Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Povesti adevarate , de prin lume adunate ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16163)

cristiboss56 16.08.2018 23:08:30

In Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli, în fiecare an, de la 6 până la 15 august, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului.
Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu mulți ani înainte s-a săvârșit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese.
Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana.
Mai târziu, s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.
Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii care au cercetat șerpii nu-i poate încadra într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, iar lungimea lor nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică.
Așa cum este bine cunoscut, șerpii sunt considerați tămăduitori și neprimejdioși, de aceea și credincioșii îi ating fără frică. De altfel, ei constituie unul dintre motivele pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Maicii Domnului (luna august).
Sursa: marturieathonita

cristiboss56 27.08.2018 21:58:36

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sursa:
Ενα θαύμα του Αγίου Φανουρίου
Textul de mai jos este al unui cititor de-al nostru care a încercat să descrie o minune care i-a schimbat viața lui și a familiei lui:
„Mi s-a întâmplat ceva în viață, fapt pentru care este de datoria mea să fac cunoscut lumii întregi acest lucru.
Pe 27 iulie 2002, în timp ce mă aflam în satul Chania, am fost sunat să merg în Atena pentru că Andrei, fiul meu, era foarte bolnav. De aceea, în ziua următoare m-am aflat în casa celui mai mic fiu al meu, în Kalithea, Atena.
Atunci am aflat cum au evoluat lucrurile până în acel moment. De o săptămână, Andrei avea o febră oscilantă și probleme digestive, astfel că s-a dus la Spitalul Tzaneio pe 20 iulie. Doctorii i-au spus că este o problemă intestinală și că ar trebui să fie internat în spital. Fusese la spital împreună cu un prieten care s-a oferit să-l însoțească. Într-un final au hotărât să nu rămână atunci la spital și au plecat. Însă până pe 26 iulie starea lui era aceeași. Ca urmare a insistenței soției sale, a hotărât să-l cheme pe același prieten și, în ziua Sfintei Mucenice Paraschevi, au mers la Spitalul Genimatas. Din ceea ce spune însoțitorul său, Andrei, la intrarea în spital, nu arăta deloc bine. Doar ce l-au văzut medicii, au constatat gravitatea situației lui și într-un timp foarte scurt toată secția de gardă se afla în jurul lui.
Bolnavul îndată a intrat în comă și a fost introdus la Terapie Intensivă, iar de acolo s-a trezit la Spitalul Sismanogleio. Pe durata transferului său la acest spital, doctorii însoțitori au spus prietenilor acelui bolnav că în acel moment doar inima funcționa singură, în rest toate celelalte organe funcționau prin susținere.
Eu ajuns la Spitalul Sismanogleio pe 28 iulie, chiar de ziua mea de naștere. Atunci l-am văzut pe Andrei într-o stare jalnică, era conectat la aparate, schimbat la față, cu picioarele învinețite de la genunchi în jos. Medicii erau panicați, încă nu reușeau să identifice virusul care îi provocase această situație.
Din cauza instabilității stării lui de sănătate, era suspect de leptospiroză.
Între timp, doctorii i-au administrat antibiotice. În cele din urmă i-au găsit un virus care, după ne-au spus, nu este comun Greciei.
La un moment dat, bolnavul a avut nevoie inclusiv de o traheotomie. Trecuse exact o lună și Andrei nu-și revenise deloc, în timp ce doctorii ne susțineau cum puteau.
Pe 26 august, la ora 13.00, când ca de obicei sunt informate rudele bolnavului, am intrat și eu să vorbesc cu profesorul de la terapie intensivă. Informarea a fost exact aceasta: „Bolnavul dumneavoastră nu prezintă nici o îmbunătățire, dimpotrivă CT-ul ne arată că în mare parte creierul lui este mort”.
Cu alte cuvinte, nu aveam nici măcar o speranță cât de mică. Acest lucru îl arătau organele lui, pentru că, în ciuda tuturor încercărilor medicilor de a-l trezi, era imposibil.
Însă a doua zi dimineața, pe 27 august, doctorul de gardă l-a văzut cum se trezește. Medicul i-a spus a fost că are o soție bună, care ai-a stat alături, iar Andrei i-a răspuns cu greutate, din cauza traheotomiei, cu un simplu „da”.
În aceeași zi am mers la spital cu fiul meu Giorgos. La ora 12.30 a intrat doar el la terapie intensivă, în timp eu am rămas pe culoar. Deodată văd pe fiul meu cum vine plângând!
În acel moment, chiar dacă niciodată nu mi-am pierdut credința, m-am gândit că „totul s-a terminat”.
M-am apropiat de el și în hohote de plâns mi-a zis: „Tată, am vorbit cu Andrei, se simte mai bine!”. Nu pot să descriu ce sentimente am trăit atunci! Ne-am întors la același profesor pentru înștiințare și, surprins fiind și acesta, ne-a spus că există o îmbunătățire generală.
Bolnavul se vindecase aproape complet, în afară de mișcare. După 10 zile, Andrei s-a întors la spitalul Genimatas, de unde aparținea, de acolo a fost transferat la Boula și, după o anumită perioadă de timp, a mers acasă și s-a întors la muncă.
Pentru mine a fost o minune! În ziua când Andrei s-a trezit pentru prima oară, în acea noapte am văzut în vis un ostaș roman. Sunt creștin ortodox, dar nu merg regulat la biserică și de aceea nu știam icoana Sfântului Fanurie. Am văzut în vis acest ostaș roman deasupra unei case dărâmate, nu mi-a vorbit, nu am avut nici o discuție.
Cuprinși fiind de bucurie, în acea zi o femeie ne-a spus că este ziua Sfântului Fanurie și că ar trebui să mergem să aprindem o lumânare. Am mers, așadar, la o biserică din apropiere și acolo, aplecându-mă să mă închin, am văzut icoana ostașului roman pe care îl visasem în ajun, care nu era altul decât Sfântul Fanurie! Mare să fie harul lui și slăvit numele lui!
Eu spun că Sfântul Fanurie, a cărui zi de prăznuire este pe 27 august, a făcut o minune și l-a readus la viață pe fiul meu. Nu vreau să conving pe nimeni că este minune. Pur și simplu am trăit aceasta, o trăiesc și-I voi mulțumi lui Dumnezeu și Sfântului Fanurie în fiecare ceas al vieții mele.
Singura făgăduință pe care am făcut-o sfântului a fost ca această minune să o afle cât mai mulți oameni, chiar dacă sfântul – cu siguranță – nu are nevoie de a mea mărturisire”. (Emmanuel Pantelakis)

