Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 05.11.2009 19:19:31

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 179081)
În zilele de 7 - 8 noiembrie 2009 , Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canoniä în Episcopia Buzăului și Vrancei.

- Sâmbătă, 7 noiembrie, după primirea oficială în vechea catedrală episcopală cu hramul Adormirea Maicii Domnului din municipiul Buzău, Patriarhul României va vizita noul muzeu biserices2 al Episcopiei Buzăului și Vrancei.
- Duminică, 8 noiembrie , de la orele 9 , Preafericitul Patriarh Daniel , va oficia slujba de sfințire a altarului noí Catedrale episcopale cu hramul Înălțarea Domnului din municipiul Buzău și Sfânta Liturghie ( orele 10) , înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

cristiboss56 05.11.2009 19:50:27

Sibiu :
 
La Academia Evanghelică "Transilvania" din Sibiu a debutat , ieri , simpozionul cu tema "20 de ani fără comunism- 20 de ani de libertate". În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfințivl Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului , a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel și a adresat mulțumiri Academiei Evanghelice pentru invitația făcută , informează TRINITAS TV. Lucrările simpozionului , organizat de Academia Evangheliä "Transilvania" , Forumul german din Sibiu și Fundația Adenauer , se vor încheia vineri

cristiboss56 05.11.2009 22:10:29

Dublu eveniment cultural-istoric duminică în parohia Tibru
 
Duminică, 8 noiembrie va avea loc, la Tibru , inaugurarea Centrului cultural-catehetic "Sf. Ierarh Eftimie , izvorâtorul de mir" și totodată a Expoziției etnografice a localității, informează Arhiepiscopia de Alba-Iulia. Acest proiect a fost gândit pentru a conserva patrimoniul mobil și imobil al satului românesc și a stimula dorința de cunoaștere a valorilor creștine exprimate în stilul de viață a înaintașilor. Programul manifestărilor : -la ora 10 Sfânta Liturghie la biserica parohială ; - la ora 12, inaugurarea Centrului cultural catehetic "Sf. Ierarh Eftimie Izvorâtorul de mir" și a Expoziției etnografice ; - ora 13 , parastas de pomenire pentru Horea , Cloșca și Crișan , depunere de jerbe și alocuțiuni.

cristiboss56 06.11.2009 19:16:28

Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului . . .
 
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și-a serbat ieri , 5 noiembrie, ziua onomastică. Preasfinția Sa a fost invitatul emisiunii "Răspunsuri duhovnicești" de la Radio Trinitas, ocazie cu care le-a vorbit ascultătorilor despre Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi , sărbătoriți de Biserica Ortodoxă, pe 5 noiembrie.

cristiboss56 06.11.2009 22:25:28

Spania
 
Credincioșii ortodocși români din localitatea spaniolă Coslada de Madrid au un nou lăcaș de cult. Biserica va fi sfințită duminică , 8 noiembrie , de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. Parohia cu hramul "Sfântul Nectarie Taumaturgul "mai are în componență o bibliotecă parohială precum și o școală. Părintele George Șimpoca, parohul Bisericii, a declarat pentru RADIO TRINITAS că începând cu ora 9.30 se va sfinți Sfânta Masă și se vor binecuvânta lucrările noului spațiu liturgic . Luni , 9 noiembrie , se va săvârși Sfânta Liturghie , urmată de slujba de Priveghere, Vecernie, Litie și Utrenie .

cristiboss56 07.11.2009 15:27:42

Slujbă de binecuvântare a unui nou lăcaș de cult din localitatea Săcele
 
Sute de credincioși au participat astăzi , 7 noiembrie, la slujba de binecuvântare a bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea brașoveană Săcele . La Slujba de binecuvântare a participat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu , Mitropolitul Ardealului.

cristiboss56 07.11.2009 20:26:17

8 noiembrie - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
 
Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește mâine, 8 noiembrie, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril . Zeci de lăcașuri de cult din România sunt închinate Sfinților. Dintre acestea un loc aparte îl ocupă binecunoscutele Mănăstiri Războieni și Agapia. Mănăstirea Războieni este situată în localitatea care îi poartă numele , din jud. Neamț. Cronicarul Grigore Ureche scrie că după marele război din vara anului 1476, domnitorul Ștefan cel Mare al Moldovei a strâns trupurile morților săi , de pe câmpul de luptă, și a făcut cu ele o movilă. Pe urmă a zidit deasupra oaselor o biserică întru pomenirea sufletelor lor. Mănăstirea Agapia a fost ctitorită de un sihastru vestit, cu numele Agapie . Mănăstirea este o străveche vatră de credință și cultură, dar și un neprețuit tezaur de artă.

cristiboss56 07.11.2009 20:56:27

Biserica "Sf. Nectarie" din Iași își serbează luni hramul
 
Biserica "Sf. Nectarie" din cartierul ieșean Alexandru cel Bun își serbează luni, 9 noiembrie 2009, hramul . Programul dedicat acestui eveniment va începe mâine, 8 noiembrie, începând cu ora 16 , cu un concert susținut de Corul Academic "Gavril Musicescu" . De la ora 17 va începe slujba Vecerniei unită cu Litia. Programul liturgic va continua cu slujba Utreniei, a Acatistului și a Sf. Liturghii, la finalul căreia va avea loc rugăciunea pentru ctitori și pentru toate binefacerile primite.

cristiboss56 08.11.2009 14:38:15

De peste cinsprezece secole . . .
 
De peste cinsprezece secole, Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește astăzi "Soborul mai-marilor Arhistrategi ( căpetenii ) Mihail și Gavril și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri . Acesta este numele complet al Sărbătorii de azi. Cu alte cuvinte , în data de 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril , ci , totodată, toate cetele îngerești.

cristiboss56 08.11.2009 22:58:46

Zi istorică pentru Eparhia Buzăului și Vrancei
 
Azi , 8 noiembrie 2009 , în Catedrala din municipiul Buzău a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Buzăului și Vrancei în rang de arhiepiscopie, conform Hotărârii Sfântului Sinod.


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:48:55.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.