Mita și voia lui Dumnezeu
 

Mie mi se pare că e pe toate drumurile. O întâlnești la tot pasul. Cel mai adesea nu e la vedere; dar o poți ghici. Ți se sugerează; din afara sau din lăuntrul tău. Ești ispitit să „faci lucrurile să meargă”. Adesea pentru că altfel chiar nu merg.

Ești om cinstit. Muncești, îți vezi de treaba ta; pe care cauți să o faci bine, căci cu ea te vei prezenta la Judecată; cu tot ce ai făcut...

Înveți, te pregătești pentru o meserie. Dar când vrei să și profesezi ai de trecut un prag: un examen de angajare; care e pe pile; pila poate deveni chiar a ta, dacă „ești atent” cu ea.

Ai o mică firmă; cu câțiva angajați. Ai nevoie de contracte; primăria oferă contracte; se licitează. Dar, ca să câștigi, trebuie să ai o pilă; pila ta.

Ai... o vârstă. Ai rămas șomer. Ești puțin bolnav; ca tot omul care are o vârstă. N-ar fi, oare, mai bine să... ai o pilă? Care să-ți facă o pensie pe caz de boală, un handicap, ceva?

Dar mă întreb: a folosi o astfel de modalitate de a dobândi succesul nu înseamnă tocmai a te opune voii lui Dumnezeu?

Ba bine ca nu! În sensul arătat de tine, "pila" înseamnă furt.

Avem și sensuri în care „pila” să fie binecuvântată?

Avem: "Pentru rugaciunile sfintilor...". Foarte binecuvantata.

P.S. Pila apare, de obicei, acolo unde e concurenta. Neloiala, tocmai prin implicarea pilei, se intelege.
Dar sunt si oameni care nu pot trai fara pile, chiar daca ceea ce vor ei ar putea fi obtinut printr-o simpla cerere. S-au obisnuit asa, sa se roage cineva pentru ei, sa le mijloceasca unul mai priceput ori mai binevazut etc. Unul perceput ca solutie intermediara, ca garant, ca om aflat in gratii/cu trecere.
E un obicei vechi, balcanic pesemne. Cu specific bizantin, mai exact. Desi s-ar putea sa fi functionat de cand lumea, pretutindeni...

Subiect dificil si mai complex decat pare la prima vedere.

Un lucru este clar.Mita inseamna distrugere. Cuvantul "coruptie" inseamna, literalmente, distrugere. Distrugere nu numai a oamenilor, dar si a institutiilor, societatilor, natiunilor. Poate ar fi rezistat Constantinopolul asediului musulman daca amiralul sef (mi se pare ca Nottaras se numea) nu ar fi fost cumparat de turci. Dimpotriva, ar fi pierit mult mai repede daca cel care comanda Arsenalul s-ar fi lasat cumparat. Atunci, sultanul a realizat ca nu poate cuceri Constantinopolul daca nu neutralizeaza teribila arma a focului grecesc (se pare ca era un fel de napalm, asemanator celui folosit in Vietnam, dar nu stim exact). Tentativa de coruptie a comandantului Arsenalului, care avea sub cheie rezervele de bombe ale Constantinopolelui, s-a lovit ca de un zid. A refuzat sa transmita secretul acestei arme inamicului, in schimb a devenit alert si a inceput sa inspecteze personal locul unde teribilele bombe erau pazite cu strasnicie. A murit cu o trupa de comando musulmana de gat. In noaptea aceea, in Arsenal nu au existat supravietuitori. Comadoul a reusit sa arunce in aer Arsenalul, dar nu a reusit sa afle secretul cu care incoruptibilul soldat bizantin a intrat in mormant.

Iata ce spune cel mai intelept dintre oamenii care au trait despre mita: "Mita strica inima." (Ecclesiastul 7:7). Inima unui om, a unei institutii, a unei imparatii.

Dar intr-un sistem ticalosit, in care coruptia este generala ? Sa observam ca faradelegea nu este cu nimic diminuata de multimea faradelegilor, nici ticalosul nu devine mai putin ticalos in urma faptului ca e penurie de drepti. De doua ori Dumnezeu a cercetat Pamantul si de doua ori a gasit un singur drept: o data pe Noe, o data pe Abraham.

Pe de alta parte, intr-un sistem ticalosit de coruptie se intampla altceva: oamenii pot muri cu dreptatea in mana. In asemenea situatii, a da bani sau altfel de foloase in scopul dobandirii unui drept pe care oricum l-ar avea nu este imoral. Atentie, insa: limita e fina si e pojghita alunecoasa, fiindca ne e greu sa ne fim noua judecatori. Cand dau mita chirurgului, fiindca altfel nu ma opereaza, nu fac un pacat. Cand dau mita ca sa fiu operat peste rand, inaintea altora in situatii mai urgente, atunci s-ar putea ca Dumnezeu sa ma judece aspru, zicandu-mi: "intoarce-te si uita-te ce ai facut: ai calcat peste cadavre!"

