"O sa ne intampine ce-i dragi?"
 

Am observat aici ca multi posteaza aici teme foarte interesante, subiecte deosebite, citate din Biblie , sfaturi, observatii etc...din pacate eu revin de fiecare data cu aproape aceiasi tema si sper din tot sufletul sa nu va plictisesc sau sa va obosesc sau chiar poate sa "va calc pe nervi"...

Dupa ce a murit tatal meu,pana sa-i fac mormantul nou, m-am tot gandit ce sa-i scriu pe cruce, totul mi se parea absurd si intamplarea a facut sa gasesc ceva potrivit mie,surorii mele si lui si anume "A plecat pentru a-i ajunge pe cei ce l-au iubit, si ii va astepta pe cei ce il iubesc..."

Credeti ca cei dragi noua, care din pacate nu mai sunt printe noi, chiar ne asteapta??? chiar o sa ne intampine cand vom muri si noi??? ii vom mai vedea vreodata???
Imi doresc din tot sufletul sa fie asa cum i-am scris lui pe cruce, dar oare chiar va fi acolo?

Da, asa apare la parintele Cleopa, in descrierea raiului si a iadului. Nu gasesc pe internet pasajul, dar stiu sigur ca am citit in "Pelerinul roman". Cand sufletul viziteaza raiul si iadul, adica mai inainte de a se implini 40 de zile de la moartea trupului, ii ies in intampinare stramosii care se gasesc in rai si, respectiv, in iad. Cei din rai se bucura, dar cei din iad il implora sa se roage si pentru ele, daca sufletul va gasi mila in fata lui Dumnezeu.

Dumnezeu sa-l ierte pe tatal tau! Maine sunt mosii de toamna, sa ai grija sa il pomenesti!

"Aici in Rai are sufletul o bucurie foarte mare, ca se intalneste cu neamurile lui cele din lume, care au ajuns acolo in Rai. Cand a intrat sufletul in Rai ies inainte neamurile toate cu coroane de aur pe cap si le spune pe nume fiecare al cui este, sa stii ca noi suntem strabunicii tai, noi ne-am nascut pe pamant cu 500 de ani inaintea ta, cu 700, cu 1.000 de ani. Mare bucurie are sufletul, cand isi vede neamurile aici in Rai. Ei au aici palate de aur si de argint, de ametist si de beril, care nu se pot spune. Zic neamurile catre suflet: Noi pentru putin am luat aceasta fericire, iar ei se roaga catre Dumnezeu zicandu-i sufletului: De va randui Dumnezeu sa castigi mila de la el o sa vii aici la noi. Asta-i una din bucuriile pe care le afla sufletul in Rai!"

"A 9-a zi iar se inchina sufletul inaintea Sfintei Treimi si apoi este dus in iad unde aude si vede in suferinta toate neamurile si se mira acele neamuri ale lui ca a ajuns si acest suflet acolo in suferinta. Si-i zic neamurile: Mai nepoate, mai frate, noi ne muncim aici de 500 de ani, de 700 de ani, de 1000 de ani, insa tu, de vei afla indrazneala la 40 de zile la Tronul Sfintei Treimi, roaga-te si pentru noi, neamurile tale cele din iad."

Depinde unde o sa nimerim, in Rai sau Iad. In Rai o sa te astepte mai putini, dar cu dragoste dumnezeiasca, in Iad or sa te astepte foarte multi, insa cu multa ura...Dur, dar adevarat.

Am aici o experienta traita anul trecut in septembrie. Atunci am inteles in mare masura ca la trecerea dintre aceasta lume catre cealalta, suntem intampinati intotdeauna de cineva. Depinde insa de cum reusim sa ne impacam cu trecutul nostru si cu Dumnezeu, pentru a fi intampinati de cine trebuie. Pentru unii, pragul trecerii ii ingrozeste pe cei prezenti si chiar ii intoarce la buna-credinta. Citeam undeva despre moartea poetului Charles Bautleare, recunoscut pentru ateismul si zeflemeaua la adresa religiei. Asistenta care a fost de serviciu in acea noapte a marturisit ca pentru nimic in lume n-ar mai accepta sa stea la capataiul unui muribund ateu!

