Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

stefan florin 03.08.2012 22:55:54

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 460878)
Era odată un bărbat care ședea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi și îl întreabă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
- Egoiști și răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.
Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru și îi puse aceeași întrebare:
- Abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?
Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:
- Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
- Erau buni, mărinimoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni acolo și cu greu i-am părăsit.
- Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.
Un neguțător care își aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri și pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărtă, se întoarse spre bătrân și îi zise cu reproș:
- Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.

foarte frumoasa acesta povestioara si mai ales concluzia batranului (plina de intelepciune)!

cristiboss56 04.08.2012 13:28:55

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 1 )
 
O MAMĂ ADEVĂRATĂ
Evdochia este o tânără plină de viață și cu o mare credință în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, și, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puțin timp înainte.
„Eram în anul trei la medicină și vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere și eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, și așa o să ne căsătorim peste puțin timp. La înce-put l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insis-tențe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbați. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aș putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control și mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng și m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar și mi-a spus: «Du-te și fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac și pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-și continue studiile și că nu va recunoaște că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lun-gesc vorba și m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinții, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de rușine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinții m-au acceptat, dar numai cu condiția ca, după ce se naște, să dau copilul la cineva spre adopție.
Am mai mers o perioadă la școală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinții au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năștea copilul. Mama și-a luat concediu și a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă și întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toți că vreau să nasc normal și am fugit de acolo. Toți mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri și am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor și am năs-cut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naștere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simțit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptă-mână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc și să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul și am venit la Tesalo-nic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebu-nă. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena.
Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvin-te, mi-am luat copilul în brațe și i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinți, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă și m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbu-nez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aștepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în mașină și să mergem la omul acela. Nu mai știam ce să fac; mă rugam, plângeam.
Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puțin. Am luat copilul în brațe și m-am dus la icoana Maicii Domnului, și, înge-nunchind, i-am zis: «Preasfânta mea, ție îți dăru-iesc acest copilaș. Tu știi că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el și să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge».
Apoi am pus copilul în fața sfintelor icoane și m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bise-ricii și îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu și Preasfânta Sa Maică.
După vreo oră de plâns, am lut copilul în brațe și am ieșit afară. Tata mă aștepta și părea liniștit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: «Știi ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei așa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai».
Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în brațe și i-am spus tatei să întoar-că mașina și să mergem acasă. Maica Domnului și-a făcut datoria și mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai și nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele și cei-lalți, care au văzut copilul, știau de la părinții mei că mama l-a născut, nu eu”.
În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos și cuminte, bucuria familiei.
„De când a intrat în casă, a readus viața, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea buni-cului, care la naștere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se și rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeași vârstă”.
Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aș putea trăi fără acest copil; el este viața mea, el m-a întinerit și m-a învățat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia și înseamnă «Preasfânta». Evdochia și-a continuat studiile, iar acum este căsătorită și are al doilea copil.
Iată un model de mamă, care și-a pus sufle-tul pentru copilul ei.

cristiboss56 05.08.2012 21:13:39

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 2 )
 
NA, MAI BATE-O DACĂ POȚI!
Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.
Acesta avea un verișor care se căsătorise cu o fată minunată și foarte înțeleaptă. Se înțelegeau foarte bine și nimic nu umbrea fericirea lor. Nu-i mai rețin numele, dar să zicem că-l cheamă Nicolae.
Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu, când merg acasă, nevasta stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu, când intru în casă și mă așez pe pat, copiii îmi scot încălțările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, știind ce o așteaptă”. Fiecare se lăuda cu așa-zisele fapte bune.
Auzind, Nicolae a zis: „Măi fraților, eu nu vă înțeleg! În casa mea există atâta liniște și pace, și de aceea eu nu mă cert niciodată cu nevasta și nu e nevoie să o ating măcar cu un deget”. „S-o crezi tu, i-au răspuns ei râzând. Ia să te duci un pic amețit și să faci scandal, să vezi cum îți pune castronul în cap!”.
Continuând discuția pe tema asta, în cele din urmă, l-au convins să o încerce. Au hotărât să se stropească cu un pic de băutură, ca să miroase, iar apoi s-o facă pe supăratul. Zis și făcut.
Ajungând acasă, intră și trântește ușa, clăti-nându-se. Fără să zică nimic, se așează, forțându-se să pară nervos. Mâncarea era caldă, ca de obi-cei, și așezată pe masă. El gustă și împinge far-furia la o parte, lăsând să-i cadă mâna cu zgomot pe masă. Soția îl privește mirată și, apropiindu-se de el, îi zice cu blândețe: „Nicule, te rog să-mi spui cine te-a supărat, sau, dacă nu-ți place mân-carea, îți fac imediat alta. Hai, liniștește-te și spune-mi cu ce pot să te ajut! i-a zis ea mângâ-indu-l pe cap”.
Atunci el nu a mai rezistat și a început să zâmbească și a exclamat: „Na, mai bate-o dacă poți!” și, îmbrățișând-o, i-a povestit toată istoria provocată de colegi.