cristiboss56 04.09.2018 01:32:45

Minunile Sfintei Paraschevasunt nenumărate. Nu găsesc cuvintele și nu cred că aș reuși să scriu despre toate „intervențiile fericite” ale Cuvioasei în viața mea!
Nu merit nimic, sunt păcătoasă și nevrednică, dar Sfânta m-a ascultat! Atunci când mi-a fost mai greu, am simțit mângâiereaei: tatăl meu s-a simțit mai bine, medicii l-au ținut o zi la oxigen, apoi au fost surprinși de evoluția bolii; fratele meu a depășit multe obstacole; s-au rezolvat probleme de sănătate și financiare ale familiei.
Sfânta m-a mângâiat; parcă simt cum îmi dă putere și curaj să merg mai departe, să lupt, să țin piept obstacolelor și ispitelor.
Ce impresionant este la sărbătorile Sfintei, în octombrie: frumoasele slujbe, mulțimea de oameni veniți de la sute de kilometri, chipurile lor luminate, cu totul schimbate în fața sfintei racle. O, mare minune, Doamne! Nici nu ne dăm seama de imensa comoară pe care o avem la Iași! Suntem orbi sufletește din cauza păcatelor!
Doamne, n-o merităm pe mult-milostiva și grabnic ajutătoarea dăruită nouă spre a ne ocroti când ne este mai greu în călătoria pe marea învolburată a vieții! (T.M., Iași)
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul II, Editura Doxologia, 2014, pp. 94-95)

cristiboss56 07.09.2018 21:36:37

Se zice că în Sfântul Munte al Athosului trăia pe vremuri un călugăr care prin îngăduința lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea și a căzut la pat mai mulți ani. Iar de la o vreme, nemaiputând suporta durerile, a început a se ruga cu dinadinsul la Dumnezeu, cerând una din două: ori să se facă sănătos, ori să moară, spre a scăpa de chinurile boalei.
Deci, așa rugându-se el cu multe lacrimi, mai mult timp, odată, în vreme de noapte, a strălucit la capul său o lumină foarte frumoasă și a apărut o dată cu ea un înger al lui Dumnezeu din cer. El, văzând pe înger, mai întâi a stat la rugăciune, că se temea să nu fie vreo nălucire drăcească, de vreme ce și diavolul, spre a înșela pe cineva, de multe ori ia chip de înger, de sfinți, ba și chipul Maicii Domnului și chiar al lui Hristos (Pateric, Râmnicu Vâlcea, 1913, cap. VII, p. 322).
Apoi, după rugăciune, călugărul cel bolnav a întrebat pe înger cine este și de ce a venit la el, iar îngerul a zis: „Eu sunt îngerul, păzitorul vieții tale și sunt trimis să mă arăt ție și să te întreb dacă vrei să mai zaci trei ani pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad, căci încă n-ai făcut canonul îndeajuns aici, pe pământ, pentru păcatele tale și dreptatea lui Dumnezeu cere acest lucru de la tine, fără de care nu te poți mântui”.
Auzind bietul călugăr că i se mai cer încă trei ani să mai zacă pe pământ, a zis către înger: „Dacă tu spui că ești păzitorul vieții mele, apoi nu știi că la mine o noapte este ca un an de mare, căci sunt întru atâtea suferințe? Nu știi tu durerile și suspinurile mele?”. Iar îngerul a zis: „Știu, frate, dar cum ți-am spus, Dumnezeu Cel Prea Drept cere acest lucru de la tine ca să te curățească prin această suferință, spre a intra în Împărăția Cerului. Că știi ce zice Scriptura, că nimic ne*curat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9).
Atunci călugărul, cugetând mult, a zis: „Mai bine să stau trei ceasuri în iad decât să stau încă trei ani pe pământ”. Și o dată cu cuvântul acesta, îngerul Domnului a luat sufletul său și l-a dus în gheena focului, unde l-a lăsat numai trei minute. Și apoi, arătându-se, călugărul striga: „Vai, vai, toate le-am crezut, dar una n-am crezut”. Și a zis îngerul Domnului: „Ce n-ai crezut?”. Iar călugărul a zis: „N-am crezut că și un înger al lui Dumnezeu poate să spună minciună”. Și a zis îngerul: „Ascultă, frate, eu nu sunt nici om, nici duh viclean, ca să pot spune minciuni”. Iar călugărul a zis: „Dar nu mi-ai spus mie că numai trei ceasuri am să stau aici?”. Și a zis îngerul: „Și cât ți se pare că ai, de când ai intrat aici?”. Iar călugărul a zis: „Cred că am aici mai mult de trei sute de ani”. Și a zis îngerul: „Ascultă, frate, adevărul este Hristos și eu cu adevărat îți spun că abia ai aici trei minute. Iar dacă vrei să mai stai aici, stai, căci singur ai ales acest lucru”.
Și auzind călugărul, a zis: „Dacă de-abia trei minute sunt de când sunt aici, apoi te rog foarte mult, du-mă înapoi în trup. Și de aș mai zace pe pământ până la venirea a doua a Domnului, nu voi mai cere să mor, numai să nu mai viu să stau aici trei ceasuri”.
Și atunci, prin porunca Domnului, îngerul a luat sufletul călugărului din munci, ducându-l în trup și trezindu-se, a strigat tare: „Miluiți-mă, miluiți-mă!”. Iar îngerul Domnului s-a făcut nevăzut. Și adunându-se toți călugării acelei mănăstiri, întrebau pe monahul cel bolnav de ce strigă așa cu lacrimi? Iar el le-a povestit, pe rând, cum a stat în iad trei minute și i s-au părut trei sute de ani. De care lucru foarte s-au înfricoșat toți și au început cu mare frică de Dumnezeu a-și petrece viața lor (Viața repausaților noștri, traducere de Iosif, Mitropolit primat, București, 1890, pp. 330-332).
Iubiții mei frați, de aceea, în încheiere, v-am po*vestit și această scurtă istorie, ca să vă dați seama cât de nesuferită este munca iadului. Și acum zic: Să ne ferească Prea Bunul nostru Mântuitor pe toți, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Sale, să încercăm acele munci, care nu numai că sunt așa de grele, dar sunt și fără de sfârșit! AMIN!
Pr.CLEOPA Ilie