In concluzie, as spune ca luarea de mita este un rau si un pacat intotdeauna, iar darea de mita este un rau intotdeauna, in sensul ca e un lucru care nu ar trebui sa se intample. Daca este un pacat sau nu, depinde de masura in care contravine poruncii a opta, care ne cere sa traim in adevar.

Mai intai am crezut ca este o greseala de tipar si trebuia sa fie de fapt "mila si voia...".

Interesant subiect.
Eu inclin sa dau dreptate lui Mihnea, la ideea ca mori cu dreptatea in mana.

Mai spunea -dactil despre mijlocirea chiar si prin rugaciuni.
Pai daca ne amintim putin pilda cu amaratul de la lacul Vitezda - si el nu se putea mantui decat cu ajutorul altcuiva care sa-l arunce in apa la momentul potrivit.

Si ne rugam mereu si pentru altii. Deci exemplul nu este asa potrivit.
Aceste intermedieri nu inseamna mita, nu sunt ceva rau.

Mita exista pentru ca exista concurenta.
Sigur ca nu este ceva bun si corect.
Dar sistemul in sine este rau, pentru ca nu este transparent.

Exista feluri si feluri de mita. Una este sa dai bani sau ceva foloase materiale, alta sa intervii pentru un prieten, sau o ruda, doar cu recomandarea.

Asa functioneaza lucrurile si daca asta nu se schimba, nu vor disparea nici alte lucruri rele.

Pana si aici in vest exista in mod oficial recomandarea ca locurile de munca sa fie date prin cunostinte. Ti se spune clar, pe fata.

O comparatie din exeperienta mea:
In tara am dat candva un concurs pentru a ocupa un post. Toata lumea s-a prezentat si a fost verificata - scris si oral. Ce s-o mai intamplat in culise, nu stiu. Dar macar am stiut cu cine concurez.
Aici trimiti mapa si astepti. Cineva de la serviciul de personal decide: daca ii convine varsta, poza, cetatenia (astea in primul rand).
Sunt zeci de concurenti pentru un post. Si post inseamna adeseori exact un loc de munca, pentru ca sunt multi someri care aplica.
Multe mape se arunca la cos din principiu.
La interviu sunt chemati 2-3, dar tu nu-i vezi, nu-i stii.
Si se alege in final unul din ei.
Si nu stii cine este, daca e mai bun ca tine, daca merita sau nu, nu stii de ce n-ai fost ales tu, ce trebuie sa corectezi la tine, ce ai gresit. Nu ti se spune nimic.

Si se spune clar la diverse seminarii si consilieri ca locurile de munca se dau de obicei pe pile. Ma rog, recomandari, nu cred ca pe bani sau cadouri.
Dar tot nedrept este.

Acum voia lui Dumnezeu. Nu stim noi care este.
Mai intai de ce lasa sa existe asemenea sisteme si proceduri? Si de ce lasa sa capete unul un proiect sau un post pe nedrept si pe altul sa sufere cu dreptatea in mana?

Te intrebi adeseori si pe buna dreptate:" Atunci ce vrea Dumnezeu de la mine, daca acolo nu, acolo nu. Ce am de facut in viata?"
Am muncit si am invatat pe branci si nu reusesc nicaieri, pentru ca ne calcam zeci si sute pe picioare pentru un post si sistemul de alegere este ne-transparent si incorect.

Si exista si atatea domenii in care numai cei cu bani pot patrunde/reusi. Pana si la avea un copil (indiferent prin ce metoda), daca ai bani capeti copil, daca nu, nu. Sau la locuinte cu chirie si etc. Si aici e vorba de o departajare nedreapta, chiar daca nu e pila propriu-zis.

Ei, se poate scrie o carte intreaga pe acest subiect!

Să zicem că sunt patron și vreau să fac niște angajări. Nefiind vorba de o muncă foarte specializată, ci de una care se poate deprinde cu ușurință, mă interesează mai mult calitatea morală omului. Și atunci, îi rog pe cei în care am deja încredere să-mi prezinte pe cineva în care au ei încredere.
Nu e vorba de mită aici, nu e vorba de a favoriza pe cineva și a discrimina pe altcineva.
Dar dacă se organizează un concurs, atunci trebuie să câștige cel mai bun, nu cel cu mita sau cu pila. Cred că oricine este de acord cu asta.

Dacă eu sunt unul dintre concurenții pentru un post pe care îl doresc mult, dar nu-l pot obține decât dând mită, ar putea fi asta voia lui Dumnezeu? Sau să înțeleg că voia Lui cu mine ar fi ca viața mea să aibă un alt parcurs, ce n-ar trece prin acea angajare, pe care n-ar trebui nici să o doresc?

E interesant si foarte diferit de mediul meu.

