Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Povesti adevarate , de prin lume adunate ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16163)

cristiboss56 17.05.2017 01:17:45

Odată , l-a întrebat ucenicul său de chilie:

– Părinte Paisie, ce datorii are un monah?

Iar bătrânul i-a răspuns:

– Are datoria să-și păzească făgăduința pe care a dat-o înaintea lui Hristos și a Sfântului Altar. Adică, ascultare necondiționată, sărăcie de bunăvoie și feciorie. Pe lângă acestea, călugării trebuie să fie smeriți, să se roage neîncetat pentru ei și pentru toată lumea și să aibă sfânta dragoste, de care atârnă toată fapta bună și care le rabdă pe toate.

De multe ori, spunea ucenicilor:

– Tot ce faceți, să faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

Când era necăjit și bolnav și nu vedea, plângea singur și zicea: „Fă Doamne cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos și mi-i frică să nu cad cu cei păcătoși în iad!”.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iași, 1993, pp. 106-107)

cristiboss56 18.05.2017 02:54:38

Soția medicului K.I., din Novaia Zagora, R., s-a îmbolnăvit de cancer la stomac. Soțul, fiind medic, s-a îngrijit să-i fie făcute toate investigațiile, iar după identificarea diagnosticului a trimis-o pentru operație în capitală.

Ajungând în Sofia, înainte de toate, femeia s-a dus la mormântul Vlădicăi Serafim pe care încă înainte îl cinstea mult și i s-a rugat fierbinte ca operația să treacă fără probleme, cu bine. După aceea s-a internat.

Înainte de operație i s-au făcut din nou toate investigațiile. Și, ce să vezi? S-a descoperit că ea nu are nici un fel de cancer! Femeia fericită a ieșit din spital și a alergat înainte de toate să-i mulțumească medicului său minunat, Vlădica Serafim.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2003, p. 148)

cristiboss56 20.05.2017 22:53:22

Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri. La această bisericuță a mers să slujească oarecând ca de obicei Părintele Arsenie cu Prodromu. Când s-a terminat Sfânta Liturghie, Părintele a ieșit puțin pe terasă. Călcând pe o scândură, aceea s-a desprins din cuie și părintele a căzut în prăpastie. Un țăran ce l-a văzut din cealaltă parte că a căzut și-a lăsat boii în jug și a alergat să adune - precum crezuse - trupul zdrobit al părintelui. Prodromu n-a priceput nimic pentru că era în Biserică și făcea curățenie. Când a ajuns acolo jos, în prăpastie, a văzut trupul Părintelui Arsenie întreg, dar nemișcat.

A întins mâna să-l miște, dar Părintele i-a spus: „Nu mă atinge! N-am nimic!”.

Părintele a rămas nemișcat nu pentru că s-a lovit, ci datorită marii emoții ce o încercase, deoarece în timp ce cădea în prăpastie, l-a luat în brațe o Femeie, l-a coborât până jos și l-a lăsat acolo. S-a simțit pe sine, în momentul acela, precum însuși spunea, ca și cum ar fi fost un prunc în brațele maicii sale. După emoția aceea s-a ridicat și a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 metri înalțime, mergând iarăși în bisericuța Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromu ce s-a întâmplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Țăranul a mers după aceea la Farasa și a vestit cele petrecute.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacul, Sfântul Munte Athos, 1999, pp.80)

cristiboss56 22.05.2017 01:02:16

Familia I. și M. T. din Sofia și-a pierdut într-un accident unicul fiu, un băiat de 14 ani. Mama s-a înecat în durere, fiind nemângâiată, iar tatăl, auzind de grabnicul ajutător al îndureraților – Arhiepiscopul Serafim Sobolev – a început să meargă adesea la mormântul lui și să se roage acolo.

Necazul lor era și mai mare, căci, după părerea medicilor, M. nu mai putea avea copii. Soțul, însă, s-a întărit atât de mult în nădejdea puterii rugăciunilor Arhiepiscopului Serafim, încât cu mare speranță a început să-l roage cu îndrăzneală să ceară pentru ei de la Dumnezeu un fiu. Și speranța nu l-a înșelat.

Spre mirarea mare a medicilor, M. a născut un băiat și l-a numit Serafim. Acum [n. red. – 1990], băiatul are 18 ani și crește spre bucuria părinților. Fericitul tată spune deseori: „Așa de mult m-a ajutat și continuă să mă ajute Sfântul Vlădică, încât nici nu pot să-mi închipui existența mea fără el”.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2003, p. 147)

cristiboss56 23.05.2017 18:04:35

Acum trei luni, mâhnită fiind de necazurile mele, o cunoștință m-a sfătuit să merg la Biserica „Sfântul Spiridon” din Galați, să pun un acatist și să mă rog Sfântului și o să văd că problemele se vor rezolva. Deși nu știam mai nimic despre Sfântul Spiridon, la îndemnul persoanei respective m-am dus la biserică cu un acatist pentru 40 de zile, și apoi am continuat să merg în fiecare vineri la slujba de cinstire a Sfântului Spiridon, care se ținea la biserică.