cristiboss56 08.09.2018 22:20:56

In general, viata ne ofera multe surprize. Legea compensatiei exista aici pe pamant si dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinerete isi gasesc corespondenta si au repercusiuni la batranete.
Am intalnit un caz cu un crestin care avusese in viata sa o functie importanta, sotia sa de asemenea, si s-au ferit toata viata de a naste mai mult de un copil. Totul a fost bine la tinerete: comoditati, grija numai a unui copil. De la 50 de ani au inceput problemele: barbatul operatie de prostata, peste un an tumoare la creier, dupa aceia preinfarct, accident vascular, operatie de hernie, fractura de picior, etc. Sotia, de asemenea, a inceput cu boli genitale, cancer mamar, boli psihice, operatie de inima.
Copilul a ajuns la 33 de ani si nu se putea casatori, era bolnav mereu, serviciu foarte greu gasea, desi avea doua facultati, nu se putea imprieteni nici cu fetele nici cu baietii. Nu avea niciun prieten de suflet la care sa se confenseze si cu care sa se sfatuiasca. Parintii au ajuns la 65 de ani si erau epuizati si bolnavi mereu nu aveau nicio reusita, nicio satisfactie, credinta foarte putina, consolare la fel. Pe langa toate acestea le-au mai facut niste vecini rai farmece la casa, adica au gasit niste obiecte suspecte in casa si au dedus ca este ceva in neregula.In cele din urma au ajuns la manastire debusolati, deceptionati, descurajati de viata, fara pic de credinta, ca si cum ar fi fost foarte drepti in viata si toate aceste necazuri le-ar fi venit pe nedrept. Atunci am stat impreuna de vorba, i-am spovedit, am incercat impreuna sa derulam tot filmul vietii de la inceputul casniciei lor pana la acea data. De unde am dedus ca viata lor nu fusese deloc in conformitate cu morala crestina. Pacatele multe si continue din tinerete s-au strans si s-au repercutat la batranete peste ei si peste unicul lor copil. Le-am spus ca nu poate fi altfel. Copiii, peste 10, pe care i-au avortat, i-au omorat, striga “razbunare” inaintea lui Dumnezeu. De ce au dat viata numai la unu, iar celor zece nu le-au facut bucuria sa vada lumina zilei, ci se chinuiesc in intuneric pana la sfarsitul lumii.
Deci, au comis un dezechilibru cosmic, din start, prin nenasterea acelor prunci din comoditate, din indiferenta, din neconstientizare. Actul a fost facut. Acei 10 copii au fost conceputi ca fiinte umane, dar nu s-au nascut. Ei sunt fiinte si au suflet din momentul conceperii. Comoditatea si minima suferinta de a naste si creste copii aduce la batranete acea suferinta mult mai amplificata peste acei oameni. daca fugim de suferinta la tinerete, ea vine peste noi la batranete. Si atunci vine pentru compensare. Aceste necazuri i-au facut pe cei doi crestini sa ajunga in final la manastire, sa ajunga la biserica si mai ales bucuria cea mare a fost ca ei au constientizat si si-au recunoscut toata greseala vietii lor. Era tarziu. Insa nu prea traziu de a o repara. “Trebuie sa facem pocainta pana la ultima suflare a vietii” le-am spus. Dumnezeu este bun si ne va ierta daca ii vom cere din toata inima iertare.
Problema avorturilor este cea mai delicata. Majoritatea Sfintilor Parinti recomanda canon cu oprire de la impartasanie un numar de ani pentru orice pacat, insa pentru avort nu recomanda niciun numar de ani. Deci, este nevoie de pocainta pentru toata viata.
Deoarece un pacat cand il facem fata de un om ne putem cere iertare, sau se poate uita intr-un final. Dar un avort, o ucidere de om, nu se poate ierta aici pe pamant. Trebuie sa te intalnesti cu el sa-ti ceri iertare. Or, cu un copil nenascut pe acest pamant este mult mai grav si nu te mai poti intalni. Acei copii avortati stau intr-un intuneric pana la sfarsitul lumii, ei se chinuiesc, plang mereu inaintea lui Dumnezeu, si cer razbunarea sangelui de la mama.
Atat mama cat si tatal, toata viata trebuie sa se roage la Dumnezeu sa-i ierte, sa dea de pomana pentru acei copii avortati, sa aprinda lumanari pentru ei, sa boteze copii cel putin cat numarul celor pe care i-a avortat, sa imbrace copiii oamenilor saraci si mai ales sa sfatuiasca pe cei pe care ii cunosc sa nu faca avort.
Daca o femeie vrea sa faca avort si tu ii dai sfat sa nu faca avort, dimpotriva insisti sa nasca copilul si, daca datorita insistentei tale reusesti si nu face avort si naste acel copil, acel prunc nascut iti va fi ca stergerea unui avort, a unui pacat al tau. Dupa cum nasterea unui copil pe acest pamant este o taina mare, este o bucurie mare, atat pe pamant cat si in ceruri, la fel si nenasterea unui copil sau uciderea lui este durere foarte mare mai ales in ceruri, daca pe pamant oamenii nu costientizeaza ce act mare refuza sa faca.
Prin aceasta infidelitate si egoism omul refuza sa inmulteasca neamul omenesc pe pamant si, de ce nu, sfintii in ceruri, deoarece un copil avortat poate ajunge un sfant inaintea lui Dumnezeu daca se nastea pe pamant. Cand ai avortat un copil, trebuie sa constientizezi ca poate ai avortat un mare om de stiinta, un profesor, un preot, un ministru, un medic… un sfant.
Cand vin necazurile peste noi sa le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le ingaduie pentru ispasirea unor pacate ale noastre. Niciodata sa nu invinovatim pe nimeni ci totdeauna noi sa ne socotim vinovati de ceea ce ni se intampla. Si sa nu ne miram.
De ce? Acel “de ce?” sa ni-l impropriem si sa gasim raspunsul in propria noastra fiinta. Daca privim in jurul nostru la familiile care au numai un singur copil voit, iar pe celilalti pe care i-au zamislit nu i-au dorit si i-au avortat, observam o nefericire si o multime de necazuri, boli, certuri, etc. In unele cazuri chiar acel singur copil pe care l-au nascut a ajuns sa-i bata, sa-i batjocoreasca pe proprii lui parinti creandu-le multa suferinta si lacrimi.
Arhimandrit IOACHIM PARVULESCU