cristiboss56 06.08.2012 21:06:27

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 3 )
 
PE VÂRFUL ATHOSULUI
Odată mi-am luat un sac de dormit și câteva lucruri și am plecat să mă liniștesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puțin mai jos de vârf și unde se află o bise-ricuță închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir și patru fii duhovnicești. Era primă-vara, după Paști, și preotul avea obiceiul să vină în fiecare an și să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Același lucru se întâmpla și anul acesta.
Am rămas împreună la Panaghia, unde preo-tul săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mân-carea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, și ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul își mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineața îi împărtășea.
M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau același nume, și când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neștiind care fusese chemat.
Am urcat și am stat câteva zile și pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o biseri-cuță închinată „Schimbării la Față a Mântuito-rului”. Într-una din seri, ne-am așezat cu toții în strănile bisericuței și cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A înce-put călugărul, care avea 50 de ani petrecuți în Sfântul Munte.
„Eu, părinților și fraților, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viața mai mult în pustie, la chiliuța mea. Odată, pe când ascul-tam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorință care ne este de folos. Auzind acestea, m-am mi-nunat și am început să le spun și oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.
Trece o perioadă de timp, și, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine și spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, și s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă.
Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
În acea seară, ducându-mă acasă, am înce-put și eu să citesc acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid cerurile și o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine și m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zi-când că de multe ori mă doare. Atunci ea m-a privit cu blândețe și mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbești neîncetat la oameni și eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou și s-a înălțat iarăși la cer, precum venise”.
Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor și împărțind gratis broșuri cu acatistul Maicii Domnului.
După ce am vorbit eu, a venit rândul preo-tului. Cu toate că nu prea dorea să vorbească, la insistențele noastre ne-a spus câteva lucruri care aveau legătură, după cum rețin, cu darul înainte-vederii.
Acest preot slujea zilnic, de 30 de ani, Sfân-ta Liturghie și făcea câte o priveghere de toată noaptea pe săptămână. Mai târziu, am fost și eu la biserica din Tesalonic unde slujea acest părin-te. Toate femeile erau îmbrăcate cuviincios, iar capul îl aveau acoperit. Este preot căsătorit și are un copil, dar duce o viață de monah, căci după nașterea copilului trăiește în curăție cu soția.
După preot a vorbit unul din ucenicii lui, care ne-a povestit: „Nu cu mult timp în urmă mi-am cumpărat două icoane cu Maica Domnului. Una am dăruit-o bisericii unde slujește părintele, iar cealaltă am păstrat-o acasă. De multe ori această icoană pe care o am acasă scoate o mireasmă de se umple toată casa. Când m-am căsătorit și pă-rintele ne-a pus cununiile pe cap, icoana pe care o dăruisem bisericii a scos atâta mireasmă de s-a umplut toată biserica, aducând tuturor bucurie cerească. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori”.
Cu binecuvântarea părintelui, ne-a mai povestit un lucru întâmplat la Ierusalim: „Anul acesta, când am fost la Ierusalim, m-am împăr-tășit la Mormântul Sfânt. În mâna părintelui am văzut Sfânta Împărtășanie că era carne și sânge. În clipa în care am înghițit-o, am simțit atâta bucurie și dulceață de parcă nu mai eram în trup. Această stare a ținut trei zile”. Un lucru înspăi-mântător, dar minunat.
Apoi ne-a vorbit altul, Atanasie: „Eu, zicea el, aveam un fel de mândrie și niciodată nu mă închinam la sfintele icoane, ci doar făceam sfânta cruce și le sărutam. Odată, m-am dus în insula Thinos, unde se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Ajungând în fața acestei minunate icoane, vorbeam în sinea mea cu Maica Domnului: «Tu știi că eu nu pot să-ți fac închinăciuni; te rog să mă ajuți!». Pe când ziceam acestea, am văzut căzând o floare din coroana Maicii Domnului. Atunci m-am aplecat și am luat-o să o pun la loc. În acel moment, a mai căzut una, și m-am aplecat din nou să o ridic și pe aceea. Și punând-o la loc, a căzut și a treia. După ce am luat-o, mi-am dat seama că de fapt făcusem trei închinăciuni înain-tea Maicii Domnului. Înțelepțindu-mă din această minune și văzând cu câtă bunătate m-a mustrat Preasfânta Stăpână, de atunci am început să fac câte trei închinăciuni în fața icoanei ei”.
Al treilea a spus și el că, rămânând odată fără bani, s-a rugat la Maica Domnului și în ziua următoare a primit un CEC de unde nu se aștepta.
Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mer-gea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtășea. La sfârșitul slujbei, când alții se împărtășeau, ar fi vrut și el să se îm-părtășească, dar se socotea nevrednic și păcătos. Stând mai deoparte și privind la icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar ea, uitându-se cu blândețe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtă-șești?”. „Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te și te împărtășește…”. Spu-nând acestea, tânărul a început să plângă în hohote și, așezându-se într-un colț, a rămas acolo, continuându-și pocăința.
Am rămas cu toții în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva.

