http://www.elenaudrea.ro/blog/wp-inc..._surprised.gif [COLOR=green]Povestioară cu tâlc http://www.elenaudrea.ro/blog/wp-inc...n_rolleyes.gif [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]O tânără privea prin geamul unui tren de călători, la frumosul peisaj al unei toamne târzii.
Un bărbat, care era certat cu morala, stând alături, a început să vorbească urât şi să spună tot felul de glume proaste.
Tânăra, indignată, nu-i dădea nici o atenţie, ci se uita puţin încruntată la el şi-şi îndrepta privirea numai către geam.
Necuvinciosul îi zise în bătaie de joc:
- Fie-ţi milă, domniţă, şi nu te uita aşa de urât la mine că mă mănânci!
Dar ea, liniştită, îi răspunse:
- Fiţi liniştit domnule, şi nu vă speriaţi, eu nu mănânc carne de porc… :13:[/COLOR]

[COLOR=green] Erau doi bărbaţi, amândoi grav bolnavi, care se aflau în aceeaşi încăpere a unui spital. Deşi era o cameră mică, avea o fereastră ce dădea afară, spre lume. Unuia dintre bărbaţi i s-a permis să se ridice din pat câte o oră în fiecare amiază; patul său era în apropierea ferestrei.

Dar celalălt trebuia să-şi petreacă tot timpul întins. În fiecare după-amiază, când omul de lângă fereastră era ridicat, îşi petrecea vremea descriindu-i celuilalt ce vedea afară. Fereastra dădea spre parc, unde se afla un lac. Pe apă se vedeau raţe şi lebede, iar copiii veneau să se joace. Tineri îndrăgostiţi mergeau mână în mână pe sub copaci. Erau flori şi pajişti iar în spate, după lizieră, era o vedere minunată a conturului oraşului.

Omul care zăcea lungit îl asculta pe celălalt descriindu-i toate acestea şi se bucura de fiecare minut. Descrierile prietenului său l-au făcut să simtă că trăieşte. Apoi, l-a lovit gândul: de ce omul de lângă fereastră să se bucure de toată plăcerea de a vedea ce este afară şi el nu? Se simţi ruşinat, dar gândul nu-i dădea pace. Într-o noapte, celălalt om s-a trezit brusc tuşind şi sufocându-se. Bâjbâia cu mâinile după butonul de urgenţă şi nu-l găsea.

Colegul său a privit tăcut până când nu i-a mai auzit sunetul respiraţiei. Dimineaţa, sora îl găsi mort şi îndepartă, în linişte, trupul din încăpere.

Imediat ce găsi momentul potrivit, cel rămas ceru să fie mutat în patul de lângă fereastră. Dorinţa i-a fost îndeplinită. În minutul în care infirmiera părăsi camera, se ridică pe un umăr, cu mare greutate şi durere, şi se uită pe fereastră: [/COLOR][COLOR=green]dădea spre un zid alb...[/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Hai să (ne) râdem…[/SIZE] [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Un barbat e adus in fata judecatorului pentru ca a omorat-o pe sotia lui.
- Fapta dumneavoastra e sub orice critica. Daca aveti intentia ca tribunalul
sa nu va condamne la inchisoare pe viata, trebuie sa ne expuneti motive cat
de cat plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.[/COLOR]
[COLOR=green]- Domnule judecator, sotia mea era asa de proasta incat nu am putut sa ma
controlez si a trebuit sa o arunc de la balcon.
- Declaratia dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita si daca nu doriti
ca juratii sa va condamne inainte sa continuam procesul trebuie sa aveti
argumente cu adevarat plauzibile.
- Pai sa va povestesc. Locuim intr-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la
parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru si copii, cel de
12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm .[/COLOR]
[COLOR=green]- In ziua respectiva i-am spus sotiei:
- E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
-Da, raspunde sotia sunt o adevarata specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut sa spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul in piele si de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeste pigment.
- Ma lasi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ala se numeste pergament.
- Cum poti draga sa fii asa de incult? Pergament e cand un scriitor publica
o parte din ce a scris.[/COLOR]
[COLOR=green]- Domnule judecator, va inchipuiti ca mi-am inghitit cuvantul „fragment“ ca
sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu si am luat
un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea langa
mine cu o carte in mana si imi spune:
- Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte , daca nu
aveai idee ce e aia. Ia si citeste Veranda de la Pompadur.[/COLOR]
[COLOR=green]Iau carte in mana si ii spun “Draga mea, asta e o carte in limba franceza
Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele in romana” .
- Asta e buna draga, imi dai tu lectii de franceza, mie care am facut
meditatii cu un vector de la facultate !!
- Ala nu se numeste vector, se numeste lector.
- Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ala a fost Hector si era troian.
- Hector e unitate de masura a suprafatei blegule.
- Ala e hectar draga mea.[/COLOR]
[COLOR=green]- Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
- Ala se numeste nectar spun eu oftand din adancul sufletului.
- Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o
cantau doua prietene in duo.
- Nu se spune duo se spune duet.[/COLOR]
[COLOR=green]- Ma scoti din sarite, cum dracu de esti asa de incuiat? Duet e cand doi
barbati se bat cu sabiile
- Ala se numeste duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecator, aveam tunel pe limba dar am simtit ca mi se face negru
in fata ochilor si nu m-am mai putut stapani si am aruncat-o pe geam.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Liniste in sala… judecatorul ia ciocanelul de pe masa, loveste cu el
puternic si spune:
- Esti liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de
la Hector…[/COLOR]