cristiboss56 18.09.2018 22:47:10

La Chilia Sfântului Ioan Gură de Aur, care aparține de Schitul Sfântul Panteleimon al Mânăstirii Koutloumousiou, monahul Daniil este încă în viață luptând pentru cele duhovnicești. Precum ne încredințează el însuși, și după cum am auzit de asemenea de la alți părinți, el a fost bolnav mai bine de 20 de ani: capul său, spatele, rinichii, inima, picioarele și câteodată tot trupul îl durea. El a fost la mulți medici și a făcut multe investigații, raze X și radiografii, toate cu același rezultat.
Medicii nu au putut găsi nici o dereglare trupească; cu toate acestea, monahul continuă să sufere de o boală inexplicabilă, iar medicii și știința sunt neputincioși în a-l ajuta.
Acum câțiva ani, pe 27 iulie, în timpul privegherii de praznicul Sfântului Panteleimon, părintele Daniil, cu mare credință și lacrimi în ochi, l-a rugat stăruitor pe Sfântul Panteleimon cu aceste cuvinte:
,,O, Sfinte al lui Dumnezeu și patron al schitului nostru, tu care ești medic și care, pentru dragostea lui Hristos, ai fost muncit și ți-ai vărsat sângele, roagă-L fierbinte pe Hristos Stăpânul nostru să-mi dăruiască sănătate, astfel ca și eu să pot să slăvesc numele Lui și să cânt în timpul privegherilor sănătos fiind”.
Sfântul Mare Mucenic Panteleimon, doctorul cel mult milostiv și grabnic ajutător
Spunând acestea, de durere și cu totul istovit, monahul Daniil a căzut într-un somn ușor și l-a văzut pe Sfântul Panteleimon în vedenie îngenunchind înaintea scaunului lui Dumnezeu și cerând să-i înapoieze sănătatea călugărului.
Monahul Daniil L-a auzit pe Hristos Stăpânul spunându-i Sfântului Panteleimon: ,,Fratele meu, Mare Mucenice Panteleimon, ești tu cumva mai plin de milostivire decât Mine ? Sau ai tu mai multă dragoste pentru oameni decât Mine ? Știu că ți-ai vărsat sângele de dragul Meu, dar nu mi-am vărsat și Eu Sângele și continui să Mi-l vărs zi de zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor ? Să cunoști că este voia Mea, și este adesea spre folosul cuiva, ca trupul să-i fie bolnav, ca sufletul său să poată fi mântuit. Așa doresc să se mântuiască mulți oameni”.
Când părintele Daniil a auzit aceste cuvinte, el s-a trezit și a slăvit numele lui Dumnezeu, mulțumind de asemenea Sfântului Panteleimon pentru strădaniile și mijlocirea sa. Și de îndată, precum ne-a spus el însuși, o povară a fost ridicată de pe el și a fost încredințat în sinea lui că trebuie să-și poarte crucea și boala sa cu răbdare și mulțumire.