Într-adevăr, sfântul nu a zăbovit, ci mi-a ascultat rugăciunile, ajutându-mă să îmi găsesc un loc de muncă, vindecându-mă de o afecțiune la genunchi, care nu ceda cu nici un tratament medicamentos. De asemenea, mare minune a înfăptuit și cu soțul meu, care se lupta de un an de zile cu o alergie foarte urâtă, a cărei cauză doctorii nu au reușit să o descopere și nici nu-i găseau tratament. Astfel, în urma rugăciunilor către Sfântul Spiridon, soțul meu este complet vindecat.

Și ultima minune, dar sper că nu cea din urmă, este că soțul meu și fratele lui, care de un an nu-și vorbeau, înstrăinându-se unul de altul, ca prin minune, cu ajutorul Sfântului s-au împăcat și acum își vorbesc ca înainte. Așadar, rugați-vă Sfântului Spiridon cu smerenie și credință, și el sigur vă va ajuta. Sfinte Ierarhe Spiridoane, roagă-te pentru mine și familia mea, și ne dă nouă cele de folos!

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni! (Mihaela Dănăilă)

(Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon, traducere de Părintele Ciprian Stanciu, Editura Areopag, București, 2012, pp.14-15)

cristiboss56 24.05.2017 00:31:46

Traducere și adaptare: Lucian Filip
Sursa: www.johnsanidopoulos.com


Când Sfântul Ioan Gură de Aur, Episcopul Constantinopolului a fost exilat în Caucaz, a stat în casa noastră, insuflându-ne mult curaj și dragoste pentru Dumnezeu. Fratele meu, Adelphios, a spus că atunci când fericitul Ioan a murit, fiind în exil, a fost o durere de nesuportat pentru el ca un asemenea om, învățătorul întregii creștinătăți să adoarmă departe de scaunul său episcopal.

A continuat, spunând: „M-am rugat lui Dumnezeu cu multe lacrimi să-mi arate starea sfântului și dacă se afla așezat printre patriarhi. M-am rugat astfel mult timp, când într-o zi am căzut ca într-un fel de somn și-n fața mea a apărut un bărbat preafrumos. Luându-mă de mâna dreaptă, m-a condus într-un loc cu lumină mare și plin de slavă unde mi-a arătat pe mărturisitorii credinței și pe doctorii Bisericii. Eu unul, mă uitam după cel pe care mi-l doream atât de mult să-l văd, pe marele și iubitul meu Ioan.

Mi i-a arătat pe toți și mi-a spus numele fiecăruia apoi mi-a luat din nou mâna și m-a condus afară. L-am urmat, dar trist că nu l-am văzut pe sfințitul Ioan printre Părinți. Pe când ieșeam, bărbatul s-a oprit în ușă și mi-a spus: „Nimeni care vine aici nu iese întristat”. Eu i-am răspuns: „Mă apasă durerea că nu l-am văzut pe Ioan, Episcopul Constantinopolului printre doctori”. El mi-a spus: „Te referi la Ioan, prințul pocăinței? Un om în trup nu-l poate vedea, căci stă lângă tronul Domnului”.

cristiboss56 27.05.2017 00:11:03

O minune a Sfantului Ioan Rusul:

"Intr-o vreme, stapanul turc a hotarat sa faca un pelerinaj in orasul Mecca. La cateva zile dupa plecarea lui, sotia a pregatit o masa la care a invitat rudele si prietenii sotului, spre a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia. Printre mancaruri se afla si un pilaf care ii placea foarte mult turcului, iar stapana i-a zis lui Ioan:

- Cat de bucuros ar fi fost stapanul tau daca ar fi fost aici si ar fi gustat din acest pilaf!

Atunci, Sfantul Ioan a cerut o farfurie cu pilaf spunand ca o va trimite stapanului sau la Mecca. Toti au ras, dar stapana a poruncit sa i se dea o farfurie cu pilaf, gandind ca vrea sa o manance sau sa o dea vreunui sarac.

Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii. Cerand acest lucru cu smerenie si neindoindu-se deloc, Domnul l-a ascultat, iar farfuria a disparut din fata ochilor sai. Apoi, fericitul s-a intors la masa si a spus ca a trimis pilaful. Toti invitatii au ras de cuvintele sfantului.

