Parinti credinciosi cu copii atei si vice versa.
 

Carui fapt credeti ca se datoreaza urmatoarea situatie: Parintii sunt credinciosi si foarte evlaviosi, chiar conservatori in cele ale credintei, iar copilul cand creste mare ajunge sa fie ateu si sa nu mai duca o viata crestineasca.Iar parintii spun ca nu stiu unde gresesc de a ajuns copilul lor asa. Poate o fi formalism din partea lor, nu stiu. Voi ce parere aveti?

Iar in cealalta tabara, parintii sunt necredinciosi, si isi invata copilul ca tot ceea ce are legatura cu credinta este basm si ca nu exista nimic. Insa in inima copilului respectiv poate intra dorinta de a-l cunoaste pe Domnul, si se ia frumusel si merge la Biserica, tot ce vede si aude ii intra la inima si isi propune sa inceapa o noua viata in Hristos. Am auzit cazuri de genul si poate si voi.

De ce credeti ca se intampla asa? De ce oare doar in inimile unor copii care aparent sunt invatati ca Dumnezeu nu exista, El isi face lucrarea? Sunt niste taine minunate pe care nu le inteleg si as vrea sa impartasesc cu voi acesta situatie ca sa mai aflu pareri...

Doamne ajuta!

e posibli ca la parinti sa fi lipsit tactul pedagogic

No problemo. Cauzele la problema ta se gaseste in porunca a 2-a.
Adica copilul s-ar putea sa nu aiba nici o vina, ci de vina sa fie chair
evlaviosii si conservatorii parintii.Adica evalvios/ne-evlavios, conservator/neconservator pacatele strigatoare la cer nespovedite sunt la fel de
strigatoare ca si pacatele strigatoare la cer nespovedite ale ateului.
Si atunci toate se sparg in capul copilului.Stii tu..., "duuce....copilul nu stie ce duuce...":5::21:

Cred ca in primul caz e vorba de o credinta de fatada, asa cum spuneai.Ei nu au iubit cu inima, au fost morti interior.Uneori, astfel de oameni sunt reci fata de proprii copii.Iar in al doilea caz, poate au fost niste oameni care desi nu au fost credinciosi practicanti, au avut totusi dragoste si compasiune fata de cei din jur.Iar copiii din al doilea caz au fost mai receptivi fata de credinta.

Mi s-a intamplat uneori sa vad smerenie la persoane care nu prea au tangenta cu biserica
, si o trufie incredibila la unii care zic ca sunt foarte credinciosi.

Pot sa zic ca parintii mei sunt foarte iubitori, au fost foarte calzi cu mine, au fost si sunt credinciosi practicanti si nu de fatada, si m-au invatat de mic sa fiu un ortodox bun, sa merg la biserica, sa ma spovedesc, sa ma impartasesc.

Am fost ortodox practicant pana la 16 ani. Iar acum, dupa multe etape, am ajuns sa ma consider deist. Pur si simplu nu am putut sa ma identific cu modul de viata ortodox, probabil dupa opinii influentate de factori exteriori.

Dar nu, parintii nu au gresit cu nimic.

Off-topic: Yay, 2000 de postari!

N-ai de unde stii. :103:

Au gresit ca nu l-au rupt cu bataia la timp si l-au lasat sa stea toata ziua pe redditul ala. :71:

Din cauza grabei, nu ma exprim intotdeauna clar si se intelege gresit.Pentru ca intr-adevar, nu putem incadra toata omenirea doar in doua categorii.Deci, uneori se intampla si asa: oamenii sa mearga la biserica, sa faca gesturile exterioare credintei cu constiinciozitate, cu entuziasm si convingere, dar asta nu e suficient si nu e intotdeauna dragoste autentica.Din ce am intalnit personal pana acum, am vazut cazuri si cazuri, de am ramas uneori perplexa.De exemplu, credincioasa declarata,practicanta, acoperita din cap pana in picioare, nelipsita de la biserica, manastiri, organizatoare de rugaciuni in grup ale enoriasilor in propria casa etc, planuia fara nici o urma de remuscare cum sa le minta pe niste maicute de la o manastire, unde trebuia sa mearga pentru a rezolva niste treburi(fiind o obisnuita a acelei manastiri) pentru care fusese solicitata.Baiatul ei e divortat si ateu.Si as putea da o multime de alte exemple.De persoane care in ciuda credintei declarate, te trateaza uneori cu o rautate si o lipsa de empatie, de mai tare te smintesc si te fac sa iti pierzi speranta.Dar am inteles pana la urma ca asta e mai degraba ca o nevroza( asa cum se vorbea pe aici mai demult) si nu credinta adevarata.