cristiboss56 22.09.2018 20:17:34

"În 2007, când aveam 15 ani și îmi pierdusem tatăl, rugăciunile mele din fiecare noapte ascundeau o anumită nemulțumire, pentru că Dumnezeu îl luase pe tatăl meu așa devreme și chiar dacă am cerut să-l văd măcar într-un vis, această dorință a mea nu s-a împlinit.
Răspunsul lui Dumnezeu la durerea mea nu s-a lăsat așteptat; a venit pe calea unui vis. În visul meu, mă aflam într-o biserică stranie și stăteam la o coadă alături de alți pelerini. În fața mea erau copii de diferite naționalități. În timp ce așteptam la capătul cozii, unii oameni de la balcon mi-au făcut semn să înaintez, și la aceste îndemnuri copiii ascultători mi-au făcut loc.
M-am trezit că mă aflam în fața unei icoane a unui sfânt pe care nu-l mai văzusem niciodată înainte. Era bătrân și avea o barbă cenușie. Pe când mă uitam la icoană, sfântul a ieșit din ea ca o apariție și mi-a spus să merg către dreapta. În direcția pe care mi-a arătat-o, am văzut o raclă din care a ieșit același bărbat bătrân pe care îl văzusem în icoană. De data aceasta, însă, nu mai era o apariție, pictată în culorile folosite de iconari, ci trup și sânge.
Copii alături de un părinte la racla cu moaștele Sfântului Ioan Maximovici
aflată în Catedrala Bucuria tuturor scârbiților din San Francisco
M-am apropiat de el și amândoi ne-am așezat pe raclă. Nu m-a înfricoșat; m-am simțit ca și cum ședeam cu un prieten pe o bancă și nu cu un sfânt pe o raclă. M-a privit în ochi cu dragoste și blândețe. Ochii săi transmiteau dragoste și afecțiune și împodobeau trupul său bătrân și încovoiat. Îmbrățișându-mă ca un tată, mi-a vorbit într-o altă limbă – nu greacă, sau alte limbi pe care le vorbesc oamenii. Era ca și cum sufletele noastre comunicau. Mi-a spus că de acum încolo el va fi tatăl meu. Îmbrățișarea lui mi-a umplut sufletul de liniște și mireasma lui a făcut visul real.
M-am trezit gândindu-mă la el și având multe întrebări referitor la cine era bătrânul. Pe lângă întrebări însă, aveam și un răspuns la întrebarea mea: ,,Am un tată ?” Bineînțeles că aveam; doar că nu știam numele lui. Am cerut ajutorul mamei mele, care este catihet și știe multe lucruri despre sfinți și viețile lor. Cu toate acestea, nici unul dintre cei pe care i-a pomenit ea nu corespundea cu descrierea pe care am făcut-o. Știam doar că avea o barbă cenușie, era bătrân, mic de stat și încovoiat, și oricum era un străin pentru că biserica nu arăta ca una grecească, nici ceilalți pelerini nu erau greci și el nu îmi vorbise în limba greacă.
Mama m-a sfătuit să mă rog lui ca să-mi dezvăluie cine este. Răspunsul la rugăciunea mea nu a venit de data aceasta printr-un vis, ci mai degrabă printr-un cadou de ziua mea de naștere de la duhovnicul meu, căruia nu îi povestisem deloc visul. Am deschis cadoul și am văzut că era o carte. Când am deschis-o, am văzut biserica ,,stranie” – ,,stranie” pentru mine, fiindcă era rusească – pe care o văzusem în visul meu, icoana sfântului, racla cu sfintele lui moaște și pe el însuși ! Așa am aflat numele lui: Sfântul Ioan Maximovici, protectorul orfanilor. Astfel am aflat numele părintelui meu – părintele tuturor orfanilor, celor îndurerați, celor sărmani și celor nedreptățiți. Sfântul nu mă părăsește niciodată, ci este întotdeauna aproape de mine și adesea îmi apare în vise pentru a-mi da sprijin, mângâiere și sfat în clipele grele.
Dumnezeu l-a luat pe tatăl meu (biologic), dar tot El a avut grijă să-mi trimită unul nestricăcios (moaștele nestricăcioase ale sfântului se află în San Francisco), care este și pe pământ și care ne amintește că oricine Îl urmează pe Hristos nu are nici un motiv să se teamă de moarte.
Mă simt norocoasă; dar în același timp pentru că Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple așa un lucru, mie celei mai păcătoase, am responsabilitatea de a ajuta cât mai mulți oameni să afle despre Sfântul Ioan Maximovici astfel ca, așa cum eu m-am schimbat, el să poată aduce o schimbare pentru mulți alți oameni care citesc acum aceste cuvinte și care caută un loc de adăpost și o îmbrățișare părintească. Singurul lucru pe care l-am putut face având 15 ani a fost să înființez o pagină pe Facebook numită Sfântul Ioan Maximovici, care numără astăzi peste 3000 de membri. În îmbrățișarea pe care mi-a dat-o, avem loc toți !"
Maria Tsalla, Grecia

