trup
De ce ne-a facut Dumnezeu si din lut? De ce ne-a facut trup si suflet? Parca doar sa ne complice existenta. Nu suntem nici spirit nici animal. Un hibrid? :102:
|
Da, chiar, un hibrid, intr-un fel!
Omul avea rolul sa uneasca lumea animala cu cea spirituala, sa spiritualizeze sau transfigureze materia. Insa a esuat la inceput, si in loc sa conduca spiritul trupul se intampla adeseori taman invers. Acum, odata cu intruparea lui Dumnezeu, omul si-a recastigat functia de la inceput, insa nu o poate realiza fara asceza si jertfa. |
Of, dar mai rau decat faptul ca uneori conduce trupul mi se pare cand este dispretuita materia. Mi se pare cea mai grea lupta pentru om, armonizarea aceasta. Tot timpul o luam razna intr-un fel sau altul cand e vorba de asta. Ori sufletul e "sufocat" de materie ori materia de suflet. Tare ciudat.
|
Dumnezeu i-a creat la inceput pe ingeri in scopul asemanarii lor de bunavoie cu Sine. Unii ingeri au dorit sa devina pe alta cale ca si Dumnezeu si din cauza asta au cazut, dupa cum se stie.
Dumnezeu a hotarat apoi sa creeze omul dintr-o substanta mult mai prejoasa decat materia spirituala sau sa spunem energia din care sunt alcatuiti ingerii, dar scopul a fost acelasi: asemanarea cu Dumnezeu in har. Cand au inteles acele ratiuni decazute ca omul este destinat in chip natural sa devina ceea ce ele n-au reusit in mod artificial, s-a nascut o ura adanca impotriva omului. Iata de ce ne sunt ei vrajmasi, de ce se lupta sa trecem de partea lor si sa negam scopul pentru care am fost creati. Noi, aceste fiinte care fiintam deocamdata intr-un fel de energie grosiera, o materie care nu se compara cu cea angelica, noi avem posibilitatea sa ajungem deasupra lor daca voim asta. Si ei stiu asta si invidia ii roade, si ura ii munceste, si scopul lor este sa ne piarda avand ca mijloc mandria indusa pe cai mai mult sau mai putin subtile... E bine de stiut ca dupa Inviere trupurile noastre vor fi transfigurate, existand dupa aceea intr-o forma superioara care nu va mai depinde ca pana atunci de materie (care va avea si ea o noua forma de manifestare), de mancare, nu vor mai fi afectate de frig, limitate de legile stiute astazi. Este vorba despre asemanarea cu Trupul Invierii Lui Iisus, care a trecut prin usile incuiate, care a mers pe apa, care a fost inaltat in mijlocul Treimii, caci si ingerii s-au mirat si cutremurat la vederea acestei noi taine savarsite acum doua milenii. Cu atat mai mult de atunci vrajmasii nevazuti ne pizmuiesc vazand unde a fost inaltata firea umana, pana la Dumnezeu! Iata cu i-a smerit Hristos pe ingerii cei mandri, presupun ca a fost o mare surpriza pentru ei metoda Fiului de a rascumpara lumea prin jertfa - cu toata teologia pe care o stiau pana atunci. |
Citat:
...Sper sa nu gresesc acum, daca fac afirmatii eronate, sa ma ierte Dumnezeu si voi!:D |
Citat:
Cred ca intotdeauna echilibrul este ceva greu de obtinut. Viata este adeseori un fel de echilibristica pe o funie intinsa. Risti sa cazi cand la stanga, cand la dreapta. Cred ca pur si simplu trebuie sa ramanem treji, si sa nu uitam ideile de baza. Echilibrarea mai vine si cu casatoria. Cand esti tanar si necasatorit, e mai greu. Cred ca Dumnezeu ne intelege si se uita cu drag la lupta noastra, si nu priveste cu atata asprime micile noastre caderi ca unii preoti sau unii frati ai nostri, in general. Ma refer aici la aspectul sexual, caci sigur ca exista si alteaspecte legate de trup - foamea, setea, oboseala, slabiciunea, boala etc. |
......
Citat:
Nu pot percepe asa trupul...cand omul prin tot ceea ce este el este o opera de arta, este ceva cu totul si cu totul deosebit...iar sufletul in persoanele deosebite radiaza si pur si simplu este imprimat pe chip. Pana si frumusetea este in sine...o armonie, atunci cand nu i se dau alte conotatii sau se indreapta spre scopuri gresite. Nu stiu, poate asa privesc eu trupul...si nicidecum ca o entitate separata de suflet si care trebuie dispretuita. Poate ar trebui spus...pusa in armonie si nu in dizarmonie ;) |
Citat:
Pai, ai o conceptie crestina despre trup, atunci ;-) Trupul inchisoarea sufletului este de la Platon.. Soma, sema, parca. Deci nu crestina. Problema e ca mult confunda alte filozofii cu cresinismul. A intrat nitel platonism si la noi. |
Citat:
|
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:38:43. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.