Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 18.05.2012 20:17:00

Moartea pacatosilor este cumplita
 
Odata, Cuviosul Nifon statea in strana bisericii. Chilia lui era aproape de biserica Sfintei Ipatia si multi credinciosi se adunase in jurul lui sa se foloseasca. Unul l-a intrebat despre diferitele feluri de morti: cum unii mor cu tulburare si altii cu pace, altii in instrainare, altii in pustiuri iar altii in mare. Ba, unii zic ca fiecaruia ii este scris si unde sa moara.
- Ceea ce este de neaparata trebuinta, fratilor, a inceput Cuviosul, este sa ne pocaim de pacate si sa cerem mila de la Dumnezeu prin pocainta. Cat despre toate celelalte, sunt judecati ale lui Dumnezeu si este foarte primejdios sa ne ocupam de ele. Mai bine sa plangem si sa ne tanguim pentru pacatele noastre, ca sa aflam mila si sa ne invrednicim a dobandi o farama de mantuire. Vin zile rele "in care nimeni nu mai poate lucra". Deci, inainte de a sosi, sa lucram binele ca sa traim in veci.
- Intelept este acest cuvant, au spus cei de fata. Totusi, daca nu este nepotrivita intrebarea noastra, va rugam sa ne dati un raspuns.
- Atunci, Nifon le-a povestit:
- Aveam un prieten pe care il chema Teofil. De multe ori fericea ticalosia mea, nestiind ca nelegiuirile mele intreceau si pe ale demonilor. Din tinerete, de multe ori vorbeam cu el, si-i spuneam cuvinte de suflet folositoare, dar nu am izbutit sa-l castig la bine. Auzea numai si, multumea. Dar din cate auzea nu savarsea nici una. Lucra intr-un atelier si, munca lui era sa cantareasca. Era ranchiunos si dusmanos in cuvinte. Nu avea usa de ingradire buzelor sale. Nu se temea deloc de Dumnezeu, de aceea lucra cu pacat. La cantar era foarte necinstit, mancand astfel osteneala saracilor. A venit insa si secera care avea sa-l secere din viata.
Cu o luna inainte de moarte s-a imbolnavit de dizenterie. Ii iesisera afara maruntaiele si se chinuia, muscandu-si buzele si limba pana ce si-a taiat-o cu dintii. Asa de aspra era Judecata lui Dumnezeu, ca saptesprezece zile s-a framantat si s-a rostogolit in pat, scrasnind din dinti. Si-a smuls, fir cu fir, barba, care ramasese goala ca palma. Apoi, isi numara degetele, isi misca jalnic capul, holba ochii si cerea mangaiere, dar nu afla. Si iarasi isi misca capul, isi smulgea parul, numara degetele si gemea.
Era o priveliste jalnica si tare infricosatoare, uitandu-te la el cum a mai rezistat la acea teribila chinuire. Pana la urma, si-a mancat si buzele, a ramas fara par pe cap si continua sa-si numere degetele, sa geama si sa scrasneasca din dinti. Un inger nevazut statea langa el. Isi scosese din teaca o infricosata sabie si chinuia pe nefericitul Teofil.
Asa s-a chinuit si s-a luptat cu moartea saptesprezece zile, precum am zis, numaradu-si cu degetele nedreptatile de la cantar. Si, ingerul pedepsitor i-a zis:
- Ticalosule, n-ai avut nici o mila! Pe toti i-ai furat cu cantarul tau, lucrand necinstit. Te-ai departat si de dreapta credinta si, pe deasupra, la tot pasul injurai infricosatul Nume al lui Dumnezeu. Si de ce injurai si barfeai pe toti oamenii cinstiti? De ce, cand te impartaseai cu Sfintele Taine, scuipai fara teama pe pamant? De ce ai nedreptatit si inselat la cantar pe saraci? Iata, acum ce-ti aduc toate acestea! Daca nu se aduce aici cantarul, inaintea tuturor, sufletul tau nu va iesi si te vei chinui necontenit.
El insa, avand limba taiata, nu putea cere cantarul, ci numai socotea pe degete, miscandu-si capul. Si nimeni din ei nu intelegea ce vrea. Numai un om sfant si vazator, care se afla acolo, a auzit pe inger, a inteles si a trimis sa se aduca un cantar. Cel ce tragea sa moara, numai cat a vazut cantarul, a suspinat adanc, a inceput a da din cap cu putere, ca si cum marturisind caci cu acesta facuse toate nelegiuirile sale si indata si-a dat sufletul. Ingerul judecator i-a luat sufletul si l-a predat judecatii lui Dumnezeu.
- Ce invatatura scoatem, deci dintr-o astfel de moarte? a intrebat Nifon. Potrivit cu faptele, a venit si pedeapsa. Fiindca era asa de pacatos si nelegiuit, ca si mine ticalosul, a fost pedepsit de aici, pentru ca dupa infricosata judecata sa sufere mai putin chin.
Auzind acestea cei de fata, au suspinat gandindu-se fiecare la pacatele sale.
- V-ati spaimantat de judecata lui Dumnezeu, a adaugat Cuviosul, precum a patit de multe ori preablandul David. Ascultati inca o intamplare asemenea.
Dar, inainte de a incepe, Cuviosul s-a ridicat si le-a facut metanie, zicand:
- Iertati-ma, fratilor, ca va intinez cu pacatele mele. Nu sunt vrednic nici sa stau langa voi. Si totusi stau. Ba si mai mult. Eu cel orb vreau sa va povatuiesc, cu slava mea cea desarta, pe voi, care vedeti.
Cei care erau de fata au fost impresionati de aceste cuvinte si au cazut la picioarele lui cu cainta. Se temeau ca nu cumva Dumnezeu, vazand marea lui smerenie, sa pogoare foc si sa-i arda, de vreme ce stiau ca el este sfant iar ei sunt pacatosi.