cristiboss56 24.09.2018 23:11:46

Era un călugăr pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: “Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstigă cele mai multe suflete pentru împărăția iadului! Care-i meșteșugul lor și metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea bună, pentru a-i face robi păcatului, și a-i duce în iad. Cum câstigă ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei și nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugăciune, în puterea nopții fiind, afară era lună ca ziua, aude un glas: “Avva Ilarioane!” “Ce este, Doamne?” “Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tău, fa semnul Sfintei Cruci, ieși din chilie și mergi pâna în poiana din apropiere și, când vei ajunge în poiană, stai lângă un copac, acolo. Dar să nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo și uită-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit că l-a învățat să se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut că este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus bătrânul, zicând în minte rugăciuni, și a ajuns în poiană. Era liniște mare; nu bătea vântul în noaptea aceea. Numai luna și stelele se vedeau. S-a dus batrânul călugăr lânga un copac și stătea luând aminte.
Deodată, vede că în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împărătesc. Parcă era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut și s-a minunat. Dupa aceea vede că vine satana și se așază pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroană făcută numai din șerpi, și ținea în mână un toiag în chip de balaur.
Când l-a văzut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a așezat pe scaunul acela și a bătut de
trei ori din palme. Când a bătut, s-a umplut văzduhul de cete drăcești. Polcuri de draci, mii și milioane. Unii, care pareau să fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stăteau aproape de el. Alții, deasupra pădurii și alții, prin văzduh; cât vedeai, numai cete drăcești.
Când a văzut călugărul atâta amar de iad acolo și atâția diavoli, și-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis “să nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci și stătea atent.
Atunci, după ce s-au adunat cât nisipul mării, în toate parțile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare și a zis:
– V-am adunat în noaptea asta, în miezul nopții aici, că vreau să fac un examen cu voi. Trebuie sa dați un examen greu. Știți voi de ce v-am chemat?
Și a zis unul:
– Stăpâne, nu stim!
– Iată de ce v-am chemat aici. Să iasă la raport fiecare din voi, care știe cel mai bun meștesug de a înșela oamenii și a-i aduce în împărăția mea. Și să-mi arate cum înșeală el lumea și cum îl prostește pe om și-l înșeală de-l aduce la munca cea veșnica și la împărăția noastră. Care-i metoda, care-i meșteșugul vostru, că voi în toată lumea, această treabă aveți, să înșelați sufletele oamenilor? Să vă văd cât de iscusiți sunteți voi în a înșela sufletele oamenilor!
Cel ce mă lovește în gândire, dacă are să-mi spună un sfat cum înșeală lumea așa cum gândesc eu, iată îi voi da să conducă trei minute iadul, îl voi pune împărat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a ieșit unul din mulțime și a zis:
– Să trăiești, întunecimea ta! Am venit să dau raport, cum înșel eu pe oameni!
– Ei, să vedem! – Eu, zice el, îi spun omului așa: “Măi omule, mai du-te la biserică, mai postește, mai roagă-te, mai fă chiar și milostenie, și alte fapte bune. Măi, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâșmă, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca și cu lumea asta sa te mai veselesti!”
Cu această metoda am înșelat pe foarte mulți. Le dau în gând, că alta putere n-am! Din iad altă putere nu ni s-a dat nouă. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai să-i dea în gând omului să facă bine. Noi avem putere numai să-i dăm în gând omului să facă rău. Da ca să-l silim, nu putem, că omul are de sine stăpânirea lui dată de Dumnezeu. Nu putem cu sila să-l facem să păcătuiască; numai dacă-i prost și ne ascultă ce-i dăm în gând.
Și așa am amăgit pe foarte mulți. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciumă. Acolo fiecare se întânește cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o țuică, mai ia un pahar; unul mai ia o țigară, mai vine un lăutar să-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic că a fost dimineața la biserică, căci seara s-a întors de la slujba noastră. Și tot așa fac cu fiecare.
Și a întrebat satana:
– Pe mulți ai înșelat?
– Să traiesti, întunecimea ta, pe mulți!
– Ai înșelat pe cei mai proști decât tine, dar n-ai făcut nici o ispravă.
– De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului să mai meargă și la biserică, să mai meargă și la cârciumă, să meargă și la petreceri, să se mai roage, pe urmă să meargă la distracții nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica și mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregătit sufletește și se duce de câteva ori, dar după o vreme vine îngerul și-i dă în gând: “Măi omule, nu poți umbla pe două cărări; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Și omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasă. “Măi, mă țin de una, că nu este mântuire umblând pe doua cai!”
– Ai pățit așa?
– Am pățit și așa!
– Vezi! Ți-am spus eu că tu ai înșelat pe cei mai proști decât tine. Deci să știi că n-ai raspuns bine.
Și a chemat pe un comandant, de acei mari, un căpitan și i-a zis:
– Ia-l în spate, du-l în adunare și dă-i zece toiege la spinare și să-l trimiți în fundul iadului că-i prost!
L-a bătut, în loc să-i mulțumească! Nu i-a plăcut sfatul lui. Caută altul mai bun.
Iese altul la raport:
– Să traiești, întunecimea ta! Dacă nu te-oi mulțumi eu, altul nu te mulțumește.
– Să te vad, viteazule! Cum te cheama?
– Scărăbuță mă cheamă.
– Cum înșeli tu pe oameni?
– Iată cum, măria ta. Eu îi spun omului asa: Măi omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este muncă veșnică, nu este slavă veșnică, totul este aici în lumea asta! Dacă ai ce mânca și ce bea și ai femei și bani mulși, dacă ai cinste de la oameni, casă și bogății multe, aici este raiul. Și dacă n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
– Și ai înșelat mulți?
– Mulți am înșelat!
– Și tu ai înșelat pe cei mai proști decât tine. Știu eu că ai înșelat, dar pe cei proști, că pe cei ce știu Scripturile nu poți să-i înșeli. Pentru că Scriptura îi spune omului că este Dumnezeu, că este drac, că este înger, este iad, este rai, este muncă veșnica, este pedeapsă pentru pacat, este răsplată pentru fapta bună în ceruri. Scriptura este plină de acest fel de învățături și cei care o citesc, nu te cred pe tine.
《URMEAZĂ 》