Peste cateva zile, stapanul s-a intors acasa, aducand cu sine si farfuria de arama, spre uimirea tuturor din casa. Apoi a povestit:

- In ziua in care ati facut ospatul pentru intoarcerea mea, cu bine s-a petrecut un lucru nemaipomenit. Intorcandu-ma seara in odaia mea pe care o lasasem incuiata, am gasit aceasta farfurie plina cu pilaf. Uitandu-ma uimit la ea si neintelegand, am zarit cu si mai mare uimire numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele.

Cu toata nedumerirea mea, m-am asezat si am mancat pilaful care era foarte gustos. Si iata, am adus farfuria si vad acum ca este intr-adevar a noastra. Dar nu pot intelege cum a ajuns tocmai la Mecca. Atunci toti au fost cuprinsi de spaima, iar sotia i-a povestit totul.

Vestea despre minunea Sfantului Ioan s-a raspandit repede si nimeni nu mai indraznea sa il supere cu ceva."
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/
Sursa foto: https://doxologia.ro/

cristiboss56 29.05.2017 01:20:41

Cuviosul Atanasie de la Aton , zidind o frumoasă biserică în cinstea Precuratei Născătoare de Dumnezeu, binevoind și bucurându-se de acest dar, Preacurata s-a făgăduit că ea personal va chivernisi acest Sfânt Locaș cu cele necesare, numai să-și împlinească monahii datoria și pravila lor. Preasfânta adeseori cerceta acest Sfânt Locaș și purta grijă de starea sufletească a monahilor ce viețuiau aici, lucru care se vede foarte bine din povestirea ce urmează.
Cel ce s-a învrednicit de a vedea aceea se numea Matei, care petrecea bine în viața călugărească și care avea ochii inimii curați și luminați. Acesta stând cu frică, cu luare aminte și cu cucernicie la cântarea de dimineață în adunarea bisericii, a văzut intrând în biserică pe
Preasfânta Fecioară cea prealuminată, cu doi îngeri prealuminați, un înger mergea înaintea ei purtând o făclie, iar altul în urmă; apoi ea mergea printre frați și le împărțea daruri. Astfel, fraților care stăteau în strane și cântau le-a dat câte un galben, iar celor ce stăteau în alte locuri în biserică, le-a dat câte doisprezece bani, celor ce stăteau în pridvor câte șase bani, iar la unii din frații cei vrednici le-a dat câte șase galbeni. Matei a văzut acestea, și el în persoană s-a învrednicit a lua șase bani din precuratele ei mâini.
Sfârșindu-se vedenia, fratele acela s-a dus la
Cuviosul Atanasie și l-a rugat să-i dea și lui un loc în ceata celor ce cântă și a spus Sfântului ce văzuse el. Părintele cunoscând că aceea este cercetarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a umplut de multă bucurie duhovnicească. Împărțirile galbenilor la frați a înțeles că erau feluritele ei daruri, care s-au împărțit fiecăruia din veșnicie . Pentru că celor ce stăteau la cântare cu rugăciuni mai fierbinți și cu luare aminte, li s-a dat mai multă răsplătire, iar cei ce luau aminte mai puțin, mai puțin au și primit.
Cel ce a văzut aceea a fost asemănat cu cei mai mici, pentru ca prin lipsirea de darurile cele mai mari să se smerească și să spună vedenia , iar pe de alta, să nu se mândrească prin asemănarea cu cei mai vrednici, ci să petreacă cu cei mai mici, în smerită cugetare. Din această arătare s-a cunoscut bunăvoința Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru Cuviosul Atanasie și pentru mănăstirea lui.
( Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului , Editura Agapis, pp.333-334)