cristiboss56 18.05.2012 22:18:23

Moarte amara, curatirea sufletului
 
Dupa ce Cuviosul ( Nifon ) a ridicat pe oamenii care cazusera la picioarele lui si i-a pus sa sada, a inceput o minunata povestire.
"Traia in Constantinopol un tanar cu numele Vasile. Era viclean, stricat si foarte rautacios. In fiecare seara mergea la locuri necinstite. Stapanul lui, pe care-l chema Patriciu, dimpotriva, era un om ales, milostiv, miluind si daurind cui avea nevoie, precum porunceste Scriptura. Vasile, slujitorul sau, avea optsprezece ani. Adesea stapanul sau il trimitea cu treburi, iar el, cu acest prilej, umbla prin locuri stricate, intinandu-si frumusetea trupului si a sufletului. Dar, Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului, iata cum a iconomisit mantuirea lui:
S-a facut foamete in toata regiunea aceea. Cu foametea a venit si o iarna aspra, incat zilnic mureau in oras ca la o mie de oameni. Era asa de mare multimea mortilor, incat nici sa-i mai ingroape nu dovedeau. Si, fiindca bantuiau teribil foametea si gerul iernii, amandoua relele impreuna, stapanii erau nevoiti sa dea drumul slujitorilor si robilor lor. Ba unii, ajunsesera sa-si vanda si copiii, ca sa castige un ban pentru a-si cumpara mancare. Lucrurile fiind grele pentru toti, fireste erau si pentru Patriciu de care am pomenit si care a fost nevoit sa renunte si el la slujitorii lui. "Cu ce sa ma hranesc eu, copiii si slujitorii mei?" se gandea el, pentru ca avea multi.
Astfel, impreuna cu ceilalti slujitori ai sai, a dat drumul si tanarului Vasile. Acesta, chiar din prima zi, si-a vandut haina intr-o carciuma si si-a mancat banii. Si in putina vreme si-a vandut si a cheltuit tot ce avea. In cele din urma a ajuns sa cerseasca , umbland de colo pana colo si jelindu-se. Asa de grozav a suferit de frig, ca mai sa-i inghete sangele. Si chinurile i se inrautateau din zi in zi. Acum insa, nu mai zicea nimic, ci numai slavea pe Dumnezeu, zicand: "Slava Tie, Doamne!"
Cine ar fi putut descrie chinurile sau iutimea foamei si spaima cu care rabda vitejeste multumind lui Dumnezeu? A rabdat mult acest chin, pana cand, intr-o zi, a cazut epuizat intr-o ulita a orasului. Zacea suspinand, tremurand, aproape mort de foame. Din pricina gerului teribil ii inghetasera picioarele de tot, ii cazusera si degetele, pentru ca putrezisera vinele si nervii. Iar el, minunatul copil, cu adevarat imparat, piatra neclatita, stea luminoasa, pe toate le suferea fara murmur, ca un alt Iov, fara sa carteasca impotriva lui Dumnezeu. Il chinuia foamea, il sfasia frigul, ranile ii inghetasera, ca era gol si produceau nesuferita durere. Cu un cuvant, il cuprinsesera toate chinurile. Iar el continua sa slaveasca pe iubitorul de oameni Dumnezeu. Atunci, cu adevarat, nu era cine sa-i ajute, pentru ca toti isi jeleau lipsurile si greutatile lor.
Dupa un timp, s-a intamplat sa treaca pe ulita un om credincios cu numele Nichifor. L-a vazut si i s-a indurerat sufletul. Indata a poruncit slujitorilor sai sa-l ridice si sa-l duca la casa sa. Acolo, cu mainile sale i-a pregatit pat, l-a culcat, l-a ingrijit cu toata inima si i-a randuit o slujnica sa-l ingrijeasca, fiindca avea neaparata nevoie de ajutor, de vreme ce tot trupul ii era ars de ger.