Iar alteori, sunt oameni care din varii motive se smintesc, se departeaza de-a lungul vietii de traditia bisericeasca, dar in sufletul carora mai palpaie o urma de credinta, intretinuta de dragostea fata de semenii lor(nu stiu, zic si eu) si care nu ii lasa sa se piarda definitiv, iar copiii lor au sanse mult mai mari de a-si reveni.Totul tine de iubire, parerea mea.

Uite, un exemplu frumos de iubire crestineasca, care a trecut de la parinti la copii: familia Mihoc, din Suceava.Din zece copii, majoritatea sunt preoti si preotese.

"Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „ Daţi- mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii!” De-a lungul istoriei creştinismului, s-au evidenţiat mai multe mame care şi-au crescut copiii cu dragoste, dăruire, înţelepciune şi nădejde în Dumnezeu, punând pe primul plan educaţia creştină. Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare, Irina – mama Sfântului Fotie cel Mare, Marta – mama Sfântului Simeon Stâlpnicul sunt doar câteva pilde de mame vrednice de urmat, care, prin viaţa pe care dus-o, au ajuns ele însele în Sinaxare. Dacă vom privi atent în jurul nostru, vom vedea oameni care caută să se asemene sfinţilor din vechime. Pe suceveanca Aglaia Mihoc, Dumnezeu a binecuvântat-o cu zece copii – şase băieţi şi patru fete –, fiind mama cu cei mai mulţi copii preoţi din România. Toţi băieţii au urmat Facultatea de Teologie şi au fost hirotoniţi, iar trei din cele patru fete sunt căsătorite cu preoţi. Pentru a-i încerca credinţa, Domnul i-a chemat la El pe doi dintre copiii dânsei – pe părintele Constantin în august 2009 şi pe părintele Viorel în mai anul acesta. La 90 ani, Aglaia Mihoc este o bătrână înţeleaptă, ce are multe de povestit despre necazurile şi greutăţile prin care a trecut. Merge des la biserică, citeşte din Sfânta Scriptură şi alte cărţi creştine şi este mai tot timpul cu rugăciunea pe buze şi în suflet.

Articolul complet, aici: http://www.familiaortodoxa.ro/2011/0...copii-ps-1265/

Intr-adevar, dar uite, prietena mea nu are ce sa le reproseze :)) Daca asta nu te convinge, nu stiu ce altceva sa spun

:)) Dap, motiv perfect sa rupi pe cineva in bataie

Dap, asa e ok :)

Parintii dau copilului cele necesare. Dar, ajuns la varsta alegerilor, fostul copil poate alege raul. Este, aici, un exercitiu de libertate. Hai sa nu cadem in victimologia de tip nord-american, hai sa nu scornim parintilor pacate inexistente. E ca si cand, in Parabola Fiului Risipitor, l-am scoate vinovat pe tata ca fiul risipitor a plecat sa risipeasca.

Si aici avem o alegere. Dumnezeu, care e un tata bun, da fiecaruia ce are nevoie. El trimite, si nu doar o data de-a lungul vietii, semnele iubirii Sale, chemandu-ne pe toti. De ce unii i raspund, iar altii nu ? Nu intamplator, parabola celor patru feluri de seminte este singura pe care Dumnezeu a explicat-o oamenilor. Si, din ce a spus, intelegem ca nu sunt patru feluri de seminte, ci patru feluri de teren pe care cad, semintele fiind mereu aceleasi.



Dar nu doar in inimile unor copii invatati ca Dumnezeu nu exista incolteste si creste credinta. Cercetati putin genealogia Sf. Vasile cel Mare si vedeti ce fel de parinti a avut. Deci, parintii ii cresc pe copii cum cred ei ca e mai bine, dar alegerea finala nu e in mana genitorilor, ci in a progeniturilor. Urmasii pot alege una sau alta dintre variante, nu rareori intamplandu-se ca un frate sa aleaga una, celalalt alta, desi au primit aceeasi hrana toti.