Angajarile se fac astfel:
daca seful sau seful ierarhic superior nu are nici o cunostiinta atunci postul
se poate ocupa de altii.Apoi se de anunt in firma, daca cineva dintre oamenii
firmei vrea sa migreze pe postul respectiv.
Daca nu se gaseste nimeni , apoi se da liber ca fiecare angajat daca are prieteni sau alte cunostiinte sa le aduca in firma pt acel post.
Daca nici asa, atunci se da la HR ca postul este vacant si de acolo HR-ul publica pe site-ul de joburi, targ de joburi, etc.

Prolema mitei nu se pune pentru ca nimeni n-a baut gaz ca virgula contra
unei sume de bani sa-si puna obrazul la bataie in fata colegilor
("ia uita bah pe cine a adus asta.Ba Gigele ce ai adus frate ? Asta nu stie
nimic.Ia zburati si tu si el odata , hai".Si uite asa dintr-o tampenie se pot
face loc de doua posturi vacante .:D )
De aceea la in mediul nostru cel care vine (PCR , etc ) trebuie sa fie la fel
de competent sau mai competent ca cel care il recomanda.

In mediul nostru chestia asta se face prin REFERAL, care este un document
in scris in care tu iti pui semnatura pt calitatea persoanei pe care o aduci
in firma prin sistemul PCR.

Daca persoana vine prin HR, la fel. Persoana este evaluata daca are aptitudinile pt job si apoi este in proba 3 luni de zile.Perioada de proba
este la fel, fie daca canditatul vine prin PCR sau HR.

Dar indiferent prin ce sistem vine, pe noi ne intereseaza aptitudinile.Modul
cum a venit nu conteaza atat timp cat acel angajat este competent.

Sa inteleg ca tie ti se pare corect sa se dea posturile cu recomandare?
Nu ti se pare favorizare /discriminare?
De ce sa nu faci o evaluare corecta, sa dai sansa tuturor concurentilor. Daca gasesti printre ei un lucrator si mai bun?
Eu vorbeam de fapt de altfel de situatii: aici sunt obligati sa scoata postul la concurs, iar chestia cu recomandarea se intampla in acelasi timp.
Deci nu poate castiga cel mai bun, pentru ca ceilalti care aplica pica de fraieri in timp ce postul este dat deja altcuiva recomandat.

Trebuie ca totul sa fie pe fata, ca sa fie corect.

Daca eu doresc foarte mult sa capat un post, mai corect un loc de munca (pot fi oameni care deja lucreaza undeva si doarvor sa se mute, si pot fi someri care sunt disperati sa gaseasca de munca), nu ma duc cu mita, dar daca lucrurile se repeta mereu, atunci nu ma intreb totusi care este voia lui Dumnezeu cu mine? Unde trebuie sa ma duc?
Sau poate ca nu trebuie sa muncesc deloc, sau mi-am ales prost meseria, sau sa ma marit cu un om bogat, sau sa plec din tara?
De unde pot sa aflu ce am de facut ca sa izbandesc si eu.

Este o treaba foarte delicata.
Sigur ca nu e buna mita si nu este de la Dumnezeu. Dar sunt situatii...

Asa cum am mai spus, ar trebui gasit un sistem mai corect si mai transparent.
Si ala care are o firma si oameni angajati si are nevoie de proiecte/contracte in disperare ajunge si la alte metode.
Daca nu, da faliment, da oamenii afara si gata.
A nu-ti plati lucratorii este un pacat mare (este una din porunci chiar).

Regula de aur este urmatoarea: gaseste cel mai repede pe cel mai apropiat
om care poate face cerintelor( nu care este cel mai bun).Daca face fata
cerintelor atunci in timp se specializeaza si poate deveni cel mai bun.

"Chestii cu cel mai bun" asta se dovedeste in timp, timp care costa bani si
nimeni nu-si permite sa piarda bani.
Da, se incearca gasirea cat mai repede pt omul care corespunde cerintelor
jobului.
Nimeni nu cauta "cel mai bun".

Si aici este tot cu PCR.


Ei tocmai din aceasta cauza se cauta gasirea rapida de om care corespunde
postului indiferent de metoda.

Adică profitul este cel care dictează. Dacă ne purtăm bine/corect cu oamenii, asta nu ne interesează.
Să înțeleg că așa gândești/acționezi tu personal?
Voia lui Dumnezeu care crezi că este? O iei în seamă sau o pui între paranteze?

...Situații în care pentru a acționa corect – ținând seama de ceilalți, căutând să nu-i lezezi/prejudiciezi cu ceva – este necesar un sacrificiu de sine?

Da, iată un sens binecuvântat: atunci când toți pot folosi această „pilă”, fără ca vreunul să fie prejudiciat.

Atunci daca este asa, de ce sa se mai scoata postul concurs?
Si ce face unul care este strain si nu are pe nimeni sa-l recomande?