[COLOR=green]Dorina, bună seara! Si mulţumesc. :53: Eşti o înţelegătoare că mă accepţi cu tot cu vicii. :21:[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]O păstrez pentru măine dimineaţa! Seara nu beau cafea ca să pot dormi! [/COLOR]

[COLOR=#008000]De ce nu distruge Dumnezeu lumea?[/COLOR]

[COLOR=#008000]Erau timpurile când Bunul Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru se coborau pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulţimea răutăţilor întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul Atotţiitorul:[/COLOR]

[COLOR=#008000]- Doamne, pentru ce mai ţii lumea aceasta cu atâtea ticaloşii şi nu o prefaci deodată în praf şi pulbere?![/COLOR]
[COLOR=#008000]- Cum să o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atâţia oameni buni şi ataţia copilaşi nevinovaţi pe pământ. Cu ce sunt ei vinovaţi ca să piară?[/COLOR]
[COLOR=#008000]- Păi, pierde-i numai pe cei răi Doamne, căci s-au înmulţit şi fac atâtea rele.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Deodată, Sfântul Petru, călcând într-un muşuroi de furnici, începu să dea cu mâinile de sus în jos, omorând furnicile care-l înţepau.[/COLOR]

[COLOR=#008000]- Ce faci Petre, zise Domnul?[/COLOR]
[COLOR=#008000]- Omor furnicile, Doamne, căci mă ciupesc.[/COLOR]
[COLOR=#008000]- Mare păcat faci cu ele Petre! De ce nu le omori numai pe cele care te înţeapă? Celelalte vezi bine că sunt nevinovate![/COLOR]

[COLOR=#008000]Şi Sfântul Petru a înţeles atunci taina oamenilor, care nu e departe de cea a furnicilor. Iată de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru că mai sunt oameni buni! [/COLOR]

[COLOR=green]Motto: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" :105:[/COLOR]

[COLOR=green]Un maestru de muzică avea un post vacant în orchestra lui. Pentru ocuparea postului a dat un anunţ în ziare că în ziua cutare, la ora opt dimineaţa, pe strada cutare, numărul cutare, va avea loc un concurs. [/COLOR]

[COLOR=green]La ora opt, s-au adunat în faţa clădirii cu etaj bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici ca să se prezinte la concurs. Dar, spre marea lor decepţie, uşa era închisă, perdelele nu se ridicaseră, iar pe uşă n-a ieşit nimeni. [/COLOR]

[COLOR=green]Unii dintre cei adunaţi ziceau că cel care a dat anunţul şi-a bătut joc de ei. Alţii ziceau că-şi pot găsi serviciu în altă parte. Şi toţi aceştia au plecat. [/COLOR]

[COLOR=green]Până la urmă, n-a mai rămas decât un singur tânăr, care nu credea că cel care a dat anunţul şi-a bătut joc de ei şi, în plus, căruia îi plăcea foarte mult muzica. Stând rezemat de un copac, ceilalţi care plecau, râdeau de el ca de un naiv. El însă nu-i băga în seamă şi aştepta răbdător. [/COLOR]

[COLOR=green]La un moment dat, uşa se deschide şi maestrul vine la el şi-i zice: [/COLOR]

[COLOR=green]"Tu îmi vei fi discipolul cel mai devotat. Să nu crezi că eu, la ora opt, nu vă vedeam. Mi-am făcut un orificiu la perdeaua de la etaj şi vedeam cum pleacă toţi ceilalţi pe rând." [/COLOR]

[COLOR=green]Şi l-a luat de braţ pe tânărul care i-a devenit cel mai bun şi devotat ucenic.[/COLOR]

[COLOR=green]Răbdare, încredere, dorinţă şi voinţă![/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=1](Nu prea cred eu că răbdarea poate fi cel mai bun criteriu de selecţie. Dar, fie! Că doar e poveste...)[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=green]... eram la liceu şi adesea mama îmi povestea despre fostele mele colege de şcoală generală care lucrau, ca şi ea, la fabrica Partizanu’… Într-o zi, mi-a povestit că una dintre fostele colege, o tânără ca şi mine, de 17, 18 ani, nu mai mult, s-a măritat şi curând va naşte. Reacţia mea a fost neaşteptată pentru biata mea mamă care se aştepta la… Habar n-am la ce…
Citeam o carte. Am închis-o şi i-am arătat mamei coperta, întrebând-o:
- Oare ea (colega mea) o fi citit romanul “Dan” a lui Al Vlahuţă?[/COLOR]
[COLOR=#008000][/COLOR]
[COLOR=#008000]PS: de ce mi-am amintit astăzi de acest episod din viaţa mea de liceană? Poate o să povestesc mai târziu. :35:[/COLOR]