cristiboss56 07.08.2012 21:08:07

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 4 )
 
DRAGOSTEA DOAMNEI DESPINA
A FOST RĂSPLĂTITĂ
Odată voiam să ajung până la Atena la o mănăstire cu unele probleme personale. L-am sunat pe Hristo (tânărul de mai sus, căruia îi vor-bise Maica Domnului din icoană) și l-am rugat să caute o mașină ca să mă ducă până acolo. După câteva minute mă sună și-mi spune: „Ei, părinte, să vezi că Maica Domnului are grijă de noi și am găsit mașină”. „Cum, s-a rezolvat așa repede?”. „Când am vorbit cu sfinția ta, în apropierea mea se afla o doamnă care a auzit convorbirea noastră și, după ce am închis, m-a întrebat despre ce este vorba. După ce i-am spus, s-a oferit să ne ajute”.
A doua zi ne-am întâlnit cu doamna Despi-na care ne-a dat mașina cu atâta bucurie de parcă i-am fi făcut noi nu știu ce mare favoare. Mașina era nouă, având încă numărul de hârtie pe ea. Am mulțumit Maicii Domnului și am plecat.
După ce am rezolvat problemele, întorcân-du-ne acasă, la o oarecare distanță înaintea noas-tră se afla o mașină mare încărcată cu paleți din lemn, pe care de obicei se așează saci cu ciment. Un palet a căzut din mașină în mijlocul drumului. Înaintea noastră se mai afla o mașină mică care era mai lată decât a noastră. Șoferul a reușit să încadreze paletul între roți și să treacă mai departe, dar trecând el, din suflul mașinii, s-a ridicat paletul chiar în fața noastră. Fiind pe auto-bandă, mergeam cu 120 km/h. Lovitura a fost destul de puternică deoarece ne-a zdruncinat mașina. Ne-am uitat în urmă și am văzut paletul făcut surcele și pulverizat în aer. Nu am îndrăznit să mai scoatem nici un cuvânt. Hristo a încetinit și a tras pe dreapta să vedem pagubele. Mi-o și imaginam pe doamna Despina, care ne-a dat cu atâta dragoste mașina și, după cum am aflat mai târziu, pe care nici nu o plătise, deoarece era cumpărată în rate. Ne-am dat jos din mașină și am rămas uimiți: mașina nu era nici măcar zgâ-riată! Ne-am făcut amândoi semnul sfintei cruci și, mulțumind Maicii Domnului, am plecat mai departe, ajungând cu bine la destinație.
Doamna Despina fusese căsătorită cu un arab care a lăsat-o cu doi copii și s-a întors în țara lui. Îmi povestea că de multe ori nu avea ce să mănânce, de aceea, pe la amiază, când vecina sa pregătea masa, se ducea și ea în vizită, iar aceasta, având un suflet milostiv, o primea de fiecare dată și o așeza la masă. „Am petrecut multe zile în lacrimi, spunea ea, dar Maica Dom-nului nu m-a părăsit niciodată. Mi-am găsit și un serviciu și toate lucrurile s-au îndreptat”.

cristiboss56 09.08.2012 22:08:00

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 5 )
 