Si nu e chiar asa cu omul potrivit cum spui tu.
Se cauta de obicei ceea ce nu exista. Exista aici o expresie foarte potrivita care in traducere suna cam asa: scroafa care da lana, lapte si oua.

Sa fie omul tanar, dar sa aibe si zeci de ani experienta, sa aibe cunostinte din toate domeniile, sa fie perfect in aia si aia si ailalta, la bani putini, etc. si etc.
Si mai punem si alte conditii: sa nu fie strain, sa aibe confesiunea X.
Si sa arate bine.

Regula aia de aur o fi, dar nu e buna.
Mai exista si cazuri destule in care se alege exact asa repede cineva si apoi se constata ca nu este bun. Si asa vezi firme care cauta pentru acelasi post vreme indelungata si schimba lucratorul ca pe ciorapi.
(Tot vezi acerlasi post scos periodic la concurs si te intrebi ce se intampla acolo, daca sunt seriosi).

Vroiam sa mai spun ca eu nu sunt pentru mita, categoric. Cu recomandarile este delicat...
Teoretic este asa cum stim.
Aplicarea practica este insa grea, pentru ca ne lovim de situatii si oameni.
Si intrebarea este pana la urma cum sa procedam practic. Teoria o cunoastem.

Legat de exemplul lui dactil vroiam sa mai spun ca intr-adevar multi au nevoie de intermediari si de ajutor. Exista pildele binecunoscute cu omul de la scaldatoarea de la Vitezda, cu omul adus cu patul de prieteni ai lui si coborat prin acoperis la Iisus. Si lui Iisus ii sunt "recomandati" oameni spre ajutor (apostolii il roaga pentru femeia bolnava de zeci de ani, sau nu mai stiu acum cine. Intermediaza pentru diversi amarati.

Si datoria noastra primara este sa ajutam pe cel de langa noi inclusiv prin rugaciune.
Dar...traim vremuri aspre, foarte grele, in care este o lupta ca in jungla, pentru supravietuire fie pentru un loc de munca, sau ajutor in diverse imprejurari, pentru supravietuirea unei firme cu zeci sau chiar mii de oameni, etc.
Este o concurenta acerba. Cum sa facem? Aici este intrebarea.

Noi trebuie sa lupta, suntem obligati. Voia lui Dumnezeu nu o stim, doar ne rugam la El. Uneori se implineste, alte ori nu. Cat asteptam, ce facem, ce alt drum luam, unde este totusi locul nostru?
Cumva se vede in aceasta discutie si aceea despre liberul arbitru. Il avem sau nu? Daca totusi suntem legati de voia lui Dumnezeu...

La ce te referi concret?

Se pare că drepții sunt foarte puțini la număr. Totuși, dacă sistemul este ticăloșit, ce trebuie să facem? Îl lăsăm așa cum este, încercând să ne adaptăm? Ne strecurăm, încercând să facem cât mai puține compromisuri? Sau încercăm să îl schimbăm; nu pe tot, nu în întregime, ci doar o fărâmă, atât cât suntem noi și viața noastră?

Lumea în care trăim, „via aceasta” dăruită de Dumnezeu nouă, ca să o lucrăm, o putem face să-i fie plăcută Lui? Avem datoria asta? De altfel, cum am putea să ne pocăim noi înșine fără ca și lumea pe care o alcătuim să se schimbe puțin?

La situațiile expuse. Nu dau mită ca să nu fiu incorect față de un concurent și, prin urmare, îmi asum suferința de a rămâne în continuare șomer. Suferință binecuvântată, având în vedere că e rezultatul ascultării de porunca de a-mi iubi aproapele.

Cum este ea binecuvantata?
Teoretic ai dreptate, stiu. Dar practic cum faci?
Traiesti mai departe din ajutorul social, ajungi pe strazi, lasi copii tai sa moara de foame.

Si de acord cu tine. Trebuie schimbat sistemul dar cum?
Ar fi o singura solutie - sa fie destul pentru toti si sa nu mai fie concurenta.

Faci tot ceea ce stă în puterile tale fizice, mintale, sufletești.
Dar întâi de toate, te rogi ș™i crezi că Dumnezeu nu te uită dacă nici tu nu-L uiț›i. Ai încredere în El, care a spus să-ț›i iubeș™ti aproapele (iar mita este o expresie a neiubirii aproapelui) ș™i care a spus că treaba noastră e să-L căutăm (ș™i ascultăm) pe El, în timp ce El se va îngriji de noi.

Faci tot ce poț›i: îț›i cauț›i de lucru în altă parte, îț›i schimbi eventual meseria, te muț›i în alt oraș™, sat, ț›ară. Renunț›i, dacă e cazul, la tot ceea ce dorești, făcând ceea ce se poate în limitele binelui.

L.E. Nu în ultimul rând, încerci să îndrepț›i lucrurile: Denunț›i nedreptatea.