Da e adevarat,,,cumplita este moartea pacatosuluii'',dar mai de pret este intoarcerea unui ,,razvratit'' , ,,ateu'', ,,sectar'', ,,pacatos'' etc.Sa nu uitam ca toti cauta adevarul undeva,daca ar fi dupa judecata noastra adevarul ar fi doar cel pe care noi il marturisim,si asa si trebuie sa credem in ce marturisim,dar sa nu uitam ca in fata Logosului,si cel de pe urma hindus, si calugarul tibetan,si triburile africane,toate nu raman fara ecou in fata divinitatii.Daca noi care pacatuim in fiecare clipa,si nu ne despartim de placerile sadice,sustinem ca acestia adora diavolul ,apoi despre noi ce sa zicem.Ei ,chiar daca nu detin adevarul revelat,aduc slava divinitatii in modul lor,iar noi facem ,nu toti,de rusine ortodoxia,crestinismul.Iar dincolo ,putem sa speram ca dat fiind faptul ca ,,in casa Tatalui Meu multe locasuri sunt'',ne vom castiga si noi cel mai mic cort ,unde cei dragi,si nu numai ne vor intampina in pragul Imparatiei Lui Dumnezeu.

Eu nu pot decat sa sper ca asa va fi.Nu pot sa ma gandesc la o despartire definitiva de parinti,de bunici ,de cei dragi.Nu ne ramane decat sa speram,fiecare si bineinteles sa ii pretuim cat sunt in viata.:6:

.....................

De multe ori mi-am pus problema sub aceasta forma. Am pus in balanta calugarii tibetani care, este adevarat ca nu-L au pe Mantuitorul Hristos drept calauza spirituala, dar sunt atat de profunzi si de puri in credinta lor incat nu poti sa nu fii impresionat si cu atat mai mult sa crezi ca acei oameni nu se vor mantui. Ca sa ajungi calugar acolo, trebuie sa nu ai mai mult de 12 ani mi se pare, si trebuie sa treci prin multe incercari pana sa te desavarsesti. Ei nu au sufletul incarcat nici de mandrie, nici de manie nici de blamare a celorlalte religii. Si nu se roaga doar pentru ai lor, ci pentru toti locuitorii pamantului! Cu ani in urma am indraznit sa fac o paralela intre calugarii nostri cei mai ostenitori si ei... Putini dintre ai nostri reusesc sa se detaseze definitiv de gandurile egoiste si judecarea aproapelui. Iar aceia sunt de obicei izolati prin adancul padurilor, sau in Muntele Athos!

Noi, ortodocsii, avem un privilegiu extraordinar fata de oricare alta religie, dar in acelasi timp trebuie sa indeplinim niste conditii pe care ne incapatanam sa le ignoram sau sa le tratam cu superficialitate. Stim ca trebuie sa ne rugam, stim ca trebuie sa nu judecam pe nimeni, stim ca trebuie sa fim iubitori si smeriti in acelasi timp, dar prea arareori reusim sa facem din toate astea cate putin, si atunci suntem tentati sa ne dam in petec prin alte pacate care vin dupa ele.

Desigur. În cazul în care, după cum sperăm, Dumnezeu se va îndura de noi, vom fi nu numai în comuniune cu El, ci şi cu toţi sfinţii şi îngerii. Iar sfinţii nu sunt numai sfinţii din calendare, ci toţi cei drepţi înaintea lui Dumnezeu. El nu este niciodată singur, ci I-a bineplăcut Lui să fie mereu înconjurat de fiinţe în care să Se oglindească, fapt pentru care ne-a şi chemat la viaţă. Sfinţii cei mai bineplăcuţi sunt precum un nor în jurul Său, alcătuit din cete numeroase. O veche teologumenă învaţă că îi vom vedea pe cei dragi care au plecat înaintea noastră înainte chiar de a-L vedea pe Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Psalmistul:
Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.