cristiboss56 30.05.2017 00:44:55

Mă numesc Lucreția U. și locuiesc în localitatea S. După moartea soțului meu, fiica mea, Anișoara Daniela s-a îmbolnăvit de diabet zaharat tip II, insulinodependent, de la vârsta de 12 ani. După câțiva ani de boală, au început complicațiile: retinopatie, polineuropatie, boală cardiacă ischemică microvasculară, insuficiență ventriculară stânga, tahicardie și, mai târziu, anemie severă și insuficiență renală cronică. Cu toate acestea, ea își dorea să trăiască precum un om normal.
Visul ei, dintotdeauna, a fost să fie mireasă și să aibă măcar un copil. Bunul Dumnezeu i-a ajutat și i-a împlinit visul de a fi mireasă în anul 2008, de ziua Sfântului Pantelimon. A fost o nuntă restrânsă, creștinească. În vara următoare, adică în 2009, a rămas însărcinată. Era atât de fericită, încât primele cuvinte, când se întâlnea cu o cunoștință, erau că va avea un bebe!
Când a urmat controlul la doctorița care o trata de diabet, aceasta – reamintindu-i câte complicații are și că e la un pas de dializă – i-a spus răspicat că la ea nici nu poate fi vorba să facă un copil, explicându-i și riscurile maxime la care se expune și chiar sugerându-i să meargă cât mai repede la un medic ginecolog pentru a-i întrerupe sarcina.
Daniela nici nu a vrut să audă de așa ceva. Și-a luat pe Maica Domnului și pe Sfântul Nectarie ajutoare și a promis că, dacă va ajunge cu sarcina la bun sfârșit, va da copilașului numele Sfântului Nectarie.
A avut o sarcină toxică și îi era rău în fiecare zi. Orice mânca, vomita și adesea intra în comă (asta se întâmpla odată la câteva zile). A fost de multe ori internată în spitalul orașului nostru, dar și la București. Citea zilnic Acatistul Maicii Domnului și al Sfântului Nectarie, făcându-și
semnul Sfintei Cruci pe pântece cu ulei de la candela Sfântului Nectarie. De fiecare dată când își revenea din comă, se mângâia pe pântece și vorbea cu bebelușul ei: „Sper să îți fie bine, să nu fi pățit ceva rău” .
În luna ianuarie 2010 am internat-o pentru investigații. Imediat după internare, starea ei s-a înrăutățit datorită insuficienței renale. S-a umflat foarte tare și respira extrem de greu. Se deplasa cu mare greutate.
Văzându-i starea, medicii i-au explicat din nou riscurile mari la care se expune, i-au spus că poate muri în orice clipă din cauza blocajului renal, și au sfătuit-o iarăși să accepte întreruperea de sarcină (care era de aproape șase luni). Ea a refuzat categoric, spunând că pentru acest copil s-a chinuit atâtea luni. Îmi spunea mereu: „Mamă, trebuie să nasc, să-mi văd și eu bebelușul, cea mai mare realizare a mea ”. Îmi spunea alteori: „Nimeni nu știe prin ce trec, dar la copil nu renunț nici dacă mor ”.
În data de 11 februarie a adus pe lume un băiețel de un kilogram și o sută de grame, pe care l-a botezat cu numele Sfântului Nectarie , având
binecuvântarea de a avea naș la botez un preot din orașul nostru.
Bucuria ei de a fi mamă nu poate fi descrisă în cuvinte! Când i-au dat copilașul să-l țină în brațe, după câteva zile, a fost atât de fericită, încât a sunat la toate rudele și cunoștințele să le spună că și-a ținut puiuțul în brațe.
Dar după aproape o lună și jumătate de la nașterea băiețelului, starea ei s-a agravat. Rinichii nu mai funcționau, iar medicul a hotărât să o treacă pe dializă. După câteva ședințe, însă, inima ei nu a mai rezistat, făcând stop cardio-respirator. Anișoara-Daniela a plecat la Domnul a doua zi de Paști (în 2010), spunând că e cea mai fericită că a dus pe lume un copil.
Copilașul este frumos, sănătos și îl are ca ocrotitor ceresc pe Sfântul Nectarie, căruia îi mulțumim! (Lucreția U.)
( Sfântul Nectarie minuni în România , ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Egumenița, Galați, 2010, pp. 136-138)

cristiboss56 05.06.2017 02:21:31

Sa strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat , se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.
În fiecare sâmbătă, la mănăstiri, se săvârșesc două Liturghii. Una e în katholikon și cealaltă în cimitir. În fiecare sâmbătă, mănăstirea citește foarte multe nume de adormiți, cerând de la Dumnezeu să-i așeze în slava Lui . În toate mănăstirile se face, sâmbătă de sâmbătă, panihidă pentru cei adormiți.
Un ieromonah citea într-o zi o mulțime de nume și, obosind, s-a întrebat: Oare se mântuie cei pe care îi pomenesc? Simt ei ceva? Oare cerul simte că eu mă rog acum pentru cei care au plecat de pe pământul văzut? Sunt ajutați oare cei morți?”
În acel moment, fiind obosit, s-a sprijinit de strana sa, și-a închis puțin ochii și, între somn și veghe, într-o stare de priveghere a minții, dar și de oboseală a trupului, și-a ridicat ochii în sus și vede…vede…oh, oh! Ce se petrece acolo?
Nenumărate duhuri ale celor adormiți și, împreună cu ele, și sfinții, și îngerii. Iar înaintea tronului Lui Hristos stătea, cu preafrumoasa ei haină, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu chipul ei luminos arăta către duhuri, Îl privea pe Hristos și spunea: „Fiul meu și Dumnezeul meu, eu mijlocesc pentru toți aceștia! Primește glasurile sfintei Tale Biserici!” Și atunci monahul a auzit cum toți morții au început să cânte : „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de har,(…), că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.”
( Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri și cateheze, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2010, pp. 213-214)


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:46:18.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.