JOCI TARE!
Într-un an, de Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, am urcat pe vârful Atho-sului pentru a participa la privegherea de toată noaptea. Am plecat în ajunul Praznicului și pe la amiază am ajuns la Panaghia. Printre alții, am întâlnit acolo și trei tineri de religie anglicană. Nu mai rețin din ce țară erau. Prin intermediul unui student român care știa engleza, am discutat mai mult timp cu ei. Unul dintre aceștia, cu toate că înainte fusese ortodox, devenise un fanatic, având o viclenie care i se citea pe față. După mai multe discuții, i-am întrebat: „Voi credeți cu ade-vărat că acest munte este Grădina Maicii Dom-nului și este sub ocrotirea ei?”. „Credem, au zis ei în cor, căci de aceea am și venit să-l vizităm”. „Bine, am zis eu, dar atunci nu v-ați întrebat de ce nu este nici un anglican în acest sfânt munte sau vreunul de altă credință și de ce sunt numai ortodocși?”.
Doi dintre ei m-au privit fără să mai scoată nici un cuvânt, iar cel apostat a zis: „Joci tare, aici m-ai biruit și nu știu ce să-ți răspund”.
După câteva clipe au început alte discuții, cum fac și sectarii. Atunci le-am zis: „Uite, peste puțin vom urca pe vârful Athosului la priveghere. Hai să ne rugăm cu toții la Maica Domnului să facă un semn sau să arate vreo minune, ca să cunoaștem care este credința adevărată. Avem toată noaptea la dispoziție și eu cred că Maica Domnului ne va asculta rugăciunile”. Auzind acestea, i-am văzut că s-au schimbat la față și au început să bată în retragere și să motiveze diferi-te lucruri. Intrase un fel de frică în ei. Abia i-am convins să accepte.
După ce am ajuns sus, pe vârf, nu i-am mai văzut și mi-a zis cineva că s-au dus și s-au culcat după niște stânci, iar a doua zi dimineața au ple-cat înainte de a se termina slujba și nu am mai dat ochii cu ei. Atunci mi-am dat seama în câtă nesiguranță și înșelare trăiesc ei, încât le era frică ca nu cumva să se facă vreun semn și să li se vă-dească rătăcirea. Bunul Dumnezeu să-i miluiască!

cristiboss56 11.08.2012 21:12:25

Povestiri duhovnicesti spuse de monahul Pimen ( 6 )
 
TE VEI FACE BINE
Anul acesta de Buna Vestire, cu ajutorul Maicii Domului, am fost la hramul unei mănăstiri din zona Halkidiki. După slujbă, starețul ne-a spus câteva cuvinte de folos, printre care și următoarea minune care s-a petrecut cu câteva luni înainte.
În Cipru se afla un om care avea o paralizie de la mijloc în jos. Era purtat numai în cărucior. A fost în Anglia la cel mai bun spital, unde se operase, dar peste tot același rezultat; medicii nu i-au dat nici o șansă, spunând că va rămâne așa toată viața. Nemaiavând nici o speranță de nică-ieri, a început să se roage împreună cu familia la Sfântul Apostol Andrei, iar noaptea, în vis, i s-a arătat Sfântul Apostol Varnava și i-a zis: „Mâine să mergi la moaștele mele care se află în mănăs-tirea din apropierea țărmului mării și să-l rogi pe preotul de acolo să-ți citească o rugăciune și te vei face bine”.
Sculându-se a doua zi, a cerut să fie dus acolo. Și ajungând, s-a închinat la moaștele Sfân-tului Apostol, iar când a început preotul rugăciu-nea, a simțit că picioarele prind viață, și până ce preotul a terminat rugăciunea s-a ridicat cu totul sănătos pe picioarele lui. Unii care nu credeau au dat telefon în Anglia la doctorul care l-a operat și l-au întrebat dacă omul respectiv mai are șansa de a se vindeca. Răspunsul doctorului a fost că din păcate așa va rămâne toată viața. Atunci i-au spus și lui despre minunea care s-a făcut cu acel om.