Au trecut astfel, stand doua saptamani la Nichifor si a sosit ceasul ca Vasile sa calatoreasca spre Domnul si Dumnezeul sau. Era intr-o sambata pe la orele 9 dimineata. Cum se afla intins pe pat, ca de obicei, Vasile a inceput a sopti:
"Bine, bine... au venit cei frumosi... Domnul v-a trimis... Bine ati venit!... Asteptati putin si mergem...
- Hai degrab ca te cheama Domnul! - i-a zis cineva nevazut.
- Va rog, bunilor prieteni ai lui Dumnezeu..., sopti iarasi Vasile, aveti putina rabdare... Un om mi-a imprumutat zece bani... si trebuie sa-i dau inapoi... Sa nu gaseasca pricina stapanul din vazduh, ca sa ma duca in adanc si sa-mi pierd sufletul...
Atunci ingerii s-au oprit, pentru ca Domnul le poruncise sa-i ia sufletul cu oarecare bucurie si mangaiere. Indata credinciosul Nichifor a chemat un slujitor caruia i-a dat banii, poruncindu-i sa-i duca celui ai caruia erau. In clipa aceea Vasile a ridicat mainile, slavind pe Dumnezeu, Care este iubitor de oameni si si-a dat sufletul in mainile ingerilor.
Vedeti, fiilor, a incheiat Cuviosul Nifon, cum voia lui Dumnezeu iconomiseste lucrurile pentru folosul nostru? Cerceteaza Preabunul razboiul launtric al fiecaruia si-i rasplateste pe masura. Pentru ca, adeseori se intampla ca pe dinafara omul sa se arate pacatos, dar inauntrul sau poate se osandeste pe sine fata de altii cu bunavointa si smerenie. Adica, multi inauntrul lor fac ceea ce este placut lui Dumnezeu, desi pe dinafara se arata pacatosi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfarsit nu-i lasa sa piara. Iar daca unii, pe dinauntru fiind plini de ura si rautate, lucreaza la vedere binele, nu le foloseste deloc. Pentru ca prin ei se zadarniceste lucrarea lui Dumnezeu.
Acel tanar, Vasile, face parte din prima categorie. Fiinta lui era luminata de o lumina launtrica; compatimea pe toti pe care ii vedea ca sufera. Acesta era harul lui tainic, chiar daca la vedere acea unele pacate. De aceea Dumnezeu, la sfarsit nu l-a lasat sa piara, ci l-a mantuit in felul in care ati auzit.

cristiboss56 19.05.2012 11:17:02

Sfânta simplitate
 
Un preot de la țară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-și rufele în râu și, apropiindu-se, a întrebat-o:- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toți cu atenție. Poateam vorbit lucruri prea savante și mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înțelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înțeles din ce-am spus eu la predică?- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aș vreasă vă întreb și eu ceva: vedeți pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele șile curăță. Credeți că au ele habar- de cum le-a curățat apa? Și cu toate astea,devin albe și frumoase. Nu înțeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinției tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curățește de păcat, așa cum apa aceasta curăță pânzele mele.Tare mulțumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci și cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viață, nu printr-un anume fel de a gândi."(Christos Yannaras)