cristiboss56 24.09.2018 23:14:18

《CONTINUARE 》

Ba și mai mult. Dumnezeu, când l-a sădit pe om a pus în sufletul și trupul lui simțirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui și aceasta este conștiința. Conștiința îl mustră când face rău și-l bucură când face bine. Și glasul conștiinței nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, că-i de natură nevazută.
Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om și, îndată ce a greșit, îl mustră: “De ce ai făcut așa? Poate să nu-l mustre nimeni când face păcatul. Oricând gresește, această lege pusă de Dumnezeu lui Adam întâi, numită și legea firii sau a conștiinței, îl mustră imediat.
Uneori așa de tare îl mustră, dacă este păcatul mare, încât îl dă aproape în deznădejde. Se împlinește atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om și ai subțiat ca pânza de paianjen sufletul său (Psalm 38, 14-15). Adică se subție nădejdea că pânza unui păianjen și, de mare mustrare de cuget, mai că-și pierde nadejdea.
Conștiința, dacă se pătează cu multe păcate, așa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conștiinței nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conștiința roade, roade ca și cariul în lemn. “De ce ai făcut și de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?”
Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conștiința îi spune și, după conștiintă, îi spune și Scriptura. Tu zici că-l înveți pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conștiința îi spune că este și Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veșnică, este slavă veșnică. Deci și tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înșeală multă lume – ești prost și nu aduci mare aport pentru împărația iadului; nu aduci mare folos!
Așa a pațit și acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a pațit și cel dintâi care se lăuda că a făcut mare isprava. Adică în loc să-l laude, să-l făca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut și cu rușine l-a trimis în fundul iadului, că-i prost și nu știe să înșele pe oameni.
A înșelat, dar a înșelat prea puțin și prea puține suflete a dus la iad! A pațit și acest diavol ca și cel dintâi care învața pe om să meargă și la biserică și la crâșma și să facă și de-ale lui Dumnezeu și de-ale satanei. Deci și acesta a iesit rau.
Și acum dintre cetele dracilor care erau de față a chemat pe altul la raport. Și era o tăcere între polcurile dracilor, că erau milioane de demoni în jurul pădurii și a poienii aceleia, și nu ieșea nici unul, că se temeau că vor pați ce au pațit ceilalti, ca, în loc de laudă, îi bate și îi trimite în fundul iadului.
Satana stătea pe scaun și aștepta să mai iasă vreo unul la raport, zicând:
– Dăca cel ce iese a treia oara, mă lovește în gândire, adică îmi spune un plan de a câștiga suflete pentru împărăția iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe oștiri drăcești și-l voi pune să stea pe scaunul meu de împărat al iadului trei minute.
După ce-a zis satana așa, din polcurile cele nenumărate de draci n-a vrut să mai iasa nimeni, pentru că se temeau să nu pățească ce au pațit ceilalti doi, care au raportat mai înainte și nu i-a plăcut lui.
Totuși după un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rață, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lungă, de nu stiu câti metri în urma. Și când a ieșit, s-a dus înaintea satanei, cum stătea pe scaun acolo în mijlocul poienii, și i-a spus:
– Să trăiești, întunecimea ta! Satana îl întreabă:
– Cum te cheamă?
– Sărsăilă, mă cheamă!
– Ehei, te văd bătrân și grebănos. Mi se pare că știi tu ceva meșteșuguri de a înșela suflete, să le aduci la împărația mea. Sărsăilă a spus:
– Nici întunecimea ta nu știi ce știu eu!
– Să te văd! Mi se pare că ești mare meșter de a câștiga suflete.
– Nici tu nu știi ce știu eu! Eu am un meșteșug, că am îmbătrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, așa cobor suflete în iad în fiecare zi.
– Și cum ai reușit să aduci atâtea suflete la împarația mea?
– Eu n-am să spun nici ca diavolul cel dintâi, care a ieșit la raport, pentru că se întâmplă cum ai zis întunecimea ta. Omul știe că nu poate sluji la doi domni si îndată îl câștigă îngerul de partea lui. Dar, nici n-am să-i spun omului, ca celălalt prost, că nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru că Scriptura spune că este și Dumnezeu și drac și înger și iad.
Eu atât îi spun omului: “Măi omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este muncă veșnică pentru păcat și slavă veșnică pentru fapta bună, dar mai ai vreme! Ești prost? Chiar de azi începi fapta bună?”
Dacă-i copil îi spun: “Măi băiete, tu de acum ai de trăit! Vine tinerețea, trebuie să te casătorești, trebuie să petreci în lume! Nu cumva să-ți pierzi tinerețea așa degeaba, doar viața trebuie trăită!”
Iar dacă-i tânar îi spun: “După ce te vei căsatori și îti vei face o gospodărie, după aceea ai să începi fapta buna. Acum mănânca, bea, distrează-te, fă toate răutațile, că doar ești tânar. Te va ierta Dumnezeu, că El știe neputința omului. Pentru pocăință mai lasă pe mâine, lasă pe poimâine, lasă pe la anul, mai încolo!”
Îl învăț pe om să amâne pocăința de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! “Ce milostenie vrei să faci acum? Taci din gură! Te pocăiești aproape de moarte! Vrei să postești acum, să-ți cheltuiești sănătatea trupului? Lasă la bătrânețe, că postul este pentru cei bătrâni! Vrei să te rogi? Să pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treabă. Iată, ai să crești copii, ai de făcut casă și zestre la fete, ai de însurat și măritat. Ai atâtea!”
Și-l încurc cu grijile vieții și tot îi spun: “Lasă pe altă dată”. Când vine îngerul și-i spune: “Măi, omule, fă un praznic pentru morți!” Eu îi spun: “Dar ești prost? Acum ai de îmbrăcat copiii, ai de făcut nunta, ai de făcut cutare!” Îngerul vine și-i spune: “Măi, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea și vinerea!” Eu îi spun: “Nu posti că îți pierzi sănătatea! Tu trebuie să muncești, să aduni averi, ai de crescut copii!”
Sau vine îngerul și-i spune: “Măi omule, spovedește-te și lasă păcatul, lasă desfrâul, lasă beția, lasă tutunul, lasă înjurăturile!” “Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, mă va dezlega și gata. Doar cartea spune să te apuce sfârșitul cel bun, dar până atunci poți petrece așa!”
Cu aceasta mă ascultă toți, zice diavolul, și fapta buna tot o amână de azi pe mâine.
Sfânta Scriptură spune altfel. Duhul Sfânt îi trezește pe oameni, zicând: Astăzi de veți auzi glasul Lui, să nu vă învârtoșati inimile voastre (Evrei 37,8). Și cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este conștiința, care-l mustră pentru păcat și-i spune: “Omule, părăsește păcatul! Lasă-te de furat, lasă-te de curvit, lasă-te de înjurat, lasă-te de beție, lasă-te de fumat, lasă-te de lucruri rele, de zavistie, de pizmă, de ceartă”. Dumnezeu îi poruncește azi, iar noi îi spunem lui: “Nu astăzi, ci mâine, poimâine, la bătrânete!”
Și-i zicem așa: “Dă-mi mie ziua de azi și tu ia-o pe cea de mâine!” Și așa, zice, este păcatul la om cum, ai lua un cui mare și cu o bardă începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Dacă-i dai un ciocan, după, trei, cuiul îl poți scoate usor. Dacă-l bați pe jumătate, este mai greu, iar dacă îl bați de tot, trebuie să crapi lemnul!
Așa-i și păcatul! Se bate în fire prin obișnuință. Și dacă omul nu lasă azi păcatul, când este proaspăt, cu cât se învechește, cu atât mai greu se poate dezobișnui de dânsul.
Cuviosul Paisie Aghioritul