cristiboss56 18.08.2012 20:42:28

În timpul unei predici în care preotul făcea referire la purtarea baticului de către femei în biserică, o femeie vopsită strident a iesit afară, plictisită.
După slujbă, femeia de la pangar a întrebat-o:
- Iertati-mă că vă întreb, dar de ce la unele predici stati la locul dumneavoastră, iar alteori, asa cum s-a întâmplat azi, iesiti?
- Este mai bine pentru mine să ies, ca să am osânda mai mică. Oricum, nu voi purta niciodată batic. Si decât să ascult si să nu port, mai bine nici să nu ascult.
- Mai bine stăteati si ascultati, că poate cuvintele părintelui vă puneau pe gânduri.
- Ce să mă pună? Eu stiu precis cât vreau să trăiesc după cum învată Biserica si cât vreau să trăiesc după cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slăbiciunile si păcatele, si mă lupt cu ele atât cât pot, fără să fortez. Atâta pot, atâta fac.
Femeia de la pangar i-a răspuns:
- Eu cred că, dacă ati vrea să aflati mai mult, ati putea mai mult si ati face mai mult.
- Nu, nu cred.
- Ba da. Dacă vă gânditi numai la neputintele care vă apasă, fără să vă dati seama că Dumnezeu vă poate da puterea de a le birui, pierdeti tocmai unirea cu Dumnezeu.
- Si ce vreti acum, să port batic cum purtati dumneavoastră?
- Nu mă întelegeti gresit. Dacă ati fi stat la predică, ati fi înteles că nu acesta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei să poarte si ele batic. Scopul predicii a fost de a ne convinge pe fiecare să trăim asa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mântuieste dacă poartă batic, nu baticul o mântuieste pe femeie, asa cum nici barba nu îl mântuieste pe bărbat. La femeie, baticul nu este o dovadă de virtute, este însă o dovadă a alegerii unui mod de viată. Când femeia este supusă bărbatului său si trăieste astfel încât să Îi placă lui Dumnezeu, ea nu simte purtarea baticului ca o povară, ca un canon. Îl simte ca o medalie: e un mod de a mărturisi o filosofie de viată. Dar când femeia poartă batic, însă trăieste cum nu trebuie, baticul nu este decât o dovadă de fariseism.
- Ei, dacă as fi stat la predică, poate m-ar fi convins si pe mine să port batic.
- Dar v-am spus că nu acesta este scopul predicii. Pe viitor ar fi bine încercati să stati si la predicile care nu vi se par potrivite pentru dumneavoastră, că poate o să vă schimbati punctul de vedere.
- Ce folos să stau, dacă nu vreau să renunt la ideile mele?
- Stati, stati, că poate auzind cuvintele mântuirii o să vi se mai înmoaie inima. Mai bine să stati si să le auziti, dacă tot ati venit la biserică, decât să vă plimbati în jurul bisericii. Că tot auzindu-le, o să trebuiască până la urmă să vă hotărâti: ori rămâneti cu ideile dumneavoastră, si atunci nu are rost să mai veniti la biserică, ori veniti la biserică, si atunci veti încerca să păstrati din ideile pe care le aveti numai ce merită păstrat, numai ce vă este de folos pentru mântuire. Că asa, au venit multi până la sfârsitul vietii lor la biserică, si cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Si formalismul nu mântuieste.
- Si dacă vin si ascult, nu se poate să rămân tot formalistă?
- Ba se poate, normal că se poate, dar mai mari sanse de îndreptare are cel care ascultă cuvintele mântuirii decât cel care stă departe de ele.

Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: "Părinte, umblu la bătrâni si ei îmi vorbesc de mântuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor! Ce să fac? Oare să nu merg să mai întreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totul în necurătie?". Si avea bătrânul două vase goale si i-a zis: "Mergi de adu un vas din acelea si toarnă untdelemn si, clătinându-l, varsă-l si pune-l la loc!". Dacă a făcut asa de două ori, i-a zis: "Adu-le pe amândouă acum si vezi care este mai curat!". I-a răspuns fratele: "Mai curat este cel în care am turnat untdelemn". I-a zis bătrânul: "Asa este si sufletul! Chiar dacă nu va tine minte nimic din cele ce întreabă, tot mai mult se curăteste decât cel ce nu întreabă nimic". (32-428)

glykys 26.08.2012 21:12:42

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu și i-a spus:
“Doamne aș vrea să știu cum e Raiul și cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre uși iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi și bolnăvicioși. Păreau a fi înfometați… Țineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brațe și deși puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră și au deschis ușa… Arăta la fel ca și prima. Se găsea acolo o masă mare și rotundă cu un vas mare de tocană care îți lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipați cu același gen de linguri dar aceștia păreau bine hrăniți și durdulii, râdeau și vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înțeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Acești oameni sănătoși au învățat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalți se gândeau doar la ei înșiși.”

cristiboss56 30.08.2012 13:34:11

Povestea magarului
 
Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.


Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...

Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:20:45.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.