Ai citit marturii din inchisorile comuniste? Sa vezi acolo conditii dure de supravietuire!

Acolo ai raspunsul!

De stiut o stim, ca doar ne-a spus-o si ne-a aratat-o chiar El: "sa-l iubesti pe celalalt ca pe tine insuti". Ca sta in libera noastra alegere daca o implinim sau nu...asta e deja alta problema.
Sa-i doresti aproapelui ceea ce-ti doresti tie, sa te rogi inainte de examen/proces/competitie etc. pentru contracandidatii tai. Cine dintre noi face nebunia asta?

Din contra, de cred ca mie mi se cuvine ceva, mai mult decat i s-ar cuveni altuia si ma zbat si-L rog pe Dumnezeu ca nu cumva sa fiu eu cel care pierde, ci neaparat contracandidatul, atunci asta imi pare o capcana cu care lumea ne-a obisnuit, fiindca ne-am lasat educati, modelati de un spirit competitiv egoist, cu invingatori si invinsi, si nu vedem deloc ca e loc sub soare pentru toata lumea.

Hristos n-a dus nicio lupta acerba pentru ceva din lumea asta! Singura lupta acerba pe care o avem de dus e impotriva propriului egoism si a pacatelor proprii.

Da, fara indoiala! Problema e ca nu ne prea duce capul sa anticipam ce castigam (in plan spiritual) cand aparentele spun ca pierdem (in plan material). Si nici ce se pierde (spiritual) cand ceva se castiga (material), fara sa fi tinut cont de ceilalti.

Mi-am adus aminte de un episod din memoriile Mitropolitului Bartolomeu, de cand era in inchisorile comuniste: "In anii '60 ma gaseam in inchisoarea Aiud, in sectia a cincea, unde erau camere mai mari. Noi, cei mai multi, eram bolnavi, suferinzi; ne gaseam cam douazeci in aceeasi camera, cu paturi suprapuse.

Ratia de paine era de 100 de grame pe zi. La o anumita ora, gardianul vâra pe vizeta doua paini rotunde, de cate un kilogram, care veneau deja stantate, adica deja impartite in cate zece felii. Coaja de paine nu era taiata, pentru ca feliile sa se poata tine intre ele.

Era o regula a noastra, sa avem in fiecare zi un coleg de serviciu. In camera exista o bancheta si scotea de undeva, din ascuns, de sub saltea, o fosta potcoava de bocanc, care, prin indelungata frecare de ciment, devenise cutitas. Se stie ca orice obiecte ascutite erau interzise.

Ce facea colegul?: intre doua felii de paine umbla cu acest cutitas ca sa taie si coaja de dedesubt, care le tinea impreunate, si sa desprinda astfel feliile, sa le individualizeze.

Dupa aceea le insira pe toate de-a lungul bancii si ne invita pe noi, colegii, sa venim, in ordine alfabetica, cu urmatoarea regula: fiecare se uita la cele douazeci de felii si-si alege pe cea care crede el ca e mai mare.

Ei, va inchipuiti, o suta de grame, cat poate fi diferenta! Si, totusi, ochiul spune ca nu pot fi toate perfect egale, pentru ca nici stanta aceea nu era foarte egala, pentru ca si painea insasi era mai crescuta, mai putin crescuta, mai coapta, mai putin coapta, coaja mai groasa, mai subtire, si asa mai departe.

Asadar, ochiul spune ca aceasta felie este mai mare. Si o ia. Vine urmatorul; din cele nouasprezece o alege pe cea mai mare; urmatorul, din cele optsprezece, si asa mai departe; se presupune ca ultimul trebuie sa se multumeasca cu cea mai mica, iar cel de serviciu avea dreptul sa stranga faramiturile si sa le manance; acesta era un mare privilegiu.

A doua zi, urmatorul, si asa, prin rotatie, la douazeci de zile fiecaruia ii venea dreptul la felia socotita cea mai mare si la felia ramasa cea mai mica.

Am fost martor si partas la acest ritual pana cand, intr-o zi le-am spus: "Fratilor, si asa oamenii acestia ne-au privat de libertate si cauta sa ne animalizeze.

Mie mi se pare ca prin acest procedeu noi insine contribuim la propria noastra animalizare, adica la egoism: a lua felia cea mai mare in detrimentul urmatorului, care o ia pe cea mai mica. Propun sa inversam situatia. Primul sa ia felia pe care ochiul sau ii spune ca e cea mai mica, si tot asa, prin rotatie, ultimului revenindu-i privilegiul de a lua felia cea mai mare.

In felul acesta nu se schimba nimic, pentru ca la douazeci de zile vor fi aceleasi situatii, numai ca inversam, spre a face un exercitiu spiritual, un exercitiu moral."

Propunerea mea a fost acceptata cu foarte multa bucurie. S-a procedat asa vreme de o saptamana. Trebuie sa mentionez ca aproape toti eram intelectuali.