cristiboss56 26.09.2018 00:38:39

După plecarea Sfântului Nifon din Țara Românească, au început mari tulburări și necazuri, după proorocia Sfântului. Domnul Radu s-a îmbolnăvit de o boală nevindecabilă și i s-a găurit tot trupul. Atunci a trimis să-l caute pe Sfântul Nifon, dar l-au aflat trecut la cele veșnice. Radu a murit în chinuri și a fost îngropat la Mănăstirea Dealu, ctitoria sa. După îngropare, trei zile și trei nopți i s-a cutremurat mormântul (precum oarecând împărătesei Eudoxia, prigonitoarea Sfântului Ioan Gură de Aur). Atunci, frică mare a cuprins pe tot poporul și ziceau că pentru izgonirea Sfântului Nifon s-au întâmplat toate acestea.
Ajungând domnitor, Sfântul Neagoe Basarab a trimis la Sfântul Munte Athos o delegație ca să aducă în Țara Româneasca moaștele Sfântului Nifon „ca să curățeasca greșeala Radului și a altora, care făcuseră rău sfinției sale”.
Dezgropând trupul Sfântului Nifon și așezându-l în coșciug de lemn, delegația trimisă de Neagoe Basarab, împreună cu câțiva călugări din Mănăstirea Dionisiu și cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Țara Românească, unde l-au dus cu alai mare la Mănăstirea Dealu și l-au așezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul nopții, în Mănăstirea Dealu s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor domnitorului Radu cel Mare.
În timpul Privegherii, ațipind domnitorul puțin, din cauza ostenelii, a văzut în vedenie că s-a deschis mormântul lui Radu și se vedea trupul lui negru și rău mirositor, curgând din el puroi și putreziciune. Neputând domnitorul să sufere acea priveliște, s-a rugat Sfântului să-și facă milă de nefericitul Radu. Deodată, vede o apă curată ieșind din racla Sfântului Nifon și pe Sfânt, care spăla trupul lui Radu. După spălare, Radu a devenit frumos și strălucit. Apoi l-a închis din nou în mormânt și venind spre Neagoe, i-a zis: „Iată, fiule, că am ascultat rugăciunea ta. Îți mai poruncesc să ai pace întotdeauna cu poporul tău, iar moaștele mele să le trimiți din nou la mănăstirea mea, pentru mângâierea fraților ce viețuiesc acolo”. Acestea spunând, a intrat iarăși în raclă. Deșteptându-se domnitorul Neagoe, a dat slavă lui Dumnezeu și Sfântului Nifon.
Apoi, cu voia părinților de la Dionisiu care însoțeau moaștele, a oprit capul și mâna Sfântului Nifon și a dat în locul acestora mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, îmbrăcată în aur foarte frumos lucrat. Restul moaștelor Sfântului le-a pus într-o raclă de argint poleită cu aur și înfrumusețată cu pietre scumpe și cu smalț. Pe interiorul capacului este pictată icoana Sfântului Nifon, alături de voievodul Neagoe Basarab, care ia binecuvântare de la el. Pe o fâșie îngustă sta încrustat în grecește: „Această cinstită și sfântă raclă este a Prea Sfințitului Arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei noi și patriarh ecumenic chir Nifon. S-a pus la cale și s-a săvârșit întru Hristos Dumnezeu, de către prea credinciosul și iubitorul de Hristos Domn Neagoe. Patriarhul a adormit acolo în venerată și sfânta mănăstire a cinstitului Înainte Mergător și Botezător Ioan, la anii 7023 (1515)”. Apoi a trimis racla cu Sfintele Moaște la Dionisiu.
Capul și o mână din Moaștele Sfântului Nifon au fost așezate în Mănăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeș. În secolul al XVIII-lea, moaștele au fost ferecate în argint.
Sursa: doxologia


Ora este GMT +3. Ora este acum 10:19:13.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.