cristiboss56 19.05.2012 11:27:50

Al patrulea mag
 
Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la nașterea Sa. Cel de-al patrulea și-a vândut tot ce avea și, cu banii obținuți, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin și o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon,unde îl așteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentrua-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoși complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-adescurajat, ci și-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spreBethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldații lui Irod omoară toți copiii nou-născuți și că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în fața sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia își apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruțător rubinul și i-a spus:- Lasă copilul să trăiască și îți voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.Tânăra femeie i-a mulțumit străinului cu lacrimi de bucurie și recunoștință. Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat și el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus,însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina,Mântuitorul propovăduiește Evanghelia. Bucuros că, în sfârșit, știe unde îl poategăsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristoseste răstignit pe Dealul Căpățânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorințasă-L vadă în viață pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin fața lui au trecut doi soldați romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:- Dacă îi dați drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteți vinde și împărți banii. Veți câștiga mult mai mult lăsând fata liberă.Lacomi, soldații au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu știa cum să-i mulțumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era rușine să se închine împăratului împăraților fără nici un dar. Însă,când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el și i-a spus:- În sfârșit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ți-am adus eu? - a întrebat mirat magul.- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorați. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat.Darul tău a ajuns la Mine și, îți spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni.Cine nu caută nevoile celorlalți spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulțumire și bucurie, nu va afla adevărata viață. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraților noștri și mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. " (Sfântul Teodor Studitul)

Adriana Cluj 19.05.2012 13:47:31

Foarte frumos.
Ma gandeam, noi ce dar ducem Mantuitorului? Dupa o viata de cautare, de cadere, de ridicare, poate de ratacire si iar de intoarcere, ce dar ducem?
Am gasit un raspuns pe care nu stiu daca voi fi in stare sa-l duc la bun sfarsit: sufletul nostru curatit de pacate, inima noastra spalata de rautati.....

Si pentru ca tot e plina mass media si lumea de faima rea a romanilor, iata un alt fel de exemplu:

""TVR1 a prezentat pe la mijlocul lunii ianuarie 2011 cazul unui cersetor roman care a uimit Suedia. O familie tanara de suedezi i-au incredintat cersetorului casa lor pe durata sarbatorilor de Craciu si Anul Nou si au plecat la prieteni, in alta localitate. In perioada aceasta cersetorul s-a acomodat cu casa, si-a spalat hainele, a facut curat in toata casa pana in cele mai ascunse cotloane. Ziua mergea pe strazi la cersit iar seara dormea in casa curata. Avea frigiderul plin cu bunatati. Din banutii obtinuti din cersit el a cumparat cateva daruri marunte pentru familia care a avut incredere in el. A lasat cheia la locul ascuns, atunci cand se apropia ziua revenirii acasa a staoinilor. Acestia au ramas uimiti de cinstea rominului: nimic nu lipsea din casa, era ordine si curatenie si, in plus, daruri... Femeia anunta cazul la televiziunea suedeza si la sfarsit, cu o lacrima in coltul ochiului spune: ,,Acest om nu are nimic, nici macar un adapost, si totusi a avut atat de multe de daruit!" Eu cred ca aceasta poveste adevarata este demna de Pildele evanghelice!""

Adriana Cluj 19.05.2012 13:51:32

Cainta pacatosului
 
La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele sau, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe,dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat cu recunoștință câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

"Faptele săvârșite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire și mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este dușmănia și mai presus de fire, sunt iertarea și binele dezinteresat. "
(Sfântul Atanasie cel Mare )

dumitrucelmare2000 19.05.2012 16:34:45

Legenda Busuiocului
 
O legenda veche spune ca atunci cand s-a nascut Mantuitorul si cei trei Magi si-au adus darurile intre ale celui cu smirna care era asezata intr-un saculet micut de panza se afla si o samanta necunoscuta. Maica Domnului a pastrat, se spune aceste daruri iar mai tarziu cand i-a cusut camasa i-a prin acest saculet cu smirna in gulerul hainei. Pe Golgota cand soldatii au impartit hainele Domnului si pentru camasa lui au aruncat sorti saculetul cu smirna s-a imprastiat la picioarele Crucii si odata cu el si samanta necunoscuta. O picatura din sangele Mantuitorului a cazut peste aceasta si pe loc a si incoltit.
Duminica dimineata cand au venit femeile Mironosite si nu au gasit trupul lui Iisus au gasit insa aceste flori pe care le-au oferit in dar apostolilor iar acestia si le-au prins in par.
Mergand ei din cetate in cetate si scuturand dupa porunca Mantuitorului ,, Si praful de pe picioarele lor" asa ,aceasta planta s-a raspandit repede ajungand si la noi.
Ea a fos purtata intre crestini in primele veacuri si stropita apoi de sangele martirilor si mucenicilor.
Busuiocul se seamana in Joia Patimilor sau in dimineata de Sf. Gheorghe inainte de rasaritul soarelui pentru a fi stropit simbolic de sangele care se va varsa.