Dupa acest timp au venit cativa la mine si mi-au spus: "Parinte, hai sa renuntam! Asemenea Apostolului Pavel, care si-a recunoscut slabiciunea spunand: "Nu fac binele pe care-l vreau, ci raul pe care nu-l vreau, pe acela il savarsesc" (Rm 7,19), si eu ma surprind ca, atunci cand intind mana sa iau felia cea mai mica, ochiul ma trimite la cea mai mare; in felul acesta mi se pare ca ma insel pe mine insumi, il insel pe Dumnezeu in numele Caruia ai vorbit dumneata, si ii insel pe camarazii mei".

Si am zis: "Bine! Revenim." Dar toata viata voi tine minte situatia-limita in care impartirea unei felii de paine devine o problema de viata sau de moarte."

Mita functioneaza in sistemele concurentiale. Cu sensul ca numai unul (sau unii) castiga si celalalt pierde. Nu conteaza cum se face asta, scopul (castigului) scuza mijloacele.
Si pentru ca unii tin sa castige cu orice pret, totdeauna, a aparut acest argument decisiv: mita. El nu are treaba cu valoarea, competenta, eficienta, bunul mers al comunitatii etc. Are treaba doar cu vointa unuia de a castiga si ajutorul interesat al altuia pentru aceasta. Se face o alianta.
Un joc de recompense intre unii care pot controla jocul si altii care se folosesc de asta, iata mita.

*
Concurenta de acest tip e vizibila fara prea multe dioptrii si in cinstita Biserica. Sau, ma rog, in adunatura care, dupa indelung si prost obicei, poarta numele Ei.
Fiecare isi revendica dreptul (?) de a-L confisca pe Dumnezeu.

Reflexul acesta cazut si mizer striga asa: "Dumnezeu e al meu! Dumnezeu ma iubeste si ma ajuta doar pe mine! Sa moara dusmanii mei, aoleu...."
Acesta e mesajul si comportamentul vizibil, foarte, al majoritatii "credinciosilor".
Se intinde de la vladica pana la opinca sau viceversa.

Se da mita peste tot.
Prin mita se numesc diaconi si preoti, prin mita se si mentin. Mita e de multe feluri!...
Prin mita sunt numiti protopopii, mitropolitii, episcopii. Nu aducem aici demonstratii, sunt deja binecunoscute de oricine voieste sa afle.
Mita domneste tacuta, fara agitatie inutila, peste tot imperiul... Insotita de pajii ei nedespartiti: nesimtirea, minciuna, dispretul...

Cu toate acestea, lumea binecrescuta va dezavua comentariile pe marginea acestui fenomen. In primul rand pentru ca este prea evident. NImic subtil aici, doar ipocrizie nesfarsita... Un ocean care isi plimba talazurile alene, cu nepasare de vita.

Doar nebunii il mai pot descrie, fie si lapidar, asa in treacat... De plictiseala, si fara vreo nadejde. Dezinteresat si cu scarba. Intrucat puterea cosubstantiala cu mita nu e pe mana lor si nici nu-i de dorit sa fie vreodata.

Prostu scrie, sufera, moare - mita merge majestuos mai departe...
In lumea dreptilor asazisi, mai intai.

A fost odata un om nemitarnic. El se bucura in Domnul si Domnul Se bucura in el.
Pe om il chema Abel. Pastea oi.

Abel avea un frate, nu mai retin cum il chema. El, fratele lui Abel, tot cerca sa dea mita Stapanului, dar Acesta nu primea. In disperare de cauza, fratele lui Abel a trecut de pasul introductiv, cel al mitei, si l-a ucis pe Abel, cel nemitarnic.
Mita e preambulul omorului. O forma introductiva a lui.

As mitui toti dracii, daca as putea. Dar nu pot: ei sunt corecti, nemitarnici.

Evident, numai nebunii...:) Incapatanatii iubirii.
Si apoi, faca-Se voia Domnului, nu-i asa?

Nu neaparat profitul ci faptul de avea un om competent langa tine caruia sa stii
ca daca se iveste o problema/oportunitate/sarcina noua automat cineva in
cel mai scurt timp se va ocupa de asta si acel cineva are competentele de
baza pentru a rezolva problema.

Pai ne purtam corect si bine.Nu inteleg unde este problema.

Eu de exemplu daca la mine la firma stiu de o pozitie deschisa ii anunt intai
pe prietenii mei(pe care ii cunosc personal ce competente au ,caci am lucrat cu ei mai demult la proiecte).Daca ei n-au atunci le zic sa anunte ei la randul
lor pe alti prieteni ai lor.

In acelasi timp se da anunt si la HR.

Cine vine primul cu candidatii "castiga".Referalul sau HR.
Sa stii ca pana la urma este o chestie de cerere si oferta.

Intrebare: prin mita intelegi lobby ?

