au făcut părinții noștri.
– Dar ce vor face monahii care vor veni după noi?, a întrebat din nou.
– Ei vor face jumătate din ceea ce facem noi.
– Și ce vor face creștinii de pe urmă?, a întrebat ucenicul.
– Aceia abia vor putea să păstreze credința, dar ei vor fi mai slăviți în Cer decât părinții noștri, care puteau să învie morții.
De aceea, se cuvine credincioșilor „să umble întru viață sfântă și în cucernicie, așteptând și dorind a fi mai degrabă venirea zilei lui Dumnezeu” (2 Petru 3, 11-12), dând mulțumită Domnului, Care S-a făcut nouă Paști și „dreptate și sfințire și izbăvire” (1 Corinteni 1, 30).
În același timp, trebuie să nu încetăm a cere în rugăciune o cât mai desăvârșită și neclintită părtășie în veșnica Sa Împărăție, dimpreună cu cetele tuturor sfinților care, prin harul Său, ne-au fost dați ca mărturii ale mângâierii nestricăcioase care îi așteaptă pe „cei ce au iubit arătatea Lui” (2 Timotei 4, 8).
[Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 118-119]

cristiboss56 03.05.2015 14:33:49

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.
Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.
Dar bărbatul era hotărât:
- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.
Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.
S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:
- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie
Un monah antiohian de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni si, zăbovind el acolo, a sfârsit cele ce avea de trebuintă, dar nu stia ce să facă. Si sezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit putin si L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai pentru dânsul un galben si-ti voi da zapis la mână, si când va veni Iisus ti-l va da!""
Desteptându-se monahul si rugându-se, a crezut cuvântului si, mergând, l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar când are să vină Iisus să mi-l dea?". Iar monahul a răspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa să faci". Atunci a zis iconomul: "Fă-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru încredintare am făcut acest zapis al meu si, când va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luând galbenul, a plecat.
Iar în noaptea următoare a văzut iconomul în vis pe cineva grăindu-i: "Ia-ti galbenul si să-mi întorci zapisul monahului!". El însă nu voia, grăind: "Acela a zis că Iisus va veni si-mi va plăti". Iarăsi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi dă zapisul călugărului. Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!". Si desteptându-se, a trimis niste oameni după monah, zicându-le: "Oriunde îl veti afla pe acel monah, să-l aduceti la mine!". Si aflându-l, i-au zis: "Mergi, că te cheamă iconomul!".
Acesta, temându-se, zicea întru sine că acela s-a căit si vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis: "Părinte, mai ia si alti galbeni, câti vei voi, si-mi fă zapis!". Părintele i-a răspuns: "Iartă-mă, dar mai multi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslăvit făgăduintele Domnului cele nemincinoase

cristiboss56 03.05.2015 22:47:17

Doi oameni munceau în aceeași pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici și vânjoși. Cei doi tăietori de lemne își foloseau topoarele cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanță de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească, decât câteva clipe pentru a-și mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apusul soarelui, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi și să nu crezi, terminase de doborât copacul cu trunchiul gros. Începuseră în același timp, iar cei doi arbori erau la fel ca dimensiuni.
Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor. „Nu mai înțeleg nimic! Cum ai reușit să termini când te opreai la fiecare oră?“
Celălalt tăietor zâmbi: „Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză și pentru a-mi ascuți securea“.
Sufletul nostru este asemenea unei securi. Să nu-l lăsăm să ruginească. Să-l ascuțim câte puțin în fiecare zi. Cum? Vă propun o scurtă rețetă: Îmbrățișați în fiecare zi persoanele dragi. Fiți iubitori față de toți. Zâmbiți! Rugați-vă! Ajutați pe cei din preajma voastră dacă au nevoie de sprijinul vostru. Uitați-vă la cer și priviți spre înalt. Viața e o luptă de care trebuie să ne bucurăm, nu ceva pe care e nevoie să o îndurăm.

cristiboss56 05.05.2015 21:52:30

Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.
Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică".

florin.oltean75 05.05.2015 22:49:14

Citat:

Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.
Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică".
De ce lauda de sine (placerea de sine) nu miroase a bine?

Unde este defectiunea?

Dumnezeu se lauda pe Sine? Ii place sa se laude pe Sine?

cristiboss56 06.05.2015 00:26:03

Citat:

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 590255)
De ce lauda de sine (placerea de sine) nu mioroase a bine?

Unde este defectiunea?

Lipsa smereniei naruie totul , caci lauda de sine e sora cu mandria si trufia , apoi nu uita ce a spus Mantuitorul cand a facut referire la postire , sa nu-ti arati fata ta posomorata , sa nu te exteriorizezi , sa nu smintesti deci pe cei din jurul tau .
Citeste frate si ai sa vezi cate "defectiuni" gasesti la cel laudaros si fatarnic !


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:06:33.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.