cristiboss56 20.05.2012 14:35:37

Răsplata
 
Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât deluncilor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba și totnu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său și îi spuse:- Tată, am văzut pe uliță niște băieți încălțați cu ghete noi, foarte frumoase.Aș vrea și eu așa ghete.- Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci și tu cât de puțin, ți-aș da banii, dar așa, pe degeaba, zi și tu, e drept? N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare și-ar fi dorit asemenea ghete, așa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar șide data aceasta părintele l-a refuzat.Când a venit și a treia zi să-i ceară bani, țăranul i-a spus:- Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, îngrădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezește și se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul și pe urmă vino aici și-ți dau bani să-ți cumperi ghetele. N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Așa că s-a culcat pe un braț de fân, a tras un puide somn, după care a alergat în curte, strigând:- Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
- Nu! - a răspuns omul categoric. Ți-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod și fă ce ți-am spus!A plecat iar băiatul, dar nu putea înțelege de unde știa tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind și nu l-a trezit, că altfel im se poate... Așa că, după ce s-a urcat iarăși în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preț de jumătate de ceas, cu ochii ațintiți spre tatăl său, care muncea de zor în curte, și, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăși îngrădină.- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?- Măi băiete, după ce că ești leneș, mai ești și un mare mincinos. Nu ți-erușine? Să știi că, dacă nici de data asta nu te duci în pod și nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înțeles?Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată și a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, agăsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouțe, exact așa cum își dorea el.De bucurat, s-a bucurat, cum era și de așteptat, dar, în același timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus și în grădină să își ajute tatăl.Acum simțea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simțea cât de bine este să fii alături de părinți și să îi ajuți.

„Creșteți-vă copiii în învățătura și înțelepciunea Domnului! " ( SfântaScriptură )

cristiboss56 20.05.2012 20:38:53

A doua șansă
 
După ce a trăit o viață plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el,nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:- Iartă-mă, Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate în mine!în timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:- Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea oșansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai și vei scăpa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a început să se cațăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția dince în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoșise atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.- Ce faceți?! - strigă omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și osă cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți?! - țipă omul cu disperare și începu să-ilovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.- Cum așa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firul credinței și ar fi putut ține și tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul luiDumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit deegoism și că acum îți pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a ținut; de aceea s-a rupt.în viață nu va reuși cel tău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană.Poate că va strânge averi, dar m sufletul său cu ce se va alege?Dar cel ce îi ajută mereu și cu dragoste pe ceilalți, acela strânge în inimă comori cerești, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăiește pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine și vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine și o vei găsi în ceilalți!"(Sfanțul Maxim Mărturisitorul)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:48:08

Viața lui Varnava anahoretula
 
În peștera sfântului râu Iordan era un anahoret, numit Varnava. Într-o zi s-a pogorât la Iordan ca să bea apă și i s-a înfipt un spin în picior, dar a rămas cu spinul în picior și nu primea să-l vadă doctorul. Piciorul i-a putrezit și a fost silit să-și ia un turn în Mănăstirea Turnuri-lor.

Piciorul însă putrezind din ce în ce mai mult, tuturor celor care veneau la el le spunea:

- Cu cât suferă mai mult omul din afară, cu atât înflorește cel dinăuntru.

După ce s-a suit avva Varnava anahoretul din peștera lui în lavra Turnurilor și după ce a stat acolo câtva timp, a mers în peștera lui un alt anahoret. Când a intrat acesta în peșteră a văzut un înger a lui Dumnezeu stând pe altarul care-l făcuse în peșteră bătrânul și-l sfințise.

Și a zis anahoretul către înger:

- Ce faci aici?

- Sunt îngerul lui Dumnezeu, îi răspunde îngerul, și de când s-a sfințit altarul, mie mi s-a încredințat de Dumnezeu.

(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:20:17.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.