E simplu. Fie asteapta sa-l gaseasca HR-ul fie se baga in seama prin
voluntariat.Ideea este sa intrii in comunicare cu HR-ul(recrutori /HeadHunteri)
Dar smecheria este ca tot ce scrie in CV sa stie bine si nu sa scrie povesti.
De asemeni un portofoliu de realizari are o importanta covarsitoare.

Nu.Se cauta ceea ce le trebuie.Daca intre cunostiintele tale si cerintele pietii
pentru un anumit domeniul este o diferenta de "scroafa care da lana, lapte si oua." atunci problema este la tine.Fie nu stii cu adevarat domeniul in care
vrei sa lucrezi, fie asteptarile tale (fatza de cunostiintele tale) sunt mult prea
mari decat pretul pus de angajator pentru cunostiintele tale.

Astea inseamna trans-disciplinaritate.Sunt preferate persoanele care se
pot adapta la mediu.Care invata din mers.
Daca jobul o impune atunci este o cerinta a jobului.

Asta pt ca tu nu intelegi anumite chestii.Acest comportament are loc daca
nu firma care face angajare decide, ci altul din afara tzarii.(insa firma nu-ti
spune asta, pt ca automat in fata candidatului si-ar submina puterea ei
de decizie.)

Practic.Sa ai un portofoliu de lucrari , sa nu zici NU nici unui telefon si sa te
rogi la Dumnezeu sa-ti dea jobul potrivit pentru tine.Si gata.Atata tot.

Sunt rare astfel de cazuri.

Aia cu spaga pentru pensionarea anticipata tina mai degraba de minciuna si furt.

A fost odata ca niciodata…un om bogat ce avea un iconom care se ingrijea de averea lui.
Umbla vorba in targ si ajunge si la urechile bogatului ca iconomul e cam corupt, ii risipeste averea facand diverse invarteli ilicite.
Il cheama la el, ii zice „adu registrele, actele, contractele, toate socotelile, le pui pe masa, fiindca am hotarat sa te concediez”.

Oops! Prins cu mata in sac, ce-si zice iconomul vazandu-se in situatia in care s-a bagat singur? "Sa sap nu pot, sa fur mi-e rusine. Stiu ce sa fac pentru ca sa ma primeasca datornicii in casele lor dupa ce voi fi dat afara, adica sa beneficiez de adapost si hrana".

De indata il cheama pe unul din datornicii stapanului si-i spune:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de untdelemn.
- Ia zapisul (adica contractul) si scrie cincizeci; incepand de astazi, nu-i vei mai datora stapanului meu 100 de masuri, ci doar jumatate.
Cheama pe altul:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de grau.
- Ia documentul si scrie optzeci.

Repeta operatiunea asta cu toti datornicii in ideea ca de va ramane pe drumuri, acestia il vor ajuta cu banii si produsele de care i-a scutit acum.

Pare ca isi pune, nu o pila, ci multe pile pentru zile negre. Vorba ceea: ”o mana spala pe alta”. Eu te iert acum de banii astia, da’ sa nu uiti, cand vin mai tarziu la tine, ce binefacere ti-am facut!”.

Aude si stapanul lui de strategia asta si…surpriza! Care e efectul? Stapanul il lauda! Evident nu pentru invartelile contabile pentru care hotarase deja sa-l sanctioneze, ci pentru perspicacitate, abilitatea de a se descurca in situatii critice.

De fapt, iconomul nu a falsificat chitantele, ci doar le-a adus la valoarea lor reala. Restul era comisionul, pe care l-a lasat datornicilor, ca sa aiba de la cine cere cand ii vor veni zile negre.

Povestea asta a spus-o Hristos in Parabola iconomului nedrept (Luca 16, 1-9), o parabola bizara si enigmatica, la sfarsitul careia, Hristos spune auditoriului doua concluzii greu de inteles.

Prima:” Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.”

Iar a doua: „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.”

Prima pare o constatare, in sensul ca in chestiuni pragmatice, legate de concretetea imediata, unii sunt mai isteti, mai descurcareti fata de altii, gasesc imediat resurse, le merge mintea, li se invart rotitele, stiu cum s-o scoata la capat.

A doua, in schimb, n-am inteles-o prea bine niciodata. Pare a fi coruptie incurajata, dar nu cred ca e: „Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.”

In original, „bogatia nedreapta” apare inca si mai bizar : „ mammona tis adikias”. Cum sa fi indemnat Hristos sa ne facem prieteni folosindu-ne de bogatia nedreapta, „mammona nedreptatilor”?

Discutabila smecheria iconomului…da’ de aici pana la a o lauda, e ceva ce ma depaseste.

Pareri pro si contra?

O lovitura data drept in plex moralistilor.
Duhovnicia e arta si stiinta de a bate cu piciorul in cuie pentru a te lasa propulsat dincolo.
Unde, adica, dincolo?
Nu spun. S-o afle singuri moralistii, hehe, daca le da mana. Mana aia a lor stransa pe gatul vrabiutei. Ca ei se pricep la toate!

Nu neaparat.
Dar stiu ca altii au confundat demult borcanele. Si se lauda ca beau apa de izvor cand ingurgiteaza laturi. Iar de le dai apa curata, o scuipa.
Mita e mita. Oricate spume artificiale face lumea peste fata ei, tot mita iaste.

Cred ca Mantuitorul trateaza doua aspecte simultan: problema mijloacelor si scopurilor si problema dependentei. Daca luam in considerare si versetul 13 atunci cred ca pilda isi arata adevaratul inteles.

Daca folosesti banii doar in interes personal, absolutizandu-i, devii robul lor si nu ii vei mai putea sluji lui Dumnezeu intrucat te vor acapara complet, obsesia pentru acumularea lor fara oprire fiind devastatoare si ucigatoare dpdv spiritual. Omul o va termina lepadandu-L pe Dumnezeu si slujind noului sau idol, mammona. Va merge si mai departe si va acumula bogatii nedrepte, prin mijloace rele, provocand multa durere altora in jurul sau, pe care, pt a-si atinge scopul, ii va elimina sau inlatura in orice mod si fara retineri.

Dar banii pot fi si un mijloc cu care poti face ceva bun, desi majoritatea ii folosesc rau si din aceasta cauza perceptia generala, dar justificata de bogatie nedreapta. Banii trebuie sa fie la dispozitia credinciosului si nu invers. Credinciosul trebuie sa se foloseasca de bani pentru a castiga suflete, ajutand oameni, prietenii care sa dureze toata vesnicia. Prin investirea inteleapta a bunurilor materiale oamenii pot avea parte de binecuvantarile altor oameni spre slava lui Dumnezeu. Investirea banilor in mijloace care ajuta la raspandirea credintei (sprijinirea misionariatului de exemplu) , ajutorarea celor saraci ( unii dintre ei poate se vor intoarce la Dumnezeu plini de recunostiinta pt ajutorul Lui prin cel ce daruieste), raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu,vor avea un efect pe care multi nu se gandesc sa-l atribuie unui mijloc privit de regula ca fiind pacatos: in corturile vesnice ( o imagine iudaica metaforica foarte interesanta cu privire la destinatia celor drepti, cu o interesanta traditie) vei fi intimpinat cu bucurie de cei care, beneficiand de ajutorul si intelepciunea ta in folosirea unui mijloc, au beneficiat la randul lor de rodul ei, s-au intors la Dumnezeu si acum te privesc cu bucurie si recunostiinta.

Imaginea primirii in corturi, in Orientul Apropiat din vremurile biblice, este una foarte interesanta, cel primit fiind practic intimpinat cu toata ospitalitatea si recunostiinta, de un alai cu cantece de bucurie, in care toata lumea te strange in brate, toti sunt imbracati de sarbatoare si toti cinstesc motivele care au dus la primirea ta. Corturile, mai ales in vremea patriarhilor, erau un fel de spatiu sacru al familiei,unde nu intra oricine dar cine era primit inseamna ca facuse ceva cu totul deosebit iar primirea sa era practic certificatul despre caracterul acelui om.

Te referi la "faceti-va prieteni din mamona nedreptatii..." ? Daca da atunci
e simplu de inteles.Iubeste-i si pe cei care au patima lacomiei si nu le tine
cont de pacatele lor.Fii prieten cu ei la fel cum esti si cu cei mai saraci ca tine.
De ce ? Simplu ? Pentru ca intre tine si cel cu bani mai multi ca tine nu se
interpune banul ci invidia din subconstientul tau fata de cel care are bani iar
aluia i se interpune dispretul fata de altii care nu au bani ca el.

De aceea daca il vei privi pe cel care are bani ca pe un om simplu automat
va trebui sa-ti invingi viermele invidiei din subconstient si astfel de vei smerii.
:5:

La voi la multinațională va angajează după multitudinea de i-uri puse aiurea?

Nope, ci dupa competente.

Apropos: chestia asta cu "ala are pile, iii...vai ala are pile" este strict romaneasca.Peste tot in lume sistemul PCR este
de facto.Nimic nu se poate fara el.Este de baza.Si asta pt ca omul este o fire sociabila, si acolo unde este isi creaza
prietenii, prin urmare grupuri care se sustin.Adica PCR, si este normal sa fie asa.Este perfect normal.

Nu prea se redactează documente în românește, nu?

Este interzis sa redactezi documente in alta limba decat cea engleza.
De multe ori noi intre noi romanii vorbim in engleza

Ce sa zic? "Felicitări"

Ce porcarie. Sper din toata inima ca toate multinationalele sa dea faliment sau sa fie nationalizate fara despagubiri. Nici o paguba.

Scrie si tu Congratulations ca altfel nu intelege omul. :)

Eventual cu mai multi de "s" decât prevede legea.